keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 458/09.09.2019 privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la Horticultura SA

09.09.2019

Hotararea Consiliului Local 458/09.09.2019
privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la Horticultura SA


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2019-21277/26.08.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara - domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2019-21277/26.08.2019 al Compartimentului Guvernanţa Corporativă din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 29.08.2019 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2019-21277/26.08.2019;
Având în vedere Adresa Direcţiei Economice nr. SC2019-21277/28.08.2019;
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor la HORTICULTURA SA nr. 7/30.07.2019 înregistrată cu nr. SC2019-021252/26.08.2019;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 99/20.09.2016 privind guvernanţa corporativă a societăţilor comerciale la care Consiliul Local al municipiului Timişoara este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 308/28.07.2017 privind constituirea Comisiei de selecţie în vederea evaluării/selecţiei membrilor consiliilor de administraţie ale întreprinderilor publice la care Consiliul Local al Municipiului Timişoara are calitatea de autoritate publică tutelară;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara 498/24.10.2018 privind aprobarea Planului de selecţie - componenta integrală şi a Profilului personalizat al Consiliului de Administraţie la HORTICULTURA SA;
În temeiul prevederilor art. 29 alin. (3) si (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
În temeiul dispoziţiilor art. 3 din Anexa 1 a Hotărârii de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul prevederilor art.139 alin.(1) şi alin.(3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la Horticultura S.A., conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi normelor de aplicare a acesteia.
Autoritatea publică tutelară - Consiliul Local al Municipiului Timişoara va propune candidaţi pentru funcţia vacantă de membru al Consiliului de Administraţie la Horticultura S.A, propuneri făcute în baza unei selecţii efectuate de către expertul independent contractat în acest sens, şi de către Comisia de selecţie constituită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 308/2017.

Art.2: Procedura de selecţie se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timişoara aprobate în acest sens.
Anunţul privind selecţia membrilor în consiliul de administraţie se publică, prin grija Primarului Municipiului Timişoara, respectând prevederile legale.
Sursa de finanţare a procedurii de selecţie este asigurată din bugetul local pe anul 2019, la Capitolul 51.02. " Autorităţi executive".

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Compartiment Guvernanţa Corporativă şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor;
- Direcţiei Generale Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Biroului Audit;
- Societăţii Horticultura SA;
- Compartimentului Guvernanţa Corporativă;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
P.SECRETAR GENERAL CAIUS ŞULI

Atasament: Expunere_motive.pdf

Cod FO53-03,Ver.2

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR COMPARTIMENT GUVERNANŢA CORPORATIVĂ

NR. SC2019-

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

Sectiunea 1

Titlul proiectului de hotărâre Proiect de hotărâre privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului

vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la HORTICULTURA SA

Sectiunea a 2 - a Motivul emiterii proiectului de hotărâre

Prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 7/30.07.2019, înregistrată cu nr.

SC2019-021252/26.08.2019, se solicită declanșarea unei noi proceduri de selecție pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administrație al Horticultura SA.

În temeiul prevederilor art. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, declanşarea procedurii de selecţie a membrilor consiliului de administraţie se realizează la data la care autoritatea publică tutelară emite actul administrativ în acest sens.

În concluzie, apreciem că este oportună iniţierea unui proiect de hotărâre privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la HORTICULTURA SA.

PRIMAR, CONSILIER, NICOLAE ROBU LAZĂR VIOLETA

2 (2 2 1 Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii

Atasament: Raport_specialitate.pdf

Cod FO53-01, ver. 1

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR COMPARTIMENT GUVERNANŢA CORPORATIVĂ

NR. SC2019- /

RAPORT DE SPECIALITATE privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul

Consiliului de Administraţie la Horticultura SA

Având în vedere Expunerea de motive nr. ................................... a Primarului Municipiului Timişoara şi Proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la Horticultura S.A;

Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 7/30.07.2019, înregistrată cu nr. SC2019-021252/26.08.2019;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 99/20.09.2016 privind guvernanţa corporativă a societăţilor comerciale la care Consiliul Local al municipiului Timişoara este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 308/ 28.07.2017 privind constituirea Comisiei de selecţie în vederea evaluării/selecţiei membrilor consiliilor de administraţie ale întreprinderilor publice la care Consiliul Local al Municipiului Timişoara are calitatea de autoritate publică tutelară;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara 498/24.10.2018 privind aprobarea Planului de selecţie - componenta integrală şi a Profilului personalizat al Consiliului de Administraţie la HORTICULTURA SA;

Facem următoarele precizări: Consiliul de Administrație la Horticultura SA este format din 7 membri însă doar 6

posturi au fost ocupate în urma procedurilor de selecție desfășurate în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Prin urmare, este necesară declanșarea unei noi selecții.

Declanşarea procedurii de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie se realizează conform prevederilor art. 3 din Anexa nr. 1 a Hotărârii de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice “În cazul societăţilor la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, la data la care autoritatea publică tutelară emite actul administrativ în acest sens.”

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. a) consiliul local exercită atribuţii privind organizarea şi funcţionarea societăţilor şi regiilor autonome de interes local, exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în cazul în care autoritatea publică tutelară, în numele acţionarului-stat sau unitate administrativ-teritorială propune candidaţi pentru funcţiile de membri ai consiliului de administraţie, aceste propuneri sunt făcute în baza unei selecţii prealabile efectuate de o comisie formată din specialişti în recrutarea resurselor umane.

De asemenea, autoritatea publică tutelară poate decide ca în procesul de selecţie

2 (2 2 1 Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii

Cod FO53-01, ver. 1

comisia să fie asistată sau selecţia să fie efectuată de un expert independent, ale cărui servicii sunt contractate de autoritatea publică tutelară, în acest caz, suportând costurile procedurii de selecţie.

Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem: Autoritatea publică tutelară aprobă declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea

postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la Horticultura S.A. Selecţia se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu

hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timişoara aprobate în acest sens. Autoritatea publică tutelară, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, va propune

candidaţi pentru funcţia vacantă de membru al Consiliului de Administraţie la Horticultura SA, propuneri făcute în baza unei selecţii efectuate de către expertul independent contractat în acest sens, şi de către Comisia de selecţie constituită prin HCL. 308/2017.

Anunţul privind selecţia membrilor în consiliul de administraţie se publică, prin grija Primarului Municipiului Timişoara, respectând prevederile legale.

Sursa de finanţare a procedurii de selecție este asigurată din bugetul local pe anul 2019 la Capitolul 51.02. “ Autorităţi executive”.

Având în vedere dispozițiile legale expuse în prezentul raport, apreciem că Proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea postului vacant din cadrul Consiliului de Administraţie la Horticultura S.A., îndeplineşte condiţiile pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării plenului Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

Consilier,

Lazăr Violeta

2 (2 2 1 Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii