keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 144/29.07.2003 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2004

29.07.2003

Hotararea Consiliului Local 144/29.07.2003
privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2004


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr.SC2003- 10065/10.06.2003 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru, studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, lucrări publice şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine, publică drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte şi Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială, ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara.
Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997;
Având în vedere prevederile art. 5 pct. 2 din Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, modificată şi completată;
În baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 13, 28, art.30 alin. (1), art. 31 alin. (4), art. 35 alin.(2), art. 45 alin. (2), art. 48, art. 49 alin. (4) si (7), art. 55 alin. (2), art. 58, 60, 67, 72, 73, art. 74 alin. (1) lit. b)-d) şi alin. (2), art. 75 şi Anexa nr. 5 lit. B pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile pct. 1.07, 1.08, 4.04, 6.02, 6.04, pct. 13.01 alin. 4, pct. 13.02, 13.03, 28.02, 30.01, pct. 31.02 alin. 2, pct. 31.03, 31.04, 35.04, 45.01, 48.01-48.06, 48.10, 49.01, 49.08, 55.02, 58.01, 60.02, 67.01, 72.01, 72.03, 73.01, 74.25, 75.03 şi 80.19 lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 1278/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Având in vedere prevederile HG 561/2003 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1278/2002;
Având in vedere prevederile art. 38 alin. (2) lit. d) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 - privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001- privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art. 1: Se stabilesc impozitele şi taxele locale pentru anul 2004, după cum urmează:
a) nivelurile stabilite în sume fixe sunt prevăzute în Anexa nr.1 care cuprinde impozitele şi taxele locale pentru 2003-2004;
b) cota prevăzută la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte la 1,5% ;
c) cota prevăzută la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte la 5%;
d) cota prevăzută la art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte la 3%;
e) cota prevăzută la art. 45 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte la tariful de cazare practicat de unităţile de profil, diferenţiat după cum urmează :
a) pentru unitati categoria o stea - 1%;
b) pentru unitati categoria doua stele - 2% ;
c) pentru unitati categoria trei stele - 3%;
d) pentru unitati categoria patru stele - 4 %;
e) pentru unitati categoria cinci stele - 5%;
Numărul de zile pentru care se datorează taxa hotelieră, este egal cu numărul zilelor de cazare.

Art. 2 : Bonificaţia prevăzută la art. 49 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte după cum urmează:
a) în cazul impozitului pe clădiri, la 10%;
b) în cazul impozitului pe teren, la 10%;


Art. 3 : Majorarea anuală prevăzută la art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte după cum urmează:
a) în cazul impozitului pe clădire datorat de către persoanele fizice pentru locuinţa de domiciliu, se menţine majorarea impozitului cu 30% acordată în anul 2003 şi pe parcursul anului fiscal 2004;
b) în cazul taxelor pentru eliberarea:
b.1. certificatului de urbanism la 50%;
b.2. autorizaţiei de construire la 50%;
b.3. autorizaţiei de foraje şi excavări la 50%;
b.4. autorizaţiei de desfiinţare la 50 %;
b.5. autorizaţiei privind lucrările de racorduri şi branşamente la 50%;
b.6. avizului Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului la 50%;
b.7. certificatului de nomenclatură stradală la 50%;
b.8. autorizaţiei de funcţionare pentru activităţile lucrative şi viză anuală la 50%;
b.9. autorizaţiei sanitare de funcţionare la 50%;
b.10. de copii heliografice la 50%;
b.11. certificatului de producător şi pentru viza trimestrială a acestuia la 50%;
c) în cazul taxei pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate prin afişaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare la 50% ;
d) în cazul taxei pentru firma instalată la locul exercitării activităţii la 50%;
e) în cazul taxei pentru vehiculele lente prevăzute în anexa nr. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 republicată şi modificată, la 50%;

(2) În cazul impozitelor şi taxelor locale stabilite in sume fixe, majorarea anuală prevăzută la alin. (1) este inclusă în nivelurile acestora prevăzute în Anexa nr. 1.


Art. 4 :Pentru determinarea impozitului pe clădiri şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire în cazul persoanelor fizice, precum şi a impozitului pe teren, pentru anul 2004 se aprobă delimitarea zonelor Municipiului Timişoara în intravilan, conform Anexei nr. 4.

Art.5: Terenurile pentru care nu se datorează taxa teren, potrivit pct. 2 lit B din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sunt prevăzute în Anexa nr. 5.

Art. 6 : Lista actelor normative prin care sunt instituite impozite şi taxe locale, inclusiv hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timişoara, prin care s-au instituit impozite şi taxe locale pe o perioadă de 5 ani anterior anului fiscal curent, este prevăzută in Anexa nr. 2.

Art.7 : Lista cuprinzând actele normative inclusiv hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timişoara, in temeiul cărora s-au acordat facilităţi fiscale pe o perioadă de 5 ani anteriori anului fiscal curent, este prevăzută în Anexa nr. 3.

Art. 8: Procedura de acordare a facilităţilor fiscale categoriilor de persoane fizice prevăzute la art. 49 alin. (2) din OG nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este reglementată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 97/27.05.2003.

Art. 9: Procedura privind reducerea cu până la 100% inclusiv a impozitului pe clădiri datorat de către contribuabilii persoane fizice, în cazul în care aceştia se obligă ca în anul 2004 să realizeze reparaţii de natura celor prevăzute la pct. 60.02 din HG nr. 561/2003 este prevăzută în Anexa nr. 6.

Art. 10: Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.11: Hotărârea Consiliului Local nr. 96/27.05.2003 privind nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2004 în municipiul Timişoara, se revocă.

Art. 12 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.13: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş:
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass-media locale;


Presedinte de sedinta
NICOLAE SUCIU
Contrasemneaza
P. SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Anexa5.pdf

ANEXA NR. 5 ZONA E001 :Cetatea Timisoara ( fragmente din fortificatie pastrate pe Calea Araduzlui, str. Brediceanu si str.Popa Sapca nr. 4 ) - P-ta Victoriei ( Operei ) – p-ta Huniade – str. Carol Telbicz – P-ta I.C. Bratianu –str. Dima - str. Sf. Ioan ZONA EOO2 : str. Timocului - str. Dacilor - str. Stefan cel Mare ( inclusiv fabrica de Bere ) - str. Scolii - str. Comanesti - P-ta Mitropolit Alexandru Sterca Sulutiu - P-ta Aurel Vlaicu - str. Th. Neculuta - str. Negruzzi - str. Grozescu – str. Timocului ( pana la str. Dacilor ) ZONA E003: Zona P-dul Neptun - str. Galati - str. D.Lintia - str. 3 August 1919 pana la nr. 33 - P-ta Acad. Corneliu Miclosi ( pana la intersectia cu str. Abrud ) - P-ta Romanilor ( delimitat de str. Dacilor , P- ta Traian , str. Stefan cel Mare , str. I L Caragiale , str. Episcop Bonaz , str. Coloniei ) ZONA E004: str. Tudor Vladimirescu - str. Dragalina ( inclusiv Biserica Romano –Catolica +statuia Sf. Ioan N ) - str. 16 Decembrie 1989 - str. Odobescu - str. Romulus – str.Gheorghe Doja - str. Brasov ZONA E005 : str. Memorandului del a nr. 1 la nr. 114 ( inclusiv P-ta Vasile Adamache si P-ta Iancu de Hunedoara ) ZONA E006: P-ta Iancu de Hunedoara - str. Savinesti – B-dul C.D. Loga – str. Asanesti ZONA E007 : P-ta Regina Maria - B-dul Regele Ferdinand – str. Piatra Craiului – B-dul Republicii ZONA E008: Camine B-dul T Ionescu - str. Baader - str.Infratirii ZONA E009 : str. Virtutii nr. 4 – str. Miahil Kogalniceanu nr. 19,21 ZONA E010: intersectia B-dul Regele Carol cu str.Iancu Vacarescu ZONA E011: intersectia B-dul Regele Carol cu B-dul Iuliu Maniu

ZONA E012 : STR. 1 Decembrie nr. 2-10 si str. Feldioara nr. 2-6 ZONA E013: str. Gabor Liviu nr. 1, 4 si str. Paris nr. 1 ZONA E014:P-ta Badea Cartan ( frontul vestic ) delimitat de Bv Take Ioescu si Spaiul Industria Lanii. ZONAE015: str. Gheorghe Doja de la P-ta Balcescu pana la str. Virgil Onitiu ZONA EO16: ansamblul Facultatea de Mecanica delimitat de Bv- Mihai Viteazul si Bv. Victor Babes ZONA E017 :str. Mihai Viteazul nr. 3,6,28 ZONA E018:str. Pestalozzi nr. 14-16 ZONA E019:str. Anton Seiler nr. 1-11 - Bv. Republicii nr. 11 – Splaiul Nicolaie Titulescu nr. 6-7 ZONA E020 : Splaiul Independentei de la nr. 1 la nr.4 ZONA E021:B-dul Revolutiei nr. 15 si Prefectura Timisoara – str. Nicu Filipescu ( pe partea Facultatii de Medicina ) – str. Regimentul 13 Calarasi ( pe partea Facultatii de Medicina ) - str. Henrich Heine ( pe partea Facultatii de Medicina ) - str. Henri Coanda ( pe partea Liceului Sanitar ) – str. Vasile Goldis ( pe partea Liceului Sanitar ) ZONA E022 :ansamblul P- ta Victoriei de la B-dul Regele Ferdinand pana la Opera si de la nr. 4 la nr. 8 si de la nr. la nr. 3 – B-dul Republicii nr. 2 ZONA E023 :Padurea Verde ( rezervatia de arhitectura si tehnica populara ) ZONA B033 : str. Gh Pop de Basesti nr. 2 ( Fabrica de Tutun ) ZONA B053 :B-dul 16 Decembrie 1989 nr. 50 ( Cazarma Pompieri ) ZONA B020:P-ta Avram Iancu nr. 13 ( Biserica Sarbeasca Sf. Nicolae ) ZONA B024: str.Lorena nr. 18 ( Turnbul de apa )

ZONA B054 :str. Ady Endre ( pod metalic ) ZONA B032 : B-dul Regele Ferdinand nr. 1 ( Catedrala Sf. Trei Ierarhi ) ZONA B046: B-dul C.D.Loga nr. 1 ( Primaria ). ZONA B019 : P-ta Iancu de Hunedoara ( castelul Huniazilor ) ZONA B047 : B-dul C.D. Loga nr. 7 ( Biserica de Lemn Sf. Dimitrie ) ZONA B048 : B-dul C.D.Loga nr. 37 ( Liceul C.D.Loga ) ZONA B049 :B-dul C.D.Loga nr. 44 –46 ( Vila + Clinica de Balneologie) ZONA B050:B-dul C.D.Loga nr. 45 ( Liceul Eftimie Murgu ) ZONA B017 :B-dul Eroilor de la Tisa nr. 24 ( Abatorul ) ZONA B057 : Centrala hidrotehnica pe Canalul Bega ZONA B004 :str. Andrei Saguna nr. 12 ( Biserica Sf. Ilie ) ZONA B030:str. Evlia Celebi nr. 2 ( casa turceasca ) ZONA B009:str.Ion Creanga nr. 16 ( Sinagoga din Fabric ) ZONA D010:Calea Lipovei , Cimitirul Eroilor ZONA D006: str. Ghiroda nr. 12 ( Obelisc ) ZONA D007 :P-ta Regina Maria ( monumentul lui Anton Seiler ) ZONA D016 :Parcul Central ( monumentul lui Vicentiu Babes ) ZONA D017 :Pardul Central ( bustul lui Barbu Stefanescu Delavrancea ) ZONA D018: Parcul Cinema Capitol ( bustul lui Mihai Eminescu ) ZONA D011: B-dul Mihai Viteazul nr. 1 ( monumentul lui Traian Lalescu ) ZONA D005 : B-dul Victor Babes nr. 2 ( monumentul Doctor A Candea )

ZONA D002,D003,D004: Parohia Ortodoxa Romana delimitata de B-dul L Rebreanu – str. Diaconu Coresi n r. 14 si str. Cosminului NOTA: Prezenta zonificare se completeaza cu harta. DIRECTOR SEF SERVICIU BDU Dr.Arh. RADU RADOSLAV Ing. ROBESCU DAN

