keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 140/27.04.2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome de Transport Timişoara prin completarea cu postul de director adjunct, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 92/2010 şi a responsabilităţilor acestuia

27.04.2010

Hotararea Consiliului Local 140/27.04.2010
privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome de Transport Timişoara prin completarea cu postul de director adjunct, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 92/2010 şi a responsabilităţilor acestuia


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2010-8712/15.04.2010 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.92/30.03.2010 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome de Transport Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.334/29.09.2009 privind obiectivele şi criteriile de performanţă precum şi criteriile şi procedura de selecţie a directorului general la Regia Autonomă de Transport Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 420/24.11.2009 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.334/29.09.2009 privind obiectivele şi criteriile de performanţă şi criteriile şi procedura de selecţie a directorului general la Regia Autonomă de Transport Timişoara;
Luând în considerare Dispoziţia nr.111/25.01.2010 privind numirea domnului Goia Ioan în funcţia de director general la Regia Autonomă de Transport Timişoara şi Hotărârea Consiliului Local nr. 21/26.01.2010 privind desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Transport Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit. a) şi alin.(3) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă Organigrama, Statul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome de Transport Timişoara prin completarea cu postul de director adjunct, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 92/30.03.2010 şi a responsabilităţilor acestuia, conform Anexei 1, Anexei 2 şi Anexei 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Regia Autonomă de Transport Timişoara.

Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Regiei Autonome de Transport Timişoara;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
CONSTANTIN CATANĂ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA Se aprobă JUDEŢUL TIMIŞ Primar, MUNICIPIUL TIMIŞOARA Dr. Ing. Gheorghe Ciuhandu DIRECŢIA DRUMURI ŞI TRANSPORTURI SERVICIUL REGLEMENTĂRI TRANSPORTURI URBANE NR.SC2010-8712/15.04.2010 Bd.C.D.Loga nr 1,300030 Timisoara,tel:+40256 490 635 e-mail:[email protected] internet:www.primariatm.ro

REFERAT

privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi

funcţionare al Regiei Autonome de Transport Timişoara prin completarea cu postul de

director adjunct, conform HCL nr. 92/2010 şi a responsabilităţilor acestuia

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 92/2010 s-a aprobat

Organigrama, Statul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Regiei

Autonome de Transport Timişoara.

Prin aceeaşi hotărâre mai sus menţionată, la art. 2, s-a aprobat înfiinţarea la nivelul

Regiei Autonome de Transport Timişoara a postului de director adjunct, directorul Regiei

Autonome de Transport Timişoara urmând a prezenta responsabilităţile pentru postul nou

înfiinţat în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a HCL nr. 92/2010.

Directorul adjunct va avea în subordine Direcţiea Transport Auto şi Direcţia Transport

Electric şi în consecinţă va avea responsabilităţi în ceea ce priveşte activitatea principală a

regiei, respectiv transportul public de persoane pe raza Municipiului Timişoara.

Potrivit art. 36, alin (3), lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică

locală, consiliul local aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea,

organizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local.

De asemenea, art. 36, alin. (2), lit. a) din acelaşi act normativ mai sus invocat

precizează următoarele: ,, Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului,

ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor

autonome de interes local”.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 334/2009 privind

obiectivele şi criteriile de performanţă precum şi criteriile şi procedura de selecţie a

directorului general la Regia Autonomă de Transport Timişoara prevede în Anexa 2, art. 1

faptul că în vederea asigurării eficienţei activităţii regiei şi a continuităţii actului managerial,

angajarea directorului general la R.A.T. Timişoara se face în urma concursului de proiecte de . Cod FP17-01,Ver.02

management, cu contract individual de muncă pe durată determinată şi contract de

management, în condiţiile legii.

Ţinând cont de Dispoziţia nr. 111/25.01.2010 privind numirea domnului Goia Ioan în

funcţia de director general la Regia Autonomă de Transport Timişoara şi de H.C.L. nr.

21/26.01.2010 privind desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie al Regiei

Autonome de Transport Timişoara, propunem aprobarea, Organigramei Regiei Autonome de

Transport Timişoara, Statului de funcţii al Regiei Autonome de Transport Timişoara,

Regulamentului de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome de Transport Timişoara,

după cum au fost completate cu atribuţiile postului nou înfiinţat.

DIRECTOR, ING. CULIŢĂ CHIŞ

ŞEF SERVICIU, ING. ADRIAN COLOJOARĂ

CONSILIER, AVIZAT JURIDIC, JR. NASTASIA MIRCEA

.

Cod FP17-01,Ver.02

Atasament: ROF_RATT.pdf

Cod: ROF

ANEXA 3

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 1 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

VALABILITATE DIN : 01 MAI 2010 DIRECTOR GENERAL DR. ING. CONS. JURIDIC IOAN GOIA

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 2 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT

TIMIŞOARA

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 3 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

LISTA DE CONTROL A REVIZIILOR / MODIFICĂRILOR

Nr. CAP TITLU CAPITOL

Revizie nr. /Data Descriere revizie / modificare

- COPERTA Ed.2, rev.0/09.07.2009 -

FOAIE DE GARDĂ Ed.2, rev.0/09.07.2009 -

LISTA DE CONTROL A REVIZIILOR / MODIFICĂRILOR

Ed.2, rev.0/09.07.2009 - 0

CUPRINS Ed.2, rev.0/09.07.2009 -

1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA REGIEI Ed.2,

rev.0/09.07.2009 -

2

ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI GENERAL

Ed.2, rev.0/09.07.2009

Introducere atribuţii conform Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor ( SIEIC) pentru Biroul Organizare, Planificare Transport Public de Persoane.

3

ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR ŞI SECŢIILOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI TEHNIC

Ed.2, rev.0/09.07.2009

Introducere atribuţii conform Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor ( SIEIC) pentru Biroul Aprovizionare Depozite.

Ed.2, rev.0/09.07.2009

Introducere atribuţii conform Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor ( SIEIC) pentru Direcţia Transport Electric, Direcţia Transport Auto şi Serviciul Exploatare.

4

ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR ŞI DIRECŢIILOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI ADJUNCT

Ed. 2 rev.1/01.01.2010

Organizează, îndrumă şi controlează activitatea de curăţenie şi dezinfecţie a mijloacelor de transport din dotare, cu personalul din subordine, atunci când este nevoie. Organizează, îndrumă şi controlează activitatea de control titluri de călătorie, cu personalul din subordine, atunci când este nevoie.

5 ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA CONTABILULUI ŞEF

Ed.2, rev.0/09.07.2009

Introducere atribuţii conform Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor ( SIEIC) pentru Serviciul Vânzări.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 4 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Ed.2, rev.0/09.07.2009

Introducere atribuţii conform Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor ( SIEIC). 6

ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI Ed. 3 rev 0 Eliminare capitol din ROF

conform HCL.

7 CONDUCEREA REGIEI ŞI PATRIMONIUL Ed.2,

rev.0/09.07.2009 -

8 DISPOZIŢII FINALE Ed.2, rev.0/09.07.2009 - Ed.2,

rev.0/09.07.2009 Modificarea ROF după organigrama valabilă din 09.07.2009 şi introducere atribuţii conform Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor ( SIEIC)

9 TOT ROF

Ed. 3 rev 0

Modificarea ROF, conform aprobării Consiliului Local Timişoara

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 5 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

CUPRINS Cap. 0: Foaie de gardă Lista de control a reviziilor / modificărilor Cuprins

Cap. 1: ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA REGIEI

1.1 DISPOZIŢII GENERALE 1.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A REGIEI

Cap. 2: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI GENERAL 2.1 CABINET DIRECTOR GENERAL 2.2 SERVICIUL RESURSE UMANE 2.3 BIROUL RELAŢII PUBLICE 2.4 SERVICIUL INTERN DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE 2.5 SERVICIUL CONTROL INTERN 2.6 SERVICIUL MONITORIZARE ŞI SIGURANŢA CIRCULAŢIEI 2.7 SERVICIUL PLANIFICARE ŞI ANALIZĂ ECONOMICĂ 2.8 COMISIA DE DISCIPLINĂ

Cap. 3: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR ŞI SECŢIILOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI TEHNIC 3.1 SECŢIA REPARAŢII 3.2 SERVICIUL TEHNIC 3.3 BIROUL TEHNOLOGIE PROIECTARE 3.4 SERVICIUL TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI 3.5 SERVICIUL ACHIZIŢII PUBLICE ŞI APROVIZIONARE 3.6 SERVICIUL ENERGETIC

Cap. 4: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI ADJUNCT

4.1 DIRECŢIA TRANSPORT ELECTRIC 4.2 DIRECŢIA TRANSPORT AUTO

Cap. 5: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA CONTABILULUI ŞEF 5.1 SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL 5.2 SERVICIUL VÂNZĂRI

Cap. 6 : CONDUCEREA REGIEI ŞI PATRIMONIUL 6.1 CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE 6.2 DIRECTOR GENERAL 6.3 DIRECTOR TEHNIC 6.4 DIRECTOR ADJUNCT 6.5 CONTABIL ŞEF 6.6 PATRIMONIUL REGIEI

Cap. 7 : DISPOZIŢII FINALE

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 6 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Capitolul 1: ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA REGIEI

1.1 Dispoziţii generale

Art.1. Regia Autonomă de Transport Timişoara este înfiinţată ca urmare a deciziei Primăriei Municipiului Timişoara cu nr. 99/29.01.1991 cu începere de la 1 ianuarie 1991. Activitatea principală a Regiei Autonome de Transport Timişoara, conform codificării CAEN (ordin 337/2007 ), este : 4931 –Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători.

Art.2. Activităţile secundare, conform codificării CAEN ( ordin 337/2007 ), sunt : 1610 – tăierea şi rindeluirea lemnului 2433 – producţia de profile obţinute la rece 2511 – fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice 2562 – operaţiuni de mecanică generală 2573 – fabricarea uneltelor 2593 – fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanţuri şi arcuri 2594 – fabricarea de şuruburi, buloane şi alte articole filetate, fabricarea de nituri şi şaibe 2599 – fabricarea altor articole din metal n.c.a. 2711 – fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice 2790 – fabricarea altor echipamente electrice 2815 – fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză şi a elementelor mecanice de transmisie 2823 –fabricarea maşinilor şi echipamentelor de birou (exclusiv fabricarea calculatoarelor şi a

echipamentelor periferice) 2849 – fabricarea altor maşini – unelte n.c.a. 2910 – fabricarea autovehiculelor de transport rutier 3101 – fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine 3311 – repararea articolelor fabricate din metal 3312 – repararea maşinilor 3513 – distribuţia energiei electrice 4120 – lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 4211 – lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor 4212 – lucrări de construcţii a căilor ferate de suprafaţă şi subterane 4213 – construcţia de poduri şi tuneluri 4221 – lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide 4222 – lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru electricitate şi telecomunicaţii 4299 – lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a. 4311 – lucrări de demolare a construcţiilor 4312 – lucrări de pregătire a terenului 4313 – lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii 4391 – lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii 4399 – alte lucrări speciale de construcţii n.c.a. 4520 – întreţinerea şi repararea autovehiculelor 4531 – comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule 4532 – comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule 4672 – comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice 4673 – comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor

sanitare 4677 – comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor 4690 – comerţ cu ridicata nespecializat 4724 – comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine

specializate 4725 – comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate 4726 – comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate 4932 – transporturi cu taxiuri 4939 – alte transporturi terestre de călători n.c.a.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 7 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

5030 – transportul de pasageri pe căi navigabile interioare 5040 - transportul de marfă pe căi navigabile interioare 5221 – activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre 5520 – facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată 5590 – alte servicii de cazare 5610 – restaurante 5629 – alte activităţi de alimentaţie n.c.a. 5630 – baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 6399 – alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a. 6820 – închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 7120 – activităţi de testări şi analize tehnice 7410 – activităţi de design specializat 7490 – alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a. 7711 – activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare 7712 – activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule rutiere grele 7739 – activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile n.c.a. 7810 – activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă 7820 – activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului 7830 – servicii de furnizare şi management a forţei de muncă 7911 – activităţi ale agenţiilor turistice 7912 – activităţi ale tur-operatorilor 7990 – alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică 8230 – activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor 8299 – alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a. 8559 – alte forme de învăţământ n.c.a. 8621 – activităţi de asistenţă medicală generală 8622 – activităţi de asistenţă medicală specializată 8623 – activităţi de asistenţă stomatologică 9002 – activităţi suport pentru interpretare artistică (spectacole) 9004 – activităţi de gestionare a sălilor de spectacole 9311 – activităţi ale bazelor sportive 9329 – alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.

