Hotararea Consiliului Local 64/13.02.2015 privind actualizarea tarifelor la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune nr.SC2006-15414/31.07.2006 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr.SC2015-3117/05.02.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale,din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Adresa nr.2940/03.02.2015 a SC Retim Ecologic Service SA înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr.RM2015-387/03.02.2015 de înaintare a memoriului tehnico-economic privind actualizarea tarifelor la contractual de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune nr.SC2006-15414/31.07.2006; Având în vedere prevederile art. 24 alin.2, 3 şi 4 din contractul SC2006-15414/31.07.2006 de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.192/25.05.2010 privind modificarea art. 24 alin.3 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune SC2006-15414/31.07.2006; Având în vedere prevederile Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată; Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, actualizată; Ordinul nr.109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.453/18.12.2007 privind aprobarea Regulamentului de Salubrizare al municipiului Timişoara şi a indicatorilor de performanţă ai Serviciului de Salubrizare, modificată şi completată prin Hotărârea nr.299/18.12.2012; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.d) şi alin.(6) lit.a) pct. 14 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă începând cu data de 01.03.2015 actualizarea cu indicele preţurilor de consum prevăzut în buletinul Statistic de Preţuri la capitolul SERVICII-la nivelul anului 2014, a tarifelor pentru prestarea activităţilor specifice serviciului de salubrizare, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Pentru tarifele actualizate prevăzute la art.1 se va încheia un act adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune SC2006-15414/31.07.2006, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3: Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Salubrizare din cadrul Direcţiei de Mediu a Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului-Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA; - Mass- media locale.
|