keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 124/30.03.2010 privind aprobarea Studiului de fundamentare privind caracterul natural şi peisagistic al Municipiului Timişoara

30.03.2010

Hotararea Consiliului Local 124/30.03.2010
privind aprobarea Studiului de fundamentare privind caracterul natural şi peisagistic al Municipiului Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC 2010 - 5041/04.03.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2), litera c), alin. (4) litera d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;



HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Studiul de fundamentare privind caracterul natural şi peisagistic al Municipiului Timişoara ca element de fundamentare a Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara pentru perioada următoare.

Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu - Serviciul Spaţii verzi şi Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Serviciul Audit Public Intern;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calitărţii;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
IONEL BUNGĂU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: cadrul_natural_vol.1.pdf

1

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA

CADRUL NATURAL ŞI PEISAGISTIC AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA

VOLUMUL I CADRUL NATURAL

TIMIŞOARA 2010

2

COLECTIVUL TEHNIC:

Această lucrare a fost realizată de colectivul tehnic al Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara: dr. ing. ec. Vasile Ciupa – director Direcţia de Mediu - coordonator ing. Diana Mihaela Nica – Şef Serviciu Spaţii Verzi ing. Daniela-Elena Burtic – consilier biol. Olga Emilia Arsenie – consilier ing. Silvia Banda – consilier ing. peis. Florin Vasile Ciaca - consilier ing. peis. Cristina Crăciun – consilier dr. ing. Carmen Dăneţ - consilier

3

CUVÂNT ÎNAINTE

„Un înger în genunchi aşteaptă speriat şi neluat în seamă un Rai nepoluat”

(Ştefan Apenescu)

Fără îndoială, astăzi, trăim într-o perioadă de criză ecologică declanşată în primul rând de activitatea umană şi care tinde să afecteze toate aspectele vieţii noastre. În ultimii zeci de ani omul a acumulat atâtea probleme, atâtea deşeuri şi nu doar fizice, încât acestea sunt mai periculoase decât tot ce a (de) generat el în cursul prezenţei sale multimilenare pe Pământ. Schimbările climatice, poluarea fizică, chimică, biologică, distrugerea habitatelor, sărăcia, foametea, lipsa asistenţei sociale sunt dublate astăzi şi de o acută criză ideologică. „A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de ameninţată astăzi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii” – academician A. Pora.

Timişoara, acum, în 2010 are nevoie de o regenerare urbană cu un PUG şi un program urban de acţiune care să concretizeze dezvoltarea durabilă a zonei, program în care trebuie transpuse obiectivele şi conceptul urbanistic, măsurile sociale şi de mediu, integrate în studii, proiecte şi lucrări. Fără o bază reală, fără studii de certă valoare ştiinţifică, ce pot să fundamenteze un viitor program de dezvoltare urbană, Timişoara nu poate deveni „metropola vestului”, pe care ne-o dorim, nu doar noi timişorenii de ceva timp. Lucrarea de faţă, nu putea exista fără numeroasele studii de cercetare, lucrări ştiinţifice şi colaborări cu lumea academică a oraşului ce s-au desfăşurat pe parcursul a mai multor ani, dar şi cu întâlniri şi schimburi de idei cu parteneri din străinătate. Cu date şi informaţii în premieră, cu propuneri şi idei novatoare „Cadrul natural şi peisagistic al municipiului Timişoara” depăşeşte cadrul unui studiu de fundamentare, devenind un document de certă valoare ştiinţifică pentru toţi actorii şi nu numai, implicaţi în procesul dezvoltării comunităţii timişorene. Pentru această dovadă a maturităţii profesionale, a performanţei chiar, aducem nu numai mulţumirile, dar şi felicitările noastre colegilor de la Direcţia de Mediu care dincolo de obligaţiile şi datoria funcţionarului public au pus multă minte, efort şi suflet în elaborarea întregii lucrări.

GHEORGHE CIUHANDU PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA

4

5

CUPRINS

CUPRINS 5 CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN STUDIU 1.1. Peisajul citadin 1.2. Timişoara – de la cetate la municipiu 1.3. Spaţiile verzi ale Timişoarei – de la flora spontană la amenajări peisagere 1.3.1. Pădurea Verde 1.4. Relaţia om – plantă în lumea contemporană

6 6

11 13 25 35

CAPITOLUL II. CADRUL NATURAL 2.1. România 2.2. Timişoara 2.2.1. Relieful 2.2.2. Mediul geologic 2.2.2.1. Seismicitatea 2.2.2.2. Solul 2.2.2.3. Hidrografia şi hidrologia 2.2.3. Radioactivitatea 2.2.3.1. Radioactivitatea naturală a solului 2.2.3.2. Radioactivitatea mediului atmosferic 2.2.3.2.1. Radonul 2.2.3.3. Radioactivitatea vegetaţiei 2.2.3.4. Radioactivitatea apei 2.2.4. Clima 2.2.4.1. Încadrarea în Hardiness Zone şi adaptarea plantelor exotice în Timişoara 2.2.5. Flora spontană a Timişoarei 2.2.6. Fauna Timişoarei 2.2.6.1. Avifauna Timişoarei

53 53 53 54 55 56 56 60 61 62 64 65 68 69 71 75 80 85 89

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 106

6

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN STUDIU

1.1. Peisajul citadin

În cadrul peisajului citadin se pun în evidenţă următoarele componente pasive şi active:

Vatra - corespunde cu spaţiul ocupat de către clădirile de locuit. În acest fel, uneori, vatra unui oraş poate să coincidă parţial cu limita intravilanului sau cu o suprafaţă mai mică decât acesta. În cazul oraşelor care au localităţi componente situate la o oarecare distanţă de acesta, vatra se trasează pentru fiecare teritoriu construit ce intră în administraţia oraşului. Intravilanul - cuprinde înteaga suprafaţă aferentă construcţiilor: zonele clădirilor de locuit, zonele industriale, zonele de depozitare şi transport, zonele de protecţie, parcurile, lacurile, terenurile de agrement, respectiv tot ceea ce nu intră în teritoriul agricol. Aceste două componente prin caracteristicile de stare, forme de manifestare se încadrează obiectiv în spaţiul urban.

Extravilanul - cuprinde restul teritoriului administrativ al oraşului. Din punct de vedere al conţinutului (modul de ocupare al terenurilor, aspect peisagistic etc.) acest spaţiu se încadrează mai degrabă în cadrul spaţiului rural. Populaţia – reprezintă componenta activă, cu rol dinamizator în cadrul spaţiului urban, datorită mobilităţii şi puterii ei de intervenţie. În funcţie de mărimea demografică a oraşului, se constată o accentuare sau diminuare a intensităţii cu care se petrec transformările interne din cadrul acestui spaţiu. Baza economică - reprezintă o componentă fundamentală a întregului spaţiu urban, aceasta practic justificând, alături de populaţie, existenţa oraşului. Baza economică depăşeşte potenţialul în forţă de muncă şi materie primă a spaţiului urban, generând fluxuri convergente de materie primă, energie şi informaţie din zona sa de influenţă cât şi din afara acestuia, respectiv fluxuri divergente de informaţie, produse finite şi energie. În funcţie de profilul acestora, baza economică, reprezintă elementul de stabilitate al spaţiului urban, al relaţiilor de schimb cu spaţiile limitrofe. Prin unităţile edilitare existente se asigură satisfacerea unor condiţii sporite de confort pentru populaţia din centrul de convergenţă, iar prin cele sociale şi comerciale, viabilitatea zonei de influenţă. Reţeaua căilor de comunicaţie, varietatea şi dispunerea acestora realizează legăturile cele mai convenabile pentru distribuţia energiei şi substanţei în cadrul spaţiului urban. Elementele vehiculatorii - reprezentate de cele naturale (apă, aer) sau tehnogene (vehicule), asigură o echilibrare a distribuţiei substanţei (materie primă, produse finite şi deşeuri) prin redistribuiri succesive în teritoriu a acesteia, în armonie cu legităţile naturale, cu necesităţile populaţiei, alături de unităţile economice din oraş şi din zona sa de influenţă. Energia şi informaţia se redistribuie prin forme specifice.

Relaţiile dintre aceste grupe de componente cunosc forme diferite de la un oraş la altul în funcţie de poziţia geografică, de formele de relief, de resursele existente în apropierea acestora.

Spaţiul urban prin intensitatea stărilor din interiorul acestuia îşi impune influenţa şi asupra spaţiilor limitrofe, cu intensităţi ce descresc concentric de la centru spre periferie. În cadrul acestor spaţii se include spaţiul periurban şi spaţiul de influenţă urbană. Urbanizarea este un proces continuu, dinamic care are loc şi astăzi pretutindeni. Urbanizarea a apărut prin concentrarea unei populaţii într-un anumit spaţiu şi s-a extins prin procese de migrare, sporul natural al populaţiei şi prin transformarea unor zone rurale în oraşe.

7

Dezvoltarea sau regenerarea unei aşezări urbane este determinată semnificativ de schimbările care se produc în structura economiei locale, în structura populaţiei şi în cultura comunitară. Dezvoltarea unui sistem urban este în mod substanţial influenţată de aplicarea unui management adecvat, axat pe patru ţinte principale:

- dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea accesului la această infrastructură; - asigurarea accesului la locuinţă; - protecţia mediului ambiant; - diminuarea sărăciei.

Conceptul Strategic de Dezvoltare Economică şi Socială a Zonei Timişoara are patru direcţii strategice de dezvoltare: Direcţia I – Crearea unui mediu de afaceri atractiv şi moral - dezvoltarea capacităţii de cooperare instituţională a zonei, promovarea unitară a relaţiilor de cooperare la nivel judeţean, regional, naţional, transfrontalier şi internaţional, în vederea creşterii capacităţii de cooperare internă şi internaţională; - eliminarea constrângerilor în afaceri prin creşterea eficienţei, operativităţii şi a calităţii actului administrativ, sprijinirea procesului investiţional prin crearea unui sistem de taxe locale stimulative, a procedurilor locale încurajatoare şi prin eliminarea monopolurilor locale şi accelerarea procesului de privatizare; - Timişoara a fost prima din România care a finalizat programul, primind certificatul „Timişoara – oraş de cinci stele”, aşadar oraş „deschis la investiţii”; - ameliorarea infrastructurii de susţinere a afacerilor; - dezvoltarea pieţei imobiliare, reforma în planificarea urbană etc.; - dezvoltarea pieţei forţei de muncă, îmbunătăţirea mobilităţii acesteia şi asigurarea calificării, recalificării şi perfecţionării profesionale, prin îmbunătăţirea accesului la informaţii, creşterea flexibilităţii sistemului de formare profesională iniţială şi continuă, încurajarea reorientării persoanelor disponibilizate spre activităţi de liberă iniţiativă şi afirmarea Zonei Timişoara ca centru regional de referinţă în domeniul formării manageriale performante. Direcţia II – Dezvoltarea zonei Timişoara ca pol economic regional competitiv, promotor al integrării naţionale în Uniunea Europeană - stimularea specialiştilor implicaţi în cercetarea ştiinţifică; - menţinerea importanţei activităţii industriale productive competitive în economia zonală; - dezvoltarea sectorului terţiar în vederea asigurării serviciilor de nivel calitativ ridicat pentru satisfacerea cerinţelor zonei, a Regiunii V Vest şi a Euroregiunii DKMT; - dezvoltarea agriculturii bazată pe tehnologii avansate; - dezvoltarea infrastructurii de transport în scopul extinderii racordării zonei la principalele axe naţionale europene şi internaţionale; Direcţia III – Dezvoltarea unui mediu socio-cultural stabil şi favorabil progresului - asigurarea resurselor umane, în special tinere, cu grad de instruire ridicat, dezvoltarea cadrului social şi pedagogic de protecţie a copiilor, accentuarea renumelui Timişoara de „Centru Universitar de Excelenţă”, de nivel european şi corelarea activităţilor instituţiilor cu caracter educativ-instructiv, în vederea integrării tineretului în procesele economice şi sociale de dezvoltare a zonei; - protejarea, valorificarea şi dezvoltarea valorilor culturale şi istorice ale zonei Timişoara, recunoscută ca spaţiu multicultural;

8

- prestarea, la un nivel calitativ ridicat, a serviciilor de sănătate şi de asistenţă socială, prin asigurarea asistenţei medicale performante pentru toţi locuitorii zonei şi prin îmbunătăţirea asistenţei sociale pentru persoanele defavorizate, copii instituţionalizaţi, familii tinere şi persoanele cu venituri mici; - realizarea unui mediu social stabil, participativ, moral şi coeziv, suport necesar pentru integrarea europeană, prin accentuarea spiritului ecumenic tradiţional, ameliorarea situaţiei economice şi sociale a rromilor, promovarea coeziunii şi a spiritului comunitar participativ al populaţiei, reducerea şomajului şi revigorarea activităţilor sportive, Direcţia IV – Realizarea unui habitat prietenos faţă de locuitorii zonei - ameliorarea condiţiilor de locuit ale populaţiei din zonă, atât prin prezervarea fondului locativ existent şi reformarea sistemului de gestionare a acestuia, construirea de noi locuinţe cât şi prin asigurarea unei identităţi proprii fiecărei unităţi urbanistice teritoriale; - dezvoltarea reţelei de căi de comunicaţii urbane şi periurbane, îmbunătăţirea condiţiilor de trafic urban şi periurban şi modernizarea reţelei de trafic feroviar din zonă; - modernizarea şi extinderea infrastructurii tehnico-edilitare şi energetice, asigurarea necesarului şi a calităţii apei potabile pentru populaţie şi a celei pentru industrie, dezvoltarea reţelelor de evacuare a apelor uzate, extinderea reţelelor de alimentare cu gaze naturale şi modernizarea reţelelor electrice; - asigurarea calităţii mediului înconjurător la nivelul standardelor Uniunii Europene, prin alinierea legislaţiei locale la aquis-ul european cu privire la mediu, menţinerea gradului de poluare în limitele prevăzute de norme, ameliorarea sistemelor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, implementarea managementului integrat al deşeurilor de toate tipurile, precum şi prin dezvoltarea spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement; - creşterea eficienţei şi a calităţii serviciilor comunale, îmbunătăţirea serviciilor comunale şi păstrarea poziţiei exemplare, la nivel naţional, a serviciilor de transport în comun. Dezvoltarea unui sistem urban trebuie să ţină cont de caracterul limitat al resurselor (de capitalul uman, natural şi financiar), ce împiedică o autoritate publică să gestioneze problemele comunităţii, precum şi de alocarea echilibrată a acestor resurse. Oraşul este un complex de factori naturali şi artificiali care aduc o serie de facilităţi pentru defăşurarea comodă a vieţii, dar, în acelaşi timp, expun populaţia la riscuri, în funcţie de modul de organizare şi folosire a acestora. Autoritatea publică trebuie să evalueze permanent necesitatea realizării unei investiţii, nu numai în raport cu resursele sale financiare prezente, ci şi cu cele viitoare, cu opţiunile populaţiei, astfel încât să încurajeze responsabilitatea comunitară şi individuală, parteneriatul în realizarea unui proiect de dezvoltare locală.

Spaţiul vital - reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii, în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului). Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman, în condiţiile social-economice date.

Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr. Ratzel şi aprofundat de K. Haushöfer, în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. Extrapolarea conceptului şi în domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională, utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu.

În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice), creşterii culturilor tehnice, construcţiei obiectivelor economice şi industriale, a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative, căi de comunicaţii) şi

9

spaţiilor recreative. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate).

Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest, spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/persoană (după N. Rejmers, 1992):

- pentru un individ uman – 0,6-0,7 ha; - pentru producerea alimentelor – 0,6 ha; - pentru creşterea culturilor tehnice – 0,4 ha; - pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0,8 ha; - pentru urbanizare – 0,2 ha. Ca şi o constatare, precizăm că în decursul istoriei, dimensiunea spaţiului „vital” s-a

redus, odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie. Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”, care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului, deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”.

Problematica spaţiilor suprapopulate, unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”, se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare, intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole, industriale) de pe suprafeţe mai reduse, care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. Ecosistemul individual şi familial al habitatului uman trebuie să asigure un echilibru între elementele componente. Astfel, noţiunea de habitat se referă la spaţiul care adăposteşte individul şi familia sa, cu toate instalaţiile şi echipamentele sale, cât şi o serie de relaţii de ordin material, economic, psihosocial (instituţii, servicii, dotări etc). Factorii de risc asociaţi urbanizării constau în:

- poluarea aerului; - zgomotul; - accidentele de trafic; - stresul şi probleme legate de schimbarea stilului de viaţă.

În principal, urbanizarea spaţiului este datorată: extinderii habitatului extrafamilial, mutării activităţilor industriale, artizanale şi a serviciilor de la periferiile oraşelor, dezvoltării infrastructurilor de transport. Această extindere periurbană conduce la dezvoltarea transporturilor cu impact asupra mediului, afectarea terenurilor agricole, deteriorarea resurselor regenerabile şi la afectarea peisajului în general. Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice si culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:

a) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora;

b) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane; c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului; d) utilizarea raţională a teritoriului.

Extinderea zonelor de locuit, a zonelor pentru unităţi economice, a zonelor pentru agrement, rezervele de teren prevăzute în zonele existente conduc la reglementarea

10

destinaţiei terenurilor sub forma zonării funcţionale. Tendinţa este de introducere a unor suprafeţe în intravilan, pentru satisfacerea nevoilor urbane.

Zona de locuinţe şi funcţiunile complementare în Timişoara ocupă 2643,74 ha (53,15% din intravilan) deţinând ponderea cea mai mare a oraşului. Din totalul de 122.195 apartamente, 71,30% sunt clădiri colective de locuit, 28,70% sunt clădiri individuale, cu 334.089 persoane în 116.292 gospodării şi 112.262 locuinţe. Densitatea este 2,2 camere/locuinţă şi 367,70 locuinţe/1000 locuitori. Vor apărea noi locuri de muncă, ceea ce va stimula migraţia populaţiei din zone rurale sau alte regiuni ale ţării spre Timişoara.

Se preconizează o populaţie de 350.000 locuitori în 2010 si 400.000 în 2025 (maxim 410.000). Se produce însă şi o extindere a zonelor de locuit pe teritoriile comunelor periurbane Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc.

Densitatea limită a locuinţelor este 49,1 locuitori/ha în intravilanul existent şi densitatea netă de 126,37 loc/ha în zonele pentru locuinţe. Indicele de locuibilitate este 13,1 m2 suprafaţă locuibilă/locuitor.

- Suprafaţa locuibilă totală este 4.276.566 m2. - Suprafaţa totală a teritoriului administrativ este 13.003,87 ha. - Suprafaţa agricolă 8229,51 ha. - Suprafaţa terenului intravilan existent 6870,21 ha. Prin PUG se propune o densitate limită de 58,22 loc/ha şi o densitate netă de 121,96

loc/ha pentru o suprafaţă a teritoriului intravilan propus de 6944,16 ha. Marea majoritate a instituţiilor şi serviciilor de interes public, spitaliceşti şi şcolare sunt concentrate mai ales în zona centrală. Preocupările de îmbunătăţire microclimatică, tendinţele de ridicare a calităţii vieţii oraşului, crearea amenajărilor de calitate, atractive şi de ridicare a prestigiului zonei în condiţiile actuale, exprimă dorinţa de a reabilita spatiile verzi existente şi de a propune noi suprafeţe verzi amenajate peisagistic. În cadrul planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului este obligatoriu să se respecte principiile ecologice, pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, prin introducerea spaţiilor verzi ce constituie habitatul natural cel mai des întâlnit pentru speciile de plante şi animale.

Prezenţa spaţiilor plantate în toate zonele Timişoarei este asociată în special factorului sanogen şi psihogen. Obiectivele legate de zonele verzi din oraşe au în vedere dezvoltarea spaţială şi sub aspectul diversităţii biologice a acestora, concomitent cu refacerea unui sistem de spaţii verzi.

Pentru menţinerea şi întreţinerea spaţiilor verzi existente precum şi crearea de noi spaţii verzi se prevăd o serie de măsuri:

- refacerea cu gazon a spaţiilor distruse şi amenajarea de noi spaţii verzi dotate cu sisteme de irigare;

- stoparea diminuării şi degradării spaţiilor verzi intraurbane şi periurbane; - analiza suprafeţelor intraurbane şi periurbane existente, reglementarea şi

monitorizarea acestora; - conservarea suprafeţelor spaţiilor verzi; - reabilitatea zonelor intra şi periurbane verzi degradate; - realizarea unor programe de informare şi educaţie ecologică a copiilor şi adulţilor,

cu privire la importanţa şi rolul spaţiilor verzi în perimetrul urban şi periurban; - modernizarea spaţiilor de joacă şi a zonelor de agrement existente; - realizarea de noi spaţii verzi în interiorul Timişoarei şi îmbunătăţirea celor

existente;

11

- continuarea acţiunilor de plantare a arborilor, arbuştilor şi gardurilor vii în parcuri, scuaruri şi aliniamente, amenajări valoroase din punct de vedere estetic şi ecologic, corelate cu condiţiile climatice specifice Timişoarei;

- extinderea perdelei de protecţie.

1.2. Timişoara – de la cetate la municipiu Cunoscută ca cetate (Castrum Temesiense din 1212), Timişoara, supranumită şi „cetatea de apă”, s-a dezvoltat urbanistic în jurul nucleului fortificat, începând din secolul al XVIII-lea, cunoscând după 1718 – 1734 o dublă dezvoltare a lucrărilor de fortificare a Cetăţii, începându-se totodată lucrările de asanare a mlaştinilor. În ″Monografia Timişoarei″ întocmită de primarul ei de atunci, J.N. Preyer (1844- 1858) sunt redate inventarele complete ale caselor, proprietarilor, reţeaua de canale şi conductele de evacuare a apei, fântânile, lucrările de supraetajare, construcţii noi etc. Tipologia constituită în secolul al XVIII-lea este cea specifică şi predominantă în Cetate, caracteristice acesteia fiindu-i străzile relativ înguste, fără vegetaţie, străjuite de clădiri (cu două nivele), ce formează fronturi stradale continue (la periferia cartierelor mari, păstrându-se unele construcţii cu un singur nivel parter), aşezate cu faţada îngustă la stradă, cu aspect rural (datate din perioadă istorică de castru). În anul 1868 se reduce zona supusă interdicţiei de a construi (perioada glacis) în jurul cetăţii de la 949 m la 569 m, ceea ce permite întinderea construcţiilor din suburbii spre cetate. De asemenea în 1892 se anulează caracterul de fortăreaţă al cetăţii. „Defortificarea” marchează o răscruce importantă în evoluţia oraşului. Se ridică problema modului în care terenul eliberat de fortificaţii, aproximativ 138 ha, va fi utilizat pentru dezvoltarea armonioasă a organismului urban. Momentul este hotărâtor, o asemenea suprafaţă de teren disponibil în jurul nucleului central, nu va mai exista niciodată în istoria oraşului. În perioada 1906-1910 se realizează demolarea masivă a fortificaţiilor. Abia după această demolare şi după umplerea şanţurilor de apărare cu pământ, peisajul oraşului devine aşa cum îl cunoaştem astăzi. Specific pentru a doua jumătate a secolului XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX este apariţia clădirilor multietajate, ce formează fronturi stradale continue, întâlnindu-se compact ansamblurile construite în vederea unirii zonei Cetate cu zona Fabric şi cu zona Iosefin şi izolat în restul zonelor istorice ale oraşului. Cartierele de vile, datând din prima jumătate a secolului XX, în special în perioada interbelică, au predominat în zonele situate între cartierele istorice ale oraşului, conferind zonelor respective aspectul de „oraş grădină”. Tiparul caracteristic perioadei 1960 – 1989, reprezentată prin clădiri de locuit înalte, dotări socio-culturale şi ansambluri de producţie, echipate cu tehnologii industriale, apare fie sub forma unor mari ansambluri în zonele slab construite în trecutul nu prea îndepărtat (zonele Dâmboviţa, Circumvalaţiunii, Soarelui etc.), fie în cadrul structurilor urbane istorice existente (zonele Bărnuţiu, Văcărescu etc.). După 1989, oraşul şi comunele periurbane compacte din jurul Timişoarei, după acelaşi principiu polinuclear, au cunoscut şi vor manifesta o expansiune teritorială pe orizontală continuă, prin mărirea suprafeţelor ocupate cu construcţii. Evoluţia specifică a urbei pe linia structurii sale radial concentrică, cât şi dezvoltarea durabilă a aşezărilor umane, obligă la o reconsiderare a mediului natural şi urban sub toate aspectele sale: economice, ecologice şi estetice. Astfel, raportul mediu natural – mediu urban trebuie privit sub aspectul modului în care utilizarea resurselor naturale sau a celor induse antropic este profitabilă şi contribuie la dezvoltarea mediului urban, având în vedere

12

faptul că cererea de terenuri pretabile dezvoltării durabile depăşesc deseori oferta (în special în zonele urbane şi periurbane).

Timişoara este renumită pentru multele sale premiere: 1365 - primul oraş din Ungaria medievală care primeşte o stemă în urma unei donaţii regale (Ludovic I, numit şi „cel Mare“ / I. Nagy Lajos). Pe stemă era reprezentată figura unui dragon. 1718 – deschiderea primei şcoli elementare din Cetate, prima din România; 1718 – a fost pusă în funcţiune prima fabrică de bere din România de astăzi. 1728 – a început canalizarea Begăi, primul canal navigabil din România contemporană. 1745 – s-a înfiinţat spitalul orăşenesc din Timişoara (cu 24 de ani înaintea celui din Viena şi cu 35 de ani înaintea celui din Budapesta). 1753 – a fost organizată prima stagiune teatrală permanentă (a treia după Viena şi Budapesta). 1760 – primul oraş din Imperiul Habsburgic cu străzile iluminate cu lămpi. 1771 – apare primul ziar de pe teritoriul României actuale - 18 aprilie - „Temeswarer Nachrichten“ (primul ziar german din estul Europei). 1815 – biblioteca lui Iosif Klapka devine prima bibliotecă publică, de împrumut, din Imperiul Habsburgic, din regatul Ungariei şi din teritoriile româneşti. 1819 – se administrează pentru prima dată în Europa Centrală vaccinul antivariolic. 1847 – la Fabrica de Bere din Timişoara are loc primul concert în afara Vienei al lui Johann Strauss fiul. 1847 - la 5 februarie, chirurgii dr. Mathyus Musil (1806-1889) şi dr. Joseph Siehs (1813- 1850) efectuează prima anestezie cu eter sulfuric la spitalul militar, pentru o intervenţie de amputaţie a unei coapse. 1857 – primul oraş din Imperiul Habsburgic cu străzile iluminate cu gaz aerian. 1869 – 8/12 iulie 1869 - este pus în funcţiune primul tramvai cu cai din România de astăzi. 1884 – 24 noiembrie – primul oraş de pe continentul european cu străzi iluminate electric. 1886 – se înfiinţează prima Staţie de Salvare din Ungaria şi România contemporană. 1895 – se construieşte prima stradă asfaltată din România de astăzi. 1899 – primul tramvai electric din actuala Românie. 1902 – se joacă primul meci de fotbal de pe teritoriul României de azi. 1921 - prima firmă românească în domeniul fabricaţiei de corpuri de iluminat din România cu numele de Dura – întreprindere electrotehnică şi tehnică Barta & Co. 1923 – la Timişoara, Bolyai Janos anunţă descoperirea primei geometrii neeuclidiene din lume; 1928 - 21-22 octombrie, s-a înfiinţat F.C. Ripensia, primul club profesionist de fotbal din România. Ripensia a fost prima echipa de fotbal profesionistă din România. 1938 – în premieră mondială, la Timişoara se realizează prima maşină de sudat şine de cale ferată şi de tramvai, inventator profesor Corneliu Micloşi. 1953 - devine singurul oraş din Europa cu trei teatre de stat, în limbile română, germană şi maghiară. 1961 - la Institutul Politehnic Timişoara este realizat MECIPT-1, primul computer din generaţia întâi din mediul universitar din România şi printre primele din Europa. 1969 – prof. Ghermănescu publică primul tratat enciclopedic de ecuaţii funcţionale din lume. 1989 – primul oraş liber de comunism din România. 1989 – în Banat s-a obţinut prima clonă animală din România. Autor: prof. univ. dr. Ioan Vintilă, specialist în biotehnologie

13

1992 – au loc primele intervenţii chirurgicale laparoscopice în ginecologie şi primele operaţii plastice mamare cu proteză (prof. I. Munteanu în colaborare cu Clinica din Heidelberg). 1993 – se realizează prima histerectomie totală pe cale laparoscopică (prof. I. Munteanu în colaborare cu Clinica din Kiel). 1995 – prima fertilizare in vitro şi primul embriotransfer uman din România; se înfiinţează primul Centru de Laparascopie, chirurgie laparoscopică şi de fertilizare in vitro din România. 1996 – se naşte primul copil conceput in vitro, în România. 2000 – se realizează primul Cadastru verde din România. 2001 – se realizează prima operaţie pe inimă, cu laser, din România. 2001 – se pune în funcţiune prima reţea de infochioşcuri din România. 2002 – introducere în premieră naţională a sistemului de plată a taxelor prin Internet.

1.3. Spaţiile verzi ale Timişoarei – de la flora spontană la amenajări peisagere Cu toate că Timişoara se caracterizează printr-o diversitate redusă a condiţiilor fizico-

geografice, iar climatul edificat pe un fond temperat continental cu influenţe submediteraneene, manifestă mai ales, în legătură cu relieful, un număr restrâns de microclimate locale, intervenţiile antropice s-au soldat cu evidente implicaţii în dispunerea solurilor şi a vegetaţiei.

Intervenţia omului asupra învelişului vegetal (şi a ecosistemelor naturale în general) a apărut încă din primele începuturi ale activităţii sale economice, astfel că starea actuală a solurilor şi a vegetaţiei apare azi ca o rezultantă a interacţiunii dintre factorii naturali şi cei antropici.

Referindu-se la vegetaţia naturală ce s-a succedat până în prezent în Câmpia de Vest a României (deci şi Timişoara), CV Oprea şi colab. (1971), menţionează următoarele formaţiuni: de mlaştină (azi ocupând suprafeţe foarte reduse în zonele depresionare) şi cea de silvostepă (supusă în ultimii ani modificării datorită unor tendinţe vădite de aridizare, semnalate de creşterea atacului de rozătoare, insecte, ciuperci etc.).

Din punct de vedere fitogeografic, Timişoara aparţine provinciei geobotanice central - europene, puternic influenţată de vecinătatea provinciei geobotanice sud – europene.

Astfel, elementele floristice naturale au obârşii geografice diferite: europene, euroasiatice, boreale, balcanice, mediteraneene, ilirice, la care pot fi adăugate o serie de plante endemice.

În provinciile istorice româneşti, amenajarea grădinilor a suferit diferite influenţe. În Transilvania şi Banat, de exemplu, datorită legăturilor cu Viena şi Budapesta, au fost la modă parcurile franceze. Pe când în Moldova şi Ţara Românească s-au amenajat grădini de tipul celor italiene, cele două state având legături cu Veneţia. După cucerirea otomană, grădinile de aici capătă un caracter oriental. Factorii care au contribuit la dezvoltarea grădinăritului în Transilvania, scria arhitectul Rică Marcus, în cartea sa Parcuri şi grădini în România" (Ed. Tehnică, Bucureşti, 1958), au fost emigranţii şi catolicismul (care folosesc flori şi plante ornamentale în desfăşurarea slujbelor şi procesiunilor sale).

În acest sens, cercetările floristice, referitoare la Timişoara (şi bineînţeles o arie mai extinsă) au fost publicate de către Fr. Griselini (1779) care, aflat între 1774 – 1777 în Banatul Timişoarei a ţinut să informeze în cele XXI scrisori, lumea (savantă) despre numeroasele aspecte care i-au reţinut atenţia în această străveche provincie românească. În cea de-a XII-a scrisoare, Fr. Griselini face o descriere amănunţită a cadrului natural, a reliefului, a izvoarelor şi râurilor care-l străbat, a naturii solului şi a vegetaţiei etc.

14

Principiul reflectabilităţii condiţiilor naturale asupra covorului vegetal, care stă la baza teoriei referitoare la interdependenţa dintre climă, sol şi vegetaţie se evidenţiază în zona cercetată într-o măsură mai mică, aceasta fiind puternic antropizată.

În prezent, preocupările specialiştilor şi ale autorităţilor locale se înscriu în contextul internaţional pentru “dezvoltare durabilă a aşezărilor urbane”, iniţiativa Primăriei Municipiului Timişoara pentru a realiza conceptul strategic de dezvoltare economico- socială, având drept obiectiv general aplicarea măsurilor de reabilitare, conservare şi protecţie a mediului, prin realizarea unui program de măsuri şi obiective în domeniul spaţiilor verzi şi a unui management corespunzător factorilor de mediu biotici şi abiotici.

La sfârşitul sec. XX, 52% din populaţia totală a globului locuia în zone urbane. Suprafaţa acestora la nivel planetar este de aproximativ 1%. În aceste regiuni, interacţiunea dintre om şi mediul natural este foarte intensă, crescând vulnerabilitatea mediului natural în faţa dezvoltării urbane.

Urbanizarea mediului reprezintă un fenomen asociat inerent dezvoltării societăţii, conducând în timp, la instalarea şi agravarea unor efecte negative majore:

- degradarea mediului natural; - dispariţia unor ecosisteme; - diminuarea numerică şi/sau dispariţia ireversibilă a unor specii vegetale şi animale; - perturbarea şi fragilizarea echilibrelor naturale până la nivelul plantelor; - alienarea populaţiei, prin ruperea tot mai pronunţată de natură şi supunerea la stres social,

economic şi la factori de stres chimici şi fizici generaţi de sursele de poluare. Desigur, asigurarea unor condiţii civilizate de locuit şi de desfăşurare a activităţilor sociale

şi economice este esenţială pentru dezvoltarea societăţii, aceasta realizându-se pe principiile dezvoltării durabile.

O hartă a Banatului (1717) atestă că între Tisa şi Timiş se aflau întinse păduri de stejar. Ne-o confirmă, indirect, şi Francesco Griselini în „Istoria politică şi naturală a Banatului“, Viena, 1780, care, referindu-se la fortificaţiile nou construite ale oraşului, observa că acestea erau „prevăzute de jur împrejur cu piloni puternici de stejar, groşi de 15 până la 18 ţoli, înalţi de peste 7 picioare şi îngropaţi adânc în pământ“. Documente care stau la baza excelentei lucrări a prof. univ. dr. Rodica şi prof. univ. dr. Ioan Munteanu („Timişoara-monografie“, 2002) pun în evidenţă preocupările autorităţilor de a reînvia pădurea în inima oraşului. Într-o regiune dominată de mlaştini întinse, de suprafeţe mari acoperite periodic de apele revărsate din Bega şi Timiş, amenajarea de terenuri împădurite reprezenta o încercare de purificare a aerului şi de ameliorare a vieţii citadine, dar şi de fixare a unor terenuri virane, de pe care „vântul spulbera nori mari de praf ce pluteau peste oraş“.

Plantaţiile de arbori şi arbuşti în Timişoara au apărut ca o necesitate. Există etape istorice privind apariţia şi evoluţia plantaţiilor de arbori şi arbuşti

în Timişoara. Etapa iniţială: Primele zone cu arbori plantaţi în Timişoara au apărut odată cu primele stabilimente importante ale oraşului ca o reacţie de a crea zone de minim confort şi perdele – filtru pentru mirosul neplăcut al mlaştinilor din apropiere. Desenul întocmit de Ferencz Watthay, la mijlocul secolului XVII, prezintă o plantaţie de arbori întinsă în marginea oraşului (Timişoara – Monografie, Ioan şi Rodica Munteanu). Reputaţia Timişoarei de oraş al parcurilor şi grădinilor îşi are explicaţia în vechea obişnuinţă a locuitorilor urbei de a planta arbori, arbuşti şi flori într-o regiune dominată de mlaştini întinse, de suprafeţe mari, acoperite periodic de apele revărsate din Bega şi Timiş. Microclimatul creat astfel era singurul mod de a avea un aer purificat şi de a îmbunătăţi condiţiile generale de viaţă.

15

Etapa de sistematizare/canalizare/reconstrucţie a oraşului după înlăturarea ocupaţiei turceşti a prevăzut primele parcuri, în jurul reşedinţelor oficialităţilor, primele aliniamente stradale cu arbori şi din considerente estetice precum şi păduri în jurul oraşului. Se dezvoltă nivelul de educaţie al populaţiei. Imediat după recucerirea oraşului, inginerii militari austrieci trasează spaţii largi (Palanca Mare şi Palanca Mică) pentru parcuri. În secolul XVIII, planurile oraşului conţin zone cu plantaţii forestiere (Maierele Valahe, Maierele Germane şi în spaţiul Cetăţii). De asemenea toate reşedinţele importante din oraş sunt împrejmuite cu parcuri, grădini şi plantaţii de arbori. Etapa de dezvoltare industrială antebelică – pădurile urbane ca filtre şi perdele de protecţie Mai târziu înainte de primul război mondial se lucra cu amenajări în stil peisagist, odată cu dezvoltarea industrială a oraşului, ca o necesitate de a reacţiona a locuitorilor urbei, atât la acţiunea factorilor poluatori, se plantează arbori, într-o schemă deasă, adevărate filtre – perdele de protecţie contra fumului industrial şi prafului citadin, cât şi la temperaturile estivale ridicate. În secolele XIX şi XX, preocuparea locuitorilor pentru a avea mai multe spaţii de agrement se amplifică. Guvernatorul provinciei Banatului şi al Voivodinei, contele Coronini, plantează în 1850 cu arbori o suprafaţă de 4 ha (se menţine şi azi: Parcul Coronini (Poporului) şi apoi se pornesc o serie de acţiuni concretizate prin apariţia de noi parcuri amenajate în special de-a lungul canalului Bega. Cel mai important este Parcul Scudier (Central), amenajat între 1870 – 1880 în stil englezesc. Climatul specific face ca parcul să fie plantat cu arbori după cumpărarea sa de către baronul Anton Scudier. Începând cu 1902, în cadrul municipalităţii ia naştere Serviciul Horticulturii, care lucrează profesionist la întreţinerea şi amenajarea parcurilor oraşului, odată cu dezvoltarea edilitară a oraşului. În această perioadă, se amenajează foarte multe spaţii în stil peisagist, cu mult gazon şi flori. Etapa de dezvoltare interbelică – predomină criteriul estetic şi se extind suprafeţele de zone verzi odată cu înflorirea generală a oraşului. Etapa se caracterizează prin:

- amenajarea din considerente estetice a unei serii de parcuri în stil peisager; - oraşul avea cea mai mare suprafaţă de zone verzi amenajate – 200 ha (dublu faţă de

cea actuală); - Timişoara este considerat unul din cele mai curate şi salubrizate oraşe din centrul şi

sud – estul Europei (Dacia, Timişoara, I, 1939, no.91, 06. November, p4); - nivelul cultural şi educaţia populaţiei oraşului era în expansiune.

În perioada interbelică, se intensifică acţiunea de plantare a arborilor în aliniamente sau în anumite spaţii destinate în special pentru aceasta. Se produceau anual pentru nevoile oraşului în pepinierele proprii: peste 70.000 puieţi talie mare din specii de arbori, peste 80.000 puieţi din specii de arbuşti şi peste 1.000.000 de flori diverse. Până în 1943, primăria Timişoara, prin serviciul de specialitate a înfiinţat şi reamenajat peste 200 ha de spaţii verzi, în special plantaţii de arbori.

Etapa de după al II –lea război mondial: suprafaţa de zone verzi se reduce în detrimentul noilor construcţii, şi suferă din lipsa de fonduri pentru întreţinere, se reamenajează peisagistic o serie de zone verzi existente (mai ales după 1960). În ultimele decenii, după al II-lea război mondial, dezvoltarea edilitară a oraşului nu a mai prevăzut şi extinderea parcurilor, aliniamentelor şi a plantaţilor cu arbori la aceeaşi scară ca şi până atunci.

16

Etapa de după 1990 – etapa de tranziţie şi de dezvoltare haotică a oraşului. Dispar zone verzi în spaţii publice (dublarea numărului de autoturisme duce la apariţia de parcări şi garaje pe spaţii verzi) şi apar incipient noi zone verzi amenajate, în special spaţii private.

Primul parc destinat plimbărilor şi distracţiei populaţiei înstărite a fost deschis, se pare, la Timişoara în 1850. O dată cu dezvoltarea urbanistică a Timişoarei, activitatea horticolă se extinde, cu precădere de la mijlocul secolului al XIX-lea, când pe harta oraşului apar: Parcul Coronini Cromberg (1850), adică Parcul Poporului de astăzi, Parcul Scudier (1870), respectiv Parcul Central, Parcul Elisabeta (1898). Pe malurile canalului Bega, între cartierele Fabric şi Iosefin, se vor înlănţui parcurile pe care noi le cunoaştem sub numele de Parcul Ilsa, Parcul Copiilor „Ion Creangă”, Parcul Rozelor, Parcul Justiţiei, Parcul Catedralei, Parcul Alpinet. Crearea Serviciului de horticultură în 1902 marchează începutul afirmării unei arhitecturi peisagistice sistematice, profesioniste.

În 1919, Timişoara beneficia de 262.000 mp de plantaţii publice, de 22.189 de arbori plantaţi de-a lungul reţelei stradale, precum şi de trei sere, între care una de palmieri. Zece ani mai târziu (1929), pe un teren al Primăriei din Calea Girocului a luat fiinţă prima pepinieră horticolă a oraşului, care, împreună cu pepiniera forestieră a Serviciului Silvic au asigurat materialul floricol şi dendrologic necesar dezvoltării spaţiilor verzi. În 1939, suprafaţa parcurilor din Timişoara totaliza 41,2 hectare. Din materialul săditor produs în pepiniera forestieră (puieţi de stejar, arţar, ulm, nuc american, paltin, tei etc.), în anii 1937-1938 s-a născut Pădurea Renaşterii Naţionale, care se vede de-o parte şi de alta a drumului naţional Timişoara-Lugoj. Este vorba de Pădurea Verde, care urmează să fie reamenajată ca pădure- parc în viitorul apropiat.

Renumele Timişoarei de „oraş-grădină“, al parcurilor şi florilor, are acoperire în gustul pentru frumos şi simţul gospodăresc al locuitorilor săi. O dovedeşte faptul că o dată cu înălţarea caselor, în jurul acestora localnicii au plantat arbori şi arbuşti decorativi, flori. Călătorind la Timişoara (1660), Evliya Celebi aminteşte în memorialul său de grădinile din marginea Cetăţii; vara, însuşi paşa îşi muta reşedinţa în afara oraşului, la Mehala, într-o locuinţă înconjurată de grădini cu ecouri orientale. Încă din secolul al XVIII-lea, planurile oraşului marcau geometria unor grădini, inclusiv în Cetate. Dacă într-o clădire se creează un decor de bunăvoie limitat, grădina tinde să pună locuitorii casei în legătură cu natura, pentru a le alina dorul după „paradisul pierdut“.

Evoluţia urbană, mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-a manifestat prin construcţia unor ansambluri de locuinţe, în care s-au adunat blocuri de beton fără suflet, fără istorie şi lipsite de frumuseţe. Aceste imagini se regăsesc, poate cu şi mai multă pregnanţă, şi în România, exemplul Timişoarei fiind edificator.

Dezvoltarea rapidă, spectaculoasă chiar, a unor ramuri industriale (construcţii de maşini, chimie, industrie uşoară etc.) în intervalul 1960-1980 a determinat dublarea populaţiei oraşului: de la 174.243 de locuitori, la 351.293 de locuitori, pe seama unui mare aflux de forţă de muncă din alte zone. Pentru a face faţă cerinţelor presante de locuinţe ale noilor salariaţi, ritmul construirii ansamblurilor de blocuri se intensifică, apar marile cartiere: Circumvalaţiunii, Tipografilor, Şagului, Aradului, Bucovina, Mircea cel Bătrân, Ion Ionescu de la Brad. Crearea de noi cartiere nu a fost însoţită de o extindere adecvată a spaţiilor verzi, amenajările cu caracter de parc fiind puţine: Parcul Stadion, Grădina Botanică, Parcul Lidia, Continental.

Importanţa spaţiilor verzi a depăşit nevoia trăirilor romantice, în mijlocul naturii; este dovedit ştiinţific rolul important pe care-l au în menţinerea echilibrului psihic şi fizic al locuitorilor aglomerărilor urbane. Desigur, spaţiile verzi „nu pot restabili condiţiile naturale

17

în oraş“, dar, prin funcţiile lor ecologice, sanitar-igienice şi recreativ-estetice reprezintă aliatul nostru în lupta cotidiană împotriva agresiunilor vieţii moderne, determinând în bună măsură gradul de civilizaţie şi confort urban; ele dau expresivitate artistică peisajelor arhitecturale, calitate şi pitoresc. Denumite „plămâni ai oraşelor“, spaţiile verzi echilibrează temperatura şi intensitatea luminii ambientale, acţionează ca un ecran absorbant al zgomotului, purifică aerul. Un hectar de vegetaţie/pădure furnizează într-o zi 220 kg de oxigen, consumând, în schimb, 280 kg de bioxid de carbon; captează cel puţin 50% din praful atmosferic.

Conceptul peisagistic întregeşte Planul Urbanistic General al Timişoarei, fiind propuse măsuri de reabilitare, protecţie şi conservare a mediului, prin reabilitarea parcurilor şi scuarurilor existente, precum şi amenajarea unor noi spaţii verzi, ţinând seama de stilul arhitectonic al marilor cartiere de blocuri şi de specificul cartierelor de locuinţe individuale. O împlinire a acestor preocupări de interes ecologic o constituie perdeaua de protecţie din nord-vestul oraşului pe care s-au plantat până acum 30 hectare cu stejar, ulm, arţar, tei etc. Proiectul cel mai ambiţios rămâne, însă, amenajarea pădurii-parc de la Pădurea Verde, la început pe 50,8 hectare. De la Dumbrăviţa până la Remetea, între centura rutieră de ocolire a oraşului de pe Bega şi Pădurea Verde se profilează, încă de acum, noile „oraşe-satelit“ de vile ale Timişoarei. După cum spunea conf. univ. dr. Zeno Oarcea, „În cel mult două-trei decenii întreaga Pădure Verde (724 hectare) se va afla în intravilanul municipiului. Această oază va fi marea noastră şansă, spaţiile verzi ale Timişoarei egalând atunci, ca suprafaţă pe locuitor, pe cea de care beneficiază locuitorii Parisului“.

Cadastrul verde întocmit în intervalul 1999-2001, cuprinde urmatoarele parcuri si scuaruri:

La Nord de Bega Parcuri: Parcul Central (actualul Scudier), Parcul Catedralei, Parcul Rozelor, Parcul

Copiilor “Ion Creangă”, Parcul ILSA (actualul Mocioni), Parcul Centrul Civic (actualul Cetăţii), Parcul Botanic (actuala Grădina Botanică);

Scuaruri: Scuarul Muzeului (actualul Castelului), Scuarul Operei (actualul Victoriei), Scuarul Piaţa Libertăţii, Scuarul Piaţa Unirii, Scuarul Bastion;

La Sud de Bega Parcuri: Parcul Poporului (Coronini), Parcul Vasile Parvan, Parcul Alpinet, Parcul

Universităţii, Parcul Campus Universitar, Parcul Stadion, Parcul Lidia (fostul Pădurice Giroc);

Scuaruri: Scuarul Piaţa Plevnei, Scuarul Doina, Scuarul Piaţa Crucii, Scuarul Bihor. Studiile efectuate pentru întocmirea Cadastrului verde al Timişoarei se referă la 25 de

parcuri şi scuaruri. Din această suprafaţă, 84% reprezintă suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţie, 10% suprafaţa aleilor şi 6% alte suprafeţe cu sol acoperit. Din procentul de 6% destinat altor suprafeţe cu sol acoperit rabatele de trandafiri, flori şi oglinzile de apă reprezintă 1%. Variabilitatea dendrologică a parcurilor din Timişoara ajunge până la 218 specii în Parcul Botanic. Numărul total de arbori şi arbuşti în aceste parcuri este de peste 21.000 de exemplare (desime medie - 212 exemplare/hectar), cea mai mare densitate existând în Parcul Catedralei (259 exemplare/ha). Din cele peste 21.000 exemplare de arbori şi arbuşti, 45% sunt specii indigene, iar 55% - exotice. Din totalul arborilor şi arbuştilor foioasele sunt în proporţie de 78%, iar răşinoasele sunt în proporţie de 22%.

Grupate pe genuri sistematice, participarea principalelor specii se prezintă astfel: paltin - 18%, salcâm - 9%, pruni decorativi - 9%, frasin – 8%, tei – 7%, pini - 7%, plopi – 6%, molid – 4% şi alte genuri 32%. În compoziţia pe specii a vegetaţiei lemnoase se disting exemplare

18

valoroase, atât prin vârstă, cât şi prin importanţa lor peisagistică: 44 de exemplare de stejar, 18 exemplare de plop piramidal, 10 tise, 7 molizi argintii, 7 chiparoşi de baltă etc.

Repartiţia vegetaţiei lemnoase pe clase de vârstă, din total, este următoarea: 1-20 de ani - 45%; 21-40 de ani - 40%; 41-60 de ani - 9%; 61-80 de ani - 4%; 81-100 de ani - 1%; 101 ani peste 1%.

Suprafaţa parcurilor existente pe raza municipiului Timişoara este de 117,57 ha, suprafaţa scuarurilor de 21,58 ha; parcul cu cea mai mare suprafaţă este Parcul Lidia (Pădurice Giroc - fosta pepinieră a oraşului) - 9,03 ha, urmată de Grădina Botanică - 8,41 ha. Suprafaţa aliniamentelor de pe bulevardele importante – 17,76 ha, spaţiilor verzi dintre blocuri – 272,39 ha, suprafaţa perdelei forestiere de protecţie – 30 ha iar suprafaţa din Pădurea Verde aflată în posesia primăriei – 50,70 ha. Suprafaţa totală a Timişoarei de spaţii verzi (nu sunt luate în calcul grădinile private) este de 510 ha. Totalul arborilor şi arbuştilor de pe aliniamentele stradale, din grădinile individuale şi dintre cvartalele de blocuri se ridică la 84.770 arbori.

Conform Cadastrului verde, în municipiul Timişoara, în anul 2007 erau peste 178.000 arbori din care 3,5% necesitau intervenţii pentru corecţii sau defrişări totale, respectiv un număr de 6.200 de arbori.

În anul 2007: s-au defrişat 516 arbori Tăieri de corecţie la 14.495 arbori şi arbuşti;

În anul 2008: s-au defrişat 1.618 arbori Tăieri de corecţie la 62.517 arbori şi arbuşti; În anul 2009: s-au defrişat 1.222 arbori Tăieri de corecţie la 61.920 arbori şi arbuşti; Scos cioate 169: Pentru compensarea acestor tăierilor, conform programului de plantări în perioada

2007-2009, s-au plantat în spaţiile verzi de pe domeniul public (parcuri, scuaruri şi aliniamente stradale):

- Arbori: 30.000 bucăţi; - Arbuşti: 31.899 bucăţi. - Garduri vii: 161.955 bucăţi. - Trandafiri: 18.761 bucăţi. - Plante anuale şi bienale: 1.140.792 bucăţi.

Spaţiile verzi sunt o importantă componentă a organismului urban şi reprezintă suprafeţele de teren al căror fond dominant este constituit din vegetaţie, în general amenajată, căreia i se asociază o serie de construcţii specifice pentru satisfacerea funcţiilor igienico - sanitare, social - culturale sau estetice. Grădinile particulare în cadrul gospodăriilor individuale constituie o categorie aparte, prezentând o importanţă deosebită în viaţa urbană.

Cartierele de locuit cu grădini au o calitate mai ridicată a mediului şi sunt dorite de locuitori. Despre Timişoara s-a spus şi se mai spune că este un oraş al parcurilor, că este oraşul florilor sau că este oraş - grădină. În decursul dezvoltării sale istorice, Timişoara şi-a creat o reţea de parcuri, grădini şi fâşii plantate în aliniamentele stradale, care i-au conferit renumele de mai sus. Aceste spaţii verzi au fost realizate la dimensiunile de azi cu multe decenii în urmă, în anul 1913, Timişoara având o suprafaţă totală de 1800 ha în prezent, spaţiile verzi sunt aproximativ aceleaşi, dar suprafaţa oraşului a ajuns la aproximativ 4.985 ha, iar populaţia la 317.660 de locuitori, urmând ca intravilanul propus să crească la 6 870,21 ha, la o populaţie estimată la 410.000 locuitori pentru anul 2025. Dezvoltarea oraşului în ultimii 30 de ani s-a făcut fără a se realiza noi spaţii verzi semnificative.

19

Considerând spaţiile verzi din anul 1913, la coeficientul 1 în raport cu populaţia şi cu suprafaţa oraşului, în anul 1992 coeficientul spaţiilor verzi a scăzut la 0,2, în raport cu populaţia şi la 0,36, în raport cu suprafaţa intravilanului, fiind într-un continuu regres.

Municipiul Timişoara are în prezent 510 ha spaţii verzi publice din care: parcuri 117,57 ha, scuaruri 21,58, spaţiile verzi din aliniamente stradale şi blocuri 290,15 ha, perdeaua forestieră 30 ha, Pădurea Verde 50,7 ha.

Spaţiile verzi neorganizate - parcele din Pădurea Verde - cu suprafaţa lor îmbunătăţesc indicele pe locuitor, dar deşi au o plantaţie masivă, datorită faptului că nu sunt amenajate, nu sunt accesibile locuitorilor.

Din punct de vedere al repartizării în teritoriu, se observă concentrarea acestor spaţii în zona centrală a oraşului, Canalul Bega constituind un ax. Parcurile amenajate în această zonă sunt: Parcul Scudier, Parcul Catedralei, Parcul Justiţiei, Parcul Copiilor, Parcul Coronin, Parcul Alpinet, Parcul Rozelor, Parcul Mocioni, Parcul Cetăţii, Parcul Studenţesc. Lanţul de parcuri organizat în lungul canalului, dominant pe malul nordic, are un aspect compact şi masiv.

Faţă de această zonă avantajată, oraşul mai prezintă în partea de sud - est două parcuri cu suprafeţe mai mari (parcul Stadion, Păduricea Giroc). Ieşind în afara perimetrului zonei centrale a Timişoarei, amenajări cu caracter de parc nu mai există, chiar dacă există multe spaţii verzi denumite parcuri, ele fiind abia mici scuaruri: Parcul Doina, Piaţa Plevnei, Piaţa Crucii, Piata Eforie, Piaţa Hunedoara, Piaţa Bihor, zona Sălii de Sport Olimpia, Piaţa Romanilor. Dintre acestea, mai semnificative ca suprafaţă sunt Parcul Doina şi Piaţa Bihor, dar fără să atingă 2 ha fiecare.

În perioada 2007 - 2009 Primăria Municipiului Timişoara a realizat Parcul Dacia, Scuarul Vidraru, Scuarul Cetăţii, Scuarul Păun Pincio, Scuarul Pompiliu Ştefu etc. şi totodată documentaţiile pentru amenajarea Parcului Uzinei, Parcului Coronini, Parcului Zona Bucovina, Parcului Rozelor, Grădina Botanică, Parcul Alpinet, Parcul Justiţiei, Parcului Copiilor „Ion Creangă” etc., finalizându-se modernizările la: Parcul Adolescenţilor, Parcul Bihor, Parcul Zurich, Scuarul Arhanghelii Mihail şi Gavril, Parcul Zona Bucovina, Parcul Zona Uzinei etc.

Spaţiile verzi din cuprinsul unităţilor de locuit, cu referinţă la ansamblurile de blocuri, de locuinţe, au fost amenajate cu plantaţii de arbori (platan, prun roşu, salcâm, plop canadian), arbuşti (tufe de gard viu, trandafir, liliac etc.), flori şi gazon, concepţia de amenajare variind în raport cu posibilităţile imaginative şi materiale din perioadele respective. În multe cazuri aceste spaţii verzi ameliorează ansamblurile arhitecturale, îmbunătăţind microclimatul local prin umbrire, adsorbţia zgomotului, a prafului, şi a gazelor urbane. Semnalăm calitatea unor astfel de spaţii verzi în cartierele mai vechi de blocuri: Circumvalaţiunii şi Tipografilor, precum şi lipsa lor în ansamblurile mai noi în care densitatea construcţiilor nu facilitează amenajări corespunzătoare sau lipseşte initiaţiva locatarilor.

În cartierele în care predomină casele şi vilele, spaţiile verzi se vor amenaja în concordanţă cu arhitectura clădirilor. În prezent, pe fronturile stradale din cartierele mărginaşe sunt plantate cu pomi fructiferi, iar compoziţia suprafeţei înierbate este formată din specii spontane aduse de vânt. Pe viitor, aceştia vor fi înlocuiţi cu specii valoroase din punct de vedere dendrologic, ecologic şi peisager.

În noua concepţie peisagistică se vor efectua proiecte pe străzi, în funcţie de stilul arhitectonic al caselor. Astfel, se vor folosi arbori de talie mică, arbuşti ornamentali prin flori, frunze persistente şi plante erbacee ornamentale prin flori cu proprietăţi medicinale.

În programul “Timişoara ecologică” este prevăzut un amplu program de plantare pe spaţiul verde din faţa imobilelor din cartierele periferice.

20

Repartiţia spaţiilor verzi nu este echilibrată, uniformă şi judicioasă în raport cu suprafaţa oraşului. în majoritatea ansamblurilor noi de locuinţe în blocuri, spaţiile verzi constau doar din spaţiile plantate dintre blocuri, care nu sunt rezultatul unor rezervări anume pentru acest scop, ci doar respectarea distanţelor minime obligatorii între blocuri. Unele locuri de joacă pentru copii rezervate anume prin planurile de urbanism fie că nu au fost amenajate corespunzător cu plantaţiile şi utilităţile specifice, fie că în ultimii ani au fost sacrificate în cea mai mare parte pentru amenajarea de garaje particulare. De aceea se încearcă refacerea acestor zone verzi şi înfiinţarea de noi locuri de joacă pentru copii.

Punerea în valoare a potenţialului oferit de canalul Bega din punct de vedere urbanistic şi ameliorarea spaţiilor verzi existente, înţelegând prin aceasta restructurări peisagere, plantări, recondiţionări de alei, dezafectări de construcţii, amenajări noi în zona malurilor, toate cu rolul înlăturării degradărilor existente, a disfuncţiunilor sau a elementelor inestetice, fac obiect al preocupărilor pentru creşterea calităţii amenajărilor peisagistice în zona canalului Bega şi a oglinzii de apă.

De asemenea, este necesar ca spaţiile verzi existente să fie protejate şi conservate strict ca suprafaţă de orice intervenţii cu alte scopuri (implantări de construcţii care nu servesc scopului recreativ şi de odihnă). În condiţiile creşterii gradului de poluare atmosferică, se constată degradarea accentuată a peluzelor, plantelor lemnoase, foioase şi răşinoase, arbuşti, trandafiri, liane, prin diminuarea aspectului decorativ - estetic, reducerea creşterilor, îmbătrânirea prematură şi deci, reducerea longevităţii, diminuarea rezistenţei la agenţii patogeni.

Timişoara are fundamentată o concepţie peisagistică privind dezvoltarea spaţiilor verzi care să păstreze tradiţia parcurilor istorice (Parcul Coronini, Parcul Copiilor „Ion Creangă”, Parcul Rozelor, Parcul Scudier) dar şi promovarea noului atât în ce priveşte tehnologia cât şi diversificarea materialului dendrofloricol prin introducerea unor specii şi varietăţi noi în spaţiile verzi, tratând vegetaţia unitar şi valoros din punct de vedere estetic, astfel ca acestea să devină un adevărat tampon în echilibrul ecologic cu capacitatea de a prelua o importantă parte a efectelor negative a factorilor poluanţi.

Astfel, în ultima perioadă s-au amenajat spaţiile verzi în unele intersecţii, s-au reabilitat unele artere de circulaţie ca Bulevardul Revoluţiei, Bulevardul 16 Decembrie 1989, Bulevardul Ferdinand, s-au amenajat scuarul din Piaţa 700, în faţa spitalului de Oftalmologie, Piaţa Victoriei.

În Piaţa Victoriei s-au reamenajat alveolele la cei 75 arbori din aliniament cu scoarţă decorativă. S-a recurs la această tehnologie deoarece până în prezent nu a rezistat nimic în aceste alveole datorită faptului că sunt frecvent călcate şi se aruncă tot felul de gunoaie de la mucuri de ţigări la hârtii, sticle de plastic, ambalaje etc. şi prin curăţarea lor repetată se distruge vegetaţia de la baza arborilor.

În faţa Catedralei şi la Oftalmologie s-au reamenajat rabate cu conifere de talie mică, arbuşti diferiţi şi plante perene după o nouă tehnologie cu scoarţă decorativă şi folie împotriva îmburuienării realizându-se astfel noi lucrări peisagistice de o valoare decorativă deosebită. S-au plantat specii valoroase ca Picea pungens “Glauca Globosa”, Thuja occidentalis “Smaragd”, “Europe Gold”, Euonymus fortunei “Canadale Gold”, „Emerald gold”, “Emerald gaiety”, Cotoneaster x Bella, Lavandula angustifolia, Juniperus x media “Gold Star”, Juniperus chinensis “Stricta”, Juniperus squamata “Blue Star” şi plante perene.

Extinderea municipiului Timişoara în partea de vest şi situarea acestuia în plină câmpie a determinat realizarea unei perdele forestiere de protecţie în direcţia nord-vest, direcţie cu vânturi

21

dominante. Din hărţile vechi reiese că, în trecutul nu prea îndepărtat, în această zonă a existat o pădure.

Pentru realizarea acestei perdele de protecţie, Primăria Municipiului Timişoara a demarat lucrările în toamna anului 2001, plantându-se până în toamna anului 2009 o suprafaţă de 30 hectare.

Această perdea forestieră este amplasată pe o păşune ce aparţine municipiului Timişoara, delimitată de strada Ovidiu Balea, calea ferată Timişoara - Arad şi Calea Aradului.

Perdeaua, împrejmuită cu un gard de protecţie, are o lăţime cuprinsă între 60 şi 110 metri şi este realizată în trepte în direcţia vânturilor dominante, asigurându-i astfel penetrabilitatea. Pe lângă funcţia de protecţie a viitorului cartier rezidenţial “Ovidiu Balea” împotriva vânturilor dominante, perdeaua va avea şi o funcţie recreativă, va funcţiona ca o pădure-parc, ceea ce a impus o gamă cât mai variată de specii: stejar, arţar, ulm, tei, păducel, realizându-se o diversitate de forme şi culori.

Grădina Botanică are funcţie ştiinţifică şi educativă în principal, fiind împărţită pe sectoare: ornamental, sistematic, fitogeografic, medicinal etc. Reamenajarea în prima fază va consta în repunerea în funcţiune a fântânii arteziene, a cascadelor şi bazinelor, reamenajarea terasei, taluzului de la intrare şi stâncăriilor, aleilor, instalarea unui sistem de irigare, sistemului de iluminat şi aducerea de noi specii obţinute în urma schimburilor cu alte grădini botanice.

Parcul Rozelor. Poate fi considerat cel mai original şi impresionant parc dintre parcurile de pe malurile Begăi, în zona centrală a oraşului. Stilul în care a fost conceput este tipic regulat, cu predominarea liniilor curbe, cu trei zone de atracţie peisagistică, 2 rondouri cu sectoare concentrice la extreme şi un grupaj de partere cu forme rectangulare în centru. Concepţia realizează o combinaţie între scopul utilitar (prin aranjarea sistematică a soiurilor de trandafiri) şi scopul recreativ (prin compoziţia artistică deosebit de atrăgătoare). La cele 400 de soiuri de trandafiri existente s-au mai adăugat recent alte 88 de soiuri noi theahibrizi, floribunzi, urcători, englezeşti. Se are în vedere reamenajarea Parcului Rozelor respectând stilul şi concepţia peisagistică iniţială, prin completarea cu noi soiuri de trandafiri, refacerea pergolelor, băncilor, a statuilor şi amforelor prezente în parc.

Pe terenurile virane mici s-au amenajat spaţii de odihnă pentru persoanele vârstnice sau locuri de joacă pentru copii. Exemple ale unor terenuri virane transformate sunt: Parcul Clăbucet, Parcul Sudului, locurile de joacă Robinson Land, strada Orşova, strada Chiriac, strada Pompiliu Ştefu, strada Cugir, strada Macilor, strada Vidraru etc.

Aliniamentele de pe marile artere de circulaţie sunt plantate cu arbori în funcţie de cartier: Calea Lipovei – Quercus borealis, Calea Torontalului şi Calea Şagului – Fraxinus excelsior, Circumvalaţiunii – Liquidambar styraciflua, Zona Centrală - Prunus pisardii, Calea Buziaşului - Acer sp., Zona Soarelui şi Ciarda Roşie - Castanea sativa, Cartier Cetate şi Tipografilor – Albizzia julibrissin sp. şi Ficus carica. Aliniamentele se vor continua în extravilan cu specia existentă pe artera respectivă din intravilan.

În faţa caselor, în funcţie de suprafaţa spaţiului verde, pe lângă arborii din aliniament se vor executa mici amenajări cu arbuşti ornamentali prin flori (Chaenomeles japonica, Calycanthus floridus, Hibiscus syriacus), iar pe lângă trotuare se vor planta borduri cu plante floricole anuale (Tagetes sp., Calendula officinalis, Dianthus sp.). O astfel de amenajare, cu vegetaţia în trepte (arbori-arbuşti-plante floricole) devine o perdea împotriva prafului, poluării fonice şi a gazelor de eşapament.

Penetraţiile vor fi amenajate individual, fiecare devenind o “poartă” distinctă pentru fiecare intrare în parte. Penetraţia din Calea Aradului se doreşte a fi amenajată cu treiaje

22

acoperite cu glicină, iar de o parte şi de alta a acestora se vor planta flori în masive. Penetraţia din Calea Lugojului se va amenaja cu vegetaţie dispusă în trepte: în prim plan 3 rabate cu trandafiri, în plan secund arbuşti ornamentali prin flori şi frunze persistente, iar în plan terţiar Thuja sp. Penetraţia din Calea Şagului se va estetiza prin plantarea la picioarele lirei, în rabate, de plante ornamentale prin flori, pentru a crea o pată de culoare şi liane ornamentale prin flori pentru a masca aspectul inestetic.

În vederea dezvoltării spaţiilor verzi şi de agrement în municipiul Timişoara se vor avea în vedere următoarele măsuri:

- menţinerea, protejarea şi revitalizarea zonelor verzi existente; - creşterea suprafeţelor verzi din municipiu; - reglementarea juridică a proprietăţii terenurilor; - inventarierea terenurilor virane, identificarea proprietarilor şi obligarea acestora de

a le împrejmui şi salubriza; - continuarea creării perdelei de protecţie în jurul localităţii; - continuarea inventarierii societăţilor comerciale poluatoare şi obligarea acestora de

a se dota cu aparatura necesară pentru diminuarea şi /sau stoparea poluării; - continuarea achiziţionării şi repartizării de material dendrologic primăvara şi

toamna la solicitările asociaţiilor de proprietari în vederea amenajării spaţiilor verzi din jurul imobilelor;

- sensibilizarea cetăţenilor pentru formarea unei conştiinţe ecologice prin intermediul mass-media, afişaje, pliante;

- derularea unor programe de educaţie ecologică şi de protecţia mediului în parteneriat cu ONG-uri, având drept scop sensibilizarea tinerilor din instituţiile de învăţământ;

- îndeplinirea obiectivelor de ridicare a calităţii mediului urban de către autoritatea publică locală prin atragerea de surse financiare extrabugetare şi prin integrarea în programe comunitare la nivel european;

- identificarea şi implementarea unor mecanisme economice pentru încurajarea persoanelor fizice şi juridice în realizarea de spaţii verzi, împăduriri, plantaţii şi managementul acestora;

- prelucrarea societăţilor comerciale ce prestează lucrări edilitare pentru a limita distrugerile materialului dendrologic;

- refacerea spaţiilor verzi prin nivelare şi gazonare în urma lucrărilor edilitar- gospodăreşti;

- limitarea la nivel local a aprobărilor de modificare a planurilor de amenajare a teritoriului;

- reglementarea condiţiilor în care se desfăşoară turismul şi activităţile de agrement; - creşterea interesului pentru dezvoltarea zonelor de agrement prin atragerea agenţilor

economici; - diminuarea factorilor de risc generaţi de dezvoltarea sistemelor de habitat uman

închis. Pe lângă Planul Urbanistic General cu amenajările spaţiilor verzi, se vor

întocmi Planuri Urbanistice Zonale şi detalii de plantare pe zone. În viitor, strategia dezvoltării spaţiilor verzi în noua concepţie peisagistică prevede ca la eliberarea avizului de construire să se elibereze şi proiectul de amenajare a spaţiului verde din faţa imobilului pentru a se integra în amenajarea prevăzută pentru zona respectivă. Astfel, pentru fiecare zonă se vor întocmi 2-3 variante de amenajare a spaţiului verde din faţa imobilului urmând ca toată strada să adopte aceeaşi variantă. Diferenţa dintre

23

variante va consta în alegerea speciilor, stilul adoptat fiind acelaşi. Obligaţia cetăţenilor va fi de a amenaja spaţiul verde din faţa imobilului. În cazul solicitării de către cetăţeni a autorizaţiei de construire, la primirea avizului de principiu sunt obligaţi se prezinte şi proiectul pentru reamenajarea spaţiului verde din faţa imobilului, în cazul în care nu există deja un proiect ce trebuie adoptat de toată strada.

TABELUL 1 PARCURI NORD BEGA

Nr. Denumire SUPRAF. Specii

Identificate Nr Ex Arbori Arbusti crt. HA TOTAL Indic Exot TOT RAS FOI RAS FOI 1 P. Central 7,91 83 31 52 2182 189 1561 77 355 2 P. Catedralei 4,54 69 25 44 1166 244 595 176 151 3 P. Justiţiei 3,27 80 30 50 706 76 537 12 81 4 P. Rozelor 3,75 107 35 72 1028 98 534 183 213 5 P. Copiilor 6,64 110 36 74 1390 219 842 209 120 6 P. Ilsa 2,18 37 15 22 320 46 256 13 5 7 P. Centrul Civic 7,60 89 22 67 1623 199 1151 131 142 8 P. Botanic 8,41 218 65 153 2418 252 1385 140 641

Total Parcuri N Bega 44,30 - - - 10833 1323 6861 941 1708

Scuaruri NORD BEGA 9 Sc. Operei 1,68 6 3 3 145 5 72 68 -

10 Sc. Piaţa Libertaţii 0,81 32 12 20 122 29 56 19 18 11 Sc. Piaţa Unirii 1,35 - - - - - - - - 12 Sc. Bastion 2,53 32 16 16 358 14 209 131 4 13 Sc. Muzeului 1,43 46 19 27 228 27 128 60 13

Total Scuaruri N Bega 7,80 - - - 853 75 465 278 35

Tot. Sp. Verzi N Bega 52,10 - - - 11686 1398 7326 1219 1743

PARCURI SUD BEGA

NR. Denumire SUPRAF. Specii

Identificate Nr. Ex. Arbori Arbusti

CRT. HA TOTAL Indic Exot TOT RAS FOI RAS FOI 14 P. Alpinet 2,07 68 22 46 528 59 173 194 102 15 P.Universităţii 5,62 81 32 49 1419 273 757 164 225 16 P. Vasile Pârvan 5,99 99 33 66 1173 115 860 47 151

17 P.Campus Universitar 8,97 92 41 51 1788 286 1116 191 195

18 P.Tineretului 4,51 61 24 37 743 106 532 84 24 19 P. Stadion 7,09 71 31 40 817 79 616 59 63 20 P. Pădurice (Lidia) 9,03 62 25 37 1836 66 1634 88 48

Total Parcuri S Bega 43,29 - - - 8304 984 5688 824 808

Scuaruri SUD BEGA 21 Sc. Piaţa Bihor 1,7 27 10 17 291 - 258 - 33 22 Sc. Piaţa Plevnei 0,52 29 14 15 134 - 87 11 36 23 Sc. Doina 2,04 40 16 24 482 111 294 - 77 24 Sc. Piaţa Crucii 0,91 31 13 18 176 31 110 5 30

Total Scuaruri S Bega 5,17 - - - 1083 142 749 16 176

Total Sp. Verzi S Bega 48,46 - - - 9387 1126 6437 840 984

Total Municipiu 100,56 - - - 21073 2524 13763 2059 2727

24

1.3.1. Pădurea Verde Pădurea Verde situată în nord - estul Timişoarei, este un masiv forestier cu

suprafaţă de cca 724 ha, amenajată sistematic în careuri de 15 ha, aparţine oraşului, dar nu este amenajată corespunzător pentru a fi considerată pădure - parc. În proximitatea zonei industriale sunt amenajate: Grupul Şcolar Silvic, monumentul Rezistenţei anticomuniste din Banat, Muzeul Satului şi Grădina Zoologică. Funcţia prioritară a Pădurii Verzi este cea ecologică, de echilibrare climatică a zonei. Excluderea tăierilor principale timp de aproape 40 de ani a dus la înaintarea în vârstă a arboretelor, la o creştere a volumului coroanelor şi, implicit, la o creştere a efectului ecologic. Din datele cartografice din perioada 1723-1725 şi 1776 rezultă că exista pădure în zona unde este situată Pădurea Verde. Suprafaţa de pădure din acea vreme era mult mai mare, întinzându-se peste comuna Dumbrăviţa. În secolul al XIX-lea o mare parte a acestei păduri este defrişată, se înfiinţează comuna Dumbrăviţa. Actuala Pădurea Verde are caracter artificial. Prima amenajare a avut loc în anul 1860 de către Serviciul Silvic Maghiar, urmată de alte două amenajări în 1894 şi 1908. În anul 1947 este amenajată de Direcţia Silvică Arad şi inclusă în Ocolul Silvic Timişoara, ocol de vânătoare.

Pădurea este străbătută pe o lungime de 2,6 km de pârâul Behela (afluent al Canalului Bega), care alimentează, înainte de a intra în pădure, lacul de la Dumbrăviţa, loc de agrement pentru turişti şi pescari.

Speciile lemnoase care cresc în Pădurea Verde sunt: cerul (Quercus cerris), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), cornul (Cornus mas), arţarul tătăresc (Acer tataricum), stejarul pedunculat (Quercus robur), paltinul de câmp (Acer platanoides), ulmul de câmp (Ulmus campestris).

25

Specia predominantă este Quercus sp. în proporţie de 69 %, urmată de Fraxinus excelsior 10 %. 5 % din arborii existenţi au vârsta cuprinsă între 101 şi 120 de ani, 21 % între 81 şi 100 de ani, predominând arborii cu vârsta cuprinsă între 61 şi 80 de ani în proporţie de 41%. In funcţie de importanţa unităţii în cadrul sisteului recreativ al Timişoarei, ea reprezentând elementul de primă importanţă recreativă a oraşului, cu funcţionalitate multiplă şi vizată la o încărcare foarte mare cu vizitatori, se propune amplasarea în interiorul ei a unor obiective recreative deosebite. Aceste propuneri sunt concordante atât cu propunerile din vechiul amenajament (1978) cât şi cu cele prevăzute în “Studiul privind zona de agrement Pădurea Verde Timişoara”, întocmit de IPROTIM în 1972.

Aceste obiective prevăzute, dispersate în întrega unitate, vor polariza o mare parte a fluxului de vizitatori, ca atare, zonele în care sunt amplasate aceste obiective sunt zone de o mare intensitate funcţională, care presupune o prelucrare structurală deosebită a vegetaţiei forestiere şi o proiectare de amănunt pentru elementele constructive. In ansamblu, aceste zone vor trebui să formeze obiectul unor proiecte de execuţie detaliate. Caracteristcile generale ale obiectivelor propuse sunt: Parcul Zoologic (parcelele 2-4, 42 ha), Satul pescăresc (parcela 6, 10 ha), Satul sportiv (parcelele : 31, 32, 41, 42, 53 ha), Parcul natural “Poiana Florilor” (parcela 16, 4 ha), Parcul de distracţii pentru copii (parcela 20, 7 ha), Montagne rousse (parcela 28, 6-8 ha), Parcul forestier instructiv (parcela 27, 7 ha) şi Muzeul de ocrotire a naturii (parcela 27, 1 ha). La ora actuală sunt amenajate: Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat, Muzeul Satului, Grădina Zoologică şi Grupul Şcolar Silvic (anexă). Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat se află lângă Muzeul Satului de la Pădurea Verde din Timişoara. Spaţiul consfinţeşte – poligonul uciderii – din epoca de teroare comunistă unde au fost ucişi cei mai de seamă luptători din zona Banatului. În ziua de 8 februarie 1949 au fost ucişi mai mulţi luptători printre care colonel Ioan Uţă şi Ioan Caraiman. Monumentul este un ansamblu de repere, desfăşurate pe o suprafaţă de aproximativ 2000 m2. Referinţa o constituie movila de pământ tronconică al cărei diametru la bază este de 25 m. Înălţimea de 10,50 m se termină prin determinarea cercului mic, cu diametrul de 4 m. Din mijlocul ei se înalţă Crucea din beton alb, aparent, cu aspect de fibră lemnoasă, înaltă de 6,5 m. La baza crucii se află o placă rotundă în care este încastrată o porţiune de scară, înălţimea totală fiind de 17 m. Platforma de reculegere are formă trapezoidală cu suprafaţa de 154 m2, este pietruită cu piatră de râu dispusă semicircular. În partea dinspre movilă se găseşte o scară fragment, care întrerupe urcuşul, faţă de cea de sus. La baza ei se află Pisania Monumentului. Locul adiacent ansamblului – Glia Monumentului – este vegheată de 54 de străjeri pentru cei de aici şi pentru „Cei de dincolo”. În fundaţia pilonică a crucii s-a depus un „înscris” într-un urcior de lut tradiţional.

26

Monumentul Rezistenţei anticomuniste din Banat

Grupul Şcolar Silvic Timişoara

Construcţia destinată în anul 1885 drept locaţie pentru Şcoala profesională de pădurari, exista încă din timpul ocupaţiei turceşti, fiind cunoscută sub denumirea de “Casa

27

de vânătoare“, pentru ca sub dominaţia austriacă să se numească “Castelul de vânătoare al contelui Mercy“.

Existenţa Casei de vânătoare este menţionată cu ocazia marii epidemii de ciumă din Timişoara (1738-1739), în timpul căreia au pierit circa 1000 persoane din cei aproximativ 6000 de locuitori ai urbei, când “pentru a separa populaţia bolnavă de cea sănătoasă, au fost amenajate spitale, folosindu-se pentru aceasta şi Casa de vânătoare“.

Forma iniţială a clădirii era octogonală. Din câteva fotografii făcute la sfârşitul secolului XIX iese în evidenţă caracterul arhitectural turcesc.

Se presupune că în anul 1763 pavilionul a fost supus unei renovări, deoarece această dată a fost găsită încrustată pe o grindă a acoperişului, cu ocazia demolării în anul 1901 a vechii construcţii, pentru a se ridica cele actuale. Iată cum este descris în cartea lui Franz Liebhardt Temeswarer Abendgesprach Historien Bilder und andere prosa, interiorul pavilionului: “La primul etaj al clădirii se găsea o încăpere mare cu un şemineu uriaş (probabil sala de mese, n.n) de unde patru uşi duceau în încăperi mai mici, unde vânătorii-mai întâi osmanlâii şi apoi creştinii-puteau să se refacă prin somn de emoţiile vânătorii şi cele culinare. De la parter la etaj mai ducea o scăriţă dosnică…“

În acest loc s-au întâlnit în 1849 generalul Bem, conducătorul armatei revoluţionarilor lui Kossuth, rănit fiind, cu generalul Dembinski de la care a preluat comanda trupelor.

Pe la sfârşitul secolului XVIII Castelul de vânătoare devine loc de petrecere. Proiectul ansamblului a fost executat de vestitul arhitect şef al oraşului Szekely

Laszlo, de numele căruia este legată dezvoltarea urbanistică şi arhitecturală a Timişoarei începutului de secol XX.

Ultimele construcţii au fost realizate în anii 1966-1970 prin construirea noului cămin, cantină şi centrală termică cu fondurile în valoare de 2.800.000 lei alocate de Ministerul Economiei forestiere. Amplasarea ulterioară a clădirilor s-a făcut în aşa fel încât să nu se strice concepţia unitară dată clădirii în 1908. Muzeul vânătorii le la Grupul Şcolar Silvic Timişoara cuprinde colecţii de:

- mamifere şi păsări naturalizate, printre care regăsim şi unele specii rare, declarate monumente ale naturii, precum cocoşul de mesteacăn, egreta, codalbul;

- trofee de vânătoare, dintre care unele au fost prezentate şi premiate la Expoziţia internaţională de trofee de vânătoare de la Bucureşti sau pregătite pentru viitoarele participări, precum craniu de urs (medaliat cu aur), colţi de mistreţ (argint), trofeu de cerb (medalie de bronz) etc.;

- urme de vânat sub forma unor mulaje în ghips; - instalaţii de vânătoare în miniatură capcane, hrănitori, sărări etc.; - ouă de diferite păsări; - cranii de mamifere şi păsări; - piei şi blănuri. Actualmente fondul didactic de vânătoare cuprinde Pădurea Verde în suprafaţă de

727 ha şi teren agricol şi neproductiv spre Est cu o suprafaţă de 9273 ha. Vânatul din cuprinsul fondului de vânătoare este format din căpriori, iepuri, mistreţi, fazani, potârnichi, vulpi, raţe sălbatice, dar toate cu un efectiv mult redus faşă de perioada interbelică, când aici la o singură vânătoare au fost împuşcaţi 281 de iepuri.

Scopul didactic este realizat de elevi prin executarea de: hrănitori, sărării, standuri, poteci de vânătoare, hrănirea vânatului pe timp de iarnă, participarea la vânători.

28

Parcul dendrologic al actualei şcoli silvice a fost amplasat pe scheletul pădurii naturale de stejărete ce vegeta în partea nord-estică a oraşului. Exemplare seculare de stejari din vechea structură a pădurii mai vegetează şi în prezent în parc, impunând prin masivitatea şi vigoarea lor de creştere, vârsta unora estimându-se a fi în jur de 350-400 de ani. Exemplare asemănătoare de ulmi au dispărut cu circa un sfert de secol în urmă datorită uscării în masă a acestei specii în pădurile din emisfera nordică.

Contrastele de culori şi nuanţe ale frunzişului unor specii cum ar fi alunul cu frunze roşii (Coriylus tubulosa Atropurpurea) alături de sălcioara cu frunze argintii-verzui pe verdele întunecat al răşinoaselor (molid, brad, ienupăr de Virginia) îmbinate cu verdele mătăsos al nucului caria (Carya ovata) constituie efecte de contrast peisagistic. Existenţa celor două exemplare de arbore de lalea (Liriodendron tulipifera) sunt una din cele mai mari atracţii ale colecţiei în perioada de înflorire (mai-iunie).

29

Grădina Zoologică din Timişoara este amplasată în zona de nord-est a Timişoarei în

Pădurea Verde, pe o suprafaţă de 6,34 ha, teren aflat în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, membră a Federaţiei Grădinilor zoologice şi Acvariilor Publice din România, cu pagină de internet proprie: www.zootimisoara.ro şi elemente distincte de identificare – stemă. Numărul total de specii: 30. Numărul total de exemplare: 147.

TABELUL 2

Lista speciilor de animale din colecţie: Nr. crt.

Denumire ştiinţifică

Denumire populară

Imagine

1. Aix sponsa Raţe

2. Anas acuta Raţe suliţar

3. Anas penelope Raţe

fluierătoare

4. Aythya sp. Raţe

30

5. Capra aegagrus hircus Capre pitice

6. Cavia purcelus Purceluş de

Guinea

7. Cervus elaphus Cerb comun

8. Cygnus atratus Lebede negre

9. Cygnus ssp. Lebede albe

10. Dolichotis patagonum Mara

11. Dromiceius

novaehollandiae Emu

ru

31

12. Emys orbicularis Broască ţestoasă de apă

13. Equus caballus Ponei Shetland

14. Erithrocebus patas Maimuţe

Hussar

15. Felis silvestris Pisica

sălbatică

16. Gallus sp. Găini de curte

17. Lama guanicoe Guanaco

a SS

32

18. Lepus sp. Iepuri domestici

19. Macaca fuscata Maimuţe japan

macac

20. Macropus rufogriseus Cangur pitic

21. Meleagris ssp. Curcani

22. Numida meleagris Bibilici

23. Panthera leo (sinonim

Felis leo) Leu

ra

33

24. Pavo cristatus Păuni

25. Procyon lotor Raton

26. Rangifer tarandus Ren

27. Struthio camelus Struţ

28. Tadorna ferruginea Raţe Călifar

roşu

29. Trachemys scripta

elegans Broască ţestoasă cu tâmple roşii de Florida

+
— a IO

34

30. Ursus arctos Urs brun

Colaborează cu ”Sosto ZOO – Nyiregyhazi/Ungaria Nonprofit Kft”, pentru achiziţia unor specii noi de animale: zebre şi cămile;

În anul 2009 s-au amenajat două terarii: unul pentru iguana verde şi unul tropical pentru basilisc verde.

