keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 96/23.02.2018 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Modernizare str. Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului - C. Aradului"

23.02.2018

Hotararea Consiliului Local 96/23.02.2018
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Modernizare str. Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului - C. Aradului"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Expunerea de motive privind oportunitatea proiectului de hotărâre nr. SC2018 - 3212/01.02.2018 a Primarului Municipiului Timişoara- domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC 2018 - 3212 / 01.02.2018 al Directiei Edilitare din cadrul primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 05.02.2018 - Anexa la Raportul de Specialitate nr. SC2018 - 3212 / 01.02.2018;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Fişa Tehnică de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii nr. 359 / 15.01.2018 a Comisiei tehnico-economice;
Avand in vedere prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi lit. d), precum şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Modernizare str. Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului - C. Aradului", întocmit de S.C. Proexco S.R.L. - Oradea, conform Contractului de proiectare nr. 177 / 21.07.2014 cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Se aproba trecerea la elaborarea Proiectului Tehnic şi a Documentaţiei de execuţie.

Art. 3: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se va face din bugetul local.

Art. 4: Obiectivul de investiţie ,,Modernizare str. Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului - C. Aradului" face parte din categoria lucrărilor de utilitate publică.

Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 6: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
P. SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: anexa_hcl_96.pdf

Anexa HCL nr... 2... 25 PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIŢIEI „Modernizare str, Gr, Alexandrescu, tronson C, Torontalului — C. Aradului” Studiul de fezabilitate întocmit de S.C. PROEXCO S.R.L, aferent obiectivului de investiții „Modernizare str, Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului — C. Aradului”, conform contractului de proiectare nr. 177 din data de 21.07.2014 are principalii indicatori tehnico - economici ai investiţiei: Durata de realizare a investiţiei: 10 luni (8 luni execuția) Valoare de investitie (INV) 9.468,544 mii lei (inclusiv TVA) 2.143,368 mii euro (inclusiv TVA) Din care constructii montaj C+M 8.458,937 miilei (inclusiv TVA) 1.914,826 mii euro (inclusiv TVA) Capacități (în unități fizice): - Suprafaţă stradă + giraţie 17.220 mp - Suprafaţă piste cicliști 1.806 mp - Suprafață trotuare 3.433 mp - Suprafață zone verzi 8.550 mp - podeţ P2 24m - Canalizare 1325m - Reţea aliment - Canalizafiâs cu apă 300m teană pentru rețele de comunicaţii 1.325 m DIRECȚOR/DIRECŢIA EDILITARĂ, ȘEF SERVICIU DPPCAA, CHIȘC IO ANCIOV CONSILIER ILIE A ul

Atasament: Expunere_motive.pdf

ROMÂNIA JUDETUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMISOARA PRIMAR

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA

PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Modernizare str. Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”

Motivul emiterii proiectului de hotărâre

1.Descrierea situatiei actuale Amplasamentul zonei studiate se află în partea nord-vestică a Municipiului Timișoara, pe

strada Grigore Alexandrescu, tronson ce se află între Calea Torontalului și Calea Aradului și are o lungime de aproximativ 800,00m. Având în vedere urbanizarea intensă și dezvoltarea zonelor de locuințe, volumul traficului de autovehicule a crescut în mod considerabil, astfel că în anumite perioade ale zilei capacitatea de circulație a drumului este depășită, traficul desfășurându-se anevoios, ca urmare este necesară modernizarea și realizarea drumului la patru benzi. De asemenea, în conformitate cu prevederile art.23 alin.1 lit.c din Anexa nr.1 la HG nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, autoritatile administratiei publice locale vor asigura administrarea drumurilor orăşeneşti. Potrivit prevederilor art.23 alin.3 din același act normativ şi OG nr.43/1997, art.22 privind regimul drumurilor, activitatea de modernizare şi întreţinere a străzilor şi a drumurilor revine în atribuţiile autorităţilor publice locale.