Art.3. Regia este organizată în conformitate cu organigrama aprobată şi funcţionează în baza regulamentului propriu, cu gestiune economică şi autonomie financiară, are personalitate juridică, încheie bilanţ, are cont la bancă, beneficiază de credite bancare, are relaţii economice cu alte unităţi, se înzestrează cu fonduri fixe şi se dotează cu mijloace circulante proprii necesare desfăşurării activităţii sale. Din veniturile realizate regia constituie fondul de rezervă şi fondul de dezvoltare, asigură sumele necesare satisfacerii unor necesităţi social culturale şi sportive, ori de perfecţionare-recalificare a personalului angajat, precum şi pentru premierea acestuia. Consiliul de Administraţie al Regiei poate hotărî şi crearea altor fonduri în afara celor menţionate mai sus. Din profitul net al regiei, în condiţiile legii se constituie fondul de participare a angajaţilor la profit. Pentru acoperirea eventualelor deficite regia poate beneficia, în condiţiile legii, de subvenţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Regia Autonomă poate concesiona, în condiţiile legii, activităţi economice, servicii publice, unităţi de producţie şi terenuri pe bază de licitaţie publică. Regia poate închiria bunuri la şi de la orice persoană fizică sau juridică română sau străină. Regia poate încheia cu persoane fizice sau juridice române sau străine contracte de locaţie a gestiunii secţiilor şi a altor subunităţi economice din subordinea lor.

Art.4. Sediul R.A. Transport Timişoara este în municipiul Timişoara, B-dul Take Ionescu, nr.56.

1.2 Structura organizatorică a Regiei

Art.5. Pentru îndeplinirea funcţiilor ce-i revin conform obiectului său de activitate precum şi organigramei aprobate, regia are următoarele funcţii de conducere şi compartimente funcţionale:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 8 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Funcţii de conducere: - Director general. - Directori de resort: Tehnic, Adjunct, Contabil Şef. - Şefi de compartimente funcţionale.

Compartimente de lucru: - Cabinet Director General (CDG) - Serviciul Resurse Umane (SRU) - Şcoala Formare Profesională (SFP) - Biroul Relaţii Publice (BRP) - Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie (SIPP) - Biroul Servicii Situaţii de Urgenţă (BSSU) - Serviciul Control Intern (SCI) - Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei (SMSC): - Biroul Siguranţa Circulaţiei (BSC) - Biroul Monitorizare Circulaţie (BMC) - Serviciul Planificare şi Analiză Economică (SPAE): - Biroul Planificare, Raportare şi Analiză Economică (BPRAE) - Biroul Audit, Administrativ, Patrimoniu (BAAP) - Serviciul Tehnic (ST) - Biroul Tehnologie Proiectare (BTP) - Serviciul Tehnologia Informaţiei (STI) - Serviciul Achiziţii Publice şi Aprovizionare (SAPA) - Serviciul Energetic (SE) - Serviciul Financiar – Contabil (SFC) - Serviciul Vânzări (SV): - Biroul Marketing şi Vânzare Titluri de Călătorie (BMVTC) - Biroul Analiză Economică şi Tarife (BAET) - Biroul Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie (BTVTC) - Comisia de disciplină, înfiinţată în baza Legii 571/2004 (CD)

Art.6. Regia are în subordine următoarele subunităţi fără personalitate juridică, care nu întocmesc bilanţ contabil, cu gestiune economică şi cu limită de autonomie, în conformitate cu atribuţiile secţiei ce vor fi tratate la capitolul respectiv:

- Direcţia Transport Electric (DTE) - Direcţia Transport Auto (DTA) - Secţia Reparaţii (SR)

Art.7. Directorul General este preşedintele Consiliului de Administraţie al regiei, conform OG nr. 15/09.08.1993. Directorul General al R.A.T. Timişoara are în subordine directă:

- Director Tehnic (DT) - Director Adjunct (DA) - Contabil Şef (CS) - Cabinet Director General (CDG) - Serviciul Resurse Umane (SRU) - Biroul Relaţii Publice (BRP) - Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie (SIPP) - Serviciul Control Intern (SCI) - Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei (SMSC) - Serviciul Planificare şi Analiză Economică (SPAE)

Art.8. Directorul Tehnic este subordonat ierarhic directorului general şi are în subordine directă: - Secţia Reparaţii:

- Muzeul Transport Public „Corneliu Mikloşi” - Serviciul Tehnic - Biroul Tehnologie Proiectare - Serviciul Tehnologia Informaţiei - Serviciul Achiziţii Publice şi Aprovizionare - Serviciul Energetic

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 9 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Art.9. Directorul Adjunct este subordonat ierarhic directorului general şi are în subordine directă:

1) Direcţia Transport Electric formată din: - Secţia Transport Electric:

- Atelier Tramvaie - Atelier Linie Cale, Contact şi Substaţii - Atelier Troleibuze

- Biroul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei: - Dispecerat Tramvaie - Dispecerat Troleibuze - Dispecerat Energetic - Contabil Şef Direcţie 2) Direcţia Transport Auto formată din: - Secţia Transport Auto:

- Atelier Autobuze - Atelier Parc Intern

- Biroul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei: - Dispecerat Autobuze - Contabil Şef Direcţie

Art.10 . Contabilul Şef este subordonat ierarhic directorului general şi are în subordine directă:

- Serviciul Financiar Contabil - Serviciul Vânzări:

- Biroul Marketing şi Vânzare Titluri de Călătorie - Biroul Analiză Economică şi Tarife

- Biroul Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie

Art.11 . Organul prin care se exercită conducerea regiei este Consiliul de Administraţie al R.A.T. Timişoara. Acesta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul său regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în toate problemele privind activitatea regiei, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt de competenţa altor organe.

Capitolul 2: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN

SUBORDINEA DIRECTORULUI GENERAL Art.1. Faţă de responsabilităţile cuprinse în prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare, lucrătorii

regiei, desemnaţi urmăritori de contract, pentru contractele aflate în derulare, au ca sarcină de serviciu verificarea modului de soluţionare a închiderii contractelor, aceasta presupunând inclusiv urmărirea încasării creanţelor şi întocmirea către Asistenţa Juridică (din cadrul RATT) a documentaţiei necesare acţionării în instanţă, în cazul neîncasării în termenii contractuali, deasemenea calcularea penalităţilor pentru neîncasarea în termen.

2.1 Cabinet Director General

Art.2. Compartimentul are atribuţii şi răspunderi în următoarele domenii : a) activitatea de secretariat b) monitorizare rapoarte şi statistici c) activitatea de agrement

ATRIBUŢII

Art.3. Pe domeniile în care îşi desfăşoară activitatea, compartimentul are următoarele atribuţii şi răspunderi: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 10 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul cabinetului.

a) Activitatea de secretariat

- stabileşte şi urmăreşte agenda de lucru a directorului general; - urmăreşte realizarea sarcinilor din programele şi măsurile la nivelul regiei, la termenele stabilite; - răspunde de întocmirea documentelor protocolare; - pregătirea călătoriilor de serviciu ale directorului general, rezervarea de bilete, a camerei de hotel,

obţinerea vizei (dacă este cazul), pregătirea documentelor necesare pentru întâlnirile de lucru, contactarea persoanelor cu care trebuie să se întâlnească directorul general şi stabilirea programului;

- rezolvă corespondenţa internaţională; - asigură activitatea de traduceri şi translatări; - informează directorul general cu privire la actele legislative de interes pentru regie apărute; - participă la audienţele susţinute de directorul general, distribuie celor abilitaţi spre rezolvare

problemele ridicate de către salariaţi, urmăreşte şi informează modul de soluţionare a acestora; - triază corespondenţa în funcţie de importanţa şi urgenţa lor şi asigură repartizarea documentelor pe

domenii; - transmite publicaţii, prospecte şi oferte obişnuite de preţuri direct la direcţiile executive de resort,

dirijează corespondenţa între direcţii executive, care nu angajează valori materiale, financiare sau de personal direct la destinaţie, fără viza directorului general;

- exercită rolul unui prim filtru a corespondenţei, informându-l pe directorul general asupra conţinutului unor documente cărora, în opinia sa, ar trebui să li se acorde o atenţie deosebită;

- preia şi difuzează fax-urile adresate directorului general; - evidenţa necesarului de consumabile şi evidenţa de personal (secretara întocmeşte referatul cu

necesarul de rechizite pentru compartimentul secretariat, ţine evidenţa orelor suplimentare, concediilor, evidenţa delegaţiilor, a deplasărilor şi a evenimentelor profesionale);

- asigură directorului general legăturile telefonice exterioare; - preluarea de la şefii de compartimente (prin delegare de autoritate) a unor sarcini pe care secretara

(asistenta manager) le poate rezolva sau chiar secretara poate delega o serie de responsabilităţi persoanelor din subordine;

- organizează intrarea personalului regiei şi a persoanelor din afara instituţiei la directorul general, în funcţie de programul acestuia, de importanţa şi urgenţa problemelor;

- asigură directorului general condiţii optime de muncă şi de luare a deciziilor; - repartizarea sarcinilor, pe compartimente şi lucrători, după caz; - coordonează secretariatele şi circulaţia documentelor la direcţiile executive.

b) Monitorizare rapoarte şi statistici

- solicită şi centralizează rapoartele specifice activităţii de bază şi conexe ale regiei; - urmăreşte realizarea sarcinilor din programele şi măsurile la nivelul regiei, la termenele stabilite; - monitorizează evidenţele statistice ale regiei; - reprezintă regia în relaţiile cu organizaţiile de transport naţionale şi internaţionale; - întocmeşte rapoarte de informare managementului de vârf în baza datelor primite.

c) Activitatea de agrement Această activitate se desfăşoară, cu respectarea cerinţelor legale, în următoarele domenii:

I) Cultural II) Mini – hotel, restaurant, bar III) Planificare, salarizare, normare IV) Personal, învăţământ, administrare V) Sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, PSI VI) Aprovizionare, depozitare, mecano - energetic VII) Contabilitate, financiar

I) Cultural

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 11 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- se ocupă de activitatea de gestionare a mini-hotelului, a ştrandului, a terenurilor sportive şi a tuturor spaţiilor pentru recreaţie;

- organizează evenimente în spaţiile proprii ; - face publicitate pentru atragerea clientelei; - asigură funcţionarea ştrandului în perioada de vară, în condiţii de igienă; - ia măsuri pentru funcţionarea tuturor utilităţilor: duşuri, saună, garderobe, grupuri sanitare; - urmăreşte şi ţine evidenţa funcţionării utilităţilor şi instalaţiilor ce deservesc activitatea de agrement.

II) Mini – hotel, restaurant, bar

- asigură exploatarea la capacitate a spaţiilor de cazare, astfel încât activitatea să fie eficientă; - asigură prepararea mâncării pentru servirea clienţilor la restaurant şi pentru microcantinele care

funcţionează în cadrul RATT, asigură funcţionarea barului; - face publicitate pentru atragerea clienţilor; - asigură condiţii de igienă la prepararea hranei şi servirea clienţilor; - asigură condiţii de confort în limita clasării mini – hotelului; - menţine integritatea mobilierului şi a altor dotări; - urmăreşte asigurarea cu vesela necesară, ia măsuri de păstrare a acesteia în condiţii de igienă; - se ocupă de aprovizionarea cu alimente şi băuturi necesare pentru restaurant şi bar; - ia măsuri pentru achiziţionarea materialelor consumabile în activitatea mini – hotelului; - face propuneri de tarife pentru serviciile oferite; - face propuneri de casare şi declasare a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar uzate; - scoate din uz cele aprobate la casare; - propune înlocuirea celor scoase din uz cu altele noi; - face recepţia mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar achiziţionate.