Atasament: Anexa6.pdf

ANEXA 6 la HCL…………… Procedura de acordare a facilitatii de reducere cu 100% a impozitului pe cladiri datorat de contribuabilii persoane fizice, în Municipiul Timisoara

1.Pentru anul fiscal 2004 se reduce cu 100% impozitul pe cladiri datorat de contribuabilii persoane fizice, în cazul în care acestia se obliga ca în anul în care beneficiaza de aceasta facilitate fiscala sa realizeze lucrari de natura celor care se pot executa si fara autorizatie de construire si anume înlocuirea tâmplariei exterioare a cladirii ,reparatii si inlocuiri la finisaje exterioare – tencuieli , placaje si alte asemenea “plus pct. a), b) din art. 26 din H.G.561/2003” , inlocuirea acoperiselor terasa cu acoperis sarpanta , repararea troturarelor 2.Suma rezultata ca facilitate fiscala nu va depasi valoarea investita de contribuabil. 3.Pentru acordarea facilitatii, contribuabilii persoane fizice vor depune cereri pîna la data 30 octombrie a anului 2003(anul precedent celui în care va beneficia de facilitate).Cererea va contine toate datele de identificare ale contribuabilului necesare la stabilirea taxelor si va fi însotita de o declaratie pe proprie raspundere prin care se obliga sa execute lucrarile prevazute la pct. 1, cu descriere si mentionarea cantitatilor si valoarea estimativa de investit. 4.Contribuabilii proprietari, persoane fizice, beneficiaza de aceasta facilitate în cazul în care utilizeaza bunul imobil numai pentru locuit sau activitati necomerciale 5.Contribuabilii proprietari, persoane fizice, beneficiaza de aceasta facilitate în cazul în care , la data depunerii cererii, nu au datorii la impozitul pe cladiri. 6.Beneficiarii facilitatii si cuantumul acesteia pe fiecare contribuabil se inscriu în Anexa………………la hotarîrea prin care se aproba contul de încheiere a exercitiului bugetar pentru anul 2004. 7.Pîna la 1 ianuarie 2004 se va constata starea imobilelor înainte de executarea lucrarilor, prin proces verbal încheiat între beneficiarii facilitatii prevazuti în anexa mentionata mai sus si functionari din cadrul Directiei Urbanism. 8.Constatarea realizarii lucrarilor se realizeaza prin procese verbale de constatare, individuale sau colective, dupa cum situatia o impune, încheiate între partile mentionate mai sus.Se vor mentiona cantitatile de lucrari realizate si valoarea lor.Se va sustine valoarea investita cu acte, ale caror copii vor fi anexate la procesul verbal 9.În cazul în care se constata ,pe baza proceselor verbal prevazute la pct.8, ca lucrarile nu au fost realizate potrivit obligatiilor asumate prin declaratie, , facilitatile fiscale se considera ca fiind acordate necuvenitcontribuabililor în cauza stabilindu-li-se din oficiu obligatiiile la plata referitoare la impozitul pe cladiri , în conformitate cu prevederile legale.

DIRECTIA URBANISM

Dr. arh. Radu Radoslav

Atasament: Referat.pdf

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA A P R O B A T DIRECTIA ECONOMICA PRIMAR SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE GHEOROGHE CIUHANDU PERSOANE JURIDICE NR. ____________________________

R E F E R A T privind nivelul impozitelor si taxelor locale

prevazute de OG nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale

Ordonanta de Guvern nr. 36/2002 republicata privind impozitele si taxele

locale si HG nr. 1278/2002 pentru aplicarea OG nr. 36/2002, modificata, instituie in sarcina Consiliului Local obligatia de a adopta hotarari privind stabilirea impozitelor si taxelor locale. Astfel, potrivit dispozitiilor art.73 alin. 1 din OG nr. 36/2002, consiliul local adopta “hotarari privind stabilirea de impozite si taxe locale, intre limitele si in conditiile prezentei hotarari, in cursul lunii mai a fiecarui an pentru anul fiscal urmator “.

Avand in vedere aceste dispozitii, impozitele si taxele datorate bugetului local in anul 2004 trebuie aprobate in cursul luni mai a anului curent.

Consiliul Local trebuie sa stabileasca cotele impozitului pe cladiri in cazul persoanelor juridice (art.6, alin.1 si 2) cotele taxei hoteliere (art.45, alin.2), cota stabilita din valoarea contractului in cazul taxei pentru reclama si publicitate (art.31 alin.1), cuantumul taxei datorata de contribuabili pentru folosirea mijloacelor de publicitate (art.31 alin.2), a taxei pentru firmele instalate la locul exercitarii activitatii (art. 31 alin.3), cuantumul taxei pentru activitati artistice si distractive de videoteca si discoteca (art.35 alin.1), cuantumul taxei pentru vehiculele lente (art.48 alin.3).

Potrivit art.48 alin.1 din OG 36/2002 “in exercitarea atributiilor ce le revin in administrarea domeniului public si privat al unitatii administrativ teritoriale, consiliile locale sau judetene pot institui taxe zilnice cuprinse intre 1.000 si 100.000 pentru utilizarea temporara a locurilor publice si pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor instorice, de arhitectura si arheologie”.

Potrivit art.72 din OG 36/2002 “ in functie de conditiile locale specifice zonei, Consiile locale sau judetene, dupa caz, pot majora anual cu pana la 50% impozitele si taxele locale prevazute de prezenta ordonanta.“ Avand in vedere prevederile legale amintite, Directia Economica din cadrul P.M.T a promovat un proiect de hotarare privind nivelul impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2004, in termenul prevazut la art. 73 alin. 1 din OG nr. 36/2002 republicata. In conditiile in care impozitele si taxele locale stabilite in sume fixe, valorile impozabile prevazute in anexa nr. 1 din OG nr. 36/2002 precum si taxele in sume fixe instituite prin reglementarile prevazute la art. 74 alin. 1 lit. b-d din OG nr. 36/2002 au fost indexate de Guvern abia in luna iunie prin HG nr. 561/2003 care modifica si completeaza inclusiv prevederile HG nr. 1278/2002, este necesara adoptarea unei noi hotarari care sa respecte prevederile noului act no rmativ, hotararea aprobata in luna mai urmand a fi revocata. Prin HG nr. 561/2002 a fost aprobat inclusiv modelul-cadru al hotararii Consiliului Local privind stabilirea impozitelor si taxelor locale in scopul asigurarii principiilor transparentei, aplicarii unitare si autonomiei loacel prevayute la pct. 1.02 din HG nr. 1278/2002.

Avand in vedere cele prevazute mai sus

PROPUNEM

1. Stabilirea impozitele si taxele locale pentru anul 2004, dupa cum urmeaza : a) nivelurile stabilite în sume fixe sunt prevazute în Tabloul cuprinzând

impozitele si taxele locale pentru 2003-2004, constituind anexa nr. 1 la proiectul de hotarare

b) cota prevazuta la art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste la 1,5%

c) cota prevazuta la art. 6 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste la 5%

d) cota prevazuta la art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste la 3%

e) cota prevazuta la art. 45 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste la tariful de cazare practicat de unitatile de profil, diferentiat dupa cum urmeaza :

a) pentru unitati categoria o stea – 1% b) pentru unitati categoria doua stele – 2% a) pentru unitati categoria trei stele – 3% b) pentru unitati categoria patru stele – 4 % c) pentru unitati categoria cinci stele – 5%.

2. Bonificatia prevazuta la art. 49 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr.

36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste dupa cum urmeaza:

a) în cazul impozitului pe cladiri, la 10% b) în cazul impozitului pe teren, la 10%.

3. Majorarea anuala prevazuta la art. 72 din Ordonanta Guvernului nr.

36/2002 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste dupa cum urmeaza: a) în cazul impozitului pe cladire datorat de catre persoanele fizice pentru locuinta de

domiciliu, acesta ramâne la nivelul anului 2003, mentinându-se majorarea cu 30%,

b) în cazul taxelor pentru eliberarea: e.1. certificatului de urbanism la 50% e.2. autorizatiei de construire la 50% e.3. autorizatiei de foraje si excavari la 50% e.4. autorizatiei de desfiintare la 50 % e.5. autorizatiei privind lucrarile de racorduri si bransamente la 50% e.6. avizului comisiei de urbanism si amenajarea teritoriului la 50% e.7. certificatului de nomenclatura stradala la 50% e.8. autorizatiei de functionare pentru activitatile lucrative si viza anuala la 50% e.9. autorizatiei sanitare de functionare la 50% e.10. de copii heliografice la 50% e.11. certificatului de producator si pentru viza trimestriala a acestuia la 50%

c) în cazul taxei pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afisaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare la 50% d) în cazul taxei pentru firma instalata la locul exercitarii activitatii la 50% e) în cazul taxei pentru vehiculele lente prevazute în anexa nr. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 republicata si modificata la 50% (2) În cazul impozitelor si taxelor locale stabilite in sume fixe, majorarea anuala prevazuta la alin. (1) este inclusa în nivelurile acestora prevazute în anexa nr. 1 la proiectul de hotarâre. 4. Pentru determinarea impozitului pe cladiri si a taxei pentru eliberarea autorizatiei de construire în cazul persoanelor fizice, precum si a impozitului pe teren, pentru anul 2004 se aproba delimitarea zonelor municipiului Timisoara în intravilan, conform anexei nr. 4 la proiectul de hotarâre.

Delimitarea zonelor in extravilan a fost aprobata prin HCL nr. 101/2003. 5. Terenurile pentru care nu se datoreaza taxa, potrivit pct. 2 lit. B din anexa

nr. 5 la Ordonanta Guvernului nr. 36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare sunt prevazute în anexa nr. 2 la proiectul de hotarâre. 6. Lista actelor normative prin care sunt instituite impozite si taxe locale, inclusiv hotarârile Consiliului Local al Municipiului Timisoara, prin care s-au instituit impozite si taxe locale pe o perioada de 5 ani anterior anului fiscal curent, este prevazuta in anexa nr. 2 la proiectul de hotarâre. 7. Lista cuprinzând actele normative inclusiv hotarârile Consiliului Local al Municipiului Timisoara, in temeiul carora s-au acordat facilitati fiscale pe o perioada de 5 ani anteriori anului fiscal curent, este prevazuta în anexa nr. 3. 8. procedura de acordare a facilitatilor fiscale categoriilor de persoane fizice prevazute la art. 49 alin. (2) din OG nr. 36/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare este reglementata prin Hotarârea Consiliului Local nr. 97/2003, iar procedura privind reducerea cu pâna la 100% inclusiv a impozitului pe cladiri datorat de catre contribuabilii persoane fizice, în cazul în cazul în care acestia se obliga ca în anul 2004 sa realizeze reparatii de natura celor prevazute la pct. 60.02 din HG nr. 561/2003 este prevazuta în anexa nr. 6 la proiectul de hotarâre.

