Hotararea Consiliului Local 11/27.01.2009 privind aprobarea proiectului "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş", Timişoara" şi a cheltuielilor aferente acestuia, a Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi Analizei cost-beneficiu în vederea realizării acestui obiectiv de investiţii Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2009 - 710/15.01.2009 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr.ing. GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu Ghidul Solicitantului aferent Axei prioritare 3 - "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenţie 3.1. - "Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate" din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013; În baza Hotărârii de Guvern nr. 28//2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum si a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţie; În temeiul Ordinului Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 911 din 10 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 249/2007; În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin. (2), lit. b), alin. 4, lit. d) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicata si modificata; În temeiul art. 45 alin.2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicata si modificata. HOTARASTE Art.1: Se aprobă proiectul "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş", Timişoara" şi cheltuielile aferente acestuia, în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 3 - "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenţie 3.1. - "Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate". Art.2:Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi Analiza cost-beneficiu în vederea realizării obiectivului de investiţii "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş", Timişoara" în valoare de 3.824.855 lei/1.006.541 euro (TVA inclus), elaborate de către S.C. I.S.E. PERFORMER CONSULT S.R.L., cu principalii indicatori tehnico-economici prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3:Se aprobă alocarea în bugetul local a sumei de 3.857.342 lei / 1.015.090 euro, reprezentând valoarea totală a proiectului, constituită din valoarea totală a investiţiei în sumă de 3.824.855 lei/1.006.541 euro ( TVA inclus), din cheltuielile aferente implementării proiectului în sumă de 20.587 lei/5.418 euro ( TVA inclus) şi din alte cheltuieli neeligibile în sumă de 11.900 lei/3.132 euro (TVA inclus). Valoarea totală a proiectului se avansează integral de la bugetul local. Pe parcursul implementării proiectului maxim 98% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului se va recupera din asistenţa financiară nerambursabilă. Valoarea TVA-ului aferent cheltuielilor eligibile ale proiectului se va recupera de la bugetul de stat , prin cereri de rambursare. Art. 4: Se aprobă cofinanţarea proiectului de către Municipiul Timişoara cu o cotă de minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente acestuia. Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare, Direcţia Economică şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 6: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Serviciului Dezvoltare Locală şi Integrare Europeană; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass-media locale.
|