III) Planificarea, salarizarea, normarea

- întocmeşte necesarul de forţă de muncă calificată pe meserii, pentru perioada curentă şi de perspectivă;

- stabileşte drepturile de concedii de odihnă suplimentare pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite personalului;

- elaborează propunerile de premiere pentru realizări deosebite ale personalului; - întocmeşte lucrările de informare conform metodologiei şi la termenele stabilite pentru toate

activităţile.

IV) Personal, administrativ - întocmeşte graficul concediilor de odihnă pentru personalul ; - gestionează bunurile de inventar asigurând inventarierea periodică şi evidenţa mişcării acestora; - întocmeşte necesarul de rechizite şi asigură distribuirea acestora; - ţine evidenţa imprimatelor cu regim special folosite; - asigură ordinea, curăţenia şi buna gospodărire a utilităţilor, apă, energie, încălzire, etc; - organizează, îndrumă şi controlează activitatea de pază generală şi P.S.I., urmăreşte procurarea

mijloacelor şi echipamentelor necesare precum şi instruirea personalului aferent acestor activităţi ; - se îngrijeşte şi asigură condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă pentru personalul aferent

acestor activităţi; - urmăreşte modul de respectare a disciplinei şi a regulamentelor de către personal, propune măsuri

de sancţionare pentru cazurile de abateri; - stabileşte necesarul de salariaţi, propune probe de lucru, supraveghează executarea acestora,

avizează cererile de angajare. V) Sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU

- organizează activitatea de sănătate şi securitate în muncă, protecţie a mediului şi SU, asigură aplicarea măsurilor stabilite împreună cu organele de specialitate din compartimentele regiei;

- participă la stabilirea locurilor de muncă cu condiţii deosebite; - urmăreşte şi asigură realizarea propagandei vizuale şi a instructajelor corespunzătoare pe linie de

sănătate şi securitate în muncă, SU, prelucrează cu tot personalul cazurile şi evenimentele de indisciplină;

- participă la întocmirea dosarelor de cercetare a accidentelor de muncă;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 12 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- organizează instruire pe linie de sănătate şi securitate în muncă a întregului personal; - ţine evidenţa nominală a echipamentului de lucru şi de protecţie, a duratei lui de folosire a

uniformelor de serviciu; - asigură procurarea şi distribuirea materialelor igienico-sanitare prevăzute în normativele în vigoare; - foloseşte mijloace de propagandă vizuală pentru popularizarea normelor şi instrucţiunilor de tehnică

a securităţii muncii; - asigură aplicarea şi respectarea de către personal a regulilor şi măsurilor privind sănătatea şi

securitatea în muncă, protecţia mediului şi paza contra incendiilor. VI) Mecano - energetic, aprovizionare

- asigură utilizarea corespunzătoare, întreţinerea şi repararea la timp a utilităţilor şi instalaţiilor, în colaborare cu formaţiile de mecano-energetic, asigurând instruirea personalului în legătură cu exploatarea şi utilizarea corectă a acestora;

- răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ;

- efectuează operaţii de supraveghere şi întreţinere a aparaturii de măsurare şi monitorizare; - răspunde de verificările periodice ale aparaturii de măsurare şi monitorizare, conform cerinţelor

legale; - întocmeşte necesarele de materiale, rechizite, imprimate necesare activităţii în conformitate cu

consumurile stabilite; - asigură depozitarea, păstrarea şi conservarea în condiţii de siguranţă a materialelor, precum şi

recepţionarea acestora; - organizează şi asigură colectarea deşeurilor şi evacuarea lor, conform instrucţiunilor; - urmăreşte încadrarea strictă în normele de consum la toate materialele; - urmăreşte aprovizionarea cu materiale, în care scop face calcule proprii de fundamentare a

necesarului de aprovizionare pe baza normelor de consum aprobate, luând măsuri pentru corelarea strictă a aprovizionării cu necesităţile;

- îşi asigură stocuri de materii prime şi materiale la nivelul optim permis de fonduri; - răspunde de primirea, gospodărirea şi restituirea ambalajului.

VII) Contabilitate - financiar

- răspunde de întreaga activitate economică şi financiar-contabilă; - primeşte indicatorii economici şi financiari, ia măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor planificaţi; - organizează şi asigură evidenţa financiar-contabilă a activităţii de agrement conform reglementărilor; - face verificarea periodică a gestiunilor, participă la inventarierea bunurilor anual sau ori de câte ori

este nevoie; - ia măsuri în limita competenţei pentru prevenirea şi lichidarea pagubelor; - exercită atribuţiile de control financiar preventiv; - urmăreşte şi analizează lunar rezultatele financiare şi face propuneri după caz; - întocmeşte şi depune formele de decontare pentru prestaţii efectuate de secţie, face propuneri de

tarife; - urmăreşte încadrarea în plafonul de cheltuieli, stabilit şi transmis de către regie, precum şi în fondul

de salarii; - efectuează operaţii contabile analitice conform metodologiei în vigoare; - ţine evidenţa valorică a materialelor consumate pentru activitatea de bază şi nevoile gospodăreşti; - participă la analiza periodică a rezultatelor financiare a activităţii de agrement şi întocmeşte lucrările

de informare în termenele stabilite; - întocmeşte situaţiile lunare privind realizarea preţului de cost pe articole de calculaţie, justificând

cazurile de depăşire a admisibilului planificat pe comenzi sau mijloace de transport; ţine evidenţa mijloacelor fixe şi a mişcării acestora, precum şi a obiectelor de inventar.

2.2 Serviciul Resurse Umane

Art.4. Serviciul Resurse Umane are atribuţii şi răspunderi în următoarele domenii: a) personal, învăţământ, salarizare b) şcoală formare profesională c) structura de psihologie

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 13 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

ATRIBUŢII

a) Personal, Învăţământ, Salarizare - răspunde de întreaga activitate de personal, pe care o organizează, îndrumă şi controlează; - coordonează întreaga activitate de recrutare, selectare, încadrare, pregătire şi dezvoltare

profesională, evaluare şi motivare a personalului; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului; - asigură necesarul de personal pe meserii, funcţii şi specialităţi; - urmăreşte utilizarea judicioasă a personalului, pregătirea şi perfecţionarea profesională a acestuia; - îndrumă conducerile secţiilor în aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale cu privire la încadrarea

si promovarea personalului; - organizează alegerea de către lucrători, a reprezentanţilor lucrătorilor în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă pentru Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă (CSSM), în baza unui Regulament întocmit de Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie cu sprijinul şefilor de compartimente implicate, regulament aprobat de către Directorul General;

- alegerile se organizează ori de câte ori locul (locurile) din CSSM destinat (destinate) reprezentanţilor lucrătorilor devine (devin) vacant (vacante);

- primeşte zilnic raportările cu privire la prezenţa la serviciu a personalului, centralizează şi informează conducerea;

- urmăreşte respectarea cu stricteţe a disciplinei în muncă a întregului personal, propune măsuri pentru îmbunătăţirea stării disciplinare, pentru respectarea Regulamentului Intern;

- în funcţie de structura organizatorică întocmeşte statele de funcţiuni; - menţine la zi fişele de post actualizate, asigură înmânarea acesteia titularului şi o ataşează ca anexă

la contractul individual de muncă precum şi fişele de expunere la riscuri profesionale; - întocmeşte şi ţine la zi statul de personal al tuturor salariaţilor; - propune împreună cu organele abiliate sănatatea şi securitatea în muncă, locurile de muncă

vătămătoare sau periculoase la care se acordă sporuri; - ţine registrul de evidenţă a personalului ( inclusiv în format electronic), mişcarea acestuia în cadrul

regiei, precum şi dosarele personale ale salariaţilor; - prezintă directorului general situaţia drepturilor ce decurg din lege şi din contractul colectiv de muncă

în vederea dimensionării cheltuielilor cu salariile; - ia măsuri de încadrare corespunzătoare a salariaţilor în conformitate cu salarizarea din R.A.T.T.; - răspunde de plata drepturilor salariale a angajaţilor regiei în baza pontajelor făcute sau a foilor de

parcurs; - asigură şi răspunde de aplicarea strictă a prevederilor legale privind sistemul de salarizare a muncii

şi ia măsuri pentru difuzarea tuturor instrucţiunilor în probleme de salarizare; - asigură aplicarea corecta a sistemului de salarizare pentru întregul personal în concordanţă cu

structura organizatorică şi numărul de posturi aprobate; - calculează drepturile băneşti cuvenite salariaţilor pe baza contractelor individuale, actelor adiţionale,

deciziilor şi fişelor de prezenţă primite, în vederea achitării acestora la datele stabilite în Regulamentul Intern

- întocmeşte fişele fiscale, pe baza calculului deducerilor personale cuvenite şi le transmite, în termenul legal, atât unităţii fiscale, cât şi personalului;

- ţine evidenţa deducerilor suplimentare ale salariaţilor în baza reglemetărilor legale în vigoare; - coordonează documentaţia pentru aprobarea plăţii orelor suplimentare pentru personal; - urmăreşte aplicarea corectă a sporurilor pentru conducerea formaţiilor de lucru; - întocmeşte statele de plată a salariilor; - colectează şi introduce datele necesare calculării salariilor; - ţine evidenţa concediilor de odihnă, a concediilor de boală şi a concediilor fără salar; - stabileşte sistemul de colectare a datelor necesare calculului salariilor, formulare şi termene de

înaintare; - urmăreşte încadrarea în fondul planificat de salarii; - ţine la zi şi operează în programul de personal tranşele de vechime în muncă a salariaţilor pe baza

cărora se acordă sporul de vechime;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 14 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- eliberează, la cererea salariaţilor, adeverinţe de salariu; - eliberează, la cerere foştilor angajaţi adeverinţe cu sporuri, drepturi salariale, grupe de muncă; - întocmeşte dosarele de pensie; - vizează cererile salariaţilor privind acordarea ajutoarelor prevăzute în contractul colectiv de muncă în

vigoare; - asigură completarea legală, păstrarea şi evidenţa carnetelor de muncă, în conformitate cu

prevederile legale; - asigură securitatea păstrării carnetelor de muncă şi inventarierea periodică a acestora; - întocmeşte notele de lichidare pentru salariaţii care îşi încetează activitatea; - participă la elaborarea şi negocierea contractului colectiv de muncă şi asigură înregistrarea acestuia; - întocmeşte raportările statistice către Institutul Naţional de Statistică privind categoriile de salariaţi,

numărul şi natura posturilor vacante; - participă la comisia desemnată cu efectuarea cercetării disciplinare în cazul săvârşirii de abateri de

la Regulamentul Intern; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni. b) Şcoală Formare Profesională

- primeşte şi centralizează necesarul de instruire de la servicii / direcţii şi întocmeşte “Planul de instruire anual”, conform procedurilor de sistem;

- operează modificări în “Plan de instruire anual” în cazul în care apar schimbări legate de participarea la cursurile de formare profesională;

- organizează şi coordonează în condiţiile legii activitatea de formare profesională şi perfecţionare a personalului propriu;

- organizează şi coordonează activitatea “Şcolii de şoferi R.A.T.T.”, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

- ţine evidenţa salariaţilor prin centralizatorul cursurilor de formare profesională, în scopul respectării legislaţiei în vigoare;

- întocmeşte actele adiţionale cu clauze de formare profesională la contractul individual de muncă, urmăreşte semnarea acestora de către cele 2 părţi (angajat şi angajator);

- ţine evidenţa concediilor de studii; - urmăreşte actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice fiecărui post şi loc de muncă şi

perfecţionarea profesională pentru ocupaţiile de bază; - ţine evidenţa şi informează conducerea asupra ofertelor şi a invitaţiilor venite de la furnizorii de

formare profesională, a cererilor înaintate de salariaţi şi a referatelor înaintate de compartimente privitoare la cursurile de formare profesională;

- vizează notele de lichidare şi cererile privind încetarea contractelor de muncă ale salariaţilor, confirmând dacă aceştia au beneficiat de cursuri de formare profesională şi dacă au restituit contravaloarea cursului;

- primeşte cereri, îndrumă şi acordă informaţiile necesare elevilor, studenţilor care solicită efectuarea stagiului de practică profesională, precum şi instituţiilor de învăţământ cu care regia are relaţii de colaborare în vederea efectuării practicii profesionale;

- urmăreşte integrarea (inducţia) în activitate a personalului nou angajat; - elaborează şi propune spre aprobare conducerii sistemul de evaluare a performanţelor profesionale

ale salariaţilor; - centralizează calificativele obţinute în baza fişelor de evaluare a performanţelor profesionale; - propune şi iniţiază proceduri şi instrucţiuni de lucru referitoare la instruirea personalului pe categorii

de meserii, evaluarea în vederea promovării şi examinarea personalului de bord referitoare la siguranţa circulaţie, în conformitate cu prevederile legale.

c) Structura de psihologie

În domeniul său de activitate, Structura de Psihologie a RATT are următoarele atribuţii de bază: 1) evaluarea psihologică a funcţiilor reglementate prin legislaţia în vigoare, în vederea asigurării cu

personal corespunzător (apt) pentru desfăşurarea activităţii în domeniul siguranţei circulaţiei rutiere:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 15 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport şi/sau persoana cu atribuţii specifice de siguranţa circulaţiei (şef secţie, şef atelier exploatare, şef coloană, profesor legislaţie);

- conducător auto transport persoane în interes public; - conducător auto transport intern marfă; - conducător auto transport internaţional persoane şi marfă; - conducător auto transporturi speciale interne şi internaţionale (mărfuri periculoase, transport

agabaritic, transport valori); - instructor conducere auto.

2) evaluarea psihologică a funcţiilor reglementate prin legislaţia în vigoare, în vederea asigurării cu personal corespunzător (apt) pentru desfăşurarea activităţii:

- personal cu funcţii de decizie (funcţionar public–director general, director adjunct din instituţii publice);

- muncă la înălţime; - muncă de noapte; - muncă în reţele electrice de înaltă tensiune; - muncă în reţele electrice de joasă şi medie tensiune; - personal care conduce utilaje, vehicule de transport intrauzinal şi/sau maşina firmei; - personal care lucrează în condiţii de izolare; - manipulare substanţe chimice (acid cianhidric, benzen, toluen, xilen, naftalină).

3) evaluarea psihologică a altor categorii de personal la solicitarea conducerii regiei: - controlori bilete; - încasatori bilete.

4) evaluarea psihologică a personalului menţionat se realizează în următoarele situaţii: - la şcolarizare în funcţia de conducător Tramvai,Troleibuz; - la angajare într-o funcţie din domeniul siguranţei circulaţiei; - la schimbarea funcţiei sau a tipului de transport; - pentru menţinerea în funcţie (siguranţa circulaţiei); - la sesizarea de către conducerea unităţii sau a şefului direct, în cazul în care se constată că, din

cauza unor deficienţe psihofiziologice sau de comportament la locul de muncă, personalul nu ar mai corespunde solicitărilor funcţiei exercitate;

- în urma implicării în evenimente de circulaţie; - expertiză psihologică la solicitarea organelor de poliţie, justiţie, procuratură; - reexaminare psihologică la solicitarea persoanelor declarate inapte la prima examinare, în termen de

30 de zile de la data luării la cunoştinţă a avizului. 5) Organizează activitatea Structurii de Psihologie, efectuează evidenţa personalului asistat, asigură

asistenţa psihologică propriu-zisă. 6) Urmăreşte adaptarea/integrarea cursanţilor începători la/în specificul meseriei de conducător

Tramvai-Troleibuz. 7) Emite avize psihologice şi propune, în cazul constatării unor aspecte psihopatologice, trimiterea de

către medicul de medicina muncii al RATT, a persoanei în cauză, la examen de specialitate psihologic-psihiatric pentru precizare de diagnostic clinic, sau recomandă efectuarea unui control oftalmologic, acolo unde este cazul; propune, în urma examenului psihologic efectuat menţinerea sau schimbarea din funcţie a personalului examinat.

8) Efectuează consiliere psihologică gratuită angajaţilor RATT care se află la un moment dat în dificultate sau care doresc să se perfecţioneze, să dezvolte un aspect sau mai multe din viaţa personală, familială sau profesională.

9) Se preocupă de dezvoltarea metodologică (achiziţionarea de tehnici, tehnologii şi procedee noi, cu licenţă) a Structurii de Psihologie.

10) Desfăşoară activitate ştiinţifică în vederea acumulării creditelor solicitate de Colegiul Psihologilor din România (efectuează studii şi cercetări, prelucrări statistice, privind diferite aspecte, fenomene psihologice în legătură cu activitate adesfăşurată, rezultatele fiind valorificate în cadrul conferinţelor naţionale şi internaţionale de psihologie, sau în publicaţii de specialitate).

11) Întreţine corespondenţă cu compartimentele Regiei, privind: caracterizări profesionale, avize psihologice, programări la examenul psihologic.

12) Menţine relaţii intra-interdisciplinare:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 16 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

a) relaţii profesionale intradisciplinare cu Colegiul Psihologilor din România, alte cabinete şi structuri de psihologie, universităţi, centre de studii psihologice, asociaţii profesionale din ţară şi străinătate.

b) relaţii interdisciplinare, cu Ministerul Transporturilor, diverse instituţii publice, medicul de medicina muncii, cu alte servicii, unităţi ale Regiei.

13) Se preocupă de cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei în vigoare, în legătură cu activitatea de evaluare psihologică a personalului Regiei.

14) Elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni.

15) Participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI. 16) Respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI.

2.3 Biroul Relaţii Publice

Art.5. În domeniul său de activitate are următoarele atribuţii şi răspunderi pe domeniile următoare: a) Informarea interinstituţională b) Informarea directă a persoanelor c) Informarea presei şi relaţii cu presa d) Informarea internă a personalului

ATRIBUŢII

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul.

a) Informarea interinstituţională

- comunică din oficiu informaţiile de interes public, acte normative care reglementează activitatea RATT, structura organizatorică, atribuţiile compartimentelor, programul de audienţe, numele şi prenumele persoanelor din conducerea regiei şi a responsabilului cu relaţiile publice, coordonatele de contact ale regiei, surse financiare, bugetul şi bilanţul contabil, programe şi strategii proprii, lista documentelor de interes public şi lista cuprinzând categoriile de documente produse, potrivit legii;

- asigură difuzarea unui raport periodic de activitate al regiei.

b) Informarea directă a persoanelor - organizează asigurarea accesului persoanelor la informaţii de interes public; - precizează condiţiile în care persoanele au acces la informaţii; - asigură cu formulare tipizate legale activitatea; - asigură rezolvarea în termen a petiţiilor, ţine evidenţa petiţiilor adresate directorului general, a

termenelor scadente şi a modului de rezolvare, distribuie petiţiile spre rezolvare compartimentelor regiei;

- formulează răspunsurile oficiale la petiţii, în baza documentelor de analiză primite de la cei în cauză, respectând cerinţele legale în domeniu;

- organizează şi asigură funcţionarea unui punct de informare-documentare.

c) Informarea presei şi relaţii cu presa - coordonează şi execută activitatea de “Purtător de cuvânt al RATT”; - informează în timp util ziariştii despre acţiunile şi activităţile de interes public ale regiei; - difuzează comunicate şi informări de presă, convoacă conferinţe de presă; - difuzează ziariştilor dosare de presă legate de evenimente sau activităţi ale RATT; - rezolvă probleme legate de acreditarea ziariştilor; - stabileşte şi execută strategia de promovare a imaginii RATT prin mijloace mass-media;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 17 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- realizează campanii publicitare pentru promovarea unor activităţi noi din cadrul RATT. d) Informarea internă a personalului

- instituie un sistem de informare la toate nivelele regiei privind activitatea regiei; - instruieşte angajaţii asupra obligaţiilor şi termenelor de rezolvare a petiţiilor, pentru aplicarea legii.

2.4 Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie

Art.6. Serviciul are în subordine directă Biroul Servicii Situaţii de Urgenţă, având următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) Prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă b) Medicina muncii c) Situaţii de urgenţă (prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţia civilă) şi pază generală d) Activitate stomatologică

ATRIBUŢII

a) Prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă Art.7. Serviciul intern de prevenire şi protecţie funcţionează ca şi compartiment distinct aflat în subordinea

directă a Directorul General. Art.8. Activităţile de prevenire şi protecţie, desfăşurate prin modalităţile prevăzute de legislaţia în vigoare,

coordonate direct de Directorul General, în cadrul regiei sunt următoarele: - identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă

respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;

- elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie; - elaborarea de instrucţiuni proprii, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate

şi sănătate în muncă ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru;

- propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului;

- verificarea cunoaşterii şi aplicării, de către toţi lucrătorii, a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului;

- întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

- elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii adecvate pentru fiecare loc de muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;

- elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii; - asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform prevederilor legale

şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui; - evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific conform legii; - stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de

semnalizare necesar, şi amplasarea conform prevederilor privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;

- evidenţa meseriilor şi a profesiilor, prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;

- evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare; - evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea

aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic; - monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control,

precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 18 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;

- face demersuri pentru efectuarea determinărilor de noxe fizice, chimice sau biologice din zonele de muncă, a dinamicii acestora şi a duratei de expunere a salariaţilor în condiţiile respective;

- informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul de muncă şi propunerea de măsuri de prevenire şi protecţie;

- întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului emise conform legi, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile;

- evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor referitoare la asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor care utilizează la locul de muncă echipamente de muncă;

- identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din regie şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie conform prevederilor referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;

- urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;

- participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute de lege; - întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute de lege; - elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din regie, în conformitate

cu prevederile din lege; - urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi

al cercetării evenimentelor; - colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie,

medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie; - colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în

situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă; - urmărirea actualizării planului de avertizare, planului de prevenire şi protecţie, şi al planului de

evacuare; - propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii atribuţiilor în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă; - propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de

prestări servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini; - participă pe post de secretar în comisiile de cercetare a accidentelor de muncă, ţinând evidenţa

acestora conform legislaţiei în vigoare; - organizează şi participă pe post de secretar la şedinţele Comitetului de sănătate şi securitate în

muncă. Art.9. Alte atribuţii coordonate direct de şeful Serviciului I.P.P. în conformitate cu cerinţele legale, impuse de

SMI şi regulamentele interne în vigoare ale regiei: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la dezvoltarea, menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - colaborează cu organele sindicale, Inspectoratul teritorial de muncă, analizează sesizările

lucrătorilor pe această direcţie; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul; - colaborează cu reprezentanţii lucrătorilor cu atribuţii pentru securitatea şi sănătatea în muncă, cu

persoanele juridice sau fizice abilitate angajate pentru a presta servicii în domeniu şi cu reprezentanţii sindicatelor pentru realizarea programelor privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă incluse în contractele colective;

- stabileşte reguli privind instruirea şi însoţirea persoanelor aflate în regie cu permisiunea angajatorului sau a reprezentaţilor acestuia.

b) Medicina muncii

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 19 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Art.10. Activitatea revine în mod direct medicului de medicina muncii, funcţionează distinct, conform prevederilopr legale, din punct de vedere administrativ fiind în componenţa Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie.