Terariu iguană verde Terariu basilisc

1.4. Relaţia om – plantă în lumea contemporană

Existenţa unei realităţi obiective, respectiv definirea, ierarhizarea şi caracterizarea sa reprezintă o problemă deosebită, foarte complexă, rămasă în continuare deschisă. O serie de fenomene bioinformaţionale şi bioenergetice care nu îşi găsesc o explicaţie în cadrul teoriilor ştiinţifice acceptate, vin să demonstreze caracterul incomplet al modelelor, ipotezelor, teoriilor ce au pretenţia de a aborda realitatea obiectivă a lumii materiale în totalitate. Cercetările ştiinţifice din ce în ce mai laborioase, efectuate cu aparate şi instrumente de mare precizie, cu cât pătrund mai mult în profunzimile lumii materiale, cu atât mai mult se apropie de originea tuturor lucrurilor, simplificând originea a tot ce există la trei componente: materie, energie, informaţie. Energia poate avea ca formă de manifestare forţa, mişcarea, acţiunea dar şi materia. Noi nu putem să cunoaştem energia în mod direct ci numai prin efectele pe care le produce. Formele de manifestare ale energiei coexistă fără să se anihileze. În universul informaţional energetic, substanţial în care trăim, informaţia apare ca o determinare a stării reale a unui fenomen variabil; informaţia este o realitate obiectivă şi un mod de existenţă a tot ceea ce este perceptibil ca existând pretutindeni, chiar şi acolo unde noi nu putem încă să o sesizăm. Schimburile de energie şi informaţie precum şi transformările reciproce ale diferitelor forme de energie în sistemele naturale constituie o realitate de necontestat. Organismele vii sunt sisteme deschise, care iau şi degajă în exterior energia lor, putând să crească sau să scadă în funcţie de anumite condiţii. Viaţa fiecărui organism

35

reprezintă un fenomen complex, care implică schimburi energetice permanente şi variate, atât între organism şi mediul înconjurător cât şi în interiorul organismului. Celula este un adevarăt transformator energetic şi dispune de un echipament adecvat unor transformări complexe. Acest şir de transformări face parte integrantă din nesfârşitul lanţ al transformărilor energetice care se desfăşoară nu numai în sfera biologică ci şi în întregul Univers. Undele recepţionate cât şi cele emise interferă în apropierea limitelor de contur ale unui organism sau sistem biologic, dând naştere unei rezultante energetice rezonante cu caracter pulsatil. Energia se dispune sub formă de câmpuri vibratorii care se încrucişează urmând anumite legităţi urmată de anumite efecte funcţionale sau chiar structurale la nivelul acesteia. Materia vie, cu toate că nu eludează legile fizicii aşa cum au fost stabilite până acum, poate să implice şi alte legi încă necunoscute. Multitudinea de forme de energie pe care le găsim manifestate în organismele vii şi legat de ele interacţiunile la distanţă, par a fi conectate de ceea ce se conturează în ultima vreme sub conceptul de biocâmp. Astfel se conturează tot mai des ideea că dacă experienţele referitoare la sensibilitatea plantelor sunt adevărate, atunci explicaţia nu poate consta decât în substratul energetic al informaţiei care se vehiculează la nivelul viului, susţine D. Constantin. Secretul lumii, spunea academicianul Mihai Drăgănescu, nu se găseşte la nivel cuantic, ci la nivel subcunatic, adică la nivelul câmpului energetic - informaţional fundamental. Nu materia este cea care evoluează ci structurile şi formele ei de organizare. Pornind de la realitatea fizică, cu elemente individuale în transformare, separate în spaţiu şi timp cu structuri şi forme definite, procesul antientropic de integrare conduce, acolo unde spaţiul şi timpul nu mai sunt definite, la realitatea informaţional-energetică. Elementele individuale apar în conexiune, făcând parte din ansambluri din ce în ce mai mari, mai generale. In continuarea procesului de integrare, conform teoriei continuumului material fundamentată de Adrian Pătruţ „ansamblurile devin tot mai generale, până ce individualul dispare cu desăvârşire, contopit în ansamblul general absolut. Aceasta reprezintă punctul final al unui proces de integrare, corespunzând unei informaţii şi ordini maxime, respectiv unei entropii şi dezordini minime. Continuumul material defineşte realitatea obiectivă în totalitate, subliniind caracterul material, informaţional, energetic unitar al acesteia. O serie întreagă de cercetători aprofundând fenomenele realităţii obiective au ajuns la concluzia că interacţiunea sistemelor vii, inclusiv la distanţă este un fenomen natural care au efect într-o sferă a existenţei foarte largă; ei au emis ipoteza universiunii”, fenomen prin care se realizează o „interdependenţă între toate elementele ce compun Universul”. Este vorba de o deschidere asupra profunzimilor ce guvernează lumea noastră fizică şi spirituală, premergătoare unor descoperiri de esenţă şi care vor atesta că există cu adevărat interacţiune şi la distanţă în cadrul tuturor regnurilor cunoscute nouă. Cercetătorul rus Lakovski susţine că întreaga structură a unui organism viu, este un oscilator, al cărui vector de emisie este rezultatul oscilaţiilor tuturor celulelor care compun organismul. Acesta apare nu numai ca un emiţător ci şi ca un receptor de bioradiaţii. Experimentele făcute de italianul Cazzamalli în gama emisiunilor din domeniul lungimilor de undă de 70 cm - 5 m; 4 – 10 m; 50 -100 m; 300 – 400 m au plecat de la premiza că radiaţiile în domeniul frecvenţelor radio, ca şi capacitatea de a reacţiona la asemenea emisii ar putea fi utilizate pentru transmiterea unor mesaje pe o purtătoare din domeniul frecvenţelor radio. Reluarea problematicii cu mijloace ştiinţifice de ultimă generaţie au condus la realizarea unor dispozitive electronice- care

36

reuşesc să inducă disfuncţionalităţi de natură psihică, până la stări maladive populaţiei dintr-o anumită zonă supusă unei astfel de iradieri. Organismele vii trăiesc în oceanul de multiple radiaţii ce penetrează biosfera, dar şi sub influenţa radiaţiilor electromagnetice de natură antropică. Deoarece structurile biologice interferează în cursul existenţei lor onto şi filogenetice cu câmpurile emise natural şi antropic, ele au dezvoltat noi capacităţi bioelectromagnetice. Modelul transmisiei perceptuale prin unde electromangnetice de frecvenţă extrem de joasă elaborată de Valentin I. Vlad, pleacă de la constatarea că organismele biologice sunt apte de a genera şi recepţiona unde în banda 8 - 30 Hz care în plus au calitatea de a se propaga rezonant în ghidul de unde pământ – ionosferă (GPI) cunoscut generic ca zonă Schumann. Capacitatea de comunicaţie a canalului calculată de V.I. VLAD atinge valorile de 0,2 biţi/s. Profesorul J. Bigu consideră că organismele biologice sunt echipate natural cu receptori pentru radiofrecvenţe şi microunde, plecând de la existenţa unor proprietăţi ale structurilor biomoleculare din ţesuturile vii puse experimental în evidenţă de la supraconductibilitate şi până la proprietăţi termooptice. J. Bigu calculează intensitatea câmpului electric în spaţiul liber de 27 µV/cm pentru frecvenţa de 6 Hz punând în discuţie posibilitatea producerii unor procese nontermice şi în desfăşurările legate de percepţia extrasenzorială. Maniferstările energetice ale biocâmpului, obiectivate prin procedee de laborator, pune în evidenţă prezenţa la organismele vii a unor emisiuni produse într-un spectru larg de frecvenţe, într-un domeniu cuprins între undele radio şi radiaţia X. În 1929, Alfred North Whitehead, un ilustru matematician şi filozof a descris natura ca pe o intensă serie de întâmplări în interconexiune, realitatea fiind inclusivă şi interdependentă. Cu alte cuvinte ne folosim simţurile, pentru a obţine informaţii în legătură cu orice situaţie dată. Simţurile afectează situaţia pe care o percepem, situaţia afectează simţurile cu care o percepem. În anul 1947 Denis Gabor a derivat ecuaţii care descriau o posibilă fotografie tridimensională, denumită holografie. În anul 1971, David Bohm, un binecunoscut fizician care a lucrat cu Einstein, a supus discuţiei ideea că organizarea Universului este probabil holografică. Dr. Pribram declară că realitatea de bază este semnătura energetică pe care o recepţionăm prin intermediul simţurilor noastre. Până acum s-a construit holograma care foloseşte simţul văzului – lumina din raza laser. Probabil că în viitor, într-o zi se vor construi şi holograme care folosesc simţurile kinestetic, auditiv, olfactiv şi gustativ. În mod clar, cercetările Dr. Pribaram se leagă de modelul câmpului energetic, la nivelul acestuia realitatea de bază fiind energia. Conform modelului holografic, totul se află în legătură cu orice altceva, fiecare parte conţine întregul, individualizarea şi energia sunt fundamentale pentru Univers, întregul este mai mare decât suma părţilor. Una dintre cele mai pasionante, importante şi totodată dificile probleme ale biologiei este desigur problema naturii şi structurii materiei vii. De rezolvarea ei depinde în mare măsură explicarea marelui secret al naturii, care este viaţa, spunea marele academician român Eugen Macovschi, fondatorul concepţiei biostructurale a materiei vii. Biostructura nu este o structură chimică moleculară sau supramoleculară statică. Ea este o structură biologică dinamică, aflată în continuă dezvoltare şi reprezintă un stadiu superior al dezvoltării şi organizării materiei. Pe baza concepţiei biostructurale, Macovschi a elaborat ipoteze şi teorii noi privind structuralitatea materiei vii, mecanismele de reglare în materia vie, biocomunicarea, schiţând primele aspecte ale rolului materiei biostructurate în ecologie, psihologie, genetică şi în procesele gândirii abstracte şi ale generării câmpurilor biologice. Prin intermediul biocâmpului, structura materială a câmpului biologic, organismul viu poate acţiona la distanţă asupra altor organisme vii, influenţând comportamentul acestora.

37

Biocâmpul poate fi definit ca fiind structura spaţio-temporală prin intermendiul căreia pot interacţiona sisteme biologice. Conceptul de biocâmp a fost introdus pentru prima oară de biologul rus Gurvich în 1922, prin el înţelegându-se un factor supramolecular ce determină forma unui organism viu, modul în care se ordonează părţile sale componente. Biocâmpul, susţine prof. Jitariu este câmpul electromagnetic generat de biostructuri. Între biocâmp şi biostructură există o strânsă interdependenţă, pentru că o anumită biostructură crează un anumit biocâmp care influenţează în mod specific biostructurile. Biocâmpul cuprinde întreg spaţiul ocupat la un moment dat de un organism viu, fiind dinamic, supus legilor creşterii, legii vibraţiilor.

Electronograma feţei Electronograma palmare a mâinii unui aceluiasi subiect la 20 de minute după subiect aflat în status psihic consumarea unei agresiuni psihice

normal stresante Harold Saxton Burr, după mai mulţi ani de cercetări folosind masurători voltmetrice de mare fineţe, ajunge la concluzia că există un câmp biologic organizator pe care îl numeşte „pattern”. Biocâmpul, susţine cercetătorul rus Iniuşin, este o formaţiune spaţială clară iar forma sa este dată de câmpuri fizice, electrostatice, electromagnetice, acustice etc. Câmpul energetic biologic vehiculează informaţii şi reprezintă energia liberă, în mişcare vibratorie. Este de subliniat în acest sens, descoperirea unor mecanisme biologice de tip laser, sau punerea în evidenţă prin procedeele electrografiei şi termoviziunii a unor fenomene de schimb informaţional la distanţă între organisme vegetale. Teoria laserilor biologici (Manu-Stănciulescu) descrie astfel „metamorfozele luminii” în procesul trecerii sale „de la starea fizică (fotonică) la starea de lumină complexă, respectiv de lumină vie (bio-psiho-fotonică). Rezultat al proceselor de metamorfozare a luminii naturale, monocromatică şi vizibilă, în radiaţie biologică invizibilă, bioluminiscenţa defineşte un câmp biologic caracterizat printr-o energie specială proprie oricărei materii vii. Această energie permite manifestarea insuficient cunoscută a unor procese de comunicare energo- informaţională la nivelul viului în general. Prin procese specifice de interferenţă a acestor bioradiaţii, se asigură transferul orizontal de informaţie de la o structură bilogică la alta similară, dar şi de transfer vertical, în situaţiile în care sistemele biologice care comunică, aparţin altui regn - comunicarea dintre oameni şi plante. Experienţele efectuate de către Marioara Godeanu, Eugen Celan, Anton, şi alţii, pe diverse plante, dar îndeosebi pe Pistia stratiotis, demonstrează fenomenul de interacţiune la distanţă între plante. Prezenţa unui câmp biologic (sau biocâmp) este atestată şi de spectrul de fluorescenţă generat în condiţii de mediu normale, de diferite plante în domeniul vizibil, ultraviolet şi infraroşu (Stirban 1985). Acest aspect poate fi relevat la orice plantă prin tehnica Kirlian şi prin proceduri electronografice. Evidenţierea efectului de frunză „fantomă” cu menţinerea

38

aurei întregii frunze chiar după decuparea unei părţi din aceasta (Mămulaş, Bianu 1996) denotă nu numai prezenţa câmpului bioluminiscent la nivelul structurilor vegetale, ci şi calitatea acestuia de a fi „memorie holografică” a întregii structuri biologice. Bulgarul Smilov folosind un encefalograf adaptat a înregistrat variaţia potenţialelor electrice de suprafaţă la nivelul frunzelor de Pelargonium zonale. Astfel în momentul sacrificării unei broaşte la o distanţă de 40 - 200 cm de plantă, curba marcată de aparat înregistrează o deviere bruscă, de la linia izoelectrică. Câmpul bioenergetic (biocâmpul) aflat într-o continuă vibraţie, prezent la nivelul întregii materii biotice, este esenţial pentru înţelegerea transferului de informaţii atât între organismele vii cât şi între acesta şi Univers. Acest biocâmp poate fi extins în mod conştient în cursul unor trăiri mental-afective speciale, uneori la distanţe foarte mari. Legătura dintre corpurile energetice şi biocâmp se face prin intermediul unor structuri energetice intermediare. În acest fel, anumite semnale care iau naştere în corpurile energetice sunt transmise din aproape în aproape, prin intermediul biocâmpului şi pot influenţa alte sisteme vii umane, vegetale sau animale. Pentru a demonstra prezenţa efectelor biocâmpului în aria periproximală a organismului uman, Moss şi Hubacher (1982) recurg la utilizarea unor senzori biologici, ca intermediari capabili a decela variaţiile induse de biocâmp. În acest scop, ei folosesc frunze de plante şi flori pe care le supun influenţei biocâmpului generat la nivelul ariilor palmare ale unor subiecţi umani. Fotografiind palmele în efect Kirlian înainte şi după plasarea lor sub acţiunea câmpului generat la nivel palmar, sunt reţinute modificările în intensitatea bioluminiscenţei amprentei fotografice sub influienţa biocâmpului uman. În cadrul experimentelor autorii au constatat capacitatea unor subiecţi de a provoca revitalizarea unor flori ofilite de crizanteme. Acelaşi efect a fost obţinut şi cu frunze rupte şi ofilite, a căror revitalizare a putut fi constatată pe fotografiile Kirlian (efectul green thumb). Frunze de acelaşi tip rupte şi supuse imediat acţiunii biocâmpului generat de alt subiect, s-au ofilit imediat (efectul brown thumb). Cercetând influenţa biocâmpului uman asupra dezvoltării unor plante, Mc Donald, Hickman şi Duckin folosesc seminţe de secară plasate într-un mediu nutritiv standard şi udate cu soluţie apoasă sterilă care în prealabil a fost supusă acţiunii biocâmpului general de mânile a doi subiecţi participanţi în experienţă. S-au analizat numărul de seminţe încolţite, greutatea totală şi medie a plantelor generate. Rezultatele au arătat un spor de greutate totală medie de 26% şi respectiv 18% la loturile în experienţă faţă de martor. Măsurând potenţialele electrice de suprafaţă la frunzele de Philodendron chordatum, Cleve Bakster demonstrează în 1965 influenţa exercitată la distanţă de biocâmpul uman asupra reactivităţii electrice a plantelor. Într-o altă serie de observaţii minuţioase, Backster a notat că între o plantă şi stapânul ei, pare a se stabili oarecum o relaţie privilegiată, întemeiată pe afecţiune. Odată ce s-au obişnuit cu o persoană, plantele par să ţină legătura cu aceasta, oriunde s-ar afla şi chiar dacă persoana este înconjurată de alte fiinţe omeneşti. Într-o zi când Backster se tăiase la un deget şi îşi tampona rana cu tinctură de iod, poligraful conectat la plantă (Dracena) înregistrează o reacţie promptă. (BE = bio-energie, CM = câmp magnetic, BE+CM = bio-energie + câmp magnetic).

39

Menţinerea prin acţiune bioenergetică în stare înflorită a garoafelor tăiate aflate în condiţii improprii

M6=Martor V10=BE V3=CM V9=BE+CM

S-au sesizat ulterior, în condiţii de experiment reacţii identice şi la alte plante, în momentul distrugerii unui ţesut vital, remarcându-se sensibilitatea plantelor la moartea celulelor izolate ale unui organism. Utilizând electrocardiografe şi electroencefalografe ultramoderne, Backster a repetat experienţele a căror rezultate le-a publicat ca „Dovezi ale unei percepţii primare la vegetale” în The International Journal of Parapsiycology (New York, 1968). Un alt cercetător, Byrd a demonstrat în faţa camerelor de televiziune că o plantă poate să reacţioneze la stimulii cei mai neasteptaţi, inclusiv la intenţia de a o arde. Tot în faţa camerelor, Byrd a demonstrat că o plantă reacţionează când este agitată lângă ea o cutie de chibrituri în care e închis un paianjen. Aceeaşi reacţie a manifestat-o planta în experienţă, atunci cand Byrd a rupt o frunză a altei plante, aflată în imediata ei apropiere. Un alt cercetător al relaţiei om – plantă, Vogel în Germania, în baza rezultatelor obţinute afirma (1971): „este neîndoios că omul poate şi trebuie să comunice cu lumea vegetală. Plantele sunt entităţi vii, sensibile, ancorate în spaţiul nostru şi care iradiază energie, forţe benefice pentru om. Iar aceste forţe pot fi percepute! Ele alimentează câmpul nostru energetic, care la rândul său îl alimentează pe cel al plantei”. Legăturile care realizează interdependenţa între sistemele biologice se consideră astăzi că sunt de tip bioinformaţional. Biosistemele emit şi recepţionează în permanenţă informaţii. Fără informaţii nu poate exista viaţa; toate sistemele vii au capacitatea de a recepta, prelucra şi emite informaţii pentru stabilirea unui comportament adecvat condiţiilor de mediu, comportament care este în legătură intimă cu starea existenţială a sistemului. Informaţiile sunt utilizate de organismele vii, ca „formule de prelucrare sau algoritm”. Biocomunicaţia, în accepţiunea curentă grupează fenomene de transfer (schimb) informaţional între sistemele vii, pe o cale ce ocoleşte canalele senzoriale cunoscute.

40

Constituirea la nivelul viului a unor biocâmpuri, având o structură complexă, devine premisă pentru procesul transmiterii de bio-informaţie de la un organism la altul pe altă cale decât cea genetică. Biocomunicaţia cuprinde deci fenomene bioinformaţionale cu transfer de informaţie biologică. Biocomunicaţia simplă defineşte un transfer de informaţie biologică în care receptorul este un organism aflat pe scara inferioară a evoluţiei şi nu dispune de un sistem nervos. Organismele evoluate, cu sistem nervos dezvoltat şi aparat psihic, dispun de mai multe posibilităţi de obţineri de informaţii despre lumea vie şi nevie: percepţia senzorială, percepţia cvasisenzorială extinsă, percepţia extrasenzorială. Biocomunicaţia propriu-zisă cuprinde fenomenele bioinformaţionale în care receptorul este un organism dotat cu sistem nervos relativ evoluat şi caracterizează comuncaţia om – animal, om – om, animal – animal. Sistemele biologice în totalitatea lor sunt deschise, viaţa nefiind posibilă fără permanente schimbări de substanţă şi energie şi informaţie între organism şi mediul ambiant. Orice sistem viu, extrage din exterior energia pe care o utilizează în mod specific şi direcţionat, spre a se menţine, a creşte şi a se permanetiza în timp prin reproducere. Aceste structuri privite în anasamblul lor, sunt structuri dinamice, dependente de o continuă disipare de energie din mediu, structuri denumite de Ilya Prigogine structuri disipative. Celula, ca sistem deschis, în afara echilibrului se caracterizează prin structuri disipative care rezultă din funcţionalitatea sa. Asemenea structuri disipative sunt expresia unui anumit gen de ordine, denumită ordine prin fluctuaţie. In prezent se avansează ideea că materia vie disipată poate să-şi refacă structura pe calea utilizării energiei fondului general de radiaţie cosmică. Factorii care dirijează fluctuaţiile schimburilor energetice ar fi câmpurile electromagnetice naturale şi interacţiunea cu particulele radiaţiei cosmice. Cercetarea fenomenelor legate de energiile fizice şi transfizice, convenţionale şi neconvenţionale având la bază cunoaşterea acumulată, au condus la formularea unor ipoteze privind rolul esenţial al fenomenelor magnetice şi bioenergetice. Experienţele efectuate au arătat similitudini între acţiunea biocâmpurilor umane, a energiei bioradiante (bioenergie) şi acţiunea câmpurilor magnetice şi electromangnetice asupra creşterii plantelor. Transmiterea de energie bioradiantă în mod constant şi conştient, însoţită de o cunoaştere a sistemului biologic destinatar, este urmată de anumite efecte funcţionale sau chiar structurale la nivelul acesteia. În Timişoara cercetarea modului în care acţionează energia bioradiantă (sau bioenergia) asupra plantelor a fost realizată în cadrul laboratorului de genetică a plantelor (USAB) de către dr. ing. Vasile Ciupa în comparaţie cu câmpul magnetic pe seminţe şi plante în vegetaţie; germinaţia, imbibiţia dinamica creşterii radicelei în condiţii de microgravitaţie, schimbări produse în planul dezvoltării unor specii floricole, de influenţare energetică a plantelor în procesul regenerării pe cale vegetativă „in vivo” şi „in vitro”, influenţa surselor energetice asupra duratei de menţinere în vegetaţie a unor specii floricole aflate în condiţii improprii de dezvoltare, influenţa bioenergiei radiante asupra viabilităţii şi înfloririi plantelor de Saintpaulia ionantha Wendl, influenţa surselor energetice experimentale asupra diviziunii celulare mitotice la Vicia faba L şi Allium cepa L. etc. Biocomunicarea om – plantă este evocată de mulţi autori, întrucât plantele prin specificul şi sensibilitatea lor constituie un material propice. În cercetarea intreprinsă în această direcţie, experimentatorul dr. ing. Vasile Ciupa, s-a conformat exigenţelor de încadrare a studiilor în norme de metodică riguroasă, cu dezvoltarea analizelor până la obţinerea indicilor de siguranţă pentru rezultatele din experiment. Dezvoltarea cercetării într-un astfel de cadru este considerată de o remarcabilă contribuţie, date fiind rezultatele obţinute.

41

În experienţele cu seminţe se demonstrează clar efectul de accelerare, sub influenţa bioenergiei, a imbibiţiei şi germinării, cu repetabilitate la bob, ceapă, tomate, cu procente (17,5 – 34,2%), foarte semnificative în favoarea factorului bioenergetic.

Martor bioenergie

Creşterea radicelei la bobul negru în primele 10 zile de experiment sub influenţa surselor energetice experimentale

La plantele în dezvoltare, acţiunea bioenergetică induce efecte sigure de potenţare a procesului morfo – formativ cu amplificarea suprafeţei foliare, a habitusului, a elementelor generative şi de regenerare a plantelor „in vivo” şi „in vitro”. Astfel plantele sub influenţa câmpului bioenergetic au produs între 11,3 şi 58 % mai mulţi boboci la mai multe specii de plante (Cyclamen, Fuchsia, Begonia, Vinca etc.) şi un număr de flori mai mare cu 10,23 – 54% comparativ cu plantele martor.

Dezvoltarea plantelor de Cyclamen la intervale de 30 zile și la 150 zile în variantele experimentate

M6 = Martor V5 = BE V6 = CM V7 = BE+CM

42

Experienţele au demonstrat că bilanţul energetic al plantelor poate fi influenţat prin stocarea de bioenergie în propriile biocâmpuri, ca o rezervă potenţială de vitalitate. Plantele, ajutate bioenergetic, în totalitate, au traversat uşor intervale de uscăciune excesivă şi regim circadian luminos denaturat. Astfel plantele ţinute la întuneric fără apă, lucrate bioenergetic au trăit 212 zile mai mult faţă de martorul care a supravieţuit doar 69 zile în aceleaşi condiţii (Crassula), 75 zile faţă de 17 zile la Asparagus, 72 zile faţă de 28 zile la Chlorophythum etc. garoafele tăiate, ajutate bioenergetic, au rezistat 28 zile mai mult comparativ cu plantele martor care au supravieţuit doar 9 zile.

43

Influenţa bioenergiei asupra înfloririi plantelor de Sainpaulia Ionantha Wendl

V1=Control V2= Bioenergie pozitiva V3= Bioenergie negativă Tratamentele bioenergetice din apropiere şi de la distanţă asupra plantelor, au avut

influenţă deosebită doar ca intensitate, efectele evidenţiindu-se prin revitalizarea plantelor de Saintpaulia, Crassula, Jacobinia etc., după declinul cauzat de o stare prelungită de stress. Martorul care a capotat repede, vine să întărească ceea ce s-a demonstrat de către Backster şi Gunar, pe cale experimentală că plantele au un ritm de viaţă definit şi mor atunci când nu mai pot beneficia de perioadele de odihnă şi linişte asigurate de succesiunea şi prezenţa factorilor de mediu în mod firesc, natural.

Menţinerea în vegetaţie prin acţiunea factorilor energetici experimentaţi asupra plantelor

de Cineraria aflate în condiţii improprii M9=Martor V5=BE V6=CM V7=BE+CM

44

Experienţele efectuate asupra activităţii celulare au adus în premieră noi dovezi asupra relaţiei om-plantă, desfăşurate la nivel cromosomal. Valoarea cea mai înaltă a indicelui mitotic, atât la bob cât şi la ceapă, a variantei supusă influenţei bioenergiei demosntrează că această formă de energie neconvenţională determină o mărire a vitezei de intrare a celulelor în diviziunea mitotică, tendinţa spre o divizare cu flux curgător, ceea ce înseamnă o creştere mai rapidă a plantelor.

Control (g=1; Ia%=12,9;1144x) Bioenergie (Ia% =6.2;1144x)

Activitatea centromerului și migrarea cromosomilor în anafaza la Vicia faba L.

Prin experimente exprese s-au obţinut rezultate de acţiune bioenergetică benefică, privind înfloritul, dar şi mai puţin benefică, în premieră demonstrându-se posibilitatea întârzierii şi chiar stoparea înfloritului la Saintpaulia. Prin acţiune bioenergetică asupra zonei sensibile a plantei, s-au obţinut efecte de întrerupere a proceselor vitate ale plantei, prin acţiune directă dar şi de la distanţă, lucrându-se pe imagini, părţi de plantă etc. Autorul a demonstrat de asemenea posibilitatea folosirii cromatografiei de tip PFEIFFER pentru a evidenţia stări calitative de reacţie a plantelor la acţiunea bioenergiei. Deosebit de relevant este modelul matematic stabilit care arată dependenţa stărilor de

echilibru ale unui sistem viu de valoarea raportului QsQe

Qi ⊕

în care Qi înseamnă

cantitatea de informaţii, Qe – cantitatea de energie şi Qs cantitatea de substanţă. În Cehia, cercetarea relaţiei om – plantă, a modalităţii de acţiune a energiei bioradiante a fost sprijinită de guvern, cu girul Academiei de ştiinţe. Dr. Rejdak Zadanek, licenţiat în filosofie şi psihologie, specialist în fiziologie şi medicină, a efectuat numeroase experienţe pentru a demonstra influenţa bioenergiei asupra seminţelor, plantelor şi mineralelor, plantelor în creştere. Experienţele s-au facut asupra unor plante de aceeaşi

45

calitate, având acelaşi mediu ambiental; asupra unora s-a aplicat bioenergie, iar asupra altora nu, măsurându-se apoi diferenţele de creştere. În toate cazurile s-a constatat că plantele supuse acţiunii bioenergiei au crescut mai mult, au produs mai multe fructe, au avut durată de viaţă mai îndelungată. După Dr. Zadanek toate persoanele emit bioenergie având în mod cert o influenţă asupra altora. Se poate considera că toate fiinţele sunt în continuă interacţiune care poate fi pozitivă sau negativă. Există persoane dotate în mod deosebit cu această bioenergie dintre care s-au recrutat marii bio-prano-energo-terapeuţi. Cu ocazia unei epidemii de gripă s-au făcut experienţe privind efectul persoanelor bolnave asupra creşterii plantelor. Astfel, un număr de 80 de bolnavi, au pus mânile timp de 1 minut în fiecare zi pe plante de fasole, care după câteva zile au murit. Aceleaşi efecte s-au observat şi la acţionare asupra seminţelor, puse la germinat. Trecându-se la experienţe cu bolnavi psihici, depresivi, ipohondrici, etc., s-a constatat că în cazul plantelor tratate prin punerea mânilor deasupra lor, nu s-a înregistrat nici un efect, nici pozitiv, nici negativ. Când li s-a cerut bolnavilor să privească plantele şi să încerce prin gândire să le transmită energia lor psihică, rezultatele au fost dezastruoase: plantele s-au ofilit. Continuându-se experienţele, bolnavii fiind trataţi cu medicamente antidepresive a fost ca şi cum plantele ar fi luat medicamentele, ameliorarea lor fiind evidentă. Extinzându-se experimentele şi asupra fermenţilor lactici, asupra enzimelor, s-a constatat că tratamentul bioenergetic reduce cu o treime timpul necesar acţiunii lor specifice. La tratarea bionergetică a unei soluţii cu apă cu sare, cristalele formate au fost mai mari şi mai frumoase, cu geometrie perfectă, în timp ce în varianta martor erau mai mici şi cu geometrie dezordonată.

Studiindu-se această energie emisă prin mâini, s-a constatat că este complexă: în jurul palmelor se formează ultrasunete, câmpuri electrostatice, magnetice şi electromagnetice, şi un proces de ionizare care se integrează unele în altele.

Terapia florală. Anumite flori de câmp, arbuşti şi arbori afirmă dr. Eduard Bach, au capacitatea, datorită vibraţiei lor, de a mări vibraţiile noastre omeneşti şi de a deschide canalele pentru mesajele propriului nostru eu spritual.; ele au puterea să inunde personalitatea noastră cu calităţile de care avem nevoie, spălând-o în acest fel de micile defecte de caracter care ne produc suferinţe, aşa cum muzica frumoasă sau alte lucruri minunate sunt capabile să înalţe întreaga noastră personalitate, făcându-ne astfel să ne apropiem de sufletul nostru. În acest fel simţim din nou liniştea interioară care ne eliberează de suferinţe. Aceste plante ne vindecă, prin faptul că lasă corpul nostru să fie inundat de vibraţiile frumoase ale propriului nostru eu, în prezenţa cărora boala se topeşte ca zăpada la soare. Nu poate fi vorba de o reală vindecare fără o schimbare a modului în care pacientul priveşte viaţa, fără ca acesta să atingă pacea sufletească şi sentimentul de feiricire interioară. După mai multe căutări şi cercetarea a numeroase plante, dr. E. Bach a descoperit 38 de esenţe – plante, care reprezintă şi azi baza aromoterapiei. Toate florile Bach conţin un anumit potenţial energetic de vibraţie, care corespunde perfect unei stări sufleteşti. Efectul florilor Bach nu poate fi explicat în întregime, în ciuda metodelor moderne de investigare. Reacţiile florilor asupra trupului şi sufletului sunt foarte diferite. Deseori se poate observa un efect foarte rapid în plan psihic dar efectul vizibil asupra corpului este mult mai lent, pentru vindecare fiind necesară o perioadă mai îndelungată. Prezenţa omului în imediata apropiere a plantelor, îndeosebi a celor Bach, este benefică acestuia, având în vedere capacitatea vibratorie a acestora. Îmbrăţişarea stejarului pe care o practica zilnic, când îi permitea activităţile, Otto von Bismarck, ia adus acestuia o sănătate şi o voinţă de fier. Prezenţa în parcurile din Timişoara a plantelor Bach devine nu doar recomandată ci şi necesară, având în vedere efectele atât de benefice ale acestora şi

46

dovezile atât de evidente ale relaţiei om-plantă, din ultimul timp. De aceea vom prezenta în continuare câteva specii de plante întâlnite în parcurile urbei noastre, ce fac parte din florile Bach, pentru o mai bună relaţionare a concetăţenilor noştri cu acestea în toate zonele verzi, din centru, cartiere, aliniamente stradale, curţi şi grădini, perdele forestiere şi Pădurea Verde.

Salix vitelina – salcie galbenă, se remarcă prin culoarea galben aurie pe care o au ramurile în timpul iernii. Florile masculine şi feminine cresc separat, în arbori diferiţi. Perioada de înflorire este în aprilie şi mai. Vechii germani credeau că salcia galbenă are capacitatea de a-i proteja de boli şi nenorociri. Dr. E. Bach a recunoscut în această plantă calităţile sufleteşti ale sentimentului de răspundere a propriilor fapte. Salcia ajută, în primul rând ca cei care îşi plâng de milă,

să-şi recunoască atitudinea negativă şi să o transforme treptat în una pozitivă. Energia benefică pe care o vor emana va fi receptată de cei din jur, care îi vor integra în mijlocul lor, privindu-i cu multă simpatie şi prietenie.

Pinus silvestris – Pinul, conifer veşnic tânăr, este întâlnit peste tot şi în Timişoara. Florile lui de culoare roşiatică, apar în luna mai. Dr. Bach a recunoscut în florile pinului calităţile sufleteşti ale regretului şi iertării. Persoanele care au nevoie de un tratament cu această plantă se consideră vinovate şi responsabile de tot ceea ce se întâmplă suferind foarte tare din cauza autoblamării permanente. Aceste persoane se scuză pentru orice fleac şi îşi exteriorizează sentimentele de vinovăţie. Pinul ajută aceşti oameni să-şi judece propriile greşeli într-un mod obiectiv. Cu timpul, vor recunoaşte că toţi oamenii greşesc. Acest lucru îşi are rădăcinele în natura omului, de aceea nu trebuie să fie atât de exigenţi cu ei înşişi şi trebuie să înveţe să se ierte.

Aesculus x carnea – castanul roşu este floarea Bach cea mai potrivită în cazul persoanelor care se remarcă printr-o grijă exagerată faţă de cei din jur. Perioada de înflorire este cuprinsă între lunile mai – iunie. Inflorescenţa este dispusă în formă de potir, de culoare roşu – deschis. Pentru dr. Bach, culoarea roşie a florii întruchipează legătura emoţională puternică dintre doi oameni. Ramificaţiile puternice ale frunzelor, simbolizează grija pentru cei din jur. Oamenii care au nevoie de castan roşu, îşi dedică viaţa altora, mergând până la sacrificiul de sine şi trăiesc permanent teama de a nu se întâmpla ceva rău persoanelor iubite. Castanul roşu ajută ca aceste persoane să fie capabile să se desprindă de cei pentru care îşi fac griji. În acest mod devine posibilă concentrarea asupra vieţii lor personale,

fără a-i neglija pe ceilalţi. Vor învăţa să respecte intimitatea celorlalţi şi vor şti cum să-i ajute pe cei care au cu adevărat nevoie de ei.

47

Castanea sativa – castanul comestibil este planta Bach cea mai potrivită în cazul persoanelor care au ajuns într-o asemenea stare de disperare încât nu mai au nici o speranţă şi îşi acceptă destinul fără să mai lupte. Florile mici, alb gălbui se deschid în lunile iunie şi iulie. Datorită vitalităţii şi rezistenţei sale, acest arbore viguros trăieşte mulţi ani, întruchipând potenţialul sufletesc al forţei şi dorinţei de viaţă. Persoanele care au nevoie de tratament cu această plantă, au ajuns la capătul puterilor. Au renunţat să mai lupte, nu mai au forţă să se împotrivească soartei. Această stare apare de multe ori în urma unei experienţe dureroase de

lungă durată (dragoste nefericită, o boală gravă, probleme la locul de muncă). Castanul îi ajută pe aceşti oameni deznadăjduiţi să facă mai uşor primul pas pe un nou drum şi să se adapteze mai uşor la condiţiile şi situaţiile cu care vor fi confruntaţi în viitor. Ei vor realiza că lucrul cel mai important este să se lase conduşi de vocea lor interioară.

Aesculus hippocastanum - castanul porcesc este planta cea mai potrivită în cazul persoanelor chinuite de idei fixe şi de monologuri interioare. Acest arbore viguros, atinge o înălţime de peste 30 m, iar florile lui albe cu puncte galbene sau roşietice pot fi văzute în lunile mai şi iunie. Doctorul Bach a recunoscut în floarea castanului porcesc calităţile sufleteşti ale liniştei interioare şi ale capacităţii de a face diferenţa dintre gânduri importante şi gânduri lipsite de relevanţă. Persoanele care necesită tratament cu castan sălbatic, sunt obsedate de idei de care nu se pot elibera. Aceste gânduri apar de obicei după o situaţie dificilă, care i-a

suprasolicitat nervos, de exemplu probleme profesionale sau conflicte grave. Aceşti oameni îşi imaginează permanent că sunt într-o situaţie fără ieşire. Castanul sălbatic ajută ca aceste persoane să poată restabili ordinea în ideile lor. Îşi vor simţi mintea limpede şi vor fi capabili să ducă un lucru la bun sfârşit , fără să se întrerupă. Chiar şi după o situaţie dificilă, îşi vor putea controla gândurile, menţinând echilibrul interior necesar a-şi regăsi calmul şi liniştea sufletească.

Juglans regia – nucul este planta cea mai potrivită în cazul persoanelor, care se află într-un moment decisiv al vieţii lor şi care din cauza firii lor şovăielnice şi nehotărâte, iau foarte greu o decizie importantă. Arbore puternic şi rezistent, nucul poate depăşi 30 m înălţime, florile lui galben verzui apărând în lunile aprilie – mai. Nucul întruchipează potenţialul sufletesc al hotărârii şi a dorinţei de a o lua de la început. Nucul este folosit în situaţii deosebite, când au loc schimbări importante în viaţă, căsătorie, schimbarea locului de muncă, schimbarea domiciliului. Oamenii care

au nevoie de un tratament cu nuc au un comportament nesigur şi sunt uşor influienţabili, având mari dificultăţi în luarea unor decizii. Nucul ajută şi oameni care trec prin perioade de schimbări biologice naturale, de exemplu menopauză, menstruaţie, pubertate şi nu reuşesc să se obişnuiască cu starea lor. Nucul conferă acestor persoane siguranţa şi stabilitatea

e Boss cai x FSE = d ue

48

necesare pentru a-şi putea atinge scopurile propuse. Părerile şi sfaturile celor din jur nu mai au influenţă atât de puternică asupra lor. Ştiu ce vor şi îşi urmează calea cu hotărâre, lăsându-se călăuziţi de intuiţia lor.

Quercus robur – stejarul este planta cea mai potrivită pentru persoanele care luptă până în ultima clipă şi sunt pregătite să facă orice pentru a-şi apăra punctul de vedere şi sunt extrem de infexibili în modul de a gândi şi de a acţiona. Considerat copac sfânt, stejarul atinge o înălţime de 45 – 50 m şi trăieşte sute de ani. Florile masculine şi feminine pot fi văzute în lunile mai şi iunie. Stejarul a fost venerat în multe culturi, fiind considerat un simbol al forţei şi perseverenţei şi exact aceste calităţi au fost

remarcate şi apreciate de dr. Bach. Persoanele care au nevoie de tratament cu această plantă sunt la fel de dure şi de rezistente ca lemnul stejarului. Nu cedează niciodată în acţiunile sau în părerile lor. Datorită forţei enorme, rezistenţei şi voinţei de fier pe care le posedă ei ies mereu învingători în viaţă. În aceste persoane poţi avea încredere deplină. Dacă au apucat să-şi dea cuvântul, în mod sigur nu-l vor călca. Pentru ei, cel mai important lucru este îndeplinirea datoriei. Dacă le este încredinţată o sarcină o vor rezolva în orice condiţii, oricât de dificilă sau de obositoare ar fi. Stejarul ajută ca necesitatea de a-şi face datoria cu orice preţ şi încăpţânarea exagerată să fie reduse la limita normalului. Echilibrându-şi forţele vor rămâne sănătoşi şi se vor bucura mai mult de viaţă.

Ulmus procera – Ulmul este planta cea mai potrivită pentru persoanele care nu fac faţă treburilor zilnice şi au senzaţia că nu mai sunt capabile să ducă nimic până la capăt. Acest arbore atinge înalţimea de 25 - 30 m şi poate trăi sute de ani. Frunzele ulmului sunt neobişnuit de mici. Florile numeroase, în formă de ciorchine se deschid în lunile februarie şi martie. Ulmul se caracterizează printr-o capacitate de rezistenţă deosebită fiind foarte rar învins de boli sau calamităţi naturale. Această capacitate este calitatea de bază pe care doctorul Bach a remarcat-

o la acest copac. Ulmul ajută ca persoanele cărora le lipseşte încrederea, să-şi revină mai uşor din starea de epuizare fizică şi psihică.

Larix decidua – laricele sau zada este planta cea mai potrivită în cazul persoanelor care nu sunt conştiente de valoarea lor, considerând ca nu sunt capabile să realizeze nici un lucru important. Florile masculine şi feminine ale acestui conifer au aproximativ 2 – 3 cm. Ele înfloresc în lunile martie şi aprilie iar apoi atârnă de crengi sub formă de conuri. Doctor Bach a recunoscut în acest arbore potenţialul sufletesc al curajului şi încrederii de sine. Laricele ajută persoanele lipsite de

49

încredere în ele însele să capete sentimentul propriei valori. Vor recunoaşte că şi ceilalţi oameni greşesc uneori iar alteori au succes. Laricele le conferă forţă interioară necesară pentru a putea suporta un eşec fără a se descuraja, astfel încât să aibă curajul să o ia de la capăt.

Lonicera caprifolium – caprifoiul este planta cea mai potrivită pentru persoanele care nu se pot desprinde de unele întâmplări pe care le-au trăit, tânjesc după trecut şi trăiesc numai din amintiri. Această plantă agăţătoare are o rădăcină foarte puternică şi un miros plăcut. Florile alb gălbui se deschid din iunie şi până în septembrie. Doctorul Bach a recunoscut în această plantă calităţile sufleteşti potrivite pentru cei care nu se pot desprinde de trecut, retrăind permanent clipele care le-au adus bucurii. Prezentul este pentru ei plicitsitor şi

lipsit de sens. În general această stare este provocată de un eveniment tragic, pe care nu îl pot depăşi, de exemplu pierderea unui prieten de încredere, despărţirea de o persoană îndrăgită, ratarea unei ocazii unice etc. Această plantă se recomandă în special celor care suferă de dor de ţară, dragoste neîmplinită sau celor îndoliaţi. Cu ajutorul caprifoiului persoanele inadaptabile vor înţelege că nu pot trăi numai din amintiri. Vor avea curajul să o ia de la capăt, iar amintirile frumoase pe care le au, vor constitui impulsul necesar pentru a putea face primul pas pe un drum nou.

Rosa canina – măceşul este floarea Bach cea mai potrivită în cazul persoanelor care s-au resemnat în viaţă, lăsându-se în voia destinului, fără a mai încerca să lupte. Această plantă robustă, cu tulpina puternică, o întâlnim peste tot. Florile ei albe, roz, pot fi întâlnite din mai până în iulie. Doctorul Bach a recunoscut în această plantă calităţile sufleteşti ale motivării pozitive, devotamentului şi sacrificiului de sine. Acestea sunt în legătură strânsă cu bucuria de a trăi şi frumuseţii vieţii în general. Persoanele care necesită un tratament cu această plantă s-au lăsat cu

totul în voia destinului, s-au resemnat în faţa vieţii care le-a produs atâtea suferinţe încât şi-au pierdut orice motivaţie pentru a se bucura de viaţă. Sunt în permanenţă obosiţi, par îmbătrâniţi înainte de vreme, vocea lor este slabă iar ochii sunt total lipsiţi de expresie. Măceşul ajută ca în aceşti oameni să se trezească dorinţa de viaţă, astfel încât să poată găsi noi impulsuri pozitive şi noi interese. Noua energie şi bucuria de a trăi, le vor înviora sufletul, spiritul, trupul. Ei vor arăta întineriţi şi vor fi priviţi cu mai multă simpatie de cei din jur.

Silvoterapia – metodă de prevenire şi vindecare a bolilor cu ajutorul copacilor, este

folosită încă din antichitate şi a fost acceptată ca metodă ştiinţifică în 1927 după recunoaşterea sa ca ştiinţă medicală. În ultima vreme silvoterapiei i se acordă o atenţie tot mai mare. În Japonia, în 1982 a luat naştere conceptul de „baie de pădure”, iar padurea Akazama din prefectura Nagano a fost numită în 2006 ca bază de silvoterapie. Mirosul arborilor, cântatul păsărelelor, respirarea aerului încărcat de ozon, atingerea copacilor şi

50

plantelor sălbatice au un efect relaxant şi de reducere a stressului, dovedit ştiinţific. Oamenii de ştiinţă japonezi au măsurat nivelul de salivă al cortizolului (hormon de stress) la 260 de subiecţi, locuitori ai metropolei care s-au plimbat prin pădure în 24 de locaţii în anii 2005 şi 2006. După 20 de minute de plimbare prin pădure, nivelul cortizolului a scăzut cu 13,4%. Acest lucru înseamnă că pădurile reduc stressul, relaxându-i pe oameni. Alte studii arată că plimbările prin pădure reduc tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă. O „baie de pădure” întăreşte de asemenea sistemul imunitar crescând activitatea celulelor care luptă cu infecţiile. Este stimulată funcţionarea creierului, datorită inhalării aerului bogat în oxigen. Plimbările prin pădurile stimulează circulaţia sângelui, producerea de globule roşii, uşurează respiraţia celor ce suferă de boli bronho-pulmonare. Iată deci, un argument ştiinţific puternic pentru ca Pădurea Verde să devină pădure parc în zona spitalului epidemic şi cardiologie în perioada următoare, conform propunerilor făcute de Direcţia de Mediu – Primăria Municipiului Timişoara, cu PUZ-uri noi în cadrul Planului Urbanistic General.

Există ţări în care bogăţia pădurilor reprezintă recunoaşterea uneia dintre cele mai preţioase daruri oferite de natură. Cercetătorii din domeniul psihologiei au ajuns la concluzia că arborii nu reprezintă doar un adevărat plămân al pământului ci şi o sursă de influienţare a echilibrului psihologic al oamenilor, prin priveliştea oferită dar şi datorită energiei pozitive ce o degajă. Pinul s-a dovedit o sursă de împrospătare a vitalităţii omului, bradul îi încarcă pe cei ce se apropie de tulpina lui cu o nouă energie, atât mentală, dispărând tensiunile, cât şi fizică, dispărând greutatea din picioare, respiraţia devine mai uşoară, privirea se limpezeşte. Nucul, prin măreţia lui, degajă energia care impulsionează încrederea în propriile posibilităţi, ambiţia şi responsabilitatea. Fagul te molipseşte de dorinţa de a cuteza, de a învinge obstacolele, îţi declanşează iniţiativa şi curajul. Mesteacănul aduce un val de linişte şi seninătate celui ce se odihneşte la umbra lui, înlocuind gândurile negre cu dorinţa de înţelegere şi armonie. Trandafirul sălbatic are capacitatea de a-l face pe om să privească din interiorul său, analizându-se, fiind denumit şi „arbustul oglindă”.

Determinări realizate de radiestezişti consacraţi în parcurile din Timişoara au adus noi argumente asupra beneficităţii multor locaţii din aceste zone verzi, definindu-le ca spaţii energetice benefice, pozitive cu influenţe remarcabile asupra echilibrării structurilor umane şi a puterii de refacere a multor disfuncţionalităţi fizice, mentale, psihice. Propunerile privind conservarea, dezvoltarea spaţiilor verzi primesc în noul context al cunoaşterii o nouă dimensiune, a sănătăţii biologice şi spirituale de primă importanţă a fiinţei umane.

51

CAPITOLUL II CADRUL NATURAL

2.1. România

Situată în partea de Sud Est a Europei, la Nord de Peninsula Balcanică, în bazinul inferior al fluviului Dunărea, cu ieşire la Marea Neagră, având drept “coloană vertebrală” Munţii Carpaţi, România se află între 43°37’07’’ şi 48°15’06’’ latitudine nordică şi între 20°15’44’’ şi 29°41’24’’ longitudine estică şi are suprafaţa de 238.391 km2. Lungimea frontierelor este de 3.149,9 km, din care 1.085,6 km terestre şi 2.064,3 km fluviale şi maritime. România are o formă elipsoidală, lungimea teritoriului său fiind, în linie dreaptă, de circa 735 km de la Est la Vest şi de circa 530 km, de la Nord la Sud. România se învecinează cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova şi Marea Neagră. Structura administrativ-teritorială a României este alcătuită din niveluri administrative de bază, adică 276 municipii şi oraşe şi 2.727 comune, grupate în 41 de judeţe. Cu o populaţie de aproape două milioane de locuitori, municipiul Bucureşti, cel mai important oraş al României, este capitala României. Principalele oraşe ale României, cu peste 100.000 de locuitori, sunt: Arad, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara.

Porturile principale ale ţării noastre sunt: porturi la Marea Neagră (Constanţa – cel mai mare port românesc şi de asemenea cel mai mare port la Marea Neagră, Mangalia, Midia-Năvodari şi Sulina), porturi la Dunăre (Moldova Nouă, Orşova, Drobeta Turnu- Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă, Hârşova, Măcin, Brăila, Galaţi, Tulcea), porturi pe Canalul Dunăre-Marea Neagră (Cernavodă, Medgidia, Basarabi, Agigea-Constanţa Sud). Principalele aeroporturi ale României sunt Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cel mai important aeroport şi aeroportul Băneasa. Pe lângă acestea mai funcţionează alte aeroporturi: Constanţa – “Mihail Kogălniceanu”, Timişoara – “Traian Vuia”, Arad, Sibiu, Suceava, Bacău, Baia Mare, Caransebeş, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea. Din punct de vedere climatologic, România este caracterizată de climă temperat-continentală de tranziţie, cu influenţe stepice, adriatice, oceanice. În anul 2005, cea mai scăzută valoare minimă absolută pentru temperatură a fost înregistrată la staţia meteorologică de la Vârfu Omu (-28,2°C), în timp ce cea mai ridicată valoare maximă absolută a fost înregistrată la Calafat (36,8°C). În perioada 1978 - 2009 în Timişoara s-au înregistrat următoarele valori extreme: -24,1°C în anul 1987, iar valoarea maximă extremă s-a înregistrat în anul 2007 de 41,1°C.

2.2. Timişoara Timişoara este, situată la 571 km de Bucureşti, cel mai mare oraş din partea de vest a României, cu o populaţie de 317.651 locuitori după datele Recensământului din 2002. După datele deţinute de Serviciul Public Comunitar Local Evidenţa Persoanei (inclusiv persoanele cu flotant) în decembrie 2009, populaţia Timişoarei era de 348.499 locuitori. Este considerat al doilea oraş ca importanţă la nivel naţional, având funcţii macro-teritoriale şi cea mai mare influenţă teritorială, într-o arie de 5.000 km2, la intersecţia paralelei 45°47′ latitudine nordică cu meridianul 21°17′ longitudine estică.

52

Din punct de vedere geomorfologic, Timişoara face parte din marea unitate fizico- geografică denumită Câmpia Banato-Crişană, subunitatea Câmpia de interfluviu Timiş-Bega (Câmpia Timişoarei). Ca urmare a aşezării sale, condiţiile naturale, relief, litologie, hidrologie, vegetaţie, specifice unei câmpii de divagare, subsidenţă şi acumulare au influenţat în timp dezvoltarea localităţii, atestată documentar de peste 750 ani, de la Cetatea fortificată cu ziduri, bastioane, şanţuri cu apă şi valuri de pământ (Castrum Temesiense 1212) la fizionomia specifică Timişoarei, actuala reşedinţă a judeţului Timiş. Pe timpul Imperiului Austro-Ungar, Timişoara a fost primul oraş românesc care a avut un plan urbanistic care a dus la dezvoltarea oraşului modern de astăzi. Timişoara este la mai puţin de 700 km depărtare de 7 capitale europene (Viena, Belgrad, Budapesta, Sofia, Zagreb, Sarajevo şi Bucureşti).

2.2.1. Relieful Relieful caracteristic unei câmpii de subsidenţă şi divagare este alcătuit dintr-o succesiune de grinduri fluviatile şi arii depresionare fluvio-lacustre caracteristice unei delte continentale. Direcţia generală a formelor de relief este aproape paralelă cu direcţia N-E, S-V cu o uşoară înclinare înspre Timiş. Privit în ansamblu, relieful zonei Timişoara apare ca o suprafaţă relativ plană, monotonă, netezimea suprafeţei fiind întreruptă doar de albia râului Bega (realizată artificial prin canalizare între anii 1728 - 1760). Cercetat în detaliu, relieful oraşului şi al împrejurimilor prezintă o serie de particularităţi locale, reprezentate îndeosebi prin: meandre părăsite, microdepresiuni şi grinduri (alcătuite în general din materiale grosiere). Acestea sunt rezultatul depunerilor din zonă a râurilor Timiş şi Bega, înainte de canalizare, regularizare şi îndiguirea acestora (concretizate altimetric prin denivelări totuşi modeste, care nu depăşesc nicăieri, intervalul a 2-3 m). Astfel, în vatra oraşului, porţiunea cea mai înălţată se află în partea de nord-est, în cartierul “Între vii”, respectiv 95 m, iar punctul cel mai coborât de 84 m în vestul cartierului Mehala (Ronaţ), înregistrându-se pe o distanţă de cca. 7 km est-vest, o diferenţă de nivel de 11 m. Relieful teritoriului administrativ al municipiului Timişoara şi al comunelor periurbane face parte din Câmpia de interfluviu Timiş-Bega (Câmpia Timişoarei) cu principalele subunităţi ale acesteia, respectiv:

- în partea de nord-est, treapta cea mai înaltă a Câmpiei Timişoarei cu altitudini de peste 100 m, porţiune ce realizează pe linia Giarmata Vii – Dumbrăviţa racordul la Câmpia înaltă a Vingăi, cu cernoziomuri cambice şi argiloiluviale (cernoziomuri şi preluvosoluri);

- în partea de est se întinde şesul aluvionar situat de o parte şi alta a canalului navigabil Bega, zonă caracterizată prin altitudini de 90-95 m şi soluri aluviale (aluviosoluri) şi brune eumezobazice (eutricambosoluri) în diferite stadii de gleizare;

- în partea de sud se află cumpăna de ape dintre Timiş şi Bega, altitudinea scăzând de la nord - est înspre nord - vest de la 96 la 91 m, solurile dominante fiind aluviosolurile şi eutricambosolurile, iar în porţiunile mai drenate cernoziomurile cambice (aici aflându-se de fapt limita de întindere spre est a acestora);

- în partea de vest şi nord-vest se află treapta ce realizează racordul la Câmpia Torontalului, care intră în contact cu vatra oraşului prin Câmpia Cioreni. Evoluţia reliefului este rezultatul unor transformări permanente ale structurii şi aspectului său, generate în decursul timpului geologic de energie: una internă subcorticală care a generat denivelările tectonice şi una de origine cosmică care, a generat şi întreţinut acţiunea factorilor exogeni.

53

2.2.2. Mediul geologic În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, mediul geologic este definit ca „ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice”. Structurile geologice generale de la nivelul suprafeţei până în adâncimile la care se desfăşoară activităţile umane sau până la adâncimile de la care acestea influenţează semnificativ şi direct dezvoltarea umană, intră în preocupările de cunoaştere a calităţii şi de protecţie a mediului geologic. Solul reprezintă pătura superficială de la suprafaţa litosferei, în grosime variabilă de la câţiva cm până la 1-3 m este format din trei faze: solidă, lichidă şi gazoasă. Faza solidă este constituită dintr-o componentă minerală şi o componentă organică formată din materie organică (humus), care conţine viaţa şi constituie, de fapt, orizontul superior al solurilor urmat de un orizont de acumulare a argilei şi un orizont format din material parental. Compoziţia şi modul de dispunere a elementelor componente ale solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi care influenţează reţinerea şi migrarea poluanţilor. Caracteristicile principale fizico-chimice sau biologice ale solurilor (textura, structura, densitatea aparentă, porozitatea, permeabilitatea, reacţia, potenţialul de oxido- reducere, materia organică, capacitatea totală de schimb cationic, capacitatea de tamponare, activitatea biologică) influenţează la rândul lor comportarea poluanţilor în sol. Mediul geologic este gazda unor activităţi umane extrem de dense la suprafaţa pământului şi în zona de mică adâncime sub suprafaţa terestră, dar din ce în ce mai rare la adâncimi de ordinul sutelor sau miilor de metri, ce afectează negativ, distrug, consumă sau poluează mediul geologic care îl străbat, generând efecte negative locale, zonale sau chiar regionale asupra acestuia. Mediul geologic poate fi supus periodic, pe suprafeţe şi volume diferite, unor catastrofe naturale sau acţiuni de tip hazard geologic natural sau antropic, care pot genera schimbări naturale iniţiale şi apariţia şi instalarea unora noi. Din punct de vedere geologic Timişoara se caracterizează prin existenţa în partea superioară a formaţiunilor cuaternare, reprezentate de un complex alcătuit din argile, prafuri şi nisipuri, cu extindere la peste 200 m adâncime. Fundamentul cristalin-granitic se află la aproximativ 1400 – 1700 m adâncime şi este străbătut de o reţea densă de microfolii (fracturi) dintre care prezintă interes cea cunoscută sub numele de „Falia Timişoara Vest”.

Privind structurile geologice ale zonei, se găsesc depozitele cuaternare cu grosimi de cca 100 m, sub care se succed depozitele romanicene - până la cca 600 m adâncime - şi cele daciene in facies lacustru şi de mlaştină, care au favorizat formarea a numeroase straturi de lignit. Urmează formaţiunile ponţianului şi sarmaţianului, pentru ca de la 1740 m în jos să se extindă domeniul fundamentului cristalin. Drept consecinţă a alcătuirii petrografice a formaţiunilor de suprafaţă, pe teritoriul Timişoarei se produc şi fenomene de tasare, datorate substratului argilonisipos. Fenomenul se evidenţiază în cartierele Cetate şi Elisabetin, dar şi în alte părţi unde s-au format crovuri (Ronaţ). Trecutul geologic al zonei cercetate se leagă de cel al marelui bazin de sedimentare şi anume Depresiunea Panonică, extremitatea ei estică, ce s-a format prin colmatarea treptată a lacului în „pleistocen – cuaternar”. Baza acestei depresiuni este formată dintr-un fundament carpatic constituit din formaţiuni cristaline paleozoice şi mezozoice scufundate în tortonian, mai accelerat în părţile centrale şi mai puţin în cele periferice, fragmentat pe direcţii diferite, după un sistem de falii care aproape se întretaie perpendicular (perimetrul cercetat situându-se pe o linie de

54

falii orientate est-vest şi marcate de existenţa vulcanului stins de la Şanoviţa – Luda Bara, precum şi de apele mineralizate de la Calacea, Buziaş sau Ivanda. Retragerea lacului Panonic urmare a străpungerii Dunării la Porţile de Fier (fenomen petrecut în glaciaţiunile Mindel şi Riss) au lăsat în urmă o arie înmlăştinită şi insalubră (Fr. Griselini, 1779), care s-a menţinut până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, perioadă în care mai persistau în zona de vest peste 877.600 ha mlaştini (Gh. Rogobete, D. Ţărău, 1997), alimentate periodic de numeroase braţe care se desprindeau din râurile care tranzitau zona: Mureş, Bega, Timiş, Bârzava şi afluenţii acestora, ape ce lăsau în amonte terase sau înecau în aval vechile soluri în propriile aluviuni, generând în final un mozaic de formaţiuni geomorfologice şi de soluri.

2.2.2.1. Seismicitate Timişoara este un centru seismic destul de activ, dar din numeroasele cutremure

observate, puţine au depăşit magnitudinea 6 pe scara Richter. Din informaţiile istorice rezultă că înainte de 1901 au fost înregistrate 217 cutremure (cel mai puternic din Timişoara fiind cel din 1879) ; în perioada 1901-1950 au fost semnalate 129 cutremure, iar în perioada 1951-1999 au fost înregistrate 97 cutremure, provocând pagube minore clădirilor vechi. Cele mai importante mişcări seismice înregistrate au fost cele din 1991 (12 iulie M = 5,7 ; 18 iulie M = 5, 6 ; 2 decembrie M = 5,5). Se pare că cel mai puternic cutremur din zona Banat a fost cel din 10 octombrie 1879 de la Moldova Nouă, cu o intensitate de VIII şi numeroase replici.

Cutremurele bănăţene sunt caracterizate prin adâncimea mică a focarului (5-15 km), zonă redusă de influenţă în jurul epicentrului, mişcări orizontale şi verticale de tip impuls cu durată scurtă, perioade lungi de revenire în aceeaşi zonă. La aceste tipuri de seisme sunt afectate mai mult structurile rigide (zidărie, diafragme, panouri mari) şi mai puţin cele deformabile (cadre din beton armat sau metalice). Aceste fragmentări au avut zone de minimă rezistenţă, iar balansul blocurilor astfel faliate amplificat şi de o serie de evenimente seismice (Timişoara fiind un centru seismic destul de activ, cu un focar secundar chiar sub vatra oraşului şi două focare mai active, unul în nord-vest pe linia seismică Vinga – Variaş – Periam şi celălalt în sud – vest pe aliniamentul Şag – Parţa – Rudna) au determinat înaintări sau retrageri ale domeniului marin (Thetys) sau lacustru (Panonic).

2.2.2.2. Solul Sub aspect litologic, zona în care au fost executate cercetările se caracterizează printr-o succesiune de straturi de vârstă, grosime şi compoziţie granulometrică diferită în funcţie de formele de mezo şi microrelief. Astfel, litologic, grindurile sunt alcătuite din depozite cu textură în general grosieră. Conţinutul ridicat de nisip grosier (în general) ne indică originea fluviatilă a depozitelor cu uşoară tendinţă de loessificare, in situ, în zona Ciarda Roşie – Rudicica şi Mehala - Cioreni (grindurile de pe malul drept şi stâng al pârâului Niarad şi cele din zona limitrofă a intravilanului Municipiului Timişoara). Formele negative, reprezentate prin arii depresionare, meandre părăsite, belciuge etc., sunt alcătuite litologic din depozite cu textură fină (argilo-lutoasă şi argiloasă), pe adâncimea de 1,0 –1,5 m, după care trece în depozite cu textură mijlocie-fină (luto-argiloasă sau luto-argilo-prăfoasă) până la 1,8 – 2,0 m. De la această adâncime se trece la roca subiacentă, care prezintă de regulă o textură mijlocie (lutoasă, luto-prăfoasă sau luto- nisipoasă), după care urmează depozite cu textură grosieră (nisipoasă, nisipo-lutoasă).

55

De regulă, grosimea depozitelor fine de suprafaţă creşte de la marginea depresiunilor către centru lor. Treapta intermediară cu un relief în general plan sau uşor înclinat, dar cu numeroase denivelări, este alcătuit litologic din depozite cu textură variată, de la mijlocie până la fină (luto-nisipoasă sau argilo-lutoasă) pe adâncimea de 1,0 – 2,0 m, roca subiacentă fiind alcătuită în general, din depozit cu textură mijlocie, apărând însă frecvent între 1,5 – 3,0 m intercalate cu textură grosieră (nisipoasă sau nisipo-lutoasă). În general, atât materialele parentale cât şi cele subiacente au în alcătuirea lor cantităţi de CaCO3. De asemenea, aceste materiale conţin adeseori în interiorul lor pe lângă resturi vegetale în stare înaintată de descompunere, săruri solubile (sodice) reprezentând astfel una din cauzele formării solurilor salinizate şi alcalizate din zonă. În concluzie, forma actuală sub care se prezintă zona cercetată este opera de sedimentare maritimă – lacustră şi fluvio – lacustră din neogen, la care se adaugă procesele de colmatare cuaternară, completată în cele din urmă cu activitatea antropică (regularizări, îndiguiri, desecare, drenare etc.).

În funcţie de influenţa şi acţiunea în timp a complexului de factori pedogenetici (relief, rocă, climă, hidrologie etc.), cât şi datorită intervenţiei omului, începută cu primele movile sau valuri de pământ şi continuată cu lucrările hidroameliorative (demarate cu cca. 250 de ani în urmă) în cadrul spaţiului cercetat, principalele procese de formare şi evoluţie a solurilor au cunoscut o dezvoltare şi o intensitate diferită a căror rezultat sunt diferite tipuri genetice de soluri (înrudite sau total diferite). Pentru a lămuri diversitatea problemelor impuse de complexitatea proceselor pedogenetice specifice zonei se impune o scurtă incursiune asupra trecutului geologic şi hidrologic, precum şi asupra principalelor procese de pedogeneză. Făcând parte dintr-un fund de lac (lacul Panonic) în urma retragerii apelor, această arie vastă a devenit treptat mediul unor procese aluvionare (sedimentare) care au dus la apariţia unor forme de relief, specifice unei delte continentale, constituite de cursurile de apă ce rătăceau în voie pe suprafaţa plană (în cea mai mare parte a ei mlăştinoasă), curgând din est, nord-est spre vest, sud-vest, ori şerpuind şi pierzându-se adesea în vechile coluvii. Pe măsură ce zonele pe unde treceau se colmatau aceste ape îşi mutau cursul aluvionând alte suprafeţe. Mai târziu, prin lucrările de regularizare, canalizare, îndiguire şi desecare, procesele de drenare se accentuează, iar divagările se reduc treptat (sau chiar dispar), separându-se astfel două perioade mari şi distincte ale procesului de solificare:

- perioada dinaintea lucrărilor hidroameliorative, - perioada de după lucrările hidroameliorative. Perioada dinaintea lucrărilor hidroameliorative începe imediat ce aluviunile de pe

fundul lacului Panonic s-au ivit la suprafaţă, fiind însă periodic acoperite de apele ce şerpuiau în voie prin zonă şi corespunde perioadelor de aluvionare şi înmlăştinare. În această perioadă s-au format cu precădere hidrisolurile (stagnosolurile, gleisolurile, limnosolurile) şi pelisolurile (pelosolurile, vertosolurile), procesul de solificare al materialelor fluvio-lacustre fiind predominat de reacţiile de reducere, hidratare şi uneori de oxidare a mineralelor bogate în fier şi mangan. Compuşii reduşi ai fierului şi manganului, în cazul unei umeziri de lungă durată, în reacţie cu siliciu formează minerale secundare de culoare verzuie sau albăstruie de tipul ferosilicaţilor. Aceste procese sunt caracteristice orizonturilor gleice, notate cu Gr, orizonturi diagnostice pentru hidrisoluri.

56

Specificul solificării în cazul pelisolurilor cu referire specială la vertosoluri, îl constituie apariţia şi manifestarea proceselor de vertisolaj. Astfel de procese se datorează prezenţei în materialul parental sau de sol al unui conţinut ridicat de argilă gonflantă de tip montmorilonitic de cel puţin 30% argilă sub 0,002 mm (frecvent peste 50%) la care se asociază următoarele caractere, ce constau din formare în masa solului a unor feţe de alunecare oblice (cu înclinări de 10-60o faţă de orizontală), care se intersectează cu elementele structurale mari sfenoidale, de asemenea oblice cu unghiuri – muchii ascuţite sau sunt semnalate de prezenţa unor crăpături poligonale, largi de peste 1 cm, pe o grosime de cel puţin 50 cm, în perioada uscată a anului (dacă solul nu este irigat). Datorită alternanţei perioadelor uscate ale anului, corespunzătoare contracţiei argilei, cu perioade de umezire, corespunzătoare cu o gonflare a argilelor, se formează o serie de crăpături poligonale de mărimi şi adâncimi diferite cu efecte negative, atât asupra vegetaţiei din spaţiile verzi, cât şi a terasamentelor căilor de comunicaţii ori asupra construcţiilor. Procesele de vertisolaj menţionate au început să devină evidente odată cu eliminarea excesului de umiditate din cadrul profilului de sol. Perioada de după lucrările hidroameliorative, perioada de evoluţie oarecum normală a reliefului şi implicit a solurilor, începe din momentul în care s-a produs o stabilizare a principalelor cursuri de apă (în urma primelor lucrări de regularizare), acestea căpătând un regim hidrologic mai stabil, cu variaţii strâns legate de regimul precipitaţiilor din bazinul hidrografic menţionat, care au permis o retragere a apelor înspre cursurile deja stabilizate. În aceste împrejurări, teritoriul avea deja un relief de grinduri între care erau cantonate suprafeţe apreciabile de terenuri afectate de exces de umiditate pluvial şi pedofreatic. Această situaţie a fost menţinută mult timp, aşa cum reiese dintr-o hartă a Banatului de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, unde se poate observa că, pe o bună parte, amplasamentul actualei zone cercetate, se află consemnată o zonă mlăştinoasă. Drenarea solurilor s-a accentuat prin lucrările de canalizare şi îndiguire a principalelor cursuri de apă, lucrări completate ulterior cu o reţea de canale pentru desecare, primele lucrări de acest fel fiind menţionate cu peste 250 de ani în urmă. În aceste condiţii, solurile se diferenţiază în primul rând prin vârstă şi evoluţie, mai vechi cele de pe formele plane şi grindate (ce au servit frecvent ca suport pentru primele aşezări omeneşti din zonă) şi mai tinere cele de pe formele meandrate şi depresionare, precum şi cele situate pe grindurile din imediata vecinătate a fostelor cursuri de apă. Astfel, în condiţiile de pedogeneză menţionate, într-un climat continental moderat, cu influenţe oceanice şi mediteraneene (temperatura medie multianuală de 10,8°C, precipitaţii medii multianuale de 600,40 mm), pe un relief tânăr, format din şesuri aluvionare cu nivelul apelor pedofreatice situat între 1,01 – 3,00 m, procesul de descompunere a materiei organice a fost direcţionat de mediul moderat- aerob, ducând la acumularea humusului într-un orizont A de grosime însemnată. Alterarea slabă moderată a silicaţilor primari, cu eliberarea de hidroxid feric într-un orizont B de alterare (Bv), caracterizat prin lipsa migraţiei coloizilor şi prin levigarea carbonaţilor alcalino-pământoşi, caracteristice eutricambosolurilor (Ao – Bv – C; Am – Bv – C) fără degradare texturală apreciabilă. Aluviosolurile s-au format în aceleaşi condiţii generale ca şi cambisolurile (cu referire la eutricambosoluri), cu deosebire că ele au ieşit mai târziu de sub influenţa revărsărilor. În absenţa inundaţiilor, au fost create condiţiile specifice bioacumulării, ceea ce a condus la formarea humusului într-un orizont A de grosimi variabile. Cu timpul,

57

solificarea avansează ducând la transformarea aluvisolurilor în soluri evoluate, ce urmează a se include în alte tipuri, specifice zonei. Cele mai multe din procesele pedogenezei bioclimatice zonale se produc în forma lor tipică, descrisă doar pe suprafeţe reduse sau numai în orizonturile superioare şi cel mult în jumătatea superioară a orizontului Bv sau în prima treime a profilului de sol, în partea mijlocie sau inferioară a profilului, având loc procese de reducere – oxidare, datorate prezenţei mai mult sau mai puţin prelungite a unui exces de apă stagnantă, din pânza pedofreatică, producând în profilul de sol aşa numitele caractere de „hidromorfism”. Sub influenţa pânzei de apă pedofreatică stagnantă la adâncimi de peste 1,20 m şi a franjei capilare ridicată cel mult până la mijlocul profilului de sol, au loc procese alternative de reducere – oxidare, formându-se orizonturi cu aspect marmorat A Go sau Bv Go şi Go (orizonturi gleizate), acestea putând trece într-un orizont de glei (vineţiu – albăstrui, vineţiu – verzui) de reducere (Gr), permanent saturat de apă. Prin modul de agregare structurală, solurile din zona cercetată se regăsesc într- o fază medie de evoluţie a acestora, nefiind în totalitate un stadiu natural, ci este o urmare în primul rând, o intervenţie a omului, cele două stadii neputând fi separate tranşant, ele întrepătrunzându-se şi condiţionându-se reciproc. Procesele pedogenetice şi tipurile de sol generate de acestea pot fi întâlnite la periferia Timişoarei şi în imediata vecinătate a acesteia şi, doar într-o mică măsură, în zona centrală, unde datorită intenselor intervenţii antropice pot fi întâlnite: antrosolurile sodice sau antracvice şi entiantrosolurile urbice (formate pe materiale parentale conţinând resturi de materiale de construcţii şi resturi ale altor activităţi umane: cioburi, cărămizi, moloz, betoane etc., în proporţie de peste 35%), mixice, formate pe materiale minerale de sol amestecat cu rocă subiacentă şi eventual cu moloz şi deşeuri etc.), spolice (pe materiale pământoase rezultate din activităţi industriale, dragaj, construcţia de şosele etc.). Rezultanta evoluţiei în timp a condiţiilor naturale o reprezintă structura şi configuraţia actuală a urbei, în centrul aglomerării urbane aflându-se Cetatea, în jurul căreia gravitează ca „subsisteme urbane” celelalte cartiere.

2.2.2.3. Hidrologia şi hidrografia

Hidrologic, zona cercetată face parte din grupa sistemelor hidrologice sud-vestice, bazinul hidrografic Timiş – Bega, sistemul hidroameliorativ complex Şag – Topolovăţ şi dispune de o bogată reţea hidrografică, formată din râuri, lacuri şi canale. Principalul curs de apă este Bega, cel mai sudic afluent al Tisei. Izvorând din Munţii Poiana Ruscăi, cursul râului Bega se caracterizează printr-un regim hidric cu variaţii foarte mari ale nivelelor şi debitelor de apă. În aceste condiţii, atât pentru a asigura necesarul de apă canalului navigabil cât şi pentru a proteja Municipiul Timişoara de inundaţii, Bega a fost legată cu Timişul printr-un sistem format din două canale. Astfel, nodul hidrotehnic de la Coştei a fost conceput şi realizat având ca principală funcţie asigurarea transferului cantităţilor de apă din Timiş în Bega, în funcţie de necesităţi şi cantitatea de precipitaţii preluată de cele două râuri în amonte. Prin sistemul hidrotehnic construit la Topolovăţu Mic a fost înlăturat pericolul inundaţiilor, atât de frecvente altădată, surplusul de apă înregistrat de Bega fiind dirijat spre râul Timiş. Din multitudinea de braţe care şerpuiau înaintea canalizării râului Bega în perimetrul cercetat, se mai păstrează doar Bega Moartă (în cartierul Freidorf) şi Behela (în zona Pădurea Verde).

58

Pe lângă cursurile permanente şi cele care seacă, adesea, în timpul verii, pe teritoriul Timişoarei se întâlnesc o serie de lacuri: fie naturale, formate în locul vechilor meandre sau areale de subsidenţă, precum cele de lângă Kuncz, Giroc, Pădurea Verde etc., fie de origine antropică precum cele din: Fratelia, Freidorf, Ciarda Roşie, Ştrandul Tineretului etc. La nivelul Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, s-a întocmit o bancă de date cu apele stagnante din Zona Timişoara. Au fost inventariate peste 30 de locaţii, din care 23 sunt bălţi, suprafaţa totală ocupată de ape stagnante fiind aproximativ 174,96 ha, din care: 97,17 ha luciu de apă, 57,79 ha mlaştină şi 20,00 ha canale de desecare. Actualul aspect hidrografic complet diferit de cel din trecutul nu prea îndepărtat este rezultatul unor importante lucrări hidroameliorative începute cu peste 250 de ani în urmă. În ceea ce priveşte nivelul apelor pedofreatice din cadrul spaţiului cercetat, acesta se află în strânsă dependenţă cu formele de mezo şi microrelief, natura şi adâncimea orizonturilor hidrogeopedologice, anotimpul, cantitatea de precipitaţii şi lucrările hidroameliorative existente, acestea oscilând între 0,5 – 4 m. Pânzele de adâncime prezintă valori ce cresc de la nord spre sud, de la 4 – 9 m până la 80 m adâncime şi conţin apă potabilă, asigurând astfel, o parte din cerinţele consumului urban (menajer). Apar de asemenea, ape de mare adâncime, cum sunt cele captate în Piaţa Unirii (hipotermale) sau cele la sud de Cetate ori din Cartierul Fabric (mezotermale)- Piaţa Bihor, cu valoare terapeutică, utilizate în scop balnear (Ştrandul Termal). De exemplu:

- în perioada 1988-1995 adâncimea apei freatice (cm) primăvara-vara a oscilat astfel: 1998 – 165 cm, 1989 – 225 cm, 1990 – 221 cm, 1991 – 243 cm, 1992 – 179 cm, 1993 – 130 cm, 1994 – 250 cm şi în 1995 – 218 cm;

- în perioada 1988-1995 adâncimea apei freatice (cm) toamna-iarna a oscilat astfel: 1998 – 238 cm, 1989 – 220 cm, 1990 – 295 cm, 1991 – 215 cm, 1992 – 230 cm, 1993 – 220 cm, 1994 – 269 cm şi în 1995 – 210 cm;

2.2.3. Radioactivitatea Oamenii sunt expuşi permanent, oriunde pe suprafaţa Pământului s-ar afla, unui nivel fundamental de radiaţii, constante de diferite tipuri, inclusiv emisii radioactive produse de elementele cu radioactivitate naturală care se găsesc în scoarţa terestră. În Europa, ţările în care se înregistrează cea mai mare valoare a radioactivităţii naturale de origine terestră sunt Spania şi România. Radioactivitatea a fost definită ca fiind emisia continuă de radiaţii alfa, beta, gamma, caracteristică substanţelor care au în componenţa lor unul sau mai mulţi izotopi radioactivi. Elementele şi izotopii radioactivi sunt specii nucleare naturale sau artificiale, caracterizate printr-o emisie spontană de radiaţii ionizate de un anumit tip de energie, radioactivitate exprimată prin numărul de dezintegrări ce se produc în unitatea de timp şi timpul de înjumătăţire care se referă la intervalul de timp în care numărul de nuclee dintr-o sursă se reduce prin dezintegrare la jumătate. Radioactivitatea, s-a dovedit a fi un proces spontan atribuit nucleului atomic, el neputând fi influenţat de nici un agent fizic ori chimic, ori de prezenţa altor atomi. Radioactivitatea dispare de la sine, în raport cu mărimea constantei radioactive. Terra a moştenit o zestre apreciabilă de radioactivitate din care s-a păstrat o parte, respectiv elementele şi izotopii radioactivi de viaţă lungă, cu timpi de înjumătăţire foarte mari: 238 U (Timp înjumătăţire = 4,47 . 109 ani) 235 U (Timp înjumătăţire = 7,04 . 108 ani) 232 Th (Timp înjumătăţire = 1,4 . 1010 ani)

59

Aceste radioelemente nu sunt decât nişte resturi care ne reamintesc de o vreme în care aproape toate speciile nucleare erau radioactive. Cel mai răspândit în scoarţa terestră este Uraniul urmat de Thoriu şi Radiu. Ele sunt prezente în rocile eruptive, metamorfice şi sedimentare în hidrosferă şi troposferă. Sub acţiunea agenţilor atmosferici (vânt, precipitaţii, îngheţ – dezgheţ etc.) mineralele radioactive sunt parţial alterate, solubilizate şi transportate de ape, contribuind la poluarea mediului. În acelaşi timp în atmosferă se mai concentrează şi o cantitate apreciabilă de radon, gaz radioactiv, degajat prin transformările succesive ale Uraniului care intră în echilibru cu Radonul din apele de mină, subterane etc. Radioactivitatea solurilor depinde de compoziţia chimico – mineralogică a rocilor din care sunt formate. Dacă aceste roci sunt granitice, acide, radioactivitatea este mai mare. Spre deosebire de thoriu şi radiu care se acumulează în soluri în cantităţi mai mari, uraniul este spălat şi transportat de către acizii humici cu uşurinţă. Radioactivitatea apelor naturale variază după conţinutul în elemente radioactive. Apa dulce conţine în medie substanţe radioactive cu o activitate de 0,37 Bq/l; în apa mărilor, radioactivitatea este de circa 36 ori mai mare, respectiv 13 Bq/l, iar în apele minerale aceste valori sunt de circa o sută de ori mai mari, adică 37 Bq/l. Apele cu conţinut de săruri mai mare, cu dioxid de carbon, bogate în radon şi radiu, devin radioactive. Radioactivitatea atmosferei se datorează prezentei emanaţiilor radioactive de radon, taron, actinon. Tritiul 3H şi 14C, carbonul radioactiv se formează permanent în natură prin bombardarea aerului cu neutroni de origine cosmică, sau cu cei eliberaţi din reacţiile de dezintegrare spontană a unor nuclee grele din scoarţă (Tritiul 3H) care se formează intră în echilibru cu hidrogenul din apa de ploaie, prin intermediul căreia pătrunde în biosferă. Carbonul radioactiv 14C se oxidează şi intră rapid în circuitul carbonului. Prin fotosinteză el ajunge în metabolismul vegetal, şi de aici în cel animal şi uman unde produce 1,8 x 105 dezintegrări/min, fapt ce reprezintă a suta parte din radioactivitatea corpului uman. În România, conform legislaţiei în vigoare, Programul naţional de supraveghere a radioactivităţii mediului are următoarele obiective:

- detectarea rapidă a oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică ale nivelelor de radioactivitate a mediului pe teritoriul naţional;

- notificarea rapidă a factorilor de decizie în situaţie de urgenţă radiologică şi susţinerea cu date din teren a deciziilor de implementare a măsurilor de protecţie în timp real;

- controlul funcţionării surselor de poluare radioactivă cu impact asupra mediului în acord cu cerinţele legale şi limitele autorizate la nivel naţional;

- evaluarea dozelor încasate de populaţie ca urmare a expunerii suplimentare la radiaţii datorate practicilor sau accidentelor radiologice;

- urmărirea continuă a nivelelor de radioactivitate naturală, importante în evaluarea consecinţelor unei situaţii de urgenţă radiologică;

- furnizarea de informaţii către public. Radioactivitatea naturală în diferite zone ale municipiului Timişoara a fost studiată în 2009 în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive din Bucureşti.

2.2.3.1. Radioactivitatea naturală a solului În sol se găsesc radionuclizi aparţinând, în principal, seriilor radioactive naturale ale U-

238, U-235, Th-232, precum şi K-40. Radionuclizii naturali sunt răspândiţi în toate tipurile de roci şi de soluri, precum şi în

apele de suprafaţă şi subterane. Răspândirea lor nu este uniformă, existând zone de pe Terra cu

60

concentraţii mari, precum şi anumite tipuri de roci în care Uraniu şi Toriu se găsesc mai abundent. În ţara noastră, aceste zone sunt restrânse la perimetrele în care au loc exploatări şi explorări miniere uranifere şi la teritoriile limitrofe.

Seria U-238 este compusă din 14 radionuclizi principali. Radionuclizii cu radiotoxicitatea cea mai mare sunt Ra-226 şi produşii de dezintegrare de viaţă scurtă, ai Rn-222. Datorită perturbărilor pe care le suferă solul de la suprafaţă precum şi datorită difuziei gazului nobil Rn prin sol, cei 14 radionuclizi ai acestei serii nu sunt în echilibru radioactiv, în sol. Totuşi pentru estimările expunerii externe a populaţiei la radiaţiile provenite din sol este suficientă ipoteza echilibrului radioactiv între componenţii seriilor naturale.

Seria U-235 are concentraţii mult mai mici datorită abundenţei naturale reduse a acestui radionuclid (0,7% faţă de 99,3% abundenţa radionuclidului U-238). Componenţii acestei serii nu au o contribuţie semnificativă la doza colectivă a populaţiei ţării noastre.

Seria Th-232 este compusă din 11 radionuclizi. Mai importanţi sunt cei doi izotopi ai Ra (224 şi 228) şi descendenţii de viaţă scurtă ai Rn-220 (cunoscut sub numele de thoron). Din acelaşi motiv ca şi în cazul descendenţilor seriei U-238 pentru scopul propus în acest subcapitol este suficientă ipoteza echilibrului lor.

Valorile medii pentru Pământ raportate in UNSCEAR sunt: K-40 cu 370 Bq/kg, radionuclizii din seria U-238 cu 25 Bq/kg, radionuclizii din seria Th-232 cu 25 Bq/kg.

Cu ajutorul acestor valori s-a estimat iradierea externă gamma datorată radionuclizilor din sol, ţinând seama de faptul că omul stă în afara locuinţei numai 20% din timpul vieţii. Valoarea maximă rezultată este de 0,10 mSv pe an.

Din sol, radionuclizii ajung în apele de suprafaţă şi în apele subterane, precum şi în vegetaţie, pătrunzând în lanţurile trofice şi apoi, în om.

Analiza probelor de sol a fost efectuată in laboratoarele Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive Bucureşti.

Probele de sol au fost analizate pentru uraniu, toriu, radiu şi potasiu, iar rezultatele sunt prezentate în Tabelul 3.

TABELUL 3 Analiza probelor de sol

Elemente radiaoctive Locaţiile de recoltare

p un

ct

re co

lta re

Denumire Punct De Recoltare

SIMBO L Probă

Adâncime (cm) Unat

mg/Kg Ra226 Bq/g

Th232 mg/Kg

K40 %

S 1a 0 - 20 3.2 0,077 11,57 2,26 1 Stejar S 1b 20 - 35 5.7 0,069 1,6 2,29 S 2a 0 - 20 4.1 0,066 11,42 1,79 2 Jugastru (ţarc reni) S 2b 20 - 35 4,0 0,065 11,63 1,14 S 3a 0 - 20 4,0 0,029 9,45 1,56 3 Nuc american S 3b 20 - 35 5,5 0,057 4,47 < 0,5

4 Porcuşori S 4 0 - 20 3,8 0,037 5,52 < 0,5

Grădina Zoologică

5 Căprioara S 5 0 - 20 4,0 0,035 12,42 < 0,5 6 Ulm S 6 0 - 20 7,0 0,061 7,02 0,77

7 Stejar S 7 0 - 20 3,9 < 0,025 9,43 1,89 Restaurant

Tânţaru 8 Jugastru S 8 0 -20 4,7 0,067 7,85 0,83

Muzeul 9 Paltin de S 9a 0 - 20 < 2 0,027 10,7 1,41

61

munte S 9b 20 - 35 2,1 0,022 6,67 1,86 10 Stejar S 10 0 -15 4,9 0,045 10,2 1,63

Satului

11 Jugastru S 11 0 - 20 4,4 0,034 11,7 2,02 S 12a 0 - 20 < 2 <

0,025 12,4 2,7

12 Tei S 12b 20 - 35 < 2 0,026 10,7 2,4 S 13a 0 - 20 < 2 0,028 9,8 2,04 13 Castan S 13b 20 - 35 7,3 0,052 10,27 2,17

Parcul Coronini

14 Oţetar S 14 0 -20 6,1 0,066 9,75 1,75 15 Oţetar S 15 0 - 20 5,11 0,045 11,7 2,14

16 Castan S 16 0 -20 3,7 < 0,025 12,15 1,68 Grădina

Botanică 17 Tei S 17 0 - 20 4,64 0,027 12,35 2,08

Piaţa Mărăşti 18 Sensul giratoriu

S 18 0 -10 5,9 0,044 13,02 2,01

Valori medii in solurile din România 2,5 0,038 15 1,72

Solurile analizate fac parte din categoria solurilor antropice deranjate, ele fiind recoltate din zone amenajate (parcuri).