8. Anexele nr. 1-6 fac parte integranta din proiectul de hotarâre. 9. Revocarea HCL nr. 96/27.05.2003 privind nivelul impozitelor si taxelor

locale pentru anul fiscal 2004, in municipiul Timisoara. VICEPRIMAR DIRECTOR ECONOMIC

ADRIAN ORZA ADRIAN BODO

Vizat juridic MIRELA GANEA

Atasament: Anexa3.pdf

ANEXA NR. 3

Lista actelor normative si a hotarârilor de Consiliu Local al municipiului Timisoara în temeiul carora s-au acordat facilitati fiscale

• HG nr. 714 din 2 septembrie 1999 pentru aprobarea procedurii si competentelor de acordare a înlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri ale bugetelor local

• OUG nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare publicata în Monitorul Oficial nr. 233/08.04.2002

• OUG nr. 147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare si pentru modif icarea unor acte normative, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 821/13.11.2002

• Legea nr. 491/2002 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare publicata în Monitorul Oficial nr. 522/18.06.2002

• OG nr. 36/2002 republicata privind impozitele si taxele locale • OG nr. 36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia fiscala • OUG nr. 12/2003 privind scutirea de la plata impozitului pe terenurile din

extravilanul localitatilor • HG nr. 1.278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru

aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale

• HG nr. 149/2003 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.278/2002

• HCLMT nr. 143/2000 privind acordarea unor înlesniri la plata obligatiilor bugetare reprezentând impozite si taxe si alte venituri ale bugetului local datorate de persoane juridice

• HCLMT nr. 31/2001 pentru prelungirea termenelor prevazute în HCL nr. 143/2000

• HCLMT nr. 170/2001 privind scutirea la plata a majorarilor de întârziere aferente obligatiilor bugetare si a altor venituri la bugetul local datorate de persoanele fizice

• HCLMT nr. 131/2002 privind procedura de acordare a facilitatilor fiscale • HCLMT nr. 305/2002 privind avizarea constructiilor speciale care nu vor fi

supuse impozitului pe constructii • HCLMT nr. 407/2002 pentru modificarea si completarea HCL nr. 140/2002

Atasament: Anexa1.pdf

Anexa 1

T A B L O U L cuprinzând impozitele si taxele locale

I. ORDONANTA GUVERNULUI NR. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, republicata

VALORILE IMPOZABILE PREVAZUTE ÎN ANEXA NR.I, PRECUM SI AL IMPOZITELOR SI TAXELOR LOCALE STABILITE ÎN SUME FIXE

care se indexeaza anual în conditiile art.67 si art.74 alin.(1) lit.b)-d) din Ordonanta Guvernului nr.36/2002, republicata

VALORILE IMPOZABILE pe metru patrat de suprafata construita desfasurata la cladiri si alte constructii

apartinând persoanelor fizice Art.5 alin.(1) – ANEXA Nr.1

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2004 Valoarea impozabila

- lei/m² - Valoarea impozabila

- lei/m² -

Felul cladirilor si al altor constructii impozabile

Cu instalatii de apa, canalizare, electrice,

încalzire [conditii cumulative***)]

Fara instalatii de apa, canalizare,

electrice, încalzire

Cu instalatii de apa, canalizare, electrice,

încalzire [conditii cumulative***)]

Fara instalatii de apa, canalizare,

electrice, încalzire 0 1 2 3 4 5

Cladiri: x x x x a) cu pereti sau cadre din beton armat, din caramida arsa, piatra naturala sau din alte materiale

5.300.000 3.100.000 5.900.000 3.500.000 1

b) cu pereti din lemn, caramida nearsa, valatuci, paianta si alte materiale asemanatoare

1.400.000 900.000 1.600.000 1.000.000

Constructii anexe, situate în afara corpului principal al c ladirii x x x x a) cu pereti din caramida arsa, piatra, beton sau din alte

materiale asemanatoare 900.000 800.000 1.000.000 900.000

C A

PI T

O L

U L

II

I

M PO

Z IT

U L

PE

C

L A

D IR

I

2

b) cu pereti din lemn, caramida nearsa, paianta, valatuci etc. 500.000 300.000 600.000 400.0 00

IMPOZITUL PE TERENURILE SITUATE ÎN INTRAVILAN

Art.12 alin.(1) – ANEXA Nr.3 - lei/m² - NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003 NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2004

Nivelurile impozitului, pe ranguri de localitati Nivelurile impozitului, pe ranguri de localitati

Zona în cadrul

localitatii 0 I II III IV V 0 I II III IV V

A 5.900 4.900 4.300 3.700 500 400 6.525 5.420 4.760 4.095 555 445 B 4.900 3.700 3.000 2.500 400 300 5.420 4.095 3.320 2.765 445 335 C 3.700 2.500 1.900 1.200 300 200 4.095 2.765 2.100 1.330 335 225 D 2.500 1.200 1.000 700 200 100 2.765 1.330 1.110 775 220 110

IMPOZITUL PE TERENURILE SITUATE ÎN EXTRAVILAN

Art.12 alin.(1) –ANEXA Nr.4 - lei/m² - NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL

2003 NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL

2004 Nr. crt.

Zona Categoria de folosinta

Zona I Zona a II-a

Zona a III-a

Zona a IV-a

Zona I Zona a II-a

Zona a III-a

Zona a IV-a

1 Terenuri cu constructii*) 10 9 8 7 11 10 9 8 2 Arabil 15 12 10 8 17 13 11 9 3 Pasuni 12 10 8 6 13 11 9 7 4 Fânete 12 10 8 6 13 11 9 7 5 Vii 25 20 15 10 28 22 17 11 6 Livezi 30 25 20 15 33 28 22 17 7 Paduri si alte terenuri cu

vegetatie forestiera 15 12 10 8 17 13 11 9

8 Terenuri cu ape 8 6 4 x 9 7 5 x *) Nu se ia în calcul suprafata construita la sol a cladirilor

TAXA PE TEREN Art.18 alin.(1) - lei/km - Taxa pe teren

VALORILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

VALORILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2004 a) pentru drumuri 200.000 222.000

C

A PI

T O

L U

L

II I

I M

PO Z

IT U

L S

I T

A X

A P

E T

E R

E N

b) pentru cai ferate normale 390.000 432.000

c) pentru cai ferate înguste 200.000 222.000

TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT Art.21 alin.(1) – ANEXA Nr.6 lit.A pct.I Pentru mijloace de transport cu tractiune mecanica:

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2004

Tipul mijlocului de transport

- lei/an/500 cm³ sau frac tiune - - lei/an/500 cm³ sau fractiune - a) autoturisme cu capacitatea cilindrica de pâna la 2.000 cm³, inclusiv 58.000 65.000 b) autoturisme cu capacitatea cilindrica de peste 2.000 cm³ 72.000 80.000 c) autobuze, autocare, microbuze 117.000 130.000 d) autovehicule de pâna la 12 tone, inclusiv 126.000 140.000 e) tractoare înmatriculate 78.000 87.000 f) motociclete, motorete si scutere 29.000 33.000 Art.21 alin.(2) – ANEXA Nr.6 lit.A pct.II Pentru autovehicule de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone:

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2004 Taxa – lei/an/autovehicul - Taxa - lei/an/autovehicul -

Numarul axelor si masa totala maxima autorizata (în tone)

Axa/axe motoare cu suspensie

pneumatica sau un echivalent recunoscut

Axa/axe motoare cu alt sistem de

suspensie

Axa/axe motoare cu suspensie

pneumatica sau un echivalent

recunoscut

Axa/axe motoare cu alt sistem de

suspensie

1. Autovehicule cu doua axe si cu masa x x x x a) peste 12 t, dar nu mai mult de 13 t 1.000.000 1.100.000 1.106.000 1.217.000 b) peste 13 t, dar nu mai mult de 14 t 1.100.000 1.200.000 1.217.000 1.327.000 c) peste 14 t, dar nu mai mult de 15 t 1.200.000 1.400.000 1.327.000 1.548.000 d) peste 15 t, dar nu mai mult de 18 t 1.400.000 2.800.000 1.548.000 3.097.000 2. Autovehicule cu trei axe si cu masa x x x x a) peste 15 t, dar nu mai mult de 17 t 1.100.000 1.200.000 1.217.000 1.327.000 b) peste 17 t, dar nu mai mult de 19 t 1.200.000 1.300.000 1.327.000 1.438.000 c) peste 19 t, dar nu mai mult de 21 t 1.300.000 1.600.000 1.438.000 1.770.000 d) peste 21 t, dar nu mai mult de 23 t 1.600.000 2.500.000 1.770.000 2.765.000 e) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 2.500.000 3.800.000 2.765.000 4.203.000

C

A P

IT O

L U

L IV

T

A X

A A

S U

P R

A M

IJ L

O A

C E

L O

R D

E T

R A

N S

P O

R T

f) peste 25 t, dar nu mai mult de 26 t 2.500.000 3.800.000 2.765.000 4.203.000

3. Autovehicule cu patru axe si cu masa x x x x a) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 1.600.000 1.700.000 1.770.000 1.880.000 b) peste 25 t, dar nu mai mult de 27 t 1.700.000 2.500.000 1.880.000 2.765.000 c) peste 27 t, dar nu mai mult de 29 t 2.500.000 4.000.000 2.765.000 4.424.000 d) peste 29 t, dar nu mai mult de 31 t 4.000.000 6.000.000 4.424.000 6.636.000

e) peste 31 t, dar nu mai mult de 32 t 4.000.000 6.000.000 4.424.000 6.636.000 Art.21 alin.(2) – ANEXA Nr.6 lit.A pct.III Pentru combinati de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport

masa totala maxima autorizata de peste 12 tone:

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2004 Taxa - lei/an/autovehicul - Taxa - lei/an/autovehicul -

Numarul axelor si masa totala maxima autorizata (în tone)

Axa/axe motoare

cu suspensie pneumatica sau

un echivalent recunoscut

Axa/axe motoare cu alt sistem de

suspensie

Axa/axe motoare cu suspensie

pneumatica sau un echivalent

recunoscut

Axa/axe motoare cu alt sistem de

suspensie

1. Autovehicule cu 2+1 axe si cu masa: x x a) peste 12 t, dar nu mai mult de 14 t 1.000.000 1.100.000 1.106.000 1.217.000 b) peste 14 t, dar nu mai mult de 16 t 1.100.000 1.200.000 1.217.000 1.327.000 c) peste 16 t, dar nu mai mult de 18 t 1.200.000 1.300.000 1.327.000 1.438.000 d) peste 18 t, dar nu mai mult de 20 t 1.300.000 1.400.000 1.438.000 1.548.000 e) peste 20 t, dar nu mai mult de 22 t 1.400.000 1.500.000 1.548.000 1.659.000 f) peste 22 t, dar nu mai mult de 23 t 1.500.000 1.600.000 1.659.000 1.770.000 g) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 1.600.000 2.000.000 1.770.000 2.212.000 h) peste 25 t, dar nu mai mult de 28 t 2.000.000 3.400.000 2.212.000 3.760.000 2. Autovehicule cu 2+2 axe si cu masa: x x x x a) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 1.200.000 1.300.000 1.327.000 1.438.000 b) peste 25 t, dar nu mai mult de 26 t 1.300.000 1.600.000 1.438.000 1.770.000 c) peste 26 t, dar nu mai mult de 28 t 1.600.000 2.000.000 1.770.000 2.212.000 d) peste 28 t, dar nu mai mult de 29 t 2.000.000 2.300.000 2.212.000 2.544.000 e) peste 29 t, dar nu mai mult de 31 t 2.300.000 3.700.000 2.544.000 4.092.000 f) peste 31 t, dar nu mai mult de 33 t 3.700.000 5.200.000 4.092.000 5.751.000 g) peste 33 t, dar nu mai mult de 36 t 5.200.000 7.900.000 5.751.000 8.737.000 h) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 5.200.000 7.900.000 5.751.000 8.737.000 3. Autovehicule cu 2+3 axe si cu masa: x x x x

C

A P

IT O

L U

L IV

T

A X

A A

S U

P R

A M

IJ L

O A

C E

L O

R D

E

T R

A N

S P

O R

T

a) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 4.200.000 5.700.000 4.645.000 6.304.000

b) peste 38 t, dar nu mai mult de 40 t 5.700.000 8.000.000 6.304.000 8.848.000 4. Autovehicule cu 3+2 axe si cu masa: x x x x a) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 3.500.000 5.000.000 3.871.000 5.530.000 b) peste 38 t, dar nu mai mult de 40 t 5.000.000 7.000.000 5.530.000 7.742.000 c) peste 40 t, dar nu mai mult de 44 t 7.000.000 7.900.000 7.742.000 8.737.000 5. Autovehicule cu 3+3 axe si cu masa: x x x x a) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 2.800.000 3.100.000 3.097.000 3.429.000 b) peste 38 t, dar nu mai mult de 40 t 3.100.000 3.700.000 3.429.000 4.092.000 c) peste 40 t, dar nu mai mult de 44 t 3.700.000 7.500.000 4.092.000 8.295.000 Art.21 alin.(4) – ANEXA Nr.6 lit.B Pentru remorci, semiremorci si rulote:

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2004

Capacitatea

Taxa - lei/an - Taxa - lei/an - 1. Pentru remorci, semiremorci si rulote: x x a) pâna la o tona inclusiv 59.000 65.000 b) între 1 si 3 tone inclusiv 194.000 215.000 c) între 3 si 5 tone inclusiv 292.000 323.000 d) peste 5 tone 370.000 409.000 2. Pentru mijloace de transport pe apa: x X a) luntre, barci fara motor, folosite pentru uz si agrement personal 100.000 111.000 b) barci fara motor, folosite în alte scopuri 300.000 332.000 c) barci cu motor 600.000 664.000 d) bacuri, poduri plutitoare 5.000.000 5.530.000 e) salupe 3.000.000 3.318.000 f) iahturi 15.000.000 16.590.000 g) remorchere si împingatoare: g.1. pâna la 500 CP 3.000.000 3.318..000 g.2. între 501 si 2.000 CP 5.000.000 5.530.000 g.3. între 2.001 si 4.000 CP 8.000.000 8.848.000 g.4. peste 4.000 CP 12.000.000 13.272.000 h) vapoare – pentru fiecare 1.000 tdw sau fractiune din aceasta 1.000.000 1.106.000 i) ceamuri, slepuri si barje fluviale, în functie de capacitatea de încarcare:

x x

i.1. pâna la 1.500 tone inclusiv 1.000.000 1.106.000

i.2. între 1.5001 si 3.000 tone inclusiv 1.500.000 1.659.000

i.3. peste 3.000 tone 2.500.000 2.765.000

Art.28 – ANEXA Nr.7 Pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor:

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2004

A. În domeniul constructiilor taxele se stabilesc în functie de valoarea acestora sau a instal atiilor, de suprafata terenurilor sau de natura serviciilor prestare,

astfel:

Taxa - lei/m² - Taxa - lei/ m² - 1. Pentru eliberarea certificatului de urbanism, în functie de suprafata pentru

care se solicita: x x

1.1. în mediul urban: x x a) pâna la 150 m² inclusiv 35.000 58.000 b) între 151 si 250 m² inclusiv 47.000 78.000 c) între 251 si 500 m² inclusiv 60.000 100.000 d) între 501 si 750 m² inclusiv 72.000 119.000 e) între 751 si 1.000 m² inclusiv 85.000 141.000 f) peste 1.000 m² 85.000+130 lei/ m²

pentru ceea ce depaseste suprafata de 1.000 m²

141.000+216 lei/ m² pentru ceea ce depaseste

suprafata de 1.000 m² 2. Pentru eliberarea autorizatiei de foraje si excavari, necesare studiilor

geotehnice, ridicarilor topografice, exploatarilor de cariera, balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploatari taxa datorata pentru fiecare m² este cuprinsa între:

48.000

80.000

3. Pentru eliberarea autorizatiei de construire pentru chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere, situate pe caile si în spatiile publice, precum si pentru amplasarea corpurilor si a panourilor de afisaj, a firmelor si reclamelor taxa datorata este:

48.000

80.000

4. Pentru eliberarea autorizatiilor privind lucrarile de racorduri si bransamente la retele publice de apa, canalizare, gaze, termice, energie electrica, telefonie si televiziune prin cablu taxa datorata pentru fiecare instalatie este cuprinsa între:

73.000

121.000

5. Pentru eliberarea avizului comisiei de urbanism si amenajarea teritoriului de catre primari ori structurile de specialitate din cadrul consiliilor judetene, taxa datorata este cuprinsa între:

364.000 604.000

6. Pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradala si adresa, taxa datorata este cuprinsa între:

61.000 100.000

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2003

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2004

B. Pentru eliberarea altor autorizatii si certificate decât cele prevazute la lit.A, precum si pentru viza anuala sau trimestriala a acestora se datoreaza urmatoarele taxe:

Taxa - lei - Taxa - lei - 1. Pentru eliberarea autorizatiilor de functionare pentru activitati

lucrative si viza anuala a acestora: x x

a) pentru meseriasi si carausi 75.000 124.000 b) pentru cazane de fabricat rachiu 130.000 216.000 c) pentru liber-profesionisti 200.000 331.000 d) pentru mori, prese de ulei si darace 400.000 663.000 e)pentru activitati de proiectare 1.000.000 1.659.000 f) pentru alte activitati neprevazute mai sus 1.000.000 1.659.000 2. Pentru eliberarea autorizatiilor sanitare de functionare 121.000 201.000 3. Pentru eliberarea de: copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, detinute de consiliile locale, pentru fiecare m² de plan:

x x

a.1. la scara 1:500 240.000 399.000 a.2. la scara 1:1.000 360.000 597.000 a.3. la scara 1:2.000 480.000 796.000

4. Pentru eliberarea certificatului de producator 500.000 829.000 Pentru viza trimestriala a certificatului de producator 100.000 159.000

TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE RECLAMA SI PUBLICITATE VALOARILE

ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

VALOARILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2004 Art.31(2) pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afisaj,

panouri sau altele asemenea mijloace.

195.000 lei/an/m² sau frac tiune de m²

216.000 lei/an/m² sau fractiune de m²

C A

P. V

I T

A X

A P

E N

T R

U

FO L

O SI

R E

A M

IJ L

O A

C E

L O

R D

E

R E

C L

A M

A S

I P U

B L

IC IT

A T

E

Art.32(3) pentru firmele instalate la locul exercitarii activitatii, taxa se stabileste în functie de dimensiunea acestora între:

300.000 lei/an/ m² sau fractiune de m²

331.000 lei/an/ m² sau fractiune de m²

C A P . IMPOZITUL PE SPECTACOLE

1.000 lei/m²/zi in zona 0 si 1 Art.35(1) lit.a) în cazul videotecilor 500 lei/ m²/zi in celelalte zone

1.100 lei/m²/zi

2.000 lei/m²/zi in zona 0 si 1

Art.35(1) lit.b) în cazul discotecilor 1.000 lei/ m²/zi in celelalte zone

2.200 lei/m²/zi

ALTE TAXE LOCALE Art.48 a) taxa pentru utilizarea temporara a

domeniului public, pentru depozitarea de diverse materiale

5.000 lei/ m²/zi 5.000 lei/ m²/zi

Art.48 b) taxa pentru utilizarea temporara a domeniului public, pentru desfasurarea temporara de activ itati economice

20.000 lei/m²/zi in zona A a mun. Timisoara 10.000 lei/ m²/zi in celelalte zone

20.000 lei/m²/zi in zona A a mun. Timisoara

10.000 lei/ m²/zi in celelalte zone Art.48 c) taxe zilnice pentru vizitarea muzeelor,

caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectura si arheologie

- -

Art.48 (2) pentru detinerea în proprietate sau în folosinta, dupa caz, de utilaje autorizate sa functioneze în scopul obtinerii de venit;

- -

C A

PI T

O L

U L

I X

A L

T E

IM PO

Z IT

E S

I T A

X E

Art.48 (3) taxe pentru vehiculele lente prevazute în anexa nr.8, pentru fiecare vehicul

260.000 lei/an 432.000 lei/an

II. LEGEA NR.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile

ulterioare

Extras din norma juridica NIVELURILE

ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

- lei -

NIVELURILE

ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2004

- lei - Art.2. (1) Actiunile si cererile evaluabile în bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel:

x x

a) pâna la valoarea de 342.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 a) pâna la valoarea de 342.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

17.000 17.000

a) între 342.001 lei si 3.420.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 b) între 342.001 lei si 3.420.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

17.000 lei + 10% pentru ce depaseste 342.000 lei

17.000 lei + 10% pentru ce depaseste 342.000 lei

c) între 3.420.001 lei si 34.200.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 c) între 3.420.001 lei si 34.200.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

325.000 lei + 8% pentru ce depaseste 3.420.000 lei

325.000 lei + 8% pentru ce depaseste 3.420.000 lei

d) între 34.200.001 lei si 171.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 d) între 34.200.001 lei si 171.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

2.787.000 lei + 6% pentru ce depaseste 34.200.000 lei

2.787.000 lei + 6% pentru ce depaseste 34.200.000 lei

e) între 171.000.001 lei si 342.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 e) între 171.000.001 lei 342.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

10.995.000 lei +4% pentru ce depaseste 171.000.000 lei

10.995.000 lei +4% pentru ce depaseste 171.000.000 lei

f) între 342.000.001 lei si 1.710.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 f) între 342.000.001 lei si 1.710.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

17.835.000 lei +2% pentru ce depaseste 342.000.000 lei

17.835.000 lei +2% pentru ce depaseste 342.000.000 lei

g) peste 1. 710.000.001 lei plafon valoric pentru anul 2003 g) peste 1.710.001.001 lei plafon valoric pentru anul 2004

45.195.000 lei+1% pentru ce depaseste 1.710.000.000 lei

45.195.000 lei+1% pentru ce depaseste 1.710.000.000 lei

(2) .....................Taxa aferenta acestei contestatiei nu poate depasi suma de .......................¹), indiferent de valoarea contestata

1.710.000 ¹) 1.710.000 ¹)

Art.3. Actiunile si cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: x x a) cereri pentru constatarea existentei sau ne existentei unui drept, facute în cadrul art.111 din Codul de procedura civila

171.000 171.000

a)¹ cereri în anularea sau declararea nulitatii unui act juridic 103.000 103.000 b) cereri care privesc dreptul de folosinta a locuintelor sau a unor încaperi, nelegate de plata anumitor sume de bani, precum si cereri de ordonanta presedintiala al caror obiect nu este evaluabil în bani

85.000 85.000

c) cereri pentru stabilirea calitatii de mostenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reductiune a liberalitatilor si cereri de partaj

171.000 171.000

d) cereri de recuzare în materie civila 34.000 34.000 e) cereri de suspendare a executarii silite, inclusiv a executarii vremelnice, precum si cereri în legatura cu masurile asiguratorii

85.000 85.000

f) cereri de perimare si cereri pentru eliberarea ordonantei de adjudecare 85.000 85.000 g) contestatii în anulare 85.000 85.000 h) cereri de revizuire 85.000 85.000 i) actiuni de granituire, în cazul în care nu cuprind si revendicarea unei portiuni de teren

171.000 171.000

j) actiuni posesorii si cereri care au ca obiect servituti 171.000 171.000 k) cereri de stramutare în materie civila 34.000 34.000

l) cereri pentru investirea cu formula executorie a hotarârilor judecatoresti pronuntate în tara sau în alte tari si a oricaror alte hotarâri sau înscrisuri prevazute de lege, care nu sunt executorii potrivit legii

34.000 34.000

m) cereri introduse de cei vatamati în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege:

x x

- cererea pentru anularea actului sau, dupa caz, recunoasterea dreptului pretins, precum si pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinte sau oricarui alt înscris

34.000 34.000

- cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicita si repararea pagubelor suferite – 10% din valoarea pretinsa, dar nu mai mult de

342.000 342.000

n) cereri pentru refacerea înscrisurilor si a hotarârilor disparute, precum si cereri de repunere în termen

34.000 34.000

o) cereri pentru încuviintarea executarii silite 85.000 85.000 o)¹ cereri pentru emiterea somatiei de plata 342.000 342.000 p) cereri privind instituirea de masuri asiguratorii asupra navelor si aeronavelor

3.420.000 3.420.000

r) cereri de asistenta judiciara, formulate de autoritatile straine, daca prin conventii internationale sau pe baza de reciprocitate nu s-a stabilit ca asistenta judiciara internationala se efectueaza gratuit:

x x

- înmânarea de acte judiciare sau extrajudiciare 342.000 342.000 - efectuarea de comisii rogatorii 684.000 684.000 s) cereri de înfiintare a popririi 85.000 85.000 t) cereri pentru eliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotarârile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive sau irevocabile

17.000 17.000

t) cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie în parte

7.000/pagina 7.000/pagina

t¹) cereri pentru eliberarea oricaror alte certificate prin care se atesta fapte sau situatii rezultate din evidentele instantelor de judecata sau cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora

7.000 7.000

u) notificarile si somatiile comunicate prin executorii judecatoresti, de fiecare comunicare

34.000 34.000

v) cereri adresate Ministerului Justitiei pentru supralegalizarea înscrisurilor sau copiilor de pe înscrisuri, destinate a fi utilizate în strainatate

7.000 7.000

x) cereri adresate Ministerului Justitiei pentru autorizarea traducatorilor si interpretilor