2. Schimbări preconizate şi rezultate aşteptate Scopul proiectului este de a îmbunătăți condițiile de circulație în partea de nord-vest a municipiului prin amenajarea străzii cu două benzi de circulație pe sens, amenajare trotuar, piste de biciclete, locuri de parcare, zone verzi și realizarea unei intersecții tip sens giratoriu la intersecția cu Calea Torontalului, rezultând o mai bună funcționalitate a zonei. 3. Concluzii Prin urmare, în conformitate cu art. 45 alin.2 lit. e din Legea nr.215/2001 privind administraţia publica locală, cu modificarile şi completarile ulterioare, şi Ordinul nr.49/27.01.1998 cap.3, pct.3.8. supun spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Modernizare str. Gr. Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”.

PRIMAR DIRECTOR DIRECȚIA EDILITARĂ NICOLAE ROBU CHIȘ CULIȚĂ

Cod FO53-03,Ver.2

Atasament: Raport_specialitate.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii DIRECŢIA EDILITARA SERVICIUL DRUMURI, PODURI, PARCAJE, CANALIZARE, ALIMENTARE cu APA BIROUL DRUMURI, PODURI SI PARCAJE NR.SC2018 –

RAPORT DE SPECIALITATE

privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţie “Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Timişoara şi Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţie “Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”; Facem următoarele precizări:

Direcţia Edilitară prin Biroul Drumuri, Poduri și Parcaje are cuprins în programul de dezvoltare aferent anului 2018 obiectivul de investiţii ,,Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”.

În situația actuală strada supusă modernizării asigură accesul la diferite societăți comerciale și blocuri de locuințe fiind prevăzută cu două benzi de circulatie, una pe fiecare sens. Având în vedere urbanizarea intensă și dezvoltarea zonelor de locuințe, volumul traficului de autovehicule a crescut în mod considerabil, astfel că în anumite perioade ale zilei capacitatea de circulație a drumului este depășită, traficul desfășurându-se anevoios. Ca urmare investiţia, care face obiectul acestui studiu de fezabilitate, are ca obiectiv general amenajarea şi modernizarea străzii Grigore Alexandrescu pe tronsonul dintre Calea Torontalului si Calea Aradului prin realizarea străzii cu două benzi de circulaţie pe sens, amenajare trotuare, piste de biciclete şi realizarea unei intersectii tip sens giratoriu la intersectia cu Calea Torontalului. Studiul de Fezabilitate pentru ,,Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”, a fost întocmit de S.C Proexco S.R.L - Oradea în baza contractului de prestări servicii nr. 176 / 21.07.2014 În vederea realizării investiţiei este necesară aprobarea Studiului de Fezabilitate. Valoarea totală a investiţiei ,,Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului” este estimată, conform devizului general al investiţiei, la 9.468,544 mii lei (inclusiv TVA), respectiv 2.143,368 mii Euro. Durata de realizare pentru execuţia lucrărilor proiectate este estimată la 8 luni. Sursa de finanţare: Bugetul local capitolul Cap 84.02.03.03. Străzi Ținând cont de prevederile: Normelor tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane, cap.3, pct. 3.8: “Desfiinţarea, lărgirea sau crearea de străzi noi în cadrul unor cvartaluri existente se pot face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Regiei Autonome "Administraţia Nationala a Drumurilor din România", în cazul drumurilor naţionale, prin hotărâre a consiliilor locale, în cazul străzilor, şi la propunerea consiliilor judeţene, în cazul drumurilor judeţene.” Având în vedere prevederile legale apreciem că Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investitii “ Modernizare str. Grigore Alexandrescu, tronson C. Torontalului – C. Aradului”, îndeplineşte condițiile pentru a fi supus dezbaterii și aprobării plenului consiliului local. DIRECTOR D. EDILITARĂ, ŞEF SERVICIU D.P.P.C.A.A, CHIŞ CULIŢĂ IOAN GANCIOV ŞEF BIROU D.P.P., CONSILIER,

VASILE OLAR LILIANA PÎRVU

Cod FO53-01,Ver.1