keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 39/15.02.2011 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate "Amenajare zona Câmpului"

15.02.2011

Hotararea Consiliului Local 39/15.02.2011
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate "Amenajare zona Câmpului"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2011-501/10.01.2011 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Fişa Tehnică nr. 149/07.12.2010, de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii, emisă de Comisia Tehnico-Economică a Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.36 alin. (2) lit.b) şi c) şi alin.(4) lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii, "Amenajare zona Câmpului", întocmit de S.C. ROUTECONSULT S.R.L., conform Contractului de proiectare nr. 2/05.01.2010 cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se va face din bugetul local.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
OVIDIU CIUHANDU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Anexa.pdf

Anexa HCL nr............. din.............

PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIŢIEI

,,Amenajare zona Câmpului”

Studiul de fezabilitate întocmit de S.C. ROUTECONSULT S.R.L., aferent obiectivului de investiţii ,,Amenajare zona Câmpului”, conform contractului de proiectare nr. 2 din data de 05.01.2010 are principalii indicatori tehnico - economici ai investiţiei: Durata de realizare a investiţiei: 10luni Valoare de investitie (INV) 3.939,142 mii lei (inclusiv TVA)

916,635 mii euro (inclusiv TVA) Din care constructii montaj C+M 3.428,907 mii lei (inclusiv TVA)

797,904 mii euro (inclusiv TVA)

Capacităţi: • Lungime traseu - parte carosabilă – 6,00m 1241,58m • Suprafaţă parte carosabilă 8.872,95mp • Trotuare şi piste de ciclişti 5.017,28mp • Suprafaţă zonă verde 671,32mp • Semnalizare rutieră străzi 1241,58m • Lucrări edilitare(guri de scurgere) 72 buc

VICEPRIMAR DIRECTOR DIRECŢIA TEHNICĂ, SORIN GRINDEANU CHIŞ CULIŢĂ ŞEF SERVICIU DRUMURI ŞI PODURI, CONSILIER, IOAN GANCIOV PÎRVU LILIANA

Atasament: Referat.pdf

România SE APROBĂ Judeţul Timiş PRIMAR, Municipiul Timişoara dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU Direcţia Tehnică Serviciul Drumuri şi Poduri Nr. SC 2011 – 501/10.01.2011

REFERAT

privind aprobarea Studiului de Fezabilitate ,,Amenajare zona Câmpului”

Direcţia Tehnică, Serviciul Drumuri şi Poduri are în programul de investiţii pe anul 2010

întocmirea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii ,,Amenajare zona Câmpului”. Zona Câmpului este situată în zona de est a municipiului Timişoara, între intersecţia străzii

Câmpului cu strada Căprioarei şi Levănţicăi (străzi aflate în partea dreaptă a sensului de mers pe strada Câmpului dinspre strada Iosif Vulcan spre strada Torac). Amenajarea Zonei Câmpului continuă cu modernizarea următoarelor străzi (străzi aflate în partea stângă a sensului de mers pe strada Câmpului dinspre strada Iosif Vulcan spre strada Torac): strada Ion Luca Bănăţeanul având o lungime de 434,28m, strada Liviu Tempea având o lungime de 254,35m, strada Aurelia Fătu Răduţu cu o lungime de 261,07m, strada Vasile Creţu cu o lungime de 291,88m, în total 1 241,58m de străzi.

Străzile prezintă deficienţe caracteristice, caracterizate prin lipsa planeităţii suprafeţei de rulare, lipsa declivităţilor transversale şi longitudinale, lipsa semnalizării rutiere.

În ceea ce priveşte starea tehnică a îmbrăcăminţilor rutiere de pe partea carosabilă actuală, s-a constatat că acestea sunt pietruite cu diverse materiale granulare cu grosimea de 30…40 cm. Cu toate acestea suprafaţa părţii carosabile este contaminată cu pământ, iar materialele granulare din straturile existente nu mai corespund din punct de vedere al calităţii.

În situaţia actuală, străzile ce compun Zona Câmpului nu au o structură rutieră de drum, străzile fiind realizate din piatră spartă. Nu există o delimitare a trotuarelor, partea carosabilă nefiind la acelaşi nivel pe întreaga lăţime între fronturile clădite, iar în situaţia unor ploi străzile sunt circulabile în condiţii dificile.

De asemenea, străzile ce compun Zona Câmpului au un sistem rutier necorespunzător, incapabil să suporte un trafic uşor, mai ales pe perioada de iarnă, când accesul autovehiculelor de colectare a resturilor menajere, precum şi a celorlalte autovehicule de interes general se realizează greoi.

Canalizarea pluvială a fost executată pe toate străzile studiate, dar nu au fost prevăzute guri de scurgere pentru stradă.

Străzile ce compun Zona Câmpului beneficiază de utilităţile urbane având realizată reţeaua de alimentare cu apă potabilă, gaze naturale şi reţeaua de alimentare cu energie electrică . Se vor lua toate măsurile care se impun, astfel încât stabilitatea stâlpilor de iluminat să nu fie afectată de realizarea drumului.

Având în vedere cele menţionate, este necesară şi oportună, realizarea străzilor propuse în lungime de 1 241,58m, acest fapt conducând la îmbunătăţirea accesului rutier şi pietonal în zonă.

Realizarea lucrării va îmbunătăţi considerabil viabilitatea şi starea tehnică a părţii carosabile şi implicit confortul şi siguranţa utilizatorilor.

Sursa de finanţare: Bugetul local capitolul Cap 84.02.03.03.Străzi, Cap. C Studii şi proiecte. În vederea asigurării unei circulaţii corespunzătoare pe această stradă atât pentru autovehicule

cât şi pentru pietoni, precum şi pentru evaluarea investiţiei, este necesară aprobarea Studiului de Fezabilitate.

Primăria Municipiului Timişoara a recepţionat în cursul anului 2010 Studiul de Fezabilitate pentru ,,Amenajare zona Câmpului”, realizat de S.C. ROUTECONSULT S.R.L. conform contractului de proiectare nr. 2 / 05.01.2010.

Valoarea totală (inclusiv TVA) a investiţiei ,,Amenajare zona Câmpului” este estimată, conform devizului general al investiţiei, la 3.939,142 mii lei , respectiv 916,635 mii Euro (1 Euro = 4,2974 lei la data de 15.11.2010).

Investiţia se va realiza în decurs de 10 luni. Având în vedere faptul că finanţarea studiului de fezabilitate ,,Amenajare zona Câmpului”se

face din Bugetul local, propunem aprobarea studiului de fezabilitate şi realizarea investiţiei menţionată anterior.

VICEPRIMAR, DIRECTOR ECONOMIC, SORIN GRINDEANU SMARANDA HARACICU

DIRECTOR DIRECŢIA TEHNICĂ, ŞEF SERV. DRUMURI ŞI PODURI, CHIŞ CULIŢĂ IOAN GANCIOV

AVIZAT JURIDIC CONSILIER, LILIANA PÎRVU FP 53-01, Ver.1