ROMÂNIA SE APROBĂ, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA PRIMAR DIRECŢIA URBANISM Dr. Ing. GHEORGHE CIUHANDU SERVICIUL PLANIFICARE URBANĂ NR. SC 2005 –
REFERAT privind aprobarea "Studiului privind dezvoltarea spaţială în Aglomerarea Urbană
Timişoara"
Către Comisiile Consiliului Local al Municipiului Timişoara În anul 2000 s-a finalizat elaborarea “Strategiei de dezvoltare economico-socială a zonei Timişoara”, document care stabileşte direcţiile şi priorităţile de dezvoltare a zonei Timişoara. În cadrul acesteia este identificat obiectivul strategic general, 4 direcţii strategice de dezvoltare, 19 obiective, 67 de sub-obiective specifice şi 448 de măsuri concrete. Conceptul Strategic de Dezvoltare a Zonei Timişoara a fost aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara, iar forţele politice locale au semnat declaraţia de susţinere a implementării lui. Planificarea spaţială împreună cu planificarea strategică şi cu planificarea financiară constituie componentele unei triade după care se conduce dezvoltarea societăţii europene actuale. Administraţia locală este responsabilă în faţa comunităţii lor, de viziunile de dezvoltare prin armonizarea strategiilor, politicilor, a planurilor de acţiune aferente, a zonelor funcţionale şi fiscale, a controlului funcţiunilor interzise, de pe teritoriului pentru care au competenţă.
Eforturile privind dezvoltarea spaţială a teritoriului municipiului Timişoara în cooperare cu localităţile învecinate trebuie să urmărească dezvoltarea regională durabilă prin următoarele obiective:
1. Echilibrarea structurii spaţiale metropolitane, prin folosirea eficientă a terenului pentru toate categoriile de funcţiuni: locuire, funcţiuni economice, publice, spaţii verzi, şi prin corelarea extensiilor în teritoriu.
2. Îmbunătăţirea calităţii vieţii la nivel urban: prin revitalizarea cartierelor istorice şi încurajarea reconversiei fostelor zone industriale; prin asigurarea serviciilor administraţiei publice locale (utilităţi, transport în comun, spaţii verzi, asistenţă socială, etc.).
3. Păstrarea identităţii culturale şi valorificarea patrimoniului pentru a dezvolta atractivitatea turistică a cartierelor istorice şi în special a cartierului Cetate.
4. Cooperarea la nivelul reţelelor de infrastructuri regionale, prin managementul transporturilor şi distribuţia echitabilă a reţelelor edilitare, pentru a stimula dezvoltarea unei structuri spaţiale echilibrate.
5. Protecţia mediului înconjurător şi prin reducerea şi organizarea traficului auto din municipiul Timişoara, prin eficientizarea transportului în comun şi încurajarea extinderii reţelei în teritoriul aglomerării urbane.
"Studiul privind dezvoltarea spaţială în Aglomerarea Urbană Timişoara" reprezintă componenta de planificare spaţială a strategiei, pentru sectorul de trafic urban, transport în comun, etc., şi anume un concept integrat de eficientizare a deplasărilor în oraşul şi aglomerarea urbană Timişoara pe paliere diferite. Aceste paliere urmăresc realizarea a opt obiective şi anume:
1. reducerea traficului auto în oraş şi aglomerarea urbană Timişoara prin realizarea centurilor.
2. completarea penetraţiilor (radialelor) şi inelelor. 3. realizarea unei reţele de transport în comun care acoperă întreaga suprafaţă a oraşului
şi a aglomeraţiei urbane Timişoara. 4. realizarea de staţii de schimb între transportul urban şi cel interurban.
5. realizarea zonelor rezidenţiale (cu viteză auto de 30 km /oră). 6. realizarea de parcaje terane, supraterane şi subterane. 7. realizarea pistelor pentru biciclişti. 8. realizarea zonelor pietonale.
Cele opt obiective au încorporate în ele o serie de circa 60 de măsuri.
Studiul a avut mai multe etape de elaborare şi analizare în cadrul diverselor foruri. A fost prezentat mass-mediei, a fost discutat cu specialiştii în trafic din oraş şi a fost supus atenţiei diferitelor instituţii publice interesate. În cursul lunii mai a fost supus dezbaterii publice. În urma acestor etape de consultare, studiul a fost actualizat şi completat cu observaţiile primite de la instituţiile consultate şi de la cetăţeni. Această strategie este integrată în scenariul de dezvoltare al Aglomeraţiei Urbane Timişoara pe următorii 25 de ani şi este în concordanţă cu propunerile administraţiei pentru Charta Oraşului European prezentată la workshop-ul Timişoara - Karlsruhe. Aceste obiective trebuie realizate simultan, treptat, pentru asigura dezvoltarea coordonată a oraşului pentru perioada 2010-2015, după coordonate europene.
Din cele trei componente ale dezvoltării urbane, respectiv componenta financiară, administrativă şi spaţială, prezentul studiu se ocupă de ultima dintre ele, respectiv cea spaţială.
Studiul este necesar în vedere iniţierii etapelor de consultare cu consiliile locale ale localităţilor învecinate care pot face parte din aglomeraţia urbană (Dumbrăviţa, Giroc, Moşniţa şi Ghiroda), respectiv din zona metropolitană a municipiului Timişoara, sub coordonarea Consiliului Consultativ Metropolitan ( aprobat prin HCJ 63 din 2004), pentru a realiza noi parteneriate în planificarea spaţială şi pentru a putea armoniza dezvoltarea teritorială în următoarele domenii de cooperare:
- Dezvoltarea economică şi tehnologică - Organizare instituţională şi dezvoltare resurse umane; - Planificarea folosinţei terenurilor - Servicii publice şi infrastructură - Mediul înconjurător - Transportul în comun - Gestiunea centralizată a deşeurilor - Drumurile - Locuinţe - Cultura locală.
Având în vedere motivele enumerate mai sus cu privire la necesitatea acestui studiu director, propunem Comisiilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara aprobarea studiului "Studiului privind dezvoltarea spaţială în Aglomerarea Urbană Timişoara"
VICEPRIMAR, DIRECTOR DIRECŢIA URBANISM
Ing. Dorel BORZA Dr. arh. Radu RADOSLAV DIRECTOR DIRECŢIA EDILITARĂ, ŞEF SERVICIU P.U.,
Ing. Ioan ZUBAŞCU Arh. Laura MĂRCULESCU
AVIZAT JURIDIC, Jr. Mirela LASUSCHEVICI
Red./dact. L.M. Ex. 2