Legislaţia de mediu din România nu prevede limite maxime admise pentru radionuclizi in soluri.

Pentru U natural şi Ra -226 s-au inregistrat in unele probe valori uşor crescute peste media din solurile din România.

Pentru Th - 232 şi K -40 s-au inregistrat concentraţii situate in ecartul valorilor medii pe ţară.

2.2.3.2. Radioactivitatea mediului atmosferic Dacă un organism este supus expunerii externe şi/sau interne aprecierea amplitudinii

efectelor se face pe baza calcului dozei efective. Datorită prezenţei pe întreaga planetă a unui fond de radiaţii există şi o doză efectivă

datorată acestuia. În general fondul de radiaţii conţine radiaţii cosmice, radiaţii ale substanţelor radioactive naturale existente în minereurile din sol, apă, materiale de construcţii, dar şi radiaţiile substanţelor radioactive din organism (K -40, Ra -226, C -14). La iradierea naturală contribuie şi radonul din aer , ca produs de dezintegrare al radiului Ra -226.

Doza efectivă anuală estimată de Societatea Română de Radioprotecţie în 1994 este de 2,17 mSv/an din care 0,74 mSv/an revin dozei externe şi 1,43 mSv/an dozei interne.Valorile sunt apropiate de cele raportate de UNSCEAR - 0,8 mSv/an doză externă şi 1,6 mSv/an doză internă.

La ora actuală doza efectivă anuală la care este expusă o persoană a crescut datorită expunerilor medicale şi a descărcărilor în mediu cu circa 0,3 mSv/an, astfel că doza de radiaţie globală anuală este de cca. 2,7 mSv/an.

Participarea diferitelor surse de radiaţii,conform figurii de mai jos, la care este expusă o persoană este următoarea :

Radiaţia cosmică: 14,5 % ; Radiaţia internă (din mâncare şi băutură): 8,6% ; Radiaţia gamma: 17,1% ; Radon: 48,3% ; Medicale: 11,2% ; Altele: cca. 0,3% ;

62

SURSELE DE EXPUNERE LA RADIATII IONIZANTE

Iradiere medicala 11,2%

Producere -0,1% Descarcari in mediu-0,1% Iradiere profesionala - 0,1% Precipitatii radioactive- 0,3

Radon 48,3%

Iradiere interna- 8,6% Gamma 17,1%

radiatia cosmica 14,5%

Sursele de expunere la radiaţii ionizante

Radiaţia cosmică provine de la soare sau de la alte surse şi participă cu 0,3 mSv/an; Crusta pământului: 0,46 mSv/an; Radonul: 1,3 mSv/an; Alimentaţie: 0,23 mSv/an – având drept sursă majoră K40; Industriile nenucleare: < 0,001 mSv/an. Locaţiile şi punctele de măsurare a iradierii externi (doza debit gamma) au coincis cu cele din care s-au prelevat probele de sol. Măsuratorile au fost efectuate în teren în colaborare cu Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive Bucureşti.Nivelul de iradiere, pentru punctele de măsurare stabilite, sunt prezentate în Tabelul 4.

TABELUL 4 Determinarea dozei debit gamma

LOCATIA DE MĂSURARE

Punct de masurare

DENUMIRE PUNCT DE MĂSURARE

DOZA DEBIT GAMMA μSv/h

1 Stejar 0,14 2 Jugastru (ţarc reni) 0,15 3 Nuc american 0,15 4 Porcuşori 0,15

Grădina zoologică

5 Căprioara 0,16 6 Ulm 0,16 7 Stejar 0,15 Restaurant Tânţaru 8 Jugastru 0,16 9 Paltin de munte 0,15 10 Stejar 0,16 Muzeul Satului 11 Jugastru 0,16 12 Tei 0,15 13 Castan 0,14 Parc Coronini 14 Oţetar 0,15 15 Oţetar 0,15 16 Castan 0,14 Grădina Botanică 17 Tei 0,12

Piaţa Mărăşti 18 sensul giratoriu 0,14

Nu există stabilită o limită maximă admisă pentru doza debit gamma, dar se va lua ca referinţă valoarea de 0,30 μSv/h care reprezintă limita de reconstrucţie ecologică, conform NMR – 03, elaborat de CNCAN.

63

Măsurătorile dozei debit gamma, cu valori cuprinse între 0,12 – 0,16 μSv/h corespund fondului corelat cu structura geologică şi altitudinea zonei.

2.2.3.2.1. Radonul Rn-222 se produce prin dezintegrarea Ra din seria U -238. Acest izotop natural al

uraniului este de mii de ori mai frecvent în scoarţa terestră decât Au. El este distribuit în mod inegal pe globul pământesc în funcţie de compoziţia geochimică şi geofizică a solului. Conţinutul de radon, degajat în atmosferă într-un anumit loc, depinde de concentraţia de radiu din sol (rocă), de proprietăţile chimice şi fizice ale solului, precum şi de factorii meteorologici din zonă (presiune, umiditate, condiţii de vânt, etc.).

Radonul este un element instabil ce se dezintegrează având timpul de înjumătăţire de 3,823 de zile . Prin dezintegrare se emit particule alfa (atomi de heliu) cu energia maximă de 5,48 MeV. Particulele alfa parcurgând o distanţă mică cedează o energie mediului. Această distanţă este parcursul caracteristic elementului şi pentru radon este de 4,12 cm în aer.

Prin dezintegrări succesive se formează descendenţii de viaţă scurtă ai radonului care la rândul lor emit radiaţii alfa sau beta cu timpi diferiţi de înjumătăţire aşa cum se prezintă în Tabelul 4. Aceşti descendenţi se prezintă sub formă de ioni negativi şi pozitivi. O parte a descendenţilor radonului se ataşează particulelor mici (praf, fum de ţigară etc.) din aerul atmosferic şi formează aerosoli radioactivi. Prin respiraţie radonul şi descendenţii neataşaţi precum şi aerosolii radioactivi ajung în organism. Din punct de vedere a poluării mediului şi a efectelor asupra organismului deosebit de însemnaţi sunt: Po -218 şi Po -214.

Prin inhalare gazul radon şi descendenţii săi neataşaţi ajung în plămâni de unde prin circulaţia sângelui sunt transportaţi şi la celelalte organe. Iradierea astfel produsă, după cunoştinţele actuale, nu prezintă însă un pericol considerabil.

Radionuclizii ataşaţi se depun în căile respiratorii de unde iradiază direct: bronhii şi mucoasa bronşică, precum şi epiteluil bronşic, care acoperă partea interioară a plămânilor. Deoarece particulele alfa cedează întreaga lor energie ţesutului, iradierea produsă de ele este însemnată. Astfel, descendenţii alfa activi ai radonului Po -218 şi Po -214 au o deosebită importanţă în producerea eventualelor leziuni ale ţesuturilor la nivelul căilor respiratorii. Posibila reacţie biologică este direct proporţională cu energia absorbită în ţesut.

TABELUL 5 Principalele caracteristici ale radonului şi descendenţilor săi de viaţă scurtă

Timpul de dezintegrare şi energiile (MeV) Izotopul Denumirea istorică

Timpul de înjumătăţire

alfa beta gamma Rn222 α↓ Rn (radon) 3,823 zi 5,49 - -

Po218 α↓ RaA (radiu A) 3,05 min. 6,00 - -

Pb214 βγ↓ RaB (radiu B) 26,8 min. -

1,02 0,70 0,65

0,35 0,30 0,24

Bi214 βγ↓ RaC (radiu C) 19,9 min. -

3,27 1,54 1,51

0,61 1,77 1,12

Po214 α↓ RaD (radiu D) 164x10

-4 sec 7,69 - -

64

Cu cât concentraţia de radon (şi a descendenţilor) este mai mare, cu atât riscul posibil este mai mare. Menţionăm că fiecare individ acţionează în mod diferit la aceeaşi valoare a iradieri.

Radonul emanat din sol, materialele de construcţii, apă, gaze naturale se diluează în atmosferă, media concentraţiei sale pe glob este de 5 – 10 Bq/m3.

În spaţii închise (mine, clădiri) radonul se acumulează şi concentraţia sa poate atinge valori de câteva ori mai mari decât în aer liber. Primele rezultate ale determinărilor de radon din atmosfera locuinţelor au fost publicate de către Hultquist (Suedia), după care aceste tipuri de măsurători au fost abandonate timp de 25 – 30 ani. Radonul şi acumularea sa în interiorul locuinţelor datorită riscurilor pe care le implică asupra sănătăţii au devenit subiecte de cercetare.

Comisia Internaţională de Radioprotecţie în 1993 a elaborat reglementări şi recomandări privind conţinutul de radon în spaţii închise. Astfel, s-a stabilit că „nivelul de acţiune” al concentraţiei de radon în cazul locuinţelor este cuprins între 200 Bq/m3 şi 600 Bq/m3 , ţinând cont că perioada medie petrecută într-o locuinţă pe un an este de 7000 h. Specialiştii din fiecare ţară vor decide propriul lor nivel de acţiune (între valorile menţionate mai sus), luând în considerare specificul local, posibilităţile economice şi legile în vigoare. În cazul locuinţelor care prezintă concentraţii de radon peste nivelul de acţiune se recomandă găsirea unor metode pentru al reduce. Aceste soluţii implică o serie de probleme legate de costurile aferente reducerii conţinutului de radon, atât în cazul locuinţelor private cât şi în cele de stat.

Fiecare cetăţean are dreptul să cunoască nivelul de radon din propria locuinţă, precum şi consecinţele pe care le-ar implica pentru sănătate existenţa unor valori ridicate de radon.În ţara noastră s-au stabilit valori ale nivelului de acţiune privind concentraţia de radon din locuinţe.

Astfel Ministerul Sănătăţii în Ordinul 381/2004 a stabilit că în clădirile care urmează să se construiască după anul 2005 nivelul concentraţiei de Rn -222 să nu depăşească 200 Bq/m3 şi 400 Bq/m3 pentru clădirile construite înainte de 2005.

Radonul din diferite surse se acumulează în atmosfera locuinţelor. Este importantă detectarea sursei principale care determină cantitatea radonului într-o locuinţă. Având în vedere efectele pe care radonul le-ar putea produce în organism, concentraţia lui trebuie redusă.

Modalităţile de reducere a conţinutului de radon din locuinţe se tratează separat pentru locuinţele existente de cele care urmează a se construi. Masuratorile au fost efectuate in teren in colaborare cu Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive Bucureşti.

Determinarea concentratiei de radon din aer, pentru punctele de măsurare stabilite, sunt prezentate în Tabelul 6.

Legislaţia de mediu nu prevede limite maxime admise pentru concentraţia de radon in aerul atmosferic (exterior) dar putem să luăm ca referinţă limitele maxime pentru persoane din populaţie, la descendenţii radonului ,stabilite prin normele CNCAN – NMR- 01:

110 Bq/m3 - pentru expunerea persoanelor din populaţie la limita zonei controlate – factor de echilibru 0,4;

55 Bq/m3 - pentru persoanele din populaţie care ar putea inhala accidental aerul perimetrul minier – factor de echilibru 1.

Măsurătorile efectuate (Radon cu factor de echilibru 0,4) au pus in evidenţă concentraţii situate sub valorile mai sus amintite.

65

TABELUL 6 Determinarea concentraţiei de radon din aer

LOCATIA DE MĂSURARE

Punct de masurare

DENUMIRE PUNCT DE MĂSURARE

CONCENTRAŢIA DE RADON

Bq/m3

1 Stejar 22,1

2 Jugastru (ţarc reni) 22,0 Grădina Zoologică

3 Căprioara 11,1 Restaurant Tânţaru 4 Ulm 11,1

Muzeul satului 5 Paltin de munte SLD

Parcul Coronini 6 Tei SLD

Grădina Botanică 7 Oţetar SLD

2.2.3.3. Radioactivitatea vegetaţiei Analiza probelor de vegetatie a fost efectuată în laboratoarele Institutului Naţional de

Cercetare Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive Bucureşti. Probele de vegetaţie au fost analizate pentru uraniu şi calculată concentraţia de radiu

la echilibru, iar rezultatele sunt prezentate în Tabelul 7:

TABELUL 7 Nivelul de radioactivitate al probelor de vegetaţie

Nr. proba Locul recoltării/specia arbore/punct de colectare

Unat mg/kg

Ra226 Bq/g

1 Gradina Zoologică / stejar / coroană 3,5 0,0440 2 Gradina Zoologică /stejar / sol 6,4 0,0800 3 Gradina Zoologică / jugastru / coroana 23 0,2880 4 Gradina Zoologică / jugastru / sol 22 0,2750 5 Gradina Zoologică / nuc american / coroană 0,5 0,0060 6 Gradina Zoologică / nuc american / sol 8,9 0,1110 7 Ţânţaru/ ulm / coroană 1,8 0,0230 8 Ţânţaru/ ulm / sol 26 0,3250 9 Ţânţaru/ stejar / coroană 11,6 0,1450 10 Ţânţaru / stejar / sol 17,7 0,2210 11 Ţânţaru / jugastru / coroană 0,5 0,0060 12 Ţânţaru/ jugastru / sol 22 0,2750 13 Muzeul Satului/ paltin de munte / coroană 2,5 0,0310 14 Muzeul Satului/ paltin de munte / sol 1,5 0,0190 15 Muzeul Satului /stejar / coroană 31 0,3880 16 Muzeul Satului/ stejar - sol 0,7 0,0090 17 Muzeul Satului jugastru / coroană 2,1 0,0260 18 Muzeul Satului/ jugastru / sol 5,6 0,0700

66

19 Parc Coronini / tei / coroană 4,8 0,0600 20 Parc Coronini/ tei / sol 12,3 0,1540 21 Parc Coronini/ castan / coroană 1,3 0,0160 22 Parc Coronini/ castan/ sol 17 0,2130 23 Parc Coronini / oţetar / coroană 0,3 0,0040 24 Parc Coronini /oţetar /sol 2,1 0,0260 25 Grădina Botanică /oţetar / coroană 3,4 0,0430 26 Grădina Botanică /oţetar / sol 1,2 0,0150 27 Grădina Botanică /castan / coroană 6 0,0750 28 Grădina Botanică /castan / sol 3 0,0380 29 Grădina Botanică / tei / coroană 2,6 0,0330 30 Grădina Botanică / tei / sol 3,5 0,0440 31 Piaţa Bălcescu / coroană 29 0,3630

Nivelul concentraţiilor radionuclizilor determinat în probele de vegetaţie se

încadrează în plaja normală de valori caracteristică acestui tip de material. In situaţia în care vegetaţia respectivă ar fi fost consumată de animale, pe lanţul

trofic, ar fi trebuit calculată doza efectivă suplimentară pe care populaţia ar fi preluat-o prin ingerare indirectă (iradiere indirectă) a laptelui şi cărnii.

Deoarece nu aceasta este situaţia de faţă, nu se justifică un astfel de calcul.

2.2.3.4. Radioactivitatea apei Măsurătorile efectuate au condus la concluzia că valorile dozei efective anuale pe cale osmotică se situează mult sub 0,1 mSv/an. Pentru elementele radioactive Legea 458/2008 nu prinde limite maxime admise, însă introduce noţiunea de ,, doză efectivă totală de referinţă” = 0,1 mSv/an pentru un consum anual de 730 l apă. Nu se iau în calculul dozei, K40, radonul şi descendenţii acestuia. Dozele efective prin ingerare de apă de băut (calea acvatică) sunt calculate presupunând că o persoană din comunitate ar consuma ca apă de băut – apa de ploaie, 365 zile/an câte 2 l/zi. Dozele efective prin ingerare indirectă, prin transfer al radionuclizilor din apă s-au calculat în scopul determinării dozei efective suplimentare care în cazul Timişoarei este nesemnificativă. În cazul apelor meteorice, măsurătorile au constatat o creştere a radioactivităţii, comparativ cu cele subterane sau de suprafaţă, ceea ce denotă că, din praful atmosferic, o parte din elementele radioactive se pot regăsi în apele de ploaie ce ajung pe pământ în anumite perioade de timp. Majoritatea valorii dozelor efective determinate pentru probele de apă meteorică depăşesc valoarea maximă admisă pentru apa potabilă. Deoarece valorile dozelor efective determinate pentru probele de apă meteorică depăşesc valoarea maximă admisă pentru apă potabilă, se impune monitorizarea apei meteorice în scopul certificării valorilor determinate şi construirea hărţilor pe radioelemente şi doze.

67

TABELUL 8 Determinarea dozei efective totale pentru probele de apa meteorică

Cod probă Adresa probei

Conc. uraniu mg / l

C r,uraniu Bq / l

E u a mSv / an

C r,radiu Bq / l

E r a mSv / an

E ta mSv / an

41 Brancoveanu 0,0200 0,5070 0,0167 0,2500 0,3130 0,3297 42 Demetriade 0,0100 0,2535 0,0083 0,1250 0,1560 0,1643 43 Piaţa V. Economu 0,0200 0,5070 0,0167 0,2500 0,3130 0,3297 44 Calea Buziaşului 0,0048 0,1217 0,0040 0,0600 0,0750 0,0790

45 Bulevardul 16

Decembrie 1989 0,0078 0,1977 0,0065 0,0980 0,1230 0,1295 46 Calea Aradului 0,0082 0,2078 0,0068 0,1030 0,1290 0,1358 47 Iuliu Maniu 0,0032 0,0811 0,0027 0,0400 0,0500 0,0527 48 Mehala 0,0048 0,1217 0,0040 0,0600 0,0750 0,0790 49 Calea Şagului 0,0200 0,5070 0,0167 0,2500 0,3130 0,3297 50 Parcul Coronini 0,0018 0,0456 0,0015 0,0230 0,0290 0,0305 51 Parcul Copiilor 0,0100 0,2535 0,0083 0,1250 0,1560 0,1643

Valoare maxima admisa 0,1 Apele de suprafaţă au fost identificate printr-un număr de 9 bălţi/lacuri. Localizarea punctelor de recoltare a fost următoarea: Balta Sulina, Str. Lacului , SC Azur SA – în incintă, Lamaltel, Str. Torac, Muzeul Satului – incintă, Str. Pădurea Verde, hotel Aurora – incintă. Prelevarea probelor de apă de suprafaţă s-a efectuat în luna octombrie 2009, analizându-se concentraţiile de uraniu şi radiu. Determinarea conţinutului de uraniu s-a efectuat în colaborare cu INCDMRR – Bucureşti şi a utilizat ca metodă de analiză, metoda colorimetrică, cf. STAS 12849/1 – 90. Limita de detecţie pentru acest element este de 0,0024 mg/l. Radiul s-a determinat la echilibru cu uraniu.

TABELUL 9 Determinarea dozei efective totale pentru probele de apa de suprafaţă

Cod probă Adresa probei

Conc. uraniu

mg / l

C r,uraniu Bq / l

E u a mSv /an

C r,radiu Bq / l

E ra mSv/a

n

E ta mSv/ an

32 Balta Sulina 0,0060 0,1521 0,0050 0,0750 0,0940 0,0990 33 Str. Lacului 0,0016 0,0405 0,0013 0,0200 0,0250 0,0263 34 SC Azur SA – incintă 0,0066 0,1673 0,0055 0,0830 0,1040 0,1095 35 UMT – incintă 0,0074 0,1876 0,0062 0,0930 0,1160 0,1220 36 Str. Lamaltel 0,0052 0,1318 0,0043 0,0650 0,0810 0,0853 37 Str. Toroc 0,0062 0,1572 0,0052 0,0780 0,0980 0,1032 38 Muzeul Satului – incintă 0,0152 0,3853 0,0127 0,1900 0,2380 0,2507 39 Str. Pădurea Verde 0,0052 0,1318 0,0043 0,0650 0,0810 0,0853 40 Hotel Aurora – incintă 0,0034 0,0862 0,0028 0,0430 0,0540 0,0568 Valoare maxima admisa 0,1

Valorile dozelor efective determinate pentru probele de apă de suprafaţă de la SC Azur SA – incintă, UMT – incintă, Str. Torac, Muzeul Satului – incintă, depăşesc valoarea maximă admisă pentru apa potabilă, impunându-se monitorizarea apei de suprafaţă pentru locaţiile specificate în scopul certificării valorilor determinate.

68

2.2.4. Clima Timişoara se încadrează în climatul temperat continental moderat, caracteristic părţii

de sud-est a depresiunii Panonice, cu unele influenţe submediteraneene (varianta adriatică). Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea şi neregularitatea proceselor atmosferice. Masele de aer dominante, în timpul primăverii şi verii, sunt cele temperate, de provenienţă oceanică, care aduc precipitaţii semnificative.

În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi şi zăpezi însemnate, mai rar valuri de frig. Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de aer polar continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic şi influenţa ciclonilor şi maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică şi Marea Mediterană, care iarna generează dezgheţ complet, iar vara impun perioade de căldură înăbuşitoare.

Temperatura medie anuală este de 10,6ºC, luna cea mai caldă fiind iulie (21,1ºC), rezultând o amplitudine termică medie de 22,7ºC, sub cea a Câmpiei Române, ceea ce atestă influenţa benefică a maselor de aer oceanic. Din punct de vedere practic, numărul zilelor cu temperaturi favorabile dezvoltării optime a culturilor, adică cele care au medii de peste 15ºC, este de143/an, cuprinse între 7 mai şi 26 septembrie.

Temperatura activă, însumând 2761ºC, asigură condiţii foarte bune pentru maturizarea plantelor de cultură, inclusiv a unora de provenienţă mediteraneană.

În perioada propice culturilor agricole, cad aproape 80% din precipitaţii, ceea ce constituie o condiţie favorabilă dezvoltării plantelor de cultură autohtone. Regimul precipitaţiilor are însă un caracter neregulat, cu ani mult mai umezi decât media şi ani cu precipitaţii foarte puţine. Urmare a poziţiei sale în câmp deschis, dar situat la distanţe nu prea mari de masivele carpatice şi de principalele culoare de vale care le separă în această parte de ţară (culoarul Timiş-Cerna, valea Mureşului etc.), Timişoara suportă, din direcţia nord-vest şi vest, o mişcare a maselor de aer puţin diferită de circulaţia generală a aerului deasupra părţii de vest a României.

Canalizările locale ale circulaţiei aerului şi echilibrele instabile dintre centrii barici impun o mare variabilitate a frecvenţei vânturilor pe principalele direcţii. Cele mai frecvente sunt vânturile de nord-vest (13%) şi cele de vest (9,8%), reflex al activităţii anticiclonului Azorelor, cu extensiune maximă în lunile de vară. În aprilie-mai, o frecvenţă mare o au şi vânturile de sud (8,4% din total). Celelalte direcţii înregistrează frecvenţe reduse.

Ca intensitate, vânturile ating uneori gradul 10 (scara Beaufort), furtunile cu caracter ciclonal venind totdeauna dinspre vest, sud-vest (1929, 1942, 1960, 1969, 1994). Distribuţia vânturilor dominante afectează, într-o anumită măsură, calitatea aerului oraşului Timişoara, ca urmare a faptului că sunt antrenaţi poluanţii emanaţi de unităţile industriale de pe platformele din vestul şi sudul localităţii, stagnarea acestora deasupra fiind facilitată atât de morfologia de ansamblu a vetrei, cu aspect de cuvetă, cât şi de ponderea mare a calmului atmosferic (45,9%). Particularităţile microclimatice ale Timişoarei sunt determinate de poziţia sa geografică, astfel că aceasta se caracterizează printr-o climă temperat continentală moderată, cu ierni mai scurte şi mai blânde, aflându-se frecvent sub influenţa activităţii ciclonilor şi a maselor de aer ce traversează Marea Mediteraneană şi Adriatică. Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea şi neregularitatea proceselor atmosferice. Masele de aer dominante în timpul primăverii şi verii sunt cele temperate, de provenienţă oceanică, care aduc precipitaţii semnificative. În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic, mase de aer umed, aducând ploi şi zăpezi însemnate, mai rar valuri de frig. Din septembrie până în februarie se manifestă frecvent pătrunderi ale maselor de aer polar continental venind dinspre est. Aflându-se frecvent sub influenţa maselor de aer

69

maritim din nord – vest, Timişoara primeşte o cantitate de precipitaţii mai mare decât oraşele din Câmpia Română sau cele din Câmpia de Vest. Media multianuală de 600,4 mm este realizată în bună parte ca urmare a precipitaţiilor căzute în lunile mai, iunie, iulie (196,8 mm, 32,8% din total) şi a celor din noiembrie, decembrie (101,9 mm, 17%) când se înregistrează un maxim secundar sub influenţa maselor de aer submediteraneene. Intervalul 1 martie – 31 octombrie este perioada propice proceselor de fotosinteză şi cad 371,8 mm (61,9%) precipitaţii. Regimul precipitaţiilor are un caracter oscilant, cu ani în care media precipitaţiilor depăşesc 700 mm, (Exemplu: anul agricol 1998 – 1999 cu 785,2 mm şi ani cu precipitaţii sub 450 mm -specifice zonelor de antestepă şi stepă (Exemplu: 412,5 mm în anul agricol 1999 – 2000). Ca urmare a schimbărilor climatice globale, în intervalul 1992 – 2002 se înregistrează un deficit de precipitaţii de 14,6 mm (faţă de normală), acesta fiind mai concentrat în perioada rece a anului (-31,9 mm) şi în primăvară (-19,0 mm), înregistrându-se până la începerea sezonului estival un deficit de precipitaţii de 50,9mm.

TABELUL 10 Precipitaţii medii lunare, anuale mm, (din intervalul 1992-2008)

şi multianuale mm, (din intervalul 1887-2008) Staţia meteorologică TIMIŞOARA

lunare Anul IX X XI XII I II III IV V VI VII VIII

Anuale

92--93 31.0 108.6 53.2 33.1 8.1 17.7 52.2 35.5 14.9 49.8 33.8 34.5 472.4 93--94 41.0 23.2 60.8 70.5 33.2 27.7 22.3 59.6 21.9 59.6 25.0 106.4 551.2 94--95 51.3 42.5 14.9 31.2 57.8 38.0 22.4 74.5 61.5 135.9 37.0 70.1 637.1 95--96 78.3 35.5 18.7 72.5 31.5 45.0 23.5 36.0 132.5 78.6 34.0 87.5 673.6 96--97 78.7 44.5 79.5 14.0 45.6 27.0 9.0 82.5 51.7 32.7 134.5 90.3 690.0 97--98 18.7 99.4 19.6 65.3 35.9 0.2 4.6 73.3 51.7 66.1 61.5 35.0 531.3 98--99 68.7 82.0 44.0 0.0 8.5 118.0 3.5 57.0 82.5 40.0 245.0 36.0 785.2 99--00 44.0 11.0 81.0 81.0 23.0 5.0 38.0 38.0 17.5 51.0 23.0 0.0 412.5 00--01 27.0 0.0 15.0 37.0 36.0 4.0 58.0 64.0 18.0 121.0 95.0 23.0 615.5 01--02 144.5 18.0 70.5 58.0 8.7 10.5 7.6 47.1 53.1 74.8 62.2 98.6 653,3 02--03 48.2 52.6 42.7 66.7 47.7 69.0 26.7 10.2 46.3 51.4 80.5 55.4 597,4 03-04 66.3 113.2 31.3 22,5 60,0 40,3 18,0 59,1 66,2 34,8 45,2 76,9 633.8 04-05 55.6 62.8 127 60.8 32.3 67.8 45.5 154,4 49.8 35.1 45.2 142,4 878.7 05--06 84.6 25,6 20.4 88.2 30,3 41,7 49,3 78,8 50,2 87,8 50,4 98,0 705,2 06--07 24.6 17,4 31,3 21,3 26,0 92,0 57,0 4,0 68,0 65,0 46,4 65,0 518,0 07-08 62,1 53,0 86,0 23,0 45,7 22,6 78,4 59,1 58,0 172.0 45.5 24.8 730.2

normala 45,2 52,0 49,3 48,3 39,9 36,8 38,7 50,8 70,0 82,9 59,6 49,7 623,2

70

TABELUL 11 Abateri

lunare Anuale Anul IX X XI XII I II III IV V VI VII VIII

92-93 -14.2 +56.6 +3.9 -15.2 -31.8 -19.1 +13.5 -15.3 -55.1 +33.1 -25.8 -15.2 -150.8 93--94 -4.2 -28.8 +11.5 +22.2 -6.7 -9.1 -16.4 +8.8 -48.1 -23.3 -34.6 +56.7 -72 94-95 +6.1 -9.5 -34.4 -17.1 +17.9 +1.2 -16.3 +23.7 -8.5 +53 -22.6 +20.4 +13.9 95--96 +33.1 -16.5 +30.6 +24.2 -8.4 +8.2 -15.2 -14.8 +62.5 -4.3 -22.9 +37.8 +50.4 96--97 +33.5 -7.5 +30.2 -34.3 +5.7 -9.8 -29.7 +31.7 +8.6 -50.2 +74.9 +40.6 +66.8 97--98 -26.5 +47.4 -29.7 +17 -4 -36.6 -34.1 -22.5 +8.6 -16.8 +1.9 -14.7 -91.9 98--99 +23.5 +30 -5.3 -48.3 -31.4 -81.2 -35.2 +6.2 +12.5 -42.9 -185.4 -13.7 +162 99--00 -1.2 -41 +31.7 -32.7 -16.9 -31.8 -0.7 -12.8 -52.5 -31.9 -36.6 -49.7 -210.7 00--01 -18.2 -52 -34.3 -11.3 -3.9 -32.8 -19.3 +7.2 -52 +38.1 +35.4 -26.7 -7.7 01--02 +99.3 -34 +21.2 +9.7 -31.2 -26.3 -31.1 -3.7 -16.9 +8.1 +2.6 +48.9 +30.1 02--03 +3 +0.6 -6.6 +18.4 +7.8 +32.2 -12 -40.6 -23.7 -31.5 +20.9 -5.7 -25.8 03—04 +21.1 +61.2 -18 -25.8 +20.1 +3.5 -20.7 +8.3 -3.8 -48.1 -14.4 +27.2 +10.6 04- 05 +10.4 +10.8 +77.7 +12.5 -7.6 +31 +6.8 +103.6 -20.2 -47.8 -14.4 +92.7 +255.5 05--07 -24,0 -27,0 -28,3 +40,7 -9,9 +5,2 +10,3 +27,2 -19,8 +4,9 -9,2 +48,3 +18,4 06-07 -20,2 -35,0 -18,3 -27,3 -13,9 +55,2 -18,3 -46,8 -2,0 -17,9 -13,2 +15,3 -105,8 07-08 +16,9 + 1,0 +36,7 -25,3 +5,8 -14,2 +39,7 + 8,3 -12,0 +89,1 -14.1 -24.9 +107

Efectul negativ al schimbărilor climatice este amplificat de specificul mediului urban, respectiv precipitaţiile din oraş sunt în cantităţi mai mici, colectate şi evacuate prin sistemul de canalizare, se evaporă uşor din cauza temperaturii mai mari din oraş, ceea ce conduce la aspectul secetos, deşertic al regimului hidric, aerul devenind uscat, umiditatea relativă înregistrând valori scăzute, uneori sub 50%, ceea ce induce starea de stres şi disconfort atât oamenilor cât şi animalelor şi plantelor.

Regimul termic. Temperatura medie multianuală înregistrează valori de 10,8oC, luna cea mai caldă fiind iulie (21,5oC), iar cea mai rece ianuarie (-1,5oC), rezultând o amplitudine de 23oC. Pentru intervalul 1992 – 2002 temperatura medie anuală înregistrează o valoare de 11,2oC, iar în ianuarie –0,4oC, rezultând o amplitudine de 22,5oC.

TABELUL 12 Temperaturi medii lunare, anuale mm, (din intervalul 1992-2008)

şi multianuale mm, (din intervalul 1887-2008) Staţia meteorologică TIMIŞOARA lunare Anul

IX X XI XII I II III IV V VI VII VIII Anuale

92-93 16.6 11.5 6.6 -0.2 -1.0 -2.9 3.4 10.9 18.8 20.5 21.4 21.9 10.6 93-94 15.7 13.1 3.2 3.9 2.7 2.5 8.3 12.0 16.9 20.1 23.8 22.9 12.0

94—95 20,2 10,1 5,7 1,6 -0,9 5,3 5,8 10,8 15,7 19,2 23,6 20,5 11,4 95—96 16,4 11.3 5,7 1,4 -0,9 -2,0 2,0 12,0 18,5 20,7 20,6 21,1 10,5 96—97 11,2 10,9 7,8 0,9 -0,4 2,3 4,5 7,6 17,1 20,4 20,9 24,9 10,6 97—98 16,7 8,1 6,6 3,0 2,1 4,1 3,5 12,8 15,9 21,1 21,8 21,2 11,4 98—99 15,9 12,5 3,9 -3,5 0,0 0,8 7,0 17,0 16,3 20,5 22,3 21,3 11,1 99—00 14,4 11,0 3,7 1,0 -2,8 2,8 5,7 14,8 18,7 21,7 22,0 24,8 11,4 00—01 15,1 13,2 5,1 0,5 -2,3 3,3 10,7 9,4 17,8 18,8 22,2 22,9 11,4 01—02 15,1 13,3 3,5 -3,3 -0,8 5,6 8,3 14,1 19,4 21,5 22,4 20,3 11,6 02—03 15,7 11,4 8,5 3,4 -2,5 -4,7 4,7 10,2 20,1 22,8 24,4 24,1 11,5 03—04 15,8 8,9 7,8 1,9 -2,2 1,5 6,0 12,2 15,2 20,0 22,5 21,2 10,9 04—05 15.8 12.7 6.0 2.4 0.0 -3.3 3.4 11.4 16.8 19.7 22.1 20.3 10.6 05—06 17.5 11,0 5,0 1,3 -2,0 0,0 5,0 12,4 16,2 19,5 23,6 20.1 10,8 06—07 18,0 12,0 6,0 2,0 4,0 6,0 9,0 13,0 18,0 22,5 24,1 22,8 13,1 07-08 14,8 11,0 4,2 0,1 1,8 4,8 8,3 12,9 18,2 22,5 21.9 22.6 11.9

normala 16.9 11,3 6.0 1.3 -1.2 0.6 5.7 11.5 16.7 19.6 21.7 20.8 10.9

71

TABELUL 13 Abateri

Faţă de aceste temperaturi, înregistrate la Staţia meteorologică Timişoara situată la

periferia oraşului, în interiorul oraşului temperaturile înregistrează valori ceva mai ridicate, temperatura medie anuală fiind mai ridicată cu 0,5–2°C în zona centrală, clădirile înalte, blocurile (construite îndeosebi în perioada 1970 – 1990) fiind adevărate oglinzi ce reflectă înspre sol o parte din razele solare şi transformă străzile seara în adevărate cuptoare, fierbinţi (D. Borza şi colab., 2001).

Ca urmare a situării sale în câmp deschis, dar la distanţe nu prea mari de masivele carpatice din vestul ţării (Munţii Semenic, Muntele Mic, Munţii Poiana Ruscăi, Munţii Zarandului), dar şi de principalele culoare care le separă (Culoarul Timiş Cerna şi Culoarul Mureşului), Timişoara este supusă, din direcţia nord – vest şi vest unei circulaţii a maselor de aer puţin diferită faţă de circulaţia generală a aerului de deasupra părţii de vest a României. Astfel, specificul local al circulaţiei aerului şi echilibrele instabile dintre centrii barici impun o mare variabilitate a frecvenţei vânturilor din nord – vest (13%) şi din vest (9%), cu o extensie maximă în lunile de vară. În lunile de primăvară (aprilie – mai), o frecvenţă mare o au vânturile din sud (8,4%), celelalte direcţii înregistrând frecvenţe reduse.

Distribuţia vânturilor dominante afectează într-o anumită măsură calitatea aerului, ca urmare a faptului că sunt antrenaţi diferiţi poluanţi emanaţi de unităţile industriale de pe platformele din sud şi vest, de traficul auto intens etc. stagnarea acestora deasupra Timişoarei fiind facilitată, atât de geomorfologia de ansamblu a zonei, cât şi de ponderea ridicată a calmului atmosferic (45,9%).

Astfel, aerul din oraş este poluat de numeroase particule aflate în suspensie, produse de către activitatea industrială, traficul rutier, diverse activităţi cotidiene. Aceste particule sunt: toxice (metale grele), caustice (clorfluoruraţii), cancerigene (carburi rezultate din combustii incomplete), alergene (polen, praf) etc., particule ce sunt nocive pentru toate organismele vii. De asemenea, atmosfera urbană este contaminată cu diverse gaze toxice provenite, fie de la cazanele de abur (Colterm), cu referire la emisiile de CO2, SO2, NO4, fie de la automobile (un

lunare Anuale Anul IX X XI XII I II III IV V VI VII VIII

92-93 -0.3 +0.2 +0.6 -1.5 +0.2 -3.5 -2.3 -0.6 +2.1 +0.9 -0.3 +1.1 -0.3 93--94 -1.2 +1.8 -2.8 +2.6 +3.9 +1.9 +2.6 +0.5 +0.2 +0.5 +2.1 +2.1 +1.1 94-95 -3.3 -1.2 -0.3 +0.3 +0.3 +4.7 +0.1 -0.7 -1 -0.4 +1.9 -0.3 +0.5 95--96 -0.5 0.0 -0.3 +0.1 +0.3 -2.6 -3.7 +0.5 +1.8 +1.1 -1.1 +0.3 -0.4 96--97 -5.7 -0.4 +1.8 -0.4 +0.8 +1.7 -1.2 -3.9 +0.4 +0.8 -0.8 +4.1 -0.3 97--98 -0.2 -3.2 +0.6 +1.7 +3.3 +3.5 -2.2 +1.3 -0.8 +1.5 +0.1 +0.4 +0.5 98--99 -1 +1.2 -2.1 -4.8 +1.2 +0.2 +1.3 +5.5 -0.4 +0.9 +0.6 +0.5 +0.2 99--00 -2.5 -0.3 -2.3 -0.3 -1.6 +2.2 0.0 +3.3 +2.0 +2.1 +0.3 +4.0 +0.5 00--01 -1.8 +1.9 -0.9 -0.8 -1.1 +2.7 +5 -2.1 +1.1 -0.8 +0.5 +2.1 +0.5 01--02 -1.8 +2.0 -2.5 -4.6 +0.4 +5.0 +2.6 +2.6 +2.7 +1.9 +0.7 -0.5 +0.7 02--03 -1.2 +0.1 +2.5 +2.1 -1.3 -5.3 -1 -1.3 +3.4 +3.2 +2.7 +3.3 +0.6 03—04 -1.1 -2.4 +1.8 +0.6 -1.0 +0.9 +0.3 +0.7 -1.5 +0.4 +0.8 +0.4 0.0 04-- 05 -1.1 +1.6 0.0 +1.1 +1.2 -3.9 -2.3 -0.1 +0.1 +0.1 0.4 -0.5 -0.3 05--06 +0,6 -0,3 -1,0 0,0 -0,8 -0,6 -0,7 +0,9 -0,5 -0.1 +1,9 -0,7 -0.1

06-07 +1,1 +1,0 0,0 +0,7 +5,2 +5,4 +3,3 +1,5 +1,3 +2,9 +2,4 +2,0 +2,2 07-08 -1,8 -0,3 -1,8 -1,2 +3,0 +4,2 +2,6 +1,4 +1,5 +2,9 +0.2 +1.8 +1.0

72

automobil degajând în medie 2-4 g oxizi de azot pe parcursul unui kilometru - D. Borza şi colab., 2001).

2.2.4.1. Încadrarea în Hardiness Zone şi adaptarea plantelor exotice în Timişoara Zona cu climă temperată este cuprinsă între 30°–60° latitudine nordică şi sudică şi se

împarte la rândul ei în: - zona cu climă temperat oceanică, între 40°–60° latitudine N şi S, caracterizată prin

patru anotimpuri blânde, multe ploi şi dominată de vânturile de vest; - zona cu climă temperat continentală, între 40°–60° latitudine N şi S, caracterizată

prin patru anotimpuri, cu veri foarte calde şi secetoase şi ierni friguroase cu multă zapadă, precum în ţara noastră;

- zona subtropicală mediteraneană, între 30°–40° latitudine N şi S, caracterizată prin patru anotimpuri blânde, cu veri secetoase şi calde şi ierni blânde, fără îngheţ.

In sud-vestul ţării, în Câmpia şi Dealurile Banatului, sub influenţa maselor de aer submediteraneene, cele mai abundente precipitatii maxime în 24 ore cad în timpul verii (Timişoara 100 mm în iunie) sau la începutul toamnei (Lugoj 90,2 mm, Caransebeş 127 mm în septembrie).

Regiunile de câmpie ale ţării se deosebesc între ele printr-o durată caracteristică a strălucirii Soarelui determinată de condiţiile specifice de circulaţie a maselor de aer – 2000- 2150 ore în Câmpia de Vest.

Partea vestică şi de est a Câmpiei Române, centrul şi sudul Dobrogei şi cea mai mare parte a Deltei Dunării se caracterizează prin viteze maxime anuale ale vântului cuprinse între 20 şi 30 m/s. Aceleaşi viteze se înregistrează şi în cea mai mare parte a Podişului Transilvaniei, în centrul şi nordul Câmpiei de Vest.

Intre extremitatea vestică şi cea estică a teritoriului naţional diferenţa termică se reduce la un grad (10°C în vest, 9°C în est) în schimb diferenţierile în privinţa precipitaţiilor sunt mai importante (circa 600 mm pe an în vest şi sub 400 mm pe an în est).

Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip Oceanic şi adriatic.

Sectorul mediteranean (submediteranean) este caracterizat prin ierni călduţe şi umede, şi veri fierbinţi şi uscate, acesta afectează Banatul şi Oltenia (adică, unităţile Câmpia şi Dealurile de Vest – partea sudică, Munţii Banatului, Grupa Retezat – Godeanu, Podişul Mehedinţi şi Câmpia Olteniei), având o binefăcătoare influenţă a climei blânde din jurul acesteia (influenţe submediteraneene). Pentru a ne explica reacţiile păsărilor (în ceea ce priveşte migrarea), a speciilor de plante (în ceea ce priveşte reacţia plantelor în perioada rece) etc., s-au conceput mai multe tipuri de hărţi: Clasificarea biogeografică a vegetaţiei pe harta lumii (The Classification of Biogeographical Biomass of the World Map), bazată în principal pe date geografice şi vegetaţie şi propusă de către Udvardy (1975) având ca unităţi de clasificare „bionii"; Ecoregiunile continentelor (The Ecoregions of the Continents. Map) descrisă de către Bailey (1989) prezintă distribuţia ecosistemelor la scară regională bazată pe climă şi vegetaţie şi divizează globul în patru domenii mari: polar, temperat umed, temperat uscat şi tropical umed şi în subunităţi (divizii, provincii); Harta mondială a ecosistemelor majore (Major World Ecosistems Map) este o hartă ecologică globală ce prezintă ecosistemele primare din lume (Olson et al., 1983);

73

Harta de clasificare a zonală a potenţialului de viaţă (The Holdridge Life Zone Clasifîcation Map) este o schemă de previziune a potenţialului vegetaţiei pe baza efectelor temperaturii, ale ploilor şi ale evapotranspiraţiei (Holdridge, 1967); Şi nu în ultimul rând Hardiness Zone.

Zonele “hardiness”, subcategorii ale “Zonării Verticale”, sunt, din punct de vedere geografic, definite ca areale în care categorii specifice de plante sunt capabile să trăiască datorită condiţiilor climatice, inclusiv temperatura minimă din zona respectivă.

Prima zonare, 1960, a fost elaborată de United States Department of Agriculture (USDA), fiind adaptată de către Heinz şi Schreiber pentru Europa.

Europa Centrală este amplasată în zonele 5-6-7-8, dar fiecare zonă este împărţită în două subzone: A şi B.

De exemplu, o plantă menţionată ca făcând parte din “zona 10” înseamnă că ea rezistă la un minim de temperatură de –1°C, pe când una din “zona 9” rezistă la un minim de temperatură de – 7°C. De asemenea multe specii de plante, din zone mai calde, pot supravieţui în unele zone dar nu înfloresc, datorită lipsei temperaturilor scăzute în timpul iernii, pentru a se produce vernalizarea sau nu se acumulează suma gradelor de temperatură necesare în perioada de vegetaţie. O plantă supravieţuieşte în mod satisfăcător în 5 sau mai multe zone. De exemplu o plantă din zona 3 va trăi fără mari dificultăţi în zonele 4, 5, 6, 7 şi 8 (posibil chiar în zonele 9 şi 10), dar nu va supravieţui în zona 2.

Zonele “hardiness” ne dau informaţii despre temperaturile minime din timpul iernii, ştiind astfel ce specii de plante putem alege să le plantăm în exterior şi care în interior. Zonele “hardiness” sunt o adevărată sursă de informaţii corelate cu alte date, privind originea speciilor de plante, cum sunt: asigurarea unei anumite umidităţi atmosferice, necesitatea umbririi sau a plăntării în plin soare, distribuţia cantităţilor de precipitaţii pe parcursul anului, cerinţe care se pot asigura artificial prin irigări. Corelând aceste informaţii cu diferite studii de cercetare asupra zonei luate în studiu, cu experienţa producătorilor de material dendrologic de-a lungul timpului şi cu ultimele observaţii privind schimbările climatice ne ajută în alegerea materialului dendrologic dorit a se planta, asigurând astfel, toate cerinţele speciilor alese. Dovezi concrete din spaţiile verzi ale Timişoarei atât pe domeniul public cât şi în grădinile particulare sunt existenţa de peste 100 de ani a unor specii de arbori şi arbuşti cu originea în zonele 8 şi chiar 9. Una din speciile care a dus renumele Timişoarei peste hotare, devenind exportator principal cu produse de patiserie pe bază de smochine pentru Viena, este Ficus carica. El este originar din sub-zona 8A şi cultivat în Timişoara de mai mult de 400 de ani. În perioada interbelică Timişoara făcea export cu produse de patiserie cu smochine în Viena, cea mai mare parte din smochinele utilizate fiind din producţia proprie a localnicilor. O altă specie exotică, ce s-a adaptat climatului Timişoarei şi chiar fructifică, este rodia (Punica granatum), originară din sub-zona 8B. Timişorenii, au preluat de la austro-ungari dragostea de frumos, de a-şi amenaja grădinile individuale ca mici colecţii dendrologice. Întâlneşti la tot pasul grădini în care te poţi minuna că trăiesc magnolii cu frunze persistente, banani, kiwi şi alte curiozităţi cu care suntem obişnuiţi să le vedem doar în ţări exotice. Mai jos redăm un tabel cu specii din zone mai calde decât în Timişoara, care s-au adaptat şi ne bucură ochii şi sufletul în fiecare zi. Punctăm, încă o dată, că Timişoara este

74

încadrată (conform Hardiness map) în sub-zona 7A, iar cu schimbările climatice resimţite în ultimii ani, poate fi încadrată chiar într-o zonă mai caldă:

Harta “Hardiness” şi influenţa climatului submediteranean asupra Timişoarei

d 0 NIN
o 20 400km Entu:D.Schrsiber
Hardiness zones for plants in Europe Annual minimum temperature in “C Zone se 1 < 45,5 Mo 50/10, ME 3 50 MN 4 -24,407-28,90 LI 5 -28,80/-23,40 6 -23,30/ -17,80 OT REZ g _-12,20 / -6,70 Mo -o60/120 MI 10 11074440 EIN: ..:o

75

Sub-zonele Hardiness – influenţa climatului submediteranean şi încadrarea Timişoarei în sub-zona 7A.

7 + 01 Aa seama) loa 76, Si 50 100 150km Entuurt: D. Schreiber
Hardiness sub-zone Annual minimum temperature in *C Sub-zone sc ANA 5SB __-26,00/-23,40 __6A _-23,30/ -20,60 NN GB -20,50/-17,80 _ NN 7A 17,70 __ BA -12,20/-9,50 AND

76

TABELUL 14 Specii de plante exotice adaptate în Timişoara

Denumirea ştiinţifică şi populară Sub-zona Temperaturi minime Actinidia arguta – kiwi 5B -26,00 / -23,40°C Actinidia kolomikta 5B -26,00 / -23,40°C Actinidia chinensis 6B -20,50 / -17,80°C Albizzia julibrissin – arborele de mătase 6B -20,50 / -17,80°C Aucuba japonica 8A -12,20 / -9,50°C Arbutus unedo 8B -9,40 / -6,70°C Camelia japonica – camelie 8B -9,40 / -6,70°C Callistemon laevis 9 -6,60 / -1,20°C Cedrus atlantica Glauca – cedru 7A -17,70 / -15,00°C Clematis sp. - clematită 8 -12,20 / -6,70°C Clerodendrum trichotomum 7A -17,70 / -15,00°C Cupressocyparis leylandii 7A -17,70 / -15,00°C Cupressus arizonica 8 -12,20 / -6,70°C Cupressus sempervirens 8 -12,20 / -6,70°C Eucaliptus gunni – eucalipt 8B -9,40 / -6,70°C Jasminum nudiflorum – iasomie de iarnă 7A -17,70 / -15,00°C Koelreuteria paniculata – clocotiş chinezesc 7A -17,70 / -15,00°C Lagerstroemia indica – liliac de vară 9 -6,60 / -1,20°C Lavandula angustifolia – levănţică, lavandă 7A -17,70 / -15,00°C Liquidambar styraciflua – arborele de ambră 6A -23,30 / -20,60°C Liriodendron tulipifera – arborele de lalele 6A -23,30 / -20,60°C Lonicera sp. – caprifoi, mâna Maicii Domnului 7A -17,70 / -15,00°C Magnolia grandiflora 8A -12,20 / -9,50°C Morus platanifolia 7 -17,70 / -12,30°C Nandina domestica 8A -12,20 / -9,50°C Nerium oleander – leandru 8B -9,40 / -6,70°C Olea europaea - măslin 9 -6,60 / -1,20°C Paulownia tomentosa 7B -14,90 / -12,30°C Phyllostachys sp. – bambus 6B -20,50 / -17,80°C Photinia x fraseri 6A -23,30 / -20,60°C Pinus pinea 7B -14,90 / -12,30°C Punica granatum - rodiu 8B -9,40 / -6,70°C Quercus x turneri Pseudoturneri 7 -17,70 / -12,30°C Rosmarinus officinalis – rosmarin 9 -6,60 / -1,20°C Ruscus aculeatus – ghimpe 8B -9,40 / -6,70°C Skimmia japonica 7 -17,70 / -12,30°C Vitex agnus-castus 7B -14,90 / -12,30°C

2.2.5. Flora spontană a Timişoarei

Din punct de vedere geobotanic Timişoara se încadrează în zona pădurilor de şleau de luncă, reprezentate în trecut prin păduri de stejar, distruse în cea mai mare parte prin tăieri pentru obţinerea lemnului necesar construirii cetăţii şi a caselor, cât şi pentru câştigarea de terenuri cultivabile.

În prezent, cu excepţia câtorva areale împădurite cu asociaţii vegetale alcătuite din Quercus robur, Fraxinus excelsior, Ulmus foliacea, Acer campestre, Crataegus monogyna etc. situate în habitatul de la Pădurea Verde, Timişoara se încadrează în silvostepa antropizată ce caracterizează în bună măsură Câmpia de Vest.

77

Peisajul este diversificat prin existenţa unor pâlcuri mici şi răzleţe situate pe lângă foste cursuri ale apelor ce şerpuiau în trecut în voie, sau pe lângă fostele căi de acces, alcătuite din: Salix fragilis, Acer tataricum, Robinia pseudacacia şi mai rar Quercus cerris, Quercus pedunculiflora. Dintre speciile arbustive amintim: păducelul (Crataegus monogyna), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), cornul (Cornus mas), alunul (Corylus avellana), socul (Sambucus nigra) etc . Covorul erbaceu din intravilan este reprezentat de specii anuale, bienale şi perene: Achillea millefolium, Apera spica-venti, Agropyron pectinatum, Alopecurus pratensis, Amaranthus albus, Ambrosia artemisifolia, Arctium lappa, Armoracia rusticana, Bellis perenis, Capsella bursa-pastoris, Centaurea cyanus, Chamomilla recutita, Chelidonium majus, Cichorium intybus, Cirsium arvense, Cuscuta epithymum – plantă parazită, Datura stramonium, Equisetum arvense, Erigeron annuus, Eryngium campestre, Euphorbia sp., Festuca sp., Fumaria officinalis, Galium aparine, Hyoscyamus niger, Lolium sp., Malva sp., Medicago sativa, Papaver sp., specii ale genului Plantago, Poa sp., Polygonum aviculare, Rosa canina, Solanum nigrum, Symphytum officinale, Taraxacum officinale, Trifolium sp., Urtica dioica, Verbascum phlomoides, Veronica hederifolia, Viola odorata etc. În spaţiile verzi, ca urmare a lucrărilor de întreţinere (prin cosiri repetate din 3 în 3 săptămâni) şi amenajare (semănat amestec de gazon sau montat brazde de gazon), speciile dicotiledonate dispar, locul lor fiind luat de Gramineae (Festuca sp., Poa sp., Lolium sp. etc.). Dintre cele circa 300 specii de trifoi cunoscute pe glob, în ţara noastră se află peste 40, iar în Banat mai bine de 30 (Trifolium dubium, Trifolium micranthum, Trifolium campestre, Trifolium strepens, Trifolium patens, Trifolium parviflorum, Trifolium angulatum, Trifolium hybridum, Trifolium repens, Trifolium montanum, Trifolium suffocatum, Trifolium ornithopodioides, Trifolium vesiculosum, Trifolium strictum, Trifolium resupinatum, Trifolium fragiferum, Trifolium neglectum, Trifolium striatum etc.), în Timişoara se întâlnesc mai des următoarele specii: Trifolium dubium, Trifolium campestre, Trifolium patens, Trifolium parviflorum, Trifolium hybridum, Trifolium repens, Trifolium ornithopodioides şi Trifolium fragiferum. Covorul vegetal erbaceu din Pădurea Verde este formată din speciile: Anemone ranunculoides (anemone), Corydalis cava (brebenei), Campanula sp., Dactylis polygala (golomăţ), Erythronium dens-canis, Ficaria verna (sălăţica), Fritillaria meleagris (lalea pestriţă), Gallium album (sânziene albe), Geranium robertianum, Geum urbanum (cerenţel), Hedera helix (iederă), Oryzopsis xiresceus, Primula vulgaris (ciuboţica cucului), Prunela vulgaris, Pulmonaria officinalis (plămânărică) etc.

TABELUL 15

Flora spontană erbacee a Pădurii Verzi din Timişoarei Nr. crt.

Denumire ştiinţifică

Denumire populară

Imagine

1. Anemone ranunculoides

78

2. Corydalis cava brebenei

3. Campanula sp.

4. Dactilis polygala golomăţ

5. Erythronium dens-canis

6. Ficaria verna sălăţica

79

7. Fritillaria meleagris lalea pestriţă

8. Gallium album sânziene albe

9. Geranium robertianum năpraznic

10. Geum urbanum cerenţel

11. Hedera helix iederă

12. Oryzopsis virescens

80

13. Primula vulgaris ciuboţica cucului

14. Prunela vulgaris

15. Pulmonaria officinalis plămânărică

16. Viola odorata toporaşi

2.2.6. Fauna Timişoarei Fauna Timişoarei cuprinde puţine mamifere, reprezentate doar prin câteva

insectivore şi rozătoare. Păsările sunt, în schimb, numeroase, unele având importanţă cinegetică (fazanul).

Fauna (referindu-ne la noile limite ale Timişoarei), deşi mai puţin variată faţă de cea de pădure, prezintă un mai mare număr de specii de interes cinegetic (iepurele, căprioara, prepeliţa, potârnichea, fazanul, ariciul etc.) şi reptile.

În parcurile din Timişoara se întâlnesc arici, cârtiţe, brotăcei şi o mulţime de păsări. În cimitirele din Calea Sever Bocu sunt prezenţi fazani, iar în grădinile particulare din cartierul Dumbrăviţa sunt prezenţi iepurii de câmp, cârtiţe, arici, fazani etc. În parcul din incinta Spitalului CFR, anii trecuţi, locuia o familie de dihori. În cartierele Freidorf şi

81

Fratelia, în multe rânduri, a fost solicitată o societate specializată cu protecţia animalelor în vederea colectării şerpilor de casă.

În cadrul faunei piscicole, dominantă este specia crapului, alături de care trăiesc plătica, obleţul, babuşca, sebiţa, ştiuca, suport natural pentru pescuitul sportiv. Presiunea umană crescândă în spaţiul periurban timişorean se resimte negativ asupra fondului faunistic, distrugerea biotopurilor spontane şi înlocuirea lor cu culturi afectează, inevitabil, biocenozele.

TABELUL 16

Fauna Timişoarei Nr. crt.

Denumire ştiinţifică

Denumire populară

Imagine

1. Abramis brama plătică

2. Alburnus alburnus obleţ

1.3. Capreolus capreolus căprioară

4. Cyprinus carpio crap

5. Erinaceus concolor arici

82

6. Esox lucius ştiuca

7. Hyla arborea brotăcel

8. Laceria agilis

chersonensis şopârlă de câmp

9. Lepus europaeus iepure de câmp

10. Meles meles bursuc

ARKive

83

11. Micromys minutus pratensis

şoarecele pitic

12. Mustela putorius dihor de casă

13. Natrix natrix natrix şarpe de casă

14. Pelecus cultratus sebiţa

15. Pitymis subteraneus şoarecele

subpământean

16. Rana arvalis broască de

mlaştină

84

17. Rutilus rutilus babuşcă

18. Sciurus carolinensis veveriţă

19. Talpa europaea cârtiţă

20. Testudo hermanni

boetgerri ţestoasă de uscat bănăţeană

21. Vulpes vulpes crucigera vulpe

2.2.6.1. Avifauna Timişoarei

Din punct de vedere ecologic, distingem într-un ciclu anual şase anotimpuri şi nu patru, conform perceperii noastre milenare. Aceste anotimpuri sau momente, sunt după desfăşurerea algoritmică: momentul prevernal (premergător primăverii), vernal (primăvara), estival (vara), serotinal (prealabil toamnei), autumnal (toamna) şi hiemal (iarna).

Deoarece de cu toamna populaţiile de păsări suferă o diminuare calitativă a componenţei în specii, majoritatea fiind migratoare, numărul acestora este redus dar bine reprezentat în indivizi aşteptându-ne la o componenţă dominată de prezenţa speciilor antropofile. Tot acum este posibilă apariţia oaspeţilor de iarnă care însă conform calităţii lor de „trecători” nu vor ocupa ierarhii importante în dominanţa globală.

85

Prin studiul „Cercetarea bioecologică a populaţiilor de păsări de pe întreaga suprafaţă a Municipiului Timişoara” s-a monitorizat avifauna parcurilor, pe parcursul mai multor ani, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, ca urmare a interpretării computerizate a datelor, s-a încercat şi aflarea corelaţiei parcurilor din perspectiva studiului pentru a înţelege de ce unele parcuri sunt populate de păsări, altele nu, pentru a putea trage concluzii de ordin teoretic dar şi practic în special pe linia adoptării unor tehnici de favorizare a revenirii, apoi a menţinerii lor cel puţin în stadiul în care se află populaţiile structurate acum.

Deşi nu pare la prima vedere Timişoara adăposteşte multe specii de păsări. Cât de sănătoase sunt spaţiile verzi din Timişoara o arată nu doar lichenii ci şi

păsările. Prin încetarea activităţii Combinatului Solventul numărul speciilor şi al indivizilor de păsări a crescut. La fel şi datorită construirii predominant a caselor familiale care automat şi-au amenajat grădinile cu arbori şi arbuşti ornamentali, loc de cuibărit şi hrană, a dus la creşterea avifaunei Timişoarei.

Dominanţa mierlelor (Turdus merula) este dată de coeficienţii mari realizaţi la toţi parametri luaţi în calcul, aceeaşi situaţie fiind de întâlnit şi la cioara-de-semănătură (Corvus frugilegus). În ambele cazuri prezenţa celor două specii este dictată de condiţiile favorabile oferite care însă sunt total diferite din perspectiva solicitării păsărilor. Astfel mierlele habitează acolo unde subarboretul este prezent furnizându-le suficientă siguranţă, protecţie dar şi sursă trofică (mai puţin insecte şi nevertebrate acum, mai mult fructificaţia viţei de vie, cireşului, părului, mărului, socului, murului sălbatic, zmeurei etc. roade parţial rămase neculese şi uscate în gospodăriile din preajma parcurilor sau chiar în parcuri. Prezenţa ciorilor în oraş este nedorită din mai multe puncte de vedere: murdărie, miros, zgomot, chiar imagine. Soluţia diminuării efectivelor acestei specii este în primul rând păstrarea curăţeniei cetăţii şi eliminarea platformelor de gunoi din apropierea oraşului.

Ciorile, ca specii omnivore, exploatează toate resturile trofice aruncate de către om, coşurile de gunoaie dar mai cu seamă necurăţenia rezultată din ignoranţa dar şi lipsa de educaţie civic-urbană a celor mai mulţi locuitori ai oraşului, de altfel unul dintre factorii prezenţei ciorilor în oraş.

Streptopelia decaocto (guguştiucul) este o prezenţă indiferentă în oraş, specie devenită frecventă în ţara noastră ca urmare a exploziei demografice suferită cu aproape trei sferturi de veac în urmă de populaţiile cantonate la sud de Marea Neagră. Granivor dar în funcţie de situaţie şi consumator de fructe, guguştiucul populează toate habitatele devenit specie sedentară şi ca atare un obişnuit al parcurilor. Dominanţa sa este marcată de biomasa reprezentativă şi indicele metabolic ridicate. Valorile înalte ale celor patru indici calculaţi sunt marcate în tabel prin culoare galbenă, cifre care indică precis cauza apartenenţei lor la o anumită categorie de dominanţă.

Printre speciile rare cu gir de auxiliaritate sau cu valoare de accidental se înscriu două păsări, Alcedo atthis – pescărelul albastru şi Regulus regulus – auşelul. Alcedo, este o specie africană, ihtiofagă, prezentă în fauna ţării noastre şi ca atare de identificat mai cu seamă iarna de-a lungul Begăi; Regulus, una dintre cele mai mici păsări existente, specie tipic montană, coboară iarna la şes populând pădurile de aici. Pătrunderea în oraş se petrece graţie eratismului impus de stolurile temporare polispecifice cărora li se integrează şi care explorează iarna tot ce este arboret în căutare de hrană (ouă, larve de insecte, artropode etc., hrana de bază a speciilor insectivore).

Dintre cele 19 specii de păsări (tabelul 17 ) identificate în timpul iernii, 6 specii sunt antropofite: Passer montanus, Passer domesticus, Corvus frugilegus, Corvus monedula, Streptopelia decaocto şi Pica pica, iar 11 (57.89%) sunt protejate în toate ţările continentului european: Carduelis chloris - florinte, Parus caeruleus – piţigoi albastru,

86

Parus major – piţigoi mare, Parus palustris – piţigoi sur, Streptopelia decaocto - gugştiuc, Dendrocopos major – ciocănitoare pestriţă mare, Sitta europaea - ţiclean, Fringilla coelebs - cinteză, Phylloscopus collybita – pitulice verde, Alcedo atthis – pescărel albastru şi Regulus regulus - auşel.

TABELUL 17

Nr. Specie ln IKA ln % ln Bio ln Imet Σ ln Dominanţă 1 Turdus merula 3.39 3.12 9.86 8.15 24.94 AD 2 Corvus frugilegus 3.15 2.10 10.45 8.38 24.08 AD 3 Streptopelia decaocto 2.77 1.83 9.10 7.35 21.05 DOM 4 Sturnus vulgaris 3.31 1.06 8.78 7.32 20.46 DOM 5 Passer montanus 3.36 1.98 7.66 6.59 19.59 DOM 6 Passer domesticus 3.12 1.75 7.61 6.47 18.95 DOM 7 Parus major 2.79 2.85 6.76 5.80 18.20 DOM 8 Corvus monedula 1.86 1.35 8.29 6.51 18.01 DOM 9 Garrulus glandarius 1.48 0.88 7.70 5.99 16.05 DOM 10 Pica pica 0.71 0.88 7.39 5.39 14.36 DOM 11 Carduelis chloris 1.63 1.35 6.04 4.93 13.94 SD 12 Parus caeruleus 1.81 1.67 5.46 4.60 13.53 SD 13 Dendrocopos major 0.53 0.88 5.99 4.53 11.93 SD 14 Sitta europaea 0.71 1.06 4.97 3.91 10.65 SD 15 Parus palustris 2.77 1.83 9.10 7.35 21.05 SD 16 Fringilla coelebs 0.02 0.37 4.32 3.24 7.95 AUX 17 Phylloscopus collybita -0.39 -0.04 2.77 2.08 4.42 AUX 18 Alcedo atthis -1.08 -0.73 3.56 2.36 4.10 AUX 19 Regulus regulus -1.08 -0.73 1.79 1.19 1.17 ACC

TABELUL 18

Lista speciilor cuibăritoare în Timişoara Nr. crt.

Denumire ştiinţifică

Denumire populară

Imagine

1. Acrocephalus arundinaceus

Lăcar mare

2. Acrocephalus palustris Lăcar-de-stuf

87

3. Acrocephalus scirpaceus Lăcar ţârâiac

4. Acrocephalus

shoenobeanus Lăcar mic

5. Aegithalos caudatus Piţiguş codat

6. Alcedo attis Pescăruş

albastru

7. Anas plathyrhynchos Raţă mare

8. Apus apus Drepnea neagră

88

9. Ardea purpurea Stârc roşu

10. Asio otus Ciuf-de-pădure

11. Athene noctua Cucuvea

12. Aythya ferina Raţă cu cap

castaniu

13. Carduelis carduelis Sticlete

14. Carduelis chloris Florinte

89

15. Carduelis cannabina Cânepar

16. Carduelis spinur Scatiu

17. Certhia brachydactyla Cojoaică-de-

grădină

18. Ciconia ciconia Barză albă

19. Circus aeruginosus Herete-de-stuf

90

20. Coccothraustes coccothraustes

Botgros

21. Corvus monedula Stăncuţă

22. Corvus cornix Cioară grivă

23. Corvus frugilegus Cioară-de-

semănătură

24. Cuculus canorus Cuc

25. Delichon urbica Lăstun-de-casă

91

26. Dendrocopos major Ciocănitoare

27. Dendrocopos syriacus Ciocănitoare-

de-grădină

28. Emberiza calandra Presură sură

29. Emberiza citrinella Presură galbenă

30. Emberiza schoeniclus Presură-de-stuf

31. Erithacus rubecula Măcăleandru

92

32. Falco tinnunculus Vânturel roşu

33. Fringilla coelebs Cinteză

34. Fulica atra Lişiţă

35. Galerida cristata Ciocârlan

36. Gallinula chloropus Găinuşă de

baltă

37. Garrulus glandarius Gaiţă

93

38. Hippolais icterina Frunzăriţă galbenă

39. Hippolais pallida Frunzăriţă

cenuşie

40. Hirundo rustica Rândunică

41. Jynx torquilla Căpântortură

42. Lanius collurio Sfrâncioc

roşietic

43. Lanius minor Sfrâncioc-de-

vară

94

44. Locustella luscinioides Greluşel-de-stuf

45. Luscinia megarhynchos Privighetoare

roşcată

46. Merops apiaster Prigorie

47. Motacilla alba Codobatură albă

48. Muscicapa striata Muscar sur

95

49. Oenanthe oenanthe Pietrar sur

Femela mascul

50. Oriolus oriolus Grangur

51. Parus caeruleus Piţigoi albastru

52. Parus major Piţigoi mare

53. Parus palustris Piţigoi sur

54. Passer domesticus Vrabie-de-casă

96

55. Passer montanus Vrabie-de-câmp

56. Phasianus colchicus Fazan

57. Phoenicurus phoenicurus Codroş-de-

pădure

58. Phylloscopus collibita Pitulice mică

59. Pica pica Coţofană

60. Picus viridis Ghionoaie verde

CETE www.naturfoto.cz

97

61. Podiceps ruficollis Corcodel mic

62. Pyrhulla pyrhulla Mugurar

femelă mascul

63. Regulus regulus Auşel

64. Saxicola rubertra Mărăcinar

Femelă Mascul

65. Serinus serinus Cănăraş

66. Sitta europaea Ţiclean

E i a
a

98

67. Streptopelia decaocto Guguştiuc

68. Strix aluco Huhurez mic

69. Sturnus vulgaris Graur

70. Sylvia atricapilla Silvie-cap-

negru

71. Sylvia communis Silvie cu cap sur

99

72. Sylvia curruca Silvie mică

73. Sylvia nisoria Silvie

porumbacă

74. Troglodytes troglodytes Ochiu-boului

75. Turdus merula Mierlă neagră

76. Turdus philomelus Sturz cântător

100

77. Tyto alba guttata Strigă

78. Upupa epops Pupăză

79. Vanellus vanellus Nagâţ

Menţinerea parcurilor prin plantări succesive, vor permite şi de aici încolo cuibăritul păsărilor în Timişoara, susţinut şi de hrana din hrănitorile montate în parcuri. În ultimul timp, pe lângă cele 79 de specii enumerate mai sus, au mai apărut şi alte specii în mod ocazional.

101

Corvus frugilegus … şi Garrulus glandarius în parcul Doja

Vrabie de casă …şi vrabie de câmp în Parcul Rozelor

Cuiburi de ciori de semănătură ...şi ciori de semănătură în Parcul Coronini

piţigoiul mare, piţigoiul albastru,

ciocănitoarea de stejar şi ţicleanul

la aceeaşi hrănitoare simplă (ghiveci pentru flori umplut cu seu şi seminţe)

102

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Anastasiu, L. şi colab., Temperatura şi înflorirea plantelor, Bucureşti, Editura Ceres, 1985. 2. Anghel, I., Mitrache, L., Lecţii de geneticã, Bucureşti, 1995. 3. Anton, Doina, Floricultura generalã, Craiova, Raportul Universitãţii,1992. 4. Anton, Doina, Floricultura specialã, Craiova, Raportul Universitãţii,1999. 5. Apostol, Mihai, De la fizicã la metafizicã, Bucureşti, Editura Solteris, 1998. 6. Arpad J., - Istoricul podurilor din Timişoara, Ed. Mirton, Timişoara, 2001. 7. Atlan, H, L’organization Biologique et la Theorie de L’Information, Paris, Harman, 1972. 8. Avram, D., Ardelean, T.,I., Originea vieţii, Arad, Editura Concordia, 1996. 9. Banciu şi colab., Descoperiri epocale în biochimie, Bucureşti, Editura Albatros, 1990. 10. Bara, I., Corneanu, L., Elemente de radiobiologie vegetalã, Bucureşti, Editura Ceres, 1989. 11. Baronescu, Mãriuca, Îngrijirea plantelor de apartament, Bucureşti, Editura Image, 1999. 12. Bãla, Maria, Floriculturã generalã, Timişoara, Editura Mirton, 1998. 13. Bãlaşa, Mihai, Legumicultura, Bucureşti, Editura didacticã şi pedagogicã, 1998. 14. Baumeister Nicolette – New Landscape Architecture, Braun, 2007; 15. Bergson, Henry, Energia spiritualã, Bucureşti, Editura Antet, 1994. 16. Bird, C., Tompkins, P., Viaţa secretã a plantelor, Ploieşti, Editura Comentator, 1996. 17. Bohm, David, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994 18. Boldor, O. şi colab., Fiziologia plantelor, Bucureşti, Editura Didacticã şi pedagogicã, 1983. 19. Bontemps, M., Messegue, M., Secretele plantelor, Bucureşti, Editura Venus, 1996 20. Bradley S., 2007 - “Tăierea plantelor ornamentale”, Editura RAO Bucureşti; 21. Brookes, J., - The Small Garden, Tiger Books International London, 1992; 22. Burtic, D., - Proiect de diplomă - Proiect de reamenajare peisagistică a sectorului ornamental din Parcul Botanic (Grădina Botanică) Timişoara în două variante, 1996 23. Burtic, D., - Îndrumãtor de lucrãri practice la arhitecturã peisagerã – pentru uzul studenţilor, Editura Presa Universitarã Românã Timişoara, 2000 24. Burzo, E., Magneţi permanenţi, Bucureşti, Editura Academiei, 1986. 25. Burzo, E., Amãriuţei, A., Aspecte privind menţinerea calitãţii florilor tãiate de gladiole în apã şi în soluţie conservantã, Bucureşti, Revista de Horticulturã, 1989. 26. Butnaru, Gallia, Genetica, Timişoara, Editura I.A., 1985. 27. Butnaru, Gallia, Moartea celularã în embriogenezã şi morfogeneza plantelor, Timişoara, Buletin S.N.B.- nr.20, 1992. 28. Butnaru, Gallia, Studii privind acţiunea lichidelor magnetice asupra celulei, Timişoara, Buletin I.P.T.- nr.27, 1993. 29. Butnaru, Gallia, The Frontire Plant – Magnetic Fluids, Timişoara, Editura Mirton, 1994. 30. Butnaru, Gallia, Analiza cariotipului şi studiul mitozei în condiţii normale şi de hipogravitaţie, Timişoara, Raport U.S.A.B., 1997. 31. Butnaru, Gallia, Moisuc, Alexandru, Lucrãri practice de geneticã, Timişoara, Editura I. A., 1979. 32. Butnaru, Horia şi colab., Legumicultura, Bucureşti, Editura didacticã şi pedagocicã, 1992. 33. Butnaru, G., Butnaru, H., Rãspunsul unor substanţe de Lycopersicon aesculentum la cultura “in vitro”cu lichide magnetice, Cluj – Napoca, Sesiunea Jubiliarã, 50 ani,1994. 34. Butnaru, Gallia, Vekaş, L., Creşterea vegetativã a plantelor “in vitro”, în condiţii de clinostat, Timişoara, Raport U.S.A.B., 1995. 35. Butnaru, Gallia, Godeanu, Marioara, Calusogeneza şi embriogeneza în câmpuri de diferite forme,Bucureşti, Academia Oamenilor de ştiinţã- volum, 1997 36. Celan, Eugen, Biocâmp şi bioradiaţii, Bucureşti, Editura Teora, 1994. 37. Celan, Eugen, Materia vie şi radiaţiile, Bucureşti, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1995. 38. Cireaşã, Elena, Floricultura, Bucureşti, Editura didacticã şi pedagogicã, 1993 39. Ciplea I.L. – Poluarea mediului ambiant, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1978.

103

40. Ciupa, V., Radoslav, R., Oarcea C., Oarcea, Z., - Timişoara verde – Sistemul de spaţii verzi al Timişoarei, Editura Marineasa Timişoara, 2005; 41. Ciupa, V., Influenţa energiilor convenţionale şi neconvenţionale asupra sistemelor biologice – teză de doctorat, Timişoara, 2000; 42. Ciupa, V., Borza, D., Burtic, D., - Strategia spaţiilor verzi în noua concepţie peisagistică, Editura Artpress Timişoara, 2003; 43. Ciupa, V., - Arbori în peisajul Timişorean, Editura Artpress Timişoara, 2003; 44. Ciupa, V. şi colab., Biostimulatorii, Galaţi, Editura Sf. Apostol Andrei, 1996. 45. Ciupa, V., Dunã, Şt., Biocomunicaţia om–plantã, Bucureşti, Editura Sf. Apostol Andrei, 1997. 46. Cojocaru, Constantin, Biolocaţia activã, Bucureşti, Editura Tehnicã, 1991. 47. Cojocaru, Constantin, Biolocaţia activã, Bucureşti, Editura Tehnicã, 1993. 48. Collinge, William, Cartea energiilor, Bucureşti, Editura Lucman, 1998. 49. Comoroşan şi colab., Semnalul biologic, Bucureşti, Editura Academiei, 1992. 50. Constantin, D-tru, Inteligenţa materiei, Bucureşti, Editura Teora, 1992 51. Constantinescu M. M. – Economia protecţiei mediului natural, Ed. Politică, Bucureşti, 1976. 52. Dima, Ion, Dicţionar de fizicã, Bucureşti, Editura Enciclopedicã, 1972. 53. Dinu V., - Pădurea – apa – mediului înconjurător, Ed. Ceres, Bucureşti, 1974. 54. Dinu V. – Mediul înconjurător în viaţa omenirii contemporane, Ed. Ceres, Bucureşti, 1979. 55. Dobrota, E., Topor, M., - Amenajări floricole exterioare, Ed. Agro-Silvică Bucureşti, 1966; 56. Drãgãnescu, M., Profunzimile lumii materiale, Bucureşti, Editura politicã, 1979. 57. Drãgãnescu, M., Bucure, Ortofizicã, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1985 58. Dumitrescu, I, F, Omul şi mediul electric; fenomene electrice de suprafaţã, Bucureşti, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1976. 59. Dumitrescu, I, F, Electrografia; metode electrografice şi biologice, Bucureşti, Editura Ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1979. 60. Florincescu, A., - Arhitectura peisajului, Ed. Divya Cluj-Napoca, 1999; 61. Francis R. Alison, 1993 - “Tehnici de tuns”, Editura Aquila Oradea; 62. Giurgiu V., - Conservarea pădurilor, Ed. Ceres, Bucureşti, 1978. 63. Giurgiu V. – Realizări în 10 ani de amenajare a pădurilor, Revista Pădurilor, nr.8/1958 64. Godeanu, Mãrioara, Fenomene bioenergetice în ecosisteme, Al-II-lea simpozion “Bazele biologice ale proceselor de epurare şi protecţia mediului”, Bistriþa, 1985. 65. Godeanu, Mãrioara, Piramida, Bucureşti, Revista Sting nr. 6, 1995. 66. Godeanu, Mãrioara, Celan, Eugen, Investigarea electronograficã a interacţuinilor la distanţa plantã – plantã, Viena, Simpozionul “Zone de graniţã în ştiinţele naturii”, 1980. 67. Godeanu, Mãrioara şi colab., Interferenţa câmpurilor bioenergetice naturale, Cluj–Napoca, Educaţie, economie, energie, vol. I, 1981. 68. Godeanu, Mãrioara, Mãmulaş, I., Studii electronografice pe Pistia Stratiotis, privind interacţiunea biologicã la distanţã, Fenomene bioenergetice în ecosisteme, 1981. 69. Godeanu, Mãrioara, Iulian, C, Biomasa, sursã de energie, A-II-a Conferinţã a Energeticienilor, România, 1988. 70. Godeanu, Mãrioara, Cristea, O., Probleme şi perspective în construirea sistemelor bioelectronice bazate pe plante superioare, Bucureşti, Studiu cercetare nr.21 – Biosenzori, 1989. 71. Godeanu, Mãrioara, Anton, M., Aspecte biofizice evidenţiate la plante (Pistia Stratiotis) prin metoda emisiilor de infraroşu, Iaşi, Congresul Naţional de Biologie “Emil Racoviţã”, 1992. 72. Godeanu, Mãrioara şi colab., Cercetãri privind testarea calitãţilor biologice a plantelor prin metoda cromatograficã, Iaşi, Congresul Naţional de Biologie “Emil Racoviţã”, 1992. 73. Godeanu, Mãrioara şi colab., Influenţa unor factori externi asupra germinãrii, creşterii şi dezvoltãrii plantelor de interes economic, România Journal of Biological Sciences, vol. I, nr.56, 1997 74. Grosu, Eugenia, Tainele creierului uman,Bucureşti, Editura Albatros, 1981. 75. Holodov, I., A., Magnetismul în biologie, Bucureşti, Editura ştiinţificã, 1974.

104

76. Iacobaş, Sanda, Godeanu, Mãrioara, Informaţia în cromatografia Pfeiffer ca legitate în interacţiunea organism – mediu. Aspecte energetice şi informaţionale în ecosisteme (comunicare), Brãila, 1989. 77. Ianculov, Iosif , Goian, Mircea, Contribuţii privind obţinerea unor extracte vegetale cu diferite utilizãri, Timişoara, Editura Eurostampa, 2000. 78. Ignatenko, A.,V., Din universul extrasenzorial, Bucureşti, Editura Tempus, 1994. 79. Iliescu A., - Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, Bucureşti, 2003. 80. Iliescu, F., - Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, 1998; 81. Iliescu Ana-Felicia, 2002 - “Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali”, Editura Ceres Bucureşti; 82. Ilieşiu N., - Timişoara, Monografie istorică, Ed. Planetarium, Timişoara 2003. 83. Isac, M. şi colab., Biofizica, Bucureşti, Editura tehnicã, 1996. 84. Iulian, C, Efectul de piramidã, Ştiinţã şi Tehnicã, 1984. 85. Ivănescu D., - Din istoria silviculturii româneşti, Ed. Ceres, Bucureşti, 1972. 86. Însurãţelu, T, Florea, S, Introducere în cosmogonia informaţionalã, Bucureşti, Editura Militarã, 1998. 87. Jacob, F., Logica viului, Bucureşti, Editura Enciclopedicã Românã, 1972. 88. Jagot, Paul, Puterea voinţei, Bucureşti, Editura Orfeu, 2000. 89. Jitaru, P., Acţiunea câmpului magnetic şi electromagnetic asupra organismelor animale, Bucureşti, Editura Academiei, 1987. 90. Junie A., - Timişoara city, 2002 91. Lascăr, I., - Terapie florală, Tipografia FED Bucureşti, 1998; 92. Lupei N., - Biosfera, Ed. Albatros, Bucureşti, 1977. 93. Maliţa, Mircea, Sisteme în ştiinţele naturii, Bucureşti, Editura Academiei, 1979. 94. Massimi Tadi – Timişoara 2020 – viziune de ansamblu – studiu de caz, Alinea Editrice Florenţa, 2007; 95. Mateescu R., 2002 - “Arbori şi arbuşti ornamentali”, Editura MAST Bucureşti; 96. Mărgărit A., 2004 - “Arta peisageră între pasiune şi profesie”, Editura Cetatea de Scaun Târgovişte; 97. Mihăescu Gr., 1996 - “Formarea şi întreţinerea coroanei la arbori”, Editura Ceres Bucureşti; 98. Morar, Roman, Cercetãri teoretice şi aplicative privind influenţa câmpurilor electromagnetice asupra proceselor biologice ale plantelor; tezã doctorat, Timişoara, I. P. Traian Vuia, 1976. 99. Morariu, U., Interacţiunea câmpului magnetic cu sistemele vii. Biofizica, Probleme actuale, Bucureşti, Editura Edimpex, 1992. 100. Moşneag, Anca, Mãrirea puterii de germinaţie a seminţelor prin aplicarea unor tehnici şi procedee inforenergetice, Galaţi, Simpozionul de inforenergeticã,1996, Bucureşti, Editura Fundaţia Sf. Apostol Andrei, 1997. 101. Moţoc, I., Structura moleculelor şi activitatea biologicã, Timişoara, Editura Facla, 1980. 102. Munteanu, I., Munteanu, R., - Timiş Monografie, Editura Marineasa Timişoara, 1998; 103. Munteanu I., - Timişoara, monografie, Ed. Mirton, Timişoara, 2002. 104. Negrulescu E., Săvulescu Al., 1957 - ”Dendrologie”, Editura AgroSilvică de Stat Bucureşti; 105. Negruţiu, F., - Spaţii verzi, Ed. Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1980; 106. Oarcea, Z., - Ocrotirea naturii – filozofie şi împliniri, Editura Presa Universitarã Românã Timişoara, 1999; 107. Peterfi, Şt., Sãlãgeanu, N., Fiziologia plantelor, Bucureşti, Editura Didacticã şi Pedagogicã, 1972. 108. Pîrşan, Paul, Leguminoasele pentru boabe, Timişoara, Editura Mirton, 1998. 109. Pîrvu, Constantin, Universul plantelor, Bucureşti, Editura Enciclopedicã, 1997. 110. Popescu, V., Legumicultura, Bucureşti, Editura Ceres, 1996. 111. Pop, Adelina, Fiziologia vegetalã, Timişoara, Editura Cripton, 1997. 112. Preda, M., Palade, M., - Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, 1973; 113. Preda, M., - Floricultură, Ed. Ceres, 1979;

105

114. Preda, M., - Dicţionar dendro-floricol, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1989; 115. Primăria Municipiului Timişoara – Timişoara Ecologică – concept privind strategia în domeniul protecţiei mediului, Editura First Timişoara, 2008; 116. Primăria Municipiului Timişoara – Concept strategic de dezvoltare economică şi socială a Zonei Timişoara 2000-2007, 2000; 117. Primăria Municipiului Timişoara – Starea economică, socială şi de mediu a municipiului Timişoara, 2008 118. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu poluarea fonică Timişoara – 1996. 119. Primăria Municipiului Timişoara – Identificarea şi evaluarea gradului de poluare a solului din zone cu potenţial de risc ale municipiului Timişoara – 2007. 120. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind poluarea aerului asupra arborilor din municipiul Timişoara – 2006. 121. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind poluarea aerului asupra arborilor din parcuri (Pădurice, Copiilor, Poporului) – 2007. 122. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind calitatea aerului în zona de Est a municipiului Timişoara – 2007 – vol.1. 123. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind calitatea aerului în zona de Est a municipiului Timişoara – 2007 – vol.2. 124. Primăria Municipiului Timişoara – Aspecte ale poluării cauzate de traficul rutier în municipiul Timişoara – 1995. 125. Primăria Municipiului Timişoara – Măsurători componente chimice, aer – Deponeu Parţa – Şag – 2004. 126. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind microflora aeropurtată în Timişoara – 2006. 127. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu aerobiologic asupra calităţii aerului – 2007. 128. Primăria Municipiului Timişoara – Ecologizare canal Bega – studiu de fezabilitate – 2004. 129. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind calitatea apei stagnate şi de precipitaţii din municipiul Timişoara – partea I şi II – 2007. 130. Primăria Municipiului Timişoara – Evaluarea apei stagnate în Municipiul Timişoara – 2008. 131. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea apelor de precipitaţii în municipiul Timişoara – 2008. 132. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul unor specii şi soiuri de trandafiri – 2007. 133. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul privind parcările ecologice – 2007. 134. Primăria Municipiului Timişoara – Material informativ parcări ecologice – 2007. 135. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare multidisciplinară regională - Simpozion 2001. 136. Primăria Municipiului Timişoara – Harta strategică de zgomot a Timişoarei – 2008. 137. Primăria Municipiului Timişoara – Teme cercetare aer U.P. Timişoara –cercetări proprii (3 cercetări) – 2004. 138. Primăria Municipiului Timişoara – Măsurători de zgomot - strasuri – 1995, 1996. 139. Primăria Municipiului Timişoara – Cartarea pedologică şi agrotehnică – 1997 140. Primăria Municipiului Timişoara – Măsurători studii fonice – 2000. 141. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu poluări fonice – 2000. 142. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de fezabilitate canal Bega – 2000. 143. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind poluarea fonică – 2001. 144. Primăria Municipiului Timişoara – Contract privind poluarea fonică – 2001. 145. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol privind poluarea fonică – 2002. 146. Primăria Municipiului Timişoara – Aspecte privind igiena mediului urban CCIPA – 2002 147. Primăria Municipiului Timişoara – Aspecte privind igiena mediului urban – 2002 148. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul populaţiilor de păsări – Kiss – 2002 149. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind fenomenul de uscare arbori – 2003. 150. Primăria Municipiului Timişoara – Inventarierea şi evaluarea gradului de poluare a solurilor din principalele zone ale municipiului Timişoara – 2003 151. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol privind măsurare zgomot intersecţii – 2003.

