keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 470/15.12.2009 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru „Reabilitare linii de tramvai şi modernizare trame stradale pe str. Ana Ipătescu, str. Victor Hugo, str. Aluniş, str. Drubeta - Timişoara"

15.12.2009

Hotararea Consiliului Local 470/15.12.2009
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru „Reabilitare linii de tramvai şi modernizare trame stradale pe str. Ana Ipătescu, str. Victor Hugo, str. Aluniş, str. Drubeta - Timişoara"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2009-10570/24.11.2009 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr. RE2009-001922/19.05.2009 a Regiei Autonome de Transport Timişoara, prin care au transmis Studiul de Fezabilitate "Reabilitare linii de tramvai şi modernizare trame stradale pe str. Ana Ipătescu, str. Victor Hugo, str. Aluniş, str. Drubeta - Timişoara" şi principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei;
Având în vedere avizul Comisiei Tehnico - Economice nr. 83/24.11.2009;
În conformitate cu art. 36 alin.2 lit.(b) şi alin. 4 lit.(d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin.2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă Studiul deFezabilitate "Reabilitare linii de tramvai şi modernizare trame stradale pe str. Ana Ipătescu, str. Victor Hugo, str. Aluniş, str. Drubeta - Timişoara" potrivit Proiectului nr. 50011/081/7/2009 întocmit de S.C. IPROTIM S.A., având indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Finanţarea investiţiilor prevăzute la art. 1 se va face din Fonduri structurale ale Uniunii Europene, fonduri Bugetul de stat, fonduri Bugetul local, TVA fonduri Bugetul local.

Art.3: Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 599/19.12.2006 - privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru "Reabilitarea infrastructurii la reţeaua de transport în comun cu tramvaiul în Municipiul Timişoara".

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Regia Autonomă de Transport Timişoara şi Direcţia Drumuri şi Transporturi, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Regiei Autonome de Transport Timişoara;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
ELENA WOLF
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Anexa.pdf

ANEXĂ La Hotărârea nr…………/………

Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei

Denumirea obiectivului de investiţii: „Reabilitare linii de tramvai şi modernizare trame stradale în Municipiul Timişoara”, Str. Ana Ipătescu, Str. Victor Hugo, Str. Aluniş, Str. Drubeta – Traseul 7 Amplasament: Municipiul Timişoara, Str. Ana Ipătescu, Str. Victor Hugo, Str. Aluniş, Str. Drubeta – Traseul 7 Beneficiar: Municipiul Timişoara Finanţarea investiţiei: Conform prevederilor din Documentul – cadru de implementare a programului operaţional regional POR 2007-2013 pentru. Axa Prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere / Domeniul major de intervenţie: Planuri integrate de dezvoltare/ PLANUL FINANCIAR finanţarea investiţiei (valoarea eligibilă) se realizează astfel: - Contribuţie FEDR: 80,35 % din valoarea eligibilă - Contribuţie Buget de Stat: 17,65 % din valoarea eligibilă - Contribuţie Buget Local: 2,00 % din valoarea eligibilă - Taxa pe Valoare Adăugată se suportă din Bugetul Local Valoarea totală a investiţiei: Valoarea totală, inclusiv TVA, considerând cursul BNR din data de 29.04.2009, respectiv 1 € = 4,229 lei este 120.446,716 mii lei din care construcţii montaj (C+M) 107.614,898 mii lei. Capacităţi (în unităţi fizice): Linie cale dublă tramvai = 3,032 km Carosabil = 40.200 mp Trotuar = 14.630 mp Spaţii verzi = 7.825 mp Arbori plantaţi = 150 buc Durata de realizare a investiţiei: Realizarea lucrărilor va fi prevăzută pe o perioadă de 12 luni.

DIRECTOR DIRECŢIA DRUMURI ŞI TRANSPORTURI, ING. CULIŢĂ CHIŞ

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA Se aprobă JUDEŢUL TIMIŞ PRIMAR, MUNICIPIUL TIMIŞOARA Dr. Ing. GHEORGHE CIUHANDU DIRECŢIA DRUMURI ŞI TRANSPORTURI SERVICIUL REGLEMENTĂRI TRANSPORTURI URBANE BIROUL TRANSPORT NR. SC2009-10570/24.11.2009

R E F E R A T Privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru „Reabilitare linii de tramvai şi

modernizare trame stradale pe str. Ana Ipătescu, str. Victor Hugo, str. Aluniş, str. Drubeta - Timişoara”

Transportul cu tramvaiul în Municipiul Timişoara, gestionat de Regia Autonomă de

Transport Timişoara, are o deosebită importanţă dat fiind faptul că, în prezent, se înregistrează un număr de aproximativ 52 milioane de călători transportaţi anual din totalul de 90 milioane de călători transportaţi cu toate mijloacele de transport în comun.

Transportul cu tramvaiul asigură o capacitate ridicată de transport călători, în condiţiile unui consum specific redus de resurse, a unei viteze de exploatare şi siguranţe sporite. Soluţia de transport public cu tramvaiul asigură preluarea fluxurilor de călători în condiţiile unor consumuri energetice cu 56% mai reduse decât cele cu autobuzele şi a unor cheltuieli de exploatare cu 30% mai scăzute, fapt care justifică investiţiile în reabilitarea liniilor de tramvai existente. De asemenea, prin reabilitarea liniei de tramvai se realizează şi reglementarea instalaţiilor subterane afectate.