171.000 171.000

Art.4. Cereri pentru acordarea personalitatii juridice, pentru autorizarea functionarii

x x

a) cereri pentru înregistrarea partidelor politice 342.000 342.000 b) cereri pentru acordarea personalitatii juridice asociatiilor fara scop lucrativ, fundatiilor, uniunilor si federatiilor de persoane juridice fara scop lucrativ, precum si pentru modificarea actelor constitutive ale acestora

171.000 171.000

Art.5. Cererile formulate în domeniul drepturilor de autor si de inventator se taxeaza dupa cum urmeaza:

x x

a) cereri pentru recunoasterea dreptului de autor si a celor conexe, pentru constatarea încalcarii acestora si repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor si a sumelor cuvenite pentru opere de arta, precum si pentru luarea de masuri în scopul prevenirii producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea repararii acestora

342.000 342.000

b) cereri pentru recunoasterea calitatii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor nascute din brevetul de inventie, din contractele de cesiune si licenta, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului

342.000 342.000

Art.6. În materie comerciala, se taxeaza urmatoarele cereri: x x a) cereri pentru înregistrarea sau autorizarea societatilor comerciale, precum si pentru modificarea actelor constitutive ale acestora, cereri pentru excluderea unui asociat, precum si cereri de dizolvare si lichidare a unei societati comerciale

342.000 342.000

b) cereri pentru lichidarea pozitiei dominante a unui agent economic 342.000 342.000 c) actiuni, cere ri si contestatii introduse în temeiul Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului si al Legii nr.83/1998 privind procedura falimentului bancilor

342.000 342.000

d) cereri pentru contestarea devizului lucrarilor reglementate de art.67 alin.3 din Legea nr.26/1996 (Codul silvic)

171.000 171.000

Art.7. Taxele judiciare de timbru pentru unele actiuni si cereri referitoare la raporturile de familie sunt urmatoarele

x x

a) pentru cererea de divort întemeiata pe art.38 alin.1 si 2 din Codul familiei

342.000 342.000

b) pentru cererea de divort întemeiata pe art.38 alin.3 din Codul familiei, precum si în cazul în care reclamantul nu realizeaza venituri sau acestea sunt inferioare salariului minim brut pe tara

68.000 68.000

c) pentru cererile de stabilire a locuintei minorilor, formulate potrivit art.100 alin.3 din Codul familiei, pentru cererea de încredintare a copiilor minori, introdusa separat de actiunea de divort, pentru cererile de re încredintare a copiilor minori ulterior divortului, pentru actiunea introdusa de un parinte care a recunoscut unul sau mai multi copii, în scopul purtarii numelui sau, precum si pentru cererile de încredintare a copiilor minori din afara casatoriei, formulate potrivit art.65 din Codul familiei

51.000 51.000

Art.8. (1) Cererile formulate potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr.36/1995 se taxeaza dupa cum urmeaza:

x x

a) cereri pentru solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notarilor publici

68.000 68.000

b) plângeri împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial

68.000 68.000

c) cereri pentru supralegalizarea semnaturii si a sigiliului notarului public de catre Ministerul Justitiei

34.000 34.000

Art.8¹. (2) Dupa plata taxelor succesorale, eliberarea de noi copii de pe hotarârile judecatoresti prevazute la alin.(1) se taxeaza cu ...............¹)

17.000 ¹) 17.000 ¹)

Art.8². Cererile formulate potrivit Legii nr.188/2000 privind executorii judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare, se taxeaza dupa cum urmeaza:

x x

a) cereri pentru solutionarea conflictelor de competenta între birourile executorilor judecatoresti

68.000 68.000

b) plângeri împotriva refuzului executorului judecatoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silita

68.000 68.000

c) cereri pentru supralegalizarea semnaturii si a stampilei executorului judecatoresc

34.000 34.000

Art.9. (1) Transcrierea sau, dupa caz, intabularea în registrele de publicitate a înstrainarilor de imobile, pe baza de acte sub semnatura privata, si a ordonantelor de adjudecare se taxeaza în functie de valoarea declarata de parti în act, dar nu mai putin decât valoarea terenurilor si constructiilor, avuta în vedere la stabilirea impozitelor, astfel.

x x

a) pâna la 3.420.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 a) pâna la 3.420.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

4%, dar nu mai putin de 34.000 lei 4%, dar nu mai putin de 34.000 lei

b) de la 3.420.001 lei la 17.100.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 b) de la 3.420.001 lei la 17.100.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

137.000 lei +3% pentru suma care depaseste 3.420.000 lei

137.000 lei +3% pentru suma care depaseste 3.420.000 lei

c) de la 17.100.001 lei la 34.200.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 c) de la 17.100.001 lei la 34.200.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

547.000 lei +2% pentru suma care depaseste 17.100.000 lei

547.000 lei +2% pentru suma care depaseste 17.100.000 lei

d) de la 34.200.001 lei la 51.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 d) de la 34.200.001 lei la 51.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

889.000 lei +1,5% pentru suma care depaseste 34.200.000 lei

889.000 lei +1,5% pentru suma care depaseste 34.200.000 lei

e) peste 51.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 e) peste 51.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

1.197.000 lei +1% pentru suma care depaseste 51.000.000 lei

1.197.000 lei +1% pentru suma care depaseste 51.000.000 lei

(4) Înscrierea drepturilor reale de garantie (gaj, ipoteca, privilegii, fidejusiuni reale) se taxeaza cu 1,5% la cuantumul din creanta garantat, dar nu mai mult de

342.000 342.000

(5) Orice alte transcrieri, înscrieri sau notari în registrele de publicitate a situatiei juridice a imobilelor, inclusiv radierea drepturilor reale de garantie

34.000 34.000

(6) Actiunile si cererile prevazute de Decretul-lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare si de Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.7/1996, altele decât cererile de efectuare a operatiunilor de publicitate

68.000 68.000

(7) Eliberarea certificatelor de sarcini în urma cercetarii registrelor de transcriptiuni si inscriptiuni si, dupa caz, a extraselor sau copiilor de carte funciara

17.000 17.000

Art.11 (2) Se timbreaza cu ....................¹) cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva urmatoarelor hotarâri judecatoresti: ............

34.000 ¹) 34.000 ¹)

Art.12. Cererile în vederea declararii recursului în anulare în cauze civile, adresate Ministerului Justitiei sau Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie

68.000 68.000

Art.13 Toate celelalte actiuni si cereri neevaluabile în bani, cu exceptia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii

68.000 68.000

III. ORDONANTA NR.12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala, republicata ANEXA – LISTA TAXELOR DE TIMBRU PENTRU ACTELE SI SERVICIILE NOTARIALE, PRECUM SI A ACTELOR SI SERVICIILOR

NOTARIALE SCUTITE DE PLATA TAXELOR DE TIMBRU Extras din norma juridica NIVELURILE

ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

- lei -

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2004 - lei -

LISTA TAXELOR DE TIMBRU PENTRU ACTELE SI SERVICIILE NOTARIALE 1. Autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate si ale altor drepturi

reale ce au ca obiect bunuri imobile, inclusiv actele ce au ca obiect constituirea ca aport la capitalul social al dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra bunurilor imobile se taxeaza la valoarea stabilita potrivit art.4 alin.(1), dupa cum urmeaza:

x x

a) pâna la 128.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 a) pâna la 128.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

3% dar nu mai putin de 257.000 lei 3% dar nu mai putin de 257.000 lei

b) de la 128.000.001 lei la 257.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 b) de la 128.000.001 lei la 257.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

3.850.000 lei+2% pentru suma ce depaseste 128.000.000 lei

3.850.000 lei+2% pentru suma ce depaseste 128.000.000 lei

c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

6.420.000 lei+1,5% pentru suma ce depaseste 257.000.000

6.420.000 lei+1,5% pentru suma ce depaseste 257.000.000

d) de la 513.000.001 lei la 2.566.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 d) de la 513.000.001 lei la 2.566.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

10.260.000 lei+1% pentru suma ce depaseste 513.000.000 lei

10.260.000 lei+1% pentru suma ce depaseste 513.000.000 lei

e) de la 2.566.000.001 lei la 5.133.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 e) de la 2.566.000.001lei la 5.133.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

30.790.000 lei+0,75% pentru suma ce depaseste 2.566.000.000

30.790.000 lei+0,75% pentru suma ce depaseste 2.566.000.000

f) peste 5.133.000.001 lei plafon valoric pentru anul 2003 f) peste 5.133.000.001 lei plafon valoric pentru anul 2004

50.050.000 lei+0,5% pentru suma ce depaseste 5.133.000.000 lei

50.050.000 lei+0,5% pentru suma ce depaseste 5.133.000.000 lei

2. Autentificarea testamentelor 77.000 77.000 3. Autentificarea actelor de partaj 257.000 257.000 4. Autentificarea actelor de lotizare (parcelare) 77.000 77.000 5. Autentificarea actelor de garantie, inclusiv a contractelor de ipoteca 103.000 103.000 7. Autentificarea contractelor de comodat si închiriere de bunuri 0,5% din valoarea bunurilor

declarate de parti sau, dupa caz, din cuantumul chiriei declarate de

parti, dar nu mai putin de 128.000 lei

0,5% din valoarea bunurilor declarate de parti sau, dupa caz,

din cuantumul chiriei declarate de parti, dar nu mai putin de 128.000

lei 8. Autentificarea procurilor 51.000 51.000

9. Autentificarea oricaror alte acte al caror obiect este evaluabil în bani, necuprinse la pct.1-8

0,5% din valoarea declarata de parti, dar nu mai putin de

128.000 lei

0,5% din valoarea declarata de parti, dar nu mai putin de 128.000

lei 10. Autentificarea actelor constitutive ale societatilor comerciale, precum si a actelor de modificare a acestora

257.000 257.000

11. Autentificarea actelor constitutive ale societatilor agricole, precum si a actelor de modificare a acestora

103.000 103.000

12. Autentificarea actelor de constituire si a statutelor asociatiilor fara scop patrimonial si ale fundatiilor, inclusiv a actelor de modificare

103.000 103.000

13. Autentificarea oricaror alte acte al caror obiect este neevaluabil în bani 15.000 15.000 14. Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor si al altor titluri la ordin

257.000 257.000

15. Legalizarea semnaturilor, a specimenelor de semnatura si a sigiliilor, dare de data certa, certificarea unor fapte, pentru fiecare act

51.000 51.000

16. Legalizarea de copii de pe înscrisurile prezentate de parti sau din arhiva notarului public, pentru fiecare copie

15.000 15.000

17. Legalizarea traducerii de catre notarul public autorizat sau legalizarea semnaturii traducatorului, pentru fiecare exemplar

26.000 26.000

18. Primirea în depozit a înscrisurilor si documentelor pe timp de un an sau fractiune de un an, pentru fiecare exemplar

15.000 15.000

19. Eliberari de duplicate de pe actele notariale si reconstituiri de acte originale 26.000 26.000 20. Taxa asupra succesiunilor, dupa valoarea acestora, se stabileste astfel: x x a) pâna la 51.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 a) pâna la 51.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

3% dar nu mai putin de 51.000 lei pentru fiecare mostenitor

3% dar nu mai putin de 51.000 lei pentru fiecare mostenitor

b) de la 51.000.001 lei la 257.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 b) de la 51.000.001 lei la 257.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

1.540.000 lei+2% pentru suma care depaseste 51.000.000 lei

1.540.000 lei+2% pentru suma care depaseste 51.000.000 lei

c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2003 c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei plafon valoric pentru anul 2004

5.650.000 lei+1% pentru suma care depaseste 257.000.000 lei

5.650.000 lei+1% pentru suma care depaseste 257.000.000 lei

d) peste 513.000.001 lei plafon valoric pentru anul 2003 d) peste 513.000.001 lei plafon valoric pentru anul 2004

