keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 40/02.02.2016 privind aprobarea listei asociaţiilor şi fundaţiilor care vor beneficia de subvenţii de la bugetul local al municipiului Timişoara pentru acordarea de servicii de asistenţă socială în anul 2016, în baza Legii nr. 34/1998

02.02.2016

Hotararea Consiliului Local 40/02.02.2016
privind aprobarea listei asociaţiilor şi fundaţiilor care vor beneficia de subvenţii de la bugetul local al municipiului Timişoara pentru acordarea de servicii de asistenţă socială în anul 2016, în baza Legii nr. 34/1998


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. 03/07.01.2016 al Comisiei de evaluare şi selecţionare a organizaţiilor şi fundaţiilor care pot primi subvenţii de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu ;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, modificată şi completată de Hotărârea Guvernului nr. 942/2005;
Având în vedere art. 11 şi art. 13 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de evaluare şi selecţionare a organizaţiilor şi fundaţiilor care pot primi subvenţii de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998, anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 455/30.10.2015 privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvenţiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct.2 din Legea nr.215/2001 - privind administraţia publică locală, republicată ţi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr.215/2001- privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă lista asociaţiilor şi fundaţiilor selecţionate care vor beneficia de subvenţii de la bugetul local al Municipiului Timişoara pentru acordarea de servicii de asistenţă socială în anul 2016, în baza Legii nr. 34/1998, care cuprinde numărul de persoane asistate, precum şi suma anuală reprezentând subvenţia ce urmează a fi acordată unităţilor de asistenţă socială din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, conform Anexei care face parte integrantă din hotărâre.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează:
- Comisia pentru evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor si fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială care pot primi subvenţii
de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998;
- Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
- Serviciile specializate ale consiliului local, respectiv:
a) Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara;
b) Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara;
c) Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara
d) Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost cu Cantină Socială Timişoara.

Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara;
- Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara;
- Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara;
- Centrului Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost cu Cantină Socială Timişoara;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA COMISIA DE EVALUARE ȘI SELECȚIONARE A ORGANIZAȚIILOR ȘI FUNDAȚIILOR CARE POT PRIMI SUBVENȚII Aprobat, ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998 PRIMAR Nr. NICOLAE ROBU

R E F E R A T

pentru popunerea de aprobare a listei asociațiilor și fundațiilor care vor beneficia de subvenții de la bugetul local al municipiului Timișoara pentru acordarea de servicii de

asistență socială în anul 2016, în baza legii 34/1998

Prin HCLMT nr. 455/30.10.2015 privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvențiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială s-a aprobat constituirea Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor care pot primi subvenții de la bugetul local, Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei, Grila de evaluare și criterii de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor și Liniile prioritare pentru subvenționarea din bugetul local în anul 2016 a asociațiilor și fundațiilor care furnizează servizii de asistență socială.

Conform H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, asociațiile și fundațiile care furnizează servicii sociale pe raza municipiului Timișoara au depus documentația de solicitare a subvenției pentru anul 2016, având ca termen limită data de 27.11.2015.

Comisia de evaluare și selecționare și-a început activitatea în data de 03.12.2015. În cadrul primei ședințe, comisia a ales președintele, în persoana domnului viceprimar Traian Stoia. Conform grilei de evaluare, comisia a verificat îndeplinirea de către asociații/fundații a condițiilor de eligibilitate, parcurgând primele trei etape ale grilei. Ulterior, în următoarele 4 etape, comisia a evaluat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea serviciilor de asistență socială pentru cele 9 organizații selecționate, a solicitat serviciilor specializate ale consiliului local care furnizează servicii sociale de același tip cu serviciile pentru care se solicită subvenție raportul privind oportunitatea acordării subvenției și a verificat rapoartele de oportunitate realizate pe teren. În urma evaluării criteriilor prevăzute în normele metodologice, comisia a acordat un punctaj final, stabilind totodată numărul mediu lunar de persoane asistate pentru care se propune acordarea subvenției, precum și suma reprezentând subvenția care se propune a fi acordată pentru fiecare asociație/fundație în parte.

Conform art. 9 din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 consiliul local aprobă asociațiile/fundațiile selecționate, precum și nivelul subvențiilor ce urmează a fi acordat. De asemenea, conform art. 11 și art. 13 din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei de evaluare și selecționare a organizațiilor și fundațiilor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 aprobat prin HCLMT nr. 445/30.10.2015 ”Comisia întocmește proiectul hotărârii consiliului local al municipiului Timișoara pentru

aprobarea listei asociațiilor și fundațiilor care vor beneficia de subvenții de la bugetul local pentru acordarea de servicii de asistență socială.”

Precizăm că, în conformitate cu art. 11 din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, subvenția se acordă pentru fiecare asociație în baza unei convenții încheiate între consiliul local și asociația/fundația selectată.