106

152. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea populaţiilor de păsări – 2003. 153. Primăria Municipiului Timişoara – Analize sol Antene Mall – 2004 154. Primăria Municipiului Timişoara – Inventarierea şi evaluarea poluării solului – 2004 155. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea populaţiilor de păsări – 2004 156. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol privind măsurători de zgomot intersecţii – 2004 157. Primăria Municipiului Timişoara – Raport privind cercetarea populaţiei de câini – 2005 158. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de oportunitate combatere vectori – 2005 159. Primăria Municipiului Timişoara – Raport la contractul cu disciplina floricultură – 2006 160. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu poluare apă canalul Bega – 2006 161. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul populaţiei de păsări şi protecţia lor – 2006 162. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu – evaluare calitate şi cantitate factor apă – 2006 163. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind uscarea arborilor ICAS – 2006 164. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol executare măsurători zgomot penetraţii – 2006. 165. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind harta acustică Timişoara – 2006 166. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul populaţiei de păsări şi protecţia lor – 2006 167. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind evaluarea calităţii şi cantităţii a factorului apă I – 2006 168. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul aerobiologic asupra calităţii aerului – polen – 2006 169. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul calităţii aerului – studii de caz – 2006 170. Primăria Municipiului Timişoara – Proiect pentru extindere perdele de protecţie – 2006 171. Primăria Municipiului Timişoara – Raport la contractul cu Facultatea de Floricultură – 2005. 172. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol măsurători zgomot 14 intersecţii – 2004. 173. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de oportunitate privind concesionarea serviciului de management a populaţiei canine. – 2005 174. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de cercetare ,, Determinarea speciilor şi numărul de agenţi patogeni în aer”, elaborat de DENKSTATT Gmbh, Viena 2008. 175. Primăria Municipiului Timişoara – Analiza aerobiologică asupra calităţii aerului prin monitorizarea volumetrică a aeroplanctonului şi aspecte privind impactul plantelor invazive şi alergofitelor asupra biodiversităţii mediului urban, elaborat de Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie, 2008. 176. Primăria Municipiului Timişoara – Identificarea şi evaluarea gradului de poluare a solului şi a stării de calitate din principalele zone ale teritoriului administrativ al municipiului Timişoara, elaborat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, Facultatea de Agricultură, 2008. 177. Primăria Municipiului Timişoara – Analiza stării de sănătate şi influenţa poluării aerului asupra arborilor din municipiul Timişoara, elaborat de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, Secţia Timişoara, 2008. 178. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul unor specii şi soiuri de trandafiri din grupele: Tea hybrida şi Polyantha, elaborat de Facultatea de Horticultură a U.S.A.M.V.B.Timişoara, 2008. 179. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului. Analiza calităţii aerului în municipiul Timişoara, Laboratorul de Analize de Combustibil, Investigaţii Ecologice şi Dispersia Noxelor, 2008. 180. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind cercetarea şi dezvoltarea în domeniul protecţiei mediului, evaluarea apei stagnante în municipiul Timişoara, elaborat de Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, 2008. 180. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu ,,Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului: Cercetarea apelor din precipitaţii în municipiul Timişoara, elaborat de Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Hidrotehnică, Catedra de Hidraulică, Inginerie Sanitară şi Gospodărirea Apelor, 2008. 181. Primăria Municipiului Timişoara – Diagnoza foliară a poluării în unele parcuri şi scuaruri din municipiul Timişoara, 2008.

107

182. Primăria Municipiului Timişoara – Recomandări privind folosirea îngrăşămintelor, erbicidelor, pesticidelor şi biostimulatorilor la arborii şi arbuştii ornamentali, trandafiri, flori şi gazonul din amenajări peisagere, 2008; 183. Primăria Municipiului Timişoara - Dioxidul de carbon gazul vieţii sau al morţii Terrei, 2008 184. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind radioactivitatea apelor în municipiul Timişoara, 2009. 185. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului – 2009 186. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea apei din precipitaţii în municipiul Timişoara, 2009. 187. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului – Studiu aerobiologic asupra calităţii aerului prin monitorizarea volumetrică, 2009. 188. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului – Studiu microbiologic asupra calităţii aerului, 2009 189. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind reducerea nivelului de zgomot în municipiul Timişoara folosind asfalt cauciucat, 2009. 190. Radoslav, R., Despre urbanism, Editura Brumar Timişoara, 2004; 191. Roventa, I., Plante floricole perene de parcuri şi grădini, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti, 1968; 192. Sala, Florin, Utilizarea lichidelor magnetice cu rol specific în biologie, Tezã de doctorat, 2000, Timişoara, U. S. A. B.,1997. 193. Sãhleanu, V., Biofizica, Bucureşti, Editura Didacticã şi Pedagogicã, 1966 194. Stănescu, D., Pârvulescu, L., - Timişoara şi păsările ei, Editura Tempus Timişoara, 2008; 195. Şelaru, Elena, Flori cultivate în grãdinã, Bucureşti, Editura Grand, 1998. 196. Szent, Gyorgi, A., Bioenergetica, Bucureşti, Editura ştiinţificã, 1962. 197. Teodorescu, Dana, Ingineria biosistemelor, Timişoara, Editura Facla, 1978. 198. Toma, C., Niţã, M., Celula vegetalã, Iaşi, Editura Universitãţii Al. I. Cuza, 1995 199. Ţărău, D., Luca, M., Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică, Editura Marineasa, 2002; 200. Anne de Verteuil, Burton, V., Planing your Garden, Tiger Books International London, 1993; 201. Zaharia, D., Îndrumător pentru întocmirea proiectelor de spaţii verzi, Tipo-Agronomia Cluj- Napoca, 1986; 202. Zotic Vasile, Componentele spaţiului geografic (sistemul de spaţii geografice 203. Wagner, Şt., Trandafirul – de la mit la mileniul trei, ArtLEX Cluj-Napoca, 2002 204. Wilson Mathew, Grădinăritul modern într-un climat în schimbare, Editura Allfa Bucureşti, 2008; 205. XXX - Art & Décoration, juillet-août 1999; 206. XXX - Balades - Villes et Villages Fleuris, 1998; 207. XXX - Vannucci piante – Catalogue for resellers, 2009/2010; 208. XXX - Ghid informativ privind regenerarea urbană – principii şi practici europene, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, 2007; 209. XXX - Jardins en couleurs toute l′année, Grund Paris, 1984; 210. XXX - Mica enciclopedie de Horticultură, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1983; 211. XXX - Raport privind starea mediului în România 212. XXX - Raport privind starea mediului în judeţul Timiş 213. XXX - Strategia tematică pentru Mediul Urban, 2006; 214. XXX – Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României – Orizonturi 2013 – 2020 – 2050, Bucureţti 2008 215. XXX - Hortinform 1/65 – Smochinul, în decorul peisagistic timişorean – prof. Dr. Gallia Butnaru, ing. Drd. Vasile Ciupa, 1998; 216. XXX - Lucrările Simpozionului Direcţiei de Mediu – Primăria Municipiului Timişoara, noiembrie 2007;

108

217. XXX - Mon jardin & ma maison, septembre 1999; 218. XXX - Unopiu', 1999; 219. XXX - Legea nr.58/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologicǎ, semnatǎ la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 (articolul 8); 220. XXX - Legea nr.13/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sǎlbatice şi a habitatelor naturale în Europa, adoptatǎ la Berna în 19 septembrie 1979. 221. XXX - Hotărârea nr. 1030 din 18 octombrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.136/2000 privind mǎsurile de protecţie împotriva introducerii şi rǎspândirii organismelor de carantinǎ dǎunǎtoare plantelor sau produselor vegetale în România 222. XXX - Ordonanţei Guvernului nr.136/2000 privind mǎsurile de protecţie împotriva introducerii şi rǎspândirii organismelor de carantinǎ dǎunǎtoare plantelor sau produselor vegetale în România 223. XXX - Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (completată şi modificată de Legea nr. 313/2009) 224. XXX - Hotărâre a Consiliului Local nr. 112/1994 privind ocrotirea unor arbori cu valoare decorativă deosebită de pe raza municipiului Timişoara, 225. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 162/1997 privind unele măsuri de protecţie a arborilor de pe raza Municipiului Timişoara 226. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 155/1999 pentru completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 162/1997 privind unele măsuri de protecţie a arborilor de pe raza Municipiului Timişoara. 227. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 388/2000 privind evaluarea şi protejarea materialului dendro-floricol situat pe domeniul public concesionat cu diverse destinaţii 228. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 4/2003 privind aprobarea realizării aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara 229. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 43/2009 privind aprobarea „Regulamentului privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara” 230. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, (actualizată la data de 3.12.2008) 231. XXX - Legea nr. 265/2006 232. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 233. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 234. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 164/2008

Atasament: cadrul_peisagistic_vol.2.pdf

1

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA

CADRUL NATURAL ŞI PEISAGISTIC

AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA

VOLUMUL II CADRUL PEISAGISTIC

TIMIŞOARA 2010

2

COLECTIVUL TEHNIC: Această lucrare a fost realizată de colectivul tehnic al Direcţiei de Mediu din cadrul

Primăriei Municipiului Timişoara: dr. ing. ec. Vasile Ciupa – director Direcţia de Mediu - coordonator ing. Diana Mihaela Nica – Şef Serviciu Spaţii Verzi ing. Daniela-Elena Burtic – consilier biol. Olga Emilia Arsenie – consilier ing. Silvia Banda – consilier ing. peis. Florin Vasile Ciaca - consilier ing. peis. Cristina Crăciun – consilier dr. ing. Carmen Dăneţ - consilier

3

GRĂDINA BOTANICĂ

GRĂDINA BOTANICĂ

4

SCUARUL PIAŢA

EFORIE

SCUARUL PIAŢA

VICTORIEI

5

CUPRINS

CUPRINS 5 CAPITOLUL I. CADRUL PEISAGISTIC 1.1. Concepţia peisagistică a Timişoarei de-a lungul timpului 1.2. Cercetări ştiinţifice privind calitatea cadrului peisagistic 1.2.1. Fenomenul de uscare al arborilor în Timişoara 1.2.2. Calitatea solurilor 1.2.2.1. Calitatea solurilor din parcurile Timişoarei 1.2.2.2. Calitatea solurilor din perdeaua forestieră 1.2.3. Calitatea apelor 1.2.3.1. Calitatea apelor din precipitaţii 1.2.3.2. Calitatea apelor stagnante 1.2.3.3. Calitatea apelor subterane 1.2.4. Calitatea aerului 1.2.4.1. Poluarea biologică a aerului 1.2.4.1.1. Aeroplanctonul 1.2.4.1.2. Agenţii patogeni din aerul Timişoarei 1.2.5. Specii invazive 1.2.6. Agenţi biotici dăunători existenţi în parcuri 1.2.7. Schimbările climatice şi speciile dendrologice recomandate în Timişoara

6 8

26 26 35 39 45 45 46 48 50 51 54 55 60 62 66 69

CAPITOLUL II. SISTEMUL DE SPAŢII VERZI DIN TIMIŞOARA 2.1. De la municipiu la metropolă 2.1.1. Parcurile şi scuarurile 2.1.2. Noi spaţii verzi cu locuri de joacă 2.1.3. Aliniamentele 2.1.4. Grădinile particulare 2.2. Protecţia spaţiilor verzi în Timişoara 2.3. Perspectiva spaţiilor verzi intravilane 2.4. Spaţiile verzi extravilane 2.5. Poluarea sonoră şi spaţiile verzi 2.5.1. Harta strategică de zgomot 2.6. Perdeaua forestieră de protecţie pe termen mediu 2001-2010

78 78 80

105 118 121 125 129 130 133 136 139

CAPITOLUL III. TEHNOLOGII NOI UTILIZATE ÎN SPAŢIILE VERZI 143 CAPITOLUL IV. ÎN LOC DE SFÂRŞIT 148 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 156 ANEXE 163

6

CAPITOLUL I CADRUL PEISAGISTIC

Oraşul este, din punct de vedere al microclimatului, un deşert de piatrǎ şi zidǎrie, fiind mult mai fierbinte vara decât regiunea înconjurǎtoare. În oraş, trǎsǎturile naturale, arbori, forme interesante de teren, stânci, apǎ - sunt puţine şi de aceea au o valoare şi o importanţǎ mare. Ele nu mai fac parte din scena naturalǎ, ci sunt obiecte izolate ce trebuie tratate foarte atent. Pǎmântul, plantele şi apa pot fi tratate în oraş foarte bine ca elemente sculpturale sau arhitecturale unice. Întrucât într-un oraş toate materialele sunt aduse din afarǎ, plantele şi materialele exotice sunt deosebit de indicate. Citadinul, îndepǎrtat din ce în ce mai mult de naturǎ, datoritǎ propriilor sale nǎscociri, simte impulsul de a rǎspunde chemǎrilor ei. Prizonier al betonului, transformat într-o infimǎ parte a unui uriaş angrenaj, purtat de valurile necruţǎtoare ale unei vieţi dinamice şi active, el aspirǎ la colţul de naturǎ, ce-i poate asigura liniştea, aerul şi soarele necesar vieţii. Acest imperativ social se traduce şi prin înfiinţarea în centrele populate a numeroaselor spaţii plantate. Plantele floricole şi arboricole cresc şi se dezvoltă normal numai atunci când sunt cultivate în cadrul unor condiţii de mediu corespunzătoare cerinţelor lor biologice. Factorii de mediu de care depind atât viaţa plantelor cât şi a arborilor şi arbuştilor sunt: lumina, căldura, apa, aerul şi hrana. Referitor la cerinţele plantelor floricole faţă de lumină, cele mai multe specii floricole sunt iubitoare de lumină intensă, fiind numite şi heliofile, ca de exemplu macul, ochiul boului, cârciumăreasa şi gladiola. Speciile iubitoare de semiumbră şi umbră sunt mai puţine la număr (lăcrămioara, hortensia, begonia, cerceluşul), numite skiofile. Faţă de umiditate, speciile floricole au pretenţii diferite în funcţie de originea lor, de starea de vegetaţie sau de repaus, de modul de cultură şi de sănătatea lor. Plantelor floricole au nevoie de umiditatea ridicată în fazele de creştere intensă şi dimpotrivă, mult mai redusă în faza de repaus. Arborii sunt adevǎraţi plǎmâni, care oxigeneazǎ aerul oraşelor şi preiau dioxidul de carborn din atmosferǎ. Spaţiile verzi din aglomerǎrile urbane sunt adevǎraţii luptǎtori împotriva poluǎrii aerului, filtrându-l de milioane de particule de praf, impuritǎţi şi substanţe nocive. Spaţiile verzi îmbunătăţesc condiţiile microclimatice, reduc intensitatea zgomotului, pun la dispoziţie o ambianţă estetică armonioasă, posibilităţi de recreere şi destindere, sunt creatoare de medii stenice, refac organismele din punct de vedere fizic şi psihic, redându-le vigoarea necesară unei activităţi productive. Un mare rol îl au plantaţiile de pe bulevarde, străzi, autostrăzi şi drumuri pentru purificarea aerului, crearea umbrei, iar prin amenajarea peisageră corespunzătoare se evită monotonia traseului, diversificarea imaginilor etc.

Spaţiile verzi se definesc prin capacitatea de îmbunătăţire a microclimatului, a regimului fonic, prin gradul de dotare utilitară, şi decorativă a zonelor de odihnă, recreere, agrement, sport şi prin valoarea estetică globală.

Importanţa spaţiilor verzi rezidă în funcţionalitatea ecologică şi funcţionalitatea social-economică în capacitatea acestora de a exercita anumite funcţiuni naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, de a asigura o serie de funcţiuni multiple, utile societăţii.

În cadrul funcţionalităţii ecologice, principalele funcţii ale spaţiilor verzi sunt funcţia hidrologică, antierozională, climatică-sanitară, recreativă, estetică, ştiinţifică şi educativă.

Funcţia hidrologică se caracterizează prin efectele spaţiilor verzi asupra reţinerii precipitaţiilor atmosferice, reducerea şi purificarea scurgerilor de apă, prevenirea torenţilor.

7

Funcţia antierozională include însuşirile spaţiilor verzi de a împiedica eroziunea solului, de a reţine materialele aluvionale şi de a de a consolida malurile cursurilor de apă.

Funcţia climatică se caracterizează prin capacitatea spaţiilor verzi de a modera extremele climatice prin micşorarea amplitudinilor termice, micşorarea vitezei vântului etc. Efectele de prospeţime, umiditate a vegetaţiei, se datorează fenomenului de evapotranspiraţie care transformă plantele în adevăraţi refrigeratori.

Funcţia sanitară a spaţiului verde este reprezentată de ansamblul însuşirilor acestuia de a contribui la realizarea unor condiţii de mediu favorabile sănătăţii oamenilor.

Asocierea frecventă a poluării prin particule cu poluarea gazoasă şi formarea de peroxizi, cloruri, fluoruri etc. sunt periculoase atât pentru om cât şi pentru plante. Foliajul arborilor are însă capacitatea de a atenua această poluare prin fixarea şi absorbirea a până la 30% din monoxidului de carbon. Denumite şi plămâni ai oraşelor, „spaţiile verzi” purifică aerul, captând în medie, vara până la 50% din praful atmosferic, iar iarna, până la 37%. Frunza unui arbore este o uzină de fotosinteză care extrage dioxidul de carbon din aer, produce zahăr, diverse alte substanţe organice şi reemană oxigenul în aer.

Spaţiile verzi au capacitatea de a neutraliza pulberi biologice active (radioactive), extrem de periculoase pentru sănătatea oamenilor. Ele au capacitatea deosebită de epurare microbiană a aerului, funcţionând ca o barieră biologică. Fitoncidele emanate de arbori (în proporţie mai mare de cei răşinoşi decât de cei foioşi) au acţiune bactericidă.

Coroanele arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi contribuie la reducerea poluării fonice, absorbind în jur de 26% din energia sonoră.

O importanţă sanitară deosebită o au spaţiile verzi asupra stării psihice şi fizice a corpului uman. Se consideră că aproape jumătate din patologia umană este condiţionată de psihic. Astfel la amenajarea spaţiilor verzi se urmăreşte ca acestea să influenţeze asupra sentimentelor, stimulând emoţiile stenice (bucurie, vioiciune) care tonifică şi fortifică activitatea organismului şi să le reducă sau înlăture pe cele astenice (supărare, tristeţe) care dezorganizează activitatea organismului. Astfel din studiile efectuate s-a constatat că arborii exercită acţiuni diferite asupra stării psihice, prin forma trunchiului, a coroanei, dispoziţia ramurilor. Coroanele arborilor foioşi sau răşinoşi de formă columnară sau conică, stimulează voinţa, elanul, fermitatea; coroanele sferice contribuie la întreţinerea unei stări psihice normale, creând o atmosferă liniştită. Formele umbrelate au efecte calmante, cele compacte, cu frunziş bogat, stimulează puterea de concentrare şi cea creatoare, iar coroanele transparente şi contururile vagi acţionează ca un factor conservativ, de continuitate.

Funcţia recreativă a spaţiilor verzi se reflectă în efectele benefice resimţite de organismul uman prin activitatea în aer liber. Recreerea este în prezent o necesitate vitală a societăţii moderne, care se impune atenţiei cu putere din ce în ce mai mare, motiv pentru care ea face obiectul unei preocupări atât de natură ştiinţifică, cât şi administrativ – organizatorică.

În cadrul ei se pot distinge trei funcţii majore: - relaxarea – prin care omul se eliberează de oboseală; - divertismentul – prin care omul se eliberează de plictiseală şi imaginaţia poate avea

un curs liber; - dezvoltarea – care îl eliberează pe om de automatismele gândirii şi de

conformismul acţiunii zilnice. Problema recreerii poate fi abordată şi printr-o interpretare informaţională.

Dezvoltarea în timp a omului i-a format o anumită capacitate şi o anumită energie psihică de prelucrare informaţională, în special a elementelor din mediul înconjurător care asigură existenţa. Această stocare a energiei poate creşte în intensitate şi poate deveni dăunătoare,

8

declanşând surmenajul intelectual, nevroză. Modul ideal de descărcare a acestei energii stocate este contactul cu medii ce pot oferi un bogat flux informaţional.

Natura este mediul ideal în acest sens. Recreerea se manifestă într-o formă permanentă, se asociază cu alte activităţi pe care în anumite condiţii le domină. După Cadillis:

- recreerea zilnică – urbană trebuie să facă parte integrantă din concepţia habitatului în viitor; - recreerea săptămânală – suburbană ritmează relaţia oraş-ţară şi formează un

echilibru între ocuparea şi utilizarea solului în aşezările omeneşti suburbane. - recreerea sezonieră – regională, reprezentată în special prin concedii devine din ce

în ce mai mult un element de bază pentru amenajarea teritoriului. În toate aceste forme de recreare, rolul peisajului forestier, cel mai bogat în informaţii

este incontestabil. Pădurea constituie o piesă magistrală a amenajării teritoriului. Ea este indispensabilă pentru menţinerea condiţiilor vieţii fizice şi psihice a populaţiei. Spaţiile verzi constituie de asemenea o ambianţă deosebit de favorabilă pentru practicarea a numeroase activităţi recreative. Aceste posibilităţi merg de la repaus până la practicarea unor sporturi cu consum diferit de energie cum ar fi: plimbări în aer liber, jogging, picnic, pictura sau fotografierea peisajului etc. Recreerea poate fi de scurtă durată în zonele aglomerate cum sunt aliniamentele stradale, sau poate fi o odihnă mai îndelungată, ca repausul pe o bancă sau plimbare uşoară, realizate în parcurile publice sau în cele de cartier, în grădinile botanice. Spaţiul verde îşi aduce o contribuţie majoră la confortul urban, ca parte componentă a unui peisaj urban optim, caracterizat de un raport echilibrat între construcţii, vegetaţie, căi de circulaţie.

Funcţia estetică. Spaţiile verzi, prin prezenţa lor, imprimă teritoriului o deosebită valoare decorativă, apreciată prin satisfacţia ce o realizează omul faţă de vegetaţia arborescentă, arbustivă, erbacee sau floricolă. În concluzie se poate spune că spaţiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura urbană de om, cât şi activitatea umană de soluţia arhitecturală a zonei, ceea ce conferă mai multă expresivitate artistică peisajelor arhitecturale, varietate şi pitoresc.

1.1. Concepţia peisagistică a Timişoarei de-a lungul timpului În Evul Mediu grădinile erau de două feluri:

a) în interiorul cetăţii - spaţiul intra muros trebuia folosit până la limită, se cultivau flori în straturi geometrice rigide; b) în afara cetăţii - extra muros - oraşele aveau (începând din sec. XIV-XV) grădini, ogoare, păşuni şi eleştee proprii.

Sistemul de fortificaţii din secolul al XVIII-lea, Cetatea Timişoarei 1716 aplicat de Carol VI, cetăţii Timişoara

9

În centru se afla cetatea înconjurată de ziduri, valuri de pământ şi şanţurile de apă. În cetatea cu străzile trasate după o reţea strict rectangulară existau două pieţe: una de arme şi una civică; cea civică avea unele plantaţii şi amenajări horticole. În preajma castelului Huniade (actualul Muzeu al Banatului) erau straturi cu flori şi arbori. Drumuri drepte şi cu plantaţii de-a lungul lor făcea legătura între satele ce se transformă – din secolul al XVIII-lea – în cartiere: Fabric, Iosefin, Mehala şi Cetate, între acestea şerpuia Bega.

Evoluţia societăţii umane a determinat o serie de acţiuni distructive ireversibile, ca urmare, în special, artificializării mediului de viaţă, prin modificarea naturii şi acumulării dereglărilor determinate de epuizarea anumitor resurse naturale şi accentuarea degradării mediului înconjurător. Concepţia peisagistică reprezintă armonizarea dintre materialul dendrologic şi stilul construcţiilor, modul de a trata cât mai unitar şi valoros din punct de vedere ecologic şi estetic vegetaţia din spaţiile verzi (parcuri, scuaruri aliniamente şi zone verzi din faţa imobilelor).

Dezvoltarea durabilă a aşezărilor umane obligă la o reconsiderare a mediului natural. Această dezvoltare durabilă neputând a se realiza decât prin optimizarea interacţiunilor între sistemul economic, creator de bunuri materiale, societatea umană, mediul înconjurător şi sistemul tehnologic. Aplicarea măsurilor de reabilitare, protecţie şi conservare a mediului va determina menţinerea ecosistemelor, eliminarea factorilor poluatori ce afectează sănătatea şi crează disconfort şi va permite valorificarea potenţialului natural.

Managementul spaţiilor verzi se conduce, organizează şi realizează prin Direcţia de Mediu, Serviciul spaţii Verzi şi cuprinde:

- cadastrarea spaţiilor verzi din municipiu; - protecţia legislativă a zonelor verzi prin promovarea şi aplicarea Hotărârilor

Consiliului Local al Municipiului Timişoara; - protejarea efectivă a spaţiilor verzi prin măsuri de ordin organizatoric şi administrativ; - întreţinerea curentă prin servicii de calitate, eficiente şi organizatorice, printr-o piaţă

concurenţială de servicii specifice; - dezvoltarea spaţiilor verzi prin recuperarea, extinderea şi organizarea de noi

aliniamente, scuaruri, parcuri, locuri de joacă şi recreere; - modernizarea spaţiilor verzi existente prin introducerea utilităţilor necesare (apă,

iluminat, canalizare, alei etc.) şi plantarea de material dendro-floricol într-o concepţie unitară, modernă;

- promovarea de concepte şi tehnologii noi în exploatarea spaţiilor verzi; - încheierea de contracte de cercetare ştiinţifică specifice; Cadastrarea spaţiilor verzi cuprinde totalitatea spaţiilor, operaţiunilor,

procedeelor şi activităţilor de identificare, inventariere, apreciere, evaluare, sintetizare a datelor şi parametrilor de natură botanică, dendrologică, estetică şi ecologică a materialului dendro-floricol existent precum şi a recomandărilor necesare pentru viitor.

Analizând rapoartele de-a lungul anilor se aduc dovezi că managementul spaţiilor verzi în municipiul Timişoara se realizează pe criterii de eficienţă economico-socială, dar şi ecologică. Din anul 2000, Primăria Municipiului Timişoara a elaborat Conceptul de Dezvoltare Strategică a Zonei Timişoara fiind elementul fundamental de influenţare definitorie a noii

10

arhitecturi peisagistice unitare timişorene. Noua concepţie peisageră a oraşului, în contextul dezvoltării durabile prevede eliminarea şi/sau ameliorarea unor neajunsuri create de beneficiile civilizaţiei. Ecosistemul Timişoarei este unul în continuă schimbare. Pentru a adopta o strategie corectă de îmbunătăţire a microclimatului, de scădere a poluării, s-au efectuat studii de cercetare ştiinţifice (Fenomenul de uscare al arborilor, Studiul vectorilor generatori de disconfort, Proiectul ROSE cu investigarea calităţii aerului şi determinarea emisiilor diferitelor surse din Timişoara, Solul, Apa stagnantă şi din precipitaţii, Aeroplanctonul etc.). Nu în ultimul rând, la baza realizării unui program de plantări pe 10 ani, pe străzi, stă Cadastrul Verde – primul Registru al spaţiilor verzi din România.

Un parc este o adevărată instituţie cu o valoare deosebită în viaţa unui oraş şi în calitatea vieţii acestuia având un caracter multifuncţional de excepţie. Prin complexitatea multifuncţională, în bilanţul timpului liber al orăşeanului, timp de câteva minute, în trecere prin el, parcul pe lângă valoarea ecologică, depăşeşte ca importanţă culturală teatrul, cinematograful etc.

Cadastrul verde a apărut ca o necesitate de extindere şi detaliere a cadastrului urban, având ca obiect al inventarierii totalitatea vegetaţiei lemnoase atât în spaţiile verzi urbane cât şi cea situată pe reţeaua de străzi sau chiar în incintele instituţiilor, întreprinderilor şi locuinţelor. Obiectul acestui cadastru este vegetaţia cu o dinamică de creştere şi dezvoltare, caracterul acestui cadastru fiind net diferenţiat de clasicul cadastru urban. Datorită acestui caracter, cadastrul verde se apropie sensibil de „amenajamentul silvic”, preluând de la acesta o serie de tehnici. Deosebirea esenţială şi saltul calitativ, a cadastrului verde faţă de amenajamentul silvic constă în evaluarea total diferită a obiectului elementar de studiu. Astfel în amenajamentul silvic unitatea elementară de studiu este „arboretul” pe o suprafaţă de minim 0,5 ha, cadastrul verde are ca unitate elementară de studiu, ultima entitate a unui ecosistem, arborele sau arbustul individual. Metoda concepută şi aplicată în sistemul de spaţii verzi al Timişoarei are ca obiectiv obţinerea de elemente structurale definitorii unui parc care să stea la baza soluţiilor de conducere ale vegetaţiei şi de optimizare a valorii peisagistice şi recreative. Metoda se bazează pe o inventariere complexă a tuturor arborilor şi arbuştilor dintr-un parc respectiv a întregii vegetaţii lemnoase, perene. Această inventariere are două componente: o inventariere spaţială care urmăreşte amplasarea exactă pe plan a fiecărui exemplar de arbore sau arbust, care primeşte şi un număr curent, notat pe plan şi posibil şi pe arbore şi o inventariere calitativă care se referă la descrierea fiecărui exemplar, cu elemente de caracterizare necesare realizării cadastrului verde. Şi care duce în final la stabilirea valorii fiecărui arbore sau arbust.

Metoda permite o cuantificare cel puţin a două funcţiuni principale a spaţiilor verzi: cea ecologică şi cea peisagistică. Elementele ce se culeg cu ocazia inventarierii arborilor şi arbuştilor sunt identificarea speciei, încadrarea speciei într-o anumită categorie (foioase, conifere, arbori, arbuşti), precizarea vârstei arborelui, determinarea elementelor taxatorice principale (diametrul trunchiului şi înălţimea arborelui). După definitivarea acestor elemente de bază urmează precizarea poziţiei fiecărui exemplar în structura generală a parcului, dominanţa coroanei, forma coroanei. Alături de această evaluare calitativă a coroanelor se află o evaluare cantitativă care este definitorie pentru valoarea ecologică a fiecărui arbore. Stabilirea funcţiei ecologice a arborilor se face prin determinarea volumului coroanelor care la rândul său se determină prin două elemente: diametrul coroanei şi înălţimea coroanei.

11

Valoarea peisagistică sau ornamentală este un alt element definitoriu în caracterizarea fiecărui arbore sau arbust. Funcţiunea de recreare şi cea instructivă a parcului este în deplină corelaţie cu această valoare. Astfel s-a simţit nevoia stabilirii unui indicator şi anume valoarea globală a exemplarelor. La stabilirea acestei valori se iau în considerare trei elemente: valoarea ecologică, valoarea peisagistică şi vitalitatea, folosindu-se următoarea formulă:

VGL = VAE x VIT x VPE în care: VGL = valoare globală VAE = valoare ecologică VIT = vitalitate VPE = valoare peisagistică Prin prelucrarea datelor se pot obţine cel puţin următoarele elaborate de sinteză:

- un plan al parcului pe care apar toate exemplarele de arbori şi arbuşti cu numărul curent; - identificarea numărului de exemplare pe specii într-un parc; - evidenţa numărului de specii pe categorii – arbori arbuşti, foioase, răşinoase; - evidenţa numărului de exemplare şi a suprafeţei de proiecţie a coroanelor pe clase

de vârstă şi specii; - evidenţa exemplarelor cu valoare peisagistică excepţională, pe specii; - stabilirea desimii, respectiv a numărului de exemplare pe hectar; - stabilirea procentului de acoperire a solului de coroane; - valoarea peisagistică medie, pe număr de exemplare; Toate aceste date certe, cuantificate, privind starea şi structura vegetaţiei şi a dotărilor

dintr-un parc, constituie componenţa esenţială de fundamentare a managementului unui spaţiu verde.

Studiile de cadastru s-au întocmit pentru fiecare parc sau scuar, individualizat ca atare, ele având următorul conţinut:

- CAP.1 – Date generale - CAP.2 – Baza cartografică - CAP.3 – Metoda de lucru - CAP.4 – Istoricul şi funcţionalitatea parcului - CAP.5 – Structura actuală a parcului - CAP.6 – Concepţia peisagistică - CAP.7 – Lucrări propuse - CAP.8 – Costul lucrărilor - CAP.9 – Anexe (evidenţa descrierii arborilor şi arbuştilor, evidenţa arborilor cu

valoare peisagistică excepţională, planuri). Ca urmare a întocmirii Cadastrului Verde se constată că în majoritatea parcurilor, cu

excepţia Grădinii Botanice care ajunge la 160 de specii, numărul speciilor nu depăşeşte cifra 110 (Parcul Copiilor), sau 107 specii (Parcul Rozelor). Majoritatea parcurilor au sub 100 de specii funcţie şi de mărimea lor.

Un indicator important al variabilităţii vegetaţiei lemnoase este numărul de specii la hectar, care este de 25 specii/ha, variind între 7 specii/ha (Parcul Lidia) şi 33 specii/ha (Parcul Alpinet).

Din numărul total al arborilor şi arbuştilor din parcurile Timişoarei rezultă o desime medie de 212 ex./ha. Această desime variază între 115 ex./ha (Parcul Stadion) şi 259 ex./ha (Parcul Catedralei). Dintre aceste exemplare 43% sunt specii indigene şi 57%, specii exotice.

Din totalul arborilor şi arbuştilor foioasele sunt în proporţie de 78%, iar răşinoasele sunt în proporţie de 22%. Distribuţia acestor procente de participare este foarte variată pe parcuri. Astfel în parcuri predomină varietăţile de Acer sp. (arţar), Robinia sp. (salcâm), Fraxinus

12

excelsior (frasin), Tilia sp. (tei), Pinus sp. (pin). O analiză mai atentă merită speciile cu valoare peisagistică deosebită. Astfel molidul argintiu (Picea pungens Argentea), cel mai impresionant arbore răşinos este prezent într-un număr mai mare de exemplare în Parcul Rozelor, Parcul Carmen Sylva, Parcul Scudier şi Parcul Alpinet. Pinul american (Pinus strobus) şi tisa (Taxus baccata) sunt prezente într-un număr destul de mare de exemplare în Parcul Rozelor şi Scuarul Piaţa Victoriei. Cu totul întâmplător apare şi bradul american.

Dintre foioase atenţia deosebită se îndreaptă platanului (Platanus acerifolia), care fără îndoială este cel mai impresionant arbore din flora noastră. În prezent numărul exemplarelor de platan sunt de aproximativ 100. De remarcat este faptul că aceste exemplare sunt bătrâne , ele fiind cadoul, peste multe decenii, al unui şir de generaţii de vestiţi horticultori timişoreni, în special din familia Muhle.

O specie spontană, de data aceasta cu o valoare peisagistică puţin în urma platanului este mesteacănul (Betula sp.). Dintre speciile exotice de arbori cu o înflorire bogată, castanul porcesc este destul de bine reprezentat (3%), realizând în câteva locaţii aliniamente de-a lungul aleilor.

Arbuştii sunt o categorie de specii indispensabile în parcuri, a căror importanţă rezidă din următoarele aspecte:

- completează structura verticală a vegetaţiei din parc; - elimină vizibilitatea de profunzime care deranjează prin deconspirarea întregului

ansamblu şi crează incinte cu o notă de intimitate; - introduce în parcuri un element de mare importanţă şi anume culoarea; Din totalul arbuştilor existenţi în spaţiile verzi ale Timişoarei, aproximativ 45% îl

reprezintă răşinoasele din genurile Thuja, Juniperus, Chamaecyparis. Arbuştii foioşi aparţin la peste 20 de genuri cu un număr destul de limitat de specii.

În vederea încheierii analizei compoziţiei pe secii a vegetaţiei lemnoase, se menţionează că au fost categorisite ca exemplare cu valoare peisagistica deosebita datorită vârstei, formei coroanei şi a dimensiunilor, peste 150 de exemplare dintre care se remarcă stejarul, platanul, plopul piramidal, tisa, molidul argintiu, chiparosul de baltă.

Deosebit de interesanţi sunt şi alţi indicatori, pe care îi oferă cadastrul verde cum ar fi: - indicele de densitate, exprimat prin numărul de exemplare la hectar, variază de la

115 ex./ha (Parcul Stadion) şi 276 ex./ha (Parcul Scudier). Pentru parcurile din partea de nordul Begăi numărul de exemplare este de 234 ex./ha iar pentru cele din sud este de 192 ex./ha.

- proporţia medie de acoperire a coroanelor este de 25%, variind înte 8% în Parcul Stadion şi 49% în Parcul Sudier. Pentru parcurile din nordul Begăi această proporţie este de 35% iar pentru cele din sud este de 16%.

- grosimea medie a stratului ecologic, care exprimă valoarea globală ecologică a fiecărui parc, este de 0,95 m. Ea variază între 0,22 m în Parcul Stadion şi 2,40 m în Parcul Central. Pentru parcurile din nord această grosime este de 1,42 m iar pentru cele din sud este de 0,56 m.

- volumul mediu al masei lemnoase variază între 52 mc/ha pentru parcurile din nord şi de 33 mc/ha pentru parcurile din sud.

În concluzie, ca valoare ecologică primele şase parcuri sunt: Parcul Scudier, Parcul Cetăţii, Grădina Botanică, Parcul Justiţiei, Parcul Copiilor “Ion Creangă”, Parcul Coronini. Ca valoare peisagistică ordinea este Grădina Botanică, Parcul Rozelor, Parcul Alpinet, Parcul Copiilor “Ion Creangă”, Parcul Scudier, Parcul Coronini.

Una dintre aplicaţiile importante ale cadastrului verde este realizarea balanţei ecologice a localităţii. Prin această balanţă ecologică se înţeleg principalele schimbări

13

gazoase care au loc între populaţia unui oraş, împreună cu toată tehnica de care dispune, pe de o parte şi între atmosferă şi vegetaţia din zonă pe de altă parte. Se face referire la principalele gaze respectiv oxigenul şi dioxidul de carbon. Se ştie că omul, animalele şi tehnica bazată pe arderi consumă oxigenul şi produc dioxid de carbon, iar echilibrul în atmosferă se menţine de către vegetaţia lemnoasă, care consumă dioxidul de carbon şi produce oxigenul.

Acest echilibru este foarte labil în mediul urban, aglomerat şi lipsit de păduri. Timişoara este un oraş de câmpie situat într-o zonă în care pe o rază de 20-30 km procentul de împădurire este de 2-3%.

Pe baza datelor oferite de cadastrul verde s-a stabilit producţia de oxigen pe care o oferă vegetaţia lemnoasă din zonă. Această producţie este legată în mod direct de suprafaţa foliară a arborilor, care în metoda de lucru a cadastrului verde este concretizată prin metru cub de coroană standard. Pornind de la această premisă, stabilirea volumului de coroane standard se face cu ajutorul a două tabele: tabelul – Calculul suprafeţelor de grădini, pe cartiere şi tabelul – Stabilirea volumului total de coroane standard şi a grosimii ecologice pe cartiere.

În primul tabel se trec trei valori certe: - suprafaţa totală a cartierului; - suprafaţa ocupată de străzi, împreună cu spaţiile verzi din cartierele de blocuri; - suprafaţa ocupată de spaţiile verzi din cartierele de blocuri. Studiind acest tabel se apreciază că suprafaţa construcţiilor dintr-un cartier de blocuri

este aproximativ egală cu cea a spaţiilor verzi aferente. O a doua apreciere este procentul ocupat de grădini şi spaţii verzi în curţi, incinte, pentru suprafaţa ce nu este domeniul public.

În prima parte a tabelului se oferă date din cadastrul verde şi din tabelul anterior: - suprafaţa străzilor şi a cartierelor de blocuri (primul tabel, coloana 6) - volumul coroanelor standard pentru spaţiile verzi din zonele stradale şi de blocuri

(cadastrul verde) - grosimea stratului ecologic (cadastrul verde) Pe baza acestui tabel se recurge la o altă apreciere, privind grosimea stratului

ecologic. De la această grosime apreciată se trece la volumul coroanelor standard ştiind că pentru 1 m grosime strat ecologic corespund 10.000 mc/ha coroană standard.

Al treilea tabel oferă apoi datele necesare pentru balanţa ecologică a oraşului, însumându-se valorile coroanelor standard pentru toate cele trei mari categorii de spaţii verzi:

- Parcuri, scuaruri; - Zone stradale, zone de blocuri şi domeniul privat; - Pădurea Verde. Al patrulea tabel oferă o evidenţă a suprafeţei de spaţii verzi, număr de arbori şi

producţia de oxigen pe locuitor. Aceşti trei indicatori au valori reduse dacă nu se ia în considerare Pădurea Verde. Semnificativ este indicele de un arbore / locuitor, în situaţia în care se include şi

Pădurea Verde în sistemul intravilan de spaţii verzi. In contextul măsurilor luate pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor, amenajarea de noi spaţii verzi are o importanţă hotărâtoare, în acest sens în sprijinul administraţiilor publice locale venind Legea nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localităţilor (modificată şi completată de Legea nr. 313/2009). După cum s-a menţionat în “Strategia dezvoltării spaţiilor verzi în noua concepţie peisagistică” Timişoara va fi împărţită, în mod simbolic, în 12 zone (asemenea petalelor

14

radiante a inflorescenţei de Floarea Soarelui), fiecare petală a florii va fi un alt aranjament, predominând un maxim de 4 specii de arbori. Timişoara este un oraş cu o bogată tradiţie în ceea ce privesc amenajările parcurilor şi grădinilor, spaţiilor verzi în general, astfel se pot distinge foarte clar 3 stadii de amenajări peisagistice în faţa imobilelor din Timişoara:

- în cartierele vechi de case (Blaşcovici, Elisabetin, Fratelia etc.) – tradiţia în amenajarea spaţiilor verzi din faţa caselor este veche. Se pot observa exemplare vechi (peste 25 de ani) de Thuja occidentalis, garduri vii din Buxus sempervirens şi Ligustrum ovalifolium, rabate cu plante anuale şi perene. În aceleaşi cartiere, la imobilele la care s-au schimbat proprietarii, noii proprietari au continuat tradiţia în amenajarea spaţiului verde din faţa imobilului, unii realizând amenajări moderne cu dotări de ultimă oră (sistem de irigare computerizat). De asemenea în faţa unor imobile există arbori şi arbuşti bătrâni, deosebiţi, dar care nu au mai fost îngrijiţi corespunzător de multă vreme, la fel şi spaţiile verzi nu mai sunt întreţinute (iarba netunsă);

- în cartierele noi de case (Dumbrăviţa, Ghiroda Nouă, Braytim etc.) –în faţa imobilelor spaţiul destinat zonei verzi este alocat foarte puţin. Totuşi există şi oameni cu multă bunăvoinţă care au amenajat spaţiul verde din faţa imobilului pentru folosinţa tuturor, cum este şi Parcul Triade – primul parc de sculptură din România. În aceste cartiere pot fi admirate, în schimb, amenajări peisagiste deosebite în interiorul proprietăţii, adevărate parcuri dendrologice, cu dotări de ultimă oră (sistem de irigare computerizat – prin picurare şi prin aspersiune);

- în cartierele de blocuri (Circumvalaţiunii, Steaua, Mircea cel Bătrân, Ion Ionescu de la Brad etc.) – la unele blocuri spaţiul verde este generos, la unele cvartale fiind amenajate locuri de joacă şi de odihnă (strada Vidraru, Pompiliu Ştefu, strada Irlanda). În general, la finalizarea construcţiilor, au fost amenajate şi spaţiile verzi. Datorită încetării întreţinerii zonelor verzi, acestea au devenit în unele locuri foarte înghesuite datorită apariţiei arborilor din sămânţă. Aceste locuri au devenit, în acelaşi timp, periculoase, arborii au crescut foarte înalţi spre lumină, nu şi-au dezvoltat o coroană echilibrată, având tulpina prea subţire în comparaţie cu înălţimea, la o rafală de vânt mai puternic existând pericolul de rupere (str. Vasile Lucaci, Bulevardul Cetăţii, zona Pieţei Dacia). Cu toate acestea există şi blocuri în faţa cărora spaţiul verde este foarte bine îngrijit, cu garduri vii de Ligustrum ovalifolium tunse la timp (adevărate ziduri verzi ce opresc praful, gazele de eşapament şi zgomotul), cu arbuşti cu flori, o gamă variată de conifere şi plante floricole anuale şi perene (zona Steaua, zona Dacia, zona Matei Basarab, zona Dâmboviţa etc.). În Timişoara, blocurile sunt grupate câte trei sau mai multe formând între ele un careu cu spaţiu verde. Unele din aceste spaţii verzi au fost reamenajate cu baterii de garaje, iar altele au fost revendicate de vechii proprietari (Ion Ionescu de la Brad).

La ora actuală spaţiile verzi din faţa imobilelor, din cartierele mărginaşe (Mehala, Plopi), sunt plantate, marea lor majoritate, cu pomi fructiferi iar compoziţia suprafeţei înierbate este formată din specii spontane, aduse de vânt. Conform HCL nr. 43/2009 privind aprobarea "Regulamentului privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara" Capitolul I. Natură şi biodiversitate - C. Persoanele fizice şi persoanele juridice răspund contravenţional pentru: a) plantarea pe domeniul public şi în aliniamentele stradale, de pomi şi arbuşti fructiferi de orice fel. Aceşti pomi fructiferi au început a fi înlocuiţi cu specii valoroase din punct de vedere dendrologic, ecologic şi estetic (cu punct de altoire la 2,5 m, balot de pământ rabiţat – Robinia pseudaccacia „Umbraculifera”, Catalpa bignonioides „Nana”) în zonele: Matei Basarab, Bucovinei, Mehala, Bujorilor,

15

Eternităţii, Torac etc. O dovadă a dorinţei de frumos din partea cetăţenilor sunt şi amenajările din jurul arborilor plantaţi de primărie.

În noua concepţie peisageră se vor efectua proiecte pe străzi, în funcţie de stilul arhitectonic al caselor. Astfel, se va continua plantarea de arbori cu punctul de altoire la înălţimea de 2 – 2,5 m, a căror coroană nu va incomoda gospodăria aeriană.

În funcţie de lăţimea spaţiului verde din faţa imobilelor se vor distinge mai multe tipuri de amenajări: - lăţimea spaţiului verde de 0,25 – 0,40 m: se va planta cu plante anuale (Portulaca grandiflora, Tagetes erecta, Tagetes patula etc), perene (Hosta sp., Aster novi-angliae, Dianthus sp., Chrysanthemum indica, Vinca minor, Lavandula angustifolia etc.) sau arbuşti (Pyracantha sp., Lonicera sp., Kerria japonica „Pleniflora”, Ligustrum ovalifolium, Buxus sempervirens etc.); - lăţimea spaţiului verde de 0,50 – 1,50 m: se va planta cu arbori cu balot, cu coroană formată la înălţimea care să nu incomodeze gospodăria aeriană (Robinia pseudacacia „Umbraculifera”, Catalpa bignonioides „Nana”, Liriodendron tulipifera „Fastigiata”, Liquidambar styraciflua, Albizzia julibrissin, Crataegus laevigata „Paul Scarlet” etc.), distanţa dintre arbori de 3 – 4 m. Între arbori se vor planta arbuşti pentru gard viu (Pyracantha sp., Forsythia x intermedia, Lonicera sp., Kerria japonica „Pleniflora”, Ligustrum ovalifolium, Buxus sempervirens etc.) formându-se astfel o perdea de protecţie ce opreşte praful şi gazele de eşapament, unde lăţimea o permite se vor planta şi plante floricole anuale şi perene (Portulaca grandiflora, Tagetes erecta, Tagetes patula, Hosta sp., Aster novi-angliae, Dianthus sp., Chrysanthemum indica, Vinca minor, Lavandula angustifolia etc.);

- lăţimea spaţiului verde de 1,50 – 3,00 m: se va planta cu arbori cu balot, cu coroană formată la înălţimea care să nu incomodeze gospodăria aeriană (Robinia pseudaccacia „Umbraculifera”, Catalpa bignonioides „Nana”, Liriodendron tulipifera „Fastigiata”, Liquidambar styraciflua, Albizzia julibrissin, Crataegus laevigata „Paul Scarlet” etc.) înspre şosea, distanţa dintre arbori de 4 m. În plan secund se vor planta arbuşti pentru gard viu (Pyracantha sp., Forsythia x intermedia, Lonicera sp., Kerria japonica „Pleniflora”, Ligustrum ovalifolium, Buxus sempervirens etc.), iar înspre trotuar se vor planta şi plante floricole anuale şi perene (Portulaca grandiflora, Tagetes erecta, Tagetes patula, Hosta sp., Aster novi-angliae, Dianthus sp., Chrysanthemum indica, Vinca minor, Lavandula angustifolia etc.) sau trandafiri de talie mare (120 cm). O astfel de amenajare va aranja vegetaţia în trepte: arbori – arbuşti – plante floricole. În funcţie de expoziţia şi de durata de însorire a străzii se vor planta plantele floricole. Pe străzile cu expoziţie nordică sau cele cu durata de iluminare de maxim 2 ore se vor folosi plante iubitoare de umbră: Hosta sp., Vinca minor, Pachysandra terminalis, Hydrangea sp., Impatiens sp., Rhododendron sp. etc. Vinca minor şi Pachysandra terminalis sunt specii acoperitoare ce pot fi utilizate în loc de gazon pe porţiunile foarte umbrite. Pe străzile cu expoziţie sudică sau cu mai mult de 4 ore de iluminare se vor planta plante floricole anuale şi perene iubitoare de soare şi lumină: Portulaca grandiflora, Tagetes erecta, Tagetes patula, Lavandula angustifolia, Gazania splendens, Coleus sp. etc.

16

TABELUL 1 CALCUL APRECIAT AL SUPRAFEŢELOR DE GRĂDINI PE CARTIERE

SUPRAFAŢA OCUPATĂ NR. CARTIER

S. TOT. CARTIER (HA) STRĂZI + S. VERDE

BLOCURI (HA) DIN CARE S.

VERDE BLOCURI (HA)

S. BLOCURI PARCĂRI (HA)

TOTAL SUPRAFAŢA

OCUPATĂ (HA)

% OCUPAT

REST SUPRAFAŢĂ CARTIERE

(HA)

% GRĂDINI

S. GRĂDINI SP. VERZI

(HA)

I 307,6 100,2 36,8 36,8 137,0 45 170,6 10 17,1 II A 440,2 125,6 33,0 33,0 158,6 35 281,9 30 84,6 II B 243,0 57,4 13,1 13,1 70,5 29 169,5 30 50,9 III 642,9 175,6 37,6 37,6 213,2 33 429,7 40 171,9 IV 321,8 72,5 8,0 8,2 80,7 25 241,1 4060 96,4 V 445,8 105,3 15,7 15,7 121,0 27 324,8 60 194,9 VI 226,4 45,6 5,8 5,8 51,4 23 175,0 60 105,0 VII 118,4 24,0 4,2 4,2 28,2 24 90,2 60 54,1 VIII 72,0 14,4 - - 14,4 20 57,6 60 34,6 IX 81,9 14,6 - - 14,6 18 67,3 60 40,4 X 95,9 21,9 1,9 2,9 23,8 25 72,1 60 43,3

TOTAL 2995,9 757,1 156,3 157,3 913,4 2079,8 - 893,2

17

TABELUL 2 STABILIREA VOLUMULUI TOTAL DE COROANE STANDARD A

GROSIMII STRATULUI ECOLOGIC ŞI A PRODUCŢIEI ANUALE DE OXIGEN PE CARTIERE

DATE DIN CADASTRUL VERDE DATE APRECIATE CARTIER S. STRĂZI +

(HA) BLOC VOL. COR.

STAND. (MII M.C.)

GROSIME STRAT

ECOLOGIC (M)

S. GRĂDINI (HA)

GROSIME STRAT

ECOLOGIC (M)

VOL. COR. STAND. (MII

M.C.)

TOTAL VOLUM COR. STANDARD

(MII m. C)

SUPRAF. CARTIER

(HA)

GROSIM E STRAT ECO. (M.)

PRODUCŢIE ANUALĂ

OXIGEN (KG)

I 137,0 839,2 0,61 17,1 0,3 5,1 844,3 307,6 0,27 675440 II A 155,5 623,4 0,40 85,3 0,2 17,1 640,5 439,7 0,15 512400 II B 70,5 292,8 0,42 50,9 0,21 10,7 303,5 240,0 0,13 242800 III 213,2 995,0 0,47 171,9 0,23 39,5 1034,5 642,9 0,16 827600 IV 80,7 252,8 0,31 96,4 0,15 144,6 397,4 321,8 0,16 317920 V 121,0 280,6 0,23 194,9 0,12 23,4 304,0 445,8 0,07 243200 VI 51,4 38,2 0,07 105,0 0,04 4,2 42,4 226,4 0,02 33920 VII 28,2 82,7 0,29 54,1 0,14 7,6 90,3 118,4 0,08 72240 VIII 14,4 9,2 0,06 34,6 0,03 1,0 10,2 72,0 0,01 8160 IX 14,6 53,2 0,36 40,4 0,18 7,3 60,5 81,7 0,07 48400 X 23,8 81,6 0,34 43,3 0,17 7,4 89,0 95,9 0,09 71200

TOTAL 910,3 3548,7 - 893,9 - 267,9 3816,6 2992,2 - 3053280

18

TABELUL 3 CENTRALIZATOR SUPRAFAŢĂ SPAŢII VERZI, VOLUM COROANE STANDARD, GROSIME STRAT ECOLOGIC ŞI PRODUCŢIE

OXIGEN ÎN MUNICIPIUL TIMIŞOARA

CATEGORII SPAŢII VERZI (SURSA DATE)

SUPRAFAŢA SP. VERZI (HA)

VOLUM COROANE STANDARD (MC)

GROSIME STRAT ECOLOGIC (M)

PRODUCŢIE ANUALĂ OXIGEN (KG)

PARCURI, SCUARURI (SISTEM INTRAVILAN –

PARTEA I)

101

963936

0,96

771149

ZONE STRADALE, BLOCURI (SISTEM

INTRAVILAN – PARTEA II)

322

3548700

1,10

2773680

DOMENIUL PRIVAT (SISTEM INTRAVILAN –

PARTEA II)

894

267900

0,03

214320

TOTAL 1 1317 4780536 0,36 3759149 PĂDUREA VERDE (SISTEM INTRAVILAN – PARTEA II)

603

10654000

1,77 8523200

TOTAL MUNICIPIU 1920 15434536 0,80 12282349

19

TABELUL 4 EVIDENŢA SUPRAFAŢĂ SPAŢII VERZI, NUMĂR DE ARBORI ŞI PRODUCŢIE OXIGEN PE LOCUITOR

CATEGORII SPAŢII VERZI (SURSA DATE)

SUPRAFAŢA SPAŢII VERZI (MP)

NUMĂR ARBORI PRODUCŢIE OXIGEN (KG)

TOTAL PE LOC. TOTAL PE LOC. TOTAL PE LOC. PARCURI, SCUARURI 1010000 2,5 21070 0,05 771149 1,9

ZONE STRADALE, BLOCURI 3220000 8,1 145020 0,36 2773680 6,9 DOMENIUL PRIVAT 8940000 22,3 11160 0,03 214320 0,6

TOTAL 1 13170000 32,9 177250 0,44 3759149 9,4 PĂDUREA VERDE 6030000 15,1 233130 0,58 8523200 21,3

TOTAL MUNICIPIU 19200000 48,0 410380 1,02 12282349 30,7

20

Trandafirul, „regina florilor”, a dat Timişoarei numele de „Oraşul trandafirilor”. Acesta este prezent în parcuri, scuaruri, intersecţii, în spaţiile verzi din faţa imobilelor şi în aproape toate grădinile particulare. În spaţiile verzi din centrul oraşului se găsesc aproximativ 25.000 de trandafiri, iar totalul în municipiu este de 40.000 de bucăţi. Pentru a păstra acest renume, Primăria Municipiului Timişoara prin cele 3 societăţi comerciale care întreţin spaţiile verzi din municipiu, s- au înfiinţat noi rabate plantate cu trandafiri, în locurile foarte însorite, cum sunt: aliniamentul, scuarul şi locul de joacă de pe strada Pompiliu Ştefu, scuarul Piaţa Dacia, intersecţia strada 20 Decembrie 1989 cu Bulevardul Regele Ferdinand, intersecţia străzii I. Ionescu de la Brad cu strada Borzeşti, Piaţa Avram Iancu, strada Gheorghe Bariţiu, strada Mangalia etc.

În anul 2006 s-au plantat 1000 de trandafiri, iar în 2007 peste 1500 trandafiri. In anul 2008 s-a înfiinţat „plantaţia mamă” de trandafiri, în Parcul Lidia (Pădurice

Giroc), de unde se recoltează muguri altoi. Ţinând cont de tradiţia Timişoarei privind trandafirii, în ultima joi a lunii mai 2009, a

avut loc prima ediţie a manifestării Ziua Trandafirului. Au participat iubitori ai trandafirului din Timişoara: elevi de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 30, studenţi ai Facultăţii de Horticultură de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, membrii ai Asociaţiei Amicii Rozelor – Filiala Timişoara, organizatorii – Direcţia de Mediu – Serviciul Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Programul activităţilor din această zi a început cu recoltarea ramurilor altoi din „plantaţia mamă” din Parcul Lidia (Pădurice Giroc). Lecţia practică de altoire a trandafirilor a avut loc la pepiniera societăţii Horticultura S.A de pe Calea Urseni. Încheierea activităţii a avut loc în Parcul Rozelor.

Recoltare altoi din plantaţia mamă „Parc Lidia” Recoltare „ochi” pentru altoit

| a dit a A

21

Altoirea propriu-zisă

În anul 2009 s-au plantat 12.200 butaşi de trandafiri din 100 de soiuri. O parte s-au plantat la plantaţia mamă de trandafiri din Parcul Lidia (Pădurice Giroc), s-a completat colecţia de trandafiri din Parcul Rozelor, s-au deschis rabate cu trandafiri pe strada Pompiliu Ştefu, dar au beneficiat şi asociaţiile de proprietari în vederea înfrumuseţării pergolelor de la intrarea în imobile. Soiurile de trandafiri plantate sunt remontante, cu flori parfumate, din grupele: Thea hybrida, floribunda, polyantha, urcători. Soiurile sunt produse de producători renumiţi din Uniunea Europeană:

- grupa Poulsen: - Thea hybrida: Isabella Rossellini, Tivoli, Royal Copenhagen, Glamour,

Stunning, Wonderful, Courage; - Floribunda: Bonita, Clair, Nadia, Nina, Sandra, Hafnia, Lorelei, Amber Cover,

Coral Border, Snow Border, White Cover, Amor, Magic, Snow, Top, Hill, Aladdin, Discovery, Olympic, Topkapi, Zorba etc.;

- grupa Meilland: - Thea hybrida: Arthur Rimbaud, Baronne de Rothschild, Edith Piaf, Papa

Meilland, Michelangelo, Princesse de Monaco, Black Baccara, Caprice de Meilland, Leonardo da Vinci, Rodin, Mona Lisa

- urcători: Christophe Colomb, Cyrano de Bergerac, Coctail, Palais Royal, Papa Meilland, Pierre de Ronsard, Rimosa;

Thea hybrida şi Grandiflora: Chrysler Imperial, Casanova, Tanor Star, Sterling, Eiffel Tower etc.;

Polyantha şi Floribunda: Consul, Stromboli, Arthur Bell, Golden Delight, Kimono, England, White, Snow white etc.;

Urcători: Paul's Scarlet, Don Juan, New Dawn, Goldie's, Virgo, Parade etc.;

ANU URIAS IE

22

Pentru anul 2010 colecţia de trandafiri a Timişoarei se prevede a fi îmbogăţită cu peste 6.000 de butaşi din peste 50 soiuri.

Black-Baccara Imperatrice Farah

Papa Meilland Pascali

Europeana Princesse de Monaco

Snow Cover Aladdin's Dream

N

23

Crimson Glory Double Delight

Edith Piaf Ingrid Bergman În Parcul Rozelor, completarea colecţiei de trandafiri cu soiuri vechi, noi şi englezeşti a început încă din anul 2005, prezentăm mai jos câteva soiuri:

Flower Power Golden Wedding

Blue Moon Alpine Sunset

24

Elina Swan

Black Velvet Blue River

Braithwaite Diamond Jubilee

Nostalgia Osiria

RI i

25

Sub deviza „Trandafirul – simbol al oraşelor Timişoara – Portland” s-a demarat un proiect cu titlul „Educaţia Civică Comunitară Civilizată 2007-2013”, iniţiatorul acestui proiect fiind domnul Dorel Jurcovan – persoana de legătură dintre Timişoara şi Portland, statul Oregon – S.U.A. Trandafirul este simbolul Portlandului (se găseşte pe taxiuri, autobuze, până şi pe capacele de canal). Parcul Trandafirilor din Portland are o suprafaţă de 40.000 mp, cu mii de trandafiri aparţinând a 550 de varietăţi. Parcul este foarte bine îngrijit, deşi există doar un singur salariat cu normă întreagă şi două ajutoare cu jumătate de normă. Diferenţa de muncă vine din activităţi voluntare. Doamne voluntare curăţă frunzele şi petalele uscate. Persoane condamnate pentru delicte minore îşi ispăşesc pedeapsa realizând muncă în folosul comunităţii în parc. Fondul de trandafiri este păstrat ca o comoară, în grădină e interzis de intrat cu flori tăiate pentru a nu contamina trandafirii de aici.

Elevii liceelor din Timişoara au devenit participanţi activi ai proiectului. Implicarea a început cu prezentarea proiectul “Portland - Timişoara „Oraşe ale Trandafirului” în 5 şcoli din Timişoara: Liceul de Arte Plastice, Liceul Carmen Sylva, Liceul Calderon, Şcoala Generală nr. 2 şi Liceul de Informatică Grigore Moisil. Iniţiativa aparţine Consiliului Seniorilor Timişoara – reprezentată de ing. Nicu Vlad şi a Primăriei Municipiului Timişoara – Direcţia de Mediu. Amenajarea spaţiilor verzi este o artă, nu trebuie privită ca o expoziţie de plante, o umplutură a suprafeţelor goale, ea este o ştiinţă, cu principii şi metode proprii. Amenajarea peisagistică se situează undeva între arhitectură şi pictură, ea disciplinând relieful, punând în valoare cursul unei ape şi mobilitatea ei, armonizând culorile speciilor dendro-floricole.

În contextul strategiei dezvoltării spaţiilor verzi în noua concepţie peisagistică pentru amenajarea spaţiilor verzi de pe domeniul public din faţa imobilelor, Primăria Municipiului Timişoara sprijină, în fiecare toamnă şi primăvară, cu material dendrologic asociaţiile de proprietari şi proprietarii de imobile. Obligaţiile acestora sunt de a întreţine materialul dendrologic primit prin: udări repetate în perioada de vegetaţie, efectuarea tăierilor de corecţie şi formare a coroanei la arbori şi arbuşti şi tunderea gazonului periodic. Tot în sprijinul cetăţenilor şi pentru o amenajare, a spaţiului verde din faţa imobilului, unitară, executată cu profesionalism pe toată strada, consilierii Direcţiei de Mediu – Serviciul Spaţii verzi – Biroul Mobilier urban şi dezvoltare spaţii verzi din cadrul primăriei vor concepe proiectul de amenajare.

1.2. Cercetări ştiinţifice privind calitatea cadrului peisagistic

1.2.1. Fenomenul de uscare al arborilor în Timişoara

Dezvoltarea municipiului Timişoara, aplicarea de noi tehnologii pentru ridicarea calităţii vieţii, în sensul de a beneficia de avantajele civilizaţiei de azi, de la fibra optică până la cele mai moderne instalaţii au fără îndoială efecte secundare ce se repercutează şi asupra mediului natural, atropizându-l tot mai evident. Problemele legate de poluarea aerului sunt din ce în ce tot mai mari şi peisajul este într-o tot mai semnificativă modificare. Arborii la fel ca străzile, clădirile publice, canalizarea etc., trebuie consideraţi ca o parte a infrastructurii comunitare, fiind bunuri importante care necesită irigare şi întreţineri la fel ca şi oricare componentă a proprietăţii publice. Arborii ,,muncesc” efectiv 24 din 24 de ore pentru îmbunătăţirea calităţii mediului în care trăim, şi implicit a vieţii noastre. Ei folosesc pentru nutriţie dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă, apă,

26

lumina solară şi o mică cantitate din elementele solului şi eliberează oxigenul (O2) necesar respiraţiei noastre. Arborii reduc poluarea aerului datorită faptului că:

- reţin particulele de poluanţi (praf, cenuşă, polen, fum etc.) care pot provoca oamenilor afecţiuni pulmonare;

- absorb CO2 şi alte gaze periculoase şi completează atmosfera cu oxigen; - produc la un hectar oxigenul necesar respiraţei zilnice a 45 de oameni; - absorb monoxidul de carbon, pe fiecare hectar, de-a lungul unui an, egal cu cantitatea

produsă de un automobil care rulează o distanţă de aproximativ 42000 km. Arborii îndepărtează gazele poluante, absorbindu-le prin porii de pe suprafaţa frunzelor. Particulele sunt reţinute şi filtrate de frunze, ramuri şi trunchiuri. Poluanţii aerului afectează arborii producând pagube frunzişului şi deteriorează procesul de fotosinteză (asimilarea hranei). De asemenea, poluanţii sensibilizează arborii făcându-i mai vulnerabili la atacurile de insecte şi boli. Prin lipsa arborilor în oraşe nu se intensifică doar efectul de “încălzire urbană” datorită reducerii sau lipsei umbrei şi a intensificarii fenomenului de evaporaţie, dar se pierde şi rolul pe care arborii îl au ca şi consumatori de CO2 precum şi rolul pe care îl joacă în atenuarea poluării, frunzişul arborilor acţionând ca un obstacol în mişcarea descendentă a aerului poluat, reţinând praful şi alte diverse particule.

TABELUL 5 Principalii poluanti ai aerului si sursele lor primare

Poluant Surse primare Dioxid de carbon Arderea uleiului, cărbunelui şi a gazelor naturale

pentru energie Dioxid de sulf Arderea cărbunelui pentru generarea de electricitate Florura de hidrogen si tetraflorura de silicon

Producerea de ferilizatori cu aluminiu şi fosfaţi, rafinăriile de petrol, oţelăriile

Ozon Reacţiile chimice dintre lumina solară şi gazele de eşapament, smogul

Metan Arderea combustibililor fosili, deşeuri menajere Oxizii azotati Arderea combustibililor fosili şi gazele de eşapament Cloroflorocarbonaţii Aparatele de aer condiţionat, refrigeratoarele

Arderea combustibililor fosili pentru energie constituie o sursă de creştere a cantităţii de

CO2 în atmosferă. Printr-o gestionare adecvată, prin măsuri de protecţie a spaţiilor verzi, dar şi prin acţiuni de extindere a acestora se poate reduce nivelul de CO2 prin stocarea carbonului în rădăcini şi trunchiuri, dar totodată se eliberează şi oxigen în atmosferă.

Arborii luptă şi împotriva gazelor cu efect de seră. Căldura se acumulează în atmosferă datorită nivelelor ridicate de CO2 şi a altor gaze cu efect de seră. Arborii crează materie organică pe suprafaţa solului datorită litierei iar rădăcinile lor cresc permeabilitatea solului.

Fără arbori, oraşele ar avea nevoie de o creştere a numărului de canale colectoare a apelor provenite de pe urma furtunilor.

27

Conform USDA Forest Service, arborii pot reduce costurile generate de aparatele de incălzire sau răcire a locuinţei. In lunile călduroase, datorită umbrei pe care o generează (în situaţia în care arborii sunt plantaţi în imediata vecinătate a clădirilor), ei contribuie la reducerea temperaturii în interiorul locuinţelor. De asemenea, ei acţionează ca şi o perdea de protecţie iarna. Ca o rezultantă directă, se consumă mai puţin electricitate. Este dovedit statistic că, umbra produsă de minim 3 arbori de mari dimensiuni plantaţi în jurul casei reduc costurile generale de utilizare a aerului condiţionat cu până la 30%.

Arborii pot reduce efectul de “insula de caldură” din oraşe. Aceste “insule” rezultă prin stocarea de energie termică în asfalt, betoane, oţel etc. In astfel de “insulele de căldură” temperatura poate fi cu 30C până la 100C mai ridicată decât în zonele din afara oraşelor. Efectul colectiv al arborilor (datorat fenomenului de evaporare a apei) reduce temperatura aerului în astfel de zone.

Coform studiilor făcute de USDA Forest Service: - arborii măresc stabilitatea economică prin atragerea de noi afaceri şi de turişti; - oamenii se relaxează şi sunt dispuşi să facă cumpărături mai multe de-a lungul

aliniamentelor stradale; - apartamentele şi birourile în zonele cu mai mulţi arbori se închiriază mai repede, au o

rată de ocupare mai mare şi chiriaşii stau mai mult timp; - angajaţii care lucrează în birouri în vecinătatea cărora sunt mulţi arbori sunt mai

productivi şi absenteismul este mai redus. Prezenţa arborilor poate reduce nivelul sonor măsurat la înălţimea omului. Arborii cu

tulpina înaltă atenuează sunetele cu frecvenţe joase şi înalte. Astfel, poate fi obţinută o diminiuare cu 23 dB prin plantarea unui ecran verde.

Arborii şi asociaţiile de plante crează ecositeme locale care furnizează habitate şi hrană pentru păsări şi animale. Ei oferă mini-climate durabile şi pentru alte plante care altfel ar fi absente din zonele urbane.

Se ştie că o proprietate cu arbori şi alte plante este mult mai dorită decât o proprietate situată într-un peisaj sterp. Studiile au arătat că:

- arborii sănătoşi pot creşte cu până la 15% valoarea proprietăţii; - birourile şi spaţiile industriale situate în zone cu mulţi arbori sunt mai căutate şi mai

valoroase pentru cumpărare sau închiriere. Pentru a se adopta o strategie corectă de îmbunătăţire a microclimatului urbei s-a luat în

considerare reacţia energo – informaţională între plante, animale, oameni – mediu înconjurător, ce poate fi considerată o relaţie unitară, indestructibilă, dar mereu în schimbare. Interacţiunile mediu – plantă – mediu implică asocierea cazualităţii ca formă a conexiunii universale, spunea profesorul Săndoiu. Această cazualitate conferă o orientabilitate naturală în mediu, plasată în conceptul spaţio – temporal. Planta, ca sistem cibernetic, are capacitatea de a intra în legătură cu mediul primind de la acesta intrări – influente şi elaborând către mediu mesaje constituite ca ieşiri. Personalitatea cibernetică a arborelui, multiplicată cu întreaga populaţie a ecosistemului, conduce la fenomene complexe. Realizarea inventarierii speciilor lemnoase existente, starea lor de sănătate, valoarea ecologică şi ornamentală s-a concretizat în existenţa lucrării complexe ,,Cadastrul verde“ cuprinzând o bază de date a spaţiilor verzi ale oraşului şi permiţând planificarea ştiinţifică a dezvoltării acestora pentru viitor.

28

Cercetarea ştiinţifică privind fenomenul de uscare al arborilor şi arbuştilor luarea unor măsuri stricte de stopare a acestora în parcurile Timişoarei, demonstrează faptul că şi aici coroziunea biologică este o realitate, care împreună cu alţi factori (fizici, chimici, biologici) poate fi cauza degradării stării de sănătate a sistemelor biotice. Determinarea cauzelor uscării arborilor şi arbuştilor din parcurile Timişoarei a început ca studiu ştiinţific de cercetare din 2003, împreună cu Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – secţia Timişoara, continuat şi în anii următori. Complexitatea problemelor depistate au condus la ,,Analiza stării de sănătate şi influenţa poluării aerului asupra arborilor din Municipiul Timişoara“ şi la ,,Cercetări privind influenţa poluării aerului asupra arborilor din municipiul Timişoara (Parcul Copiilor, Parcul Poporului, Parcul Pădurice – Giroc) realizate de Primăria Timişoara cu ICAS secţia – Timişoara în 2007 – 2008. Studiul intitulat ,,Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului - Analiza conţinutului de noxe din frunzele arborilor santinelă” a fost realizat de Primăria Municipiului Timişoara împreună cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara şi face parte din programul Timişoara ecologică” – concept privind strategia în domeniul protecţiei mediului iniţiat de Primăria Municipiului Timişoara, Direcţia de Mediu, încă din 2005, ca parte a Conceptului Strategic de Dezvoltare Durabilă a zonei Timişoara. Preocupările omenirii pentru un aer mai curat, mai sănătos se îndreaptă din ce în ce mai mult spre biosupraveghere. Arborii oferă o gamă largă de informaţii ca bioindicatori sau bioacumulatori. Ei înregistrează şi acumulează secundă de secundă, zi de zi, lună de lună, alterări morfologice şi biochimice, informaţiile curente observându-se pe frunzele arborilor bioindicatori: decolorări, arsuri, malformări etc. Diagnoza foliară a calităţii aerului din Timişoara relevă faptul că şi în Timişoara aerul de care avem nevoie în permanenţă este viciat de natriu, cupru, zinc, fier, magneziu, clor, fluor şi sulf aşa cum arată simptomele foliare şi mai ales analizele foliare.

0 500

1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500

Ppm

R eg

hi n

Su ce

av a

B uc

ur eş

ti

D ej

B ac

ău

S ig

hi şo

ar a

B is

tri ţa

C lu

j N

ap oc

a

Tg . M

ur eş

Ti m

iş oa

ra

B uc

ur eş

ti

G he

rla

Ba ia

M ar

e

Niveluri de poluare cu natriu în câteva oraşe din România

Dintre speciile folosite ca bioacumulatori în Timişoara, castanul porcesc din aliniamentele stradale înregistrează cantităţi mai mari de natriu de până la 185,8 ppm în mediu,

29

maximul fiind înregistrat în Parcul Coronini (Poporului) de 718,4 ppm, faţă de un prag de toxicitate de 1000 ppm. În ceea ce priveşte conţinutul de zinc, în frunzele de paltin nu se atinge pragul de toxicitate de 60 ppm, el variind de la 8,1 ppm în Parcul Copiilor la maximul de 14,9 ppm în Parcul Giroc. Conţinutul de cupru în frunzele de paltin nu a depăşit pragul de toxicitate de 12 ppm, el având valoarea cea mai mică de 3,6 ppm în Parcul Coronini (Poporului) şi maximum de 7,1 ppm în Parcul Copiilor. Poluarea cu trioxidul de fier în Timişoara este demonstrată prin depăşirea pragului de toxicitate de 90 ppm, mai mică în Parcul Copiilor, cu o medie de 96,32 ppm şi mai mare în Parcul Giroc 165,1 ppm, dar cu o maximă de 353,8 în Parcul Coronini (Poporului). Sursele de poluare cu dioxid de sulf (SO2) se caracterizează nu numai prin instabilitate în spaţii şi timp, caracter polipoluant, ci şi prin prezenţa în mai multe cartiere ale oraşului. Poluarea cu SO2 este produsă nu numai de centralele electrice de termoficare (Colterm) de centralele termice ale întreprinderilor, de incineratoarele spitalelor, dar şi de rampele de deşeuri, centralele termice ale blocurilor sistemelor de încălzire a caselor individuale, procesele tehnologice ale fabricilor etc. Influenţa negativă a dioxidului de sulf asupra plantelor se poate observa prin apariţia de malformaţii, căderea frunzelor înainte de vreme, rărirea coroanei, decolorări ale frunzelor, arsuri etc.

Morus alba Kerria japonica

Salvia glutinosa Tropaeolum majus

Frunze afectate de poluarea cu SO2 Conţinutul sulfului în frunzele de paltin din Parcul Coronini (Poporului) indică o poluare incipientă (2100 ppm) până la o poluare evidentă de 3700 ppm, luându-se în calcul un prag de toxicitate de 2000 ppm.

30

Niveluri de poluare cu SO2 in cateva localitati din Romania

(analize foliare la Acer pseudoplatanus)

Niveluri de poluare cu sulf in Timisoara la paltinul de munte

O situaţie asemănătoare evidenţiază valoarea medie a conţinutului în sulf a frunzelor de tei din Parcul Coronini, 2580 ppm, care este mai mare decât în Parcul Copiilor 2480 ppm şi decât în Parcul Giroc, 1600 ppm.

0

1100 1300

1500 1700 1700

0

1500 1500 1600 1600

2100

0

2100

2600 2700

3400 3700

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

4000

Pp m

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1 4

1 5 Parcul Giroc Parcul I. Creanga Parcul Coronini

Niveluri de poluare cu sulf la paltin de munte în Timişoara - 2007

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000 Pp

m

Localităţi

Niveluri de poluare cu SO2 în câteva localităţi din România 2008 -analize foliare la Acer pseudoplatanus-

Copşa Mică 5500 Baia Mare Ferneziu 4356 Blaj 4100 Cluj Grădina Botanică 3800 Baia Mare Şesul Băii 3600 Târgu Mureş Centru 3100 Cluj Parc Municipal 3000 Dej Aliniamente 2930 Timişoara Parc Coronini. 2900 Baia Sprie 2800 Baia Mare Phoenix 2667 Reghin 2454 Baia Mare Cart Nou 2200 Sighişoara 2200 Covasna 2005 Bucureşti Cişmigiu 2000 Braşov 2000 Reghin 2000 Dej Parc 1850 Bistriţa 1779 Bucureşti Teiul Doamnei 1700 Timişoara Parc I. Creanga1660 Gherja 1500 Timişoara Parc Giroc 1460 Dej Parc 1400 Bacău 1300 Bistriţa 1300 Râşnov 1100 Serie29

31

Niveluri de poluare cu SO2 în cateva localităţi din Romania

(analize foliare la tei)

Niveluri de poluare cu sulf în Timişoara la tei

Media conţinutului de magneziu din frunzele arborilor, recoltate din 4 parcuri şi 5 scuaruri, indică depăşirea pragului de toxicitate (3000 ppm) în scuarul Pompiliu Ştefu (5572 ppm) de 1,9 ori şi în Parcul Adolescenţilor (Scuarul Elevilor) (5475, 33 ppm) de 1,8 ori.

0

1400 1500 1600 1700

1800

0

1800

2500 2600

2700 2800

0

2200 2400 2400

2900 3000

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

Pp m

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Parcul Giroc Parcul I. Creanga Parcul Coronini

Niveluri de poluare cu sulf la tei în Timişoara - 2007

0 500

1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500

Pp m

Localităţi

Niveluri de poluare cu SO2 în câteva localităţi din România. -analize foliare la tei-

Dej 4030 Târgu Mureş 3905 Reghin 3800 Cluj Parc Municipal 3700

Timişoara P.Coronini 2580

Timişoara P.I. Creanga 2480

Baia Mare 2100 Bucureşti Cişmigiu 1900

Suceava 1800 Timişoara P.Giroc 1600

Baia Mare Şesu Băii 1600

Bucureşti Teiul Doamnei 1500

Bacău 1400 Dej Parc 1400 Sighişoara 1400 Gherla 1300

32

Conţinutul mediu în Mg al frunzelor la arborii din genul Acer, Tilia, Quercus, Robinia şi

Aesculus, din parcurile şi scuarurile Timişoarei în 2008 Aportul mărit de magneziu provoacă arborilor carenţe în nutriţia cu mangan, mai ales pe solurile sărace în acest element. Bioevaluarea poluării cu mangan arată că media conţinutului de mangan în frunze s-a încadrat în general în intervalul optim de 30 – 100 ppm.

Conţinutul mediu în Mn al frunzelor la arborii din genul Acer, Tilia, Quercus, Robinia şi

Aesculus, din parcurile şi scuarurile Timişoarei în 2008

5572 5475,33

2684,5

2086,071926,24

1233 1227,42

1204,931182,33

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

pp m

Parcuri, scuaruri

Bioevaluarea poluării cu Mg în 2008 în parcurile si scuarurile din Timişoara

Scuar Pompiliu Stefu Scuarul Elevilor Parcul Stadion Scuarul Zurich Parcul Carmen Sylva Scuarul Vidraru Parcul Mocioni Scuarul Piaţa Crucii Scuarul Gh. Doja

69,8 5

39,6 2

25,3 2

15,6 9 12,1

3 10,8 4 10,6

7 10,3 1

9,9 9

0 10 20 30 40 50 60 70

pp m

Parcuri, scuaruri

Bioevaluarea poluării cu Mn în 2008 în parcurile si scuarurile din Timişoara

Scuar Zurich Parc Carmen Sylva Scuar Vidraru Scuar Pompiliu Stefu Parc Mocioni Scuar Piaţa Crucii Scuar Elevilor Parc Stadion Scuar Gh. Doja

33

In urma analizării datelor colectate din parcurile şi scuarurile din Timişoara se constată că fenomenul de uscare a arborilor şi arbuştilor este de proporţii reduse. Totuşi, majoritatea arborilor afectaţi au ca principală cauză a uscării influenţa antropică. Astfel, mulţi arbori au suferit diverse vătămări ale scoarţei sau lemnului în urma unor toaletări sau lucrări de întreţinere efectuate, alţii au răni produse de neatenţia în utilizare a diferitelor utilaje cu care se lucrează în parcuri, iar o parte au fost vandalizaţi. Poluarea ca factor potenţial major care contribuie la uscarea arborilor şi arbuştilor în Timişoara a fost luată în considerare acolo unde acţiunea celorlalţi factori nu a putut fi identificată, sursă de poluare locală cum sunt: intersecţii, artere intens circulate. În cazurile observate, decolorarea, defolierea şi uscarea prezintă forme şi simetrii direct corelate cu expunerea către zona de unde vine poluarea.

Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că destule exemplare lemnoase au fost plantate fără a se ţine seama de nevoile lor ecologice şi de dezvoltarea lor ulterioară, astfel că unii arbori şi arbuşti au început să prezinte fenomenul de uscare (în diferite stadii) şi datorită umbririi excesive.

Trebuie remarcat faptul că fenomenul de uscare este generat şi de vârsta înaintată pe care o au unele exemplare. Prin urmare se recomandă în acest caz a se efectua tăieri specifice arborilor bătrâni.

Lucrarea constă din eliminarea ramurilor uscate, care dau un aspect neplăcut, şi care constituie un pericol pentru pietoni şi vehicule. Operaţia de extragere a ramurilor uscate se recomandă să se facă înainte de căderea frunzelor, când aceste ramuri se pot identifica cu uşurinţă.

O altă operaţie este reducerea coroanelor arborilor care au luat o prea mare dezvoltare în raport cu spaţiul ce le-a fost rezervat. Această lucrare se face către sfârşitul iernii, când nu mai este pericol de îngheţ. De asemenea, când lungimea creşterilor anuale este foarte redusă, se va proceda la reîntinerirea arborilor, reducând numărul ramurilor bătrâne şi scurtându-le pe cele mai tinere rămase.

Seva având de alimentat un număr mai redus de ramuri, care la rândul lor au fost scurtate, va determina apariţia unor noi ramuri, astfel că acestea, mai tinere şi mai viguroase, vor putea contribui la formarea unei noi coroane.

Arborii care sunt plantaţi în grupuri mari (şi care ajung la maturitate să constituie starea de masiv) în tinereţe vor fi trataţi ca şi arborii izolaţi, adicǎ sunt lǎsaţi sǎ se dezvolte liber, natural. Abia mai târziu, când ramurile din coroanele lor încep sǎ se întâlneascǎ, sǎ se întrepǎtrundǎ sau sǎ se usuce, este necesar sǎ se intervinǎ cu tǎieri. În acest caz se va proceda în felul urmǎtor: ramurile din zonele periferice ale grupului sau masivului sunt lǎsate sǎ creascǎ nestingherite, liber, lăsându-le posibilitatea sǎ se dezvolte chiar şi pe porţiunile joase ale tulpinii.

