Hotararea Consiliului Local 197/15.04.2014 privind reglementarea procedurilor de inscriere/radiere a constructiilor realizate fara Autorizatie de Construire/Desfiinţare si descrierea corecta a regimului de inaltime a constructiilor inscrise in cartea funciara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr.SC2014-6984/18.03.2014 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Conform Hotărârii Consiliului Local nr.196/1998 privind eliberarea adeverintelor de existenta pentru intabularea constructiilor executate fara autorizatie de construire, si pentru radierea constructiilor demolate fara autorizatia de desfiintare; In conformitate cu Legea 127/2013 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative , Monitorul Oficial Partea I nr.246/29.04.2013, prin care s-a modificat art.36 alin 2 din Legea 7/1996 republicata, a cadastrului si publicitatii imobiliare; In temeiul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Titlul IX art.266-art. 269; In conformitate cu Legea nr. 7/1996 republicata, a cadastrului si publicitatii imobiliare; În conformitate cu prevederile art.36 alin 2 lit.c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art.1: Se aproba actualizarea denumirilor la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.196/1998 si actualizarea si modificarea Anexei 1 la Hotărârea Consiliului Local nr.196/1998, conform Anexei 1 la prezenta hotarare. Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.196/1998 raman neschimbate. Art.2: Se aproba Anexa 2 ca metodologie suplimentara, pentru eliberarea adeverintei prin care se certifica existenta sau inexistenta autorizatiei de construire pentru intabularea constructiilor executate fara autorizatie de construire, definitive executate in perioada 01.01.1990-01.08.2001. Art.3: Se elibereaza o adeverinta prin care se certifica existenta sau inexistenta autorizatiei de construire pentru intabularea constructiilor executate fara autorizatie de construire, definitive executate in perioada 01.01.1990-01.08.2001 in baza documentattilor prezentate conform Anexei 1 si Anexei 2 care vor face parte integranta din hotarare. Art.4: Se elibereaza certificatul de inexistenta a constructiei pentru constructiile demolate fara autorizatie de desfiintare in perioada 01.01.1990-01.08.2001, in vederea radierii din cartea funciara, in baza documentatiei prezentate in Anexa 1 si Anexa 2 la prezenta hotarare. Art.5: Pentru constructiile inscrise in cartea funciara descrierea regimului de inaltime se va face conform documentatiilor prezentate in Anexa nr.1. Art.6: Art.3, 4 din prezenta hotarare vor avea aplicabilitate pe perioada de valabilitate a art.36 alin. 2 din Legea nr.7/1996 republicata, a cadastrului si publicitatii imobiliare. Art.7: Se instituie, incepand cu anul fiscal 2015, taxa de 0,5% pentru constructiile cu destinatia de locuinte sau anexe la locuinte si taxa de 1% pentru restul constructiilor, din valoarea impozabila a constructiei, stabilita pentru determinarea impozitului pe cladiri in conditiile art.251 din Legea nr.571/2003, comunicata de Directia Fiscala a Municipiului Timisoara care sa reprezinte taxa care ar fi fost perceputa pentru emiterea Autorizatiei de Construire a constructiei respective, actualizata la data eliberarii Certificatului de existenta a Constructiei/Adeverintei. Art.8: Pentru constructiile inscrise in cartea funciara pentru care prin Adeverinta se va specifica regimului de inaltime nu se aplica prevederile art.6 pentru acestea urmand sa se achite doar taxa de emitere a certificatului de existenta a constructiei/Adeverintei. Art.9: Se instituie, incepand cu anul fiscal 2015, taxa 0,1% din valoarea impozabila a constructiei, stabilita pentru determinarea impozitului pe cladiri in conditiile art.251 din Legea nr.571/2003 comunicata de Directia Fiscala a Municipiului Timisoara care sa reprezinte taxa care ar fi fost perceputa pentru emiterea Autorizatiei de desfiintare a constructiei respective, actualizata la data eliberarii Certificatului de inexistenta a constructiei/adeverintei. Art.10: Taxa pentru emiterea Adeverintei care este echivalenta cu taxa de emitere a certificatului de existenta/inexistenta constructii se va percepe de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari. Art.11: Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Directia Urbanism din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. Art.12: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Directiei Fiscale a Municipiului Timisoara; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - OCPI Timis; - Mass-media locale.
|