În baza celor prezentate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, ale Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 aprobată prin H.G. nr. 1153/2001, art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct.2 și art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,

PROPUNEM:

Aprobarea listei asociațiilor și fundațiilor selecționate care vor beneficia de subvenții de la bugetul local al Municipiului Timișoara pentru acordarea de servicii de asistență socială în anul 2016, în baza legii 34/1998, numărul de persoane asistate, precum și suma anuală reprezentând subvenția ce urmează a fi acordată unităților de asistență socială din cadrul asociațiilor și fundațiilor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta. Președinte comisie Secretar Traian Stoia Emese Esztero Membrii comisiei Romanița Jumanca Simion Moșiu Maria Stoianov Rodica Cojan Mihaela Buzilă Petrescu Daniela Lung Valentina Litră Angela Ciupa-Rad 

Atasament: Situatie_PUNCTAJ_ONG.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA Comisia de Evaluare și Selecționare a Organizațiilor și Fundațiilor care pot primi finanțare în baza Legii 34/1998

LISTA asociațiilor și fundațiilor care au fost selecționate pentru a primi subvenție în baza Legii nr.34/1998

Nr. crt

Denumire asociație, fundație

selecționată de Comisie

Tip de unitate specializată, conform Liniilor prioritare

aprobate prin HCLMT 455/2015

Serviciul social acreditat al asociației/fundației selecționate de

către Comisie

Număr mediu

beneficiari propuși de Comisie

Suma propusă de Comisie pe

an

Nivel subvenție lei/persoa nă/lună

Punctaj final

obținut

1. Federația Caritas a Diacezei Timișoara

3.4. Centre care acordă servicii de îngrijire și asistență la domiciliu

Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

30 beneficiari

144.000 400 93 puncte

9.1.Centre de primire în regim de urgență

Adăpostul pentru femei victime ale violenței domestic ”Casa Maria a Apostolilor”

10 beneficiari

60.000

500 93 puncte

9.8. Cantine sociale Cantina socială Timișoara 70 beneficiari

336.000 400 83 puncte

8.1. Adăposturi de noapte Azilul de noapte ”Pater Jordan” 70 beneficiari

420.000 500 90 puncte

2. Serviciul de Ajutor Maltez din România

9.8. Cantine sociale Cantina Socială ”Aurelian Balint” 100 beneficiari

400.000 400 86 puncte

3.4. Centre care acordă servicii de îngrijire și asistență la domiciliu

Serviciul de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice

50 beneficiari

128.160 214

86 puncte

3. Fundația ”Pentru Voi” 2.7. Locuințe protejate (10 beneficiari/locuință)

Locuința protejată Cristian Locuința protejată Dina Locuința protejată Dora Locuința protejată Laura Locuința protejată Ovidiu

22 beneficiari

325.512 1.233 93 puncte

2.6. Centre de tip Respiro / Centre de Criză

Centrul de tip Respiro 5 beneficiari

85.020 1.416 88 puncte

2.8. Centre de Zi Centrul de Zi ”Orizonturi Noi” Centrul de Zi ”Ladislau Tacsi” Centrul de Zi ”Impreună”

170 beneficiari

2.225.640 1.091 93 puncte

4. Asociația Evanghelistică și de Caritate Isus Speranța României

9.1. Centre de primire în regim de urgență

Serviciul de Ocrotire a Tinerilor Dezinstituționalizați ”Frații lui Onisim”

18 beneficiari

101.720 470 87 puncte

9.8. Cantine sociale Cantina Socială Mobilă ”Mana” 61 292.100 399 77

beneficiari puncte 5. Fundaţia Timișoara ‘89 8.2. Centre de găzduire temporară Centrul de găzduire temporară a

persoanelor adulte fără adăpost

35 persoane

210.000 500 87 puncte

6. Fundația Umanitară Chosen România

1.4. Centre de Zi (pentru copii din familii în dificultate)

Centrul de Zi ”Casa Olarului” 31 beneficiari

217.992 586 90 puncte

7. Arhiepiscopia Timișoara 1.4. Centre de Zi (pentru copii din familii în dificultate)

Centrul de Zi pentru copii ”Antimis”

25 beneficiari

80.000 266 72 puncte

8. Societatea Română Speranța 2.6. Centre de tip Respiro / Centre de Criză

Centrul de tip Respite-Care 16 beneficiari

272.000 1.416 88 puncte

9. Asociația Centrul Regional de Integrare Socială și Dezvoltare Umană CRIS-DU Aeropagus

9.6. Centre de informare și consiliere

Centru de Informare și Consiliere pentru Persoane Seropozitive

20 beneficiari

84.000 350 88 puncte

TOTAL 733 beneficiari

5.382.144 lei/an

COMISIA DE EVALUARE ȘI SELECȚIONARE A ORGANIZAȚIILOR ȘI FUNDAȚIILOR CARE POT PRIMI SUBVENȚII DE LA BUGETUL

LOCAL ÎN BAZA LEGII NR.34/1998

PREȘEDINTE: MEMBRII COMISIEI: TRAIAN STOIA

Romanița JUMANCA ...........................................................

Simion MOȘIU ...........................................................

Maria STOIANOV ..........................................................

Rodica COJAN .............................................................

Mihaela BUZILĂ-PETRESCU ....................................................

Daniela LUNG ...........................................................

Valentina LITRĂ ..........................................................

Angela CIUPA-RAD ........................................................... 

SECRETAR,

ESZTERO Emese