Hotararea Consiliului Local 499/20.11.2015 privind aprobarea prelungirii Convenţiei, şi încheierea unui act adiţional la Convenţia- anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006 - privind aprobarea colaborării între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara-Serviciul pentru Protecţia Persoanei cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara pentru realizarea activităţii de transport a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii din Municipiul Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. AS 150151034/27.10.2015 al Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teriroriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 226/10.05.2005 privind transmiterea în administrarea Regiei Autonome de Transport Timişoara a 50 autobuze şi a 4 microbuze, proprietatea privată a Municipiului Timişoara, pentru asigurarea transportului urban de călători; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006 privind aprobarea colaborării între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara - Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara pentru realizarea activităţii de transport a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii din Municipiul Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 481/18.12.2007 privind aprobarea prelungirii Convenţiei şi încheierea unui act adiţional la Convenţia anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 592/19.12.2006, încheiată între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara - Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 525/16.12.2008 privind aprobarea prelungirii Convenţiei- anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006, încheiată între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara - Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara, modificată şi completată prin Actul adiţional aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 481/18.12.2007; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 454/15.12.2009 privind aprobarea prelungirii Convenţiei- anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006, încheiată între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara - Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara, modificată şi completată prin Actul adiţional aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 525/16.12.2008; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 459/20.12.2010 privind aprobarea prelungirii Convenţiei - anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006, încheiată între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara - Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara, modificată şi completată prin Actul adiţional aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 454/15.12.2009; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 391/13.11.2011 privind aprobarea prelungirii Convenţiei - anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006, încheiată între Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara - Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara, modificată şi completată prin Actul adiţional aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 459/20.12.2010; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 14/15.01.2013 privind aprobarea prelungirii Convenţiei şi încheierea unui act adiţional la Convenţia -anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 630/16.12.2013 privind aprobarea prelungirii Convenţiei şi încheierea unui act adiţional la Convenţia -anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 628/19.12.2014 privind aprobarea prelungirii Convenţiei şi încheierea unui act adiţional la Convenţia -anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 592/19.12.2006; Având în vedere adresa nr. 22385/14.10.2015 a Regiei Autonome de Transport Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 36, alin (2), lit.d) si alin.(6) lit.a) pct. 2 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, modificată şi completată; În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă prelungirea Convenţiei-anexă la Hotărârea Consiliului Local nr.592/19.12.2006 privind colaborarea între Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Regia Autonomă de Transport Timişoara, pentru realizarea activităţii de transport a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii din Municipiul Timişoara, cu modificările şi completările ulterioare pe o perioadă de un an, respectiv 01.01.2016-31.12.2016. Art. 2: Se aprobă tariful de 6,82 lei/km, exclusiv T.V.A, necesar pentru activitatea de transport adaptat realizată de către Regia Autonomă de Transport Timişoara, începând cu data de 01.01.2016. Art. 3: Se aprobă încheierea actului adiţional de modificare a Convenţiei - anexă la Hotărârea Consiliului Local nr.592/19.12.2006, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică : - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Directiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului ; - Biroului Audit; - Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara; - Regiei Autonome de Transport Timişoara; - Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara; - Mass-media locale.
|