Art.11. Activitatea de medicina muncii este coordonată şi condusă de către medicul de medicina muncii. Medicul de medicina muncii este subordonat angajatorului pe linie administrativă, iar activitatea sa este în concordanţă cu principiile de etică şi deontologie medicală. De asemenea medicul de medicina a muncii apără interesele regiei, ale angajaţilor săi şi nu i se poate cere să folosească concluziile medicale în scopuri care prejudiciază angajatul.

ATRIBUŢII

- organizează supravegherea medicală a condiţiilor de muncă în relaţie cu starea de sănătate a salariaţilor, depistarea bolilor profesionale, cunoaşterea şi dispensarizarea bolilor legate de profesiune şi acordarea ajutorului medical în caz de accidente în timpul desfăşurării activităţii, urmăreşte realizarea contractului colectiv de muncă;

- asigură funcţionarea cabinetului de medicină a muncii şi accesul salariaţilor la serviciul medical de medicina muncii ;

- ţine legătura cu organele sanitare şi medicale coordonatoare; - monitorizează condiţiile de muncă şi procesele tehnologice din regie în relaţie cu starea de sănătate

a salariaţilor pentru depistarea condiţiilor de mediu şi de lucru, recomandă măsurile profilactice de organizare a proceselor de muncă şi după caz, schimbarea locului de muncă, recomanda acordarea materialelor igienico sanitare pentru prevenirea bolilor profesionale;

- organizează şi controlează aplicarea măsurilor pentru gestionarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală

- stabileşte locurile de muncă unde se acordă alimentaţie de protecţie, depistează şi semnalează cazurile de îmbolnăviri profesionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

- analizează periodic şi ţine evidenţa morbidităţii; - ia in evidenta certificatele de concediu medical potrivit reglementărilor în vigoare si efectueaza

controlul medical la reluarea activitatii cand este necesar; - efectueaza examenul medical la angajare, efectueaza controlul medical periodic al lucratorilor

conform legislaţiei; - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la dezvoltarea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI.

c) Biroul Servicii Situaţii de Urgenţă Art.12. Biroul are atribuţii şi răspunderi în următoarele domenii :

I) Activitatea de protecţie civilă II) Activitatea de prevenire si stingere a incendiilor III) Paza generală

Art.13. În domeniile în care îşi desfăşoară activitatea biroul are următoarele atribuţii: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI.

I) Activitatea de Protecţie civilă Art.14. Activitatea revine în mod direct Biroului Servicii Situaţii de Urgenţă care organizează şi conduce

activitatea celulei de urgenţă pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor ce-i revin potrivit actelor normative în vigoare.

ATRIBUŢII

- prevăd, anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de

protecţie civilă;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 20 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- organizează instruirea şi pregătirea personalului încadrat în muncă privind protecţia civilă; - asigură alarmarea salariaţilor şi populaţiei din zona de risc creată ca urmare a activităţilor proprii

desfăşurate; - participa la exercitii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de alarmare, evacuare,

intervenţie, limitare şi inlaturare a urmărilor situaţiilor de urgenta desfăşurate de regie sau formatiunile proprii;

- înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le semnalează, de îndată, cu privire la iminenţa producerii sau producerea unei situaţii de protecţie civilă la nivelul regiei;

- încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenţă profesioniste sau voluntare;

- menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spaţiile de adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le verifică periodic;

- îndeplinesc alte obligaţii şi măsuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi organele abilitate. - conduce activităţile pentru întocmirea şi actualizarea planului de protecţie civilă al R.A.T.Timişoara; - îndrumă şi răspunde de pregătirea de protecţie civilă a celulei de urgenţă, a şefilor şi comandanţilor

formaţiunilor de protecţie civilă proprii, a personalului încadrat în formaţiunile de protecţie civilă şi a salariaţilor potrivit programelor elaborate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş;

- urmăreşte şi controlează aplicarea măsurilor prevăzute în actele normative privind avizarea proiectelor construcţiilor noi, execuţia adăposturilor de protecţie civilă în subsolul noilor construcţii şi amenajarea unor lucrări subterane ca adăposturi de protecţie civilă;

- ţine evidenţa şi controlează întreţinerea, conservarea şi modul de folosire în timp de pace, a fondului de adăpostire;

- prezintă propuneri Directorului General pentru completarea necesarului de adăpostire; - are şi alte atribuţii stabilite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş fără

a diminua capacitatea de organizare şi îndrumare a activităţilor de protecţie civilă din cadrul regiei; - ţine evidenţa militară a angajaţilor şi agenţilor prin Centrul Militar Zonal Timis; - ţine evidenţa mijloacelor auto necesare la mobilizarea generală sau parţială; - participă la întocmirea lucrării de mobilizare a regiei prin SMEPTA de pe lângă Prefectura Judetului

Timiş. II) Prevenirea şi stingerea incendiilor Art.15. Activitatea revine în mod direct Biroului Servicii Situaţii de Urgenţă care organizează şi răspunde de

modul în care se asigură activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor.

ATRIBUŢII

- desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi a măsurilor de apărare impotriva incendiilor sau în alte situaţii de urgenţă;

- întocmeşte actele de autoritate: decizii, dispoziţii, hotărâri şi altele asemenea, prin care se stabilesc raspunderi pe linia apărării impotriva incendiilor, precum şi documentele şi evidentele specifice;

- întocmeşte/actualizează instrucţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor pentru locurile de munca stabilite, obligatoriu pentru toate locurile cu risc de incendiu şi stabileste atribuţiile ce revin salariaţilor;

- organizează salvarea salariaţilor şi evacuarea bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;

- asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, a animalelor şi a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situaţii de urgenţă;

- elaborează documentele specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă şi verificarea efectuării acesteia;

- organizează apărarea împotriva incendiilor la locurile de muncă; - planifică şi execută controale proprii periodice, în scopul depistării, cunoaşterii şi înlăturării oricăror

stări de pericol care pot favoriza iniţierea sau dezvoltarea incendiilor şi propune remedierea deficienţelor constatate;

- asigură funcţionarea la parametrii proiectaţi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 21 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- reglementează raporturile privind apărarea impotriva incendiilor în relaţiile generate de contracte/convenţii;

- propune includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare organizării activităţii de apărare impotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea impotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice;

- prezintă periodic conducerii analize privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor; - verifică întreţinerea şi funcţionarea tehnicii de luptă împotriva incendiilor, asigură încărcarea

stingătoarelor; - colaborează cu organele Ministerului Administraţiei şi Internelor pe linia prevenirii incendiilor. - acorda sprijin şi asistenta tehnica de specialitate centrelor operative pentru situaţii de urgenta în

îndeplinirea atribuţiilor. - întocmeşte documentele de organizare, desfăşurare şi conducere a activităţii serviciului privat pentru

situaţii de urgenţă; - asigură pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie, precum şi de

participarea acestuia la concursurile profesionale. III) Paza generală Art.16. Activitatea revine în mod direct Biroului Servicii Situaţii de Urgenţă care prezintă conducerii propuneri

de reguli precise de acces şi circulaţie în incintă, răspunde de aplicarea strictă a acestor reguli, numeşte persoanele responsabile cu aceasta pe incintă.

ATRIBUŢII

- elaborează planurile de paza a obiectivelor şi bunurilor, modul de efectuare a acesteia, necesarul de

amenajări, instalaţii şi mijloace tehnice de pază şi alarmare; - ia măsuri şi răspunde de efectuarea amenajărilor, instalaţiilor şi a mijloacelor tehnice de pază şi

alarmare prevăzute în plan; - cercetează evenimentele semnalate pe linie de pază, informează conducerea asupra acestora şi

propune măsuri necesare; - întocmeşte documentele pentru informarea organelor de poliţie cu privire la evenimentele produse

pe linie de pază; - ţine legătura cu prestatorii de servicii de pază, vizează documentele de plată a pazei, controlează

efectuarea pazei, dacă este cazul. d) Activitate stomatologică

- asigură funcţionarea cabinetului stomatologic şi evidenţa specifică din cadrul acestuia.

2.5 Serviciul Control Intern

Art.17. Serviciul Control Intern are atribuţii în domeniul verificării dispoziţiilor legale în vigoare privitoare la gestionarea şi gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti aflate la dispozitia regiei şi supraveghează întreaga activitate a regiei privind conformitatea şi respectarea prevederilor documentaţiilor interne şi externe în vigoare.

ATRIBUŢII

Art.18. În domeniul său de activitate Serviciul Control Intern, are următoarele atribuţii şi răspunderi:

- efectuează controlul gestionar de fond la toate subunităţile şi gestiunile; - organizează desfăşurarea şi valorificarea potrivit normelor legale a acţiunilor de control; - urmăreşte aplicarea sancţiunilor disciplinare, convenţionale sau penale, după caz, împotriva celor

vinovaţi, stabileşte dimensiunile pagubelor; - verifică existenţa, integritatea şi paza bunurilor şi valorilor de orice fel şi deţinute cu orice titlu; - verifică utilizarea valorilor materiale de orice fel, declasarea şi casarea de bunuri; - verifică efectuarea prin numerar sau prin cont a încasărilor şi plăţilor în lei şi valută, inclusiv a

salariilor şi reţinerilor sau altor obligaţii; - verifică întocmirea şi circulaţia documentelor primare, documentelor tehnic-operative şi contabile; - efectuează verificări tematice pe orice problemă economică care poate produce pagube;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 22 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- întocmeşte proiectul planului de control semestrial şi îl supune aprobării directorului general; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - planificarea şi realizarea inspecţiilor în baza documentaţiei SMI, a rapoartelor de audit intern şi a

dispoziţiilor managementului de vărf; - supraveghează întreaga activitate a regiei privind conformitatea şi respectarea prevederilor

documentaţiei Sistemului de Management Integrat; - efectuează inspecţii neplanificate pe baza sesizărilor sau la solicitarea managementului de vărf; - elaborarea instrucţiunilor de verificare; - identificarea şi înregistrarea neconformităţilor şi prevenirea utilizării neintenţionate a produselor

neconforme; - participă la anchetele de cercetare a evenimentelor precum şi verificări pe traseu; - în baza rezultatelor de analiză a inspecţiilor efectuate propune în rapoartele de inspecţii sancţiuni şi

măsuri de îmbunătăţire a activităţii controlate; - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - urmăreşte şi analizează defecţiunile din teren; - urmăreşte respectarea obligaţiilor cu termenele de garanţie a reviziilor şi reparaţiilor, întocmeşte

petiţii la furnizori împreună cu Serviciul A.P.A. la solicitarea acestuia; - controlează calitatea transportului în comun, respectarea regulilor stabilite, comportarea personalului

de bord, analizează reclamaţiile cu privire la calitatea transportului în comun; - face parte din comisia de evaluare a pagubelor materiale produse în urma unor deranjamente sau

accidente; - participă la analizele organizate cu executanţii şi beneficiarii privind calitatea produselor şi

reparaţiilor executate; - face analize de fiabilitate a ansamblelor şi subansamblelor principale la autovehicule;

- verifică respectarea proceselor tehnologice în activitatea de revizii şi reparaţii, procese cuprinse în procedurile şi instrucţiunile proprii compartimentelor, sesizând încălcarea acestora.