În interiorul grupului, sau masivului, din cauza lipsei de luminǎ, creşterea este stânjenitǎ şi pe mǎsurǎ ce arborii cresc în înǎlţime, ramurile din interior încep sǎ se usuce de jos în sus. Aceste ramuri uscate trebuie înlǎturate pe mǎsurǎ ce mor. În final, interiorul plantaţiei se goleşte şi, privitǎ din exterior, plantaţia ia forma unei calote.

34

Uscarea progresiva a ramurilor din interiorul uni masiv

Înlǎturarea ramurilor uscate este obligatorie şi din motive de igienǎ. Se va evita astfel

formarea de focare de infecţie în interiorul plantaţiei. Un număr redus de exemplare are de suferit şi de pe urma factorilor abiotici (vânt,

zăpadă etc.). Astfel, se va mai interveni cu tăieri şi în cazul pagubelor produse de furtuni, depuneri masive de zǎpadǎ, chiciurǎ etc. Pǎrţile calamitate se înlǎturǎ cu multǎ grijǎ pentru a nu se mai distruge şi alte ramuri, pentru a nu se altera forma coroanei. În cazul arborilor în declin, chiar dacă se aplică în coroană tăieri de reîntinerire, tăierile nu mai au efectul scontat şi nu mai pot realiza stimularea creşterii în vederea atingerii unei stări de vegetaţie active; într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat se recomandă înlocuirea acestor exemplare.

Prin urmare, pentru o îmbunătăţire a stării de sănătate a arborilor este necesară evitarea pe cât posibil a rănirii acestora printr-o însuşire şi aplicare corectă a regulilor de toaletare, iar dacă totuşi rănile se produc accidental trebuie cunoscute şi aplicate mijloacele prin care rănile pot fi tratate.

Rănile pot fi cauzate de: om (prin lucrările de tăiere), utilaje şi autovehicule (în special în cazul plantaţiilor stradale), fenomenele atmosferice (furtuni puternice, depuneri de zăpadă şi gheaţă etc.) şi se produc la nivelul părţilor aeriene ale plantelor, respectiv trunchi şi coronament.

In funcţie de mărimea lor, rănile pot fi încadrate în cinci categorii şi anume: - răni de categoria I: cele cu diametrul cuprins între 2 şi 5 cm; - răni de categoria a II-a: cele cu diametrul cuprins între 5 şi 10 cm; - răni de categoria a III-a: cele cu diametrul cuprins între 10 şi 15 cm; - răni de categoria a IV-a: cele cu diametrul cuprins între 15 şi 20 cm; - răni de categoria a V-a, cu suprafeţe variabile (a căror diametru este mai mare de 20 de

cm), acestea fiind provocate de fenomene atmosferice, autovehicule etc. Dacă cele din categoriile I şi a II-a, în urma intervenţiei ale omului, se pot cicatriza într-

o perioadă de 2-5 ani, iar cele din categoria a III-a într-o perioadă de 6-8-10 ani, la cele din categoria a IV-a procesul de cicatrizare este de lungă durată. In cazul rănilor din categoria a V- a, dacă sunt antrenate porţiuni însemnate de coajă şi lemn, procesul de cicatrizare este de foarte lungă durată şi câteodată imposibil de realizat.

35

1.2.2. Calitatea solurilor Cercetările efectuate de către Primăria Municipiului Timişoara-Direcţia de Mediu în

colaborare cu USAMVB Timişoara, Facultatea de Agricultură, în anii 2007, 2008 şi 2009 asupra solurilor din principalele zone ale municipiului Timişoara, au evidenţiat că solurile municipiului Timişoara fac parte din grupa solurilor aluviale (cele din zona parcurilor situate lângă ape şi a cursurilor de apă) şi a protosolurilor antropice (cele situate în zonele construite). Ca tipuri de sol, acestea se încadrează în solurile de silvostepă, fiind prezente solurile de tipul cernoziomurilor (degradate, gleice, levigate), preluvosolurilor şi soluri locale (soloneţul şi gleisolul).

Caracteristicile fizico-chimice ale solurilor Timişoarei sunt în general bune: textura mijlocie-mijlocie fină; porozitate mică spre mijlocie, permeabilitate mică; rezerva de humus mijlocie; apa freatică se găseşte la adâncimi între 1-5 m. Pentru aprecierea calităţii solului a fost introdus şi conceptul de biodiversitate, care arată legăturile dintre compuşii poluanţi şi efectul acestor compuşi asupra organismelor, biodiversitatea unui element prezent într-o formă specifică depinzând deci de tipul de organizare şi modul de manifestare.

Reacţia solului ca o rezultantă a zestrei materialelor parentale şi a complexului de factori şi procese fizico-chimice ale solului, în dezvoltarea sa naturală sau influenţată de om, exprimă în bună măsură modalitatea în care se petrec principalele procese biochimice din sol, condiţii ce determină la un moment dat, proprietăţile reale de creştere şi dezvoltare a plantelor cultivate sau a celor din biocenozele naturale.

Cunoaşterea reacţiei solului prezintă o deosebită importanţă teoretică şi practică. Teoretică, pentru că oferă specialistului posibilitatea să interpreteze fenomenele care au avut loc sau se petrec în sol şi să prognozeze evoluţia solului din punct de vedere al chimismului său, iar în practică deoarece avertizează practicianul asupra măsurilor pe care trebuie să le întreprindă pentru a aduce solul în condiţii optime de reacţie pentru creşterea plantelor.

Reacţia solului influenţează de asemenea indirect condiţiile de nutriţie a plantelor prin influenţa valorilor pH-ului asupra mobilităţii principalelor elemente de nutriţie sau a unor poluanţi.

Faţă de evoluţia în timp a condiţiilor pedogenetice, reacţia solului prezintă unele caracteristici ce indică intervenţii antropice neadecvate, probelor analizate prezintă o paletă largă de valori, ce indică o reacţie de la slab acidă la puternic alcalină.

Fără a fi strâns legate de o anumită valoare a pH-ului, plantele cultivate sau cele din biocenozele naturale cresc şi produc normal în anumite intervale ale acesteia, unele mai înguste altele mai largi, în cuprinsul cărora se situează un interval mai restrâns, ce reprezintă optimul de vegetaţie al speciei sau al soiului respectiv. Astfel, majoritatea speciilor de graminee perene şi o bună parte din leguminoase perene (trifoi alb) utilizate în amenajarea spaţiilor verzi (gazon) preferă o reacţie moderat acidă. În ceea ce priveşte adaptabilitatea materialului dendro-floricol (arbori, arbuşti, trandafiri, flori) la reacţia solului, aceasta porneşte de la slab acidă la puternic alcalină, prezentând o plasticitate ecologică diferită, în funcţie de specie.

Având în vedere că solurile Timişoarei au valori ale pH-ului ce caracterizează o reacţie alcalină sau acidă, considerăm că este necesar ca la aplicarea îngrăşămintelor chimice şi a irigatului să se procedeze cu discernământ, ţinând cont de reacţia solului. Astfel, pentru corectarea acidităţii, se recomandă aplicarea îngrăşămintelor chimice specifice (amendamente), respectiv a îngrăşămintelor organice de tipul composturilor. Recomandăm ca vegetaţia din parcuri, aliniamente stradale, grădini particulare (frunze, crengi etc.) să fie colectată,

36

transportată şi compostată la staţia de compostare a Municipiului Timişoara. În aplicarea compostului ca şi îngrăşământ, este obligatoriu a se analiza şi cunoaşte compoziţia lui chimică.

Pentru corectarea alcalinităţii solului, în perdeaua forestieră, sunt necesare aplicarea de îngrăşăminte chimice cu reacţie acidă (sulfat de amoniu, clorură de amoniu) şi lucrări specifice de aerare a solului.

În cadrul probelor de sol recoltate din toate zonele Timişoarei, indicele de azot prezintă valori mijlocii spre mari, în intervalul 0-20cm. Analizând rezultatele obţinute în privinţa indicelui de azot, rezultă că aprovizionarea cu azot este satisfăcătoare spre bună.

În unele zone ale municipiului Timişoara (Mehala, zona UMT) aprovizionarea cu azot a solurilor este chiar foarte bună, ceea ce indică faptul că în zonele respective s-a practicat şi se mai practică legumicultura.

Administrarea de îngrăşăminte chimice pe bază de azot la gazon, arbori, arbuşti, trandafiri şi flori se va face cu mult discernământ, ţinând cont de compoziţia chimică a solului, reacţia solului, tipul îngrăşământului şi de consumul specific al materialului dendro-floricol plantat.

Conţinutul în fosfor al solului de pe raza Municipiului Timişoara este variabil, în marea majoritate a punctelor de probă indicând valori mijlocii spre valori foarte mici. Acesta ne arată că solul este slab aprovizionat în fosfor, iar pentru o bună nutriţie a materialului dendro-floricol este obligatorie fertilizarea cu îngrăşăminte chimice pe bază de fosfor. Tipul de îngrăşământ cu fosfor ce se va folosi ca şi fertilizant va trebui să fie corelat cu cel de potasiu, iar dozele aplicate se vor stabili după analiza chimică a solului cunoscându-se faptul că cele două elemente chimice sunt complementare, dar şi antagoniste.

Valorile elementului potasiu obţinute în urma analizei probelor de sol din zonele studiate indică faptul că solul este bine aprovizionat spre foarte bine aprovizionat cu potasiu, încadrând teritoriul administrativ al municipiului Timişoara, sub acest aspect, în marele areal al Câmpiei de Vest.

Se va interveni la fertilizare cu îngrăşăminte chimice pe bază de potasiu numai în cazul în care se va planta material dendro-floricol mare consumator al acestui element.

În urma prelevării probelor de sol din perdeaua forestieră, s-au obţinut următoarele rezultate: suma bazelor schimbabile se situează în limitele valorilor mijlocii spre mari, iar gradul de saturaţie în baze are valori mari.

Se confirmă corelaţia care există între scăderea sumei bazelor schimbabile cu adâncimea şi creşterea gradului de saturaţie în baze faţă de adâncime, corelaţii tipice solurilor din clasa Salsodisolurilor.

Corelând rezultatele obţinute la reacţia solului cu cele obţinute la suma bazelor schimbabile şi cu gradul de saturaţie în baze la probele de sol prelevate din perdeaua forestieră, se desprinde concluzia că solurile din zonă se încadrează în clasa Salsodisolurilor, cu diferite grade de salinizare şi sodizare.

Cunoaşterea acestor realităţi este absolut obligatorie la înfiinţarea perdelelor forestiere, care de obicei se realizează pe terenuri slab productive sau scoase din circuitul agricol.

Concentraţia de fier în soluţia solului este foarte redusă, fiind direct proporţională cu pH –ul şi de potenţialul redox. Cel mai scăzut conţinut în Fe solubil se află la pH cuprins între 6,5-8,0.

Din analiza probelor de sol din zonele cercetate rezultă că solurile Timişoarei au un conţinut mic de fier extractibil, dar care este suficient în nutriţia gazonului şi a materialului dendro-floricol.

37

În ceea ce priveşte conţinutul în mangan al siturilor cercetate, acestea se încadrează în limitele normale, rezultând că solurile Timişoarei sunt bine aprovizionate în acest element chimic, iar pentru gazon, arbori, arbuşti, trandafiri şi flori nu este necesară aplicarea de îngrăşăminte chimice cu mangan.

Solurile din spaţiul cercetat sunt foarte slab aprovizionate în zinc, iar pentru materialul dendro-floricol este necesară aplicarea de îngrăşăminte chimice cu microelemente (cu conţinut mai mare în zinc), dar după ce, în prealabil, se cunoaşte compoziţia chimică a solurilor.

Ca o concluzie generală, privind aprovizionarea cu microelemente (fier, mangan, zinc), solurile Timişoarei din zonele cercetate sunt foarte slab aprovizionate (Zn) spre bine aprovizionate (Mn), necesitând aplicarea de îngrăşăminte pe bază de microelemente la culturile dendro-floricole şi gazon, dar cu condiţia cunoaşterii compoziţiei chimice naturale ale solurilor.

În ceea ce priveşte conţinutul în nichel al solurilor din cadrul teritoriului administrativ al Timişoarei, acesta prezintă valori scăzute, fapt ce ne determină să considerăm că solurile nu sunt poluate cu acest element, iar materialul dendro-floricol şi gazonului nu manifestă poluare cu nichel.

Pe raza Timişoarei conţinutul în plumb al solurilor este determinat de fondul genetic, activităţile industriale şi traficului rutier intens, aceste valori situându-se totuşi în limite normale, chiar cu tendinţe de scădere în anul 2008.

Rezultatele obţinute la probele de sol din zona Continental în anul 2008 la plumb infirmă pe cele obţinute în anul 2007, fiind mai mici decât acestea şi chiar sub limitele normale prevăzute în tabelul 16-3, MESP –1987. Ele confirmă că în zonă s-au luat măsuri împotriva surselor de poluare de către societăţile care îşi desfăşoară activitatea aici (Continental), precum şi a circulaţiei auto în această parte a Timişoarei (s-a fluidizat transportul auto).

Considerăm că un conţinut mai crescut decât cel normal în plumb al solului s-ar datora traficului auto intens, activităţilor industriale potenţial poluante dar şi acoperirii insuficiente a terenului cu arbori. Conţinuturile normale în sol ale metalelor grele sunt valorile faţă de care se apreciază gradul de încărcare a solului cu diferite elemente poluante, riscul pentru om, animal, ecosistem şi alte componente ale mediului ambiant.

Analizând compoziţia chimică a probelor de apă cu STAS 9450/1988 rezultă că pH-ul apei este neutru spre slab alcalin.

Clorurile, sulfaţii, conţinutul în calciu se situează cu mult sub limitele normale ale STAS 9450/1988, iar conţinutul de nitraţi şi amoniu se încadrează de asemenea în limitele STAS-ului.

În ceea ce priveşte conţinutul în metale periculoase (Mg, Pb, Ni, Fe), acesta este cu mult sub limitele maxime admise.

Se poate concluziona că şi compoziţia chimică a probelor de apă, care vine în completarea celor de sol, confirmă faptul că , în zonele Ghiroda Nouă-Crişan şi Pădurea Verde – Grădina Zoologică, există condiţii optime pentru amenajările peisajere şi aliniamentele stradale existente. Pentru viitor, în condiţiile în care se vor face noi amenajări peisajere şi aliniamente stradale, se vor actualiza cercetările privind compoziţia chimică a solului şi a apei de suprafaţă şi freatice, cunoaşterea acestora având un rol esenţial în structura materialului dendro-floricol şi în folosirea apei pentru irigaţii.

În ceea ce priveşte compoziţia chimică a probelor de plante prelevate în perioada 2007 2009, aceasta prezintă o imagine de ansamblu asupra orientării viitoare a strategiilor privind dezvoltarea durabilă a Timişoarei.

38

Din analiza succintă a rezultatelor obţinute se poate observa totuşi faptul că în plante se înregistrează conţinuturi mai ridicate în metale grele decât în sol.

Aceasta demonstrează încă o dată, dacă era nevoie, rolul pe care îl are vegetaţia (prin reţinerea din atmosferă odată cu diferite pulberi şi a unei cantităţi însemnată de poluanţi), în protecţia solului în special şi a mediului în general.

În vederea stabilirii unor corelaţii între cantităţile de substanţe (nocive) din sol şi plantă considerăm ca necesară îndesirea punctelor de observaţie din zonele în care aceste substanţe au valori mai ridicate. Considerăm că este necesar ca prelevarea probelor de plante să se facă în diferite stadii fenologice ale acestora şi în diferite condiţii atmosferice (secetă, exces de umiditate etc.), urmând ca, prin comparare, să se poată trage concluzii.

Rezultatele cercetărilor din ultimii 2 ani obţinute la probele de plante prelevate din diferite zone ale Timişoarei confirmă conţinutul mai ridicat în substanţe nocive al acestora, fapt ce ne îndreptăţeşte să reconfirmăm recomandarea privitoare la prudenţă în cultivarea terenurilor cu zarzavaturi, mai ales cele frunzoase (salată, spanac, pătrunjel, varză etc). Această recomandare rămâne valabilă şi în ceea ce priveşte recoltarea de plante, flori sau frunze pentru ceaiurile de consum din zonele posibil poluate, cu referire specială la perdeaua forestieră.

Un rol esenţial în diminuarea poluării, în general şi a atmosferei în special, îl are cultivarea de plante rezistente la poluare. Este nevoie de un program de plantare a acestui tip de plante, care să cuprindă următoarele specii: Acer campestre, Aesculus hippocastanum, Alnus sp., Carpinus betulus, Fagus sylvatica, Fraxinus excelsior, Gleditsia triacanthos, Liriodendron tulipifera, Platanus acerifolia, Robinia sp., Sophora japonica, Abies concolor, Juniperus sabina, Juniperus horizontalis, Larix decidua, Picea punges Glauca, Pinus nigra, Pinus mugo, Pinus sylvestris, Thuja sp., Berberis sp., Hedera helix, Cotoneaster sp, Chaenomeles sp., Cornus sp., Deutzia sp., Eleagnus angustifolia, Kerria japonica, Laburnum anagyroides, Mahonia aquifolium, Philadelphus sp., Ribes sp., Syringa vulgaris, Viburnum sp.

1.2.2.1. Calitatea solurilor din parcurile Timişoarei

Cunoaşterea anumitor însuşiri ale pământului în care se cultivă florile, prezintă deosebită importanţă mai ales pentru culturile plantate direct în sol. Astfel, speciile floricole prezintă cerinţe deosebite faţă de structura şi gradul de afânare a solului, faţă de compoziţia chimică şi nivelul pH-ului. Fertilitatea naturală a substratului de cultură poate fi îmbunătăţită prin administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale. Alegerea îngrăşămintelor, stabilirea dozelor şi a formei de aplicare se fac în raport cu cerinţele plantei şi însuşirile solului. Studiul pedologic şi agrochimic pentru principalele spaţii verzi ale municipiului Timişoara s-a executat cu scopul de a stabili principalele caracteristici fizico – chimici ale solului şi fenomenele de poluare ce pot exista în aceste zone. Teritoriul studiat se încadrează, aşa cum s-a arătat în ”tipul topo-climatic Timişoara”, specific zonei de silvostepă şi se caracterizează prin temperaturi medii anuale ridicate (10,7ºC) şi cantităţi medii de precipitaţii care depăşesc 600 mm, valori ce asigură condiţii bune de vegetaţie majorităţii plantelor floricole şi arboricole cultivate în zonă. În general, caracteristicile fizico-chimice ale solurilor sunt, în general, bune: textura este mijlocie – fină; porozitatea este mică până la mijlocie; permeabilitatea mică; pH – ul solului este cuprins între 6,1 – 8,1, exprimând deci o reacţie slab acidă până la slab alcalină; iar rezerva de humus este mijlocie.

39

Aprecierea conţinutului de metale grele din sol a arătat că, în general parcurile poluate cu metale grele în limitele admise, excepţie făcând cobaltul din spaţiile verzi: Parcul Scudier – Scuarul Piaţa Victoriei, Parcul Cetăţii şi Parcul Carmen Sylva, a cărui valoare în sol, în aceste perimetre este puţin mai ridicată peste limita optimă admisă.

Studiul agrochimic al terenurilor agricole constă dintr-un ansamblu de lucrări delimitare a unor parcele omogene în raport cu tipul de sol, cultura şi tratamentele de fertilizare, de recoltare a probelor medii agrochimice din fiecare parcelă astfel delimitată, de efectuarea în laborator a analizelor agrochimice, de caracterizarea agrochimică a terenurilor în funcţie de aceste rezultate, urmând a se face recomandări de utilizare a îngrăşămintelor în funcţie de cele constatate. Prin studiul agrochimic se fundamentează folosirea îngrăşămintelor organice şi chimice, a amendamentelor, acolo unde acestea sunt necesare, care să asigure (aici în cazul plantelor horticole şi silvice) o vegetaţie cât mai normală şi sigură, în condiţii de eficienţă maximă, de sporire treptată sau menţinere a fertilităţii solurilor, de prevenire a poluării solului şi a apelor freatice cu reziduuri chimice de orice natură. Totodată, se consemnează starea de calitate a solului, tendinţele ei de modificare sub influenţa aplicării îngrăşămintelor şi amendamentelor, în cazul revenirilor periodice cu aceste studii, a remanierii învelişului de sol prin lucrări agropedoameliorative şi a impactului asupra mediului a activităţilor umane.

Din cele 10 parcuri luate în studiu au fost recoltate 187 probe medii agrochimice, astfel: Parcul Scudier – 52, Piaţa Victoriei – 9, Parcul Cetăţii – 17, Parcul Rozelor – 56, Parcul Coronini – 3, Scuarul Piaţa Plevnei – 9, Parcul Carmen Sylva – 4, Parcul Sudului – 13, Parcul Lidia – 9 şi Grădina Botanică – 15.

Au fost executate următoarele analize: - reacţia solurilor (pH), prin metoda potenţiometrică în soluţie apoasă; - fosforul mobil (ppm), în acetat lactat de amoniu, după metoda Egner – Riehm –

Domingo şi dozare colorimetrică; - potasiul mobil (ppm), în acetat lactat de amoniu, după metoda Egner – Riehm –

Domingo şi dozare flamofotometrică; - humusul din metoda Walkley – Black modificată de Gogoaşă;

- aciditatea hidrolitică (Ah), prin metoda Kappen, extras în acetat de sodiu 1 N la pH 8,30 şi raport sol/soluţie de ½,5. - suma bazelor schimbabile (Sb) prin metoda Kappen, în acidul clorhidric 0,1N. - aluminiul prin metoda Sokolov. Valorile analizelor de pH, conţinutul în fosfor şi potasiu, precum şi de humus %, au fost trecute pe planurile agrochimice ale parcurilor în zonele de unde au fost recoltate, de altfel la prezenta lucrare lucrare s-au anexat şi buletinele de analiză a tuturor determinărilor de laborator executate. Faza de birou, respectiv interpretarea rezultatelor analizelor legate de reacţia solurilor şi aprovizionarea cu principalele elemente fertilizante în contextul valorilor pH caracteristic zonei, recomandările privind aplicarea îngrăşămintelor şi a celorlalte măsuri având caracter corectiv au fost întocmite de către ing. Stern Petru în august 1997. În această fază au fost alcătuite parcele agrochimice care alcătuiesc suprafeţe cvasiomogene din punct de vedere agrochimic, ele putând fi exploatate uniform. În funcţie de situaţii, parcelele agrochimice au fost alcătuite dintr-o parcelă de recoltare, mai multe, sau suprapusă peste o peluză, peste mai multe, sau chiar au divizat peluze acolo unde valorile difereau semnificativ.

40

Parcul Scudier, situat în zona centrală a municipiului, în apropierea canalului Bega, este situat pe locul unor suprafeţe scoase de sub efectul apelor stagnante încă de pe vremea administraţiei austriece de către unul din guvernatorii de atunci a cetăţii, contele Scudier. Suprafaţa totală este de 10.087 m2. Reacţia chimică a acestor terenuri este foarte diferită, valoarea medie ponderată a pH –ului fiind de 7,37, identificându-se în acest perimetru valori ce indică atât reacţie slab alcalină (58% din suprafaţă, localizate în parcelele agrochimice 1 – 5,7 – 13, 17 – 19, 21 şi 24), cât şi neutre (parcele agrochimice 6,15, 16,22 şi 23, reprezentând 22%), precum şi soluri cu reacţie slab acidă. Aprovizionarea cu fosfor, la fel ca şi în cazul reacţiei solurilor, prezintă mare diversitate. Ponderea cea mai mare o au suprafeţele cu conţinuturi medii (adică cele cu valori cuprinse între 72,1 – 108 ppm P), acestea cât şi cele cu conţinuturi scăzute (parcelele agrochimice 8,11,17 şi respectiv 1, 4, 6 – 8, 10, 12, 14, 15, 19, 21 – 22) vor avea prioritate la aplicarea îngrăşămintelor ce conţin acest element. Aprovizionarea cu potasiu a solurilor din acest perimetru nu ridică probleme deosebite deoarece pe 86% din suprafaţă valorile conţinutului în potasiu indică o aprovizionare bună şi foarte bună, doar pe cca. 1,8 ha (localizate în parcelele agrochimice 4, 16, 22 şi 23) conţinuturile sunt mai scăzute. Conţinutul în humus indică o aprovizionare mijlocie spre bună, valoarea medie ponderată fiind de 2,86%. Conţinutul ridicat de materie organică lăsată în sol de plantele perene (iarba de gazon în special), cât şi frunzele arbuştilor şi arborilor ornamentali, justifică situaţia actuală a acestui element de fertilitate. Asigurarea cu azot calculată în funcţie de conţinutul de humus şi gradul de saturaţie cu baze a solurilor este mijlocie, valoarea medie ponderată a indicelui azot fiind de 2,66. În concluzie, terenurile Parcului Scudier pot beneficia de întregul sortiment de îngrăşăminte chimice cu azot, mai puţin sulfatul de amoniu care necesită încorporare în sol, aprovizionarea cu fosfor fiind atât de neuniformă este necesară diferenţierea aplicării şi a mărimii dozelor în funcţie de fiecare parcelă în parte. Scuarul Piaţa Victoriei, amenajat cu peluze de flori, gazon şi arbori ornamentali, este localizat pe soluri cu o reacţie slab alcalină pe întreaga suprafaţă, valoarea medie ponderată a pH –ului fiind de 7,74. Aprovizionarea cu fosfor este bună şi foarte bună pe tot teritoriul acestor grădini, valoarea medie ponderată a conţinutului fiind de 377 ppm P. Aprovizionarea cu potasiu este mijlocie – bună, valoarea medie ponderată a conţinutului fiind de 306 ppm K. Valori ale conţinutului în potasiu indicând o aprovizionare mijlocie s-au identificat pe cca 3/5 din terenuri adică în parcelele agrochimice 5,8 şi 10, pe restul asigurarea cu acest element fiind superioară. Conţinutul în humus cât şi asigurarea cu azot este mijlocie, valorile medii ponderate fiind de 2,73% şi respectiv 2,70. În concluzie situaţia stării de reacţie a solurilor, permite aplicarea sortimentelor cunoscute de îngrăşăminte cu azot, necesarul de fosfor fiind mic, pe alocuri fiind posibilă aplicarea celor cu potasiu. Parcul Cetăţii, având tot o localizare centrală, pe axa Bulevardului I. C. Brătianu, este divizat parţial într-un trup mai mare, în spatele magazinului Bega şi hotelul Continental, precum şi pe mai multe segmente, de arie mai redusă, pe dreapta axei drumului.

41

Reacţia solurilor din aceste perimetre este în totalitate slab alcalină, valoarea mediei ponderată a pH–ului fiind de 7,86. Aprovizionarea cu fosfor este bună practic pe tot teritoriul acestui parc, valoarea medie ponderată a conţinutului fiind de 202 ppmP. Aprovizionarea cu potasiu este foarte bună, situaţia fiind asemănătoare cu cea a asigurării cu fosfor. Conţinutul în humus şi asigurarea cu azot este bună, valoarea mediilor ponderate fiind de 3,86% şi respectiv 3,76. În concluzie, terenurile din acest parc nu ridică nici o problemă din punct de vedere agrochimic, ele având posibilitatea să asigure plantelor condiţii foarte bune. Parcul Rozelor, situat pe malul drept al canalului Bega este organizat pe tipicul grădinilor citadine cu o armonizare perfectă a raportului dintre peluzele de flori (în special trandafiri, în acest caz) cu gazon şi vegetaţie forestieră (arbuşti şi arbori). Reacţia acestor terenuri este deosebit de neuniformă, identificându-se o gamă extrem de largă de valori ale pH-ului, de la moderat acide la slab alcaline, de altfel valoarea medie ponderată fiind de 7,11. Reacţia moderat acidă s-a identificat doar pe 3% din teritoriu în limitele unui rond. Pondere importantă (26%), au acele terenuri unde reacţia solurilor este slab acidă (acolo unde valorile pH sunt cuprinse între valorile de 5,81 – 6,80) adică în parcelele agrochimice 4, 7, 9, 12, 13, 16, 21, 24, 25, 27 şi 29. Totuşi răspândirea cea mai mare o au terenurile slab alcaline din punct de vedere agrochimic, ele însumând cca. 59% din suprafaţă. Această mare neuniformitate a reacţiei solurilor impune o diversificare a sortimentelor de îngrăşăminte chimice cu azot, pe suprafeţele moderat acide şi pe cele slab acide, se vor evita îngrăşămitele chimice cu efect acidifiant (azotatul de amoniu) preferându-se folosirea nitrocalcarului (având reacţie fiziologică bazică) sau ureea (reacţie neutră). Referitor la folosirea azotatului de amoniu (în condiţiile unor terenuri slab acide) trebuie să avertizăm că totuşi dacă este folosit în cursul unui an, va fi necesar în anul următor să se administreze alte îngrăşăminte conţinând azot, precum ureea sau nitrocalcarul. Folosirea ureei, conform literaturii de specialitate, este foarte eficientă dacă este administrată în timpul vegetaţiei. Pentru realizarea ameliorării reacţiei acide a solurilor, ce necesită timp şi bani mulţi, recomandăm folosirea gunoiului de grajd (mraniţei) în cantităţi de cel puţin 30 t/ha, care pe lângă faptul că este cel mai complex îngrăşământ, are şi un efect de tamponare în soluţia solului. Aprovizionarea cu fosfor prezintă aceeaşi mare diversitate, identificându-se în acest perimetru de cca. 6 ha suprafeţe ce au o asigurare slabă, mijlocie, bună şi chiar foarte bună, ultimele două nivele fiind totuşi preponderente (83% din teritoriu), de altfel valoarea mediei ponderate a conţinutului este de 172 ppm P. Prioritate la administrarea îngrăşămintelor cu fosfor au terenurile cu conţinuturile cele mai scăzute şi apoi cele mijlociu aprovizionate, localizate în parcelele agrochimice 1, 2, 10, 16, 24, 26 şi 27. Aprovizionarea cu potasiu este mijlocie spre bună, valoarea mediei ponderate a conţinutului fiind de 269 ppm K. Valori indicând o asigurare mijlocie cu potasiu s-au identificat pe mai mult de jumătate din terenurile acestei grădini, adică în zona parcelelor agrochimice 2-10, 12, 16 – 18 şi 24 – 29, acestea având prioritate la a beneficia de îngrăşăminte cu potasiu.

42

Conţinutul în humus indică o aprovizionare mijlocie pe tot terenul studiat, valoarea medie ponderată fiind de 2,67%. Asigurarea cu azot, calculată în funcţie de conţinutul în humus şi gradul de saturaţie cu baze este scăzută, necesarul de îngrăşăminte cu azot, sau naturale fiind ridicat. În concluzie solurile din perimetrul parcului au o pronunţată diferenţiere din punctul de vedere a chimismului lor, cât şi a aprovizionării cu diversele elemente fertilizante. Parcul Coronini, este situat pe malul stâng al canalului Bega, la limita între cartierele Cetate şi Fabric. Reacţia solurilor din acest perimetru este slab alcalină pe întreg teritoriul parcului, valoarea medie ponderată a valorii pH–ului fiind 7,70. Această stare are avantajele legate de situaţia alegerii sortimentului de îngrăşăminte chimice amintite deja în situaţiile anterioare. Aprovizionarea cu fosfor este bună şi foarte bună, valoarea medie fiind de 179 ppm P. Aprovizionarea cu potasiu nu ridică probleme deosebite, având o situaţie asemănătoare cu cea a aprovizionării cu fosfor. Conţinutul în humus indică o aprovizionare mijlocie spre bună, valoarea medie ponderată fiind de 2,81%. Aprovizionarea mijlocie cu humus s-au identificat pe cca. 2/3 din teritoriu, pe celelalte suprafeţe (parcelele agrochimice 2 şi 4), conţinuturile sunt mai ridicate. Asigurarea cu azot este practic identică cu situaţia conţinutului de humus, care este de fapt determinat în condiţiile când saturaţia cu baze (V% - rubrica 15 din fişa agrochimică) aproape de limita superioară. În concluzie terenurile acestui parc nu ridică probleme deosebite, existând condiţii bune pentru o vegetaţie bună. Scuarul Piaţa Plevnei, localizat în Piaţa Plevnei, în zona Iosefin a municipiului este un scuar cu suprafaţa de 3413 m2. Reacţia solurilor este moderat alcalină, valorile medii ale pH-ului sunt de 7,80 şi respectiv 7,48. Aprovizionarea cu fosfor, cât şi cea cu potasiu este foarte bună, valorile medii încadrând aceste suprafeţe la limitele superioare ale nivelelor de apreciere ale conţinuturilor. Conţinutul în humus cât şi asigurarea cu azot este bună.

TABELUL 6 REZULTATELE MEDII ALE ANALIZELOR Nr. crt Nr.

Parc. Agroch.

Supraf. m2 Ph Pppm Kppm Humus Indice

azot V%

1 1 825 7,80 85,5 436,0 3,23 3,16 98,0 2 2 2588 7,48 277,1 586,8 3,23 3,10 96,0

Total 3413

Parcul Sudului, zonă verde nou amenajată în cartierul cu acelaşi nume, prezintă următoarele caracteristici: Solurile au reacţie slab alcalină pe întreg teritoriul parcului, valoarea medie ponderată a pH-ului fiind de 8,00, existând valori chiar apropiate de limita superioară a acestui nivel de apreciere a chimismului.

43

Aprovizionarea cu fosfor este foarte neuniformă, dar pe ansamblu se poate considera ca fiind scăzută, valoarea medie ponderată a conţinutului fiind de 107,7 ppm P. Conţinuturi a căror valoare indică o aprovizionare slabă şi chiar foarte slabă s-au identificat pe 46% din terenuri, aceste suprafeţe (localizate în parcelele agrochimice 1, 4, 5 şi 8), vor beneficia cu prioritate de îngrăşăminte chimice cu acest element. Pondere însemnată au, de asemenea, terenurile cu aprovizionare foarte bună, situate fiind în parcelele agrochimice 2, 3 şi 7. Aprovizionarea cu potasiu este mijlocie spre bună, valoarea medie ponderată fiind de 413 ppm. Asigurarea mijlocie cu potasiu au jumătate din terenurile parcului, adică acele care sunt situate în parcelele agrochimice 1, 4, 6 şi 8. Restul terenurilor au o aprovizionare bună sau chiar foarte bună (excesivă). Conţinutul în humus şi asigurarea cu azot este mijlocie pe întreg terenul neuniform aprovizionate cu fosfor şi potasiu, au o asigurare mijlocie cu azot şi humus. Grădina Botanică, este situată în apropierea Spitalului Municipal „Clinicile Noi”. Fiind un perimetru unde de mai mult timp fiinţează o amenajare de parc, chiar dacă în diverse perioade a fost parţial abandonat, caracteristicile agrochimice ale solurilor sunt superioare, astfel că: Reacţia solurilor este slab alcalină în totalitate, la fel, pe tot cuprinsul parcului, indiferent dacă este peluză de flori, gazon sau zonă de arbuşti şi arbori, solurile sunt foarte bine aprovizionate cu fosfor, mijlociu cu humus şi cu azot. Solul din Parcul Sudului este bine şi foarte bine aprovizionat cu potasiu. Parcul Lidia este o zonă cu arbori din cartierul de pe strada Lidia – Calea Martirilor, un parc situat pe un teren puternic remaniat recent, care prezintă o neuniformitate deosebită, stare ce va putea să se ameliorizeze, în timp, prin utilizarea unor măsuri agrochimice adecvate. Reacţia solurilor pe adâncimea de 0 – 20 cm este deosebit de neuniformă, astfel că au fost determinate valori ale pH-ului de 5,20 şi 5,40 care indică o reacţie moderat acidă, apoi valori ale pH-ului de 5,90 6,00 6,35 sau chiar 6,80 indicând reacţie slab acidă, urmează apoi valorile neutre, sau chiar slab alcaline (8,00). Această mare neuniformitate a reacţiei solurilor indică necesitatea aplicării diferenţiate a sortimentelor de îngrăşăminte cu azot, evitând utilizarea azotatului şi sulfatului de amoniu pe terenurile moderat acide, sau a nitrocalcarului pe cele slab alcaline. Aprovizionarea cu fosfor a solurilor este foarte slabă pe acele suprafeţe unde conţinuturile în acest element este mai mic decât nivelul de 36 ppm, adică acolo unde au fost recoltate probele 1, 2, 3, 5, 6, 7 şi 9. Între limitele de 36,1 – 72 ppm, conţinuturile sunt considerate a reprezenta o aprovizionare slabă (parcela de recoltare 7), iar în zona parcelei 4 şi 8 au o aprovizionare bună. Aprovizionarea cu potasiu este slabă pe parcela de la proba 1, mijlocie la probele 2, 3, 5, 6 şi 8, iar mai ridicată în rest. Conţinutul în humus indică o aprovizionare mijlocie.

44

TABELUL 7 Analize laborator Proba nr.

pH P ppm K ppm Humus % 1 6,00 8,0 118,0 2,48 2 6,00 14,0 140,0 2,48 3 6,35 18,0 256,0 2,48 4 7,10 126,2 270,0 2,48 5 5,40 13,0 134,0 2,48 6 5,20 18,0 520,0 2,48 7 5,90 49,0 300,0 2,48 8 8,00 83,0 260,0 2,48 9 6,80 9,5 270,0 2,48

În concluzie, starea deosebită al acestui perimetru se datorează amenajării relativ noi, care a bulversat starea naturală a solurilor. Se recomandă urmărirea atentă a stării de reacţie mai ales, dar şi a aprovizionării cu azot, fosfor şi potasiu. Parcul Carmen Sylva, este situat pe soluri cu reacţie slab acidă, valorile pH determinate de laboratoare fiind cuprinse între 6,20 şi 7,10. Aprovizionarea cu fosfor este neuniformă, valorile conţinuturilor indicând o mare diversitate, de la o foarte slabă aprovizionare la cea foarte bună. Starea asigurării cu potasiu este slabă spre mijlocie. Conţinutul în humus indică o aprovizionare bună, adică de 3,43%

TABELUL 8 Analize laborator Proba nr.

pH P ppm K ppm Humus % 1 7,10 17,7 142,0 3,43 2 6,50 280,0 190,0 3,43 3 6,55 132,0 128,0 3,43 4 6,20 148,5 124,0 3,43

1.2.2.2. Calitatea solurilor din perdeaua forestieră

Cercetarea solurilor din perdeaua forestieră a Timişoarei, situată între Calea Aradului şi calea ferată Timişoara (staţia Ronaţ) - Arad, începută în anul 2007, a fost continuată mai amănunţit în anul 2008, în sensul materializării pe un plan detaliat a unor serii de caracteristici agrochimice precum: reacţia solului, indicele de azot, conţinutul în fosfor şi potasiu, conţinutul în fier, mangan, zinc şi metale grele (nichel, plumb), suma bazelor schimbabile, gradul de saturaţie în baze.

S-a acordat o atenţie deosebită în ceea ce priveşte adâncimea de apariţie a nivelului apei pedofreatice, cât şi a gradului de încărcare a acesteia cu săruri, motiv pentru care s-a mărit adâncimea de prelevare a probelor de sol de la 30 la 120 cm.

Având în vedere reacţia solului, suma bazelor schimbabile şi gradul de saturaţie în baze rezultate în urma analizelor probelor de sol prelevate din predeaua forestieră a Timişoarei, se poate concluziona că zona respectivă prezintă diferite forme de sărăturare (de la slab la

45

puternic sărăturat). Cunoscând aceste aspecte, este absolut obligatoriu ca în perdea să se planteze anumite specii de arbori şi arbuşti, să se efectueze lucrări ameliorative care să permită îmbunătăţirea calităţilor fizice, chimice şi hidrofizice ale solului.

Se cunoaşte faptul că, cele mai multe specii lemnoase, nu suportă o concentraţie mai mare de 0,05% săruri în sol (Chiriţă, 1955). Există totuşi câteva specii lemnoase care pot suporta un grad redus de săruri în sol, autorul menţionat recomandând următoarele specii lemnoase pe sărăturile slabe:

- Specii principale: ulmul de câmp (Ulmus glabra), ulmul de Turkestan, glădiţa (Gleditsia triacanthos), oţetarul fals (Ailanthus altissima), liliacul (Syringa vulgaris).

- Specii secundare: cătina roşie (Tamarix sp.), cătina albă (Hippophae rhamnoides), sălcioara (Eleagnus angustifolia), arţarul tătărăsc (Acer tataricum), caragana (Caragana arborescens), amorfa (Amorpha fructicosa), cuişorul (Ribes aureum), saxaulul (Haloxilon ammodendron)

- Locuri sărăturate umede: Salix alba, Salix fragilis, Populus alba, Tamarix gallica, Fraxinus excelsior.

Recomandăm, de asemenea, plantarea, la perdeaua forestieră de specii din flora spontană, care sunt adaptate pe cale naturală diferitelor condiţii de salinitate.

La perdeaua forestieră sunt necesare efectuarea de lucrări ameliorative, care vor viza, deopotrivă, sporirea porozităţii de aeraţie şi a permeabilităţii solurilor pentru apă prin lucrări de afânare adâncă, asociate cu lucrări culturale curente (efectuate la timp şi de bună calitate), lucrări care vor fi completate cu rigole şi şanţuri de scurgere a apelor pluviale aflate în exces.

Aceste lucrări vor trebui să fie efectuate, pe cât posibil, la starea de „maturare fizică a solului”, valoarea umidităţii fiind cuprinsă, la acel moment, între 60-90% din intervalul umidităţii active.

În paralel cu aceste lucrări, se impune completarea golurilor din perdea cu specii adecvate, după ce în prealabil a fost efectuat un studiu privind nivelul de evoluţie a fiecărei specii în parte (înălţime, diametru, foliaj, nivel de înrădăcinare).

1.2.3. Calitatea apelor O parte importantă a avuţiei naţionale a unei ţări o reprezintă resursele naturale, formate din totalitatea surselor existente în natură şi care sunt folositoare omului în anumite condiţii tehnologice, economice şi sociale. Resursele naturale sunt clasificate în două categorii distincte: regenerabile şi neregenerabile. Resursele regenerabile sunt: apa, aer, sol, fauna, energie solara, energia eoliană, energia mareelor, iar resursele naturale neregenerabile sunt substanţele minerale şi combustibilii fosili. Ecosistemele naturale trebuie protejate pentru a conserva biodiversitatea. Din nefericire activitatea umană, respectiv intensificarea activităţii economice, constituie o ameninţare continuă pentru ecosistemele naturale, care poate provoca următoarele efecte:

- contaminarea mediului înconjurător; - degradarea şi/sau distrugerea habitatului speciilor sălbatice; - degradarea şi/sau distrugerea rutelor de migrare a animalelor; - distrugerea şi/sau deteriorarea vestigiilor istorice şi culturale; - distrugerea şi/sau deteriorarea esteticii ambientale. Orice activitate umană are un impact potenţial asupra mediului înconjurător. Ca parte a

naturii, omul internacţionează desigur cu mediul, dar stadiul la care a ajuns civilizaţia umană

46

face ca noi să fim oarecum ieşiti parţial de sub legile naturii şi mecanismele ei de reglare, ceea ce ne face mai puternici dar totodată foarte vulnerabili, greşelile nemaifiindu-ne corectate prompt de natură. De aceea trebuie să evaluăm cu atenţie impactul omului asupra calităţii apelor, pe care îl putem sintetiza astfel:prin modificări ale ciclului hidrologic (defrişări, lacuri aritificiale, irigaţii, dragarea pentru navigaţie, aducţiunile interbazinale, desecările de zone umede, supraexploatarea acviferelor costale etc), modificări ale ciclurilor naturale biogeochimice (poluare fecaloid-menajeră, îngrăşămintele chimice aplicate neştiinţific etc.), poluarea cu substanţe naturale (poluarea directă şi indirectă prin deversări de substanţe naturale în apă, cum sunt sarea (clorura de sodiu) pusă pe şosele, îngrăşămintele cu azot, fosfor şi potasiu folosite în agricultură, dioxidul de carbon şi alti compuşi rezultaţi din arderea petrolului, cărbunelui, gazului metan şi altor combustibili fosili, mineralele antrenate în ape din haldele miniere expuse la zi etc. ), poluarea cu substanţe sintetice (deversări directe sau indirecte de substanţe sintetice în apă, organice sau anorganice. Asemenea substanţe sunt de exemplu masele plastice, biocidele- pesticide, ierbicide, insecticide, fungicide etc.- tetra-etil- plumbul, deşeurile radioactive etc.). Multe efecte ale poluării se văd doar pe termen lung. Cum omul poluează puternic mediul la scară globală abia de câteva decenii, este clar că nu cunoaştem exact consecinţele, mai ales cele asupra unor sisteme complexe şi vaste cum sunt oceanele, acviferele subterane, ecosistemele legate de ape. De aceea, principiul precauţiei ar trebui să fie luat mult mai în serios. Poluarea apelor are o istorie în care putem oarecum distinge faze succesive de percepţie a problemelor. În anii '50 principala temă de îngrijorare a fost scăderea oxigenului, în anii '60 s-a adăugat eutrofizarea, în anii '70 metalele grele, în anii '80 acidifierea, nitraţii şi micropoluanţii organici. Anii '90 s-au concentrat puternic atenţia pe degradarea apelor subterane. Aceste faze nu sunt faze de poluare ci de conştientizare publică succesivă a diverselor aspecte. Ar fi evident de dorit ca în probleme de ape să existe perceperi complete şi corecte şi nu doar "pe bucăţi", abordări globale integrate proactive şi nu "mode", abordări reactive şi sectoriale.Există mari diferenţe de abordare şi decalaje în lume.

1.2.3.1. Calitatea apelor din precipitaţii

Principiul impactului minim, (PIM), care presupune integrarea apei din precipitaţii în circuitul natural, în condiţii apropiate de cele naturale, descarcă reţeaua publică de canalizare, diminuează energia consumată pentru pompările intermediare din reţea, (mai ales în localităţile cu pante mici) şi contribuie la regenerarea rezervei de apă freatică.

Pentru o valoare cumulată a precipitaţiilor din zona Timişoara, pentru anul 2007, de M = 650 mm, adică 650 l/m2, rezultă o cantitate anuală de apă „V” din precipitaţii descărcată în canalul public, după cum urmează:

TABELUL 9 Varianta Str (m2) M (l/m2) V (l/an) Observaţii

1 315 204750 100% corespunzător variantei iniţiale

2 290 188500 92% din valoarea iniţială 3 246 159900 78% din valoarea iniţială 4 246 159900 - 42800 = 117100 57% din valoarea iniţială 5 246

650

159900 – 42800 – 20475 = 96625 47% din valoarea iniţială

47

La un preţ actual, perceput de operatorul zonal, pentru canalizarea apei pluviale, de 1,20 lei/mc, rezultă o economie realizată de cel puţin 12 lei. (Calculele fiind efectuate conform modului de facturare al operatorului în 2008). Avantajele economice care decurg din utilizarea apei din precipitaţii, pentru diverse folosinţe, nu trebuie privite simplist, numai prin calculul timpului de recuperare a investiţiei. Utilizând apa din precipitaţii, se realizează şi importante economii de apă potabilă, sursă la care se apelează când nu există o altă alternativă. Folosirea apei potabile, în condiţiile actuale, pentru udatul şi stropitul străzilor, întreţinerea spaţiilor verzi şi pentru irigarea grădinii proprii, poate fi considerată ca o variantă neraţională. Majoritatea instalaţiilor descrise anterior pot fi realizate de către beneficiar în regie proprie, indiferent dacă este vorba de o construcţie nouă sau transformarea unei situaţii existente. Terasele înierbate sunt soluţii la care se recurge frecvent în aglomeraţiile urbane dar nu numai. Pe lângă utilizarea apei din precipitaţii se reţine foarte mult praf „urban”, se împrospătează aerul iar confortul termic oferit este deosebit. Suplimentar, creşte siguranţa la incendiu şi se obţine o foarte bună protecţie fonică.

Obiectivele unei bune administrări a ecosistemelor acvatice se referă la cerinţele utilizatorilor, optimizarea folosiri resurselor acvatice şi inventarierea problematici mediului înconjurător şi a consecinţelor pe termen lung sau scurt ale acţiunilor antropice asupra mediului.

Rezervor suprateran de captare a apei din precipitaţii, prevăzut cu preaplin, (surplusul de apă

scurgându-se în canal), şi pompă submersibilă

Locaţiile punctelor de prelevare pentru apa de precipitaţii din Timişoara care au fost studiate în 2009 sunt următoarele:

- zone industriale: Calea Buziaşului, Calea Şagului; - zone cu trafic intens: Calea Aradului, Piaţa Virgil Economu (intersecţia Calea

Dorobanţi cu Str. Simion Bărnuţiu), Aleea Demetriade, Str. Constantin Brancoveanu, Bulevardul 16 Decembrie 1989, Bulevardul Iuliu Maniu;

- zone rezidenţiale: Cartierul Mehala, Cartierul Tipografilor; - parcuri: Parcul Copiilor “Ion Creangă”, Parcul Coronini. Plecând de la considerentul potrivit căruia calitatea apei de precipitaţii dintr-o zonă

urbană este un indicator al poluări chimice a atmosferei zonei respective, studiile efectuate

THARARAARA

48

privind calitatea apei de precipitaţii din Timişoara în anul 2009 evidenţiază existenţa unei poluări a atmosferei astfel:

pH-ul precipitaţiilor atmosferice variază de la 4,65 – 6,07. In locaţia Calea Şagului pH- ul apei fiind 4,65, evidenţiază o poluare a apei cu substanţe acide probabil datorate în special gazelor de eşapament.

Oxizi de azot provin în atmosferă din surse naturale şi din surse antropice, sursa naturală o reprezintă descompunerea microbiană a materiei organice şi descărcările electrice din atmosferă cu formare de specii diferite (N2O, NO2 etc.), aceşti oxizi ajung în atmosferă şi din surse antropice cum ar fi: motoarele cu ardere internă, centralele care utilizeză combustibili etc.

Cantitatea de nitraţi variază în limite foarte largi 0-10 mg/L, astfel zona cu concentraţia cea mai mare de nitraţi se afla în Parcul Coronini 10 mg/L.

Apa de precipitaţii din Timişoara analizată prezintă concentraţii ridicate de nitriţi (0-0.4 mg/L) şi nitraţi (0-10 mg/L) în limitele clasei III de calitate în zonele: Calea Aradului, Virgil Economu, Parcul Coronini fapt care confirmă existenţa în atmosferă a unei poluări cu compuşi ai azotului.

Se evidenţiază o poluare cu compuşi ai azotului (nitriţi, nitraţi) în zona industrială Calea Şagului şi zona cu trafic intens Calea Aradului, Piaţa Virgil Economu precum şi zona Parcul Coronini.

1.2.3.2. Calitatea apelor stagnante

Locaţiile apelor stagnante luate în studiu în 2009 au fost: - Apa stagnantă - Lacul Kuntz str.Torac - Apă stagnantă - Lacul din incinta Inteprinderii Azur - Apă stagnantă - Lacul din incinta Hotelului Aurora - Apă stagnantă - str. Lacului-zona Şagului Vest - Apa stagnanta - Lacul de pe str. Lămâiţa, zona Freidorf - Apă stagnantă - Lacul UMT, - Apă stagnantă - Lacul situat în incinta Muzeului Satului, - Apă stagnantă - str. Sulina, - Apă stagnantă - str Pădurea Verde. Caracteristicile fizico-chimice ale apei din lacurile luate în studiu şi prezentate permit

evidenţierea unor aspecte privind calitatea acestor tipuri de ape. pH-ul în general este de la neutru pana la slab alcalin având valori cuprinse între 6,98-8,72. Se remarcă în toate situaţiile o salinitate şi duritate mare datorită prezenţei unor săruri

anorganice în apă. Concentraţia oxigenului dizolvat din apa lacului poate fi un indicator al procesului de

eutrofizare astfel s-au calculat saturaţia minimă de oxigen dizolvat în procente pentru probele de apă de lac luate în studiu.

Cu cât deficitul de oxigen creşte cu atât supravieţuirea speciilor de vieţuitoare acvatice este periclitată, acest parametru fiind un indicator pentru procesul de eutrofizare a lacurilor naturale şi de acumulare.

Ţinând cont de indicatorii pentru procesul de eutrofizare–lacuri naturale şi de acumulare, valorile concentraţiei oxigenului dizolvat respectiv saturaţia minimă de oxigen a apei care permit stabilirea stadiul trofic al apelor din locaţiile apelor stagnante luate în studiu.

49

Stadiul trofic al apelor de lac este: - lacurile: Aurora, Azur, Lămâiţa, Lacului, Torac, Sulina, Pădurea Verde şi Muzeul

Satului corespund stadiului mezotrof; - lacul din incinta U.M.T. corespunde stadiului ultraoligotrof şi oligotrof. Lacurile mezotrofe sunt puternic impurificate cu substanţe organice. Lacurile ultraoligotrofe si oligotrofe au o troficitate scăzută şi sunt stabile în timp, slab

impurificate, predomină procesul de oxidare. TABEL 10

Indicatori pentru procesul de eutrofizare–lacuri naturale şi de acumulare–Valori ale saturaţiei de oxigen dizolvat

Stadiul trofic Saturaţia minimă de oxigen [%] Ultraoligotrof şi Oligotrof Peste 70

Mezotrof 10 – 70

Eutrof şi hipertrof Sub 10

TABELUL 11 Stadiul trofic al locaţiilor luate în studiu, respectiv saturaţia minimă de oxigen Locaţia Concentraţia

Oxigenului dizolvat

[mgO2/L]

Temperatura [°C]

Saturaţia minimă de oxigen [%]

Stadiul trofic

Str. Azur 6 17.5 64.65 Mezotrof Str. Aurora 5 20.5 57.07 Mezotrof Str. Lacului 6 19.5 67.18 Mezotrof Str. Lamaita 5 21 57.60 Mezotrof Str. Torac 4 16 41.84 Mezotrof Str. Sulina 6 20 67.87 Mezotrof

Str. Padurea Verde

4.2 18 45.75 Mezotrof

Str. Muzeul Satului

5.1 20 57.69 Mezotrof

Inncinta U.M.T

7 21 80.64 Ultraoligotrof si Oligotrof

1.2.3.3. Calitatea apelor subterane Compararea rezultatelor obţinute în urma analizelor se face faţă de Concentraţiile

maxime admise conform Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile + Legea 311/2004 (modificări şi completări la Legea 458).

Arsen: s-au constat depăşiri ale limitei maxime pentru unele probe de până la 1,5 ori; Cupru: singura depăşire a limitei maxime admise, de cca. 1,5 ori; Plumb: singura depăşire a limitei maxime admise s-a înregistrat pentru o singură probă; Fier: s-au înregistrat depăşiri la unele probe de până la 1,6 ori; Mangan: toate probele au concentraţii situate peste limita maximă;

50

Stibiu: s-au constatat depăşiri ale limitei admise la mai multe probe (50 %); Seleniu, sodiu, zinc au concentraţii pentru toate probele situate sub limitele maxime admise; Concentraţiile de Cd, Cr, Ni s-au situat pentru toate probele sub limita de detecţie a

metodei de analiză. TABELUL 12

Conţinuturile de metale grele din probele de ape subterane Nr.

proba As

mg/l

Cd mg/l

Cr mg/l

Cu mg/l

Ni mg/l

Pb mg/l

Se mg/l

Fe mg/l

Mn mg/l

Na mg/l

Zn mg/l

Sb mg/l

U

mg/l

1 SLD SLD SLD 0,006 SLD 0,009 SLD 0,06 0,59 82,76 SLD SLD 0,0008

2 SLD SLD SLD SLD SLD 0,005 SLD 0,03 0,46 97,68 SLD 0,09 0,0028

3 SLD SLD SLD 0,0085 SLD 0,0056 SLD 0,028 0,36 125,41 SLD 0,08 0,0024

4 0,0033 SLD SLD 0,152 SLD 0,0147 SLD 0,0855 0,74 81,67 0,026 SLD 0,0018

5 SLD SLD SLD 0,001 SLD SLD SLD 0,06 0,51 76,76 SLD SLD 0,0022

6 SLD SLD SLD 0,015 SLD 0,06 SLD 0,06 0,43 88,83 SLD 0,06 0,0011

7 SLD SLD SLD 0,0018 SLD 0,0013 SLD 0,135 0,9 41,58 SLD 0,08 0,004

8 SLD SLD SLD 0,009 SLD 0,021 SLD 0,03 0,48 71,24 SLD 0,03 0,0032

9 SLD SLD SLD 0,019 SLD 0,012 SLD 0,054 0,17 68,18 SLD 0,08 0,005

10 0,0068 SLD SLD 0,006 SLD 0,006 SLD 0,061 0,52 63,91 SLD 0,08 0,001

11 0,0017 SLD SLD 0,016 SLD SLD SLD 0,092 0,65 59,27 SLD SLD 0,0012

12 SLD SLD SLD 0,0029 SLD SLD SLD 0,088 0,49 106,22 SLD 0,07 0,0052

13 0,0026 SLD SLD 0,06 SLD 0,02 SLD 0,09 0,66 55,54 SLD 0,06 0,0016

14 0,008 SLD SLD 0,007 SLD SLD SLD 0,084 0,47 113,64 SLD SLD 0,0052

15 0,016 SLD SLD 0,003 SLD SLD SLD 0,09 0,61 69,18 SLD 0,08 0,0026

16 SLD SLD SLD SLD SLD SLD 0,003 0,08 0,23 123,4 0,02 0,06 0,0048

17 0,005 SLD SLD SLD SLD SLD SLD 0,09 0,57 64,89 0,09 0,08 0,0028

18 0,015 SLD SLD 0,0058 SLD SLD SLD 0,088 0,01 131,11 0,22 SLD 0,005

19 SLD SLD SLD 0,002 SLD SLD SLD 0,073 0,55 106,64 0,03 SLD 0,0024

20 0,0057 SLD SLD 0,0033 SLD SLD SLD 0,212 0,03 45,55 SLD 0,04 0,0009

21 0,013 SLD SLD 0,008 SLD SLD 0,0026 0,119 0,77 47,80 SLD SLD 0,0011

22 0,010 SLD SLD 0,001 SLD SLD SLD 0,082 0,51 85,44 SLD SLD 0,0032

23 0,0028 SLD SLD 0,0025 SLD SLD SLD 0,115 0,57 83,23 SLD SLD 0,0025

24 0,002 SLD SLD 0,0025 SLD SLD SLD 0,323 1,49 49,93 SLD SLD 0,001

25 SLD SLD SLD 0,0053 SLD SLD SLD 0,126 0,03 86,61 0,02 SLD 0,0044

26 0,005 SLD SLD SLD SLD SLD SLD 0,184 0,84 56,41 SLD SLD 0,0017

27 0,065 SLD SLD 0,0011 SLD SLD 0,007 0,089 0,47 104,2 SLD SLD 0,0064

28 SLD SLD SLD 0,0035 SLD SLD SLD 0,099 0,51 97,16 0,24 SLD 0,0044

29 0,0142 SLD SLD 0,017 SLD SLD SLD 0,070 0,5 97,17 0,04 0,02 0,0054

30 SLD SLD SLD 0,0024 SLD SLD SLD 0,077 0,5 97,52 0,02 SLD 0,004

31 SLD SLD SLD 0,021 SLD SLD SLD 0,073 0,23 108,82 SLD SLD 0,0094

CMA 0,01 0,005 0,05 0,1 0,02 0,025 0,01 0,2 0,05 200 5,000 0,005 -

51

1.2.4. Calitatea aerului Degradarea progresivă a calităţii mediului naural şi antropic, la nivelul mondial, continental, naţional, regional se constată şi la nivel local sub forme specifice de manifestare a poluării existente. Realizarea unui habitat ecologic, prietenos faţă de locuitorii Timişoarei, în următorii ani este una din cele patru Direcţii Strategice de Dezvoltare a Zonei Timişoara, pentru afirmarea acesteia ca pol strategic competitiv, de nivel european, în scopul asigurării calităţii vieţii. Aplicarea măsurilor de protecţie, conservare, reabilitare a mediului va determina menţinerea, echilibrarea ecosistemului timişorean, eliminarea factorilor ce afectează sănătatea şi crează disconfort, permiţând valorificarea potenţialului natural. Folosind documentaţiile obţinute de la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, Colterm, Retim, precum şi rezultatele cercetărilor proprii se prezintă într-o formă sintetică starea de calitate a atmosferei în Timişoara. Determinarea nivelului de poluare a aerului cu noxe (NO2, SO2, pulberi în suspensie prin probe medii de lungă durată) s-a efectuat în trei puncte fixe ale municipiului:

- două zone industriale – Calea Şagului şi S. Vidrighin; - o zonă centrală – Mihai Viteazul;

Poluarea cu SO2. Din totalul de 34 de determinări la 24 de ore efectuate în zona industrială Sud (Calea Şagului) şi zona industrială Sud Est (S. Vidrighin), nu s-a înregistrat nici o depăşire a concentraţiei maxime admise. Valoarea medie înregistrată în zona industrială Sud a fost de 0,001 mg/mc, iar în zona industrială Sud Est a fost de 0,001 mg/mc. Cea mai mare valoare a concentraţiei a fost de 0,001 mg/mc. În zona centrală s-au executat şi măsurători ale concentraţiilor de dioxid de sulf în aer, în conformitate cu Ordinul MAPM nr. 592/2002din cele 740 de concentraţii medii orare înregistrate nici una nu a depăşit valoarea limită. Maxima orară înregistrată a fost de 47,7 ųg/mc şi reprezintă 12,8% din valoarea limită. În ce priveşte valorile medii ale concentraţiilor de dioxid de sulf pentru 24 de ore acestea s-au situat de asemenea sub valoarea limită, cea mai mare medie zilnică fiind de 12,4 ųg/mc (reprezentând 6,2% din valoarea limită.) Poluarea cu NO2. S-au efectuat 34 de determinări de 24 de ore în zonele industriale Sud şi Sud Est. Cea mai mare valoare obţinută a fost de 0,013 mg/mc, înregistrată în zona industrială Sud (Calea Şagului). Valoarea medie în zona de Sud a fost de 0,010 mg/mc . În zona industrială Sud Est (S. Vidrighin) s-a înregistrat o valoare medie de 0,003 mg/mc. În zona centrală s-au executat şi măsurători de dioxid de azot în conformitate cu Ordinul MAPM nr. 592/2002. Din cele 680 de concentraţii medii orare înregistrate nici una nu a depăşit valoarea limită. Maxima orară înregistrată a fost de 144,0 ųg/mc, reprezentând 72% din valoarea limită. Poluarea cu O3. În zona centrală, s-au făcut şi determinări ale concentraţiei de ozon în aer înregistrându-se 712 concentraţii medii orare (măsurători în conformitate cu Ordinul MAPM nr. 592/2002) Cea mai mare valoare a mediei orare a fost de 151,7 ųg/mc, valoare ce reprezintă 84,3% din pragul de informare şi 63,2% din pragul de alertă. Poluarea cu CO. La determinarea concentraţiei de monoxid de carbon, conform Ordinul MAPM nr. 592/2002, la punctul de prelevare situat în zona centrală s-au înregistrat 744 de medii pe opt ore. Valoarea maximă a fost de 4,0 mg/mc (40% din valoarea limită). După cum se observă nici în cazul monoxidului de carbon nu s-au înregistrat depăşiri ale valorii limită.

52

Poluarea cu pulberi în suspensie şi pulberi sedimentabile S-au efectuat 17 determinări de pulberi în suspensie, în conformitate cu STAS 12574/87 în zona industrială Sud Est (S. Vidrighin). S-au înregistrat depăşiri a CMA de 0,188 mg/mc (125,33% din CMA), 0,164 mg/mc (109,33% din CMA). În zona centrală (Bulevardul Mihai Viteazul) s-au determinat 16 concentraţii medii zilnice de PM 10 în aerul înconjurător. S-au înregistrat depăşiri ale valorii limită zilnice, stabilită prin Ordinul MAPM nr. 592/2002 – 77,03 ųg/mc (102,71% din valoarea limită) şi 106, 83 ųg/mc (142,44% din valoarea limită).

În studiul privind Analiza calităţii aerului în Timişoara, realizat de Primăria Municipiului Timişoara în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timişoara, s-a constatat depăşirea valorilor limită a concentraţiei de PM10 în aer în majoritatea zonelor monitorizate, inclusiv valori destul de ridicate în zonele verzi, conducând la concluzia că problema poluării cu PM10 este una generalizată la nivelul Timişoarei.

În tabelul de mai jos se prezintă valorile maxime înregistrate, medii orare, la 8 ore sau zilnice pentru speciile de poluanţi investigate. Practic, în tabel se prezintă o sinteză a valorilor măsurate:

TABELUL 13 Valori medii orare, maxime înregistrate pentru speciile de poluanţi investigate

Concentratia maximă inregistrată raportată la valoarea maximă admisibilă pentru calitatea

aerului, conf. Ord. 592 din 25 iunie 2002 PM10 [μg/m3N]

NOx [μg/m3N]

SO2 [μg/m3N]

CO [mg/m3N]

O3 [μg/m3N]

COV [mg/m3N]

CO2 [ppm]Nr. Locaţia

Valoare medie zilnică maximă inregistrată. 50 μg/m3N valoarea limită

Valoare medie orară maximă inregistrată

Limita conf. ORD 592

Valoare medie orară maximă inregistrată

Limita conf. ORD 592

Valoare medie orară maximă inregistrată

Limit a conf ORD 592

Valoare medie orară maximă inregistrată

Limit a conf. ORD 592

Valoare medie orară maximă inregistrată

Limita conf. ORD 592

1 Muzeul Satului 24.15 55.49 9.49 1.63 78.02 2.66 451

2 Parcul Botanic 58.45 84.29 9.25 2.93 59.30 0.42 638

3 Divizia 9 Cavalerie 17 72.15 137.66 13.05 8.08 73.86 2.76 993

4 Kuntz, str. Torak 67 27.13 50.04 12.27 0.84 67.10 0.41 459

5 Republicii, Electromotor 75.45 231.83 30.13 12.05 112.6

0 0.88 (însă în

episoase cu trafic intens a

ajuns şi la 3.57) 1158

6 Parcare Mall 53.45 51.79 22.43 7.74 110.91 0.99 (un

episod cu 3.36) 811

7 CET SUD (CET oprit) 31.46 160.29

(în două episoade a ajuns şi la

350)

350

21.60

200

1.97

10

114

12 0

1.03 550

S-a constatat depăşirea valorilor limită a concentraţiei de PM10 în aer în majoritatea zonelor monitorizate, inclusiv valori destul de ridicate în zonele verzi, conducând la concluzia că problema poluării cu PM10 este una generalizată la nivelul Timişoarei.

De asemenea s-au constatat depăşiri ale concentraţiei CH4 şi CO2 în atmosferă (raportat la valorile de background global CH4 ~ 1.5 ppm şi CO2 ~ 370 ppm), depăşiri deloc surprinzătoare pentru un oraş cu o dezvoltare economică atât de rapidă.

Nu în ultimul rând crearea de liziere sau spaţii verzi, în apropierea zonei de trafic, chiar de tip arbuşti, tufişuri perene, etc sunt o soluţie extrem de bună, recomandată şi care pot şi opri dispersiile de noxe, inclusiv funcţiona ca şi o „fabrică” de captare de CO2 pe cale naturală.

53

Caracteristica particulelor cu diametrul mai mic de 10 μm (PM10 şi PM2.5) este faptul că acestea sunt aspirate de aparatul respirator uman şi pătrunde direct în plămâni, de unde sunt absorbite în sistemul vascular. Există riscul ca, la expuneri îndelungate, acestea să se depună pe alveole sau, în funcţie de poluanţii trasportaţi pot cauza boli ireversile ca Alzheimer, cancer, artero-scleroză şi scăderea permanentă a capacităţii pulmonare. Expunerea de lungă durată a omului la concentraţii chiar scăzute de COV (μg/m3N) poate conduce la iritarea căilor respiratorii, a ochilor, distrugerea rinichilor, ficatului şi a sistemului nervos central iar unele dintre COV pot cauza cancer.

Având în vedere valorile mari înregistrate pentru concentraţia de PM10 în atmosfera urbană pe durata mai multor campanii de monitorizare (2004 – 2008) se recomandă luarea unor măsuri imediate, cum ar fi:

- controlul poluării cu particule emise (sau transportate) de traficul rutier; - dezvoltarea de bariere verzi în jurul Timişoarei pentru a reduce numărul de particule

transportate de vânt din ariile limitrofe; - programe de reducere a emisiilor de particule generate de sobe cu lemne, peleţi sau

cărbune; - controlul agenţilor industriali, în special din industria de construcţiilor de locuinţe (spre

exemplu prin obligarea instalării de plase de reţinere pe elementele de construcţie şi udarea permanentă a molozului rezultat).

În ce priveşte măsurile de autoprotecţie a populaţiei recomandăm: - reducerea pe cât posibil a deplasărilor pe jos în zonele intens poluate (intersecţii rutiere); - evitarea activităţiilor fizice intense (alergări, sport) în apropierea zonelor intens poluate

sau în zilele cu atmosferă “încărcată”; - conducerea vehiculelor cu viteză redusă pe drumurile nepavate sau în zonele de construcţii. În concluzie, în Timişoara poluanţii care depăşesc cel mai des limitele impuse de

legislaţie sunt speciile PM10 şi ocazional NOx şi CO. În această situaţie, se recomandă ca şi în Timişoara să se excludă complet traficul greu

(betoniere, camioane etc.), acest tip de vehicule grele având accesul interzis în toate marile oraşe europene, precum şi crearea de liziere şi spaţii verzi în apropierea zonei de trafic, vegetaţia de tip arbuşti sau plante perene fiind o soluţie foarte bună care poate opri dispersiile de noxe şi captează CO2 pe cale naturală.

1.2.4.1. Poluarea biologică a aerului

Problematica legată de poluare în general, şi de poluarea aerului din anumite sectoare de activitate, în special, constituie o temă de importanţă crescândă pe măsura diversificării şi dezvoltării tehnologice actuale. Aerul atmosferic este considerat poluat atunci când concentraţia unor substanţe atinge niveluri nocive pentru organismul uman. Poluarea biologică a aerului pune probleme deosebite pentru sănătate, fiind la baza unei game largi de îmbolnăviri. Supravieţuirea agenţilor biologici în atmosferă este condiţionată de o serie de parametrii printre care temperatura, umiditatea, concentraţia de oxigen şi radiaţiile ultraviolete. Principalele vehicule ale agenţilor infecţioşi în atmosferă sunt picăturile septice, nucleosolii şi particulele de praf. În ultimul timp, atenţia asupra populaţiei biologice a aerului este în creştere în special datorită poluanţilor clinici. Bioaerosolii din aerul înconjurător constau în variate particule de origine organică: bacterii, endosporii lor, conidiile şi fragmentele lor, toxine etc. componentele

54

de bioaerosoli ajung în aer din diferite surse: sol, plante animale, resturi organice etc. o cantitate mare de propagule viabile de microorganisme sunt duse la distanţe mari de fluxul aerului faţă de locurile şi substraturile în care s-au format. În toată lumea, cantitatea diferiţilor fungi microscopici constituie partea cea mai mare de particule biologice din aer. Propagulele de micromicete pot călători departe, pot afecta activitatea oamenilor şi pot cauza boli de plante, de animale şi de oameni. Noxele autovehiculelor sunt considerate principalele surse de particule fine în mediul înconjurător din oraşe. Mişcarea autovehiculelor crează o turbulenţă locală care promovează aerolizarea sporilor fungici din jurul clădirilor, a arborilor, a solului. Concentraţiile de spori fungici pot creşte considerabil în terenurile de construcţii, demolarea clădirilor putând realiza concentraţii mari de fungi în aerul înconjurător.

Pe baza investigaţiilor efectuate asupra spectrului aeromicologic din Timişoara a fost identificat un număr de 40 de spori aeropurtaţi: Alternaria, Ascobolus, Amphisphaeria, Asterosporium, Bipolaris, Bispora, Cladosporium, Capronia, Curvularia, Drechslera, Epicoccum, Exosporium, Exserrohilum, Fusariella, Fusarium, Helminthosporium, Helicoma, Kassariosphaeria, Leptosphaeria, Massaria valsa, Massarina, Massariosphaeria, Microsporum, Monodictys, Neohendersonia, Nigrospora, Oidium, Periconia, Peronospora, Piricauda, Pithomyces, Paraphaeosphaeria, Pseudocercospora, Sordaria, Spondylocladiella, Sporidesmium, Stemphylium, Tilletia, Torula, Xilaria.

Un anumit tip aerosporic poate avea valori mari ale concentraţiei dintr-o anumită zi, dar pe de altă parte frecvenţa acestuia în celelalte zile poate fi scăzută.

Unele tipuri aerosporice apar în doar câteva din zilele investigate, însă acestea apar în concentraţii foarte mari şi invers.

Diferenţe apar şi la nivelul concentraţiilor medii care ne indică valoarea medie a concentraţiilor zilnice. Cele mai mari concentraţii înregistrează tipurile aerofungice Cladosporium, Torula, Alternaria, Pseudocercospora, Xilaria, Fusarium, Fusariella, Helminthosporium, Epicoccum; cele mai scăzute concentraţii medii s-au observat la Amphisphaeria, Asterosporium, Curvularia, Massaria valsa, Nigrospora, Sporidesmium, Monodictys etc.

Fungii sunt omniprezenţi apărând în atmosferă, hidrosferă şi litosferă. Limita la care pot apărea efecte alergenice produse de aerospori este de 500/m3.

Pe baza metodei volumetrice de identificare şi cuantificare s-a identificat în spectrul polinic al oraşului Timişoara 23 de tipuri de aeropolen. Dintre acestea, trei prezintă importanţă sub aspect alergenic având în vedere indexul polinic: Ambrosia 18%, Poaceae 10% şi Betula 7%.

Pe baza metodei volumetrice de identificare şi cuantificare s-au identificat în spectrul aeromicologic al oraşului Timişoara 40 de tipuri de aerospori. În ceea ce priveşte concentraţiile maxime de spori/m3 aer s-au determinat concentraţii mari pentru Cladosporium, Pseudocercospora, Fusarium, Alternaria şi Torula, cunoscuţi ca fiind alergeni fungici importanţi.

1.2.4.1.1. Aeroplanctonul Preocuparea municipialităţii de a asigura un mediu sănătos, curat, atractiv este dovedită

şi de realizarea bazei de date ştiinţifice privind calitatea factorilor de mediu. Studiul pentru cunoaşterea aeroplanctonului realizat împreună cu Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Chimie – Biologie – Geografie, catedra de Biologie intitulat ,,Studiul aerobiologic asupra calităţii aerului – monitorizarea polenului alergen din aeroplancton” a adus

55

noi date de importanţă privind calitatea aerului şi măsurile necesare pentru eliminarea factorilor poluanţi.

Aeroplanctonul este definit ca fiind totalitatea vieţuitoarelor mici care trăiesc în atmosferă. Este alcătuit din spori ai bacterilor şi ciupercilor, unele alge şi ciuperci microscopice, polen provenit de la plantele superioare. Acesta este purtat de curenţii de aer dintr-unloc în altul. Unele componente sunt patogene şi acţionează asupra stării de sănătate a plantelor, animalelor şi omului.

Aerobiologia este disciplina ştiinţifică care studiază transportul pasiv de particule biologice prin aer. Multe din aceste particule au impact asupra sănătăţii omului, dezvoltării plantelor, producţiei de fructe şi recolte, bolilor plantelor sau structurii clădirilor, picturilor şi altor obiecte de moştenire culturală. Pentru aceste motive în ultimele decenii, aproape toate ţările europene au început să monitorizeze particulele biotice aeropurtate. În majoritatea cazurilor acest lucru s-a făcut în scopul de a furniza informaţii despre polen şi spori pentru ajutorarea tratării alergiilor respiratorii care afectează 15 – 25% din populaţie. Aerobiologia include şi multe alte aspecte legate de agricultură şi silvicultură, spre exemplu prognoza recoltei şi a producţiei de fructe a fost făcută pe baza producţiei de polen şi a vremii. Diseminarea sporilor aeropurtaţi ai mucegaiurilor fitopatogene şi bacteriile au fost monitorizate în scopul de a prezice răspândirea maselor de aer contaminat folosind analize traiectoriale. Aerobiologia de asemenea direcţionează cercetarea spre schimbările climatice, schimbări florale şi monitorizarea invaziei de noi seminţe alergene. De asemenea contribuie la dezvoltarea strategiilor de conservare a clădirilor de patrimoniu cultural şi obiectelor aflate în risc de biodegradare.

Aerobiologia este o ştiinţă multidisciplinară cu aplicaţii în diferite domenii şi un integrator ştiinţific, care necesită aportul celorlalte ştiinţe susţinătoare ca: meteorologia, botanica, agronomia, medicina, fizica, microtehnica şi informatica.

Există o gamă largă de particule organice şi anorganice în aer, unele cu efecte semnificative asupra sănătăţii oamenilor: fum, praf, radionuclide, pesticide, virusuri, bacterii, microfloră, seminţe minuscule şi mai ales spori şi grăuncioare de polen. Acesta din urmă constituie cel mai important material de studiu pentru aerobiologie, ramura desprinsă din vastul trunchi al acestei noi ştiinţe aeropalinologia.

Dinamica aeropolenului sub forma calendarelor polinice anuale aduce informaţii preţioase în alegerea metodelor de diagnosticare şi tratament al polinozelor, diminuând costurile acestora şi putând impune o nouă conduită profilactică. Calendarul polinic poate îndrepta atenţia alergologilor asupra unor plante producătoare de polen alergen, plante mai puţin cunoscute, adventive sau aflate în expansiune, aşa cum este pentru zona de sud vest a României, specia Ambrosia artemisiifolia. Calendarul polinic poate fi util şi producătorilor de extracte şi vaccinuri alergenice, orientându-le producţia în funcţie de prezenţa locală a anumitor plante cu polen alergen.

În marea lor majoritate, alergenii sunt factori exteriori organismului şi se clasifică după calea de pătrundere:

- pneumoalergeni (polen, fungi atmosferici, praf de casă de origine animală etc); - alergeni alimentari şi digestivi (albuş de ou, lapte de vacă, căpşuni etc.); - alergeni de insecte (veninuri de insecte); - alergeni medicamentoşi; - alergeni chimici (profesionali sau nu);

56

Polenul entomofil este vehiculat de la florile masculine la cele feminine de către insecte, este în cantitate relativ mică şi sensibilizează subiecţii din apropiere (agricultori, floricultori etc.). Plantele din flora ţării noastre cu polen sensibilizant au fost grupate de către alergologi astfel:

TABELUL 14

I II III Cedrus atlantica Agropyron cristatum Ambrosia artemisifoliia Crocus vernus Agrostis tenuis Ambrosia trifida

Hyacinthus orientalis Alopecurus pratensis Lolium perenne Juniperus communis Anthoxanthum odoratum Phleum pratense

Picea abies Avena sativa Poa annua Pinus nigra Cynodon dactylon Poa pratensis

Thuja plicata Dactylis glomerata Secale cereale Festuca pratensis Triticum aestivum Holcus lanatus Zea mays Hordeum vulgare

IV V VI Artemisia sp. Amaranthus sp. Alnus sp. Fraxinus sp. Chenopodium sp. Betula sp.

Lactuca sativa Kochia scoparia Corylus sp. Parietaria officinalis Plantago lanceolata Fagus sylvatica

Populus alba Populus nigra Quercus sp. Ricinus communis Rumex acetosella Juglans regia Soligago virgaurea Salix sp. Morus sp.

Taraxacum officinale Sambucus nigra Tilia sp. Ulmus sp.

Plantele cu polen alergen sunt împărţite de către alergologi în plante lemnoase, graminee

(Poaceae) şi ierburi. Ierburile magnoliate aparţin subclasei Hamamelidae (familia Urticaceae), Astridae (Asteracea, Plantaginacea), Caryiophylidae (Chenopodiaceae, Amaranthaceae, Polygonaceae). Plantele lemnoase fac parte în majoritate din subclasa Hamamelidae (Platanaceae, Juglandaceae, Moraceae, Urticacea, Fagaceae, Betulaceae şi Corylaceae). Acestora li se adaugă reprezentanţi ai subclasei Dileniidae (Salicaceae, Tiliaceae), Rosiadae (Aceracea) şi Asteridae (Oleaceae). Tot anemofile sunt şi pinofitele (Pinus, Taxaceae/Cupresaceae). Pe parcursul perioadei monitorizate s-au identificat 17 tipuri de polen provenind de la mai mulţi taxoni anemofili. Pragul de alergenitate de la care se consideră că polenul unei specii devine periculos pentru sănătatea populaţiei (30PG/mc) a fost depăşit de speciile Morus (5 zile), Poa (8 zile), Urtica (18 zile), Artemisia (17 zile) şi Ambrosia (41 zile). Lunile august şi septembrie, datorită temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor reduse, au constituit perioadele cu cele mai mari concentraţii de polen din aeroplancton. În 21 de zile, valorile totale zilnice au depăşit 200 PG/MC, ceea ce reprezintă un important indicator al gradului de poluare aerobiologică pentru Timişoara. Principalul poluator aerobiologic a fost polenul de Ambrosia artemisifoliia, o plantă adventivă în flora României, prezentă pe orice teren viran, neîngrijit. Prezenţa unei astfel de buruieni periculoase a determinat Primăria

57

Municipiului Timişoara la lucrări suplimentare de întreţinere a spaţiilor verzi dar şi de cosire a zonelor virane, de erbicidare a terenurilor neîngrijite, de mediatizare pentru cunoaşterea şi combaterea ei.

În conformitate cu datele din Cadastrul Verde al Timişoarei, proporţia numărului de arbori pe genuri sistematice este următoarea: - genul Acer - paltini 18%; - genul Robinia - salcâmi 9%; - genul Prunus - pruni 9%; - genul Fraxinus - frasini 8%; - genul Pinus - pini 7%; - genul Tilia - tei 6%; - genul Populus - plopi 6%; - genul Picea - molizi 4%; - Alte genuri 32% din care: genul Betula - mesteceni 2%; - genul Quercus - stejari 2%; - genul Salix - sălcii 1%; Genul Platanus, genul Morus, genul Juglans sunt sub 1%, fiecare, iar genul Carpinus, 0,2%. Cunoscând că numărul taxonilor producători de polen alergen identificaţi în aer a fost de 17, iar dintre aceştia arborii sunt în număr de 9, am analizat gradul de risc al prezenţei grăunciorilor de polen alergen în aer, în principalele parcuri ale oraşului în cartierele istorice ale Timişoarei. În totalul genurilor sistematice arborii producători de polen alergen reprezintă 22% dintre care genul Fraxinus 8% şi genul Tilia 6% se detaşează faţă de celelalte genuri. Plecând de la datele existente privind proporţia exemplarelor pe principalele genuri de arbori, am calculat că în parcurile existente la nord de Canalul Bega, arborii producători de polen alergen sunt în prezent de 34% din totalul arborilor în Parcul Central şi în procent de 23% în Parcul Centrul Civic. În parcurile existente la sud de Canalul Bega, cei mai mulţi arbori producători de polen alergen sunt în Parcul din Campusul Universitar 18% şi 24% în Parcul Stadion. Analizând datele din centralizatorul pe municipiu al arborilor din cartiere, s-a calculat că în cartierul Cetate există arbori producători de polen alergen în procent de 15% din totalul arborilor existenţi, în Cartierul Elisabetin 8%, iar în cartierul Fabric 7%. Dincolo de importanţa practică a acestor date, pentru segmentul de populaţie sensibilă la polenul alergen, departamentul de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara a început analizarea genurilor de arbori ce urmează a fi plantaţi în următorii ani în cartierele oraşului, cu minimizarea genurilor alergene şi promovarea de noi genuri ornamentale nealergene. Astfel începând cu primăvara anului 2007, s-au plantat în Centru, Mehala, Freidorf etc, peste 5000 de arbori din genul Malus, Prunus, Catalpa, cu valoare ornamentală ridicată şi nealergeni.

Observaţiile fenologice din teren au relevat marea capacitate invazivă la Ambrosia artemisiifolia atât în ecosistemul urban al Timişoarei cât şi în întreg judeţul (s-au identificat populaţii impresionante în 30 de localităţi, urbane şi rurale). Se impune luarea de măsuri urgente pentru a stopa popularea altor zone din oraş. Cosirea trebuie repetată. Se impune smulgerea cu rădăcină a întregii plante care altfel, îşi reface portul vegetativ, dovedindu-şi vigoarea şi vitalitatea deosebită.

58

Ambrosia artemisiifolia

Plantă tânără Plantă matură

Ambrosia artemisiifolia

Grăunciori de polen Seminţe

BE WU SD E alune o lol = “ "as

59

TABELUL 15

Punct de masurare 1 - Cartier Kunz 2- Piata Victoriei

3 - Piata Consiliul Europei

4 - Gara de Nord

5 - Piata Badea Cartan

6 - Spitalul Municipal

7 - Spitalul Victor Babes

8 - Parcul Rozelor

Campanie 1 / campanie 2 I II I II I II I II I II I II I II I II Parametru (UFC / m3 aer)

Total unitati de formare a coloniilor 1220 1940 1980 980 9160 1380 2800 3220 3200 6320 7200 10840 2400 2360 12000 1360

Coliform bacteria 0 30 20 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 10 0 0 E-coli 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Pseudomonas aeruginosa 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Enterococci 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Staphilococcus aureus 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Bacillus cereus 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 10 0 0 0 0 0 Chlostridium perfringens 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Yeast 20 0 0 0 20 20 20 0 0 0 40 0 40 0 0 20 Mouldus 560 680 860 320 740 400 1200 600 1380 1700 780 380 1080 380 1100 260 Gram negative bacilli 0 0 20 0 0 10 0 10 0 20 0 0 0 10 20 0 Valori uzuale a UFC conform literaturii de specialitate

539-7200 539-7200 539-7200 100-13000 100-13000 539-7200 539-7200 100-25000

60

1.2.4.1.2. Agenţii patogeni din aerul Timişoarei Atmosfera terestră este caracterizată de intensitate puternică a luminii, variaţii

extreme de temperatură, concentraţii mici de materie organică şi foarte puţină apă. Aceste condiţii fac atmosfera un mediu neprielnic pentru dezvoltarea şi supravieţuirea microbilor. De aceea bacterii aerobe şi viruşi patogeni pentru om, apar foarte rar în aerul exterior şi nu supravieţuiesc mult.