8.213.000 lei+0,5% pentru suma care depaseste 513.000.000 lei

8.213.000 lei+0,5% pentru suma care depaseste 513.000.000 lei

21. Efectuarea oricaror alte acte notariale necuprinse la pct.11-18, pentru fiecare act

15.000 15.000

IV. LEGE NR.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru

ANEXA - LISTA CUPRINZÂND TAXELE EXTRAJUDICIARE DE TIMBRU NIVELURILE

ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

- lei -

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU

ANUL 2004 - lei -

CAP. 1. Taxe pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instante, Ministerul Justitiei, Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie si de notarii publici, precum si pentru alte servicii prestate de unele institutii publice

x x

1. Eliberarea de catre organele administratiei publice centrale si locale, de alte autoritati publice, precum si de institutii de stat, care, în exercitarea atributiilor lor, sunt în drept sa certifice anumite situatii de fapt, a certificatelor, adeverintelor si a oricaror alte înscrisuri prin care se atesta un fapt sau o situatie, cu exceptia acelor acte pentru care se plateste o alta taxa extrajudiciara de timbru mai mare

2.000

2.000

2. Eliberarea certificatelor de proprietate asupra animalelor, pe cap de animal:

X x

- pentru animale sub 2 ani 2.000 2.000 - pentru animale peste 2 ani 5.000 6.000 3. Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietatii asupra animalelor, pe

cap de animal, în bilete de proprie tate: X x

- pentru animale sub 2 ani 9.000 10.000 - pentru animale peste 2 ani 25.000 28.000 4. Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscala 31.000 35.000 5. Eliberarea, la cerere. a certificatelor medico-legale si a altor certificate

medicale folosite în justitie 9.000 10.000

6. Eliberarea, la cerere, a certificatelor de cazier judiciar 6.000 7.000 7. Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civila a schimbarii numelui si a

sexului 84.000 93.000

8. Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civila a desfacerii casatoriei 5.000 6.000 9. Transcrierea, la cerere, în registrele de stare civila române, a actelor de stare

civila întocmite de autoritatile straine 5.000 6.000

10.Reconstituirea si întocmirea ulterioara, la cerere, a actelor de stare civila 5.000 6.000

11.Eliberarea altor certificate de stare civila în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate

5.000 6.000

CAP.2. Taxe pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate si înscrierea mentiunilor în acestea, precum si pentru eliberarea permiselor de vânatoare si de pescuit

x x

1. Acte de identitate: x x a) eliberarea sau preschimbarea cartilor de identitate (inclusiv a celor provizorii) si a buletinelor de identitate pentru cetatenii români, eliberarea carnetelor de identitate, precum si eliberarea sau prelungirea valabilitatii legitimatiilor provizorii pentru cetatenii straini si persoanele fara cetatenie

2.000

2.000

b) înscrierea mentiunilor privind schimbarea domic iliului sau a resedintei 2.000 2.000 c) viza anuala a carnetelor de identitate ale cetatenilor straini si ale persoanelor fara cetatenie

32.000 35.000

d) eliberarea unor noi carti, buletine, carnete de identitate si legitimatii provizorii în locul celor pierdute, furate sau deteriorate

34.000 38.000

2. Înregistrarea cererilor persoanelor fizice si juridice privind furnizarea unor date din Registrul permanent de evidenta a populatiei

2.000 2.000

3. Eliberarea sau viza anuala a permiselor de vânatoare 13.000 14.000 4. Eliberarea sau viza anuala a permiselor de pescuit 6.000 7.000 CAP.3. Taxe pentru examinarea conducatorilor de autovehicule în vederea

obtinerii permiselor de conducere x x

1. Taxe pentru examinarea candidatilor care au absolvit o scoala de conducatori de autovehicule:

x x

a) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din subcategoria A1

20.000 22.000

b) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A

32.000 35.000

c) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule apartinând uneia dintre categoriile sau subcategoriile B, B1, B+E

40.000 44.000

d) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule apartinând uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1, D1, Tr

78.000 86.000

e) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule apartinând uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1+E, D1+E, C, D, Tb, Tv

98.000 108.000

f) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile C+E, D+E

118.000 131.000

2. Taxe pentru examinarea persoanelor care nu au absolvit o scoala de conducatori de autovehicule, cu exceptia celor prevazute la pct.3

de 5 ori taxele prevazute la pct.1 corespunzator fiecarei categorii si subcategorii de

autovehicule

de 5 ori taxele prevazute la pct.1 corespunzator fiecarei categorii si subcategorii de

autovehicule 3. Taxe pentru examinarea persoanelor carora le -a fost anulat permisul de

conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat dublul taxelor prevazute la

pct.1 dublul taxelor prevazute la

pct.1 4. Taxe pentru examinarea persoanelor care au fost respinse de trei ori la

examenul pentru obtinerea aceleiasi categorii a permisului de conducere de 3 ori taxele prevazute la

pct.1 ori, dupa caz, la pct.2 sau 3

de 3 ori taxele prevazute la pct.1 ori, dupa caz, la pct.2 sau

3 CAP.4. Taxe de înmatriculare a autovehiculelor si remorcilor, autorizare

provizorie de circulatie si autorizare de circulatie pentru probe x x

1. Taxe de înmatriculare permanenta sau temporara a autovehiculelor si remorcilor:

x x

a) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata de pâna la 750 kg inclusiv

208.000 230.000

b) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata cuprinsa între 750 kg inclusiv si 3.500 kg inclusiv

412.000 456.000

c) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3.500 kg

823.000 910.000

2. Taxe de autorizare provizorie a circulatiei autovehiculelor si remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar

59.000 65.000

3. Taxe de autorizare a circulatiei pentru probe a autovehiculelor si remorcilor

2.359.000 2.609.000

CAP.5. Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr.18/1991

84.000 lei/hectar sau fractiune de hectar

93.000 lei/hectar sau fractiune de hectar

V. AMENZILE PREVAZUTE DE ORDONANTA GUVERNULUI NR.36/2002, REPUBLICATA

Extras din norma juridica NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2003

- lei -

NIVELURILE ACTUALIZATE PENTRU ANUL 2004

- lei - Art.43 (1) Incalcarea normelor tehnice privind tiparirea, inregistrarea, vizarea, evidenta si gestionarea, dupa caz a abonamentelor si a biletelor de intrare la spectacole constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la ………………… ¹) lei la ………………...2) lei

2.000.000¹) 2.200.000¹)

Art.70 (2) Contraventia prevazuta la it.a) se sanctioneaza cu amenda de la ……………¹) lei la ………………… ²) lei, iar cea de la lit.b), cu amenda de la ……………..3) lei la ………………… 4) lei.

500.000¹) 1.000.000²) 1.000.0003) 3.000.0004)

600.0001) 1.100.0002) 1.100.0003) 3.300.0004)

DIRECTOR ECONOMIC ADRIAN BODO

Atasament: Anexa4.pdf

ROMANIA SE APROBA JUDETUL TIMIS PRIMAR PRIMARIA MUNCIPIULUI TIMISOARA dr.ing.GHEORGHE CIUHANDU DIRECTIA URBANISM REFERAT Privind incadrarea terenurilor intravilane din municipiul Timisoara pe zone in vederea stabilirii nivelului impozitelor si taxelor locale. Avand in vedere solicitarea cu nr…………………………. a Directiei Economice

Avand in vedere dispozitiile art. 13 si 73 din Ordonanta Guvernului nr. 36 /2002 privind impozitele si taxele locale republicata , respectiv prevederile pct. 73.01 lit g ) din Hotararea nr. 1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G nr. 36/2002 ,

Propunem spre analizare si avizare incadrarea terenurilor intravilane de pe raza municipiului Timisoara in patru zone conform hartii si listei anexe .

La elaborarea zonificarii s-au avut in vedere elementele specifice al municipiului conform documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism si anume :

Zona A : zona cartierelor de vile, cartierul interbelic, si zona industriala din centrul orasului in curs de reorganizare

Zona B: cartiere rezidentiale Zona C: cartiere rezidentiale de periferie Zona D: cartiere de blocuri , zone industriale noi create, zone protejate.

DIRECTOR SEF SERVICIU DIRECTIA URBANISM B.D.U. Dr.arh.RADU RADOSLAV ing.DAN ROBESCU AVIZAT JURIDIC JR .MIRELA GANEA Red.G.P.Dact.G.P.Expl.2

ANEXA NR.4 Anexa la H.C.L. nr……………………….. Incadrarea terenurilor intravilane din municipiul Timisoara pe zone in vederea stabilirii nivelului impozitelor si taxelor locale ZONA A-cuprinsa intre Aleea Viilor ( nr pare ) –str.Bucovinei ( nr. impare de la nr. 45 )- Calea Torontalului ( nr impare ;63) – str. Grigore Alexandrescu ( nr. pare;54- 66 ) Str. Rasaritului nr. pare – str. Acad. Remus Radulet ( nr . pare de la nr. 4 )-str. Linistei ( nr. impare:1-9 ) –Calea Sever Bocu ( nr. impare ) –str. Amurgului. Calea Torontalului- str. Miresei ( nr.impare ) – Calea Aradului ( nr. impare;53)- str .Timis- Centrul financiar bancar situat intre str.Torontalului si Calea Aradului Calea Aradului ( dreapta )- str. Sever Bocu ( dreapta ) – str. Episcop V Lazarescu – B-dul Antenei ( stanga ) – str. Aristide Demetriade B-dul Antenei ( dreapta ) – str. Sever Bocu ( dreapta ) – str. Ialomitei ( nr. pare ) – str. Aristide Demetriade Str.Circumvalatiunii ( nr. pare – zona industriala) – Calea Al Ioan Cuza ( stanga ) – str. Pictor Zaicu – calea ferata. Str. Brediceanu ( pare intre calea ferata si P-ta 700 ) – str. Gheorghe Dima - Calea Al Ioan Cuza (partea stanga ) –calea ferata. Str. Oituz- str. Popa Sapca ( nr. impare ) – calea ferata – str.Vasile Goldis

Str. Popa Sapca nr. 2- Hector nr. 2,4,6,- str.Buftea ( nr pare;4-6 ) – Bv. Take Ionescu ( nr. pare :8-30)- str. Filipescu ( nr. impare :1-5)- str. Regimentul 13 Calarasi ( nr. 6,8,10,14 )- str. Henrich Heine nr.3,5 si 4 – str. Henri Coanda Bv Regele Ferdinand –P-ta Victoriei ( intre nr. 5-7 ) – str. Baron Vest ( nr. 4-6 si 10 ) – str. Decembrie 20 ( nr. 2 ) – str Proclamatia de la Timisoara ( nr. impare:1,3,5) – Bv C.D. Loga ( nr. pare :2-14 )- str.Asanesti (nr. impare) - str. Carol Telbiz ( nr. pare ) – str.Proclamatia de la Timisoara – b-dul I .C. Bratianu- str.Traian Grozavescu ( nr pare )- B-dul C.D. Loga nr. 48 – str.Beetoven ( impare :1-3 ,3A )- str. Proclamatia de la Timisoara 42- Bv Revolutiei din 1989 (pare 4-26)- str. Martir Lontina Banciu – str. Acad. Alexandru Borza – str. George Enescu – canalul Bega. Str.Popa Sapca ( nr. pare 10-28 ) – str. Vasile Lucaci ( nr. pare 2- 6 si nr. 1 ) – str.Teodor Mihaly ( nr. impare :1-5 ) - str.Bucuresti ( nr.impare :1-9 ) - str. A Popovici nr. 2 A. Bv Regele Ferdinand ( nr. 1, 2 ) – str.Iosif Nemoianu ( nr. pare ;2-16) – str.Brediceanu ( nr. impar e:1-15) – str. Mircea Popa nr. 2 – str. Sf Ioan nr. 1 - p-ta Victoriei – P-ta Huniade nr.. 1 ( Muzeul Banatului ) –str. Baron Vest nr. impare – P-ta Victoriei str.Maresal C-tin Prezan ( nr. pare 102-154) – str. Venus nr. 29 – Calea Urseni ( impare 1-193)- str. Muzicescu – Calea Martirilor ( impare ;41- 101 si 51/1-51/17) ZONA B cuprinsa intre Str.Barzava ( nr. pare;2-6 ) – str Semicerc – str. Maresal Antonescu ( nr. impare :131-139)– str. Grigore Alexandrescu ( nr pare ) – Aleea Viilor ( nr im pare ) – str. Martirii de la Fantana Alba -str. Munteniei (nr. impare :9-39)– str. Martir Cernaianu ( impare :1-37)- B-dul Cetatii ( nr. impare :17-41)- str. Mircea cel Batran ( nr. pare :2-44) – str. Macilor ( nr. pare :16-28) – str.Balta Verde ( nr. impare )- str. Maresal I Antonescu ( impare :43-51) – B-dul Cetatii ( nr. pare :2-26)- str. Madrid ( nr impare 13-25) – str. Mendeleev ( nr. impare :7-35) – str. Gheorghe