În acest moment, deficienţele acumulate în timp şi exploatarea în continuare a liniilor învechite din punct de vedere tehnic determină producerea de zgomote şi vibraţii care conduc inevitabil la deteriorarea tramvaielor, a perimetrului liniei, a drumurilor şi podurilor dar şi a clădirilor din vecinătatea liniilor. În cazul neintervenţiei pentru reabilitarea liniei cale tramvai, consecinţele care trebuie luate în calcul sunt: creşterea în continuare a întreruperilor de circulaţie pentru remedieri, creşterea numărului de deraieri şi deranjamente, creşterea numărului de personal de întreţinere şi revizie a tramvaielor, dar şi imposibilitatea introducerii de tramvaie moderne în circulaţie. Studiul de fezabilitate aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 599/19.12.2006 prevedea doar reabilitarea infrastructurii la reţeaua de transport în comun cu tramvaiul în municipiul Timisoara şi nu cuprindea în totalitate modernizarea tramelor stradale şi obiectivelor adiacente.

Acest studiu de fezabilitate s-a realizat având la bază şi Hotărârea Consiliului Local nr. 484/18.12.2007 privind aprobarea Studiului "Vision Timisoara 2030 - suport la dezvoltarea unui concept durabil pentru infrastructura oraşului Timisoara", elaborat de Primaria Municipiului Timisoara în colaborare cu Institutul "Politehnica" Timisoara si Institutul Fraunhofer IPA Stuttgart, implicând fluidizarea circulaţiei rutiere prin amenajarea de noi intersecţii semaforizate, spaţii verzi, trotuare, noi piste de biciclişti, accese auto la proprietăţi precum şi lărgirea părţii carosabile a drumurilor (transformarea acestora pe anumite tronsoane, în 4 benzi de circulaţie comparativ cu 2 câte sunt actual).

Din experienţele anterioare, s-a constatat necesitatea reabilitării în concordanţă atât a liniilor cale de rulare a tramvaiului cât şi a drumurilor aferente şi obiectivilor din imediata vecinătate a acestor, într-un tot unitar, din acest punct de vedere prezentul studiu de fezabilitate fiind mult mai complex şi mai amplu decât cel aprobat prin H.C.L. nr. 599/19.12.2006. Obiectivul proiectului propus este realizarea unui plan de dezvoltare inovativ şi durabil pentru Timişoara, care să aibă în vedere integrarea tuturor tipurilor de trafic, precum şi a spaţiului public, pentru a crea condiţiile necesare asigurării unui transport de calitate şi care să

Cod FP 52-02 VER.1

Cod FP 52-02 VER.1

permită materializarea ţintelor descrise în planul de dezvoltare strategică a municipiului Timişoara. Promovarea noului studiu, care doreşte reactualizarea celui aprobat prin H.C.L. nr. 599/19.12.2006, se impune ca o necesitate a corelării şi completării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii liniilor de tramvai cu lucrările de infrastructură şi suprastructură aferente amenajărilor stradale şi pentru o abordare unitară şi integrală a modernizării utilităţilor publice aferente reţelei de transport în comun în Municipiul Timişoara.

Traseul care urmează a fi modernizat precum şi drumurile, trotuarele, pistele de biciclişti, semaforizările de intersecţii, pasajele, viaductele, iluminatul stradal, lucrările la reţele tehnico- edilitare (apă, canal, gaz), lucrările de reglementare ale reţelelor de cabluri (respectiv canalizaţiile amplasate în zone verzi, etc) pentru operatori de telefonie fixă , fibră optică, cabluri TV, etc., aferente acestora este:

– pe străzile Victor Hugo şi Aluniş linia cale dublă în carosabil cu 4 benzi de circulaţie, este amplasată central pe stradă cu stâlpii reţelei de contact amplasaţi în mijloc între linii; pe strada Drubeta linia cale dublă este prevăzută în carosabil cu 4 benzi de circulaţie, cu stâlpii reţelei de contact amplasaţi pe două rânduri în zona verde în afara carosabilului; la intersecţiile străzilor C. Şagului cu str. Teatrului şi cu Victor Hugo, linia cale dublă este amplasată central în carosabil cu 4 benzi de circulaţie, cu stâlpii reţelei de contact amplasaţi în mijloc între linii; structura rutieră de pe străzile Ana Ipătescu, V. Hugo, Aluniş, Drubeta se va reface pe toată lungimea, amenajându-se intersecţia str. Ana Ipătescu cu Bv. Dâmboviţa şi cu C. Şagului, intersecţia cu str. Chişodei fiind amenajată ca giraţie în jurul bisericii;

Costurile totale precum şi principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei sunt prevăzuţi în adresa Regiei Autonome de Transport Timişoara înregistrată cu nr. RE2009- 001922/19.05.2009.

În acest context, în urma procedurii legale, a fost atribuită elaborarea Studiului de fezabilitate către firma S.C. IPROTIM S.A., în baza contractului de prestări servicii nr. 50011/02.08.2006 şi a Actului Adiţional nr. 9/22.04.2009.

Având în vedere cele prezentate propunem aprobarea Studiului de Fezabilitate „Reabilitare linii de tramvai şi modernizare trame stradale pe str. Ana Ipătescu, str. Victor Hugo, str. Aluniş, str. Drubeta - Timişoara” nr. 50011/081/7/2009 realizat de către SC IPROTIM SA, în vederea accesării fondurilor necesare realizării obiectivului.

DIRECTOR CULIŢĂ CHIŞ

ŞEF SERVICIU, ŞEF BIROU, ADRIAN COLOJOARĂ CRISTINA GAVRA

CONSILIER, AVIZAT JURIDIC, JR. NASTASIA MIRCEA