Materia biologică contibuie într-o proporţie de 20%, 22% şi 10% în totalul particulelor aerobe în aerul zonelor izolate continentale, în aerul zonelor populate continentale respectiv în aerul zonelor îndepărtate maritime. Mare parte din acestea provin din surse gen sol, lacuri, animale şi oameni. De asemenea lucrările agricole, unităţile medicale şi operaţiunile industriale ca tratarea apelor reziduale, creşterea animalelor, procese de fermentare şi operaţii de procesare a alimentelor emit microorganisme în aer.

De asemenea este important de ştiut că geografia şi clima joacă un rol important în determinarea concentraţiei microbiologice în aer deoarece transportul bioaerosolilor este guvernat de factori hidrodinamici şi kinetici iar dezvoltarea lor depinde de specificul chimic şi meteorologic la care sunt expuşi. Cei mai importanţi factori de mediu care influenţează dezvoltarea microorganismelor sunt: temperatura, umiditatea şi viteza vântului.

Conform unor serii de studii, spori ai fungilor şi actinomycete pot apărea în aerul exterior dar foarte rar în concentraţii periculoase. Concentraţia sporilor şi a fungilor în aerul exterior variază dar este de obicei mai mică de 100 CFU/m³ în zonele rezidenţiale. Pe lângă microorganismele prezente în aer, bacteriile sunt de obicei cele mai întâlnite în ciuda ratei lor de deces foarte ridicată.

TABELUL 16 Valori normale a „unitatilor de formare a coloniilor” găsite in literatura de specialitate

Locatie Concentratie (UFC/m³) Zone urbane 539 – 7,200

Strazi aglomerate 100 – 13,000 Parcuri 100 – 25,000

Statii de reciclare 1,100 – 28,000,000 Statii de tratare a apei 100 – 200,000

Zone rurale 202 – 3,400 Proiectul „Agenţi patogeni în aerul din Timişoara” a avut ca scop investigarea calităţii

aerului şi includea măsurarea a 10 parametri biologici, în două campanii de măsurare. Astfel s-a creat o imagine de ansamblu asupra calităţii aerului pentru a pune bazele unui plan de monitorizare viitor care să completeze programele actuale. Au fost alese 8 puncte de măsurare în Timişoara: cartierul Kuncz, Piaţa Victoriei, Piaţa Consiliul Europei-Iulius Mall, Gara de Nord, Piaţa Badea Cârţan, Spitalul Municipal-Stadion, Spitalul Victor Babeş-Pădurea Verde şi Parcul Rozelor, rezultatele măsurătorilor fiind introduse în tabelul 17.

Au fost realizate teste preliminare in vederea identificarii cantitatii de aer necesar de recoltat pentru fiecare parametru. Scopul a fost de a stabilii necesarul de aer de recoltat astfel încât destul material biologic să poată fi colectat, evitând acoperiarea totală a plăcuţelor şi imposibilitatea numărării coloniilor formate.

61

TABELUL 17

Punct de  masurare 

1 ‐ Cartier  Kunz 

2‐ Piata  Victoriei 

3 ‐ Piata  Consiliul  Europei  

4 ‐ Gara de  Nord 

5 ‐ Piata  Badea Cartan 

6 ‐ Spitalul  Municipal 

7 ‐ Spitalul  Victor Babes 

8 ‐ Parcul  Rozelor 

Campanie 1/  campanie 2  I  II  I  II  I  II  I  II  I  II  I  II  I  II  I  II  Parametru  UFC/m3aer 

                                               

Total unitati de  formare a  coloniilor 

1220  1940  1980  980  9160  1380  2800  3220  3200  6320  7200  1084 0 

2400  2360  1200 0 

1360 

Coliform bacteria  0  30  20  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  10  0  0 

E‐coli  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0 

Pseudomonas  aeruginosa 

0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0 

Enterococci  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0 

Staphilococcus  aureus 

0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0 

Bacillus cereus  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  10  0  0  0  0  0 

Chlostridium  perfringens 

0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0  0 

Yeast  20  0  0  0  20  20  20  0  0  0  40  0  40  0  0  20 

Mouldus  560  680  860  320  740  400  1200  600  1380  1700  780  380  1080  380  1100  260 

Gram negative  bacilli 

0  0  20  0  0  10  0  10  0  20  0  0  0  10  20  0 

Rezultate campanie 1. Pentru puctul de măsurare Piaţa Victoriei, cele două colonii din cadrul

Chromoculturii Coliform au fost identificate ca fiind Pantoea spp. Pentru punctul de măsurare Spitalul Municipal, colonia identificată în cadrul plăcuţei

Bacillus cereus a fost identificată ca o altă bacterie de acelaşi gen - Bacillus spp. Pentru punctul de măsurare Parcul Rozelor, cele două colonii identificate în plăcuţa

Mac Conkey au fost identificate ca Pantoea spp. In urma primei campanii nu fost identificaţi agenţi patogeni în aerul din Timişoara iar

microorganismele găsite au fost unităţi de colonii aerobe şi ciuperci. Rezultate finale în urma campaniei 2 1. Cantitatea totală de germeni aerobi în aerul exterior se află între limitele de 980 la

12.000 UFC/m3. 2. Cantitata totală de agenţi coliformi se găseşte în aerul exterior în limitele a 0 şi 30

UFC/m3. 3. E. coli, Pseudomonas aeruginosa, Enterococci, Staphylococcus aureus şi

Clostridium perfringens nu au fost identificaţi. 4. Conţinutul total de ciuperci în aer s-a aflat între limitele 560 şi 1700 UFC/m3. 5. B. cereus şi alţi spori aerobi s-au găsit între limitele 0 şi 10 UFC/m3. Există o serie de considerente cu privire la colectarea şi interpretarea mostrelor de aer

colectate în exterior. Printre acestea, cele mai importante se referă la vremea, ora de colectare şi locaţia colectării. Când se colectează mostre din aerul exterior, temperatura, vântul şi umiditatea au un efect foarte important asupra eficienţei colectării.

Colectarea în zilele cu vânt puternic conduce la formarea unui număr de colonii mai mare decât în zilele fără vânt;

Colectarea în timpul zilelor ploioase, umede sau cu ceaţă duce la o distribuţie diferită a sporilor şi a numărului acestora;

62

Temperatura poate influenţa de asemenea tipul şi numărul de spori identificaţi. Temperaturile sub 0°C influenţează retenţia sporilor;

Temperatura şi distribuţia luminii influenţează dispersia naturală a sporilor şi polenului şi trebuie luate în considerare în timpul colectării;

Rezultatele obţinute în urma celor 2 campanii de măsurare se încadrează în limitele normale, fiind identificaţi 3 agenţi patogeni (Coliform bacteria, Gram negative bacilli şi Bacillus cereus) în concentraţii nesemnificative şi nepericuloase pentru om.

1.2.5. Specii invazive Ecosistemele pot fi perturbate prin prezenţa speciilor vegetale invadatoare şi

colonizatoare. Pentru ţara noastră sunt menţionate 73 de specii invazive (autohtone şi alohtone), lemnoase şi ierboase.

Planta invazivă este aceea care se înmulţeşte, în dezavatajul celorlalte plante, datorită unui factor ecologic favorabil natural sau antropic.

Plantele invazive anuale ocupă, de obicei, zone libere, în timp ce plantele invazive perene pot elimina speciile indigene; aceste specii pot deveni un factor ecologic perturbant pentru vegetaţie, scăzând filodiversitatea.

Fenomenul de invazie apare în habitatele în care concurenţa este slabă sau este slăbită de intervenţia omului.

O plantă invazivă are următoarele calităţi: - are modalităţi rapide de propagare; - poate produce mulţi germeni anual; - are mijloace de reproducere vegetativă; - are o creştere rapidă; - are o tulpină groasă; - are organe subterane puternice; - este evitată de animale fitofage; Globalizarea şi dezvoltarea transporturilor, a comerţului şi turismului au furnizat

oportunităţi ca speciile sǎ fie rǎspândite accidental sau deliberat. Frecvent seminţe sau fragmente din corpul vegetativ al unor plante strǎine ajung prin intermediul mǎrfurilor la distanţe mari de locul de origine.

O altǎ cauzǎ posibilǎ este reprezentatǎ de practicile greşite din horticulturǎ şi din silviculturǎ.

Degradarea habitatelor naturale, ecosistemelor şi câmpurilor agricole care a avut loc în întreaga lume a fǎcut sǎ fie mult mai uşor pentru speciile strǎine sǎ se stabileascǎ şi sǎ devinǎ invazive.

Schimbarea climaticǎ globalǎ este, de asemenea, un factor semnificativ care contribuie la rǎspândirea şi stabilirea speciilor invazive strǎine.

Dintre speciile străine invazive întâlnite în Timişoara, şase specii invazive de arbori sunt: Acer negundo, Ailanthus altissima, Fraxinus pennsylvanica, Morus alba, Prunus cerasifera, Robinia pseudacacia.

Ailanthus altissima - cenuşerul este originar din China. A fost introdus în scop ornamental, frunzele sale mari amintind de cele ale palmierilor, dar şi pentru realizarea de plantaţii pe terenuri degradate, pentru consolidarea coastelor, taluzelor. Are o mare capacitate de reproducere, atât vegetativǎ - prin drajonare, cât şi generativǎ producând anual cantitǎţi însemnate de fructe.

Este o plantǎ rezistentǎ la secetǎ, ger, fum, gaze. Cenuşerul afecteazǎ cu precǎdere pajiştile uscate din zona de silvostepǎ, dar şi lizierele pǎdurilor, habitatele ce însoţesc

63

cursurile apelor curgǎtoare etc. În oraş cenuşerul este o prezenţǎ destul de comunǎ în cele mai neaşteptate locuri: pârloage, margini de drumuri, crǎpaturi în asfalt, terasament al liniilor de tramvai, ziduri şi acoperişuri ale clădirilor abandonate.

Ailanthus altissima este prezent în ecosistemul urban atât în spaţiile verzi cât şi în cele abandonate sau neîngrijite. Caracterul invaziv poate fi urmărit cu uşurinţă chiar într-o arie protejată cum este Parcul Botanic, unde am semnalat 19 puieţi în plină dezvoltare şi numeroase exemplare foarte tinere în şi în apropierea gardului viu. Este necesar controlul procesului invaziv la Ailanthus altissima prin îmbunătaţirea managementului acestei specii, mai ales în Parcul Botanic. Pe lângă valoarea estetică şi toleranţa la poluare în zonele urbane şi industrializate, Ailanthus altissima perturbă prin prolificitatea sa habitatele urbane, inclusiv prin modificarea compoziţiei chimice a solului şi putând dăuna sănataţii oamenilor prin crossreactivitatea polenului şi dermatitele de contact induse.

Acer negundo - arţar american - este originar din America de Nord. A fost introdus ca specie ornamentalǎ şi pentru realizarea de plantaţii forestiere, perdele de protecţie. Având o creştere rapidǎ, a fost preferat atât de silvici cât şi de horticultori. Se înmulţeşte prin seminţe, dar şi vegetativ, prin drajonare.

Rǎspândirea fructelor se face cu ajutorul vântului şi este favorizatǎ de aripioarele pe care acestea le poartǎ. Preferǎ locurile necultivate, terenurile abandonate, marginile de drumuri, terasamentele cǎilor ferate. Este însǎ semnalat din ce în ce mai frecvent din ecosisteme ce însoţesc cursurile râurilor, mai ales în zona de câmpie şi colinarǎ.

Arţarul american este un competitor puternic pentru speciile lemnoase native pe care le înlocuieşte cu succes, mai ales în habitatele alterate. În ceea ce priveşte impactul asupra sǎnǎtǎţii oamenilor, acesta este doar indirect. Arţarul american este gazdǎ bunǎ pentru un fluture ale cǎrui omizi, prin atingere, pot produce alergii ale pielii.

Fraxinus pennsylvanica - frasin de Pennylvania - este originar din estul Americii de Nord. A fost introdus în scop ornamental, dar şi pentru calitǎţile sale forestiere, fiind folosit pentru realizarea unor culturi de protecţie, mai ales, în zonele de stepǎ şi silvostepǎ, prin zǎvoaie.

Preferǎ solurile uşoare şi rezistǎ foarte bine la inundaţii. De asemenea, suportǎ foarte bine gerurile şi îngheţurile târzii. Aceste caracteristici şi uşurinţa cu care se înmulţeşte explicǎ prezenţa tot mai frecventǎ a frasinului de Pennsylvania în habitate cu grad crescut de umiditate.

Morus alba - dud alb – este originar din China, dudul alb a fost adus pentru frunzele sale fiind folosite pentru creşterea viermilor de mǎtase.

Dudul are numeroase utilizǎri. Lemnul este foarte apreciat în tâmplǎrie şi dogǎrie. Frunzele sunt folosite pentru hrǎnirea viermilor de mǎtase. Scoarţa este folositǎ pentru extragerea de fibre din care se pot confecţiona frânghii. Rǎdǎcinile pot servi pentru extragerea unui colorant galben.

Dudul are câteva calitǎţi care-l fac sǎ supravieţuiascǎ bine în condiţiile ţǎrii noastre şi chiar sǎ prolifereze. Este foarte rezistent la secetǎ şi la ger, nu este exigent faţă de fertilitatea solului şi suportǎ bine umbrirea.

Este frecvent sǎlbǎticit, mai ales prin zǎvoaie, fiind prezent prin pǎduri de plop şi salcie.

Prunus cerasifera – este originar din Europa, plantă foarte rustică, nu este pretenţioasă în ceea ce priveşte terenul, preferă soarele. Tolerează bine seceta, îngheţul şi poluarea atmosferică. Prezintă rezistenţă la atacurile parazite. Este un arbore ce se adaptează foarte bine în mediu urban.

64

Robinia pseudacacia - salcâmul –- este originar din America de Nord. A fost adus şi la noi pentru a fi folosit la fixarea nisipurilor din sudul ţǎrii. Având numeroase alte utilizǎri, cultura salcâmului a fost apoi foarte mult încurajatǎ.

Se înmulţeşte atât pe cale vegetativǎ, cât şi prin seminţe. Preferǎ ecosistemele mai mult sau mai puţin degradate din zonele de câmpie şi de dealuri. Se instaleazǎ destul de repede pe suprafeţele care au fost incendiate sau defrişate.

Articolul 8 al Convenţiei privind Diversitatea Biologicǎ (CBD, 1992, Rio de Janeiro) recomandǎ ca fiecare parte contractantǎ sǎ previnǎ introducerea, sǎ controleze sau sǎ elimine complet acele specii strǎine care ameninţǎ ecosistemele, habitatele sau speciile native. Pe baza acestei recomandǎri IUCN, prin Invasive Species Specialist Group, a elaborat un ghid pentru prevenirea, introducerea şi micşorarea impactului speciilor strǎine care ameninţǎ ecosistemele, habitatele sau speciile (Guidelines Speies that threaten Ecosystems, Habitats or Species”).

Acest ghid a fost adoptat la cea de-a VI-a Conferinţǎ a pǎrţilor semnatare CBD (CBD/COP6/VI/23) şi îndeamnǎ statele membre sǎ acorde o atenţie deosebitǎ prevenirii şi cercetǎrilor ştiinţifice asupra impactului speciilor invazive strǎine (BIODIV2002).

La iniţiativa Consiliului Europei, în decembrie 2003, Comitetul Permanent al Convenţiei de la Berna a adoptat Strategia Europeanǎ asupra Speciilor Invazive (European Strategy on Invasive Species) (Council of Europe 2003).

Mǎsuri şi recomandǎri privitoare la introducerea, prevenirea şi controlul speciilor strǎine invazive sunt cuprinse, de asemenea, în Convenţia de la Bonn privind conservarea speciilor animale migratoare, Convenţia de la Berna privind conservarea vieţii sǎlbatice şi a habitatelor naturale, Convenţia Ramsar privitoare la conservarea zonelor umede, Strategia Globalǎ de Conservare a Plantelor (Haga 2002) etc.

La nivel naţional fac referinţe la speciile strǎine urmatoarele legi/ordonanţe/hotǎrâri: Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologicǎ,

semnatǎ la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 (articolul 8); Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii

sǎlbatice şi a habitatelor naturale în Europa, adoptatǎ la Berna în 19 septembrie 1979.Cap.5, art.11, aliniatul 2b, prevede cǎ fiecare parte contractantǎ se angajeazǎ „sǎ controleze strict introducerea speciilor non-indigene”.

Legea nr. 137/1995, cap.III, sect. A 4- a, art. 59 privind protecţia resurselor naturale şi conservarea biodiversitǎţii precizeazǎ: introducerea pe teritoriul ţǎrii, cu excepţia cazurilor prevǎzute de lege, de culturi de microorganisme, plante şi animale vii, fǎrǎ acordul eliberat de autoritatea centralǎ pentru protecţia mediului, cu consultarea Academiei Române, este interzisǎ.

Hotărârea nr. 1030 din 18 octombrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind mǎsurile de protecţie împotriva introducerii şi rǎspândirii organismelor de carantinǎ dǎunǎtoare plantelor sau produselor vegetale în România interzice introducerea în ţarǎ a unor plante precum unele graminee sau solanacee, dar nu face referire specialǎ la introducerea unor plante potenţial invazive.

Pentru prevenirea pierderii biodiversitǎţii cauzatǎ de speciile invazive strǎine recomandǎm urmatoarele mǎsuri generale, orientative:

1. Creşterea conştientizǎrii asupra fenomenului de invazie a plantelor strǎine, problemǎ majorǎ ce afecteazǎ diversitatea nativǎ din toate regiunile lumii. În acest sens se impune:

a) pregǎtirea unor materiale prin care persoanele, grupurile, instituţiile interesate se pot informa asupra acestui fenomen;

65

b) introducerea în programele şcolare a unor capitole speciale referitoare la speciile invazive,

c) organizarea de programe de instruire pentru horticultori, agricultori, pǎdurari, comercianţi de materiale vegetale şi animale, deţinǎtori de acvarii, terarii etc.;

d) editarea unei publicaţii care sǎ cuprindǎ toate speciile invazive prezente la noi în ţarǎ, scurte descrieri, imagini etc.

2. Prevenirea introducerii speciilor invazive strǎine – problemǎ prioritarǎ nu numai la nivel internaţional, dar care necesitǎ unele acţiuni şi la nivel naţional. O bunǎ informare a comercianţilor de animale, ciuperci, plante, precum şi lǎrgirea listei cuprinzând organismele de carantinǎ ar putea fi eficiente în prevenirea introducerii de noi specii invazive. Tot în acest sens este necesarǎ şi o instruire mai bunǎ a autoritǎţilor competente care verificǎ introducerea de materiale biologice în ţarǎ;

3. Minimizarea numǎrului de introduceri neintenţionate şi prevenirea introducerii neautorizate a speciilor strǎine;

4. Asigurarea cǎ introducerile intenţionate, inclusiv acelea pentru scopuri ştiintifice, sunt corect evaluate înainte, cu privire specialǎ la impactul potenţial asupra biodiversitǎţii;

5. Dezvoltarea şi implementarea de campanii de eradicare şi control şi programe pentru speciile inazive strǎine, şi creşterea eficacitǎţii acestor campanii şi programe. La nivel global şi european existǎ astfel de campanii finalizate adesea cu rezultate pozitive. Din pǎcate, la noi în ţarǎ nu existǎ astfel de acţiuni, cu excepţia încercǎrilor de eradicare a unor buruieni din culturile agricole. Din contrǎ, în domeniul silvic, încǎ se mai realizeazǎ împǎduriri cu specii exotice (ex. Ailanthus altissima, Robinia pseudacacia) practic cu efecte dezastruoase asupra ecosistemelor naturale şi seminaturale;

6. Monitorizarea permanentǎ a ariilor protejate şi a zonelor învecinate pentru depistarea precoce a prezenţei oricǎrei specii invazive. Pentru fiecare arie protejatǎ trebuie elaborate „liste negre”cuprinzând acele specii cu risc invaziv;

7. Dezvoltarea unui cadru legislativ naţional larg şi a cooperǎrii internaţionale pentru a reglementa introducerea speciilor invazive strǎine, precum şi eradicarea şi controlul acestora;

8. Organizarea unui laborator specializat care sǎ poatǎ acorda expertiza în problematica ridicatǎ de speciile invazive;

9. Interzicerea cultivǎrii unor specii ornamentale cunoscute a avea potenţial invaziv (exemple: Impatiens glandulifera, Reynoutria japonica, Heracleum mantegazzianum, Solidago canadensis, Solidago gigantea ssp. Serotina, Rudbeckia laciniata, Nelumbo nucifera etc.);

10. Încurajarea cercetǎrilor necesare, dezvoltarea şi difuzarea unei baze de cunostinţe adecvate asupra speciilor strǎine invazive larg rǎspândite;

11. Realizarea de baze de date şi hǎrţi de rǎspândire a speciilor invazive; 12. Organizarea de conferinţe şi workshop-uri având ca temǎ invaziile biologice.

1.2.6. Agenţii biotici dăunători existenţi în parcuri

Agenţii biotici dăunători (insecte, ciuperci, bacterii) depistaţi în parcurile oraşului Timişoara, şi pagubele produse de aceştia au fost determinate în teren prin analizarea integrală a tuturor exemplarelor din parcurile Timişoarei. Insectele sunt, în cazurile analizate, paraziţi secundari care s-au instalat pe fondul debilitării din cauze în general fizice a exemplarelor studiate, fără ca să prezinte pericolul dezvoltării lor la scară mare. Măsurile de combatere prevăzute trebuie aplicate individual pe fiecare exemplar indicat şi nu în masă.

66

Insectele din parcurile Timişoarei – au fost identificate în număr de 22 dintre care cele mai des întâlnite sunt:

Agrilus viridis – gândac verde, de 6 – 9 mm, se dezvoltă între scoarţă şi lemn. Zborul gândacilor are loc în perioada iunie – iulie. Insecta atacă mai multe specii: stejari, anini, tei, mesteceni, sălcii, plopi, fagi. Arborii atacaţi se cunosc uşor după crăpăturile longitudinale ale scoarţei. Larvele străbat scoarţa şi sapă galerii întortocheate, şerpuite, între scoarţă şi lemn. Hylesinus fraxini – craiul scoarţei de frasin, de mărime 2,5-3,5 mm, forma ovală, culoare cafenie – negricioasă, pe pântece e cenuşiu păros.Antenele şi picioarele de culoare galbenă – roşcată. Zborul are loc primăvara, prin aprilie – mai. Insecta atacă arborii tineri şi bătrâni, adesea atacă puieţi.

Anisandrus dispar (sinonim cu Xileborus dispar) – gândacul are culoarea cafenie – neagră, tesitura cu gurguie. Galeriile adulţilor pătrund în lemn, sunt ramnificate în diferite planuri. La platan atacul este produs de adulţi şi larvele acestui gândac mic xilofag, în ramuri şi crengi groase.

Eccoptogaster ratzeburgi – atacul este produs de larvele şi adulţii unui gândac de scoarţă. La mesteacăn vătămările se găsesc între scoarţă şi lemn, observându-se la ridicarea scoarţei pe faţa interioară şi pe suprafaţa alburnului.

Cryptorrynchus lapathy – trombarul plopilor – vătămările cele mai importante le produc larvele. Aceste insecte îşi manifestă atacul de la scoarţă şi pătrunde treptat în lemn.

Eccoptogaster aceris – gândacul de scoarţă al arţarului, de culoare cafenie, lungimea corpului de 3 – 4,5 mm. Atacul este produs de adulţi şi de larvele acestora. Vătămarea cuprinde o

A E e BT

67

galerie verticală – mamă cu un braţ, fără rumeguş cu lungimea de 1,5 – 3 cm şi lăţimea de 3 mm, săpată puternic în alburn.

Pulvinaria betulae – păduchele ţestos al mesteacănului – larvele sunt mici, ovale, de culoare galbenă – cafenie, acoperite de un strat albicios, de dimensiuni de 0,5 – 2 mm fiind greu vizibile cu ochiul liber. Este prezent pe dosul frunzelor de-a lungul nervurilor la speciile de foioase: arţari, carpen, dud, mesteacăn, plopi, pomaceae.

Phymatodes testaceus – gândac croitor – are mărimea de 6- 17 mm, masculul este mai mic decât femela, culoarea este de galbenă – roşcată, toracele şi o parte a abdomenului este negru, elitrele fregvent albastre, mai rar galbene. Zborul gândacilor are loc prin mai – iunie. După împerechere femelele depun ouă mici, albe – gălbui, în medie 25 de bucăţi, din acestea se dezvoltă larve care rod scoarţa, pătrund

sub ea şi sapă galerii între scoarţă şi lemn. Atacă următoarele specii: fag, carpen, stejar, castan, cireş, salcie, paltin de câmp, ulm şi anin.

Agenţii fitopatogeni şi alţi agenţi cauzatori ai uscării arborilor şi arbuştilor în parcurile Timişoarei În parcurile din Timişoara sunt întâlniţi un număr de 39 de agenţi fitopatogeni dintre care cei mai des întâlniţi sunt:

Exosporium deflectens – căderea acelor de ienupăr – aceste ciuperci se instalează pe ace vii şi uscate. Pustulele ciupercii sunt situate pe nişte pete gălbui. Acele infectate se îngălbenesc şi cad treptat din iulie până în primăvara următoare, formând un covor dens sub exemplarele bolnave. Atacul este mai pronunţat la indivizii în vârstă.

Cloroza – îngălbenirea şi uscarea frunzelor şi acelor – este o boală răspândită, ce se manifestă prin colorarea frunzelor sau acelor în galben – verzui, galben – pal, iar uneori în alb. Cauzele clorozei sunt o consecinţă atât a insuficienţei fierului, potasiului, fosforului în sol, cât şi a surplusului de carbonat de calciu, a secetei din sol, sau a umidităţii excessive.

Melampsoridium carpini – rugina frunzelor de

68

carpen - apare sub formă de pete gălbui, vizibile pe faţa superioară a frunzelor, iar pe faţa inferioară în dreptul petelor se formează grămăjoare brobonate cu uredosori, galbene – portocalii şi cu teleutospori galbeni – bruni. Se transmit de la un an la celălalt pe carpen, fiind lipsită de forma ecidiană.

Mozaicul frunzelor – viroza – se caracterizează prin apariţia unor pete de culoare verde deschis – galben – verzui, de mărimi şi forme diferite, dispuse deseori lângă nervurile frunzelor. Frunzele atacate cad timpuriu, această boală întâlnindu-se la plop, arţar, paltin, frasin, trandafir, nuc, liliac, ulm şi alte specii lemnoase.

Brunchorstia pinea – produce înroşirea şi uscarea acelor şi a lujerilor la diferite

specii de pin. Infecţia se produce prin micile crăpături de la baza mugurilor terminali, care sunt omorâţi, uneori fiind invadaţi şi mugurii laterali. Miceliul ciupercii se propagă prin lujeri în acele tinere, care se usucă treptat de la bază spre vârf, în perioada decembrie – martie. Acele moarte la început au o coloraţie ruginie – brună, cu timpul decolorându-se în galben – cenuşiu. Paralel cu uscarea şi înroşirea acelor, se produc şi uscări de ramuri, ceea ce duce la deformarea coroanei arborilor bolnavi. Acele uscate rămân un timp aderente pe lujeri, după care, cad treptat în perioada martie – iunie. În general arborii bolnavi rezistă timp îndelungat la atacul ciupercii doar în anii secetoşi şi în staţiuni neprielnice pentru pini, ei se usucă complet într-un procent relativ scăzut.

Gloeosporium quercinum – pătarea brună a frunzelor de stejar – petele de pe frunze sunt la început gălbui – verzui, după aceea cafenii – brune, se unesc şi acoperă de cele mai multe ori suprafaţa frunzei. Toamna pe pete se formează lojiile galbene – portocalii ale ciupercii.

Phyllosticta ulmi – pătarea cenuşie a frunzelor de ulm – pătarea cenuşie produce pagube majore plantelor tinere de ulmacee, petele fiind rotunde, cenuşii, se unesc şi au picnidii negre.

69

1.2.7. Schimbările climatice şi speciile de plante recomandate în Timişoara

Omul a intervenit în tulburarea unui echilibru delicat ce a generat schimbările climatice la masă planetară afectând deopotrivă, om şi natură. Protecţia mediului ambiental constituie o problemă majoră a societăţii contemporane. A cunoaşte modalităţile în care activitatea umană influenţează ecosistemele naturale, este de strictă actualitate, fapt impus îndeosebi de implicaţiile nefaste ale deteriorării mediului asupra calităţii vieţii oamenilor. Trăim într-o lume interdependentă şi nu putem pretinde, că faptele noastre nu au impact asupra celorlalţi, asupra a toate câte sunt.

Schimbarea climei este o problemă globală şi totuşi fiecare dintre noi are puterea de a face o diferenţă. Chiar micile schimbări ale comportamentului nostru zilnic pot preveni emisiile de gaze cu efect de seră fără a afecta calitatea vieţii noastre. De fapt făcând astfel, chiar economisim bani. Noi putem controla schimbările climatice şi putem promite să devenim cetăţeni responsabili reducând emisiile de dioxid de carbon prin mici schimbări în comportamentul nostru de zi cu zi.

Schimbările climatice au început deja să transforme Terra. Pe glob anotimpurile se schimba, temperaturile cresc la fel şi nivelul mărilor şi oceanelor. Furtunile şi inundaţiile sunt din ce în ce mai frecvente, iarna este mai caldă, este mai puţină zăpadă şi mai multă ploaie. Primăvara, apariţia florilor şi întoarcerea păsărilor migratoare se face mai devreme.

Aceste semne arată accelerarea schimbării climatice, care se cheamă de asemenea încălzire globală planetară.

Dacă nu facem nimic, punem planeta noastră în pericol şi riscăm să pierdem ce ar trebui să meargă de la sine. Schimbarea climatului antropogen este una dintre cele mai grave provocări ale mediului cu care se confruntă omenirea în prezent. Climatul global se modifică deja şi conform Tabloului Internaţional de Modificare a Climei a ONU, curentul de încălzire care a fost observat de-a lungul ultimilor 50 de ani se datorează în mare măsură activităţii umane. Creşterea temperaturii medii pe glob poate afecta nivelul precipitaţiilor şi direcţia vânturilor, poate schimba zonele climaterice şi poate duce la creşterea nivelului oceanelor. Schimbările de o asemenea amploare ar putea avea un efect devastator asupra ecosistemelor naturale, precum şi asupra societăţii umane. Consumul de substanţe chimice a crescut exponenţial în ultimii 50 de ani, iar acestea fac în prezent parte integrantă din toate tipurile de produse şi procese de producţie. Substanţele chimice se răspândesc la distanţe mari, atât ca urmare a comerţului cu mărfuri, cât şi datorită vânturilor şi curenţilor oceanici.

Gazele emise de fabrici, autovehicule, defrişările şi alte surse încălzesc temperatura pământului. Anii cu cele mai calde temperaturi înregistrate în top 5 au fost cei de după 1997, iar în top 10 după 1990 din care cel mai cald a fost 2005.

Temperaturilor crescute li se poate reţine culpa pentru decese şi boli datorate overheating-ului, creşterea nivelului mărilor, creşterea intensităţii furtunilor şi alte nenumarate consecinţe negative. In timpul secolului al XX-lea temperatura medie a crescut cu un grad Farenheit ajungând la cel mai inalt nivel din ultimele patru secole. Oamenii de ştiinţă estimează că dacă emisiile în atmosferă nu sunt reduse, temperatura medie va creşte până la sfârşitul secolului cu de la 3 la 10 grade Farenheit.

Creşterea temperaturilor şi schimbarea tiparului ploilor şi ninsorilor forţează copacii şi plantele în jurul lumii să migreze înspre zonele polare şi montane. Aceste modificări ale

70

vegetaţiei vor slăbi munca comunităţii de conservaţionişti realizată până acum, existând posibilitatea schimbării definitive a rezervaţiilor şi parcurilor naţionale. In tundră topirea permafrostului va permite copacilor şi arbuştilor să prindă rădăcini. In timp ce comunităţile de plante încearcă să se adapteze schimbărilor climatice deplasându-se înspre o zona climatică mai rece, la rândul lor animalele specifice acestor zone vor trebui să se deplaseze şi ele o dată cu vegetaţia de care depind. Dezvoltarea şi altor bariere este posibil să blocheze migrarea plantelor şi animalelor astfel ele nu vor supravieţui. Unele specii şi comunităţi cum ar fi urşii polari şi păşunile alpine pot fi lăsate fără un habitat viabil rezultând astfel o punere în pericol speciilor sălbatice.

Schimbările climatice intensifică circulaţia apei atât la suprafaţa solului cât şi în profunzimea acestuia, determinând că secetele şi inundaţiile să fie mai frecvente, mai severe şi mai extinse ca suprafaţă. Temperaturile ridicate determină o cerştere a umidităţii. Evaporarea de la suprafaţa apelor şi solului se va intensifica şi va fi urmată de secete în multe zone. Terenurile afectate de secetă sunt mai vulnerabile în fata inundaţiilor. O dată cu creşterea temperaturii globale, secetele vor deveni tot mai frecvente şi mai severe cu potenţial devastator asupra agriculturii, rezervelor de apă potabilă şi asupra sănătăţii oamenilor. Acest fenomen a fost deja observat în unele părţi din Asia şi Africa unde secetele au devenit mai intense şi mai de durată.Temperaturile ridicate şi uscăciunea de asemenea cresc posibilitatea producerii incendiilor de pădure.

Din observaţiile producătorilor de material dendrologic din Italia, pe parcursul ultimilor 20 de ani, despre măslin (Olea europaea) cu toate că este încadrat în zona climatică 9 (-6,60/ -1,20°C), rezistă, fără a suferi pagube, la temperaturi de -7/ -10°C, dar nu perioadă îndelungată.

De asemenea, în cărţile de specialitate din România, era menţionat faptul că Sophora japonica Pendula nu înfloreşte. Din observaţiile culese din teren, în Timişoara, aceasta înfloreşte în anii în care verile sunt cu temperaturi ridicate şi secetă. În baza tuturor informaţiilor detaliate în capitolele şi subcapitolele precedente, precum şi a observaţiilor producătorilor de material dendrologic, an de an, atât din Timişoara cât şi din Europa, zonele cu climat asemănător, se întocmeşte lista speciilor dendrologice ce se pot planta în spaţiile verzi de pe domeniul public cât şi din grădinile individuale. În Timişoara, unde întâlnim la tot pasul arbori şi arbuşti specifici zonei mediteraneene de zeci de ani, creşterea biodiversităţii pe spaţiile verzi ale domeniului public dar şi în grădinile individuale, se poate face cu specii de arbori, arbuşti, plante perene, anuale şi bienale cu originea în zonele climatice: 5-9.

Speciile de plante care îşi au originea în zonele climatice 3 şi 4 supravieţuiesc greu temperaturilor excesive din timpul verii, micşorându-şi durata de viaţă. De asemenea, cele care îşi au originea în zona climatică 10, pot fii plantate în exterior, dar numai în perioada de vegetaţie după ce temperatura medie a zilei atinge valori de +12-15°C, urmând ca toamna, la scăderea temperaturii medii zilnice să fie transvazate la ghivece şi păstrate peste iarnă în interior asigurându-le o temperatură optimă de minim 18°C. Observaţiile din ultimii ani au scos în evidenţă câteva specii de plante rezistente la climatul secetos din timpul verii:

- arbori: Caragana arborescens, Cercis siliquastrum, Crataegus laevigata “Paul's Scarlet”, Koelreuteria paniculata, Liquidambar styraciflua, Pinus pinea, Robinia pseudacacia Umbraculifera, Sophora japonica, Sophora japonica Pendula, Sophora japonica Dooteana, Taxus baccata;

71

Liquidambar styraciflua Liriodendron tulipifera

- arbuşti: Cupressus arizonica; Cupressus sempervirens Ficus carica (smochin),

Hibiscus syriacus, Ligustrum sp. (lemn câinesc), Punica granatum (rodie), Poncirus trifoliata, Euonymus japonicus, Tamarix sp.;

- subarbuşti: Lavandula angustifolia, Prunus laurocerasus, Rosa sp., Santolina sp., Yucca filamentosa, Yucca gloriosa, În concluzie, speciile de arbori, arbuşti, plante anuale, bienale şi perene recomandate în Timişoara sunt:

Arbori foioşi: Albizzia sp. varietăţi şi soiuri, Acer sp. varietăţi şi soiuri, Aesculus sp. varietăţi şi soiuri, Alnus sp. varietăţi şi soiuri, Amelanchier sp. varietăţi şi soiuri, Amygdalus sp. varietăţi şi soiuri, Betula sp. varietăţi şi soiuri, Carpinus betulus varietăţi şi soiuri, Caragana sp. varietăţi şi soiuri, Celtis sp. varietăţi şi soiuri, Corylus sp. varietăţi şi soiuri, Crataegus sp. varietăţi şi soiuri, Catalpa sp. varietăţi şi soiuri, Cercis siliquiastrum varietăţi şi soiuri,

Fagus sp. varietăţi şi soiuri, Fraxinus sp. varietăţi şi soiuri, Gleditsia triacanthos varietăţi şi soiuri, Koelreuteria sp. varietăţi şi soiuri, Laburnum sp. varietăţi şi soiuri, Liriodendron sp. varietăţi şi soiuri, Liquidambar sp. varietăţi şi soiuri, Malus sp. varietăţi şi soiuri, Magnolia kobus, Morus sp. varietăţi şi soiuri, Parrotia sp. varietăţi şi soiuri, Paulownia sp. varietăţi şi soiuri, Platanus sp. varietăţi şi soiuri, Prunus sp. varietăţi şi soiuri, Pyrus sp. varietăţi şi soiuri, Quercus sp. varietăţi şi soiuri, Robinia pseudacacia varietăţi şi soiuri, Salix sp. varietăţi şi soiuri, Sophora japonica varietăţi şi soiuri, Sorbus sp. varietăţi şi soiuri, Tilia sp. varietăţi şi soiuri, Ulmus sp. varietăţi şi soiuri;

72

Quercus x turrneri Pseudoturrneri

Clocotişul chinezesc – Koelreuteria paniculata

Platan Stejar Arborele lui Iuda

Platanus acerifolia Quercus robur Cercis siliquastrum Arbori şi arbuşti răşinoşi: Abies sp. varietăţi şi soiuri, Araucaria sp. varietăţi

şi soiuri, Cedrus sp. varietăţi şi soiuri, Chamaecyparis sp. varietăţi şi soiuri, Cryptomeria sp. varietăţi şi soiuri, Cupressus sp. varietăţi şi soiuri, Cupressocyparis sp. varietăţi şi soiuri, Ginkgo biloba varietăţi şi soiuri, Juniperus sp. varietăţi şi soiuri, Larix sp. varietăţi şi soiuri, Metasequoia sp. varietăţi şi soiuri, Picea sp. varietăţi şi soiuri, Pinus sp. varietăţi şi soiuri, Pseudolarix sp. varietăţi şi soiuri, Pseudotsuga sp. varietăţi şi soiuri, Sciadopitys sp. varietăţi şi soiuri, Taxus sp.

73

varietăţi şi soiuri, Taxodium sp. varietăţi şi soiuri, Tsuga sp. varietăţi şi soiuri, Thuja sp. varietăţi şi soiuri, Arbuşti foioşi (inclusiv liane): Abelia sp. varietăţi şi soiuri, Actinidia sp. varietăţi şi soiuri, Aucuba sp. varietăţi şi soiuri, Arbutus unedo, Berberis sp. varietăţi şi soiuri, Buddleja sp. varietăţi şi soiuri, Buxus sp. varietăţi şi soiuri, bambuşi, Callistemon sp. varietăţi şi soiuri, Callicarpa sp. varietăţi şi soiuri, Clerodendron sp. varietăţi şi soiuri, Calluna sp. varietăţi şi soiuri, Calycanthus sp. varietăţi şi soiuri, Camelia sp. varietăţi şi soiuri, Campsis sp. varietăţi şi soiuri, Clematis sp. varietăţi şi soiuri, Caryopteris sp. varietăţi şi soiuri, Chaenomeles sp. varietăţi şi soiuri, Chimonanthus sp. varietăţi şi soiuri, Chionanthus sp. varietăţi şi soiuri, Clematis sp. varietăţi şi soiuri, Cotinus sp. varietăţi şi soiuri, Corylus sp. varietăţi şi soiuri, Cornus sp. varietăţi şi soiuri, Cotinus sp. varietăţi şi soiuri, Cotoneaster sp. varietăţi şi soiuri, Cytisus sp. varietăţi şi soiuri, Daphne sp. varietăţi şi soiuri, Deutzia sp. varietăţi şi soiuri, Erica sp. varietăţi şi soiuri, Diervilla sp. varietăţi şi soiuri, Eleagnus sp. varietăţi şi soiuri, Euonymus sp. varietăţi şi soiuri, Fallopia sp. varietăţi şi soiuri, Forsythia sp. varietăţi şi soiuri, Ficus carica, Hammamelis sp. varietăţi şi soiuri, Hebe sp. varietăţi şi soiuri, Hibiscus sp. varietăţi şi soiuri, Hydrangea sp. varietăţi şi soiuri, Hippophae rhamnoides, Hedera sp. varietăţi şi soiuri, Hypericum sp. varietăţi şi soiuri, Ilex sp. varietăţi şi soiuri, Jasminum nudiflorum, Kalmia sp. varietăţi şi soiuri, Kerria sp. varietăţi şi soiuri, Kolkwitzia sp. varietăţi şi soiuri, Lagerstroemia sp. varietăţi şi soiuri, Ligustrum sp. varietăţi şi soiuri, Lonicera sp. varietăţi şi soiuri, Magnolia sp. varietăţi şi soiuri, Mahonia sp. varietăţi şi soiuri, Nandina sp. varietăţi şi soiuri, Paeonia sp. varietăţi şi soiuri, Pachysandra sp. varietăţi şi soiuri, Parthenocisus sp. varietăţi şi soiuri, Potentilla sp. varietăţi şi soiuri, Philadelphus sp. varietăţi şi soiuri, Photinia sp. varietăţi şi soiuri, Poncirus trifoliata, Prunus sp. varietăţi şi soiuri, Pyracantha sp. varietăţi şi soiuri, Punica granatum, Rhododendron sp. varietăţi şi soiuri, Rhus sp. varietăţi şi soiuri, Ribes sp. varietăţi şi soiuri, Santolina sp. varietăţi şi soiuri, Skimmia sp. varietăţi şi soiuri, Spiraea sp. varietăţi şi soiuri, Symphoricarpos sp. varietăţi şi soiuri, Syringa sp. varietăţi şi soiuri, Tamarix sp. varietăţi şi soiuri, Viburnum sp. varietăţi şi soiuri, Vinca sp. varietăţi şi soiuri, Weigela sp. varietăţi şi soiuri, Yucca sp. varietăţi şi soiuri, Xanthoceras sp. varietăţi şi soiuri, Wisteria sp. varietăţi şi soiuri,

Smochin – Ficus carica

Trandafiri din grupele: miniatur, Thea, Polyantha, Floribunda, urcători, cu trunchi, acoperitori. Plante anuale: Ageratum sp. varietăţi şi soiuri, Anthirrinum sp. varietăţi şi soiuri, Begonia sp. varietăţi şi soiuri, Brassica varietăţi şi soiuri ornamentale, Calendula sp. varietăţi şi soiuri, Campanula sp. varietăţi şi soiuri, Callistephus sp. varietăţi şi soiuri, Celosia sp. varietăţi şi soiuri, Chrysanthemum sp. varietăţi şi soiuri, Coleus sp. varietăţi şi soiuri, Cineraria sp. varietăţi şi soiuri, Dhalia sp. varietăţi şi soiuri, Eschscholzia sp.

74

varietăţi şi soiuri, Gazania sp. varietăţi şi soiuri, Heliothropium sp. varietăţi şi soiuri, Iresine lindeni, Impatiens sp. varietăţi şi soiuri, Iresine verchaffeltii, Ipomoea sp. varietăţi şi soiuri, Jacobinia sp. varietăţi şi soiuri, Lantana sp. varietăţi şi soiuri, Lathyrus sp. varietăţi şi soiuri, Lobelia sp. varietăţi şi soiuri, Lobularia sp. varietăţi şi soiuri, Mathiola sp. varietăţi şi soiuri, Nemesia sp. varietăţi şi soiuri, Ostheospermum sp. varietăţi şi soiuri, Papaver sp. varietăţi şi soiuri, Petunia sp. varietăţi şi soiuri, Portulaca sp. varietăţi şi soiuri, Salvia sp. varietăţi şi soiuri, Santolina sp. varietăţi şi soiuri, Tagetes sp. varietăţi şi soiuri, Tropeolum sp. varietăţi şi soiuri, Verbena sp. varietăţi şi soiuri, Zinnia sp. varietăţi şi soiuri.

Plante bienale: Bellis sp. varietăţi şi soiuri, Myosotis sp. varietăţi şi soiuri, Silene sp. varietăţi şi soiuri, Viola sp. varietăţi şi soiuri,

Plante perene: Anemone sp. varietăţi şi soiuri, Aster sp. varietăţi şi soiuri, Astilbe sp. varietăţi şi soiuri, Ajuga sp. varietăţi şi soiuri, Bergenia sp. varietăţi şi soiuri, Chrysanthemum sp. varietăţi şi soiuri, Cortaderia sp. varietăţi şi soiuri, Dianthus sp. varietăţi şi soiuri, Dryopteris sp. varietăţi şi soiuri, Helleborus sp. varietăţi şi soiuri, Hosta sp. varietăţi şi soiuri, Iris sp. varietăţi şi soiuri, Lavandula sp. varietăţi şi soiuri, Lupinus sp. varietăţi şi soiuri, Monarda sp. varietăţi şi soiuri, Oenothera sp. varietăţi şi soiuri, Phalaris sp. varietăţi şi soiuri, Pelargonium sp. varietăţi şi soiuri, Primula sp. varietăţi şi soiuri, Papaver sp. varietăţi şi soiuri, Sedum sp. varietăţi şi soiuri, Sempervivum sp. varietăţi şi soiuri. Bulboase: Anemone sp. varietăţi şi soiuri, Begonia sp. varietăţi şi soiuri, Canna sp. varietăţi şi soiuri, Crocus sp. varietăţi şi soiuri, Colchicum sp. varietăţi şi soiuri, Cyclamen sp. varietăţi şi soiuri, Convalaria sp. varietăţi şi soiuri, Dhalia sp. varietăţi şi soiuri, Dianthus sp. varietăţi şi soiuri, Fritilaria sp. varietăţi şi soiuri, Galanthus sp. varietăţi şi soiuri, Hemerocalis sp. varietăţi şi soiuri, Hyacinthus sp. varietăţi şi soiuri, Iris sp. varietăţi şi soiuri, Leucojum sp. varietăţi şi soiuri, Lilium sp. varietăţi şi soiuri, Muscari sp. varietăţi şi soiuri, Narcisus sp. varietăţi şi soiuri, Ranunculus sp. varietăţi şi soiuri, Tulipa sp. varietăţi şi soiuri.

Arbutus unedo

plantat în 2006 pe Bulevardul Cetăţii

75

Parrotia persica – arborele de fier

Actinidia sp. – kiwi înflorit

76

Actinidia sp. – kiwi cu fructe

Musa sp. – banan

77

Punica granatum – fruct de rodie

78

CAPITOLUL II SISTEMUL DE SPAŢII VERZI DIN TIMIŞOARA

2.1. De la municipiu la metropolă

„Zona Timişoara” este definită de municipiul Timişoara, metropola Timişului şi a Regiunii de Vest a României, de localităţile periurbane Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Săcălaz, Moşniţa Nouă, Giarmata şi localităţile aflate în aria de polarizare socio-economică a acesteia: Remetea Mare, Şag, Peciu Nou, Jebel, Liebling, Sacoşu Turcesc, Sânandrei, Becicherecu Mic, Biled, Satchinez, Sânmihaiu Român, Orţişoara, Recaş, Topolovăţu Mare, Bogda, Maşloc, Pişchia. Însă, pe tot cuprinsul judeţului există 2 municipii, 28 de oraşe şi 201 comune, de care aparţin 231 de sate.

Municipiul Timişoara – centrul urban al polului de creştere, capitala judeţului Timiş şi totodată reşedinţa Regiunii de Dezvoltare Vest – ocupa la 1 ianuarie 2009 locul II pe ţară ca număr de locuitori, după Bucureşti, fiind în acelaşi timp şi cel mai mare oraş din Euroregiunea Dunăre – Criş - Mureş - Tisa.

Polul de creştere Timişoara s-a manifestat, aproape în permanenţă, ca important polarizator al forţei de muncă pentru alte regiuni ale ţării cu excedent demografic, îndeosebi pentru judeţele din nordul Moldovei, nord-vestul Transilvaniei şi Oltenia. La aceasta au contribuit, în primul rând, dinamismul său economic, dar şi faptul că, în mod tradiţional, bilanţul demografic natural în spaţiul Banatului este negativ, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Dinamica demografică internă regresivă a fost astfel compensată de fluxurile migratorii dinspre regiunile amintite, atrase de potenţialul economic şi de modelul de civilizaţie oferite de Banat, îndeosebi de centrul polarizator al acestuia, Timişoara. Astfel, în vreme ce suprafaţa sa reprezintă 12,5% din suprafaţa judeţului, Polul de creştere Timişoara concentrează aproximativ 55% din populaţia totală a acestuia.

Timişoara este în prezent un centru polarizator pentru întreaga regiune, concentrând peste 80% din economia judeţului şi peste 30% din cea a regiunii şi fiind la nivel naţional cel de-al doilea centru economic, alături de capitală.

Caracterul său deschis, tolerant, multicultural îi conferă de asemeni avantaje importante în competiţia internaţională.

Situat la o distanţă similară de o serie de capitale europene, cum ar fi Sofia, Belgrad, Budapesta, Viena, Bratislava, Zagreb, Liubliana şi Bucureşti, polul de creştere este totodată o destinaţie atractivă pentru investitori, locuitori şi turişti/vizitatori.

Analiza diagnostic a polului de creştere Timişoara a scos în evidenţă principalele surse de competitivitate ale zonei:

- localizarea: cel mai vestic pol de creştere din România, punct de legătură între România şi Europa; - tradiţia culturală, de educaţie şi colaborare inter-etnică; - resursa umană: forţă de muncă înalt calificată, capitalul intelectual.

Conceptul de dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara se bazează pe avantajele competitive ale zonei, caracteristici care generează o reală deschidere spirituală spre nou, de armonie interetnică şi interconfesională, acel „spirit al Timişoarei”creator de coeziune socială.

Strategia de dezvoltare întăreşte punctele tari ale zonei prin valorificarea oportunităţilor identificate, urmărind ca polul de creştere să devină: - Destinaţie atractivă şi punct de intersecţie între Est şi Vest;

79

- Spaţiu multi – cultural; - Centru de înaltă educaţie şi cercetare.

Principiile care stau la baza conceptului de dezvoltare a Polului de Creştere Timişoara sunt: - asigurarea unei creşteri economice durabile prin investiţii în educaţie, cercetare,

inovare; - crearea unui oraş prosper, cu o economie diversificată; - crearea unui loc de viaţă plăcut pentru cetăţeni; - crearea unui oraş atractiv şi verde; - îmbunătăţirea, extinderea şi promovarea transportului public; - promovarea utilizării eficiente şi sustenabile a terenurilor; - promovarea incluziunii sociale. Timişoara va fi un loc competitiv, contribuind astfel la o dezvoltare înfloritoare a

regiunii Vest, un loc receptiv la schimbare, deschis şi primitor pentru oameni noi, idei noi, activităţi noi şi noi moduri de viată; cu o comunitate puternică şi vibrantă; cu o economie dinamică, diversificată şi durabilă; un loc cu o excelentă calitate a vieţii şi un mediu sănătos; un loc care îşi respectă cultura şi patrimoniul; cu locuitori care beneficiază de un înalt grad de prosperitate, de posibilitatea de a alege şi de accesibilitate.

În concordanţă cu structura teritorială actuală, strategia de dezvoltare este personalizată diferenţiat pentru mediul urban şi cel rural, urmărind eliminarea disparităţilor dintre acestea, din punct de vedere al gradului de confort, accesului la servicii şi echipării cu infrastructură.

Din punct de vedere al utilizării eficiente a utilităţilor şi serviciilor publice, dezvoltarea economică şi socială a municipiului va trebui susţinută de către instituţiile publice şi/sau private implicate în oferta de servicii publice, în scopul emiterii de decizii comune privind locul unde investiţiile publice vor trebui realizate cu prioritate, iar creşterea economică va trebui încurajată.

Utilităţile publice precum apa, canalizarea şi gazul vor trebui extinse în scopul stimulării dezvoltării economice şi asigurării de alternative economice viabile pentru viitoare amplasări de zone rezidenţiale şi/sau de afaceri.

Din punct de vedere al modului de utilizare a terenului în intravilanul municipiului şi mai ales la graniţa dintre acesta şi localităţile vecine, trebuie ghidată punerea de acord a densităţii utilităţilor publice existente, sau propuse, cu densitatea unităţilor funcţionale existente, sau propuse spre dezvoltare (locuinţe, birouri, parcuri logistice etc.).

Centrul Timişoarei va fi revitalizat în scopul constituirii sale ca punct de atracţie la nivel zonal şi regional. Vor fi încurajate cu prioritate programe de regenerare, cu rol catalizator pentru dezvoltare, care vor completa caracterul istoric şi cultural al fondului existent.

Echiparea localităţilor rurale cu servicii şi utilităţi publice trebuie ca pe termen mediu să conducă la creşterea gradului de confort al locuitorilor şi a atractivităţii pentru noi investiţii. Asigurarea accesibilităţii localităţilor şi creşterea gradului de mobilitate al cetăţenilor va facilita, de asemeni, funcţionarea integrată a polului de creştere.

Noile dezvoltării rezidenţiale vor trebui să conţină o combinaţie de tipuri de locuinţe, servicii publice şi funcţiuni comerciale, care să asigure locuitorilor un acces rapid la aceste servicii urbane, fără să constituie elemente adiţionale de congestie de trafic către centrul municipiului şi fără să conducă la distrugeri ale mediului/peisajului înconjurător.

În afara intravilanului localităţilor rurale, activităţile agricole vor trebui încurajate pe terenurile cu potenţial. Aceste localităţi pot juca un rol important în domeniul agro-alimentar,

80

prin mobilizarea potenţialului regional şi oferirea de servicii şi input economic pentru colectarea şi procesarea produselor agricole şi acces la transport şi telecomunicaţii.

Din punct de vedere al mediului şi al protecţiei peisajului, terenurile agricole şi pădurile, trebuie să constituie centuri verzi de protecţie pentru zona urbană. Aceste centuri vor oferi posibilităţi de recreere pentru locuitori, precum şi factori de atracţie pentru turişti.

2.1.1. Parcurile şi scuarurile

Parcurile reprezintă unităţi mari de spaţiu verde care trebuie să asigure odihna pasivă şi activă a locuitorilor din centrele urbane. Ele devin o necesitate pentru oraşele cu peste 50.000 de locuitori. Vegetaţia din parcuri trebuie să deţină o pondere principală, respectiv 65-75% din suprafaţa totală, distribuită astfel: 30-60% plantaţii de arbori şi arbuşti, 35-65% suprafaţă gazonată, 3-5% plantaţii cu flori. La sfârşitul anului 2009 în Timişoara suprafaţa parcurilor era de 117,57 ha iar cea a scuarurilor de 21,58 ha.

În următorii ani se va finaliza modernizarea parcurilor, instalându-se în primul rând sisteme de irigare prin picurare şi prin aspersie cu aspersoare retractabile şi senszori de ploaie. Dotarea spaţiilor verzi de pe domeniul public cu sisteme de irigare are următoarele avantaje:

- asigură un procent mai mare de prindere a materialului dendrologic plantat, - creşte rezistenţa plantelor în perioada de secetă excesivă şi temperaturi extreme din

lunile de vară, - scade temperatura din timpul verii în spaţiile verzi etc. Prin programul “Bega Bulevard” malurile Canalului Bega se vor amenaja în mod unitar de la Uzina de Apă până la Podul Modoş. De asemenea, în paralel se vor moderniza şi aliniamentele stradale. Concepţia peisagistică pentru zona metropolitană Timişoara va consta în plantări de arbori cu creştere determinată în aliniamente, respectând principiul de amenajare utilizat în municipiu. Canalizarea râului Bega este fără îndoială primul element important în modificarea peisajului din împrejurimile vechii cetăţi a Timişoarei. Este mai mult ca cert că din acea perioadă datează cele câteva exemplare seculare de stejari ce s-au menţinut în Parcul Rozelor şi în Parcul Copiilor “Ion Creangă”, fie plantate, pentru a consolida digul, fie rămase din vechile păduri ce existau printre braţele răsfirate ale Begăi. Oricum, sunt singurele vestigii ale acelor vremuri. Renunţarea la şanţurile de apărare ale cetăţii şi umplerea lor cu pământ, în perioada 1785-1800 a fost a doua etapă, care a definit fizionomia malurilor Begăi. Cele două etape amintite se suprapun, mai mult sau mai puţin, stejarii bătrâni fiind singurii martori astăzi. Jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, care aduce o dezvoltare a oraşului, ieşit din strânsoarea cetăţii, este perioada în care se fac primele amenajări de parcuri semnalate: 1850 - parcul dintre Cetate şi cartierul Fabric (numit pe rând: Coronini, Stadt Parc, Regina Maria, Parcul Poporului şi în prezent Parcul Coronini) şi Parcul Copiilor “Ion Creangă” (denumit de-a lungul timpului: Franz Iosef, Mihai Eminescu, Parcul Pionierilor), a cărui amenajare a fost finalizată în 1891, cu prilejul unei expoziţii agroindustriale. Câţiva ani mai târziu, în 1870, ia fiinţă Parcul Scudier pentru îngrijirea căruia se constituie nouă ani mai târziu Asociaţia Parcului din Iosefin. Terenul dintre aceste parcuri, respectiv: Parcul Catedralei, Parcul Justiţiei şi Parcul Rozelor era o zonă nedezvoltată, complet goală, în spatele vechii cazărmi şi a castelului

81

Huniazilor, fără nici o traversare a Begăi spre sud-sud est, dintre Podul Maria, spre cartierul Iosefin şi Podul Neptun, spre cartierul Cetate. Într-o hartă ce datează din jurul anilor 1900, în care este preconizată sistematizarea viitorului oraş Timişoara, este menţionat existenţa aici a unui patinoar ce aparţinea unei asociaţii, situat în groapa în care se află azi terenurile de tenis şi cea alăturată. După primul război mondial, dezvoltarea economică rapidă generează şi pentru Timişoara o perioadă deosebit de prosperă, în care se continuă amenajarea de noi parcuri: Parcul Alpinet şi Parcul Rozelor, în care floricultura devine o îndeletnicire foarte rentabilă precum şi altele. Creşterea interesului pentru plantele ornamentale se manifestă pe de o parte prin pătrunderea în Banat a celor mai noi varietăţi create pe plan european şi prin creşterea remarcabilă a producţiei de astfel de plante. Există aici o veche tradiţie în acest sens. Astfel, încă din 1770, istoricul Griselini menţionează existenţa unei pepiniere cu pomi fructiferi şi plante ornamentale ce erau oferite persoanelor ce vroiau să-i planteze, în grădinile de plăcere din cartierul Iosefin. Iar la sfârşitul secolului al XIX-lea, exista în apropierea pieţii Bălcescu (fostă Lahovari) una din cele mai mari pepiniere de specii ornamentale din SE-ul Europei, aparţinând lui Arpad Mühle. Din această pepinieră, s-au menţinut până în zilele noastre câteva exemplare de arbori rari de dimensiuni excepţionale: 1 exemplar de Corylus colurna şi până în urmă cu cca. 25 de ani un exemplar uriaş de Fagus sylvatica Atropurpurea, în curtea clădirii de la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazu cu Bulevardul Victor Babeş.

PARCUL CORONINI (POPORULUI)

Extinderea Timişoarei în afara cetăţii şi legătura mai fermă cu aşezările din jurul cetăţii are loc la jumătatea secolului al XIX-lea.

82

Astfel, în jurul anului 1852, guvernatorul Timişoarei, Coronini Cromberg a dispus plantarea de arbori şi realizarea într-o primă formă a parcului ce făcea legătura cu cartierul Fabric, în prezent Parcul Coronini (Poporului). Denumirea sa de-a lungul timpului a fost: Parcul Coronin, Stadt Parc, Regina Maria, Poporului, Tineretului. Structura parcului cam din aceeaşi perioadă este prezentată de Rică Marcus în „Parcuri şi grădini din România”, apărută în 1958. Braţul vechi al Begăi, la limita sudică se menţine, cu un podeţ care exista şi în 1852. La limita estică, apare cinematograful Parc. Vechiul restaurant şi chioşcul pentru fanfara militară lipsesc. Reţeaua de alei este total diferită de cea din 1952 şi de cea de astăzi. In cadrul parcului se identifică următoarele funcţiuni:

- funcţiunea de tranzit, determinată de prezenţa a trei instituţii mari pe Bulevardul Pestalozzi care trebuie să traverseze parcul pentru a accede la transportul în comun;

- funcţiunea recreativă, care satisface nevoile unui întreg cartier, respectiv zona Pieţei Traian;

- funcţiunea sportivă, practicată la limita sudică, prin amenajarea miniterenului de fotbal, mese de ping-pong.

În anul 2009 s-au demarat lucrările de reamenajare a aleilor, restaurare a gardului, amenajarea unui sistem de irigare modern. De asemenea s-a continuat gardul pe Bulevardul Vasile Pârvan şi pe strada Pestalozzi.

PARCUL ALPINET

Parcul Alpinet face parte din suita de parcuri tinere, amenajate în secolul XX pe malul stâng al Begăi.

Prima amenajare ca parc a acestui teren, cu o suprafaţă de peste 2 ha, este menţionată ìncepând cu anul 1930 (C. Cionchin). Terenul având multe denivelări s-a pretat la realizarea a numeroase terase cu ziduri de piatră, sugerând denumirea de Alpinet ce a fost atribuită ulterior acestui mic parc.

Harta oraşului din 1936, conturează această suprafaţă de teren la dimensiunile actuale, iar ca funcţiune se precizează: Parc proiectat.

Principala funcţiune a parcului este cea de recreere. El oferă o splendidă alee – faleza pe malul Begăi, cu perspectiva malului drept, denivelat şi bine garnisit cu vegetaţie ornamentală, cu numeroase răşinoase, cu turlele catedralei, precum şi cu prezenţa insolită şi impresionantă a plopilor columnari din apropierea localului Flora. Acesta a fost construit pe scheletul vechiului pavilion expoziţional din 1967.

83

În anul 2009 s-au actualizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic întocmite în 2007, urmând ca în 2010-2011 să se modernizeze prin: refacerea colecţiei de magnolii şi îmbogăţirea materialului dendrologic, refacerea cascadei şi a “râului de munte”, reamenajarea aleilor şi amenajarea unui sistem de irigare modern racordat la un nou foraj.

PARCUL CATEDRALEI

Parcul este situat în spatele catedralei metropolitane, între canalul Bega, Bulevardul

Regele Ferdinand, Catedrala si Bulevardul 16 Decembrie 1989. Terenul pe care se întinde parcul era până la sfârşitul secolului al XVIII-lea o

zonă mlăştinoasă, cuprinsă între braţele de divagare ale Begăi din sudul cetăţii Timişoara.

Canalizarea râului Bega şi apoi renunţarea la şanţurile de apărare ale cetăţii şi umplerea lor cu pământ, în perioada 1785-1800, a produs o semnificativă modificare staţională a acestor suprafeţe mlăştinoase, în special prin scăderea nivelului freatic şi asanarea lor. In 1870 ia fiinţă Parcul Central (fost Scudier).

Prima amenajare propriu-zisă, bazată pe competenţă şi pe o gândire peisagistică a început în 1967 cu aportul arhitectului Iojică. Concomitent cu proiectul de reamenajare a parcului Alpinet, pe stânga Begăi, care după o perioadă de strălucire între cele două războaie mondiale ajunse întru-un hal de distrugere de neimaginat, s-a amenajat şi malul

E

84

drept corespunzător, respectiv faleza parcului Catedralei, pentru a exista o unitate de gândire. Atunci s-a reprofilat digul, s-au executat promenada dalată de pe faleză, treptele, fântânile arteziene, iluminatul şi primele plantări, realizându-se un ansamblu armonios şi complementar pe cele două maluri.

Cele mai în vârstă, peste 100 de ani, le înregistrează exemplarele de platani ce au mai ramas din vechile aliniamente. Iniţial mult mai mulţi, ei au fost afectaţi în repetate rânduri de furtună, rupându-li-se vârfurile sau chiar întreaga coroană datorită izolării lor, în aliniamente, nefiind protejaţi de un masiv bine închis, restul vegetaţiei lemnoase având înalţimi mult mai mici.

Parcul Catedralei se încadrează într-un stil natural pe cea mai mare parte a sa, preluând doar pe alocuri elemente ale stilului regulat.

Faleza Canalului Bega prin liniaritatea promenadei, prin incintele zidite ce mărginesc micile bazine cu joc de apă şi prin aliniamentele de magnolii de pe malul apei, imprimă acestei zone un caracter regulat. El este însă estompat de vegetaţie ce inundă taluzul digului, variată şi neregulată parcul are astfel mai mult un stil mixt.

In restul parcului singurele accente ale stilului regulat sunt aliniamentele de tisă, cele de castan porcesc şi respectiv de salcâm. Aceste sunt însă asimilate de restul vegetaţiei din jur, cu care se armonizează.

Un element distinct al gândirii peisagistice din zona falezei este introducerea aliniamentului de Magnolia kobus pe malul apei. Prin înflorirea timpurie şi abundentă, apoi prin vigoarea frunzişului, introducerea speciei este o reuşită.

PARCUL SCUDIER (CENTRAL)

Parcul Scudier 1881

85

Data creerii Parcului Central, denumit iniţial Scudier, diferă în diferite surse. Astfel, în lucrarea „Parcuri şi gradini din România” – arhitect Rică Marcus se menţionează anul 1850. Referatul semnat de prof. Ioan Coste (Grădina Botanică din Timişoara) menţionează anul 1870 ca dată a înfiinţării acestui parc. Mai precizează că pentru îngrijirea acestuia se constituie nouă ani mai târziu (respectiv 1879), Asociaţia parcului din Iosefin. Exemplarele de arbori rămaşi din acea perioadă sunt în număr redus: nelipsiţii platani, produşi probabil în pepiniera lui Alfred Mühle, care au împânzit toată Timişoara şi chiar alte localităţi din Timiş, câţiva stejari şi frasini, reprezentanţi ai florei locale şi câteva exemplare exotice de nuc negru american, salcâm japonez şi castan salbatic. Importantele modificări ce apar, sub aspect arhitectural şi al sistematizării generale sunt:

- intrarea principală dinspre oraş (Catedrala) este ingenios modificată, fiind amplasată în prelungirea aleii cu tise, realizând astfel o perspectivă firească de la intrarea în parc, precum şi o frumoasă construcţie din resturi de piatră de marmură la intrare;

- intrarea dinspre Podul Maria este şi ea modificată, tratată frumos cu un zid de piatră spre stradă şi două coborâri cu trepte ce încadrează taluzul existent, splendid echipat cu o masă de Juniperus sp. cu două nuanţe de verde;

- lărgirea aleii principale: NS, la capătul dinspre N, Spitalul de copii “Louis Ţurcanu” şi realizarea unei alte intrări din zidărie de piatră;

- realizarea oglinzilor de apă de pe cele două alei principale; - restructurarea şi îmbogăţirea întregii reţele de alei. Se menţionează că înainte de realizarea acestei modificări, s-a amplasat Monumentul

Eroilor cu tot ansamblul arhitectural.

tv
e a x

86

Funcţiunile principale ale parcului în ordinea importanţei lor sunt: - funcţiunea de tranzit; - funcţiunea recreativă; - funcţiunea culturală;

În anul 2009 s-a amenajat o „Alee a personalităţilor” cu următoarele busturi: Alexandru Mocioni, Stan Vidrighin, Carol Küttel, Török Ianos, Béla Bartók, Claudius Florimund Mercy, Eugeniu de Savoya, Aurel Cosma şi Sever Bocu (anexă). De asemenea, anul 2009, a reprezentat şi anul „reparaţiei” morale faţă de Alexandru Mocioni. La aniversarea a 100 de ani de la moartea sa, a fost dezvelit bustul din bronz creat de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu. Alexandru Mocioni (04.11.1841 – 01.04.1909) a fost un erudit filosof, cu o gândire adâncă şi judecată extrem de pătrunzătoare. Şi-a adus contribuţii deosebite la conceperea reformei administrative a comitatelor (judeţelor) din anul 1870, precum şi la elaborarea legii electorale în 1872. Înalta faţă bisericească, dr. Miron Cristea, în panegericul rostit la înmormântarea lui Alexandru Mocioni, spunea şi că „Alexandru Mocioni n-a fost rege, dar a fost regele gândirii luminate şi judecăţii înţelepte în toate treburile noastre obşteşti – din ultimele decenii”.

87

PARCUL CETĂŢII (CENTRUL CIVIC)

Aproape întreaga suprafaţă a parcului a fost incinta uneia din cele mai mari cazărmi militare din Europa, situată în vecinătatea cetăţii Timişoarei. Ea a dăinuit ca atare până după cel de-al doilea război mondial. Dezafectarea şi dărâmarea cazărmii, rămasă nefiresc în centrul unui oraş deja modern, a început prin 1956. În 1959 încă mai exista o parte din principala clădire a cazărmii, despre care se spune că ar fi avut o lungime de 1,5 km. Era bine ancorată în peisajul urban, pe locul actualului hotel Continental, coborând mult spre muzeu. În intervalul 1968–1971 s-a construit hotelul Continental, clădirea cea mai înaltă a Timişoarei. În acelaşi interval, s-a construit bulevardul ce traversează parcul, realizând o fluenţă firească a circulaţiei în centrul oraşului. După 1971, s-a plantat masiv, cu tot materialul existent în pepiniere în special arbori, fără o gândire conturată. Se stabilea o soluţie provizorie, în aşteptarea unor zile mai promiţătoare. Provizoratul a devenit permanenţă, vegetaţia s-a înălţat şi a instaurat viguros o nouă funcţiune a acestei zone, cea recreativă. Această oază verde în centrul oraşului, în imediata apropiere a zonei strict minerale din fosta cetate, defineşte astăzi personalitatea urbanistică a oraşului şi a intrat în subconştientul ambiental al locuitorilor. Două funcţiuni pot fi identificate în acest parc: - funcţiunea principală de tranzit;

- funcţiunea secundară de recreere.

PARCUL COPIILOR “ION CREANGĂ” Datele istorice găsite până în prezent, menţionează anul 1858 ca dată a începutului de amenajare a primelor două parcuri în Timişoara, dintre care şi Parcul Copiilor, denumit atunci Parcul Franz Iosef. Denumirile ulterioare au fost: după 1919 - Parcul Mihai Eminescu, după 1950 - Parcul Pionierilor, în prezent Parcul Copiilor “Ion Creangă”. Tot datele istorice menţionează că parcul, a cărui amenajare a început în 1858 a fost finalizat în anul 1891, cu prilejul expoziţiei agroindustriale. Fiind parcul cel mai apropiat de „Cetate”, purtând şi numele împăratului Franz Iosef, fără îndoială că funcţiunea primordială a fost cea recreativă. Nici un vestigiu constructiv sau de sistematizare nu atestă amenajarea acestui parc într-un stil regulat. De fapt, nici configuraţia sa,

E Ș.A

88

o fâşie alungită şi destul de îngustă, nu se preta la o asemenea amenajare. Deducem astfel, pe baza arborilor existenţi ce au fost plantaţi în acea perioadă, că stilul adoptat a fost cel peisager, în care accentul principal s-a pus pe amenajarea falezei, pentru promenadă şi a câtorva goluri în jurul cărora au fost plantate răşinoase (pin silvestru şi pin negru) şi alte câteva exemplare indigene sau exotice mai deosebite ca Ginkgo biloba, Quercus robur, Pterocarrya fraxinifolia. Cele câteva exemplare monumentale de stejar, cu vârste mult mai mari, ce schiţează tot o veche alee, sunt fără îndoială vestigiile unei plantaţii mai vechi, greu de precizat din ce etapă. Este posibil ca ele să aparţină etapei de amenajare a malurilor canalului Bega (1800– 1850). Perioada dintre cele două războaie mondiale se resimte în structura generală a parcului prin numeroase exemplare plantate în special pe faleză: Salix babilonica, Tilia tomentosa, Celtis occidentalis, Fraxinus excelsior. O perioadă foarte scurtă de timp, între 1941–1945, partea vestică a parcului este inclusă în Grădina Botanică, constituită ad–hoc, ca bază de cercetare a Institutului Botanic din Cluj ce funcţiona în clădirea Facultăţii de Hidrotehnică din Parcul Rozelor. Intervalul 1945–1955, în care în Parcul Rozelor şi în actualul Parc al Copiilor se menţionează prezenţa unor unităţi militare ruseşti, parcul a fost părăsit şi fără îndoială s-au făcut multe distrugeri. Modificarea radicală a parcului în sensul atribuirii funcţiunii principale: recreere şi joacă pentru copii are loc în 1987.

Parcul Copiilor „Ion Creangă”, cu o suprafaţă de 66.400 mp, situat în zona centrală a oraşului, este prevăzut a fi reamenajat în viitorul apropiat. Din motive de siguranţă, trenuleţul care parcurgea parcul a fost dezafectat, tunelul se va dărâma. Se vor extrage arborii şi arbuştii care nu corespund din punct de vedere al siguranţei şi se vor înlocui cu exemplare tinere, valoroase. Gazonul va fi refăcut, se vor executa garduri vii din specii ornamentale. Zona lacului cu hidrobiciclete se va reamenaja. Parcul Copiilor se va dota cu echipamente care întrunesc condiţiile de securitate maximă, în conformitate cu normele europene de siguranţă şi protecţia copiilor. Studiul de fezabilitate a fost întocmit în 2009 de renumita arhitect peisagist Gabriele Seeleman din Gera-Germania.

PARCUL A. MOCIONI (ILSA) Din datele vechi obţinute, porţiunea de mal a Begăi, pe care se află parcul, era un teren denivelat, rămas în urma construirii canalului şi pe care se aflau mai multe mori. Dupa Cionchin, aici s-a aflat cel mai vechi sector horticol al oraşului. Harta oraşului din 1900 arată că întreaga zonă dintre Bega şi cetate, la nord de artera ce ducea în est în cartierul Fabric era un teren viran. Singura construcţie la acea dată era Fabrica ILSA. Intre cele două războaie mondiale pe terenul viran mai înainte amintit se construiesc locuinţe şi instituţii, ca actuala Prefectură etc. Pe strada A. Mocioni, care flanchează parcul ILSA spre vest si nord, se construiesc câteva vile. In 1954 se amenajează Splaiul Industria Lânii, astăzi strada A. Mocioni, cu care ocazie se realizează şi primele plantaţii în parc. Este vorba de amenajarea mai multor alei, cu garduri vii şi două aliniamente de paltini paralele cu Splaiul Galaţi. Ulterior, după construirea sediului Poliţiei municipale dupa 1965, se amenajează aleea de faleză şi se plantează în jurul ei salcâmi. In porţiunea din faţa poliţiei se plantează tei, ienuperi de Virginia şi alte specii. Parcul are două funcţiuni principale:

- funcţiunea de tranzit;

89

- funcţiunea recreativă. În baza studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic întocmit în 2009, parcul se va

moderniza în 2010-2011 prin: reamenajarea aleilor, amenajarea unui sistem de irigare modern, îmbogăţirea materialului dendrologic.

PARCUL JUSTIŢIEI Istoricul acestui parc, situat între Parcul Catedralei şi Parcul Rozelor, este asemănător acestora. In 1870, data la care se menţionează amenajarea Parcului Scudier (Parcul Central), întreaga zonă limitrofă canalului Bega, în amonte, era neamenajata, cu un teren neregulat şi vălurat rămas de la construirea canalului şi acoperit cu vegetaţie spontană, sălcii, plopi şi câteva exemplare de stejari rămase din vechile păduri, ce ocupau o bună parte din împrejurimile cetăţii Timişoarei. Cu ocazia amenajării parcului, s-au plantat şi în această zonă buchete sau grupuri de platani şi stejari, care se menţin şi în prezent. Zona era desigur puţin circulată, singurul pod peste Bega, cel de la Maria, făcând legătura dintre cetate şi cartierul Iosefin. In harta care datează din jurul anilor 1900, în care este preconizată sistematizarea viitorului oraş Timişoara, zona apare discret amenajată ca parc, fiind figurate câteva alei, desigur cele de acces la patinoarul ce exista în actualul parc al Rozelor.

In harta municipiului Timişoara din 1936 parcul apare sistematizat cu alei, apar bine conturate Aleea Spiru Haret şi strada Vultur. După această dată se construiesc în această zonă:

- o sală de sport, la intrarea în patinoar, în prezent sediul Uniunii Artiştilor Plastici, primit de la Ministerul Culturii în 1955;

- o clădire impozantă, situată pe malul Begăi, sediul “Uniunii Regata“. Alături se află o construcţie – magazie pentru micile ambarcaţiuni: regate, caiacuri etc. Activitatea sportivă, în special cea nautică, era în plină dezvoltare în acea perioadă în Timişoara. In anul 1948 clădirea este trecută în proprietatea Politehnicii Timişoara, unde ia fiinţă Facultatea de Imbunătăţiri Funciare, astăzi Facultatea de Hidrotehnică. Parcul nu pare sa facă obiectul unei preocupări speciale. O dovedeşte structura sa, în care fondul vegetal valoros datează de la începutul secolului. O primă amenajare a parcului este menţionată în anii 1934-1935, când se plantează mulţi arbori şi arbuşti, dar se menţine în interior o frumoasă poiană, dând senzaţia unei păduri în interiorul oraşului. Funcţiunile principale ale parcului sunt:

- funcţiunea de tranzit; - funcţiunea de recreere.

În anul 2009 s-a actualizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic întocmit în anul 2007, urmând a se moderniza în 2010-2011. Parcul va fi personalizat prin pete mari de bulboase: lalele, crocuşi, zambile, narcise, irişi devenind un “parc al primăverii”.

PARCUL LIDIA (PĂDURICE GIROC) În 1929, fosta pepinieră mică a oraşului de pe actualul Bulevard Vasile Pârvan se

muta pe o suprafaţă de 11 ha în Calea Girocului. În timpul războiului, materialul dendrologic s-a îmbătrânit, terenul practic s-a

împădurit, nemaiputând fi folosit pentru plantaţii şi a fost ulterior tăiat şi întrebuinţat ca lemn de foc la sera pepinierei.

90

După 1950, o parte a acestei pepiniere este defrişată de vegetaţia sălbăticită şi se reamenajează pepiniera dendrologică. Ea pierde din pondere în 1961 când se obţine suprafaţa de pe aleea CFR, prin donaţie, unde se mută producţia floricolă a secţiei de horticultură a oraşului, la ora actuală rămânând cu o suprafaţă de 5,25 ha. Totuşi producţia de material dendrologic continuă. Se lărgeşte şi gama speciilor cu valoare ornamentală deosebită.

Activitatea continuă până în 1973, când pepiniera se mută în Ciarda Roşie, pe o suprafaţă de 25 ha, la ora actuală de 15 ha. Fosta pepinieră este abandonată, materialul dendrologic neutilizat creşte, întreaga suprafaţă se împădureşte iar zona primeşte numele de „Pădurice”.

Construirea blocurilor de pe Calea Girocului, apoi cartierul de blocuri din zona Soarelui, duc la folosirea acestui teren ca refugiu de recreere, ca o oaza de verdeaţă între cartierele de blocuri.

Amenajarea, în structura actuală se face definitiv abia în 1999, când se conturează aleile, o parte din ele pe vechile drumuri de acces a fostei pepiniere, se defrişează masiv subarboretul, se nivelează şi se gazonează întreaga suprafaţă, se amplasează bănci şi se introduc buchete de răşinoase. Funcţiile sale principale sunt:

- funcţia recreativă; - funcţia de tranzit; - funcţia de joacă pentru copii.

Modernizarea parcului constă în refacerea aleilor, amenajarea unui sistem de irigare prin aspersiune şi îmbogăţirea materialului dendrologic. În anul 2008 s-a înfiinţat o colecţie de soiuri de trandafiri – plantaţia mamă – de unde se recoltează muguri altoi.

PARCUL ROZELOR

91

Statisticile vremii consemnează între altele, că floricultorii bănăţeni produceau anual, la sfârşitul deceniului al treilea al secolului XX, aproape o jumătate de milion de exemplare de trandafiri, aparţinând la cca. 2000 de varietăţi. Din necesitatea de a prezenta publicului această imensă colecţie şi de a crea premizele selecţiei celor mai bune soiuri, a fost amenajat în 1928 – Parcul Rozelor. Concomitent s-a înfiinţat Uniunea Amicii Rozelor din România, prin strădania neobosită a familiei col. I. Sâmbăteanu, care au realizat atunci cel mai mare şi mai important rozariu din sud-estul Europei. Parcul Rozelor a fost creat pe actualul amplasament în apropierea canalului Bega pe un teren de 25.170 m2 arendat de către Primărie, asociaţiei menţionate. Pregătirile pentru organizare şi plantare au fost încredinţate celui mai bun cultivator de trandafiri din ţară A. MÜHLE, care împreună cu directorul horticol al municipiului, M. DEMETROVICI şi a unei comisii din cadrul acestui serviciu au realizat planurile rozariului. Cu concursul grădinarilor bănăţeni şi fonduri puse la dispoziţie de către Primărie şi Amicii Rozelor a fost creat cel mai mare rozariu din sud–estul Europei, care în anul 1934 avea plantate cca.1400 de soiuri de trandafiri. Toamna anului 1940 s-a mutat la Timişoara — în urma dictatului de la Viena — Institutul botanic al Universităţii din Cluj, conducerea municipiului a hotărât să încredinţeze conducerii probate a acestei instituţii crearea unei Grădini botanice municipale la Timişoara. În primăvara anului 1941 primăria a trecut sub conducerea şi administrarea Institutului Botanic, pe lângă terenurile de lângă Bega şi jumătate din Parcul Eminescu şi Parcul Rozelor. O primă încercare de reabilitare a Parcului Rozelor, după mulţi ani de lipsă totală de interes, o reprezintă construcţia amfiteatrului în aer liber din centrul parcului, în anii 1954- 1955, în stilul caracteristic culturii comuniste, parcul primind numele de “Parcul de Cultură şi Odihnă”. În anul 2009 s-a actualizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic realizat în anul 2006, urmând a se moderniza prin: restaurarea pergolelor, reamenajarea aleilor, refacerea colecţiei de trandafiri, amplasarea unui sistem de irigare prin aspersiune, computerizat, dotat cu senzor de ploaie.

92

PARCUL VASILE PÂRVAN

In 1900, malul stâng al Begăi în amonte de podul Mihai Viteazu era aproape în totalitate teren viran. La NE de actualul ştrand “Termal” exista o clădire izolată veche, în jurul căreia era pepiniera oraşului. Abia după anul 1970 se construieşte podul “Michelangelo” apoi se modernizează bulevardul Vasile Pârvan ce figura ca bulevardul Filipescu în planul oraşului din 1936, fără a fi însă amenajat atunci. Ulterior, în jurul anului 1980 se construieşte ştrandul “Termal”. Parcul este tânăr, în special porţiunea din aval de podul “Michelangelo” care a fost plantată după 1980. Pentru întreg parcul există proiecte sumare de sistematizare, care au rezolvat în parte trama de alei şi amenajările adiacente podului “Michelangelo”. Funcţiunea principală a parcului este cea recreativă, beneficiind de desfăşurarea lui de-a lungul malului Begăi. O altă funcţiune este cea de tranzit destul de intensă. Ştrandul “Termal” amplasat practic în acest parc nu afectează funcţionalitatea parcului, el având accesul din bulevard. Acesta se va moderniza prin refacerea aleilor din: nisip satibilizat, piatră naturală montată în model “opus incertum”, montarea unui sistem de irigare prin aspersiune computerizat dotat cu senzor de ploaie şi îmbogăţirea materialului dendrologic.

a ie

93

PARCUL BIHOR Trecut ................................................. şi prezent

În 1900, conform hărţii existente, întreaga zonă, în care se află Parcul Bihor

prezenta numeroase mlaştini şi era neconstruită. Exista doar abatorul şi alături un târg de vite, mult în afara oraşului.

În 1936, zona figurează cu străzi bine conturate şi bineînţeles cu construcţii. În spatele abatorului, spre sud, pe locul actualului parc, funcţiona piaţa de cartier, denumită încă de atunci „Bihor”. Parcul Bihor este situat în partea centrală a municipiului Timişoara în Cartierul Stadion, cu suprafaţa de 17.050 mp, în apropierea complexului studenţesc, fapt ce determină atractivitatea zonei. Acesta s-a definit ca spaţiu verde relativ recent şi anume în urmă cu aproximativ 25 ani, odată cu construirea complexului rezidenţial de blocuri de pe Aleea Sportivilor, Sala Olimpia, Stadion, şi mai ales odată cu desfiinţarea abatorului.

Analizând vârstele arborilor se constată că cele mai vechi plantaţii apar după 1940, când posibil piaţa a fost dezafectată.

Amenajarea aleilor este mult mai recentă, plantări masive s-au făcut în anii 1970.

Funcţiunile parcului sunt: - funcţiunea recreativă; - funcţiunea de tranzit; - funcţiunea de joacă pentru copii.

a
nr a _

94

Înainte de modernizare, parcul nu avea nici o concepţie peisagistică, având rolul doar de “perdea de protecţie”, împotriva mirosului de la abator. În anul 2009, în baza unui studiu de fezabilitate şi a proiectului tehnic aferent, Parcul Bihor a fost unul din cele 5 parcuri şi scuaruri modernizate.