Cucu ( nr. 2 )- Calea Circumvalatiunii ( nr impare :1-17 ) – str. Nera – str. Dunarea Calea Torontalului ( nr. pare :18-64) – str.Orsova ( nr. impare 15-17)- str. Liege ( 1,2,3,)- str.Orsova – str. Dej – str.Carei – str. Calan – Calea Aradului ( nr. impare 33-55) – str. Miresei ( nr. pare 2-12 A ) Str. Dej ( nr. pare :2-18) – str. Carei ( nr. 22 B , 3, 5 ) – Calea Aradului ( nr. 87 , 93 ) – str. Liege ( nr. pare :2-20 ) Str. Cugir nr. 11 – str. Dej nr. 24 Calea Aradului ( pare de la nr. 48)– str. Centura- str. Armoniei – Calea Sever Bocu – str. Dr. Grigore T Popa nr. impare 1-11) – str. Haga ( nr. pare :2- 46 ) - str. Linistei ( nr. pare : 6-28 )- acad. Remus Radulet ( nr. pare 14 - 18)- str. Martir Dan Capin nr. impare . Sever Bocu ( nr. pare :6-54)- Martir Silviu Mohoton ( nr. impare :47- 51) – C-tin cel Mare ( nr. impare :43-89 ) – Sf. Apostol petru si Pavel ( nr. pare : 2-32) – str. Constantin Radulescu Motru ( nr. pare ocolind blocurile de locuinte ) – str. Pomiculturii ( nr. pare : 18-38)- str.Pomiculturii ( nr. impare :37-41) – str. Arh.I Mincu ( nr. pare :2-12) – str. Ion Roata ( nr. impare :39-65 A) – Sf. Apostoli Patru si Pavel ( nr. impare : 27-45 si nr. pare 54-60) – str.Verde ( nr. impare :3- 31)str.Bancii ( nr. pare ) – str.Oravita ( nr. impare ) – str. Albinelor ( nr. pare 70 A- 70 B )- Lucernei ( nr. impare ) – str.Lotusului ( nr. impare ) – str. Lotusului – str. Verde – str.I.I. de la Brad ( nr. pare: 32-54 B ) – str.Albinelor nr. pare ;106-112)-calea ferata – str. Demetriade – str. Ialomitei ( nr. impare ). str. Popa Sapca nr. 32 – calea ferata – martir Ioan Buteanu ( nr. pare )– str. Virtutii ( nr. impare : 3B-7 )- str. Mihail Kogalniceanu ( nr. impare :1-15 ) – str. Take Ionescu ( nr. impare :79- 81 ) – str. Enric Baader – str.Infratirii ( nr. impare 1-11 A) – str.Take Ionescu ( nr.impare : 1-25 ) – str.Bucuresti ( nr. pare :2-10 ) – str. Bucuresti ( nr.pare :2-10 , fara nr. 2 A ) - str.Teodor Mihaly ( nr. 2 si 2 A ) - str. Vasile Lucaci ( nr impare :1-7 )

str. Badea Cartan ( nr. pare )- str. M Kogalniceanu ( nr. pare :2-18) – al C.F.R. ( nr. pare :2-52)- str. Renasterii ( impare : 29-51 ) – str.Lorena ( nr. pare 50- 104 ) – str. Gheorghe Adam ( nr. impare : 3-11)- str.Telegrafului ( nr. impare : 31-99 ) - str. Samuil Micu ( nr.impare ;11,11A)– str. Simion Barnutiu ( nr. pare ;intre 26- 32 ) – str.Viorelelor 2 si 2 A – str.Ovidiu ( nr. impare ) – Splaiul Grivita – Splaiul Penes Curcanul

str.Filipescu ( nr pare ) – Bv. Take Ionescu ( nr pare de la nr. 32 ) – Splaiul Industria Lanii – str.Dacilor nr. 23 , 21 – str.Abrud nr. 2 –18 – Splaiul Galati nr. 3 – canalul Bega – Bv Revolutiei ( nr. impare : 19-25)

str.Stefan cel Mare (nr. impare:33-37) – str. Scolii ( nr. 2A –6 ) – str.Comanesti ( nr. impare :1-3 ) – P-ta Varful cu Dor nr. 4- str. Aurel Vlaicu ( nr.6,5,4,)- str.C-tin Petrescu ( nr. impare ( 1-13) – str. Costache Negruzzi ( nr. pare ) – str. Andrei Saguna ( nr. impare : 1-3 ) – str. Baba Dochia ( nr. impare : 15-17 )- str. St. O Iosif ( nr. impare : 1-25) Splaiul Tudor Vladimirescu ( 1-5) – B-dul Vasile Parvan pare – str. Pestalozzi ( nr. pare : 2-10 si 18 – 22 ) – str. Stefan cel Mare ( nr. pare : 36- 58 ) – B-dul 1 Decembrie – str. Cerna ( nr. pare ) – B-cul Iosif Bulbuca – str. Aries. Calea Martirilor ( nr. pare : 2-26 ) –B-dul Liviu Rebreanu ( nr. impare )-Calea Sagului ( nr. impare : 21- 69 ) – B-dul 16 Decembrie ( nr. impare : 29-65) – str.Odobescu ( nr. pare ) – str.Romulus ( nr. impare : 1-11 A) – str. Gheorghe Doja ( nr. impare :7- 25 ) – str.Brasov ( nr. impare ) careu Aleea Sanatatii – Aleea Cristalului – str.Uranus – B-dul Iosif Bulbuca careu Aleea Sanatatii – str. Cristalului – str. Uranus – intrarea Pesterii - str. Versului careu Aleea Cristalului – B-dul Sudului – aleea Cristalului ( intre nr. 2- 14 ) –str.Uranus ZONA C : Zona din Municipiul Timisoara cuprinsa intre ZONA A,B,D si limita administrativa .

ZONA D: Calea Sagului ( nr. impare:7,9,11,71,73,75)- str. Bujorilor ( nr. pare :2- 34D ) – str. Herman Sporer ( nr. impare :39A-43) – str. Bujorilor ( nr. pare ; 36-38 si 86A-122)- str. Emil Zola ( nr. pare :124-170)- str.Eternitatii ( nr. impare :1A-37 si nr. 49 si nr.52 ) Calea Sagului zona industriala S.C. AGROSEM S.A. , ELECTROMONTAJ SHELL , CONSTRUCTIM …..METRO, pana la INTERPORTO MOBITIM , , zona industriala ( cu nr. impare ) de la nr. 147 pana la nr. 199 . Str.Banatului ( nr. impare ;5-29)- str. Vulturilor ( nr. impare :51-77) – str. Transilvania ( nr. impare :3-15)- str.Budai Deleanu ( nr. impare :23- 41)- str. Gorunului nr. 1- Aleea Cetinei ( nr.impare :1-3)- str. Clabucet ( nr. impare :1-13)- str. Vulturilor ( nr. impare :1-33) – Calea Sagului ( nr. pare :10-20) – B-dul Liviu Rebreanu nr. 2/1 pana la nr. 2/5 – str. Gheorghe Ranetti ( nr. pare : 36-44) – Intrarea Muntilor nr. 2- Aleea Matasii pana la str.Iris- str.Hebe ( nr. pare :. 38 – 46)- str. Mures ( nr. impare :15-17)- str. Octavian Tintaru pana la str. Zarand- str. Zarand ( nr. impare :3-15)- str. Viitorului nr. 1 pana la str. G Muzicescu- str. G Muzicescu ( nr. pare :14-52)- str. Emil Zola ( nr. pare :2-20) – str.Victor Hugo ( nr. impare :1-93) - str. Ana Ipatescu ( nr. impare:29- 67 )- Calea Sagului ( nr . pare :70-78 )- str. Ana Ipatescu nr. 20- str. Fructelor ( nr pare :6D-8) - str. Filateliei ( nr. pare :4-6 )- str.Lacului ( nr. pare :8-40 ) B-dul Iuliu Maniu ( nr. impare :43-47)- B-dul Regele Carol ( nr. impare 1 si 1 A si nr. pare :nr. 2 )- B-dul Iuliu Maniu si nr. 40 - B-dul Regele Carol nr. 23 - B-dul Iuliu Maniu nr. 38 Str. Iancu Vacarescu nr. 27- B-dul Regele Carol nr. 19- B-dul Regele Carol nr. 30 – str.Iancu Vacarescu (nr.impare 29-31 ) - str.Iancu Vacarescu nr. 24 – B-dul Regele Carol nr. 28 - str. Iancu Vacarescu nr. 17 Str. Pop de basesti nr. 2 ;( Regia Autonoma de Tutun )

SplaiulTudor Vladimirescu de la nr. 6 la nr. 25 A- str. Brasov ( nr. pare :2-8) - str. Gh Doja ( nr. pare :12-30) – str. Romulus ( nr. pare :10-32) - str. Alexandru Odobescu ( nr. impare :1-35 )- B-dul Constantin Brancoveanu nr. 28- B-dul General Ion Dragalina ( nr. pare :2-24 cu includerea nr. 13) Str. Virgil Onitiu nr. 5 A – str.Gh Doja ( nr. pare :46-48 ) - str.Gh.Doja ( nr. impare :27-35) - str.Gh Doja ( nr.pare :50-58) B-dul Mihai Viteazu ( Facultatea de Mecanica )- B-dul Victor Babes ( Facultatea de Mecanica ) B-dul Mihai Viteazu nr. 3 ( casa ) Casa str. Evlia Cebeli nr. 2 Cladire B-dul Victor Babes nr. 16 ( Institutul de Sanatatea Publica ) Str.Independentei ( nr. impare :17-23) –str.Independentei ( impare :3- 15)- str. 1 Decembrie de la nr. 2-12- str.Feldioara ( impare :3-9, nr. pare:8-12)- str.Memorandului ( nr. impare :31-95) – str. Aries ( nr. pare :12-14) - str. Memorandului ( nr.pare :66-114) – str. Vasile Adamachi pe partea cu P-ta Vasile Adamache - str. Cozia nr. 41 – str. Memorandului ( nr. pare :12-62) Str. Ioan Muresan ( nr pare :2-64 A) - str. Cosminului ( nr. impare 15- 19) - B-dul Liviu Rebreanu ( nr. pare :106-142) - Calea Martirilor ( nr. impare :1-11. - str. Aries nr. 20 – B-dul Iosif Bulbuca incepand de la Spitalul Clinic Judetean si continuare cu nr. pare:152-196) – Biserica Sf. Nicolae - str. Venus pe partea S.C. A.E.M. S.A. - - str. Maresal C-tin Prezan ( nr. impare :79-139) - str.Uranus ( nr. impare :13-29) – Aleea Cristalului - Aleea Sanatatii ( nr. impare :1 – 7)- str. Versului ( nr. pare 8 – 22) – str Maresal C-tin Prezan ( nr. impare: 67 –75) - Calea Martirilor ( nr. pare :70-82) – str. Mures ( nr. impare :77-131) – str. Drubeta ( nr. impare :47 A-95) Calea Buziasului ( nr. pare :28C-38) - str. Matei Millo ( nr. pare :2-4 ) – str. Recoltei ( nr. pare :6-16) - str. Legumiculturii ( nr. impare :11-17) – str. Atomului ( nr. pare :8 14) – str. Electonicii ( nr. impare :3-25) –