2.6 Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei

Art.19. Compartimentul are în subordine:

a) Biroul Siguranţa Circulaţiei b) Biroul Monitorizare Circulaţie

ATRIBUŢII

Art.20. În domeniul său de activitate Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei are următoarele atribuţii şi răspunderi :

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- participă menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - controlează modul în care sunt asigurate condiţii corespunzătoare de transport pentru publicul

călător: ordinea, confortul şi starea de curăţenie, propune măsuri de îmbunătăţire; - analizează cererile de înfiinţare de noi trasee sau de modificare a celor existente propunând soluţii; - urmăreşte respectarea graficelor de circulaţie de către secţii inclusiv orele de intrare în traseu, orele

de ieşire din traseu, orele de trecere şi acoperirea traseelor cu mijloace de transport, conform programelor stabilite;

- ţine legătura cu instituţiile care administrează drumurile, Poliţia rutieră, Primăria; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în acest serviciu, dacă este cazul; - verifică pe trasee disciplina personalului precum şi respectarea măsurilor privind siguranţa circulaţiei; - urmăreşte modul cum se face depanarea în traseu a mijloacelor de transport; - se ocupă de întocmirea asigurărilor pentru parcul de vehicule transmis de DTE şi DTA; - ţine evidenţa şi urmăreşte recuperarea pagubelor aduse regiei de la personalul propriu, terţe

persoane, societăţi de asigurări împreună cu compartimentul juridic şi serviciul financiar-contabil; - ţine legătura cu societăţile de asigurări; - urmăreşte conducerea preventivă şi respectarea restricţiilor; - colectează sesizările conducătorilor de vehicule privind starea liniei cale, contact sau drumuri şi

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 23 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

informează pe cei în cauză pentru remediere; - verifică existenţa şi amplasarea corectă a indicatoarelor de traseu de pe vehicule; - controlează şi ţine evidenţa îndeplinirii planului de exploatare; - urmăreşte modul cum sunt dirijate în trasee mijloacele de transport de către dispeceri, - înregistrează şi evidenţiază întreruperile de circulaţie; - analizează cauzele şi frecvenţa accidentelor de circulaţie, întocmeşte periodic informări privind

evenimentele rutiere în care sunt implicate mijloacele de transport ale regiei, - organizează şi urmăreşte îndeplinirea sarcinilor stabilite în planurile de măsuri, pe linie de siguranţa

circulaţiei; - participă la cercetarea accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicate vehicule ale regiei; - ia măsuri pentru înregistrarea şi evidenţa evenimentelor de circulaţie la nivel de regie; - propune măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea evenimentelor de circulaţie, pentru

întărirea disciplinei, pentru sancţionarea abaterilor pe linie de siguranţa circulaţiei; - difuzează şi urmăreşte utilizarea de mijloace de propagandă şi instruire pe linie de siguranţa

circulaţiei; - verifică cu ocazia controalelor periodice modul cum în secţii se realizează instruirea lunară a

personalului, prelucrarea evenimentelor produse; - ţine evidenţa staţiilor pentru călători şi sesizează organele competente pentru ca acestea să

îndeplinescă condiţiile de siguranţa circulaţiei; - dispecerul central reprezintă Directorul General în zilele lucrătoare pe intervalul orar 1500-0700,

sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale, atâta timp cât coordonarea Regiei nu este asigurată de alte persoane desemnate din cadrul conducerii executive ale acesteia;

- dispecerul central are în subordine dispecerii din cadrul dispeceratelor de direcţii şi dispeceratului energetic din cadrul Direcţiei Transport Electric, în zilele lucrătoare pe intervalul orar 1500-0700, sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale;

- monitorizează respectarea graficelor, rotirea şi refrecvenţarea mijloacelor de transport în caz de abateri seminificative faţă de graficele planificate;

- informează conducătorii de vehicule privind orice modificare apărută în schimbarea graficelor de circulaţie sau a vehiculelor alocate, urmare a unor necesităţi apărute în funcţie de diverse situaţii impuse, prin utilizarea mijloacelor de comunicaţii specifice SIEIC;

- comunică cu conducătorii de vehicule, ori de cate ori situaţia impune, prin mesaje scrise predefinite sau particulare şi prin voce. Prioritară va fi comunicaţia prin mesaje scrise;

- respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui compartiment şi loc de muncă;

- urmăreşte în permanenţă modul cum sunt respectate programele de circulaţie colaborând cu dispecerii de la direcţii/secţii şi şefii de coloană. Ia decizii de deviere a mijloacelor de transport pe alte trasee atunci când se impune acest lucru. Când este cazul solicită sprijinul şefilor de ateliere sau conducătorilor direcţiilor/secţiei;

- urmăreşte permanent prin Sistemul de Monitorizare Vehicule (SMV) respectarea graficele de circulaţie, intervenind prin modificarea graficelor de circulaţie când situaţia o impune solicitând în acest sens şi intervenţia dispecerilor direcţiilor/secţiei, controlorilor de trafic;

- ţine evidenţa zilnică a tuturor mijloacelor de transport din exploatare, înregistrând toate întârzierile la ieşirea în exploatare faţă de graficul de circulaţie, intrările în depouri a unităţilor pe cauze;

- în cazul evenimentelor de circulaţie, (tamponări, accidente de persoană, deraieri, deranjamente în reţeaua de contact, începuturi de incendiu, blocări de circulaţie, intemperii atmosferice deosebite, etc.) ia măsurile ce se impun, mobilizând echipele de intervenţie din cadrul Direcţiei Transport Electric şi Direcţiei Transport Auto, solicitând (dacă este cazul ) şi sprijinul altor organe cu putere de decizie (Poliţia Rutieră, Poliţia Comunitară, Primărie, etc.) evidenţiind în registrul de evenimente cauzele, vinovaţii, modul de rezolvare;

- monitorizează debranşările şi branşările sectoarelor, la cererea echipelor de intervenţie şi revizii, se fac prin personalul de serviciu de la substaţii (TM 3);

- dacă debranşarea sectorului respectiv durează mai mult de 10 minute, se vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea circulaţiei în condiţii acceptabile;

- în urma evenimentelor de circulaţie sau din alte cauze, sprijină acţiunea de readucere în depouri a mijloacelor de transport. În cazuri deosebite va lua măsuri pentru asigurarea pazei în traseu, întocmind raport dacă se constată nereguli;

- colaborează cu direcţiile şi secţiile Regiei privind folosirea maşinilor şi utilajelor de intervenţie din dotarea acestora numai la intervenţiile făcute la evenimentele ce au legătură cu activitatea R.A.T.T.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 24 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

(intervenţii unde sunt implicate mijloace de transport R.A.T.T. sau când este blocată circulaţia pe liniile R.A.T.T.);

- în cazul accidentelor de muncă produse în intervalul 15:00 – 24:00 – 7:00 informează imediat lucrătorul desmnat din cadrul serviciului IPP, şeful compartimentului implicat precum şi conducerea R.A.T.T., luând măsurile de prim ajutor, precum şi apelarea la serviciul de specialitate “112”;

- în timpul serviciului, primeşte note telefonice, telegrame, alte înştiinţări, având obligaţia să le transmită sigur şi în timp util persoanelor în drept, acestea fiind înregistrate într-un registru de evidenţă;

- în timpul serviciului, în relaţia cu mass media precum şi la solicitările persoanelor străine indiferent în ce calitate s-au prezentat, este autorizat să dea relaţii referitoare la realizarea programelor de circulaţie, modificări apărute pe durate scurte sau mai lungi şi măsurile luate. Biroul Siguranţa Circulaţiei coordonează şi activitatea de inspecţie tehnică periodică, având

următoarele responsabilităţi: - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul staţiei ITP; - efectuează inspecţii tehnice periodice la parcul propriu de vehicule al regiei şi verificări la ieşirea din

reparaţie a acestora; - efectuează inspecţii tehnice periodice contra cost, pentru terţi; - asigură întreţinerea aparaturii din dotare în parametrii prin efectuarea reviziilor la societăţi acreditate

de R.A.R. - răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii

proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ; - efectuează operaţii de supraveghere şi întreţinere a aparaturii de măsurare şi monitorizare; - răspunde de verificările periodice ale aparaturii de măsurare şi monitorizare, conform cerinţelor

legale. 2.7 Serviciul Planificare şi Analiză Economică

Art.21. Serviciul Planificare şi Analiză Economică, are următoarele activităţi: a) Normarea muncii b) Organizare c) Planificarea activităţii de transport public de persoane d) Analiză economică e) Managementul responsabilităţii sociale – calităţii – mediului – sănătăţii şi securităţii în

muncă f) Activitate de registratură g) Activitatea de arhivare h) Activitate administrativ - patrimoniu

Serviciul are în subordine directă Biroul Planificare, Raportare şi Analiză Economică şi Biroul Audit, Administrativ, Patrimoniu.

ATRIBUŢII

Art.22. Pe domeniile în care îşi desfăşoară activitatea, compartimentul are următoarele atribuţii şi răspunderi:

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul.

a) Normarea muncii Art.23. Serviciul asigură normarea proceselor tehnologice din cadrul atelierelor în care se lucrează în acord.

În această activitate, serviciul are următoarele atribuţii: - asigură aplicarea normării la toate activităţile şi categoriile de personal în acord, controlează modul

de aplicare şi face propuneri conducerii pentru modificarea normelor; - efectuează fotografieri ale locurilor de muncă, analizând gradul de încărcare al acestora la

solicitarea managementului de vârf;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 25 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- elaborează şi reexaminează normele de muncă locale folosite în locuri de muncă; - organizează şi urmăreşte aplicarea experimentală a normelor de muncă, analizează rezultatele şi

propune măsuri; - difuzează subunităţilor normele cu caracter unificat aprobate pentru munca în acord şi normativele

de personal pentru cele care lucrează în regie, urmărind aplicarea lor; - verifică modul de aplicare ale normelor şi normativelor, înregistrarea corectă în evidenţă a datelor

privind munca depusă, făcând propuneri corespunzătoare; - răspunde de corelarea normelor de muncă cu condiţiile de producţie create la locurile de muncă.

b) Organizare

- editează organigrama regiei, în urma deciziilor de reorganizare luate şi o supune spre aprobare Consiliului de Administraţie;

- editează, în baza propunerilor de la compartimente, şi supune aprobării Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) respectiv Statul de Funcţiuni al regiei şi răspunde de difuzarea ROF în vederea cunoaşterii şi aplicării întocmai.

BIROUL PLANIFICARE, RAPORTARE ŞI ANALIZĂ ECONOMICĂ c) Planificarea activităţii de transport public de persoane

- evaluează periodic fluxurile de călători în vederea determinării capacităţii de transport oferite necesare;

- stabileşte şi supune aprobării programele de transport public local de persoane prin curse regulate , precum şi capacităţile de transport necesare;

- stabileşte şi supune aprobării programele de transport public local de persoane prin curse regulate speciale şi capacităţile de transport necesare, în baza solicitărilor beneficiarilor;

- întocmeşte documentaţia tehnică necesară specifică activităţii de planificare a activităţii de transport public de persoane;

- urmăreşte realizarea indicatorilor de exploatare şi prezintă conducerii rapoarte cu evoluţia şi nivelul de realizare al acestora;

- colaborează cu alte instituţii de specialitate la coordonarea şi desfăşurarea studiilor privind calitatea serviciilor de transport;

- efectuează calculul realizării criteriilor şi obiectivelor de performantă, conform legislaţiei în vigoare; - calculează indicele productivităţii muncii, lunar şi cumulat de la începutul anului comparativ cu

aceeaşi perioadă a anului precedent; - planifică transportul pe teritoriul membrilor Asociaţiei „Societatea Metropolitană de Transport

Timişoara”, la solicitarea acestora, conform statutului de înfiinţare al Asociaţiei; - planifică transportul de pasageri şi de marfă pe căi navigabile interioare.

Art.24. Biroul Planificare, Raportare şi Analiză Economică, are şi atribuţiuni specifice privind respectarea

cerinţelor SIEIC: - definirea şi desenarea traseelor de transport în comun pentru monitorizare; - verificarea, updatarea şi corectarea traseelor pentru monitorizare corectă, respectiv obţinerea de

rapoarte corecte; - optimizarea graficelor de circulaţie pe baza datelor provenite din back office-ul Sistemului de

Monitorizare Vehicule (SMV), respectiv din Sistemul Automat de Taxare (SAT); - propagarea în SMV a graficelor de circulaţie funcţie de zi sau perioada calendaristică; - în vederea optimizării programelor de circulaţie, solicită direcţiilor de exploatare programarea

vehiculelor echipate cu senzori de numărare călători, pe liniile investigate pentru perioada de analiză;

- evidenţierea şi calculul efectelor economice ale optimizărilor aplicate; - cooperarea cu toate compartimentele RATT implicate în utilizarea şi gestionare SIEIC pentru

îmbunătăţirea soluţiilor de monitorizare şi optimizare a activităţii de transport de persoane. d) Analiză economică

- întocmeşte analize economice privind activitatea de bază a regiei;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 26 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- calculează lunar realizarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă stabilite prin HCL, pe care le transmite spre aprobare Consiliului de Administraţie al regiei;

- raportează realizarea indicatorilor de performanţă Primăriei municipilui Timişoara; - calculează şi transmite celor interesaţi indicele de productivitatea muncii; - colectează date de la celelalte compartimente ale regiei în vederea calculării şi evidenţei principalilor

indicatori tehnico-economici ai organizaţiei; - completează şi transmite documentaţii, repartizate biroului, solicitate de alte instituţii referitoare la

indicatorii regiei.