Datorită formei (semicerc) s-a impus o amenajare peisagistică a parcului în stilul mixt, cu preponderenţă stilul clasic. Predomină stilul clasic, geometric, prin: “tabla de şah” din centrul parcului ce impune amenajarea simetrică stânga-dreapta, forma parcului şi platanii cu coroană condusă în formă cubică. Aranjarea plantelor floricole perene în pete şi a restului materialului dendrologic din parc aparţin stilului peisagistic, englezesc.

În locul plopilor defrişaţi s-au plantat arbori cu o valoare estetică foarte mare şi de o calitate deosebită: Crataegus laevigata Paul Scarlet (păducel cu flori roşii), Koelreuteria paniculata (clocotiş chinezesc), Laburnum x watererii Vosii (salcâm cu flori galbene), Prunus subhirttela Pendula Rosea (cireş japonez plângător), Liquidambar styraciflua (arborele de ambră), Liriodendron tulipifera (arborele cu lalele), Robinia hispida (salcâm cu flori roşii), Cedrus atlantica Glauca (cedru albastru), Abies concolor Glauca (brad argintiu de Colorado), Picea pungens Hoopsii (molid argintiu). Băncile de la “tabla de şah” sunt străjuite de exemplare de Platanus acerifolia cu coroana condusă, încă din pepinieră, sub formă de cub, precum şi o varietate largă de arbuşti foioşi şi răşinoşi, dar şi de plante perene.

Parcul este mobilat cu 44 de bănci şi tot atâtea coşuri de gunoi. Bateria de garaje este ecranată cu plante căţărătoare ornamentale prin flori şi prin coloritul frunzelor toamna. Aleile au fost reamenajate cu pavele.

Piesa centrală a parcului este o „tablă de şah” concepută din gazon şi marmură albă mărunţită. Tabla este înconjurată de un mic canal cu apă, iar pe suprafaţa ei (în pătratele cu gazon) s-au plantat conifere ce sugerează piesele de şah.

Orăşeanul, datorită vieţii stresante trăită la viteză maximă, simte nevoia tot mai mult de a ieşi în natură, de a-şi reîncărca bateriile pentru o nouă zi de muncă. Ţinând cont de faptul că nu toţi posedă un autoturism pentru a se îndepărta cât mai mult de oraş, a apărut, mai întâi în vest dar preluând într-un târziu şi noi ideea, amenajarea de spaţii verzi cu peluze mari pe care se poate sta.

Parcul Bihor, prin noua amenajare, a fost creat ca primul “parc pentru picnic”, în care cetăţenii se pot deconecta în natură. Compoziţia floristică a gazonului este concepută să aibă o rezistenţă mai mare la călcare (în comparaţie cu celelalte parcuri), dar şi existenţa sistemului de irigare ajută gazonul să se refacă mai repede după călcare. Prin instalarea sistemului de irigare cetăţenii se vor bucura de verdele proaspăt al ierbii şi pe timpul verilor secetoase.

PARCUL CARMEN SYLVA (DOINA) Harta oraşului Timişoara din 1900, menţionează prezenţa în vecinătatea căii ferate

Timişoara – Buziaş, ce traversa atunci cartierul Elisabetin, a unui teren în formă de triunghi, ocupat cu vegetaţie lemnoasă, denumit: ”Erzebet Liget”. Această zonă a cartierului Elisabetin, ce înconjura această pădurice, era aproape în totalitate neconstruită.

Prima menţiune în legătură cu amenajarea aici a unui parc, indică anul 1912, când se introduc numeroase răşinoase.

Planul oraşului din 1936 atestă existenţa aici a „Parcului Carmen Sylva”. După vârstele arborilor se constată o introducere masivă de exemplare de arbori după

1940. Exemplarele bătrâne, rămase probabil de la primele amenajări sunt foarte puţine – circa 30 – dintre care se remarcă 6 exemplare de stejar.

95

Amenajările ulterioare au afectat în parte traseul de alei şi dotările de recreere. Un aspect interesant, cu caracter istoric, este reprezentat de menţinerea celor două

alei paralele de la limita estică a parcului, care mai mult ca sigur încadrau terasamentul căii ferate ce trecea pe aici.

Funcţiunile principale ale scuarului sunt: - funcţiunea de recreere - funcţiunea de tranzit - funcţiunea de joacă pentru copii

În urma finalizării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, obţinerea Autorizaţiei de construire, în anul 2010 Parcul Carmen Sylva se va moderniza prin amplasarea unei fîntîni arteziene, pavilion din lemn, grup sanitar subteran şi nu în ultimul rând modernizarea locului de joacă.

SCUARUL PIAŢA VICTORIEI

Actualul scuar al Pieţei Victoriei începe sa se contureze în jurul anului 1900, data la care se

acceptă oficial ieşirea oraşului din interiorul cetăţii şi se dărâmă zidul de apărare ce traversa zona. In harta de sistematizare a oraşului din jurul anului 1900, figurează deja câteva clădiri din cele ce flanchează scuarul.

In 1924 se amenajează scuarul într-o formă apropiată de cea de astăzi, în mijlocul lui amplasându-se statuia “Lupa Capitolina”, care reprezintă un cadou făcut Timişoarei de către municipalitatea oraşului Roma, ca un simbol al latinităţii care uneşte popoarele român şi italian. Statuia este o copie a celebrei „Lupa Capitolina” din capitala Italiei, amplasată pe o coloană de 4,96 m.

Inaugurarea monumentului a avut loc la 23 aprilie 1926 în prezenţa a 10.000 de oameni. La eveniment au luat parte dr. Samuil Şagovici, primarul Timişoarei, Vasile Goldiş,

96

ministrul cultelor, Trancu Iaşi, ministrul muncii precum şi delegaţi ai lui Mussolini, conducătorul statului italian din acea vreme. Predarea s-a făcut de către consulul Italiei la Timişoara, Codecca.

După cel de al II-lea război mondial, concomitent cu sfinţirea Catedralei ortodoxe, scuarul ia o nouă înfăţişare. In 1953 se construieşte actuala fântână arteziană.

Forma definitivă de amenajare a scuarului, care se menţine în prezent, se realizează după 1988, când este deviată de aici circulaţia tramvaiului.

Funcţiunile pe care le îndeplineşte scuarul sunt: - funcţiunea de tranzit; - funcţiunea recreativă; - funcţiunea estetică.

În anul 2009 s-a întocmit studiul de fezabilitate privind reamenajarea şi modernizarea scuarului, primind o faţă nouă.

SCUARUL PIAŢA CRUCII

Actualul scuar al Pieţei Crucii se află, după o hartă din 1849, la limita nordică a aşezării “Maierele Româneşti”, chiar pe linia cercului de interdicţie a construcţiilor din jurul cetăţii Timişoarei.

În harta din 1900, biserica ortodoxă era construită, în faţa ei apare un mic teren gol, iar alături apare Piaţa Crucii, numită aşa după o veche cruce ce s-a păstrat până în zilele noastre.

97

În harta din 1936 zona apare bine construită şi cele două piaţete: Piaţa Bisericii şi Piaţa Crucii bine conturate.

După vârsta celor mai bătrâne exemplare de arbori, cele două piaţete au fost plantate şi amenajate ca spaţii verzi după 1920.

Amenajarea actuală, cu trasarea şi dalarea aleilor, cu contstrucţia noului monument în cinstea eroilor, se face după 1920.

Funcţiunle scuarului, în ordinea importanţei, sunt: - funcţiunea de recreere; - funcţiunea de tranzit; - funcţiunea de joacă pentru copii.

SCUARUL PIAŢA LIBERTĂŢII

Piaţa Libertăţii de-a lungul timpului

98

Scuarul Libertăţii este situat în centrul cartierului Cetate, respectiv în centrul vechii cetăţi. Suprafaţa scuarului este de 0.81 ha.

Cetatea Timişoarei se conturează şi se reconstruieste după ocuparea ei de către austrieci – 1716. Intr-o schiţă a oraşului din 1727, în care apar o serie de construcţii ce se pastrează şi în prezent, în sudul ruinelor băilor turceşti, unde s-a construit apoi primăria, figurează un teren mare neconstruit, mult mai mare decât actualul scuar inclus în acest teren.

După C. Cionchin, în 1718 a fost donată din fondurile armatei o suprafaţă de cca. 400 mp, locuitorilor din Timişoara, teren amenajat ca gradină publică.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea, odată cu construirea clădirilor: primăria, garnizoana militară şi altele, scuarul este limitat la actuala întindere, ca o mică piaţetă în faţa primăriei.

In toate hărţile ulterioare oraşului, scuarul se menţine bine conturat. In primele ilustrate ce apar în Timişoara, începând din anul 1890, scuarul apare plantat

cu arbori foioşi, dispuşi regulat ca o livadă, plantaţiile fiind făcute după Cionchin în 1868. In 1919, în faţa comenduirii pieţei, organele locale administrative au plantat doi stejari

la 1 decembrie, cu ocazia sărbătoririi a unui an de la Unirea Ardealului şi Banatului cu România.

Piaţa a mai suferit modificări în 1936, 1977 şi după scoaterea vechii linii de tranvai în 1988, când ia forma actuală.

Funcţiunile principale: - funcţiunea de tranzit; - fucţiunea recreativă;

SCUARUL PIAŢA PLEVNEI

99

După harta oraşului din 1900, zona în care se află scuarul Piaţa Plevnei începuse a se echipa cu construcţii, datorită apropierii de Podul Maria, denumit atunci “Podul Huniade”. Reţeaua de străzi era trasată, iar scuarul figura ca “Piaţa Doja”.

In 1936, conform planului existent, zona era bine construită, iar actualul scuar apare tot ca ”Piaţa Plevnei”.

Scuarul este închinat marelui revoluţionar care a fost Gheorghe Doja. Având un caracter comemorativ, compoziţia este subordonată punctului central: monumentul. Terenul este usor denivelat faţă de cele patru străzi înconjurătoare, accesul făcându-se prin câteva trepte. Un bazin cu apă completează ansamblul.

Buchetele de clocotiş chinezesc (Koelreuteria paniculata) oferă un adevărat spectacol de culoare, tot timpul anului. In mijlocul scuarului s-a amplasat statuia de bronz a lui Gheorghe Doja, realizată de Szobolka (1972).

Scuarul îşi îndeplineşte funcţiunea principală, cea de recreere, fiind aproape tot timpul plin de vizitatori, a fost modernizat în anul 2005 când s-a amenajat un sistem de irigare modern şi amenajarea unei noi fântâni arteziene. La iniţiativa sculptorului Jecza, datorită solemnităţii impuse de statuia lui Gheorghe Doja, s-a dorit crearea unei fântâni monument. Fântâna arteziană este formată din două blocuri cubice de marmură, pe care se prelinge apa, unul alb şi celălalt negru. Pe blocul alb au fost sculptate diferite simboluri. Fântâna monumant a fost creată de Linda Saskia Menczel.

SCUARUL ZÜRICH

Scuarul Zürich se întinde pe o suprafaţă de 8742 mp şi este înscris în cartea funciară ca făcând parte din domeniul public conform HG numărul 1016/2005. Terenul a fost în secolul al XIX-lea parte a unei moşii mai mari aflate pe atunci la marginea oraşului Timişoara. Acest teren se întindea din locul unde se află acum gara până la Piaţa Badea Cârţan.

100

La mijlocul secolului al XIX a mai rămas actualul spaţiu verde împreună cu terenul pe care se află hotelul învecinat. Pe acest spaţiu familia fabricanţilor de spirt şi băuturi alcoolice Kimmel au plantat arbori (arborii bătrâni de astăzi) şi au construit o reşedinţă în stil clasic. Acesta a fost amenajat cu arbori încă din secolul trecut de către familia Kimmel, rămânând proprietara acestui teren până după cel de al doilea război mondial, zona respectivă devenind un adevărat parc cu arbori valoroşi din punct de vedere dendrologic şi apreciat de toţi locuitorii zonei. Primul pas făcut de Primăria Municipiului Timişoara, prin specialiştii Direcţiei de Mediu şi societatea care întreţine spaţii verzi din zonă, din punct de vedere al reconstrucţiei a fost înlocuirea a 2.500 mc pământ, deoarece în perioada 1988-1999, parcul a fost anexă gospodărească, magazie, autobază etc. Ideea care stă la baza amenajării a fost adoptată în urma organizării unui concurs de idei de către Primăria Municipiului Timişoara la USAMVB – Facultatea de Horticultură – specializarea peisagistică. Reamenajarea parcului este o îngemânare reuşită a modernului cu clasicul şi a „tinereţii” cu „bătrâneţea”. Arborii bătrâni dau o notă romantică parcului, întregită de amenajarea unui pavilion din lemn şi de stâncăria cu căderi de apă şi pârâu. „Tinereţea” este reprezentată de o gamă variată de arbuşti cu flori, formată din specii şi soiuri noi: Kerria japonica Pleniflora, Buddleja davidii, Vinca rosea, Cotinus coggygria Royal Purple, Celosia plumosa, 3 soiuri de Weigela, două soiuri de Chaenomeles (gutui japonezi - un soi cu flori albe şi unul cu flori roşii), două soiuri de Pyracantha, 3 specii de Iris, de asemenea s-au plantat şi arbori: Sophora japonica Pendula, Acer platanoides, Acer pseudoplatanus, Aesculus hippocastanum, Betula pendula, Quercus rubra, Magnolia kobus etc. Clasicul este reprezentat de mobilierul din parc, modelul băncilor amintind de vremea bunicii, s-au montat 41 de bănci, 41 de coşuri de gunoi, două cişmele cu apă de băut (una lângă pavilion iar cealaltă la locul de joacă). Modernul este reprezentat de tehnologiile noi utilizate în amenajarea de spaţii verzi: sistem de irigare computerizat cu aspersoare retractabile, utilizarea de geotextil sub pietrişul de la locul de joacă, înfiinţarea peluzelor cu ajutorul brazdelor de gazon şi nu prin însămânţare, crearea căderilor de apă şi a pârâului cu ajutorul foliei cauciucate, plantarea de arbori cu rădăcina protejată de balot de pământ în afara perioadei de repaus vegetativ. S-a amenajat o reţea de alei, cu mici piaţete plantate cu flori, ce face legătura între toate punctele de interes ale parcului.

Pe un spaţiu generos, s-a amenajat un loc de joacă format din echipamente de generaţie nouă, concepute după ultimele reglementări ale Uniunii Europene: un complex de tobogane „Sebeş-Alba”, o căsuţă cu ramă pentru nisip, măsuţă pentru copii tip „Sebeş-Alba”, o groapă de nisip, leagăn „Cuib de pasăre” dublu cu scaun, căţărătoare piramidală din frânghie (pom cu cuib), căţărătoare cu cinci sisteme diferite de urcare, podeţ pentru echilibristică, două minicomplexe de tobogane „Roze” şi Apple Tree, un balansoar tip barcă, un balansoar vertical pe picior, o cumpănă pentru 4 persoane, două jucării pe arc pentru două persoane, jucării pe arc tip „Bear”, „Frog”, „Duck”, „Little Bittle”, măsuţă cu formă de ursuleţ „Bear Table”. Pentru siguranţa copiilor care se vor juca în parc, având în vedere că spaţiul este mărginit pe două laturi de drumuri de acces, a fost împrejmuit cu un gard înalt de 2 metri, din plasă sudată, prevăzut cu două porţi de acces.

101

PARCUL ADOLESCENŢILOR Trecut ...................................................... şi prezent

Parcul are suprafaţa de 17.000 mp şi se află în cartierul Giroc. A fost amenajat prin sponsorizarea societăţii Petrom SA în anul 2007 prin programul Parcurile Viitorului.

SCUARUL BULEVARDUL CETĂŢII

Până în 2007, spaţiul verde situat pe Bulevardul Cetăţii, încadrat de străzile Bărăgan

şi Crişan, a fost tratat ca un front stradal tipic/specific zonei rurale bănăţene: plantaţie de pomi fructiferi. Acest lucru nu cadrează însă cu un spaţiul verde dintr-un oraş ce se doreşte a fi european, atât din punct de vedere estetic, cât şi ecologic.

102

Ca soluţie s-a ales amenajarea spaţiului pentru odihna de scurtă durată, ţinând cont că se află de-a lungul unei artere de circulaţie aglomerate, unde nu se poate crea un cadru liniştit, dar unde trecătorul poate să-şi tragă sufletul, dacă s-a încumetat să traverseze această zonă pietonal şi nu cu tramvaiul sau maşina.

Pe latura cu lăţimea cea mai mare s-a dalat o alee de-a lungul căreia sunt 4 locuri de stat (de formă cubică), 2 bănci cu pergolă pentru a fi protejate de soare şi alte 3 bănci situate în stânga aleeii.

Pomii fructiferi au fost înlocuiţi cu arbori ornamentali prin flori (Laburnum sp., Crataegus sp.), prin fructe (Sorbus sp.) şi un arbore de talie mare, ornamental atît prin flori cât şi prin fructe (Koelreuteria sp.). Pentru a asigura decorul de iarnă, s-au plantat şi specii de conifere, cu diferite nuanţe pentru a avea diversitate: Thuja occidentalis “Rhein Gold”(frunziş galben-verzui), Cedrus atlantica (frunziş verde-albăstrui), un Pinus şi un Chamaecyparis. În aliniament s-au plantat Prunus pissardii (pentru a continua aliniamentul din zonă) – arbori cu frunze de culoare roşie, caracteristică care face un arbore să fie mai rezistent la insolaţie.

Din plantele deja existente s-au păstrat un nuc şi arbuştii ornamentali, completându- se cu alte specii de plante ornamentale prin flori, fructe sau coloritul frunzelor: scumpie, ploaie de aur, mahonie, trestie ornamentală etc.

Pentru a proteja această zonă, s-a plantat gard viu, iar pe latura ce se învecinează cu carosabilul, s-a montat un gard din sârmă bordurată de 1,25 m înălţime, pe toată lungimea, acesta lipsind doar acolo unde există căi de acces către casele învecinate.

GRĂDINA BOTANICĂ

103

In jurul anului 1900, întreaga zonă din N şi NV-ul Cetăţii Timişoarei era

neconstruită, fiind folosită în mare parte ca poligoane de exerciţii militare. Zona în care este situată Grădina Botanică, este imediat în exteriorul Cetăţii şi până

la calea ferată recent construită, atunci apare ca un teren acoperit cu vegetaţie lemnoasă. Exista o clădire pe actualul amplasament al Spitalului Munnicipal “Clinicile Noi”, care este menţionat ca şcoală militară.

In harta oraşului din 1936, zona figurează ca parc existent cu o serie de alei figurate, cu alura pe care o au si astăzi.

Cea mai documentată prezentare a istoricului Parcului Botanic apartine prof. univ. Ioan Coste. “Proiectul a fost încredinţat d-nei arh. Silvia Grumeza, care după o documentare prealabilă la Grădina Botanică din Bucureşti, elaborează un proiect. Grădina este concepută pentru a îndeplini funcţii multiple: ştiinţifică, didactică, educativă şi recreativă. Dispunerea şi extinderea sectoarelor sugerează ca funcţiile didactice şi ştiinţifice erau preponderente.”

Proiectul prevede intrarea principală din str. Gheorghe Dima, ea se continuă cu un parter de plante decorative ierboase asa cum este realizat şi astăzi. În stânga intrării a fost dispus sectorul de plante ornamentale ce includea şi complexul de sere şi sediul administrativ.

Sectorul sistematic ce ilustreaza în toate grădinile botanice, arborele genealogic al regnului vegetal, ocupă suprafaţa centrală în perspectiva intrării şi era marcat cu alei concentrice, bordurate de straturi de plante ce înconjurau un bazin.

In jurul sectorului de sistematica plantelor era prevăzut în semicerc, sectorul fitogeografic, dominat de vegetaţia lemnoasă deja existentă. Acest sector urma să ilustreze îndeosebi flora Banatului, astfel că au fost delimitate subsectoare caracteristice de flora carstică în stânga semicercului, flora Domogledului în dreapta şi flora Semenicului în zona centrală.

In exteriorul unei alei de centură, aproape circulară, erau prevăzute de la dreapta la stânga sectoare specifice cu flora din alte regiuni geografice: sectorul florei mediteraneene, sectorul florei nord – americane, sectorul florei asiatice şi în colţul vestic, sectorul cu plante cultivate.

În 1986, consiliul ştiinţific al grădinii a considerat că aceasta trebuie să îndeplinească în continuare funcţiile multiple care au stat la baza proiectului iniţial: funcţia de instruire în domeniul cunoaşterii plantelor şi educaţie pentru ocrotirea lor, funcţia ştiinţifică, ca depozitară de resurse genetice, de provenienţă autohtonă şi străină şi nu în ultimul rând funcţia recreativă. Totodată grădina a fost concepută şi ca spaţiu de organizare a unor expoziţii temporare floricole. Consiliul a aprobat propunerile formulate de coordonator privind modificarea proiectului anterior după cum urmează:

104

- renunţarea la sectorul economic care în perspectivă ar fi fost greu de menţinut într-o stare acceptabilă;

- extinderea la parterul central al sectorului de plante decorative şi delimitarea în stânga intrării a colecţiei de trandafiri;

- renunţarea la un subsector de floră carstică şi mutarea acestuia în sectorul destinat florei Domogledului;

- crearea în locul subsectorului desfiinţat a unui subsector de floră a Dobrogei; - amenajarea sectorului de sistematica plantelor în colţul de vest al grădini; - crearea sectorului de plante medicinale. In urma acestor modificări proiectul prevedea următoarele secţiuni: Sectorul Flora

ornamentală (1,60 ha) cu subsectorul Colecţia de Trandafiri; Sectorul Flora şi Vegetaţia României (2,40 ha), cu subsectorul Flora Banatului (0,75 ha); Sectorul Flora regiunii mediteraneene (0,60 ha); Sectorul Flora Americii (1,80 ha); Flora Asiei (1,00 ha) cu subsectorul Grădina Japoneză; Sectorul Sistem evolutiv al plantelor (0,70 ha); Sectorul Flora medicinala (0,25 ha) şi Sectorul Flora tropicală (sere) (0,10 ha).

In primul an de existenţă au fost plantaţi în grădina 407 taxoni (specii, subspecii, varietăţi) proveniţi din pepiniera Intreprinderii Horticole Timişoara, grădinile botanice din Bucureşti şi Craiova, Parcul Dendrologic Bazoş, Facultatea de Agronomie Timişoara, Liceul Silvic Timişoara, din flora spontană din Cheile Caraşului şi Munţii Retezat, din donaţii particulare. Speciile au fost etichetate pe teren.

Grădina Botanică din Timişoara s-a deschis pentru vizitatori la data de 29 iunie 1986. In următoarea perioadă, aceasta s-a bucurat de un interes remarcabil din partea publicului, de peste 62.000 persoane.

In anii 1987-1989, s-au finalizat obiectivele prevăzute în proiect: grădina japoneză, grădina romană şi zidul ornamental din sectorul de flora americană. La sfârşitul acestei perioade zestrea biologică a grădinii a ajuns la 1360 taxoni (din care 1040 plantaţi definitiv, 320 plantaţi în pepinieră).

Grădina Botanică a organizat la 14 mai 1987, cu concursul colecţionarilor din Timişoara şi din alte localităţi din Banat, o expoziţie de cactuşi şi de alte plante suculente cu vânzare, vizitată de peste 10.000 de persoane, atrăgând atenţia asupra activităţii educative pe care această instituţie o poate desfăşura.

Incepând din anul 1987, grădina a editat un catalog de seminţe oferite pentru schimb reciproc altor grădini botanice din ţară şi străinătate. Iniţiativa presupunea un efort considerabil pentru colectarea eşantioanelor de seminţe (450-500 specii anual) de către unii membrii ai consiliului ştiinţific dar a avut o importanţă majoră pentru înscrierea foarte rapidă în circuitul internaţional şi pentru procurarea de seminţe sau plante provenite din alte regiuni ale lumii. Incepând din al treilea an de existenţă grădina a stabilit schimburi stabile de cataloage cu cca. 150 de instituţii similare din toate continentele, primind numai în doi ani 722 eşantioane de seminţe şi plante de la 70 de grădini din România şi străinătate şi onorând cererile de 475 eşantioane de la 89 de grădini.

Pe parcursul anului 1991 grădina a fost administrată de Universitatea de Ştiinţe Agricole funcţionând cu un personal format dintr-un cadru cu pregătire superioară (ing. C. Oarcea) şi 13 muncitori, necesarul de forţă de muncă fiind completat prin activităţi de practică a studenţilor de la Facultatea de Horticultură.

După anul 1992, personalul grădinii a fost dispersat, schimburile internaţionale au fost sistate cu toate că mult timp grădinile botanice din lume mai credeau în existenţa uneia şi la Timişoara, trimiţând cataloage de schimb. Colecţia de specii ierboase a fost distrusă, iar

105

din cea de specii lemnoase, exemplarele valoroase au dispărut, la fel ca utilajele procurate pentru mecanizarea unor lucrări. Conform HCL nr. 493/18.12.2007 privind „Lista cu denumirile unor parcuri, scuaruri şi locuri de joacă pentru copii, din Municipiul Timişoara” Parcul Botanic a fost denumit Grădină Botanică.

2.1.2. Noi spaţii verzi cu locuri de joacă În momentul de faţă pe raza municipiului Timişoara există 169 de spaţii de joacă

funcţionale din care 84 situate în parcuri şi scuaruri, 47 la grădiniţe, respectiv 38 la şcoli. Întreţinerea şi amenajarea locurilor de joacă se execută în Timişoara cu 2 societăţi, oraşul fiind împărţit în două la nord şi la sud faţă de canalul Bega. Activităţile umane desfăşurate în spaţiile verzi de pe domeniul public se pot diviza pe 3 grupe de vârstă: locuri de joacă pentru copii din grupa de vârstă 3 – 14 ani; loc de joacă şi sport pentru adolescenţi şi spaţii de sport pentru adulţi, fiecare cu tipologii diferite. Pentru aceasta se oferă oportunităţi pentru expunerea îndemânării fizice şi intelectuale şi a unor oportunităţi pentru contactul direct cu natura. Contactul direct cu natura, cu schimbarea anotimpurilor, cu păsările şi gâzele face ca aceşti copii să se dezvolte cu un psihic sănătos, datorită contactelor sociale. Incepând cu anul 2001 Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia Tehnică (Direcţia Edilitară) – Serviciul Administrare Mediu Urban, la acea dată, apoi din 2008 prin Direcţia de Mediu – Serviciul Spaţii Verzi a demarat procedurile de achiziţie de studii de fezabilitate şi proiecte tehnice privind modernizările parcurilor, scuarurilor şi aliniamentelor stradale din Timişoara. Prin studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice fiecare parc va avea o componentă distinctă prin amenajare. Astfel, Parcul Zona Uzinei are un teatru în aer liber, Parcul Bihor este un parc pentru picnic, Parcul Justiţiei va deveni un “parc al primăverii” prin mii de lalele, narcise, zambile şi crocuşi, Parcul Zona Bucovinei simbolizează o colonie de balene pe suprafaţa oceanului, Parcul Stadion se va evidenţia prin “simbolul jocurilor olimpice” format din 5 fântâni arteziene rotunde înconjurate de o colecţie de bujori, parcurile istorice nu vor suferi modificări în ceea ce priveşte concepţia peisagistică ci doar, ca lucrare foarte importantă, instalarea sistemelor de irigare şi completarea materialului dendrologic cu specii şi soiuri deosebite amplasate în concordanţă cu cel existent. Primul parc amenajat pe baza studiilor de fezabilitate a fost PARCUL ZONA UZINEI, inaugurat în 5 mai 2009. Parcul Zona Uzinei, este rezultatul transformării din teren viran în spaţiu verde amenajat, amplasat pe malul Canalului Bega între Uzina de Apă şi Podul Mihai Viteazu (str. Dorobanţilor), având o suprafaţă de 17.885 m2. Acesta va completa salba de parcuri existentă pe malul Canalului Bega. Forma alungită a terenului a impus împărţirea parcului în mai multe zone compoziţionale. Amenajarea lui a adus elemente peisagere noi, care nu se mai regăsesc în celelalte parcuri din Timişoara, prin 4 amenajări principale (de la pod spre Uzina de Apă):

1) Primul element compoziţional este amenajat în scopul unei funcţiuni socio- culturale şi recreativă de tipul unui teatru în aer liber. Prin forma şi dispunerea acestei compoziţii arhitectural peisagistice se creează un punct major de interes şi de atracţie vizuală, astfel încât incită interesul la descoperirea restului parcului. Apropierea de pod este

106

avantajoasă şi în sensul valorificării imaginii acestuia pe timp de noapte, când, prin iluminarea coloanelor sale se creează un medalion foarte vizibil de pe pod. Reflexia şi luminile acestuia se văd din mai multe puncte din trafic.

2) Al doilea element compoziţional este reprezentat de un bazin cu trei trepte de apă, având rolul de a răcorii aerul în verile toride şi de a creşte umiditatea atmosferică.

3) Un bazin ornamental central reprezintă cel de al treilea element, care, datorită formei neregulate a acestuia, existenţei stâncăriilor şi a unui pod de trecere din lemn, dă senzaţia de lac natural. Funcţiunea decorativă a lacului este completată de cea ecologică, mediul umed pe care acesta îl creează, asigurând dezvoltarea optimă a vegetaţiei din apropiere. Adâncimea lui este de 0.5 m.

4) Punerea în valoare a Uzinei de Apă este realizată prin amenajarea unei alei de promenadă cu bănci pentru odihnă cu copertine, pentru a proteja vizitatorii de soare şi ploaie. De asemenea s-au amenajat două locuri de joacă pentru copii cu grupe de vârstă diferite, formate din două ansambluri de tobogane şi huţuluşe, conforme cu cerinţele ISCIR şi cu standardele europene. Mobilierul instalat în Parcul Uzinei este compus din bănci, coşuri de gunoi, pergole şi ghivece, copertine, platforme lemnoase şi un podeţ în zona lacului ornamental.

In zona teatrului în aer liber şi a bazinului cu trepte s-au amplasat bănci cu structură din piatră fără spătar pentru a putea fi folosite din ambele părţi.

In parc sunt prevăzute pergole, în zona ornamentală, plasate în jurul clădirii existente al punctului Trafo cu scopul de a masca prezenţa acesteia şi în zona grupurilor sanitare pentru a integra cât mai mult construcţia în ansamblul peisagistic creat. Materialul dendrologic plantat este format în principal din arbuşti ornamentali prin flori având o gamă variată de culori, perioada de înflorire fiind eşalonată din primăvară până toamna, sălcii şi multe specii de plante perene.

107

PARCUL ZONA BUCOVINA Cartierul Zona Bucovina este unul din cartierele noi ale Municipiului Timişoara,

dezvoltându-se în anii 80, având la ora actuală peste 12.000 locuitori. În planul de sistematizare generală a zonei a fost rezervat un teren pentru amenajare de parc mărginit de străzile Ion Inculeţ (fostă Dirijorului), Soroca (fostă Operetei), Constantin Stere (fostă Ion Vidu), cu o suprafaţă de 1 ha.

În anii 90 când s-au plantat arţari, frasini şi salcâmi. În urma acestor plantări s-a conturat parcul. În ultimii ani s-a amenajat un loc de joacă, o canisită, s-a împrejmuit parcul, s-a plantat un aliniament de Catalpa bignonioides „Nana” şi a fost amenajat sistemul de iluminat al parcului. În paralel cu aceste amenajări s-a efectuat studiul de fezabilitate aprobat prin HCL nr. 73/27.03.2001, în cursul anului 2007 efectuându-se proiectul tehnic, detaliile de execuţie şi caietele de sarcini. Anul 2009 reprezintă anul naşterii efective a parcului şi prin demararea lucrărilor de amenajare, lucrări ce aduc elemente peisagere noi ce nu se mai întâlnesc în celelalte parcuri din Timişoara. În acest sens suprafaţa parcului a suferit o remodelare topografică prin crearea de coline acoperite cu gazon, arbuşti şi plante perene cu flori de culoare albastră şi albă, din care pe timpul verii, datorită dotărilor de ultimă oră, vor fi jocuri de apă, ce vor face atmosfera respirabilă în timpul zilelor toride de vară. Alături de ele, au apărut în compoziţie, ochiuri de apă repartizate întâmplător. Locul de joacă a fost amenajat cu echipamente de joacă din materiale ecologice, produse de firme renumite din Uniunea Europeană.

SCUARUL DACIA, are suprafaţa de 9.648 mp şi se află într-o zonă de blocuri turn,

în apropiere aflându-se 3 şcoli generale. Datorită acestui fapt, zona respectivă reprezintă un

Merz.
EI

108

punct de atracţie pentru copii, aceştia având nevoie de un spaţiu potrivit petrecerii timpului în aer liber. De asemenea, parcul se adresează şi riveranilor, oferind un spaţiu ideal pentru plimbare şi relaxare.

Au fost amenajate 2 locuri de joacă diversificate prin dotări adaptate vârstei preşcolare şi o alta destinată preadolescenţilor. Echipamentele de joacă pentru preşcolari sunt autorizate I.S.C.I.R. şi vor oferi beneficiarilor protecţie la impact prin folosirea tartanului – un material special de amortizare a şocurilor, încadrat în ultimele standarde europene. Locul de joacă include, în premieră în Timişoara, un mini-circuit pentru biciclete destinat copiilor cu vârste mai mici de 6 ani. Echipamentele destinate zonei preadolescenţilor sunt de provenienţă germană, certificate din punct de vedere al siguranţei şi calităţii. Acest spaţiu este încadrat de două aliniamente de arbori (spre str. Timiş refacerea aliniamentului prin completare cu Catalpa bignonioides “Nana” cu coroana condusă de la cca. 3m înălţime) şi pe cealaltă latură Prunus pissardii. Pentru a proteja locul de joacă de traficul auto, a fost îngrădită această zonă cu un gard înalt de 1,75m şi în faţa lui au fost plantaţi trandafiri de culoare roşie, care vor asigura decorul între parc şi blocurile vecine de pe str. Timiş.

Vechiul mobilierul urban a fost înlocuit cu un număr de 61 bănci, 65 coşuri de gunoi şi s-a creat un spaţiu nou - prin amplasarea a şase mese cu câte două bănci fiecare. Totodată a fost introdus şi sistemul de iluminare, cu un număr de 56 de stâlpi care aservesc întraga suprafaţă a parcului. Pentru deţinătorii de animale de companie s-a reamenajat canisita – loc special amenajat pentru câini.

Din amenajarea iniţială s-a păstrat fântâna arteziană (un element emblematic pentru acest parc), iar zona perimetrală a fântânii a fost refăcută prin plantări compacte cu specii decorative de: trestie, Miscanthus şi diferite specii de Hosta. La alegerea materialului pentru plantat s-a ţinut cont de destinaţia pentru care a fost ales De exemplu, în apropierea Bisericii Ortodoxe din vecinătatea parcului, au fost introduse plante aromatice specifice grădinilor mănăstireşti (lemnul Maicii Domnului, salvia rusească etc).

Pe lângă materialul dendrofloricol existent s-au mai plantat 133 arbori şi arbuşti răşinoşi, 349 arbori şi arbuşti foioşi, ornamentali prin flori şi prin coloritul frunzelor toamna (arţar japonez, dud pendul, salcie albă, liliac de vară, gutui japonez, ploaie de aur etc.). Diferite forme de trandafiri (de parc, urcători şi cu trunchi) - 1.066 buc, flori şi ierburi perene în număr de 545 şi 5.500 plante anuale. Vegetaţia aleasă este valoroasă atât din punct de vedere ecologic, cât şi peisager, creând un spaţiu de odihnă şi relaxare pentru toate categoriile de vârstă. Suprafaţa gazonată este de 3.500 mp, iar suprafaţa de alei amenajate este de 1.762 mp.

109

SCUARUL ARHANGELII MIHAIL SI GAVRIL se află în cartierul Blaşcovici,

mărginit de străzile: Veronica Micle, Măslinului şi Alecu Russo, cu suprafaţa de 2830 mp. Nu cu mulţi ani în urmă acest cartier avea drumuri de pământ, nu exista canalizare pe

toate străzile, iar scuarul, în anul 2002 a fost îmbunătăţit prin amenajarea unui loc de joacă. În urma lucrărilor de modernizare în Scuarul Arhanghelii Mihail şi Gavril din 2009, acestuia i s-a imprimat o nouă personalitate, generată de verdele elegant al gazonului şi al materialului dendrologic.

Mobilierul din scuar este format din 21 de bănci, 8 coşuri de gunoi, elegante, cu lemn, în spaţiul de odihnă şi 7 coşuri de gunoi la locul de joacă. Băncile sunt umbrite de pini, cireşi japonezi, frasini şi salcâmi. Modernizarea lui a ţinut cont şi de solicitările riveranilor alegându-se pentru rondoul central Yucca, o plantă îndrăgită de timişoreni.

Există numeroase locaţii unde, datorită sistematizării greşite, cetăţenii nu beneficiază de spaţii verzi, parcări şi imposibilitatea de amplasare a locurilor de joacă. Primăria Municipiului Timişoara a demarat înfrumuseţarea spaţiilor dintre blocuri cum sunt: str. Orşova, str. Kiriac, str. Mureş etc. Un astfel de spaţiu care dintr-un teren viran s-a transformat într-un loc de joacă este cel situat pe strada MACILOR. Acest teren se află în vecinătatea Grupului Şcolar de Arte şi Meserii “Spiru Haret”, de-a lungul gardului care mărgineşte curtea acestei şcoli. Până în momentul de faţă, aici puteam găsi depozitări de diverse materiale, gunoaie şi resturi din construcţii. Pe această suprafaţă de 2000 m² s-a amplasat un loc de joacă, s-a creat o zonă de recreere şi s-a realizat facilitarea traversării acestei zone printr-un traseu impus de trecerea repetată a locuitorilor din zonă. Menţionăm că nu exista o asemenea alee pentru pietoni, ea fiind bine integrată în amenajarea realizată.

110

Locul de joacă este dotat cu echipamente de joacă încadrate în toate normele de siguranţă actuale, destinate copiilor de vârstă preşcolară: două leagăne cu două locuri, un echipament de căţărat complex, un tobogan cu foişor, o groapă cu nisip. În zona de recreere se găsesc locurile de odihnă amplasate într-o piaţetă principală, dar şi în alveole pavate de formă dreptunghiulară. Băncile cu spătar sunt în număr de 18, băncile simple sunt 6, iar coşurile de gunoi – 19. În piaţetă sunt 10 bănci şi 5 coşuri de gunoi, iar în alveolele dreptunghiulare (care sunt dispuse în exterior pe traseul aleilor) sunt amplasate câte o bancă şi un coş de gunoi. Aliniamentele plantate vor constitui o barieră de vegetaţie împotriva poluării şi a zgomotului (aliniamente de: catalpă, salcie creaţă şi de salcie roşie). Speciile arbustive vor asigura prin înflorire un decor eşalonat pe toată perioada anului: primăvara-vara ne vor încânta privirile: gutuiul japonez (Chaenomeles japonica), hibiscus (Hibiscus syriacus), spirea (Spirea bumalda), bujorul (Paeonia lactiflora), ploaie de aur (Forsythia x intermedia), sunătoare ornamentală (Hypericum calcynum). În perioada de toamnă-iarnă vor asigura decorul speciile cu frunziş permanent verde şi fructificaţie decorativă: Cotoneaster dammeri (fructe de culoare roşie, iar în perioada iarnă coloraţia frunzelor devine roşie), Mahonia aquifolium (frunze persistente şi fructe de culoare negre-albăstrui), Yucca gloriosa (frunze persistente şi florile albe cu o perioadă lungă de înflorire). Speciile răşinoase asigură un decor permanent verde pe toată perioada anului: Juniperus horizontalis “Blue Chips”, Juniperus horizontalis “Andora Compacta”, Pinus nigra “Austriaca”. Ce se poate face dintr-un teren viran pe care se depozita moloz şi diverse materiale într-un mod neadecvat, situat într-un cartier de locuinţe? Un frumos scuar care să conţină şi un mic loc de joacă pentru copii din zonă. La asta s-a gândit şi Primăria Municipiului Timişoara când a început lucrările de amenajare a SCUARULUI POMPILIU ŞTEFU, sperând că va face o bucurie copiilor din zona Mehala-Bucovina. Ţinând cont că cel mai apropiat loc de joacă la care puteau apela era Scuarul Ion Vidu sau Parcul Dacia, amenajarea acestui spaţiu este binevenită. Acest scuar este amplasat la intersecţia străzilor Pompiliu Ştefu cu Bucovina, în vecinătatea dispensarului din zonă. Deşi spaţiul nu este unul generos (aprox 1.600 mp), a fost amenajat în aşa fel încât să existe şi un loc de joacă şi unul de odihnă, iar părinţii care îşi însoţesc copii îi pot supraveghea îndeaproape, de pe bănci.

Pentru petrecerea timpului liber într-un cadru adecvat şi într-un mod plăcut, care să le ofere modalitatea de a experimenta bucurii, plăceri şi nu în ultimul rând posibilitatea de a-şi descoperi şi dezvolta abilităţile sociale, copiilor din această zonă li s-a amenajat acest loc cu o serie completă de echipamente. Aceste echipamente au înălţimi şi dimensiuni ale modulelor special adaptate copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, au fost instalate pe o suprafaţă de aproximativ 450 m2 acoperită cu un strat de sort mărunt şi delimitată de un gard metalic de 1,70 m înălţime. Leagănul combinat, dotat atât cu o nacelă clasică cât şi cu una tip cuib de pasăre, prevăzută cu un sistem dublu de susţinere are un schelet alcătuit din

111

metal şi lemn care îi conferă o mare robusteţe. Încă un leagăn cu 2 nacele, o cumpănă şi o rotativă cu 4 locuri completează acest loc de joacă.

Lângă locul de joacă a fost amenajat un spaţiu verde în centrul căruia se găseşte un rondou de trandafiri care au fost aleşi şi plantaţi în funcţie de culoare şi înălţime: cei din mijloc sunt roşii (Red Velvet), apoi roz (Mary Rose) şi în margine cei albi (Schneewittchen), un soi cu foarte puţini spini.

Pe lângă cei 35 de arbori s-au mai plantat şi plante cu flori pentru a mai da culoare locului: hortensii (care înfloresc de-a lungul verii) şi Aster (înfloreşte vara târziu). Iar pentru a proteja scuarul de traficul din zonă, s-a montat un gard care va fi îmbrăcat în plante agăţătoare care şi ele ne vor bucura privirea cu florile şi fructele de culoare roşie pe care le produc.

În primăvara anului 2007 s-a reamenajat şi modernizat scuarul de pe strada VIDRARU, în suprafaţă de 1900 mp. Amenajarea iniţială consta în 4 bănci, 14 arbori, fântâna care se păstrează în continuare şi aleile ce înconjurau centrul scuarului. Reamenajarea şi modernizarea a constat în montarea de mobilier urban nou (18 bănci, 2 mese şi 25 coşuri de gunoi), a unui gard împrejmuitor de peste 71 ml lungime şi 1,25 m înălţime, cu 3 intrări, amenajarea unui loc de joacă, amenajarea aleilor, plantări de arbori, arbuşti şi plante perene. Locul de joacă este amplasat pe o suprafaţă de 125 mp, acoperită cu tartan (material care atenuează şocurile), aceste echipamente sunt autorizate I.S.C.I.R. şi destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 10 ani: 3 albinuţe pe arc, 1 Jungle Fort şi 2 leagăne Little Daisy.

Scuarul este înconjurat de parcări ecologice, în suprafaţă de 388 mp cu arbori şi dale alveolate (semănate cu gazon), asigurând 25 locuri de parcare pentru riverani. Materialul dendrofloricol plantat este compus din 307 bucăţi (arbori, arbuşti şi plante perene), cum sunt: ienuperi, molid argintiu, levănţică, liliac de vară, garofiţe turceşti, mahonie, gutui japonez, liliac, ploaie de aur, salbă moale etc., suprafaţa gazonată este de 750 mp, iar suprafaţa de alei amenajate cu pavele Onda este de 357 mp.

112

Din categoria celor 6 locuri de joacă care au fost reamenajate parţial sau mai bine zis reabilitate, se pot aminti cel situat în SCUARUL SFÂNTUL NICOLAE (fost SCUARUL PĂUN PINCIO), lucrările de reabilitare executate fiind atât la locul de joacă cât şi la scuarul cu acelaşi nume. La realizarea acestora Primăria Muncipiului Timişoara în parteneriat cu Fundaţia Culturală First, a desfăşurat activităţi vizând ecologizarea scuarului. Fondurile folosite în acest scop s-au ridicat la aproximativ 7300 Ron.

Reamenajarea spaţiului verde de pe strada CUGIR s-a realizat pe o suprafaţă situată

între blocurile de locuinţe colective din zona Calea Aradului. In realizarea reamenajării s-a avut în vedere atât funcţionalitatea spaţiului, cât şi

estetica sa. În primul rând, acesta se doreşte a fi un spaţiu funcţional de recreere şi odihnă pentru locuitorii din zonă. Caracteristicile principale ale amenajării sunt petele de culoare şi structura volumetrică aduse de vegetaţie, locurile de odihnă pentru cetăţenii din zonă în permanentă mişcare.

Tehnologia de realizare a noii amenajări peisagistice cuprinde lucrări de mobilizare a solului, umplutură de pământ fertil, nivelare a terenului, plantare de arbori şi arbuşti ornamentali, gazonare, montare de mobilier urban, amenajare alei, realizare sistem de irigare.

Spaţiul amenajat a fost împărţit in trei zone cu diferite destinaţii: o zonă de parcări pentru vehicolele locatarilor, o zonă de odihnă şi relaxare şi o zonă cu destinaţia de loc de joacă pentru copii. Aceste trei zone sunt despărţite vizual de gard, alei şi borduri.

Zona de odihnă cuprinde locuri de stat ce cuprind 4 mese şi 8 bănci, situate în vecinătatea garajelor ( ce vor fi acoperite in timp de vegetaţie). De-a lungul aleilor au fost montate încă 8 bănci ce au în apropiere coşuri de gunoi.

113

Suprafaţa gazonată este de aproximativ 1300 mp, fiind prevăzută cu sistem de irigare prin aspersiune şi sistem de irigare prin picurare.

Arborii plantaţi vor realiza în timp o barieră de atenuare a zgomotului din zonă, fiind în acelaşi timp decorativi prin foliaj (Acer psedoplatanus „Atropurpureum”, Prunus cerasifera „Pissardii”) sau prin flori (Crataegus laevigata „Paul’s Scarlet”, Magnolia kobus, Caragana arborescens). Arbuştii completează varietatea peisajului prin înflorirea bogată (Viburnum lantana, Hypericum „Hidcote”, Buddleia davidii „Black Night”, Cornus stolonifera „Flaviramea”, Deutzia hybrida „Pink Ponpon”, Lonicera purpusii, Philadelphus coronarius, Magnolia soulangeana, Weigela „Newport Red”, Wisteria sp. şi Rosa).

Locul de joacă pentru copii a fost amplasat la o distanţă apreciabilă de blocurile de locuinţe, pentru a nu deranja, fiind de asemenea înconjurat de vegetaţie, cu rol de atenuare a zgomotului.

Pentru copiii care îşi vor petrece timpul liber aici, s-au amplasat pe o suprafaţă de aproximativ 500 m2 următoarele echipamente: un sistem de căţărat compus din 5 elemente, 6 albinuţe, un tobogan „Marguerite”, un leagăn cuib de pasăre, toate din import precum şi un leagăn cu 2 locuri, bănci şi un Tobogan „Jungle Fort”.

Spaţiul de joacă este completat cu bănci destinate atât supravegherii copiilor în timpul folosirii echipamentelor de joacă instalate aici, cât şi pentru odihna adulţilor. De asemenea nu lipsesc nici coşurile de gunoi.

i) E
pr mt taria TUT TITEI

114

PARCUL CLĂBUCET, situat în zona Calea Şagului în spatele cimitirului, este un parc de recreere cu multiple funcţiuni: loc de joacă pentru copii, teren de sport şi spaţiu de recreere.

Locul de odihnă şi recreere are ca centru compoziţional o fântână arteziană cu jocuri de apă programabile, cu variaţii de înălţime a jetului de apă, iar pe timp de noapte cu lumini în culori ce se schimbă automat, creând o imagine specială.

Fondul vegetal existent a fost completat masiv cu specii şi soiuri deosebite de arbori şi arbuşti, care să aducă diversitate şi culoare. Dintre arborii ornamentali plantaţi amintim: Abies concolor (bradul argintiu), Abies nordmanniana (bradul de Caucaz), Acer platanoides „Crimson King” (arţar cu frunza roşie), Acer platanoides „Globosum” (arţar cu coroana sferică), Acer saccharinum „Pyramidalis” (arţar dulce piramidal), Betula pendula „Youngii” (mesteacăn pletos), Fagus sylvatica „Purple Fountain” (fag pletos cu frunza roşie), Salix matsudana „Tortuosa” (salcie creaţă), Albizzia julibrissin „Ombrella” (arborele de mătase), Taxodium distichum (chiparos de baltă). Pentru întregirea aspectului estetic, au fos plantaţi arbuşti ornamentali prin frunze şi lujeri: Corylus avellana „Contorta” (alun cu ramuri contorsionate), Coryllus avellana „Purpurea” (alun cu frunza violacee), Sorbus aucuparia (scoruş), ornamentali prin flori: Tamarix gallica (cătina roşie), Cercis siliquastrum (arborele Iudei).

Mobilierul urban a fost completat cu 31 de bănci şi 56 de coşuri de gunoi, iar solul a fost acoperit cu 4920 mp de gazon brazdă.

Având în vedere faptul că suprafaţa locului de joacă din parc este generoasă, s-a completat cu numeroase echipamente de joacă noi, renunţându-se la o parte din vechile echipamente. S-a regândit şi s-a reîmpărţit toată suprafaţa lui pe grupe de vârstă. Astfel, ţinând cont de acest criteriu, echipamentele de joacă au fost grupate în 3 categorii de vârstă: 3- 5 ani, 6-10 ani, respectiv 10-14 ani.

Spaţiul de joacă astfel realizat se evidenţiază printr-o serie completă de echipamente cu dimensiunile modulelor special adaptate vârstei copiilor pentru care au fost proiectate. Astfel, pe lângă trenuleţul din lemn, maşinuţa „Flinstones”, cele 2 mese de ping-pong, respectiv complexul de tobogane din lemn, care au rămas din vechiul spaţiu de joacă se remarcă leagănul cu 3 nacele tip cuib de pasăre, leagănul „Tarzan”, balansoarul cu 2 locuri, balansoarul tip „Stand-Up”, complexele de căţărat de tip fluture, „Carrantuohill”, respectiv piramida tip pom cu sfori. Echipamentele de tip „albinuţă” sunt şi ele bine reprezentate prin albinuţa cu pereţi laterali şi cea cu un singur loc destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, respectiv albinuţa cu 4 locuri pentru grupa de vârstă cuprinsă între 6 şi 10 ani. Ca noutate în peisajul spaţiilor de joacă din Timişoara se remarcă echipamentul de căţărat tip tunel din sfori, precum şi podeţul suspendat destinat echilibristicii, ambele produse în Germania. În încheierea acestei treceri în revistă a echipamentelor instalate aici nu putem să nu amintim trambulina elastică de tip SMB şi măsuţa cu scăunele tip ursuleţ. Întreaga suprafaţa a spaţiului de joacă a fost acoperită cu o suprafaţă cauciucată din tartan, lucru care îi conferă o capacitate sporită de amortizare a şocurilor la aterizare.

Cele 2 terenuri de fotbal au suferit îmbunătăţiri în ceea ce priveşte gardul, care a fost reparat şi supraînălţat, iar suprafeţele acestora au fost de asemenea reparate: un teren a fost acoperit cu gazon artificial, iar celălalt cu tartan.

115

E
E E

116

Piaţa Traian - piaţă minerală – pentru a crea o pată de culoare s-au amenajat stative cu muşcate

Piaţa Romanilor Piaţa Sfântul Gheorghe

Piaţa Istria – spaţiul verde de lângă locuinţele ANL

Scuarul Piaţa A. Mocioni

E SE at
LEE E SEE
E
a iti rai ARIE
e) NT SE OS TRAG
a

117

O atenţie deosebită se acordă achiziţionării şi montării la locurile de joacă

doar a echipamentelor conforme cu normele europene şi naţionale în vigoare, însoţite de certificate de conformitate şi inscripţionate lizibil şi durabil, cu datele de identificare ale producătorului, denumirea, seria, anul de fabricaţie şi caracteristicile tehnice ale echipamentului, inclusiv vârsta minimă, limita de greutate sau starea de sănătate, a consumatorilor după caz, aşa cum rezultă din fotografiile de mai jos.

Modul corect de inscripţionare al echipamentelor de joacă

Pentru o mai bună securizare a spaţiilor de joacă şi a creşterii responsabilizării

cetăţenilor în păstrarea bunurilor din perimetrul locurilor de joacă, Primăria Municipiului Timişoara a demarat procedura de preluare sub control a acestora, de către Consiliile de Cartier, respectiv Asociaţiile de Proprietari, după caz a noilor spaţii de joacă. În acest mod acestea devin parteneri şi colaboratori ai Primăriei Municipiului Timişoara, în vederea unei mai bune întreţineri, respectiv conservări a locurilor de joacă existente.

În contextul în care România este membru cu drepturi depline al Uniuni Europene, respectarea normelor europene, referitoare la amplasarea locurilor de joacă, securitatea echipamentelor şi a spaţiilor, afişarea programului de funcţionare al acestora, al instrucţiunilor de utilizare a echipamentelor, devin obligatorii.

2.1.3. Aliniamentele Conform Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea şi administrarea

spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor modificată şi completată de Legea nr. 313 din 12 octombrie 2009, ART. 6, aliniament înseamnă:

d) fâşie plantată - plantaţie cu rol estetic şi de ameliorare a climatului şi calităţii aerului, realizată în lungul căilor de circulaţie sau al cursurilor de apă;

l) spaţii verzi pentru protecţia cursurilor de apă şi lacurilor - plantaţii realizate în lungul cursurilor de apă sau împrejurul lacurilor, al căror rol principal este de protecţie a acestora;

m) culoare de protecţie faţă de infrastructura tehnică - plantaţii realizate în lungul căilor de circulaţie sau în jurul unor instalaţii cu potenţial ridicat de poluare, în vederea ameliorării calităţii mediului şi protejării infrastructurii aferente.

În Timişoara bulevardele importante au un spaţiu verde generos, cu aliniamente formate dintr-un rând şi chiar din două rânduri de arbori. Suprafaţa de zonă verde aferentă bulevardelor importante din Timişoara (Take Ionescu, Circumvalaţiunii, Vasile Pârvan, 1 Decembrie 1918 etc.) este de 17,76 ha.

118

Aliniamente de arbori în secolul al XIX-lea pe străzile centrale ale Timişoarei

Speciile de arbori plantaţi din 2007 începând, pe aliniamente, au creştere determinată

pentru a nu incomoda gospodăria aeriană: - Bulevardul Vasile Pârvan – pe partea Universităţii de Vest aliniamenteul este format

din dud pendul (Morus alba Pendula), corcoduş roşu (Prunus pissardii), Buxus forme, pe cealaltă parte doar un rând de corcoduş roşu (Prunus pissardii).

- Calea Circumvalaţiunii – măr ornamental (Malus sp.) de la Pasajul Jiul până la strada

Gheorghe Lazăr şi de la strada Gheorghe Lazăr până la Piaţa Consiliul Europei arborele de ambră (Liquidambar styraciflua).

119

- Bulevardul Take Ionescu – cireş ornamental globos (Prunus fruticosa Globosa). - Calea Sever Bocu – stejar roşu (Quercus rubra, sinonim cu Quercus borealis). - strada Gheorghe Lazăr, strada Brediceanu, Calea Bogdăneştilor – Catalpa bignonioides Nana. - Bulevardul Cetăţii – Magnolia kobus - strada Drubeta – Crataegus laevigata Paul Scarlet; - Splai Nicolae Titulescu, Splaiul Tudor Vladimirescu, Bulevardul Michelangelo – Acer negundo Flamingo; - Bulevardul General Dragalina – Acer platanoides Crimson King; - Bulevardul Filipescu – Malus x Rudolf - Aleea CFR – Fraxinus pennsylvanica - strada Ioan Budai Deleanu – Fraxinus ornus Mecsek - în Zona Matei Basarb şi Bucovina s-au plantat Catalpa bignonioides Nana şi salcâm globos (Robinia pseudacacia Umbraculifera). De asemenea pe strada Pompiliu Ştefu s-au deschis rabate cu trandafiri. - în Bulevardul Liviu Rebreanu, cartierul Blaşcovici şi pe strada Alexandru Borza – cireş japonez (Prunus serrulata Kanzan), tei (Tilia sp.).

120

2.1.4. Grădinile particulare Începând din a doua jumătate a secolului XX, grădina devine un bun necesar, fără a mai fi apanajul claselor avute. Spaţiul exterior al unei case trebuie gândit ca o prelungire a interiorului casei. O grădină mică, un balcon, un acoperiş, un pervaz sau o terasă este un sanctuar în care se scapă de presiunea traiului urban.

În amenajarea unei grădini individuale trebuie să se ţină seama de câteva condiţii: a) relaţia casă-grădină: arhitectura şi stilul clădirii influenţează tipul grădinii, deoarece ea este continuarea spaţiului din interiorul case; b) utilizarea mobilierului de grădină în funcţie de suprafaţa acesteia. Chiar dacă toţi îşi doresc un pavilion şi un barbecue, în cazul grădinilor mici este indicat a se renunţa la acest tip de mobilier (amenajat definitiv). Se poate opta pentru o umbrelă şi un grătar simplu, pe roţi, ţinând cont şi de faptul că sunt utilizate doar 7-8 luni pe an, rămânând astfel mai mult spaţiu verde.

c) la alegerea materialului dendrologic trebuie ţinut cont de preferinţele proprietarului (alergici la diferite tipuri de polen, fobii faţă de unele plante cu flori parfumate etc.). De asemenea trebuie ţinut cont de unele superstiţii foarte înrădăcinate la poporul român, cum este superstiţia faţă de brad că acesta prevesteşte pustietate deoarece trăieşte singur la munte, dar trebuie explicat că o grădină fără conifere, iarna este o grădină pustie chiar dacă sunt utilizate plante cu frunze persistente.

_—_
Li SIR 1 Mo 4

121

d) spre deosebire de un parc sau scuar, într-o grădină individuală se vor putea planta, pe o suprafaţă mică, mai multe specii, utilizând: bulboase, plante anuale, plante perene, ierburi ornamentale, arbori şi arbuşti foioşi şi răşinoşi şi pomi fructiferi, asigurând pe tot parcursul anului o pată de culoare.

e) se poate opta pentru amenajarea unei stâncării seci sau cu cădere de apă, iaz cu jocuri de apă, dar şi numai simularea unui râu prin utilizarea plantelor iubitoare de umiditate ridicată în sol plantate de o parte şi de alta a unui mic pod de lemn.

Pentru o mai bună utilizare a suprafeţei de teren, dar şi pentru protejarea beneficiarului faţă de poluarea fonică şi de cea atmosferică, este indicat a se amplasa imobilul la o distanţă de 3-6 m faţă de stradă. Accesul devine greoi în cazul în care construcţia este amplasată în spate. În Timişoara, marea majoritatea caselor din cartierele vechi de locuinţe (Blaşcovici, Elisabetin, Ronaţ, Mehala etc.) sunt amplasate la 2-3 m faţă de stradă apărând astfel „grădina de flori”. Ţinând cont de aceste amenajări se va alege stilul grădinii, în Timişoara, predominând grădinile amenajate în stil rustic.

122

Specialiştii din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara – Direcţia de Mediu – Serviciul Spaţii verzi – Biroul Mobilier urban şi dezvoltare spaţii verzi sprijină persoanele solicitante în alegerea variantei de amenajare a grădinilor individuale.

R=

123

A

124

2.2. Protecţia spaţiilor verzi în Timişoara Conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (completată şi modificată de Legea nr. 313/2009), având în vedere că între Timişoara şi localităţile care intră în zona metropolitană exista teren agricol devenite acum cartiere rezidenţiale de case (Dumbrăviţa, Giroc, Ghiroda nouă etc.), ART. 12 - (3) La extinderea suprafeţei intravilanului localităţilor, autorităţile publice locale au obligaţia să asigure o cotă de 5% pentru amenajarea de spaţii verzi publice. De asemenea legea vine în sprijinul administraţiilor publice locale în ceea ce priveşte protecţia spaţiilor verzi de pe domeniul public şi proprietate: obligaţiile persoanelor fizice şi juridice, interzicerea diminuării suprafeţei de zone verzi, suprafaţa de zonă construită maximă admisă pe spaţiile verzi dar şi tipul construcţiilor (de exemplu: în grădinile botanice o seră pentru plantele tropicale, pavilioane în parcuri şi grădini, echipamente de joacă şi sportive în parcurile de agrement etc), întreţinerea spaţiilor verzi de către administraţiile publice locale, persoane fizice şi juridice şi nu în ultimul rând protecţia fito-sanitară.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 prevede obligaţia de a se asigura din terenul intravilan suprafeţele necesare realizării a minimum 20 m2/locuitor până în anul 2010, respectiv 26 m2/locuitor până în 2013. Din datele existente la Primăria Timişoara, nu există teren intravilan disponibil pentru asigurarea suprafeţelor specificate, căutându-se posibilităţi funciare în intravilanul extins. Programul privitor la îndeplinirea obligaţiilor conform art. II (1) din OUG nr. 114/2007 este prezentat după cum urmează:

Pentru anul 2010 (56 ha): - Realizarea a 11 ha spaţii verzi intravilan prin suprafeţe impuse în PUZ, PUD şi

Autorizaţii de construcţii; - Realizarea a 5 ha plantaţii arbori în intravilanul extins în Zona Fratelia, Freidorf,

Fabrica de Zahăr; - Achiziţionarea de către Consiliul Local Timişoara prin cumpărare în intravilan

extins – extravilan - a unei suprafeţe de 40 ha pentru realizarea de plantaţii de arbori şi arbuşti.

Pentru anul 2011 (75 ha) - Realizarea a 30 ha plantaţii de arbori şi arbuşti (din păşuni şi fâneţe) în Zona

Timişoara – Săcălaz; - Realizarea a 15 ha spaţii verzi în intravilan suprafeţe impuse prin PUZ, PUD şi

Autorizaţii de construcţii; - Achiziţionarea de către Consiliul Local Timişoara prin cumpărare în intravilan

extins – extravilan - a unei suprafeţe de 30 ha pentru realizarea de plantaţii de arbori şi arbuşti.

Pentru anul 2012 (75 ha) - Realizarea a 10 ha plantaţii de arbori şi arbuşti (din păşuni şi fâneţe) în Zona

Timişoara / Utvin – Sânmihaiu Român; - Realizarea a 15 ha spaţii verzi în intravilan suprafeţe impuse prin PUZ, PUD şi

Autorizaţii de construcţii; - Achiziţionarea de către Consiliul Local Timişoara prin cumpărare în intravilan

extins – extravilan - a unei suprafeţe de 50 ha pentru realizarea de plantaţii de arbori şi arbuşti.

Pentru anul 2013 (130 ha) Avându-se în vedere extinderea intravilanului, se propune ca 130 ha din Pădurea

Verde să fie luate în calcul pentru suprafaţa de 26 m2/locuitor.

125

Încă din anul 1994, s-a emis o Hotărâre a Consiliului Local nr. 112/1994 privind ocrotirea unor arbori cu valoare decorativă deosebită de pe raza municipiului Timişoara, cu o anexă în care sunt trecute toate exemplarele deosebite de arbori şi arbuşti de pe domeniul public, menţionându-se locaţia unde se găsesc şi numărul de exemplare. Arborii ornamentali cuprinşi în anexă fac parte din patrimoniul municipiului fiind interzisă tăierea de corecţie, defrişarea ori degradarea lor în orice mod (s-au protejat în 1994 peste 850 de arbori, prin actualizarea hotărârii în 2010 se vor proteja peste 1000 arbori).

Platanus acerifolia – str. Pomiculturii Quercus robur – Piaţa „700”

Quercus robur

Parcul Coronini Piaţa Libertăţii

Quercus robur Taxodium distichum Parcul Copiilor „Ion Creangă” Bulevardul Vasile Pârvan

126

Hotărârea Consiliului Local nr. 125/1998 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe termen, a unor terenuri în vederea amenajării de spaţii verzi în jurul blocurilor din cartierele de locuinţe. La cererea asociaţiilor de proprietari, se atribuie în folosinţă gratuită pe termen de 1 an, terenuri delimitate de până la 5 m în jurul blocurilor de locuinţe, în vederea amenajării de spaţii verzi. Primăria Municipiului Timişoara îşi rezervă dreptul de a retrage dreptul de folosinţă asupra terenului atribuit, dacă acest teren va fi revendicat de foştii proprietari sau pentru realizarea de către Consiliul Local a unor lucrări de utilitate publică. Hotărârea Consiliului Local nr. 155/1999 pentru completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 162/1997 privind unele măsuri de protecţie a arborilor de pe raza Municipiului Timişoara. Pe raza Municipiului Timişoara pentru un arbore tăiat (defrişat), de către persoane fizice sau juridice, din cauze obiective (uscare, deteriorarea gospodăriei subterane, gospodăriei aeriene, afectare a clădirilor), cel care defrişează va planta în mod obligatoriu minim 2 arbori ornamentali. Persoanelor fizice sau juridice care nu efectuează plantarea arborilor ornamentali pe amplasamentele indicate de Direcţia de Mediu a Primăriei Municipiului Timişoara, li se va imputa contravaloarea arborilor defrişaţi – stabilită în baza Metodologiei de calcul prevăzută în Anexa nr. 1, urmând ca plantarea arborilor să fie efectuată de o firmă autorizată, prin grija Primăriei Municipiului Timişoara.

În cazul în care defrişarea arborilor se efectuează în afara perioadei optime de plantat, persoanele fizice sau juridice care au solicitat defrişarea vor achita pentru fiecare arbore defrişat contravaloarea a minim 2 arbori ornamentali – la Primăria Municipiului Timişoara, în contul 5002, urmând ca plantarea arborilor să se efectueze în perioada optimă pentru plantat, de către o societate comercială autorizată, prin grija Primăriei Municipiului Timişoara. Determinarea pagubelor produse prin tăierea (defrişarea) în orice mod a arborilor, degradarea ori distrugerea acestora, va fi efectuată de către funcţionarii publici abilitaţi din cadrul Direcţiei de Mediu, în baza Metodei de calcul stabilite conform Anexei, care face parte integrantă din hotărâre. Aceşti inspectori vor aplica şi sancţiuni corespunzătoare celor găsiţi vinovaţi, în conformitate cu prevederile normelor legale în vigoare.

Hotărârea Consiliului Local nr. 388/2000 privind evaluarea şi protejarea materialului dendro-floricol situat pe domeniul public concesionat cu diverse destinaţii. Materialul dendro-floricol de pe terenurile aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara care urmează să facă obiectul unor contracte de concesionare va fi inventariat şi evaluat de inspectorii Serviciului Administrare Mediu-Urban din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Fişa cuprinzând inventarul materialului dendro-floricol va constitui Anexă la Contractul de concesionare, cu prevederea expresă a obligativităţii concesionarului de respectare a prevederilor privind protejarea şi conservarea materialului dendro-floricol al Municipiului Timişoara. Executarea de construcţii care presupun defrişarea materialului dendro-floricol existent pe terenul care face obiectul contractului de concesionare, se va putea realiza numai după inventarierea şi evaluarea materialului dendrologic ce urmează a fi afectat şi după plata anticipată a contravalorii acestuia în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.162/1997 completată şi modificată de Hotărârea Consiliului Local nr. 155/1999. Beneficiarul terenului concesionat va achita anterior încheierii contractului de concesiune, către concedent - Primăria Municipiului Timişoara, în contul nr.21310201, cod 433, suma stabilită în urma evaluării materialului dendro-floricol de către inspectorii Serviciului Administrare Mediu Urban din cadrul Primăriei.

127

Hotărârea Consiliului Local nr. 4/2003 privind aprobarea realizării aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara. Începând cu data emiterii prezentei hotărâri, este obligatorie realizarea aliniamentelor de arbori pentru drumurile publice nou propuse de pe teritoriul administrativ al Municipiului Timişoara, conform documentaţiilor de proiectare a construcţiei şi modernizării drumurilor, ce se întocmesc cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi cu avizele prevăzute în legislaţia specifică. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă orice prevederi contrarii acesteia conţinute în hotărâri anterioare.

În sprijinul asigurării biodiversităţii în ceea ce priveşte materialul dendrologic plantat pe domeniul public s-a emis Hotărârea Consiliului Local nr. 43/2009 privind aprobarea „Regulamentului privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara” la Capitolul I. Natură şi biodiversitate - C. Persoanele fizice şi persoanele juridice răspund contravenţional pentru: a) plantarea pe domeniul public şi în aliniamentele stradale, de pomi şi arbuşti fructiferi de orice fel. Astfel se plantează doar specii dendrologice valoroase din punct de vedere ecologic şi estetic, adaptate climatului din Timişoara, cu creştere determinată în înălţime astfel încât să nu se deranjeze gospodăria aeriană, numărul lucrărilor de întreţinere este redus, rezultând astfel şi o economie privind plata întreţinerii lor.

Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în procesul de integrare europeană, este imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a prezentului act normativ, în baza căruia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în domeniul protecţiei mediului şi ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă extraordinare. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă următoarea ordonanţă de urgenţă: OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, versiunea actualizată la data de 3.12.2008. Varianta actualizată include modificările aduse de:

- Rectificarea publicată în M.Of. 88 din 31/01/2006 - Legea nr. 265/2006 - O.U.G. nr. 57/2007 - O.U.G. nr. 114/2007 publicată în MOF nr. 713 din 22/10/2007 - O.U.G. nr. 164/2008 publicată în MOF nr. 808 din 03/12/2008. Ca şi Legea nr. 24/2007, această ordonanţă vine în sprijinul administraţiilor publice

locale: Art. 70. - Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei

publice locale, precum şi, dupa caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: a) să îmbunătăţească microclimatul localităţilor, prin amenajarea şi întreţinerea

izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul şi din zonele limitrofe acestora, să înfrumuseţeze şi să protejeze peisajul, să menţină curăţenia stradală;

b) să prevadă, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecarei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de protecţie sanitară a captărilor de apa potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;

128

c) să respecte prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind

amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;

d) să informeze publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediu;

e) să respecte regimul de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monumentelor naturii. Sunt interzise amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu efecte dăunătoare în perimetrul şi în zonele de protecţie a acestora;

f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului;

g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;

h) să nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel;

i) să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;

j) să iniţieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a canalizării.

Art. 71. - (1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

(2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 72. - La elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului se respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor speciale şi se prevăd, în mod obligatoriu, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi, de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor.

Art. 73. - Planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului se supun procedurii de evaluare de mediu, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru planuri şi programe, conform legislaţiei în vigoare.

2.3. Perspectiva spaţiilor verzi intravilane Spaţiile verzi ce aparţin domeniului public, reprezintă mai puţin de jumătate din totalul

spaţiilor verzi existente în perimetrul oraşului. Necunoscute sunt încă toate spaţiile verzi din

129

incintele instituţiilor, întreprinderilor, locuinţelor private, care au o pondere foarte importantă în balanţa ecologică a oraşului.

Realizarea Registrului de spaţii verzi include şi aceste suprafeţe în suprafaţa de spaţii verzi a municipiului Timişoara.

Realizarea drumului de centură al Timişoarei şi proiectele de completare a acestui inel în viitorul apropiat, oferă posibilitatea conturării unei fâşii verzi în jurul oraşului, a unei perdele de protecţie, chiar dacă ea se va rezuma doar la cei 100 de metri de protecţie, cu interdicţia de a se construi, în jurul său. Este posibil însă ca în apropierea acestui inel verde să se identifice şi alte suprafeţe ce pot deveni spaţii verzi organizate.

Prin realizarea drumului de centură al Timişoarei şi extinderea zonei rezidenţiale până la el, Timişoara va ajunge printre foarte putinele orase din ţară şi Europa care să închidă în intravilan o suprafaţă de cca 700 ha de pădure. Această perspectivă va conta foarte mult în balanţa ecologică a oraşului în primul rând, apoi va crea posibilitatea realizării unei imense zone recreative.

Metropola, care se va extinde faţă de actuala urbe în special spre sud, va cuprinde cca 15 km din albia Timişului şi acel adevărat plămân verde al pustei, pădurile Giroc şi Lighed, de peste 1500 ha.

2.4. Spaţiile verzi extravilane

Pe cât de pasionantă, pe atât de dificilă este încercarea de a reconstitui un film al evoluţiei, sau mai precis spus al involuţiei pădurii în câmpia bănăţeană. Ne stau la dispoziţie relatări istorice, din cele mai vechi timpuri de istorie şi hărţi sau stampe din vremurile mai apropiate. Date precise se pot găsi abia din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când deja armata dispunea de o tehnică cartografică avansată.

Din punct de vedere fitoclimatic, câmpia bănăţeană se încadrează în limitele silvostepei, în cea mai mare parte. Cu totul izolat, în vestul Banatului, zona Sînnicolaului, se menţionează insule de stepă. Climatul specific, cu influenţă atlantică, deci cu precipitaţii, chiar dacă modeste, asociate cu specificul edafic, respectiv soluri cu nivel freatic foarte ridicat, situate între numeroase mlaştini, au asigurat instalarea naturală a pădurii peste tot. Potenţial, ne situăm astfel într-o zonă forestieră tipică.

Cele mai vechi relatări istorice, vorbesc de o câmpie cu mlaştini şi păduri, prin care rătăceau triburi călătoare de „iazigi”.

Cercetările arheologice au descoperit numeroase aşezări umane în toată regiunea, chiar în împrejurimile Timişoarei, încă din paleolitic. Presiunea umană fiind însă nesemnificativă în echilibrul ecologic în acele vremuri îndepărtate, pădurile întinse de stejar şi frasin se păstrau practic intacte.

Mileniul I înainte de Cristos aduce însă o creştere demografică substanţială. Cercetările arheologice identifică vetre de sate destul de numeroase, grindurile şi locurile mai uscate sunt defrişate şi cultivate agricol. Pământul este mănos, climatul favorabil, este firesc ca populaţia să se extindă.

Valurile romane ce străbat tot Banatul, confirmă interesul economic de a apăra aceste teritorii, la începutul erei noastre. Fără îndoială, pădurea omniprezentă odinioară, a fost redusă mult în avantajul agriculturii şi a aşezărilor umane. Nici într-un caz însă nu se depăşise acel punct critic în echilibrul ecologic, în care pădurea să fie redusă la peste jumătate din extinderea ei naturală. Relatările istorice din timpul războaielor de cucerire a Daciei de către romani, vorbesc de păduri întinse, întunecoase, care speriau chiar pe romani.

130

Se apreciază că acel punct critic a fost depăşit abia după recucerirea Banatului de către austrieci în 1716. Perioada de 165 ani de stăpânire otomană, anterioară acestei date, a însemnat o perioadă neagră, de pustiire demografică în întreaga regiune. Anumite date vorbesc de o populaţie de abia 30.000 de oameni în toată câmpia Banatului. Chiar dacă anterior a fost defrişată, pădurea şi-a reluat locul în acest interval otoman.

Perioada modernă, începută odată cu 1716, înseamnă implantarea aici a civilizaţiei apusene, cu o agricultură modernă, cu îndiguiri, asanări de mlaştini, cu defrişări masive.

Este perioada în care peisajul este afectat de modificări drastice, în special din raţiuni economice, care au adus un Banat pustiit de păduri, cu un procent de împădurire de 1-2%.

Odată cu această perioadă apar primele documente cartografice. O primă hartă interesantă este întocmită în anii 1723-1725 de către Claudius

Florimund Mercy, primul guvernator al Timişului, la cererea lui Eugeniu de Savoia, cuceritorul Timişoarei. O hartă simplă, cu puţine detalii, figurând în special localităţi şi drumuri. Pădurile sunt figurate orientativ prin steluţe alăturate, mai dese, mai rare, indicând probabil desimea trupurilor de pădure. Oricum, împrăştierea lor pe cea mai mare parte din împrejurimile Timişoarei, spre toate punctele cardinale, sugerând faptul că existau multe păduri.

O altă hartă mai bogată în detalii este cea a lui Francesco Grisselini din 1776, care în monografia sa despre Banatul Timişoarei dă o mulţime de detalii interesante. Harta figurează cu o oarecare precizie pădurile ce înconjurau Timişoara.

Este vorba întâi de pădurile din lungul Timişului, aproape ca o bandă continuă, de la Bazoş, Chevereş, Lighed, Giroc, Şag, extinse până la Parţa. Există apoi o pădure între Parţa şi Peciul Nou. Existau patru trupuri de pădure la Macedonia. Aceste ultime păduri, din câmpia propriu-zisă, au dispărut aproape în totalitate.

În nordul oraşului este figurată o pădure întinsă, de la Săcălaz şi până în dreptul Dumbrăviţei de azi.

Arhivele statului şi ale Muzeului Banatului păstrează încă multe alte hărţi care oferă detalii, mai mult sau mai puţin precise despre păduri.

Se apreciază însă ca cel mai interesant document cartografic, ce se apropie de timpurile noastre, secţiunea unei hărţi militare ce cuprinde Timişoara şi împrejurimile, întocmite în anii 1864-65 şi redactată în 1870. Este o hartă exactă, la scară, cu foarte multe detalii şi fără îndoială cu exactitatea necesară hărţilor militare.

Apar figurate trei trupuri mari de pădure în jurul Timişoarei, dispărute azi în totalitate.

Pădurea Verde actuală se întindea spre vest până la drumul Aradului iar spre nord până în apropiere de Covaci, acoperind toată Dumbrăviţa, care atunci nu exista. Pădurea era o pădure de vânătoare şi sunt figurate şi liniile largi de vânătoare care împărţeau pădurea în caro-uri, linii care s-au păstrat şi azi în Pădurea Verde. Pădurea, în totalitate avea cca. 2.000 ha.

După o întrerupere între drumul Aradului şi drumul Sânnicolaului, un alt mare trup de pădure, denumită pădurea Csoka, cobora spre sud din drumul Sânnicolaului, peste actualul aeroport civil, peste calea ferată spre Arad, până în apropierea Săcălazului şi a liniei ferate spre Jimbolia. Pădurea avea peste 1.000 ha.

Dar cel mai mare trup de pădure dispărut în ultimul secol, este pădurea Moşniţa, care începea din marginea oraşului actual, de la Ciarda Roşie, se desfăşura din sudul localităţii Moşniţa şi până aproape de Urseni şi continua spre est până în malul Timişului între Urseni şi Uliuc şi aproape până în cotul Timişului de la Dragşina. Pădurea în totalitate avea peste 3- 4.000 ha. Nu existau nici Moşniţa Nouă nici Albina.

131

Toate aceste trupuri sunt figurate pe planul anexat prezentului studiu. Mersul inconştient al unei civilizaţii ce ignora echilibrul ecologic, valoare având doar interesul economic, a dus la distrugerea a cca. 6.000 ha de pădure din împrejurimile Timişoarei, în doar un secol. O pierdere ireparabilă pentru oraş.

Se consideră util a se menţiona în acest sens un articol scris în 1927 de Geml Iozef – „Alt Temesvar in letzten halbjahrhundert – 1870-1920”.

Defrişarea pădurii Cioca - Posesiunea oraşului se compunea în majoritate din păduri, care sub denumirea colectivă de pădurea Cioca, în virtutea legilor în vigoare, din motive sanitare, trebuie menţinută ca pădure, în aşa manieră că parchetele tăiate, în 15-20 de ani trebuiau replantate.

Întrucât pădurea ca atare nu aducea un venit anual nici de 6 coroane pe jugăr, şi dovedindu-se prin experienţă că defrişarea ar fi avantajoasă în agricultură, cu un venit de 6-8 ori mai mare, există o tendinţă permanentă în sânul municipiului de a obţine autorizaţie de defrişare, făcând în acest scop domeniului public diferite propuneri, să vândă municipiului pădurile din jurul Timişoarei, ca cea de la Moşniţa Nouă, Unip, Dumbrăviţa etc., care deşi nu sunt proprii agriculturii, au un preţ scăzut, sau pe acelea care deja iniţial fuseseră sortite defrişării. Toate tentativele au dat greş, până când întâmplarea a intervenit în 1891, când asemenea cerere a fost formulată secretarului general, Albert Bedö, director general în ministerul agriculturii, care fiind bine dispus, s-a interesat de unchiul lui Geml, care i-a fost coleg de şcoală. În cadrul discuţiei, el a declarat că legea nu prescrie că exploatarea trebuie să se facă în zonele megieşe, de aceea municipiul poate exploata în locul pădurii Cioca, o altă pădure de prin dealurile Caraşului. Prin această întâmplare, municipiul a achiziţionat de la baroneasa Maria Radossevitz şi alţi particulari, în anii 1892-1894, pădurea de la Tincova şi Jdioara – 1405 jugare (cca. 800 ha)” contra sumei de 90.000 + 28.000 coroane. Obţinând prin această manevră, autorizaţia de a defrişa pădurea Cioca, materialul lemnos fiind vândut casei J. Eisler şi fraţii, contra sumei de 666.000 coroane, iar terenurile rezultate le-a dat în arendă contra sumei de 35- 40 coroane pe jugăr.” În locul pădurii s-a înfiinţat satul Dumbrăviţa.

Trista evoluţie a societăţii umane şi a concepţiei despre pădure care a stăpânit-o şi poate o mai stăpâneşte şi azi.

Pădurile din jurul Timişoarei, atâtea câte mai sunt şi spaţiile verzi intravilane, sunt comoara de nepreţuit a oraşului.

În anii 1938-1939 s-a înfiinţat, prin împădurire, „Pădurea Renaşterea Naţională” pe o suprafaţă de 65 ha, incluzând aici întreaga suprafaţă de pădure ce a fost retrocedată Timişoarei, oferind în acelaşi timpo confirmare juridică.

Conform Codului Silvic - Calculul razei şi suprafeţelor pădurilor de interes social (păduri – parc şi păduri de agrement) se face în funcţie de categoria oraşului şi numărul de locuitori.

TABELUL 18 Subzona cu regim de: Categoria de oraşe

Nr. de locuitori Raza în jurul oraşelor (de la centru) – km –

Pădure–parc – km –

Pădure de agrement – km –

Până la: 10.000 10.000–20.000 20.000–50.000 50.000–100.000 peste 100.000 peste 1.000.000

0-10 0-15 0-20 0-25 0-30 0-50

0-6 0-10 0-12 0-15 0-20 0-35

6-10 10-15 12-20 15-25 20-30 35-50

132

Suprafaţa totală de păduri de interes social pentru fiecare tip de oraş conform tabelului de mai sus, poate fi cuprinsă total sau parţial într-una din subzonele cu regim de pădure – parc sau pădure de agrement.

Dacă întinderea pădurilor din cele două subzone este mai mare decât suprafaţa stabilită, se aleg ca păduri de interes social pentru a fi transformate în păduri – parc şi de agrement pădurile mai accesibile şi mai proprii, restul considerându-se ca păduri de grupa II (păduri de producţie şi protecţie).

2.5. Poluarea sonoră şi spaţiile vrezi

Ani întregi de industrializare au condus la creşterea nivelului zgomotelor urbane. Reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii consideră poluarea sonoră drept una dintre cele mai grave probleme ale secolului nostru. Conform datelor OMS, acest tip de poluare este la fel de grav ca şi poluarea atmosferică.

Sesizând creşterea poluării fonice şi a efectelor datorate ei, ţările din întreaga lume s- au aliat pentru a găsi modalităţi de identificare, prevenire şi combatere a zgomotului. Astfel Uniunea Europeană a emis în acest sens Directiva 2002/49/EC emisă şi adoptată de Parlamentul European şi Consiliul Europei, transpusă în legislaţia românească prin Hotărârea Guvernului nr.321/2005, republicată, ce are drept scop evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental .

Omul zilelor noastre este nevoit să se deplaseze frecvent şi doreşte să facă aceasta cât mai rapid, de aceea localităţile din întreaga lume sunt traversate de multe drumuri, căi ferate, iar spaţiul aerian este survolat de avioane şi elicoptere. Aceste mijloace de transport a căror număr este în continuă creştere, la care se adaugă şi activitatea industrială, reprezintă cele mai importante surse de zgomot care determină poluarea fonică.

Zgomotul - ,,virus al civilizaţiei moderne”, nu distruge brusc, dar produce îmbolnăvirea în timp a organismului prin modificări la nivel cardio-respirator, accentuări ale stării de oboseală, diminuări ale calităţii somnului, cauzând un stres permanent în timpul concentrării şi comunicării, iar în cele din urmă determină apariţia asteniilor şi chiar a bolilor nervoase.

Metode pentru diminuarea zgomotului produs de traficul rutier : 1. prevenire a traficului de vehicule cu motor : - ocolire oraş; ocolire centru oraş; - promovare transport în comun şi nemotorizat (ciclism); - administrare parcări ( în centru preţuri mai mari); - taxe de drum. 2. mutarea traficului în zone mai puţin sensibile (deviaţie, fascicul de drumuri

principale + trafic liniştitor pe drumuri secundare). 3. manipulare compatibilă (limita de viteza, unda verde, flux trafic omogen,

suprafaţa drumului). 4. protecţie acustică pasivă - ecrane acustice, - ferestre fonoizolante. Dintre proiectele care vizează protecţia mediului şi dezvoltarea urbană pentru

municipiul Timişoara face parte şi proiectul de reducerea efectelor dăunătoare provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, inclusiv a disconfortului.

Acest proiect se realizează în mai multe etape :

133

- prima etapă este determinarea nivelului de zgomot cauzat de cele patru surse de zgomot (trafic rutier, feroviar, aeroportuar şi zone industriale), existent pe raza municipiului Timişoara;

- o altă etapă o constituie cea de informare şi consultare a publicului în problemele legate de poluarea fonică;

- a treia etapă este cea de realizare a planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia;

- a patra etapă este cea de punere în practică a planurilor locale de acţiune, identificarea surselor şi limitarea nivelurilor de zgomot al acestora în cadrul activităţilor de vecinătate, agrement şi activităţi sociale .