Intrarea Venus ( nr. pare :32-34 ) – str. Venus ( nr. impare :1-29) – Calea Buziasului nr. 1 Calea Buziasului ( nr. impare :11-91 )- B-dul Liviu Rebreanu pe partea S.C. SPUMOTIM S.A. – str. Cerna ( nr. impare :1-19) – str. 1 Decembrie nr. 58 - str.Torac partea cimitirului + partea S.C. AZUR S.A. si pana la Calea Buziasului. Str. Surorile Martir Caceu ( nr.pare :34-54A ) - str. Stejarul ( nr. pare :2- 8) – str. Aurel Paunescu Podeanu ( nr. impare :119-125) - str. Bucegi nr. 10 si nr. 15 B-dul Eroilor de la Tisa – Abatorul Timisoara Str.Noua ( nr. impare :3-19) - str.Lunei de la bl. L28 pana la bl. L 35 Str.Caprioare intersectie cu str.Batania – zone de locuinte A.N.L. Str. Caprioarei ( nr. pare : 4-14 ) -str. Batania ( nr. impae 71-73). Str. Miristei intersectie cu str. Campului – zona de locuinte A.N.L. Str. Campului : baraj de beton S.C. ELECTRICA S.A. Str. A Saguna nr. pare :10-12 Str. J.M. Pestalozzi ( nr. pare :14-16) Str. Samuil Micu intersctie cu str. Lorena :castelul de apa Str. Virtutii ( nr. pare :2-4) – str. Martir Ioan Buteanul ( nr. impare :1-7 ) – str. Mihail Kogalniceanu ( nr. impare :17-21) B-dul Take Ionescu ( nr impare :69-73)—str Infratirii nr. 2 - str.Enric Baader ( nr. impare :1-3) Str. M Kogalniceanu ( de la nr. 4 la nr. 7 pana la intersectia cu Splaiul Industriei Lanii reprezentand forntul de case vecin cu depoul de tramvaie )

Str.Telegrafului ( nr. pare :28-100 )- str. Simion Barnutiu ( impare :79- 83) - Calea Dorobantilor ( nr. impare :3-9) - str. Ovidiu ( nr. pare :2-6) - str. Viorelelor nr. 13 - limita gradinita spre Intrarea Topologului pana la B-dul Simion Barnutiu ( 34-44) B-dul Simion Barnutiu ( nr. impare :23-45) - str. Samuil Micu ( nr. pare :6-14) Str.Galati nr. 1 si nr. 2 - str.prof. Linsia Dionisie nr. 1 – B-dul 3 August 1919 ( nr. impare :1-31) - str.Dacilor ( nr. impare :1-19) – str. Timocului ( nr. pare :2-18) – str.Grozescu ( nr. impare :13-21 si de la nr. 2 la nr. 6 ) – str.Andrei Saguna nr. 2,3,5,7,25 – str.Negruzzi ( nr. impare :13-39) - str. C-tin Titel Petrescu ( nr. pare :2-8) - str. Aurel Vlaicu ( nr. impare :1-3)- P-t Varful cu Dor nr. 6 – str.Comanesti nr. 2 – str. Scolii ( nr. impare :1-5) – str. Stefan cel Mare ( nr. pare :18-34) – str.I.L Caragiale ( in P-ta Romanilor )- str. Episcop Bonaz nr. 3 si nr. 4 – Splaiul Coloniei nr. 2 – Podul Decebal B-dul Revolutiei 1989 nr. 15 si nr. 15 A+Prefectura Timisoara – str. Nicolae Filipescu ( pe partea Prefecturii pana la Laborator Farmacologic ) - str.H Heine ( pe partea Facultatii de Medicina pana la str. Henri Coanda )- str. Vasile Goldis pana la B-dul Revolutiei B-dul Revolutiei ( nr. impare :9-11) B-dul Revolutiei ( nr. impare :1-7) B-dul Revolutiei 1989 : Banca National a Romaniei ;Compania Nationala Posta Romana ; Liceul Eftimie Murgu Str.Proclamatia de la Timisoara:Liceul C.D.Loga B-dul C.D.Loga ( nr. pare :42-46 :Clinica de Balneologie si Recuperare ; Centrul Cultural Francez ) B-dul Regele Ferdinand : Catedrala Ortodoxa Romana + Parcul Catedralei

B-dul C.D. Loga ( nr. impare :1-9 ) – str. Asanesti ( nr. impare :7-17) - P-ta Huniade – Decembrie 1989 ( partea cu scoala ) str. Sf. Ioan ( nr. impare :3-5 ) – str. C Brediceanu ( monument istoric la intersectia cu str. Gheorghe Dima ) - str. Gheorghe Dima pana la P-ta Marasti – str.Oituz ( nr. impare : 1-7) - str. Ionel I Bratianu nr. 1,2,3,4 - P-ta Doicesti ( bationul ) - str. Proclamatia de la Timisoara ( nr. impare :1-7) - str. Augustin Pacha nr. 2 – str. Carol Tebliz nr. 4, 6 - str.Ion Huniade nr. 2 - P-ta Victoriei Str.Linistei ( 2A,2B , 2) – str.Leandrului- str. Sever Bocu ( nr pare :80A- 96) – str.I.I. de la Brad ( nr. pare :2-30) – str . Verde( partea cu blocuri) - str. Lotusului (partea de blocuri )-str.Lucerna (nr. pare :4-10)- str. Albinelor (nr. impare :61-85 ) – str.Oravita 31 –str. Bancii (partea cu blocuri) – str. Verde (nr. pare 6-8 si blocurile de locuinte)- str.Sf. Apostoli Petru si Pavel pana la intersectia cu str. Carol Davila- str .Lotusului ( in spatele blocurilor cu nr.12)- str.Sf.Apostoli Petru si Pavel- str.Ecoului nr. 1-9-Intrarea Silviu Mohoton ( nr. pare :40-58 cu includerea gradinitei de la nr.53)- Sever Bocu ( nr. impare:29-33 ) str. Sf. Apostoli Petru si Pavel ( nr.pare : intre numerele 32-42 A) – str. Arh. Ion Mincu- str. Pomiculturii ( nr. impare :intre numerele 21-37)- str. Volta – str. Constantin Radulescu Motru ( blocurile de locuinte ) Calea Aradului ( nr. pare :30-46) – str. Dan Capin ( nr. pare :2-28) - str. Acad. Remus Radulescu ( nr. impare :3-19)- str. Rasaritului ( nr. impare :1-7) – str. Amurgului Calea Aradului ( nr. impare de la nr .35 ) – str. Felix ( nr. impare ) - Calea Torontalului ( nr. pare :4-48)- str.Miresei nr.pare Str.Gh Cucu ( partea dreapta ) – Mendeleev ( nr.pare :8-26)- str. Madrid ( nr. pare :12-24) - Bv Cetatii ( blocul ½)- str. Maresal I Antonescu nr. 32 - str.Balta Verde ( nr. pare :2-16A)– str. Macilor ( intre :66 B-55 ) - str.Mircea cel Batran ( stanga pana la blocul cu nr. 54 ) - b-dul Cetatii ( nr. pare :24-48 )- str. Martir Cernaianu (nr. pare :2-28 A ) - str. Muntenei ( nr.2 8 – bl. B 26 ) – str. Martirii de la Fantana Alba B 25, B 21, - str Bucovinei ( nr pare :20-58 A )- Calea Torontalului ( nr. impare :3-53) – Calea Circumvalatiunii ( nr.impare :25-69 )

P-ta Avram Iancu Calea Torontalului ( nr. pare :4-14 ) – str. Timis - Calea Aradului ( nr. impare :13-27 )- cladiri vecine cu Centrul Financiar Bancar. Careu format din strazile lct.Ovidiu Balea –str Grigore Alexandrescu – str.Basarabia – canale str. Mihai Viteazul nr. 3,6,28 str. Pestalozzi nr. 14-16 str. Anton Seiler nr. 1-11 - Bv. Republicii nr. 11 – Splaiul Nicolaie Titulescu nr. 6-7 Splaiul Independentei de la nr. 1 la nr.4 Padurea Verde ( rezervatia de arhitectura si tehnica populara ) B-dul 16 Decembrie 1989 nr. 50 ( Cazarma Pompieri ) str. Ady Endre ( pod metalic ) Calea Lipovei , Cimitirul Eroilor str. Ghiroda nr. 12 ( Obelisc ) P-ta Regina Maria ( monumentul lui Anton Seiler ) Parcul Central ( monumentul lui Vicentiu Babes ) Parcul Central ( bustul lui Barbu Stefanescu Delavrancea ) Parcul Cinema Capitol ( bustul lui Mihai Eminescu ) B-dul Mihai Viteazul nr. 1 ( monumentul lui Traian Lalescu ) B-dul Victor Babes nr. 2 ( monumentul Doctor A Candea )

Parohia Ortodoxa Romana delimitata de B-dul L Rebreanu – str. Diaconu Coresi n r. 14 si str. Cosminului NOTA: Prezenta zonificare se completeaza cu harta. DIRECTOR SEF SERVICIU BDU Dr.Arh. RADU RADOSLAV Ing. ROBESCU DAN

La elaborarea zonificarii s-au avut in vedere elementele

specifice al municipiului conform documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism si anume :

Zona A : zona cartierelor de vile, cartierul interbelic, si zona industriala din centrul orasului in curs de reorganizare

Zona B: cartiere rezidentiale Zona C: cartiere rezidentiale de periferie Zona D: cartiere de blocuri , zone industriale noi create,

zone protejate ( monumente istorice )

Atasament: Anexa2.pdf

ANEXA NR. 2 Lista cuprinzând actele normative prin care s-au instituit impozite si taxe locale si

Hotarârile Consiliului Local al Municipiului Timisoara prin care s-au instituit/stabilit impozite si taxe

• Legea nr. 27/1994 republicata privind impozitele si taxele locale publicata în Monitorul Oficial al României nr. 273/23.06.1998

• OUG nr. 62/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele si taxele locale publicata in Monitorul Oficial al României nr. 517/30.12.1998

• OUG nr. 15/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele si taxele locale publicata in Monitorul Oficial al României nr. 92/03.03.1999

• Legea nr. 67/2000 pentru completarea anexei nr. 2 la Legea nr. 27/1994 privind impozitele si taxele locale publicata in Monitorul Oficial al României nr. 183/27.04.2000

• OUG nr. 27/1999 pentru modificarea art. 27din Legea nr. 27/1994 privind impozitele si taxele locale publicata in Monitorul Oficial al României nr. 130/31.03.1999

• Legea nr. 147/1998 privind impozitul pe spectacole publicata în Monitorul Oficial nr. 262/14.06.1998

• HG nr. 718/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 147/1998 privind impozitul pe spectacole si formularistica corespunzatoare, precum si a Normelor privind tiparirea, inregistrarea, vizarea, gestionarea si utilizarea biletelor de intrare si a abonamentelor la spectacole

• Legea nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura

• OG nr. 36/2002 republicata privind impozitele si taxele locale • OG nr. 36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia fiscala • HG nr. 1.278/2002privind aprobarea Normelor metodologice pentru

aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale

• HG nr. 149/2003 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.278/2002

• HCLMT nr. 280/1998 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale în municipiul Timisoara pentru anul fiscal 1999

• HCLMT nr. 9/1999 pentru modificarea HCL nr. 280/1999 • HCLMT nr. 48/1999 pentru modificarea HCL nr. 9/1999 • HCLMT nr. 60/1999 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale în

municipiul Timisoara • HCLMT nr. 291/1999 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale în

municipiul Timisoara pentru anul fiscal 2000 • HCLMT nr. 22/2001 privind instituirea taxei pentru eliberarea extraselor

detinute în Banca de Date Urbane a Primariei Municipiului Timisoara • HCLMT nr. 104/2000 privind impozitele si taxele locale pentru anul fiscal

2001, în municipiul Timisoara • HCLMT nr. 105/2000 privind indexarea taxelor extrajudiciare de timbru care

constituie venituri la bugetul local • HCLMT nr. 149/2000 privind instituirea unor taxe locale în municipiul

Timisoara • HCLMT nr. 267/2001 privind nivelul impozitelor si taxelor locale

reglementate de Legea nr. 27/1994, republicata si modificata si a taxelor reglementate de Legea nr. 117/1999, pentru anul fiscal 2002

• HCLMT nr. 315/2001 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2002, în municipiul Timisoara

• HCLMT nr. 130/2002 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru terenurile situate în extravilanul Municipiului Timisoara

• HCLMT nr. 140/2002 privind nivelul impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2003 in municipiului Timisoara

• HCLMT nr. 406/2002 pentru completarea si modificarea HCL nr. 140/2002 • HCLMT nr. 101/2003 privind încadrarea pe zone a terenurilor extravilane de

pe raza municipiului Timisoara, în vederea stabilirii impozitelor si taxelor locale