Hotararea Consiliului Local 133/29.03.2011 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 22/25.01.2011 privind aprobarea proiectului "Amenajare Complex rutier zona Michelangelo", a documentaţiei tehnico-economice şi a Analizei cost-beneficiu, precum şi a cheltuielilor legate de proiect ce revin Municipiului Timişoara, în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1. - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1. - "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul: "Poli de creştere" Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2011 - 6231/29.03.2011 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu Ghidul Solicitantului aferent Axei prioritare 1. - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1. - "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul: "Poli de creştere", din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 137/27.04.2010 privind aprobarea Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara; În conformitate cu Decizia Comitetului de Management pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (CMC) nr.7/17.05.2010; În baza Hotărârii de Guvern nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii; Luând în considerare Ordinul nr. 863/02.07.2008 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) pentru aprobarea "Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii"; În conformitate cu Ordinul nr. 276/mai 2009 privind "modificarea şi completarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea de Guvern nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobate prin ordinul MDRT nr. 863/2008"; În conformitate cu Ordinul comun nr. 3296/07.11.2008 al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ordinul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Planuri integrate de dezvoltare urbană", axa prioritară "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013; Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă; Luând în considerare prevederile Ordinului Ministerul Finanţelor Publice nr. 2548/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009; În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 22/25.01.2011 privind aprobarea proiectului "Amenajare Complex rutier zona Michelangelo", a documentaţiei tehnico-economice şi a Analizei cost-beneficiu, precum şi a cheltuielilor legate de proiect ce revin Municipiului Timişoara, în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1. - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1.-"Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul: "Poli de creştere"; În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a) şi d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se modifică articolele 3 şi 4 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 22/25.01.2011, articole care vor avea următorul conţinut: "Art. 3: Se aprobă contribuţia proprie a Municipiului Timişoara la cofinanţarea proiectului din bugetul local cu suma de 1.282.487,34 lei, alcătuită din: a) contribuţia Municipiului Timişoara la cheltuieli eligibile reprezentând minim 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în sumă de 1.113.050,34 lei; b) contribuţia Municipiului Timişoara reprezentând cheltuielile neeligibile aferente proiectului, în sumă de 169.437,00 lei. Art. 4: (1) Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 31.415.430,35 lei, alcătuită din: a) T.V.A. aferent proiectului în sumă de 13.235.608,23 lei; b) avansul necesar implementării optime a proiectului în sumă de 18.179.822,12 lei. (2) T.V.A.-ul aferent cheltuielilor eligibile, precum şi avansul necesar implementării optime a proiectului se vor recupera, conform legislaţiei în vigoare" Art. 2: Se înlocuieşte Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 22/25.01.2011 cu Anexa la la prezenta hotărâre, în ceea ce priveşte Indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Art. 3: Celelalte prevederi din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 22/25.01.2011 rămân nemodificate. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Direcţia Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Poliţia Locală; - Biroului Managementul Calităţii; - Compartimentului Control Intern; - Mass-media locale.
|