BIROUL AUDIT, ADMINISTRATIV, PATRIMONIU e) Managementul responsabilităţii sociale – calităţii – mediului – sănătăţii şi securităţii în muncă Art.25. Pe domeniile în care îşi desfăşoară activitatea, compartimentul are următoarele atribuţii şi

răspunderi: - elaborează proceduri de sistem şi operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu

compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI. - organizează, coordonează şi conduce activitatea în domeniul calitate – mediu – securitate şi

sănătate în muncă – responsabilitate socială, în vederea menţinerii şi îmbunătăţirii sistemului de management integrat;

- gestionează sistemul de management integrat calitate – mediu – securitate şi sănătate în muncă; - menţine şi îmbunătăţeşte sistemul de management integrat calitate – mediu – securitate şi sănătate

în muncă în conformitate cu condiţiile ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001, SA 8000 şi cu politica în domeniul calitate– mediu – securitate şi sănătate în muncă - responsabilitate socială a R.A.T. Timişoara;

- elaborează, modifică, difuzează, actualizează şi păstrează documentele sistemului de management integrat calitate – mediu – securitate şi sănătate în muncă - responsabilitate socială;

- organizează şi conduce activitatea de audit intern şi de secundă parte; - identifică şi înregistrează neconformităţile şi previne utilizarea neintenţionată a produselor

neconforme; - întocmeşte şi controlează înregistrările sistemului de management integrat calitate – mediu –

securitate şi sănătate în muncă - responsabilitate socială aferente auditelor; - asigură analiza proiectelor sau reviziilor procedurilor de sistem, operaţionale şi instrucţiunilor de

lucru întocmite de alte compartimente ale regiei pentru încadrarea lor în cerinţele sistemului de management integrat calitate – mediu – securitate şi sănătate în muncă – responsabilitate socială;

- organizează şi conduce activitatea de audit social, din momentul certificării Sistemului de Management al Responsabilităţii Sociale.

f) Activitatea de registratură

- asigură activitatea de primire, înregistrare, repartizare şi predare a corespondenţei precum şi expedierea acesteia la destinatari;

- înregistrează şi asigură multiplicarea şi difuzarea documentelor la compartimentele şi secţiile interesate;

- urmăreşte şi verifică lunar fondurile utilizate pentru cheltuiei poştale efectuate la transmiterea corespondenţei prin oficiul poştal.

g) Activitatea de arhivare

- răspunde de evidenţa, inventarierea, selecţionarea, păstratrea şi folosirea documentelor şi înregistrărilor din cadrul RAT Timişoara conform prevederilor Legii nr.16/1996 actualizată a Arhivelor Naţionale;

- răspunde de întocmirea nomenclatorului dosarelor arhivate, centralizând proiectele de nomenclator ale fiecărui compartiment.

h) Activitate administrativă – patrimoniu

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 27 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- răspunde de patrimoniul regiei, în acest sens ţine evidenţa, terenurilor, construcţiilor şi a situaţiei juridice a acestora, răspunde de buna gospodărire a tuturor imobilelor din administrarea regiei;

- urmăreşte realizarea planului de investiţii şi reparaţii capitale pentru imobile, instalaţii aferente şi pentru mijloacele fixe necesare activităţii de administraţie, participă la recepţionarea lor, întocmeşte propunerile de reparaţii curente şi accidentale;

- asigură necesarul regiei cu extrase CF pentru imobilele şi terenurile din patrimoniul regiei; - urmăreşte plata taxelor pe clădirile, terenul şi mijloacele de transport din RAT Timişoara; - ţine evidenţa locuinţelor de serviciu - contracte de închiriere cu Primăria Municipiului Timişoara; - efectuează împreună cu Serviciul Financiar – Contabil inventarieri periodice ale mijloacelor fixe şi

obiectelor de inventar administrativ gospodăresc, organizează evidenţa acestora; - controlează modul cum sunt întreţinute şi reparate maşinile, utilajele, instalaţiile şi celelalte fonduri

fixe, de natură administrativă; - ţine evidenţa inventarelor personale cu mijloace fixe, obiecte de inventar, echipamente individuale

de protecţie şi de lucru; - ia măsuri pentru gospodărirea rechizitelor şi a altor materiale cu caracter administrativ gospodăresc,

răspunde de distribuirea rechizitelor de birou; - organizează şi asigură efectuarea curăţeniei în birouri şi celelalte încăperi şi spatii din imobilele

administrative şi sociale; - participă la stabilirea planului financiar privind cheltuielile administrativ - gospodăreşti; - elaborează necesarul de aprovizionare cu materiale de întreţinere, piese de schimb, şi rechizite de

birou pentru administraţie; - răspunde de evacuarea, depozitarea şi predarea spre valorificare a deşeurilor rezultate din

activitatea administrativă; - răspunde de completarea bonurilor de consum pentru compartimentele din sectorul administrativ; - coordonează activitatea de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie a regiei; - răspunde de evidenţa ştampilelor din RAT Timişoara; - întocmeşte bonuri de consum pentru acordarea tichetelor de masă, pentru toate compatimentele din

regie; - urmăreşte contractele administrative, date spre urmărire biroului.

2.8 Comisia de disciplină

Art.26. Comisia, organ de cercetare disciplinară la nivelul regiei, înfiinţată prin Decizia nr. 278/23.09.2008, conform Legii 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, va putea fi sesizată cu privire la săvârşirea următoarelor fapte:

a) infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, infracţiunile de fals şi infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul;

b) infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; c) practici sau tratamente preferenţiale ori discriminatorii în exercitarea atribuţiilor regiei; d) încălcarea prevederilor privind incompatibilităţile şi conflictele de interese; e) folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane; f) partizanatul politic în exercitarea prerogativelor postului, cu excepţia persoanelor alese sau numite

politic; g) încălcări ale legii în privinţa accesului la informaţii şi a transparenţei decizionale; h) încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice şi finanţările nerambursabile; i) incompetenţa sau neglijenţa în serviciu; j) evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare şi

eliberare din funcţie; k) încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri interne cu nerespectarea legii; l) emiterea de acte administrative sau de altă natură care servesc interese de grup sau clientelare; m) administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public şi privat al regiei; n) încălcarea altor dispoziţii legale care impun respectarea principiului bunei administrări şi cel al

ocrotirii interesului public.

Semnalarea unor astfel de încălcări ale legii, prevăzute ca fiind abateri disciplinare, contravenţii sau infracţiuni, de către persoane cu funcţii de conducere sau de execuţie constituie avertizare în interes public.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 28 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Capitolul 3: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR ŞI

SECŢIILOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI TEHNIC

Art.1. Faţă de responsabilităţile cuprinse în prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare, lucrătorii regiei, desemnaţi urmăritori de contract, pentru contractele aflate în derulare, au ca sarcină de serviciu verificarea modului de soluţionare a închiderii contractelor, aceasta presupunând inclusiv urmărirea încasării creanţelor şi întocmirea către Asistenţa Juridică (din cadrul RATT) a documentaţiei necesare acţionării în instanţă, în cazul neîncasării în termenii contractuali, deasemenea calcularea penalităţilor pentru neîncasarea în termen.

3.1 Secţia Reparaţii

Art.2. Secţia este gestionara bunurilor încredinţate în administrare şi îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii:

a) reparaţii planificate şi accidentale mijloace de transport respectiv ale agregatelor acestora, confecţii şi recondiţionări piese schimb, execuţie SDV-uri şi reparaţii utilaje de producţie;

b) măsurători tehnice, merceologie; c) planificare, salarizare, normare; d) personal, învăţământ, administrare; e) sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU; f) aprovizionare, mecanico – energetic; g) contabilitate, financiar;

h) Muzeul Transport Public „Corneliu Mikloşi”.

ATRIBUŢII

Art.3. Secţia are următoarele atribuţiuni pe domenii: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul.

a) Reparaţii planificate şi accidentale mijloace de transport respectiv ale

agregatelor acestora, confecţii şi recondiţionări piese de schimb, execuţie SDV-uri şi reparaţii utilaje de producţie

- primeşte indicatorii planificaţi pentru activitatea secţiei, ia măsuri de realizarea lor, de repartizare pe formaţii de lucru;

- răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul secţiei; - primeşte programarea reparaţiilor curente, capitale şi accidentale necesare a se realiza, ia măsuri de

realizare integrală a acestor programe, precum şi programele de cooperare între secţii; - organizează activitatea pe formaţii de lucru şi persoane; - dimensionează sarcinile pe formaţii de lucru şi pe oameni în vederea realizării acestora; - execută reparaţiile planificate la mijloace de transport, conform planificării şi normativelor de

exploatare; - execută piese de schimb pentru mijloace de transport, linii de cale, linii contact, conform planificării

primite; - execută reparaţii accidentale de complexitate mare la mijloace de transport; - execută recondiţionări de piese de schimb şi subansamble de la mijloace de transport, conform

planificării primite şi în limita dotării tehnice;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 29 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- execută comenzi pentru terţi în limita capacităţii, pe bază de comandă; - execută lucrări de autodotare şi modificări constructive la mijloacele de transport; - execută lucrări de pregătire şi prelucrare la piese de schimb executate de alte secţii; - execută în limita dotării tehnice piese de schimb pentru repararea utilajelor şi instalaţiilor din dotarea

secţiilor; - execută lucrări de autodotare şi modificări constructive la mijloacele de transport, utilaje şi instalaţii; - execută scule, dispozitive verificatoare pentru dotarea formaţiilor de lucru; - ţine evidenţa zilnic şi cumulat de realizare a sarcinilor de reparaţii, recondiţionări de piese şi

subansamble; - urmăreşte şi ţine evidenţa funcţionării utilajelor şi instalaţiilor din dotarea secţiei; - emite note de comandă pentru lucrările planificate; - analizează constatările compartimentelor de control şi ale secţiilor de exploatare privind calitatea

reparaţiilor, ia măsuri de înlăturare a deficienţelor constatate sau stabileşte vinovăţia unor persoane responsabile de unele deficienţe;

- asigură respectarea proceselor tehnologice stabilite, în vederea asigurării calităţii lucrărilor.

b) Măsurători tehnice, metrologie - efectuează controale interfazice şi măsurători la punctele cheie care asigură calitatea reparaţiilor; - urmăreşte respectarea obligaţiilor cu termenele de garanţie a reviziilor şi reparaţiilor, întocmeşte

reclamaţii la furnizori împreună cu S.A.P.A., dacă este cazul; - verifică şi răspunde de calitatea pieselor de schimb confecţionate şi a subansamblelor recondiţionate

sau reparate în cadrul secţiei; - organizează probele de traseu ale vehiculelor ieşite din reparaţie; - atestă calitatea lucrărilor de reparaţii efectuate precum şi faptul că s-au efectuat toate lucrările

necesare; - controlează calitatea materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb folosite în procesul de

producţie cu ocazia recepţionării lor în magazie; - întocmeşte necesarul de dotare cu aparate de măsurare şi monitorizare precum şi cu standuri de

probă; - răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii

proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ; - organizează verificări periodice a aparaturii de măsurare şi monitorizare conform cerinţelor legale; - asigură dotarea personalului propriu cu aparate de măsurare şi monitorizare conform necesarului.