Metode pentru reducerea zgomotului : - înnoirea parcului de autobuze care realizează transportul în comun pe teritoriul

municipiului Timişoara; - înlocuirea vechilor tramvaie cu tramvaie mai silenţioase; - repararea în mare parte a drumurilor din municipiu; - înlocuirea suprastructurii căi de rulare pentru tramvaie; - demararea lucrărilor pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului; - construirea de benzi noi pentru biciclete; - modernizarea intersecţiilor; - fluidizarea traficului; - interzicerea totală a circulaţiei unor categorii de vehicule în intervale orare puternic

poluante fonic (aprovizionarea marilor centrelor comerciale situate în centrul oraşului să se facă cu predilecţie noaptea);

- limitarea vitezelor pe anumite artere de circulaţie; - introducerea sensului unic; - pentru protejarea zonei istorice a municipiului restricţionare accesul autovehiculelor

cu gabarit mare în zona centrală; - încurajarea locuitorilor pentru folosirea sistemului de izolare termică şi fonică tip

Termopan; - amplasarea locală de panouri fonoabsorbante; - perdele de protecţie ( plantări de arbori şi arbuşti ). Zonele unde există depăşiri ale valorii maxime admise pentru traficul rutier,

cu mai mult de 10 db sunt: Strada Miresei, Strada C.Brâncoveanu, Calea Aradului, Calea Şagului, Strada Amurgului, Bulevardul 16 Decembrie1989, Aleea Demetriade, Bulevardul Iuliu Maniu, Strada Gheorghe Adam, Bulevardul Gen. Dragalina, Calea Dorobanţilor, Strada Ştefan O. Iosif, Bulevardul Liviu Rebreanu. Pe aceste străzi se recomandă crearea unor „perdele” de vegetaţie care să atenueze efectele produse.

În oraş se consideră că prezenţa arborilor poate reduce nivelul sonor măsurat la înălţimea omului. Arborii cu tulpina înaltă atenuează sensibil sunetele cu frecvenţe joase şi zgomotele de înaltă frecvenţă. Prin plantarea unui ecran de vegetaţie se poate obţine o diminuare a zgomotului de 23 dB.

Blocurile de locuinţe în faţa cărora spaţiul verde este foarte bine îngrijit, cu garduri vii tunse la timp ce au rolul unor adevărate ziduri verzi ce opresc praful, gazele de eşapament şi zgomotul sunt protejate în mare măsură împotriva poluării.

De asemenea, arborii şi arbuştii din perdeaua forestieră atenuează zgomotul. În literatura de specialitate se consemnează că perdelele de protecţie au capacitatea de a reduce

134

zgomotul cu până la 10 decibeli. În SUA s-a consemnat că o fâşie de pădure de aproximativ 30 m trasată de-a lungul unei şosele reduce zgomotul produs de circulaţia autovehiculelor cu 8-11%.

135

2.5.1. Harta strategică de zgomot În mediul urban acţionează concomitent mai multe categorii de zgomote: domestice, industriale, produse de activitate de construcţie, de mijloacele de transport. Cea mai importantă sursă de zgomot o reprezintă totuşi circulaţia autovehiculelor, estimată la aproximativ 80% din poluarea sonoră. Nivelele maxime de zgomot se datorează în special traficului greu, stării tehnice a autovehiculelor şi calităţii suprafeţei de rulare (starea drumurilor). In intersecţiile arterelor principale, în orele de vârf, se înregistrează depăşiri ale valorii reglementate cu peste 10 dB. In scopul reducerii nivelului de zgomot generat de diferite surse în localităţile urbane ale judeţului se au în vedere următoarele măsuri:

- crearea liniilor de centură, - refacerea drumurilor, - implementarea unor măsuri tehnice la nivelul surselor de zgomot, - realizarea de surse silenţioase, - blocarea căilor de propagare a zgomotului prin crearea de perdele de protecţie,

inclusiv spaţii verzii pentru zonele locuite - realizarea unor izolaţii speciale ale unor clădiri împotriva unuia sau mai multor

tipuri de zgomot ambiental, combinată cu facilităţi de ventilaţie sau aer condiţionat, astfel încât valorile ridicate ale izolaţiei împotriva zgomotului ambiental să poată fi menţinute.

In urma diferitelor măsurători de zgomot efectuate s-a ajuns la concluzia că în majoritatea zonelor de penetraţie în municipiul Timişoara, nivelul de zgomot produs de mijloacele de transport depăşeşte valorile limită admise. Pentru aceasta se impune luarea unor măsuri de reducere a zgomotului generat de trafic, fie prin restricţii referitoare la compoziţia acestuia, fie prin micşorarea limitei maxime a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Ţinând cont că o contribuţie importantă la zgomotul şi vibraţiile produse de traficul rutier o au autocamioanele, s-a determinat nivelul de zgomot echivlent la distanţa de 25 m de la artera de circulaţie pentru viteza maximă de 100 km/h în funcţie de intensitatea traficului şi de concentraţia de camioane; în acest sens în zona de penetraţie Calea Torontalului, nivelul acustic echivalent este 72,3 dB, intensitatea traficului 886 autoturisme/h, iar procentul de autocamioane 7,2. În cazul eliminării autocamioanelor din trafic nivelul de zgomot s-ar reduce cu aproximativ 3 dB, ceea ce arproduce o scădere a nivelului de zgomot şi încadrarea în limita admisă de 70 dB, dar cum în zona rezidenţială limita maximă este de 50 dB aceasta limita este cu mult depăşită.

Situaţii similare există în zonele de penetraţie Calea Buziaşului şi Calea Lipovei. În zona de penetraţie Calea Buziaşului nivelul acustic echivalent măsurat este de 71,9 dB, intensitatea traficului 923 autoturisme /h iar procentul de autocamioane 6,9.

Prin eliminarea autocamioanelor din trafic nivelul de zgomot se reduce cu aproximativ 2,5 dB şi ajunge la o valoare care se încadrează în limita admisă. În zona de penetraţie din Calea Lipovei nivelul acustic echivalent măsurat este de 71,9, intensitatea traficului 923 aut/h iar procentul de autocamioane 6,9. Prin eliminarea autocamioanelor din trafic nivelul de zgomot se reduce cu aproximativ 2,5 dB şi ajunge la o valoare care se încadrează în limita admisă.

Reducerea nivelului de zgomot cu 2-3 dB se poate obţine prin eliminarea autocamioanelor din trafic şi în celelalte zone de penetraţie: Calea Aradului, Calea Lugojului şi Calea Şagului.

136

Tot o măsură de reducere a zgomotului şi a poluării este şi aprobarea în anul 2005 a Hotărârii Consiliului Local nr. 280/06.06.2006 privind aprobarea Proiectului în faza studiu de fezabilitate "Pod peste canalul Bega", strada Bobâlna din Timişoara (anexă).

La sfârşitul anului 2009 s-a aprobat Hotărârea Consiliului Local nr. 445/15.12.2009 privind procedura de administrare a taxei de tranzit, la Art. 2 se menţionează „Taxa de tranzit aplicată în Municipiul Timişoara şi prevăzută la art. 1 constituie venit cu destinaţie specială şi va fi utilizat exclusiv pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor de pe raza Municipiului Timişoara”.

Deoarece starea deteriorată ca şi natura suprastructurii căii de rulare favorizează înregistrarea unor niveluri ridicate de zgomot, este indicată eliminarea tuturor neuniformităţilor prezente pe calea de rulare şi folosirea unui asfalt cu proprietăţi fonoabsorbante ridicate.

Scăderea nivelului de zgomot la locul de imisie se poate obţine prin folosirea unui zid protector sau crearea unor zone de protecţie (zone verzi) între arterele de circulaţie şi zonele locuite.

Pentru a reduce zgomotul produs de tramvaie prin rulare este necesară montarea şi sudarea porţiunilor de linie după o tehnologie avansată iar între linia de rulare şi traverse să se monteze un strat izolator cât mai eficace.

De asemenea, deoarece multe autovehicule au un grad mare de uzură, fiind importante surse de zgomot şi vibraţii este necesară o verificare permanentă a stării tehnice acestora şi admiterea lor în circulaţie numai în cazul când îndeplinesc toate condiţiile de funcţionare.

Pentru a respecta cerintele UE, România trebuie să monitorizeze nivelul de zgomot din marile aglomerari urbane, căile ferate cu un trafic mai mare de 60 de mii de treceri de trenuri pe an şi drumurile naţionale cu un trafic mai mare de şase milioane de treceri de autovehicule pe an. Într-o primă fază hărţile acustice, sau hărţi de zgomot, cum li se mai spune, vor fi realizate pentru drumurile şi căile ferate din sud-estul Romaniei.

Avantajele hărţilor acustice sunt: 1. Dezvoltarea de noi zone rezidenţiale. 2. Pentru zonele deja existente, stabilirea cât mai corectă a preţului terenurilor,

caselor, locuinţelor. 3. Amplasarea zonelor de recreere se poate realiza pe baza acestor hărţi. 4. Traficul poate fi redirecţionat astfel încât poluarea fonică să fie diminuată; se poate

estima amplasarea local a zonelor verzi şi a panourilor fonoabsorbante. Zgomotul acţionează direct asupra urechii, exercitând atât efecte auditive ca

surditate temporară sau chiar definitivă (dacă persoana este expusă fie la un zgomot foarte puternic (mai mult de 140 dB), fie la un zgomot mai puţin puternic (în jur de 85 dB), dar îndurat pe o perioadă mai lungă, cât şi efecte extra-auditive. ZZggoommoottuull -- ,,,,vviirruuss aall cciivviilliizzaaţţiieeii mmooddeerrnnee””,, nnuu ddiissttrruuggee bbrruusscc,, ddaarr pprroodduuccee îîmmbboollnnăăvviirreeaa îînn ttiimmpp aa oorrggaanniissmmuulluuii pprriinn mmooddiiffiiccăărrii llaa nniivveell ccaarrddiioo--rreessppiirraattoorr,, aacccceennttuuăărrii aallee ssttăărriiii ddee oobboosseeaallăă,, ddiimmiinnuuăărrii aallee ccaalliittăăţţiiii ssoommnnuulluuii,, ccaauuzzâânndd uunn ssttrreess ppeerrmmaanneenntt îînn ttiimmppuull ccoonncceennttrrăărriiii şşii ccoommuunniiccăărriiii,, iiaarr îînn cceellee ddiinn uurrmmăă ddeetteerrmmiinnăă aappaarriiţţiiaa aasstteenniiiilloorr şşii cchhiiaarr aa bboolliilloorr nneerrvvooaassee..Sesizând creşterea poluării fonice şi a efectelor datorate ei, ţările din întreaga lume s-au aliat pentru a găsi modalităţi de identificare, prevenire şi combatere a zgomotului. Astfel Uniunea Europeană a emis în acest sens Directiva 2002/49/EC ttrraannssppuussăă îînn lleeggiissllaaţţiiaa rroommâânneeaassccăă pprriinn HHoottăărrâârreeaa 667744//22000077,, aarree ddrreepptt ssccoopp eevvaalluuaarreeaa şşii ggeessttiioonnaarreeaa zzggoommoottuulluuii aammbbiieennttaall ((nnuummăărruull ddee ppeerrssooaannee aaffeeccttaattee ddee zzggoommoott îînn îînnttrreeaaggaa UUEE)) aavvâânndd ccaa pprriinncciippaallee ssaarrcciinnii::

137

-- ddee aa ccrreeaa oo bbaazzăă ccoommuunnăă ppeennttrruu aaddmmiinniissttrraarreeaa ddaatteelloorr pprriivviinndd zzggoommoottuull aammbbiieennttaall ffoolloossiinndduu--ssee iinnddiiccaattoorrii ddee zzggoommoott aarrmmoonniizzaaţţii LLzzssnn şşii LLnnooaappttee;;

-- ddee aa ssoolliicciittaa ssttaatteelloorr mmeemmbbrree ssăă rreeaalliizzeezzee îînn aannuull 22000077 hhăărrţţii ssttrraatteeggiiccee ddee zzggoommoott ppeennttrruu ddrruummuurriillee pprriinncciippaallee,, ccăăiillee ffeerraattee pprriinncciippaallee,, aaeerrooppoorrttuurriillee mmaarrii,, aagglloommeerrăărriillee uurrbbaannee şşii zzoonneellee iinndduussttrriiaallee,,

-- ppee bbaazzaa hhăărrţţiilloorr ddee zzggoommoott ss--aauu îînnttooccmmiitt îînn 22000088 PPllaannuurrii ddee aaccţţiiuunnee ppeennttrruu ccoonnttrroolluull şşii rreedduucceerreeaa zzggoommoottuulluuii uurrbbaann şşii mmiinniimmiizzaarreeaa eeffeecctteelloorr lluuii aassuupprraa ppooppuullaaţţiieeii,,

-- ss--aauu rreeaalliizzaatt ttooaattee HHăărrţţiillee aaccuussttiiccee ppeennttrruu mmuunniicciippiiuull TTiimmiişşooaarraa,, -- ss--aauu rreeaalliizzaatt ttooaattee PPllaannuurrii ddee aaccţţiiuunnee ppeennttrruu mmuunniicciippiiuull TTiimmiişşooaarraa,, ppee bbaazzaa HHăărrţţiilloorr

aaccuussttiiccee.. -- ssuunntt ppuussee llaa ddiissppoozziiţţiiaa ppuubblliiccuulluuii iinnffoorrmmaaţţiiiillee ccuu pprriivviirree llaa zzggoommoottuull aammbbiieennttaall şşii

eeffeecctteellee aacceessttuuiiaa,, ppee ssiitt--uull PPrriimmăărriieeii MMuunniicciippiiuulluuii TTiimmiişşooaarraa.. Încă din anul 1996 Primăria Municipiului Timişoara s-a preocupat de problema poluării

fonice. În acest sens s-a realizat, în colaborare cu Facultatea de Mecanică a Universităţii ,,Politehnica”, din Timişoara, monitorizarea nivelului de zgomot existent în municipiu, luându-se, de asemenea, şi unele măsuri de reducere a zgomotului. DDiinn cceellee 111199 ppuunnccttee îînn ccaarree ss--aauu eeffeeccttuuaatt mmăăssuurrăăttoorrii ddee--aa lluunngguull aanniilloorr ((11999966--22000055)),, îînn 9966 ddiinnttrree aacceesstteeaa ((7799,,8833%%)) lliimmiittaa mmaaxxiimmăă aaddmmiissăă ccoonnff.. SSTTAASS 1100000099--8888 aa ffoosstt ddeeppăăşşiittăă.. DDiinn cceellee 9966 ppuunnccttee nneevvrraallggiiccee,, îînn 2211 ppuunnccttee lliimmiitteellee ssuunntt ddeeppăăşşiittee ccuu 55 ddBB,, iiaarr îînn 66 ccaazzuurrii ccuu mmaaii mmuulltt ddee 1100 ddBB ((ccoonnffoorrmm ,,,,SSttuuddiiuulluuii ddee ooppoorrttuunniittaattee pprriivviinndd îînnttooccmmiirreeaa hhăărrţţiiii aaccuussttiiccee aa mmuunniicciippiiuulluuii TTiimmiişşooaarraa”” -- 22000066))..

TABELUL 19 Valori comparative ale nivelului de zgomot înainte şi după măsurile luate de către

Primăria Municipiului Timişoara Locul de măsurare

Anul

măsurării

Intensitate trafic

Valoare obţinută

dB(A)

Valoare max.

admisă dB(A)

Observaţii

Str. Arieş - Bulevardul Liviu Rebreanu (Spitalul Judeţean)

1996 2007

1310 1644

74,8 62,4

70 Schimbat infrastructura căii de rulare pentru tramvai şi autovehicule, modernizat intersecţie.

Piaţa Mărăşti

1996 2007

2424 2596

76,1 67,5

70 Îmbunătăţirea infrastructurii căii de rulare, trafic sistematizat

Bulevardul Liviu Rebreanu - Calea Martirilor

1996 2007

1509 1522

78,6 68,9

70 Schimbat infrastructura căii de rulare pentru tramvai şi autovehicule.

Bulevardul Republicii - Ferdinand (Spitalul De Copii „Louis Ţurcanu”)

1996 2007

1728 1510

71,1 62,9

65 Intersecţie modernizată, trafic sistematizat, schimbat infrastructura căii de rulare pentru tramvai şi autovehicule

Intersecţie Catedrala Mitropolitană

1996 2007

1541 1788

77,5 70,4

70 Intersecţie modernizată, trafic sistematizat, schimbat infrastructura căii de rulare pentru tramvai şi autovehicule,eliminare trafic auto greu

138

Hartă de zgomot rutier – sudul oraşului

2.6. Perdeaua forestieră de protecţie pe termen mediu 2001-2010

Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni cu vegetaţie forestieră înfiinţate prin plantare cu lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători. În ultimii 17 ani o mare parte din perdelele existente au suferit agresiuni importante care au determinat diminuarea semnificativă sau chiar anularea efectului ecoprotectiv specific al acestora.

Perdele forestiere de protecţie constituie o resursă naturală importantă care întreţinute aduc beneficii nouă şi generaţiilor următoare. Prin procesul de fotosinteză perdelele au o contribuţie importantă în regenerarea rezervei de oxigen la nivel local. Un ha de pădure produce anual aproximativ 30 to oxigen, din care consumă în procesul de respiraţie a arborilor cca 13 t.

În zonele de câmpie cu suprafeţe reduse de pădure, perdelele de protecţie au o influenţă deosebit de favorabilă asupra mediului înconjurător, au rol de protecţie climatică. Acestea reduc viteza vântului pe o distanţă egală cu 5 până la 10 ori lăţimea lor. Astfel vântul suferă o reducere a vitezei şi unele modificări locale ale direcţiei, în special în apropierea solului şi a perdelei. Reducerea vitezei vântului are loc în partea din vânt începând de la o distanţă de 25-30 de ori înălţimea perdelei şi unghiul pe care îl face direcţia vântului cu perdeaua (efectul este maxim când vântul bate perpendicular pe perdea ).

Perdelele determină reţinerea şi repartizarea uniformă a zăpezii pe suprafaţa terenurilor, mărind astfel rezerva de apă a solului, îmbunătăţesc temperatura prin reducerea amplitudinilor zilnice, şi combat efectul inundaţiilor prin scăderea nivelului apei freatice.

Perdelele forestiere protejează localităţile, căile de comunicaţii, culturile agricole şi sunt surse de material lemnos într-o regiune în care pădurile sunt rare.

139

Perdelele forestiere de protecţie au rol depoluant. Referitor la fenomenul de poluare chimică se menţionează că un curent de aer poluat cu bioxid de sulf în concentraţie de 0,1 mg/m3 poate fi complet depoluat prin traversarea sa lentă peste un ha de pădure. Ele realizează şi o epurare microbiană în special perdelele care au în componenţa lor conifere.

Perdelele forestiere de protecţie au rol de recreere pentru populaţia limitrofă, oferă un mediu prielnic pentru dezvoltarea faunei, oferă condiţii de cuibărire păsărilor folositoare, creează un microclimat favorabil în timpul verilor cu temperaturi ridicate.

Perdelele forestiere de protecţie sunt surse de produse industriale şi alimentare (fructe, ciuperci, produse medicinale şi apicole), ameliorează condiţiile de viaţă, purifică aerul, îndulcesc clima, înfrumuseţează peisajul şi ameliorează regimul apelor.

Perdelele de protecţie pentru protecţia localităţilor sunt o cauză de utilitate publică, fundamentate pe baza unor studii întocmite de organe de specialitate, înfiinţarea, finanţarea şi gospodărirea lor fiind reglementată prin Legea nr.289/15 mai 2002.

Extinderea spaţiilor locative într-un oraş dinamic ca Timişoara, amplasarea oraşului în plină câmpie într-o zonă cu vânturi dominante din direcţia de NV, necesitatea de a proteja oraşul în ansamblu lui, a determinat realizarea unei perdele forestiere de protecţie. Măsura se înscrie în realizarea unei centuri continui de păduri sau perdele de protecţie în jurul oraşului. Având în vedere creşterea înceată a arborilor, timpul relativ mare pentru realizarea efectului de protecţie, 15-20 ani, lucrările de înfiinţare a perdelei de protecţie au început încă din anul 2001.

Perdeaua s-a amplasat pe o păşune unde în trecutul nu prea îndepărtat a fost o pădure, pădurea Ciorenilor, elementele climatice fiind caracteristice silvostepei, întreaga zonă caracterizându-se prin excedentul de apă sezonier. Fundamentul teritoriului este alcătuit din şisturi cristaline, substratul litologic este format din pietrişuri, nisipuri şi luturi. Cuvertura superficială este formată dintr-o pătură cu grosimi variabile de loess. Relieful este plan, caracteristic zonei de câmpie, altitudinea medie a teritoriului este 100 m, regimul termic al zonei este caracterizat printr-o temperatură medie anuală de 10,9oC. Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 631 mm. Condiţiile edafice sunt favorabile pentru stejar pedunculat şi stejar brumăriu, regimul aerohidric este bun dar se manifestă un deficit de apă în sezonul estival.

Arboretele naturale ocupă suprafeţe restrânse, alegerea speciilor într-un teren gol, unde nu există în apropiere păduri care să ofere nişte indicii, s-a făcut ţinând cont de două criterii: caracteristicile solului şi funcţionalitatea. Dintre speciile importante verificate în vestul ţării în condiţiile similare de sol se impune în special stejarul (Quercus borealis, Quercus robur) care a fost ales pentru a constitui osatura acestei benzi de protecţie în proporţie de 33%.

Al doilea criteriu, cel funcţional, mai important chiar decât cel de sol, perdeaua având funcţia de protejare dar şi recreativă, apropierea de o zonă intens populată, se apreciază că va funcţiona în viitor ca o pădure parc ceea ce a impus prezenţa unei game cât mai variate de specii: Acer pseudoplatanus, Tilia tomentosa, Pinus strobus, Fraxinus excelsior, împestriţând structura generală şi aducând o diversitate de forme şi culori..

Luând în considerare caracteristicile perdelei de protecţie, realizarea acesteia s-a făcut în trepte din direcţia vântului dominant, prin plantarea la limita nordică a arbuştilor care asigură impenetrabilitatea prin efectul de ricoşeu al vântului.

Pentru porţiunea de la Calea Torontalului spre calea Aradului, luând în considerare speciile forestiere şi solurile pe care acestea vegetează, s-a tras concluzia că formula optimă de împădurire ar fi: 10% stejar (Quercus robur), 20% glediţia (Gleditschia triachantos), 20% salcâmul (Robinia pseudacacia) şi 10% ulmul de Turkestan (Ulmus pumila) şi arbuşti 40% (20% păducelul - Crataegus monogyna, 10% măceşul - Rosa canina şi 10% lemnul

140

câinesc- Ligustrum vulgare) la distanţa de 2m între rânduri şi 1 m pe rând ceea ce înseamnă 5000 puieţi/ha.

Pentru a asigura o protecţie maximă perdeaua forestieră are o lăţime cuprinsă între 60 şi 110 metrii, lăţime care asigură acumularea în interior a întregii cantităţi de zăpadă transportată de vânt şi anihilează într-o măsură cât mai mare efectul negativ al vântului.

Ca metodă de plantare s-a adoptat în cea mai mare parte plantarea în gropi a unor puieţi de talie mare cu balot de pământ la rădăcină dar şi puieţi de talie mică cu rădăcină nudă obţinuţi de la Direcţia Silvică. Avantajul împăduririi prin plantaţii este realizarea unei culturi rezistente la toate adversităţile şi concurenţei buruienilor. Reuşita lucrărilor de împădurire este condiţionată în mare măsură de calitatea materialului de plantat, de capacitatea acestuia de a suporta procesul de transplantare, de a-şi consolida rădăcinile şi de a se adapta noilor condiţii de viaţă. De asemenea starea fitosanitară a puieţilor este foarte importantă, lipsa bolilor criptogamice şi a atacurilor de insecte.

Până la atingerea stării de masiv vor trece mai mulţi ani, după ce starea de masiv se va constitui cultura forestieră capătă o stabilitate mai mare şi dobândeşte o capacitate sporită de îndeplinire a funcţiilor atribuite. Până atunci se impun o serie de lucrări de îngrijire pentru dezvoltarea normală a puieţilor: completarea culturilor, mobilizarea solului, înlăturarea vegetaţiei concurente din jurul arborilor şi combaterea dăunătorilor.

Primăria Municipiului Timişoara a plantat, până în toamna anului 2009, 30 ha de perdeaua forestieră de protecţie. Perdeaua de protecţie se întinde de la calea ferată Timişoara – Arad până la Calea Aradului. Este împrejmuită în proporţie de 90% cu un gard din sârmă ghimpată.

Perdeaua este structurată pe 7 tronsoane fiecare tronson având o altă compoziţie de specii, numerotarea tronsoanelor s-a făcut în ordinea cronologică a plantarilor.

TRONSONUL I (limitrof căii ferate Timişoara-Arad) Suprafaţa 7 ha, plantată în anul 2001-2002 este împrejmuită cu gard din sârmă

ghimpată în lungime de 2460 ml. S-au plantat următoarele specii: salcâm, ulm, celtis, arţar, frasin, stejar, tei,salcâm galben,salcie tortoasă, pin, molid, porumbar, lemn câinesc şi păducel. Distanţa de plantare 4x4 şi completat ulterior la 2x2.

TRONSONUL II (în continuare după pod) Suprafaţa 3,5 ha, plantată în toamna 2003 şi primăvara 2004 este împrejmuită cu gard

din sârmă ghimpată în lungime de 890 ml. S-au plantat următoarele specii: frasin, tei, salcâm galben, salcâm, ulm, celtis, arţar.

TRONSONUL III (după canal la ciobani) Suprafaţa 3,5 ha, plantată în ianuarie 2005 este împrejmuită cu gard din sârmă

ghimpată în lungime de 725 ml. S-au plantat următoarele specii: stejar, corcoduş, mesteacăn, molid, prun roşu, salcâm, ulm, celtis, frasin, tei, salcâm galben, arţar.

TRONSONUL IV (limitrof Calea Torontalului) Suprafaţa 5 ha, plantată în toamna 2004 este împrejmuită cu gard din sârmă ghimpată în

lungime de 1105 ml. S-au plantat următoarele specii: ulm, celtis, frasin, tei, arţar, stejar, molid, prun roşu, corcoduş, amorfa.

TRONSONUL V (în continuarea tronsonului III) Suprafaţa 3,2 ha, plantată în toamna 2005 este împrejmuită cu gard din sârmă

ghimpată în lungime de 890 ml. S-au plantat următoarele specii: frasin, stejar, pin strob, corcoduş, nuci, salcâm, plop şi mesteacăn.

Arborii şi arbuştii plantaţi sunt de la Ocolul Silvic Bârzava şi de la SC Horticultura SA. TRONSONUL VI (în continuarea tronsonului V)

141

Suprafaţa 4,8 ha, plantată în decembrie 2005 şi ianuarie 2006 este împrejmuită cu gard din sârmă ghimpată în lungime de 450 ml. S-au plantat următoarele specii: frasin, corcoduş, salcâm, mesteacăn, molid, arţar şi prun roşu. TRONSONUL VII (limitrof Căii Aradului, USAB)

In primăvara 2007, s-au plantat 3 ha, pe o suprafaţa de teren de la USAB, de o parte şi de alta a canalului. S-au plantat următoarele specii: salcâm, molid, douglas, Chamaecyparis, corcoduş, Prunus pissardii, arbuşti diferiţi,

Din păcate condiţiile climatice din anii 2000, 2002, 2007 au dus la pierderi însemnate de material datorită secetei prelungite şi posibilităţilor reduse de irigare. De asemenea excesul de apă a determinat pierderi în special în tronsonul de lângă Calea Torontalului.

142

CAPITOLUL III TEHNOLOGII NOI UTILIZATE ÎN SPAŢIILE VERZI

Nevoia de frumos, de forme diferite, de o paletă coloristică bogată, de specii cu forme bine stabilite care necesită un număr de lucrări de întreţinere mic în spaţiile verzi, a dus la crearea de soiuri, varietăţi şi forme, în număr foarte mare, la speciile de arbori, arbuşti, plante floricole anuale, bienale, perene şi bulboase. De asemenea, apariţia gospodăriei aeriene (cablurilor, stâlpilor, semnelor de circulaţie), a tras semnalul de alarmă în vederea creării de varietăţi cu creştere limitată. În acest sens, s-a renunţat la altoirea arborilor la colet, trecându-se la altoirea la înălţimea de 2 - 2,5 m, limitându-se astfel creşterea arborilor şi incomodarea gospodăriei aeriene. Dorinţa de unicitate, de a ieşi din tipare şi din monotonia zilnică, a dus la crearea de arbori cu coroane în formă de cub, panou, hexagon, cilindru, aceştia necesitând, pe parcursul vieţii, multe lucrări de întreţinere.

Platan – Platanus acerifolia

În afară de formele coroanelor de mai sus, s-au creat arbori cu coroane globuloase,

plângătoare care nu necesită un număr mare de lucrări de întreţinere în comparaţie cu cele descrise anterior:

Arbori cu coroană globuloasă: Albizzia julibrissin Ombrella, Catalpa bignonioides Nana, Robinia pseudacacia Umbraculifera, Prunus fruticosa Globosa, Prunus mahaleb Globosum, Quercus robur Umbraculifera, Ginkgo biloba Horizontalis etc.;

Arbori cu coroană pendulă (plângătoare): Betula pendula Youngii, Carpinus betulus Pendula, Cedrus atlantica Glauca Pendula, Cedrus deodara Pendula, Cedrus libani Pendula, Fagus sylvatica Pendula, Fagus sylvatica Purple Fountain, Juniperus communis Oblonga Pendula, Morus alba Pendula, Picea abies Inversa, Pinus densiflora Pendula, Prunus mume Pendula, Prunus serulatta Kiku-Shidare-Sakura, Prunus subhirtella Pendula Rosea, Salix caprea Pendula, Sophora japonica Pendula, Ulmus montana Pendula.

Soiurile fastigiate micşorează distanţele de plantare între arborii de pe aliniamente: Liriodendron tulipifera Fastigiata, Magnolia kobus Fastigiata, Fagus sylvatica Fastigiata, Carpinus betulus Fastigiata, Quercus robur Fastigiata etc.;

Încă din antichitate dorinţa de unic, neobişnuit, s-a manifestat în amenajarea grădinilor, apărând “Arta topiară”, tunderea ornamentală a tisei.

Speciile lemnoase care se pot tunde în forme diferite, fără a suferi, sunt: Acer sp., Carpinus betulus, Chamaecyparis lawsoniana, Crataegus sp., Cupressus sp., Juniperus sp., Morus sp., Platanus acerifolia, Prunus sp., Syringa sp., Taxus baccata, Thuja sp., Ulmus glabra etc.

4

143

Trecând de la plantarea arborilor şi arbuştilor cu rădăcină nudă la cei cu rădăcina protejată de balot de pământ sau la container, a apărut necesitatea găsirii soluţiilor de fertilizare şi udare suplimentară în perioada de vegetaţie, astfel încât să se umecteze tot balotul. În acest sens, la plantare, balotul este ancorat subteran şi înconjurat, în acelaşi timp, de furtune din material plastic cu diametrul de 5-10 cm.

Sistemul de irigare prin picurare, utilizat cu ani în urmă numai în sere la cultura legumelor, a devenit tot mai utilizat în spaţiile verzi la udarea masivelor de arbuşti, plante perene, rabatelor cu plante floricole anuale şi bienale. Chiar dacă la ora actuală plantarea bulbilor de flori în coşuleţe speciale este utilizată doar în grădinile private, aceasta va câştiga teren în aranjamentele de primăvară cu “mille fleur” din parcuri şi scuaruri.

144

Plantarea bulbilor în coşuleţe

Utilizarea plantelor la container în locurile fără insule de vegetaţie

145

Plantarea teraselor în pantă cu masive de arbuşti

Sistem de irigare prin picurare în masivele de arbuşti

Plantarea în masiv cu conifere reduce gradul de îmburuienare şi

implicit cantitatea de lucrări de întreţinere

146

culoar de protecţie faţă de infrastructura tehnică - plantaţii realizate în lungul căilor de

circulaţie cu potenţial ridicat de poluare, în vederea ameliorării calităţii mediului şi protejării infrastructurii aferente.

„Zid veşnic verde” de protecţie împotriva poluării fonice

147

CAPITOLUL IV ÎN LOC DE SFÂRŞIT

Dezvoltarea durabilă a oraşelor pentru următoarea generaţie trebuie să fie un scop primordial, într-un context al echilibrului între partea economică privată şi interesul public. Se impune colaborarea dintre proiectanţi şi sociologi, ecologişti, hidrologi, ingineri energeticieni, ingineri de transport şi proiectanţi de infrastructură de transport, economişti, ingineri civili, experţi din cultură şi agricultură. În acelaşi timp noi, cei de astăzi, avem 3 mari responsabilităţi: - responsabilitatea speciei – aceasta ne obligă, în calitate de fiinţe umane, să facem faţă rolului dominator pe care îl avem pe Pământ. Trebuie să fim conştienţi că acţiunile noastre, de-a lungul istoriei, au dus la dispariţia unor specii de animale şi plante. Trebuie să fim conştienţi că orice acţiune prezentă va fi judecată în viitor. În ultimele 5 secole au dispărut peste 800 de specii, la ora actuală aproximativ 17.000 de specii sunt în pericol de dispariţie conform raportului International Union for Conservation of Nature (IUCN). Pe plan global cel puţin 16.928 de specii de animale şi plante sunt ameninţate cu dispariţia (aproximativ 25% dintre mamifere, 33% dintre amfibieni şi peste 13% dintre păsări). - responsabilitatea generaţiei – ne obligă să păstrăm legătura cu moştenirea noastră şi să ne gândim la ce lăsăm în urmă; - responsabilitatea competenţei sau a proiectării – arhitecţi, peisagişti, planificatori, urbanişti, în mai mare măsură decât alţi profesionişti sau administratori publici, manageri din domeniul privat, proprietari de terenuri şi simplii cetăţeni, dispun de aptitudinea de a da expresie creatoare, potrivind-o cu baza de date ştiinţifice şi capacitatea de administrare a proceselor. Proiectarea, având în minte dimensiunile etice încorporate în cele 3 responsabilităţi, înseamnă utilizarea rolului nostru – ca oameni, ca indivizi ai zilelor actuale, cât şi ca designeri – fără teamă sau aroganţă, cu scopul de a consolida lumea în care trăim. Elaborarea strategiei de dezvoltare se realizează în mod participativ, cu implicarea comunităţii locale, în baza unei analize multicriteriale a situaţiei actuale a zonei care implică definirea rolului oraşului în sistemul urban naţional şi regional, caracterizarea din punct de vedere demografic, economic, investiţional, istoric, al calităţii spaţiilor publice. Actorii urbani care trebuie să negocieze responsabilităţile şi beneficiile unui proiect se pot grupa astfel: - actorii sectorului public: operatorul proiectului, funcţionarii publici din diverse departamente, consiliile, organizaţii, structuri internaţionale; - actorii sectorului privat: echipa multidisciplinară care asigură expertiza tehnică, societăţi comerciale, regii autonome, corporaţii, firme, asociaţii ale firmelor, instituţii financiare; - actorii societăţii civile: proprietari de clădiri şi terenuri din zonă, persoane fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea în zonă, asociaţii de proprietari, media, organizaţii non-guvernamentale naţionale şi internaţionale, şcoli, universităţi, reprezentanţi ai bisericii, reprezentanţi ai uniunilor sindicale etc. Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice ce stă la baza elaborării planurilor de urbanism şi a regulamentelor locale de urbanism. Regulamentul local de urbanism, aferent planului urbanistic general, cuprinde şi detaliază prevederile planului urbanistic general referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi amplasarea, dimensionarea şi realizarea volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor.

148

Planurile la nivelul localităţii (plan urbanistic general - PUG) – stabilesc reglementările privind aspecte teritorial spaţiale, precum unde, cum, şi ce se poate construi. Acestea reprezintă principalul instrument de planificare la nivel local şi ele sunt rezultatul strategiei de dezvoltare locală prin ansamblul de politici aferente acestei strategii. Acesta are caracter director şi de reglementare operaţională şi cuprinde reglementări pe termen scurt. Reglementările se referă la stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan, la zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie, la delimitarea zonelor afectate de servituţi publice, la modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, la stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice, la forma de proprietate şi circulaţia juridică a terenului şi la precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate. Planurile ataşate intervenţiei, plan urbanistic zonal, plan urbanistic de detaliu – stabilesc concret condiţiile de construire. Plan urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localităţii. Acest plan cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la organizarea reţelei stradale, la organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii edilitare, la statutul juridic şi la circulaţia terenurilor, la protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie a acestora. Elaborarea PUZ-ului este obligatorie în cazul zonelor centrale ale localităţilor, în cazul zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi agrement a parcurilor industriale, a parcelărilor şi a zonelor stabilite de autorităţile publice locale potrivit legii. Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face în Planul urbanistic general. Plan urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică prin care se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente în corelare cu vecinătăţile imediate. Acest tip de plan cuprinde reglementări cu privire la asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare, la permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările, la relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea, la compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor, la regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor. Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire. Aceste planuri sunt obligate să reflecte prevalenţa interesului public, prin participarea tuturor actorilor urbani (cetăţeni, companii economice, organizaţii non-guvernamentale etc.), în toate etapele planificării. Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu, prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare. Autorizaţia de construire ori de desfiinţare este actul de autoritate al administraţiei publice locale, consilii judeţene şi consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale, pe baza căruia se pot realiza lucrări de construcţii. Obiectivele cuprinse în planul de sistematizare din 1964 denumit „Zona preorăşenească Timişoara” pregătesc propunerile actuale pentru anul 2050. În acest plan sunt

149

prevăzute zone verzi şi de agrement până la proape 20 km: o zonă verde care cuprinde pepiniera Şag, actuala Pădure Mare, Pădurea Giroc, Pădurea Unip, la aproape 16 km de centrul Timişoarei, şi trei zone verzi la este, la circa 7 km Pădurea Bazoşul Nou, extinsă spre Timişoara, la aproximativ 19 km Pădurea Dragşina şi Pădurea Bazoş. În planurile din 1998 (planul urbanistic general – PUG şi planul de amenajare a teritoriului municipiului Timişoara - PATT) se ordonează unele din ideile anterioare, altele fiind abandonate. În PATT sunt prevăzute 3 zone verzi în exteriorul municipiului, 2 noi şi anume Zona Ovidiu Balea şi zona Ciarda Roşie, şi una nouă pe malul de nord al Canalului Bega în zona Parcului Industrial Freidorf. Ţinând cont de propunerile şi realizările din ultimii 300 de ani rezultă că dezvoltarea spaţială a unei comunităţi este pură întâmplare, că forţele pieţei acţionează haotic, deşi există planuri de dezvoltare aprobate. Totuşi s-au păstrat 2 idei majore, care fac unicitatea Timişoarei. Prima idee ţine de zona de protecţie a fortificaţiilor Cetăţii, teren liber timp de aproape 200 de ani, de orice construcţie, de lăţime de aproape 1000 m, pe teritoriul cărei s-a amenajat actuala salbă de parcuri la nord şi la sud de Canalul Bega. Cea de a doua idee este înglobarea, păstrarea şi amplificarea suprafeţelor împădurite, exterioare iniţial Timişoarei, acţiune rezultată prin extensia aşezării.

Pădurea Pişchia şi acumularea Murani are o suprafaţă de 1.230 ha. Speciile preponderente sunt stejarul şi cerul.

Vârsta arboretelor diferă mult. Există arborete bătrâne, de peste 80 ani, dar cea mai mare parte sunt arborete tinere, care favorizează creşterea fazanului, specia principală de vânat a acestei păduri. Distanţa din Timişoara – 25 km.

Pădurea Recaş este situată la 3 km de Recaş şi la 27 km de Timişoara, pe malul Begăi.

Suprafaţa sa este de peste 280 ha, cu un arboret bătrân în care predomină stejarul. Pădurea Bistra este un mic trup de pădure, de 250 ha, scăpat nedefrişat din marea

pădure a Bucovăţului. Este cea mai apropiată pădure de oraş, cca. 10 km. Parcul dendrologic Bazoş este situat la o distanţă de 20 km de Timişoara, a fost amenajat

în anii 1909–1914 pe domeniul familiei Ambrosy, care avea acolo un castel, sub conducerea apreciatului peisagist german Franz Von Engerhord, directorul grădinii botanice din Düsseldorf.

Castelul a fost distrus cu ocazia frământărilor din 1918, iar apoi în 1934 întreaga proprietate a fost cumpărată de „Casa Autonomă a Pădurilor”, devenind parc dendrologic, sub auspiciile Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.

La data cumpărării parcul dispunea de 194 specii de arbori şi arbuşti. Începând din 1937 s-a trecut la îmbogăţirea colecţiei, în special pe baza schimburilor internaţionale de seminţe, ajungând în prezent la peste 1.100 taxoni.

Suprafaţa parcului este de 60 ha, amenajată astfel: – pădure naturală de stejar, cu vârste până la 160 ani – 36 ha; – colecţia dendrologică specii nord-americane – 1,5 ha; – colecţia dendrologică specii asiatice – 1,0 ha; – parc dendrologic în stil peisager, cu specii de diverse origini – 11,5 ha. În cuprinsul parcului există numeroase alei, poieni, linii somiere, amenajări modeste

pentru odihnă, precum şi pepiniere şi clădiri administrative. Parcul a fost amenajat în stil peisager, asociind suprafeţei de pădure naturală

numeroase goluri, plantate pe contur cu mult gust cu specii ornamentale, în special răşinoase.

150

Pădurea Chevereş este trupul Chevereş–Bacova. Pădurea Chevereş este o unitate compactă de 1.611 ha, situată pe malul stâng al Timişului, iar trupul Bacova, de 727 ha, situat pe terasa superioară a Timişului, între localităţile: Bacova, Chevereş, Sârbova.

Pădurea în totalitate este zonată ca pădure de protecţie. Este o pădure de stejar (62%) şi frasin (18%), specifică pădurilor de luncă din Banat. A fost până în 1918 proprietatea Fondului religios Romano-catolic, apoi a trecut în proprietatea statului Român. Funcţiunea de protecţie, care restricţionează tăierile a făcut ca în prezent 2/3 din pădure să fie bătrână, de peste 70-80 de ani. Cu o consistenţă plină, cu o stare viguroasă de creştere, ea oferă, din punct de vedere impresional, ceva din vigoarea vechilor păduri ce se întindeau peste tot în această jumătate estică a câmpiei Banatului. Este situată la doar 27-28 km de oraş.

Pădurea Giroc este situată imediat după Pădurea Verde, la 10-15 km, cu o suprafaţă de 400 ha. Structura generală a pădurii, în special cea pe vârste, predominante fiind arboretele de peste 60 de ani;

Structura pe specii se prezintă astfel: Stejarul (Quercus robur) specie de bază dominantă (55%) prezintă caracteristicile

unei productivităţi medii, constituind însă arborete cu vârste înaintate, cu vitalitate mai puţin viguroasă.

Frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus) şi cerul (Quercus cerris), sunt specii de amestec ocupând la un loc cca. 32% cu vitalitate mai mare, fiind mai tinere (formează etajul inferior, prin invazie sub adăpostul stejarului).

Nucul american (Juglans nigra) şi stejarul roşu (2%) sunt plantate în goluri şi rarişti, vegetând bine.

Celelalte specii sunt naturale (jugastrul, arţarul, paltinul) sau artificiale (salcâmul, mărul, plopul euro-american).

Pădurea Lighed, cu suprafaţa de 1.600 ha, este trupul de pădure cel mai mare din Câmpia Banatului. Din salba de păduri ce îmbrăcau în trecut Timişul şi împânzeau întreaga câmpie s-au păstrat ca păduri compacte trupurile Chevereş– Bacova, situate la cca. 30 km de Timişoara şi trupurile Lighed–Giroc, care intră în zona de 10-15 km depărtare de oraş.

Trupurile de pădure Lighed şi Giroc, practic alăturate, de o parte şi de alta a Timişului cu lunca Timişului de cca. 5km, ce le desparte, reprezintă cel mai important obiectiv recreativ din zona extravilană a Timişoarei. Este în mod practic un adevărat complex recreativ, care va trebui să polarizeze principala atenţie a municipalităţii sub aspectul nevoii stringente de asigurare a componentei recreative în funcţionalitatea oraşului.

Este adevărat că în prezent, accesibilitatea pădurii Lighed, întreruptă de râul Timiş, face ca distanţa până la ea să fie de cca. 20-23 km, legătura făcându-se prin Şag. Acesta este şi motivul pentru care este puţin cunoscută şi vizitată de timişoreni.

Pădurea Lighed este zonată în amenajamentul silvic ca pădure de agrement. Compoziţia ei pe specii este tipică pădurilor din câmpia-vestică: 63% stejar, 17% frasin, 6% cer şi 14% alte specii de amestec.

În structura pe vârste se remarcă proporţia mare a arboretelor bătrâne – 68% peste 60 de ani şi 29% peste 100 de ani. Vârsta medie este de 75 de ani. Consistenţa în general plină. Pentru a veni în întâmpinarea intereselor oamenilor – menţionate la Convenţia de Peisagistică Europeană – înseamnă să adopţi cele mai bune tehnici disponibile pentru a ajunge la interpretarea corectă a acestor aspiraţii şi de a înţelege peisajul.

151

Colectivul format din arhitecţi (R. Radoslav, arh. L. Mărculescu, urb. C. Falniţă şi arh. L. Pălălău) au propus pentru anul 2020 şi extensie până în 2050, pentru o populaţie de până la un milion de locuitori, crearea unei centuri verzi în jurul Aglomerării Urbane Timişoara (metropolă). Astfel, în partea de est, nord şi vest Timişoara va fi delimitată de centura auto ce porneşte de pe Calea Lugojului, trece peste Calea Sever Bocu, peste Calea Aradului, peste Calea Torontalului, peste Calea Jimboliei şi ajunge pe Calea Şagului. În partea de sud şi sud-est, această dezvoltare se poate sprijini pe albia Timişului. Cu alte cuvinte se propune în exteriorul centurii auto un spaţiu neconstruit (împădurit) care va include la final viitorul spaţiu verde rezultat după închiderea Deponeului Ecologic, teren care va deveni cu timpul o pădure de peste 20 ha. Centura verde se va uni la sud de Timişoara cu ceea ce trebuie să devină, prin unificare şi extensie, rezervaţia ecologică a albiei râului Timiş. Această rezervaţie va fi alcătuită din ceea ce astăzi sunt: Pădurea Giroc, Pădurea Unip, Pădurea Mare, Pădurea Bistra, Pădurea Bazoş şi Pădurea Dragşina, unită la rândul ei cu rezervaţia Canalului Bega prin Pădurea Bistra. În interiorul acestei centuri metropola Timişoara va fi compusă din actualele localităţi: Timişoara, Dumbrăviţa, Giarmata Vii, Ghiroda, Moşniţa Nouă, Moşniţa Veche, Albina, Urseni, Giroc şi Chişoda.

Timişoara care se găseşte în zonă de câmpie cu suprafeţe reduse de pădure, acest inel verde se va comporta ca o perdea de protecţie au o influenţă deosebit de favorabilă asupra Zonei Timişoara, cu rol de protecţie climatică. Acest inel va reduce viteza vântului pe o distanţă egală cu 5 până la 10 ori lăţimea lui, în acelaşi timp va reţine şi repartiza uniform zăpada pe suprafaţa terenurilor, mărind astfel rezerva de apă a solului, îmbunătăţind temperatura prin reducerea amplitudinilor zilnice, şi combătând efectul inundaţiilor prin scăderea nivelului apei freatice.

O dată cu trecerea anilor şi înaintarea în vârstă a arborilor inelul va deveni un punct de atracţie în vederea recreerii pentru populaţia Zonei Timişoara, oferind în acelaşi timp un mediu prielnic pentru dezvoltarea faunei, condiţii propice de cuibărire a păsărilor, creând un microclimat plăcut în timpul verilor cu temperaturi ridicate.

„Inelul Verde” propus, de specialiştii Direcţiei de Mediu din cadrul primăriei Timişoara, în jurul Zonei Timişoara va trece pe lângă localităţile:

- de la Giarmata Vii, unindu-se cu Pădurea Verde, trece pe lângă localităţile Covaci şi Sânandrei (plantarea făcându-se între Sânandrei şi Carani); - se uneşte cu Dudeştii Noi, Becicherecu Mic, acesta din urmă se uneşte cu localitatea Săcălaz (împădurire făcându-se pe actuala păşune dintre cele două localităţi); - de la Săcălaz inelul de pădure se va planta între Sânmihaiu German şi Sânmihaiu Român pe la Peciu Nou spre Parţa; - de la Parţa, pe lângă Pădureni, inelul verde se va uni cu Pădurea Mare care se va continua cu Lunca Timişului (pe lângă localitatea Albina). Lăţimea „inelului verde” va fi cuprinsă între 100 şi 150 m, speciile arboricole predominante fiind din genurile Quercus, Fraxinus, Tilia etc., iar din speciile arbustive vor predomina genurile: Crataegus, Prunus, Cornus etc. În perspectivă se impune plantarea de păduri cu suprafaţa de 2-20 ha în zona Sânandrei, Dudeştii Noi, Beregsăul Mare, Beregsăul Mic, Sânmihaiu Român şi Bobda. În contextul dovezilor că plantele au o percepţie extrasenzorială, că plantele pot citi în noi, că sunt capabile de legături afective, că pot trăi emoţii şi ne pot percepe gândurile fiind în măsură să reacţioneze la stările psihice ale omului şi să răspundă fără îndoială

152

oricărei tulburări emoţionale umane, omul trebuie să-şi reanalizeze atitudinea, comportamentul nu numai fizic ci şi mental-psihic pentru ca plantele să-şi aducă în continuare contribuţia destinului lor, evoluţiei umane. Alături de noi trăieşte, începându-şi viaţa cu mult înaintea noastră, un popor imens şi necunoscut, afirmă P. Tompkins şi C. Bird în „Viaţa secretă a plantelor”: Plantele - ele se bucură, suferă, sunt legate între ele prin mii de fire nevăzute şi neştiute de noi. Limbajul lor ne este străin, iar viaţa lor, de cele mai multe ori, o privim cu indiferenţă. Astăzi când sunt aduse tot mai multe dovezi ştiinţifice că „toate sunt legate de toate”, când activitatea omului a devenit principala cauză a dezechilibrului planetar, devine obligatorie reconsiderarea relaţiilor din lumea vie, şi în special om – plantă, deoarece plantele sunt singurele sisteme biologice capabile de a produce oxigen, de a asigura sursele de hrană necesare regnului animal şi uman în condiţiile singulare de folosire a unei energii regenerabile – radiaţia electromagnetică – lumina soarelui.

RC N
5 E

153

Parcul de sculptură TRIADE

Scuarul din cartierul rezidenţial Dumbrăviţa

154

Scuarul din cartierul rezidenţial Dumbrăviţa

155

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Anastasiu, L. şi colab., Temperatura şi înflorirea plantelor, Bucureşti, Editura Ceres, 1985. 2. Anghel, I., Mitrache, L., Lecţii de geneticã, Bucureşti, 1995. 3. Anton, Doina, Floricultura generalã, Craiova, Raportul Universitãţii,1992. 4. Anton, Doina, Floricultura specialã, Craiova, Raportul Universitãţii,1999. 5. Apostol, Mihai, De la fizicã la metafizicã, Bucureşti, Editura Solteris, 1998. 6. Arpad J., - Istoricul podurilor din Timişoara, Ed. Mirton, Timişoara, 2001. 7. Atlan, H, L’organization Biologique et la Theorie de L’Information, Paris, Harman, 1972. 8. Avram, D., Ardelean, T.,I., Originea vieţii, Arad, Editura Concordia, 1996. 9. Banciu şi colab., Descoperiri epocale în biochimie, Bucureşti, Editura Albatros, 1990. 10. Bara, I., Corneanu, L., Elemente de radiobiologie vegetalã, Bucureşti, Editura Ceres, 1989. 11. Baronescu, Mãriuca, Îngrijirea plantelor de apartament, Bucureşti, Editura Image, 1999. 12. Bãla, Maria, Floriculturã generalã, Timişoara, Editura Mirton, 1998. 13. Bãlaşa, Mihai, Legumicultura, Bucureşti, Editura didacticã şi pedagogicã, 1998. 14. Baumeister Nicolette, New Landscape Architecture, Braun, 2007; 15. Bergson, Henry, Energia spiritualã, Bucureşti, Editura Antet, 1994. 16. Bird, C., Tompkins, P., Viaţa secretã a plantelor, Ploieşti, Editura Comentator, 1996. 17. Bohm, David, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994 18. Boldor, O. şi colab., Fiziologia plantelor, Bucureşti, Editura Didacticã şi pedagogicã, 1983. 19. Bontemps, M., Messegue, M., Secretele plantelor, Bucureşti, Editura Venus, 1996 20. Bradley S., “Tăierea plantelor ornamentale”, Editura RAO Bucureşti, 2007; 21. Brookes, J., The Small Garden, Tiger Books International London, 1992; 22. Burtic, D., Proiect de diplomă - Proiect de reamenajare peisagistică a sectorului ornamental din Parcul Botanic (Grădina Botanică) Timişoara în două variante, 1996 23. Burtic, D., Îndrumãtor de lucrãri practice la arhitecturã peisagerã – pentru uzul studenţilor, Editura Presa Universitarã Românã Timişoara, 2000 24. Burzo, E., Magneţi permanenţi, Bucureşti, Editura Academiei, 1986. 25. Burzo, E., Amãriuţei, A., Aspecte privind menţinerea calitãţii florilor tãiate de gladiole în apã şi în soluţie conservantã, Bucureşti, Revista de Horticulturã, 1989. 26. Butnaru, Gallia, Genetica, Timişoara, Editura I.A., 1985. 27. Butnaru, Gallia, Moartea celularã în embriogenezã şi morfogeneza plantelor, Timişoara, Buletin S.N.B.- nr.20, 1992. 28. Butnaru, Gallia, Studii privind acţiunea lichidelor magnetice asupra celulei, Timişoara, Buletin I.P.T.- nr.27, 1993. 29. Butnaru, Gallia, The Frontire Plant – Magnetic Fluids, Timişoara, Editura Mirton, 1994. 30. Butnaru, Gallia, Analiza cariotipului şi studiul mitozei în condiţii normale şi de hipogravitaţie, Timişoara, Raport U.S.A.B., 1997. 31. Butnaru, Gallia, Moisuc, Alexandru, Lucrãri practice de geneticã, Timişoara, Editura I. A., 1979. 32. Butnaru, Horia şi colab., Legumicultura, Bucureşti, Editura didacticã şi pedagocicã, 1992. 33. Butnaru, G., Butnaru, H., Rãspunsul unor substanţe de Lycopersicon aesculentum la cultura “in vitro”cu lichide magnetice, Cluj – Napoca, Sesiunea Jubiliarã, 50 ani,1994. 34. Butnaru, Gallia, Vekaş, L., Creşterea vegetativã a plantelor “in vitro”, în condiţii de clinostat, Timişoara, Raport U.S.A.B., 1995. 35. Butnaru, Gallia, Godeanu, Marioara, Calusogeneza şi embriogeneza în câmpuri de diferite forme,Bucureşti, Academia Oamenilor de ştiinţã- volum, 1997 36. Celan, Eugen, Biocâmp şi bioradiaţii, Bucureşti, Editura Teora, 1994. 37. Celan, Eugen, Materia vie şi radiaţiile, Bucureşti, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1995. 38. Cireaşã, Elena, Floricultura, Bucureşti, Editura didacticã şi pedagogicã, 1993 39. Ciplea I.L. Poluarea mediului ambiant, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1978.

156

40. Ciupa, V., Radoslav, R., Oarcea C., Oarcea, Z., Timişoara verde – Sistemul de spaţii verzi al Timişoarei, Editura Marineasa Timişoara, 2005; 41. Ciupa, V., Borza, D., Burtic, D., Strategia spaţiilor verzi în noua concepţie peisagistică, Editura Artpress Timişoara, 2003; 42. Ciupa, V., Arbori în peisajul Timişorean, Editura Artpress Timişoara, 2003; 43. Ciupa, V. şi colab., Biostimulatorii, Galaţi, Editura Sf. Apostol Andrei, 1996. 44. Ciupa, V., Dunã, Şt., Biocomunicaţia om–plantã, Bucureşti, Editura Sf. Apostol Andrei, 1997. 45. Cojocaru, Constantin, Biolocaţia activã, Bucureşti, Editura Tehnicã, 1991. 46. Cojocaru, Constantin, Biolocaţia activã, Bucureşti, Editura Tehnicã, 1993. 47. Collinge, William, Cartea energiilor, Bucureşti, Editura Lucman, 1998. 48. Comoroşan şi colab., Semnalul biologic, Bucureşti, Editura Academiei, 1992. 49. Constantin, D-tru, Inteligenţa materiei, Bucureşti, Editura Teora, 1992 50. Constantinescu M. M., Economia protecţiei mediului natural, Ed. Politică, Bucureşti, 1976. 51. Dima, Ion, Dicţionar de fizicã, Bucureşti, Editura Enciclopedicã, 1972. 52. Dinu V., Pădurea – apa – mediului înconjurător, Ed. Ceres, Bucureşti, 1974. 53. Dinu V., Mediul înconjurător în viaţa omenirii contemporane, Ed. Ceres, Bucureşti, 1979. 54. Dobrota, E., Topor, M., - Amenajări floricole exterioare, Ed. Agro-Silvică Bucureşti, 1966; 55. Drãgãnescu, M., Profunzimile lumii materiale, Bucureşti, Editura politicã, 1979. 56. Drãgãnescu, M., Bucure, Ortofizicã, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1985 57. Dumitrescu, I, F, Omul şi mediul electric; fenomene electrice de suprafaţã, Bucureşti, Editura ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1976. 58. Dumitrescu, I, F, Electrografia; metode electrografice şi biologice, Bucureşti, Editura Ştiinţificã şi Enciclopedicã, 1979. 59. Florincescu, A., Arhitectura peisajului, Ed. Divya Cluj-Napoca, 1999; 60. Francis R. Alison, “Tehnici de tuns”, Editura Aquila Oradea, 1993; 61. Giurgiu V., Conservarea pădurilor, Ed. Ceres, Bucureşti, 1978. 62. Giurgiu V., Realizări în 10 ani de amenajare a pădurilor, Revista Pădurilor, nr.8/1958 63. Godeanu, Mãrioara, Fenomene bioenergetice în ecosisteme, Al-II-lea simpozion “Bazele biologice ale proceselor de epurare ºi protecþia mediului”, Bistriþa, 1985. 64. Godeanu, Mãrioara, Piramida, Bucureşti, Revista Sting nr. 6, 1995. 65. Godeanu, Mãrioara, Celan, Eugen, Investigarea electronograficã a interacţuinilor la distanţa plantã – plantã, Viena, Simpozionul “Zone de graniţã în ştiinţele naturii”, 1980. 66. Godeanu, Mãrioara şi colab., Interferenţa câmpurilor bioenergetice naturale, Cluj–Napoca, Educaţie, economie, energie, vol. I, 1981. 67. Godeanu, Mãrioara, Mãmulaş, I., Studii electronografice pe Pistia Stratiotis, privind interacţiunea biologicã la distanţã, Fenomene bioenergetice în ecosisteme, 1981. 68. Godeanu, Mãrioara, Iulian, C, Biomasa, sursã de energie, A-II-a Conferinţã a Energeticienilor, România, 1988. 69. Godeanu, Mãrioara, Cristea, O., Probleme şi perspective în construirea sistemelor bioelectronice bazate pe plante superioare, Bucureşti, Studiu cercetare nr.21 – Biosenzori, 1989. 70. Godeanu, Mãrioara, Anton, M., Aspecte biofizice evidenţiate la plante (Pistia Stratiotis) prin metoda emisiilor de infraroşu, Iaşi, Congresul Naţional de Biologie “Emil Racoviţã”, 1992. 71. Godeanu, Mãrioara şi colab., Cercetãri privind testarea calitãţilor biologice a plantelor prin metoda cromatograficã, Iaşi, Congresul Naţional de Biologie “Emil Racoviţã”, 1992. 72. Godeanu, Mãrioara şi colab., Influenţa unor factori externi asupra germinãrii, creşterii şi dezvoltãrii plantelor de interes economic, România Journal of Biological Sciences, vol. I, nr.56, 1997 73. Grosu, Eugenia, Tainele creierului uman,Bucureşti, Editura Albatros, 1981. 74. Holodov, I., A., Magnetismul în biologie, Bucureşti, Editura ştiinţificã, 1974. 75. Iacobaş, Sanda, Godeanu, Mãrioara, Informaţia în cromatografia Pfeiffer ca legitate în interacţiunea organism – mediu. Aspecte energetice şi informaţionale în ecosisteme (comunicare), Brãila, 1989.

157

76. Ianculov, Iosif, Goian, Mircea, Contribuţii privind obţinerea unor extracte vegetale cu diferite utilizãri, Timişoara, Editura Eurostampa, 2000. 77. Ignatenko, A.,V., Din universul extrasenzorial, Bucureşti, Editura Tempus, 1994. 78. Iliescu A., Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, Bucureşti, 2003. 79. Iliescu, F., Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, 1998; 80. Iliescu Ana-Felicia, “Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali”, Editura Ceres Bucureşti, ; 2002 81. Ilieşiu N., Timişoara, Monografie istorică, Ed. Planetarium, Timişoara 2003. 82. Isac, M. şi colab., Biofizica, Bucureşti, Editura tehnicã, 1996. 83. Iulian, C, Efectul de piramidã, Ştiinţã şi Tehnicã, 1984. 84. Ivănescu D., Din istoria silviculturii româneşti, Ed. Ceres, Bucureşti, 1972. 85. Însurãţelu, T, Florea, S, Introducere în cosmogonia informaţionalã, Bucureşti, Editura Militarã, 1998. 86. Jacob, F., Logica viului, Bucureşti, Editura Enciclopedicã Românã, 1972. 87. Jagot, Paul, Puterea voinţei, Bucureşti, Editura Orfeu, 2000. 88. Jitaru, P., Acţiunea câmpului magnetic şi electromagnetic asupra organismelor animale, Bucureşti, Editura Academiei, 1987. 89. Junea A., Timişoara city, 2002 90. Lascăr, I., Terapie florală, Tipografia FED Bucureşti, 1998; 91. Lupei N., Biosfera, Ed. Albatros, Bucureşti, 1977. 92. Maliţa, Mircea, Sisteme în ştiinţele naturii, Bucureşti, Editura Academiei, 1979. 93. Massimi Tadi, Timişoara 2020 – viziune de ansamblu – studiu de caz, Alinea Editrice Florenţa, 2007; 94. Mateescu R., “Arbori şi arbuşti ornamentali”, Editura MAST Bucureşti, 2002; 95. Mărgărit A., “Arta peisageră între pasiune şi profesie”, Editura Cetatea de Scaun Târgovişte, 2004; 96. Mihăescu Gr., “Formarea şi întreţinerea coroanei la arbori”, Editura Ceres Bucureşti, 1996; 97. Morar, Roman, Cercetãri teoretice şi aplicative privind influenţa câmpurilor electromagnetice asupra proceselor biologice ale plantelor; tezã doctorat, Timişoara, I. P. Traian Vuia, 1976. 98. Morariu, U., Interacţiunea câmpului magnetic cu sistemele vii. Biofizica, Probleme actuale, Bucureşti, Editura Edimpex, 1992. 99. Moşneag, Anca, Mãrirea puterii de germinaţie a seminţelor prin aplicarea unor tehnici şi procedee inforenergetice, Galaţi, Simpozionul de inforenergeticã,1996, Bucureşti, Editura Fundaţia Sf. Apostol Andrei, 1997. 100. Moţoc, I., Structura moleculelor şi activitatea biologicã, Timişoara, Editura Facla, 1980. 101. Munteanu, I., Munteanu, R., Timiş Monografie, Editura Marineasa Timişoara, 1998; 102. Munteanu I., Timişoara, monografie, Ed. Mirton, Timişoara, 2002. 103. Negrulescu E., Săvulescu Al., ”Dendrologie”, Editura AgroSilvică de Stat Bucureşti, 1957; 104. Negruţiu, F., Spaţii verzi, Ed. Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1980; 105. Oarcea, Z., Ocrotirea naturii – filozofie şi împliniri, Editura Presa Universitarã Românã Timişoara, 1999; 106. Peterfi, Şt., Sãlãgeanu, N., Fiziologia plantelor, Bucureşti, Editura Didacticã şi Pedagogicã, 1972. 107. Pîrşan, Paul, Leguminoasele pentru boabe, Timişoara, Editura Mirton, 1998. 108. Pîrvu, Constantin, Universul plantelor, Bucureşti, Editura Enciclopedicã, 1997. 109. Popescu, V., Legumicultura, Bucureşti, Editura Ceres, 1996. 110. Pop, Adelina, Fiziologia vegetalã, Timişoara, Editura Cripton, 1997. 110. Preda, M., Palade, M., - Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, 1973; 112. Preda, M., Floricultură, Ed. Ceres, 1979; 113. Preda, M., Dicţionar dendro-floricol, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1989; 114. Primăria Municipiului Timişoara – Timişoara Ecologică – concept privind strategia în domeniul protecţiei mediului, Editura First Timişoara, 2008;

158

115. Primăria Municipiului Timişoara – Concept strategic de dezvoltare economică şi socială a Zonei Timişoara 2000-2007, 2000; 116. Primăria Municipiului Timişoara – Starea economică, socială şi de mediu a municipiului Timişoara, 2008 117. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu poluarea fonică Timişoara – 1996. 118. Primăria Municipiului Timişoara – Identificarea şi evaluarea gradului de poluare a solului din zone cu potenţial de risc ale municipiului Timişoara – 2007. 119. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind poluarea aerului asupra arborilor din municipiul Timişoara – 2006. 120. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind poluarea aerului asupra arborilor din parcuri (Pădurice, Copiilor, Poporului) – 2007. 121. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind calitatea aerului în zona de Est a municipiului Timişoara – 2007 – vol.1. 122. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind calitatea aerului în zona de Est a municipiului Timişoara – 2007 – vol.2. 123. Primăria Municipiului Timişoara – Aspecte ale poluării cauzate de traficul rutier în municipiul Timişoara – 1995. 124. Primăria Municipiului Timişoara – Măsurători componente chimice, aer – Deponeu Parţa – Şag – 2004. 125. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind microflora aeropurtată în Timişoara – 2006. 126. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu aerobiologic asupra calităţii aerului – 2007. 127. Primăria Municipiului Timişoara – Ecologizare canal Bega – studiu de fezabilitate – 2004. 128. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind calitatea apei stagnate şi de precipitaţii din municipiul Timişoara – partea I şi II – 2007. 129. Primăria Municipiului Timişoara – Evaluarea apei stagnate în Municipiul Timişoara – 2008. 130. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea apelor de precipitaţii în municipiul Timişoara – 2008. 131. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul unor specii şi soiuri de trandafiri – 2007. 132. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul privind parcările ecologice – 2007. 133. Primăria Municipiului Timişoara – Material informativ parcări ecologice – 2007. 134. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare multidisciplinară regională - Simpozion 2001. 135. Primăria Municipiului Timişoara – Harta strategică de zgomot a Timişoarei – 2008. 136. Primăria Municipiului Timişoara – Teme cercetare aer U.P. Timişoara –cercetări proprii (3 cercetări) – 2004. 137. Primăria Municipiului Timişoara – Măsurători de zgomot - strasuri – 1995, 1996. 138. Primăria Municipiului Timişoara – Cartarea pedologică şi agrotehnică – 1997 139. Primăria Municipiului Timişoara – Măsurători studii fonice – 2000. 140. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu poluări fonice – 2000. 141. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de fezabilitate canal Bega – 2000. 142. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind poluarea fonică – 2001. 143. Primăria Municipiului Timişoara – Contract privind poluarea fonică – 2001. 144. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol privind poluarea fonică – 2002. 145. Primăria Municipiului Timişoara – Aspecte privind igiena mediului urban CCIPA – 2002 146. Primăria Municipiului Timişoara – Aspecte privind igiena mediului urban – 2002 147. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul populaţiilor de păsări – Kiss – 2002 148. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind fenomenul de uscare arbori – 2003. 149. Primăria Municipiului Timişoara – Inventarierea şi evaluarea gradului de poluare a solurilor din principalele zone ale municipiului Timişoara – 2003 150. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol privind măsurare zgomot intersecţii – 2003. 151. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea populaţiilor de păsări – 2003. 152. Primăria Municipiului Timişoara – Analize sol Antene Mall – 2004 153. Primăria Municipiului Timişoara – Inventarierea şi evaluarea poluării solului – 2004

159

154. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea populaţiilor de păsări – 2004 155. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol privind măsurători de zgomot intersecţii – 2004 156. Primăria Municipiului Timişoara – Raport privind cercetarea populaţiei de câini – 2005 157. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de oportunitate combatere vectori – 2005 158. Primăria Municipiului Timişoara – Raport la contractul cu disciplina floricultură – 2006 159. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu poluare apă canalul Bega – 2006 160. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul populaţiei de păsări şi protecţia lor – 2006 161. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu – evaluare calitate şi cantitate factor apă – 2006 162. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetări privind uscarea arborilor ICAS – 2006 163. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol executare măsurători zgomot penetraţii – 2006. 164. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind harta acustică Timişoara – 2006 165. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul populaţiei de păsări şi protecţia lor – 2006 166. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind evaluarea calităţii şi cantităţii a factorului apă I – 2006 167. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul aerobiologic asupra calităţii aerului – polen – 2006 168. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul calităţii aerului – studii de caz – 2006 169. Primăria Municipiului Timişoara – Proiect pentru extindere perdele de protecţie – 2006 170. Primăria Municipiului Timişoara – Raport la contractul cu Facultatea de Floricultură – 2005. 171. Primăria Municipiului Timişoara – Protocol măsurători zgomot 14 intersecţii – 2004. 172. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de oportunitate privind concesionarea serviciului de management a populaţiei canine. – 2005 173. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu de cercetare ,, Determinarea speciilor şi numărul de agenţi patogeni în aer”, elaborat de DENKSTATT Gmbh, Viena 2008. 174. Primăria Municipiului Timişoara – Analiza aerobiologică asupra calităţii aerului prin monitorizarea volumetrică a aeroplanctonului şi aspecte privind impactul plantelor invazive şi alergofitelor asupra biodiversităţii mediului urban, elaborat de Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie, 2008. 175. Primăria Municipiului Timişoara – Identificarea şi evaluarea gradului de poluare a solului şi a stării de calitate din principalele zone ale teritoriului administrativ al municipiului Timişoara, elaborat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, Facultatea de Agricultură, 2008. 176. Primăria Municipiului Timişoara – Analiza stării de sănătate şi influenţa poluării aerului asupra arborilor din municipiul Timişoara, elaborat de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, Secţia Timişoara, 2008. 177. Primăria Municipiului Timişoara – Studiul unor specii şi soiuri de trandafiri din grupele: Tea hybrida şi Polyantha, elaborat de Facultatea de Horticultură a U.S.A.M.V.B.Timişoara, 2008. 178. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului. Analiza calităţii aerului în municipiul Timişoara, Laboratorul de Analize de Combustibil, Investigaţii Ecologice şi Dispersia Noxelor, 2008. 179. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind cercetarea şi dezvoltarea în domeniul protecţiei mediului, evaluarea apei stagnante în municipiul Timişoara, elaborat de Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, 2008. 180. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu ,,Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului: Cercetarea apelor din precipitaţii în municipiul Timişoara, elaborat de Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Hidrotehnică, Catedra de Hidraulică, Inginerie Sanitară şi Gospodărirea Apelor, 2008. 181. Primăria Municipiului Timişoara – Diagnoza foliară a poluării în unele parcuri şi scuaruri din municipiul Timişoara, 2008. 182. Primăria Municipiului Timişoara – Recomandări privind folosirea îngrăşămintelor, erbicidelor, pesticidelor şi biostimulatorilor la arborii şi arbuştii ornamentali, trandafiri, flori şi gazonul din amenajări peisagere, 2008; 183. Primăria Municipiului Timişoara - Dioxidul de carbon gazul vieţii sau al morţii Terrei, 2008

160

184. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind radioactivitatea apelor în municipiul Timişoara, 2009. 185. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului – 2009 186. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetarea apei din precipitaţii în municipiul Timişoara, 2009. 187. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului – Studiu aerobiologic asupra calităţii aerului prin monitorizarea volumetrică, 2009. 188. Primăria Municipiului Timişoara – Cercetare şi dezvoltare în domeniul protecţiei mediului – Studiu microbiologic asupra calităţii aerului, 2009 189. Primăria Municipiului Timişoara – Studiu privind reducerea nivelului de zgomot în municipiul Timişoara folosind asfalt cauciucat, 2009. 190. Radoslav, R., Despre urbanism, Editura Brumar Timişoara, 2004; 191. Roventa, I., Plante floricole perene de parcuri şi grădini, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti, 1968; 192. Sala, Florin, Utilizarea lichidelor magnetice cu rol specific în biologie, Tezã de doctorat, 2000, Timişoara, U. S. A. B.,1997. 193. Sãhleanu, V., Biofizica, Bucureşti, Editura Didacticã şi Pedagogicã, 1966 194. Stănescu, D., Pârvulescu, L., - Timişoara şi păsările ei, Editura Tempus Timişoara, 2008; 195. Şelaru, Elena, Flori cultivate în grãdinã, Bucureşti, Editura Grand, 1998. 196. Szent, Gyorgi, A., Bioenergetica, Bucureşti, Editura ştiinţificã, 1962. 197. Teodorescu, Dana, Ingineria biosistemelor, Timişoara, Editura Facla, 1978. 198. Toma, C., Niţã, M., Celula vegetalã, Iaşi, Editura Universitãţii Al. I. Cuza, 1995 199. Ţărău, D., Luca, M., Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică, Editura Marineasa, 2002; 200. Anne de Verteuil, Burton, V., Planing your Garden, Tiger Books International London, 1993; 201. Zaharia, D., Îndrumător pentru întocmirea proiectelor de spaţii verzi, Tipo-Agronomia Cluj- Napoca, 1986; 202. Zotic Vasile, Componentele spaţiului geografic (sistemul de spaţii geografice 203. Wagner, Şt., Trandafirul – de la mit la mileniul trei, ArtLEX Cluj-Napoca, 2002 204. Wilson Mathew, Grădinăritul modern într-un climat în schimbare, Editura Allfa Bucureşti, 2008; 205. XXX - Art & Décoration, juillet-août 1999; 206. XXX - Balades - Villes et Villages Fleuris, 1998; 207. XXX - Vannucci piante – Catalogue for resellers, 2009/2010; 208. XXX - Ghid informativ privind regenerarea urbană – principii şi practici europene, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, 2007; 209. XXX - Jardins en couleurs toute l′année, Grund Paris, 1984; 210. XXX - Mica enciclopedie de Horticultură, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1983; 211. XXX - Raport privind starea mediului în românia 212. XXX - Raport privind starea mediului în judeţul Timiş 213. XXX - Strategia tematică pentru Mediul Urban, 2006; 214. XXX – Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României – Orizonturi 2013 – 2020 – 2050, Bucureţti 2008 215. XXX - Hortinform 1/65 – Smochinul, în decorul peisagistic timişorean – prof. Dr. Gallia Butnaru, ing. Drd. Vasile Ciupa, 1998; 216. XXX - Lucrările Simpozionului Direcţiei de Mediu – Primăria Municipiului Timişoara, noiembrie 2007; 217. XXX - Mon jardin & ma maison, septembre 1999; 218. XXX - Unopiu', 1999; 219. XXX - Legea nr.58/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologicǎ, semnatǎ la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 (articolul 8);

161

220. XXX - Legea nr.13/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sǎlbatice şi a habitatelor naturale în Europa, adoptatǎ la Berna în 19 septembrie 1979. 221. XXX - Legea nr. 137/1995, cap.III, sect. A 4- a, art.59 privind protecţia resurselor naturale şi conservarea biodiversitǎţii 222. XXX - Hotărârea nr. 1030 din 18 octombrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.136/2000 privind mǎsurile de protecţie împotriva introducerii şi rǎspândirii organismelor de carantinǎ dǎunǎtoare plantelor sau produselor vegetale în România 223. XXX - Ordonanţei Guvernului nr.136/2000 privind mǎsurile de protecţie împotriva introducerii şi rǎspândirii organismelor de carantinǎ dǎunǎtoare plantelor sau produselor vegetale în România 224. XXX - Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (completată şi modificată de Legea nr. 313/2009) 225. XXX - Hotărâre a Consiliului Local nr. 112/1994 privind ocrotirea unor arbori cu valoare decorativă deosebită de pe raza municipiului Timişoara, 226. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 162/1997 privind unele măsuri de protecţie a arborilor de pe raza Municipiului Timişoara 227. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 155/1999 pentru completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 162/1997 privind unele măsuri de protecţie a arborilor de pe raza Municipiului Timişoara. 228. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 388/2000 privind evaluarea şi protejarea materialului dendro-floricol situat pe domeniul public concesionat cu diverse destinaţii 229. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 4/2003 privind aprobarea realizării aliniamentelor de arbori aferente drumurilor publice aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara 230. XXX - Hotărârea Consiliului Local nr. 43/2009 privind aprobarea „Regulamentului privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara” 231. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, (actualizată la data de 3.12.2008) 232. XXX - Legea nr. 265/2006 233. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 234. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 235. XXX - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 164/2008

162

Stan Vidrighin Carol Küttel Török János Eugeniu de Savoya

Béla Bartók Claudius Florimund Mercy Aurel Cosma Sever Bocu

ar:
RE O

163

în timp a oraşului

164

TIMIŞOARA 1853

165

MUNICIPIUL TIMISOARA 189 3 PORTULUI INTRE AR A TION ÎN 1893 SI RIL URBINI ACTUL

166

TEMPERATURI MAXIME ŞI MINIME EXTREME ALE AERULUI (°C) 1978 – 2009 STAŢIA METEOROLOGICĂ TIMIŞOARA

Anul T. max T. min Anul T. max T. min Anul T. max T. min 1978 32,5 -23,5 1989 34,0 -13,6 2000 39,5 -20,1 1979 35,6 -14,6 1990 35,0 -11,8 2001 37,4 -15,9 1980 34,8 -18,6 1991 34,4 -15,8 2002 36,8 -16,5 1981 36,2 -14,4 1992 37,5 -12,5 2003 37,9 -21,4 1982 35,4 -15,6 1993 38,0 -15,3 2004 37,0 -16,8 1983 35,2 -15,2 1994 37,3 -10,4 2005 36,6 -21,6 1984 36,0 -13,8 1995 33,8 -16,5 2006 34,8 -15,2 1985 36,6 -23,9 1996 35,4 -18,0 2007 41,1 -6,7 1986 34,9 -11,9 1997 34,0 -11,4 2008 38,3 -11,8 1987 36,6 -24,1 1998 37,0 -15,6 2009 35,2 -21,4 1988 39,5 -11,2 1999 35,1 -14,5

167

TIMIŞOARA ŞI PARCURILE ISTORICE

168

PARCURILE ŞI SCUARURILE TIMIŞOAREI în 2009

<< VIA
VMA N II
/ — FF NA INITOCTITI II TTMT SEM NDA
In Tr a 1 Vl IAU FT
AZN SE,
A ÎI) BIS ID)

169

Pădurile din jurul Timişoarei în anul 1867

170

LEGENDA Pădure actuală Pădure existentă F//ZA în 1870
Lac de acumulare — Sosea principală —— Drum județean sau comunal
proiectată (D Număr zonă recreativă 1. Acumularea Murani 2. Acumularea lanova
3. Pădurea Recaş 4. Pădurea Bistra 5. Parcul dendrologic Bazoş & Dlaia Alhina
7. Pădurea Chevereş 8. Lunca Pogănişului 9. Lunca Timişului Urseni
X% IL SNUL A 11. Pădurea Lighed 12. Băile Călacea Harta sistemului extravilan de spații verzi

171

Locaţiile de prelevare a probelor de sol, vegetaţie şi de măsurare a radioactivităţii din Timişoara

MUNICIPIUL TIMIŞOARA 22 pacat E rr E LEGENDA ATI LOCATII PRELEVARE PREBE VEGETATIE ar CI) e MI IURIE —, = NA

172

Locaţiile de prelevare probe de apă din fântânile publice forate

N N TIMISOARA
reda 73 LOCATII PRELEVARE PROBE APA DIN LACURIIBALTI
NBR TI RZ

173

Valori ale pH-ului solurilor din zonele cercetate

ic ZONA EA VERDE Ta LEGENDĂ 1.1. GB1 Ailanthus altissima Q valori 0-20 cm 1.2. GB2 Aesculus hippocastanum 1.3. GB3 Tilia cordata 21. PC1 Ailanthus altissima O valori 20-40 cm 2.2. PC2 Aesculus hippocastanum PC3 Tilia cordata GZ1 Acer campestre slab acid GZ2 Quercus cerris GZ3 Juglans nigra MS1 Acer pseudoplatanus MS2 Quercus cerris MS3 Acer campestre slab alcalin PV-ȚI Ulmus carpinifolia PV-Ţ2 Quercus cerris = 3. PV-Ţ3 Acer campestre moderat alcalin neutru

174

Valori ale indicelui de azot ale solurilor din zonele cercetate

dd. ZONA PARCUL CORONINI A E LEGENDĂ 11. GB1 Ailanthus altissima 1.2. GB2 Aesculus hippocastanum 1.3. GB3 Tilia cordata 2. PC1 Ailanthus altissima 2.2. PC2 Aesculus hippocastanum 2.3. PC3 Tilia cordata 3.1. GZ1 Acer campestre 3.2. GZ2 Quercus cerris 3.3. GZ3 Juglans nigra 4.1. MS1 Acer pseudoplatanus 4.2. MS2 Quercus cerris 4.3. MS3 Acer campestre 5.1. PV-ŢI Ulmus carpinifolia 5.2. PV-Ţ2 Quercus cerris 5.3.PV-Ţ3 Acer campestre LS ZONA PADUREA VERDE ȚÂNȚARI O valori 0-20 cm OD valori 20-40 cm valorimici E valori mijloci valori mari

175

Conţinutul de plumb al solurilor din zonele cercetate

LEGENDĂ
1.1.GB1 Ailanthus altissima O valori 0-20 cm 1.2. GB2 Aesculus hippocastanum 1.3. GB3 Tilia cordata 2.1. PC1 Ailanthus altissima OD valori20-40 cm == Et sr N
si Ce E EU ACR E E Se SRR 2.3. PC3 Tilia cordata 3.1. GZ1 Acer campestre 3.2. GZ2 Quercus cerris 3.3. GZ3 Juglans nigra 4.1. MS1 Acer pseudoplatanus 52: ea parvia Valori normale
4. 3. MS3 Acer campestre 5. PV-ŢI Ulmus carpinifolia 5.2. PV-Ţ2 Quercus cerris 5.3.PV-Ţ3 Acer campestre

176

4 pati A E i A pr) Watesario POD PRAIECTAT PESTE CANALUL BEGA STRADA BOBALNA TIMISOARA LI BEGA GRUP. PROIECTANT GENERAL i PR SC. MAXIDESIGN SRL. Mao |" PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA SF. ȚOMA 2005 PROIECTANT DE SPECIALITATE = FAZA DE PROIECTARE n pl SCARA PLAN DE AMPLASAMENT Pod peste canalul Bega pe strada Bobalna din Timisoara STRADA BOBALNA MUNICIPIUL TIMISOARA Proiectat: ing. Dimonu Sef proiect: Dimonu a PLAN Nr. Redaciat: ing. Dragan Aprobat: ing.0. Barbier| Bar 0 001.01

177

Strada Bacalbaşa

178

Pădurea Verde

LEGENDA PTT)
ti E E e E a a iai o NR ORT AL OBIECTIVULUI RECREATIV PARC Z00LOGC SATUL PESCARESC SATUL SPORTIV
POIANA FLORILOR POPA S. S-PARCUL DE DISTRACII PENTRU COPII G-NONTAGNE ROUSSE T-PAROUL FORESTIER INSTRUCTIV. DE OCROTIREA NATURII
tu IS mite aa vic imite un m de preia N d pară m near d spart , — ar d i m part
+ 15 < E
NT rea Pe n rap

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA APROBAT, JUDEŢUL TIMIŞ PRIMAR MUNICIPIUL TIMIŞOARA DR. ING. GHEORGHE CIUHANDU PRIMĂRIA NR.

REFERAT

Prin adresa nr. SC 2009-18095 din 06.08.2009 se solicita Direcţiei de Mediu demararea procedurilor de achiziţie a serviciului privind realizarea Studiului de fundamentare privind caracterul natural şi peisagistic al Municipiului Timişoara. Direcţia de Mediu şi-a asumat răspunderea întocmirii acestui studiu de către un colectiv sub îndrumarea dr. ing. Vasile Ciupa.

Astfel prin studierea mai multor surse bibliografice şi luându-se în considerare studiile de cercetare realizate de Primăria Municipiului Timişoara s- a putut întocmi o bună descriere a cadrului natural şi peisagistic.

Observaţiile adunate pe parcursul mai multor ani, în teren, de către consilierii Direcţiei de Mediu, amenajările efectuate în ultimii ani în spaţiile verzi, lucrările realizate pe baze ştiinţifice şi colaborarea cu instituţii şi organizaţii au condus la realizarea unui studiu de fundamentare a unor planuri urbanistice şi strategii de dezvoltare, cuprinzând date noi precum şi informaţii în premieră.

PROPUNEM:

Aprobarea studiului ca element de fundamentare a Planului Urbanistic

General al municipiului Timişoara pentru perioada următoare.

VICEPRIMAR ADRIAN ORZA

DIRECTOR DIRECŢIA DE MEDIU, ŞEF SERVICIU SPAŢII VERZI, VASILE CIUPA DIANA MIHAELA NICA

CONSILIER DANIELA BURTIC Red. DB, Dact. DB Cod F P53-01, Ver. 1