keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 137/27.04.2010 privind aprobarea "Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara"

27.04.2010

Hotararea Consiliului Local 137/27.04.2010
privind aprobarea "Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2010 - 8650/15.04.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 5/27.01.2009 privind aprobarea participării Municipiului Timişoara la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Polul de creştere Timişoara;
Având în vedere Ghidul Solicitantului pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbană;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit.(b) şi alin. 4 lit.(e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă "Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara", prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Municipiul Timişoara se angajează să contribuie la implementarea în integralitate şi la termen a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara şi să implementeze toate proiectele individuale ce-i revin, inclusiv prin asigurarea tuturor resurselor materiale, umane şi financiare necesare în acest sens.

Art.3 :Se împuterniceşte Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Polul de Creştere Timişoara" să efectueze eventualele modificări/actualizări ale listei de proiecte prevăzute în Partea a 4-a a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara ce pot fi solicitate. Modificările/actualizările listei de proiecte vor fi transmise Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Art.4 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.5 : Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Polul de Creştere Timişoara";
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
CONSTANTIN CATANĂ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ Se aprobă, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR DIRECŢIA DEZVOLTARE Serviciul Dezvoltare Locală şi Dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU Integrare Europeană (S.D.L.I.E.) Nr. SC2010- 8650/15.04.2010

REFERAT privind aprobarea “Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere

Timişoara” Prin H.G nr. 998/27.08.2008 pentru desemnarea polilor naţionali de creştere în care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţare comunitară şi naţională, Timişoara a fost declarată Pol de Creştere în regiunea Vest. În cazul polilor de creştere, în vederea accesării fondurilor este necesară elaborarea Planului Integrat de Dezvoltare (P.I.D.), document de planificare comprehensivă a dezvoltării întregului areal al polului de creştere, în care se corelează politicile sectoriale - economice, sociale, de mediu, transport - cu politicile teritoriale şi se implementează prin proiecte individuale, în scopul realizării unei dezvoltări durabile.

O cerinţă obligatorie impusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor pentru depunerea Planului Integrat de Dezvoltare la nivelul polului de creştere este asocierea între municipiu şi localităţile din arealul (zona) de influenţă care constituie polul de creştere, sub forma unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară, definită potrivit prevederilor Legii administraţiei publice locale nr.215/2001.

Municipiul Timişoara şi-a definit zonele de influenţă urbană în baza unor criterii ştiinţifice şi în conformitate cu standarde europene, precum accesibilitate/transport, dezvoltare economică, navetă/habitat, recreere/mediul înconjurător, care relevă faptul că influenţa urbanizatoare a oraşului Timişoara se desfăşoară deocamdată asupra primului inel de comune din jurul său, Timişoara influenţând direct şi evident procesul de acumulare infrastructurală, edilitară, demografică, de restructurare şi dezvoltare economică pe o rază de 15-20 km.

În acest context, s-a hotărât înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara”, care va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte de interes zonal, iar Municipiul Timişoara a aderat la această asociaţie prin Hotărârea Consiliului Local 5/27.01.2009 privind aprobarea participării Municipiului Timişoara la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Polul de creştere Timişoara".

În cursul lunii februarie 2009 s-au realizat demersurile pentru constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara”. În acest sens, Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş şi cele 14 comune membre ale Asociaţiei, respectiv comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Moşniţa Nouă, Giroc, Şag, Sînmihaiu Român, Săcălaz, Dudeştii Noi, Remetea Mare, Bucovăţ, Giarmata, Becicherecu Mic, Orţişoara si Pişchia au semnat Actul constitutiv şi Statutul Asociaţiei. Actele constitutive ale acesteia au fost autentificate şi, împreună cu alte documente necesare, au fost depuse la Judecătoria Timişoara, în vederea înscrierii Asociaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Prin Încheierea Civilă nr. 81 din şedinţa publică din data de 27 februarie 2009 Judecătoria Timişoara a autorizat înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara” şi înscrierea acesteia în Registrul Special Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Există Certificatul de înscriere nr. 22 din 05.03.2009 a persoanei juridice fără scop patrimonial în Registrul Special Asociaţii, conform Legii nr. 246/2005. Asociaţia are Codul de înregistrare fiscală nr. 25339860 din 24.03.2009.

FP 53-01, Ver. 1

Elaborarea Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara a constituit activitatea de bază a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creştere Timişoara şi s-a concretizat în depunerea în luna decembrie 2009 a unei prime variante a PID la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în prezent). Pentru realizarea acestui plan au fost derulate o serie de activităţi, care au constat în principal în: - colectarea proiectelor de la toţi partenerii; - identificarea proiectelor prioritare pentru fiecare partener; - prioritizarea proiectelor şi elaborarea unui grafic de implementare a PID; - elaborarea fişelor de proiect. În perioada de elaborare a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara şi după depunerea acestuia, au avut loc o serie de modificări/actualizări ale acestuia, pe baza observaţiilor şi cerinţelor primite de la minister. Prin adresa de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest cu nr. de ieşire 2575/04.01.2010, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. CDD2010-66/01.04.2010, ni s-a comunicat faptul că, în urma finalizării procesului de verificare a admisibilităţii acesteia, documentaţia Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara a fost avizată favorabil şi va trece în următoarea fază de avizare, respectiv avizarea acestuia de către Comitetul de Management pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale. Conform Ghidului Solicitantului pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbană, Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere trebuie aprobat prin hotărâre de consiliu ale membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creştere Timişoara”. Având în vedere cele menţionate mai sus,

Propunem spre aprobare următoarele:

- „Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara”, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. - Municipiul Timişoara se angajează să contribuie la implementarea în integralitate şi la termen a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara şi să implementeze toate proiectele individuale ce-i revin, inclusiv prin asigurarea tuturor resurselor materiale, umane şi financiare necesare în acest sens. - Se împuterniceşte Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creştere Timişoara” să efectueze eventualele modificări/actualizări ale listei de proiecte prevăzute în Partea a 4-a a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara ce pot fi solicitate. Modificările/actualizările listei de proiecte vor fi transmise Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Director executiv Direcţia Dezvoltare Arh. Aurelia Junie S.D.L.I.E. Cons. Ramona Duinu

Avizat juridic Cons. juridic Mirela Lasuschevici

Redactat, Cons. Claudia Bălulescu

FP 53-01, Ver. 1

Atasament: Anexa.pdf

Din cauza marimii documentului Anexa poate fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara, www. primariatm.ro, la secţiunea Documente Publice, PLAN INTEGRAT DE DEZVOLTARE.