c) Planificarea, salarizarea, normarea

- primeşte, analizează, repartizează indicatorii de plan stabiliţi ; - verifică modul de aplicare a tuturor normelor, normativelor, propune regiei îmbunătăţiri ale acestora; - întocmeşte necesarul de forţă de muncă calificată pe meserii, pentru perioada curentă şi de

perspectivă, propunerile pentru planul de şcolarizare; - stabileşte drepturile de concedii de odihnă suplimentare pentru condiţii deosebite de muncă

cuvenite personalului; - elaborează propunerile de premiere pentru realizări deosebite ale personalului secţiei; - întocmeşte lucrările de informare conform metodologiei şi la termenele stabilite pentru toate

activităţile; - ţine la zi evidenţa operativă privind activitatea personalului; - participă la stabilirea volumului de prestaţii ce se repartizează secţiei, luând măsuri pentru realizarea

acestuia; - ţine la zi evidenţa formaţiilor de lucru privind îndeplinirea sarcinilor personalului din secţie; - raportează în termen realizarea sarcinilor planificate, ţine evidenţele necesare.

d) Personal, învăţământ, administrativ - urmăreşte prezenţa şi întocmeşte evidenţa personalului secţiei; - întocmeşte graficul concediilor de odihnă pentru personalul secţiei; - gestionează bunurile de inventar ale secţiei asigurând inventarierea periodică şi evidenţa mişcării

acestora; - întocmeşte necesarul de rechizite şi asigură distribuirea acestora; - ţine evidenţa imprimatelor cu regim special folosite în secţie;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 30 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- asigură în incinta secţiei ordinea, curăţenia şi buna gospodărire a utilităţilor, apă, energie, încălzire, etc;

- organizează, îndrumă şi controlează activitatea de pază generală şi P.S.I. a secţiei, urmăreşte procurarea mijloacelor şi echipamentelor necesare precum şi instruirea personalului afectat acestor activităţi din cadrul secţiei;

- se îngrijeşte şi asigură pentru personalul secţiei condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă; - urmăreşte modul de respectare a disciplinei şi a regulamentelor de către personalul secţiei, propune

măsuri de sancţionare pentru cazurile de abateri; - stabileşte necesarul de muncitori, propune probe de lucru, supraveghează executarea acestora,

avizează cererile de angajare. - întocmeşte tabelul cu persoanele din secţie care beneficiază de sporuri, îl supune aprobării.

e) Sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU

- organizează activitatea de sănătate şi securitate în muncă, protecţie a mediului şi SU în secţie, asigură aplicarea măsurilor stabilite împreună cu organele de specialitate din compartimentele regiei;

- participă la stabilirea locurilor de muncă cu condiţii deosebite; - urmăreşte şi asigură în colaborare cu conducătorii formaţiilor de lucru şi a personalului tehnic

realizarea propagandei vizuale şi a instructajelor corespunzătoare pe linie de siguranţa circulaţiei, sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU, prelucrează cu tot personalul cazurile şi evenimentele de indisciplină;

- participă la întocmirea dosarelor de cercetare a accidentelor; - organizează instruire pe linie de sănătate şi securitate în muncă a întregului personal al secţiei; - ţine evidenţa nominală a echipamentului de lucru şi de protecţie, a duratei lui de folosire; - asigură procurarea şi distribuirea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare

prevăzute în normativele în vigoare; - organizează şi urmăreşte prezentarea la examinarea periodică a personalului tehnic şi administrativ

pe probleme de sănătate şi securitate în muncă; - foloseşte mijloace de propagandă vizuală pentru popularizarea normelor şi instrucţiunilor de tehnică

a securităţii muncii; - asigură aplicarea şi respectarea de către personalul secţiei a regulilor şi măsurilor privind sănătatea

şi securitatea în muncă, protecţia mediului şi paza contra incendiilor.

f) Mecano - energetic, aprovizionare - asigură utilizarea corespunzătoare, întreţinerea şi repararea la timp a utilajelor, instalaţiilor

energetice, respectiv instruirea personalului în legătură cu exploatarea şi utilizarea corectă a acestora;

- întocmeşte necesarele de materiale, piese de schimb, carburanţi, lubrifianţi, rechizite, imprimate necesare activităţii în conformitate cu consumurile stabilite;

- organizează şi asigură colectarea uleiurilor uzate, a deşeurilor feroase, piese şi agregate uzate recondiţionabile, deşeurilor de hârtie, conform instrucţiunilor;

- urmăreşte încadrarea strictă în normele de consum la toate materialele şi piesele; - urmăreşte aprovizionarea cu materiale şi subansamble necesare tuturor locurilor de muncă, în care

scop face calcule proprii de fundamentare a necesarului de aprovizionare pe baza normelor de consum aprobate, luând măsuri pentru corelarea strictă a aprovizionării cu necesităţile acestora;

- răspunde de primirea, gospodărirea şi restituirea ambalajului; - răspunde de gospodărirea judicioasă şi depozitarea corespunzătoare a materiilor prime şi

materialelor folosite în producţie; - asigură utilizarea deşeurilor şi a altor resurse secundare şi readucerea în circuitul economic a

materialelor, pieselor de schimb şi subansamblurilor uzate, valorificarea acestora.

g) Contabilitate - financiar - răspunde de întreaga activitate economică şi financiar-contabilă a secţiei; - colectează, administrează şi arhivează date economice referitoare secţiei, necesare ptr. evaluarea

activităţii; - efectuează periodic calcule de costuri ale producţiei din secţie, pe termen scurt şi lung; - întocmeşte analize şi sinteze economice referitoare activităţii secţiei;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 31 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- primeşte indicatorii economici şi financiari ai secţiei, ia măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor planificaţi;

- organizează şi asigură evidenţa financiar-contabilă a secţiei conform reglementărilor; - face verificarea periodică a gestiunilor din secţie, participă la inventarierea bunurilor, anual sau cu

ocazia schimbării gestionarului; - ia masuri în limita competenţei pentru prevenirea şi lichidarea pagubelor; - exercită atribuţiile de control financiar preventiv la secţie; - urmăreşte şi analizează lunar rezultatele financiare şi face propuneri după caz; - întocmeşte şi depune formele de decontare pentru prestaţii efectuate de secţie; - urmăreşte încadrarea în plafonul de cheltuieli ale secţiei, stabilit şi transmis de către regie, precum şi

în fondul de salarii; - efectuează operaţii contabile analitice conform metodologiei în vigoare; - ţine evidenţa valorică a pieselor şi materialelor consumate pentru producţie şi nevoile gospodăreşti; - participă la analiza periodică a rezultatelor financiare ale secţiei şi întocmeşte lucrările de informare

în termenele stabilite; - întocmeşte situaţiile lunare privind realizarea preţului de cost pe articole de calculaţie, justificând

cazurile de depăşire a admisibilului planificat pe comenzi sau mijloace de transport; - ţine evidenţa mijloacelor fixe ale secţiei şi a mişcării acestora, precum şi obiectelor de inventar; - întocmeşte note contabile privind activitatea secţiei.

h) Muzeul Transport Public „Corneliu Mikloşi” - coordonează întreaga activitate de organizare, autorizare şi funcţionare a muzeului; - ţine evidenţa inventarului muzeului şi răspunde de întreţinerea şi exploatarea acestuia; - întocmeşte documentaţia necesară aferentă desfăşurării activităţilor din cadrul muzeului; - propune măsuri cu privire la conservarea, în condiţii optime, a exponatelor muzeului; - răspunde de respectarea tuturor cerinţelor legale privind administrarea şi activitatea muzeului.

3.2 Serviciul Tehnic

Art.4. Serviciul are atribuţii şi răspunderi în următoarele domenii de activitate: a) planificarea, programarea şi urmărirea producţiei b) cercetarea şi normarea consumurilor c) rezolvarea problemelor tehnice ale mijloacelor de transport şi utilaje d) investiţii e) protecţia mediului

ATRIBUŢII Art.5. În domeniul său de activitate Serviciul Tehnic are următoarele atribuţii şi răspunderi:

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul.

a) Planificarea , programarea şi urmărirea producţiei

- întocmeşte planurile de perspectivă privind repararea mijloacelor de transport la SR, a reţelelor de linie cale, contact;

- defalcă sarcinile lunare de plan pentru secţii; - urmăreşte şi prezintă conducerii modul de realizare a programelor de producţie; - planifică reparaţii accidentale în funcţie de capacităţile disponibile; - planifică reparaţiile curente la clădiri şi instalaţii; - planifică şi urmăreşte reviziile tehnice a mijloacelor de transport în comun; - propune lista de reparaţii clădiri şi instalaţii, în baza propunerilor sectoarelor şi secţiilor din regie, în

ordinea priorităţilor şi a analizei oportunităţii şi economicităţii; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 32 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

b) Cercetarea şi normarea consumurilor - întocmeşte norme de consum pentru combustibili, lubrifianţi, anvelope şi alte materiale; - analizează periodic depăşirile consumurilor stabilite propunând măsuri corespunzătoare de

încadrare; - efectuează determinări experimentale la tipurile noi de vehicule intrate în dotarea unităţii precum şi

la cele la care s-au efectuat modificări constructive privind consumurile; - verifică şi instruieşte personalul însărcinat cu probleme de normare şi urmărire a consumurilor din

subunităţi; - participă la acţiuni de control şi îndrumare a unităţilor din subordine privind încadrarea în

consumurile normate; - se preocupă în mod permanent de creşterea productivităţii muncii, stabileşte căi şi soluţii corecte de

creştere a acesteia; - urmăreşte reducerea efortului fizic al muncitorilor prin măsuri de mecanizare a proceselor de

producţie; - întocmeşte Caiete de Sarcini pentru achiziţii de materiale, piese schimb, utilaje, servicii, diverse

lucrări, etc.

c) Rezolvarea problemelor tehnice ale mijloacelor de transport şi utilaje - asigură documentaţia necesară şi răspunde de înscrierea în circulaţie a tramvaielor şi troleibuzelor; - participă la constatarea defecţiunilor la introducerea în reparaţie a mijloacelor de transport; - urmăreşte termenele scadente, privind introducerea mijloacelor de transport şi a celor din parcul

intern la revizii, la terţi ( reprezentanţele firmelor producătoare); - verifică şi avizează devizele antecalcul şi facturile peste preţurile ferme la reparaţii capitale; - participă la recepţia vehiculelor la ieşirea din reparaţie; - stabileşte tehnologii pentru obiective de autodotare, scule şi dispozitive, îmbunătăţiri constructive

proiectate, alte lucrări ocazionale sau pentru terţi; - face comenzi către terţi şi urmăreşte derularea lor, pentru piese de schimb sau operaţii tehnologice

care nu se pot executa în atelierele proprii; - urmăreşte elaborarea tematicilor de perfecţionare a cunoştinţelor profesionale şi a celor pentru

diverse concursuri; - răspunde de aplicarea strictă a dispoziţiilor privind instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ridicat

(ISCIR); - analizează dosarele de casare cu privire la starea tehnică a mijloacelor fixe care îndeplinesc

condiţiile de casare şi face propuneri de menţinere în exploatare respectiv de aprobare a casării; - asigură executarea documentaţiilor de casare, urmăreşte dezmembrarea şi scoaterea din evidenţa

contabilă a mijloacelor fixe, obiecte de inventar şi echipament de protecţie aprobate la casare; - urmăre�te valorificarea materialelor rezultate din procesul de producţie sau din casări; - urmăreşte fişele utilajelor; - asigură asistenţa tehnică la toate lucrările de construcţii care nu sunt investiţii; - planifică lucrările de întreţinere şi reparaţii ale utilajelor tehnologice din dotarea regiei; - conduce şi organizează recepţia lucrărilor de reparaţii instalaţii şi utilaje; - verifică existenţa şi aplicarea instrucţiunilor privind instalaţiile de ridicat şi a celor sub presiune, la

locurile de muncă; - face controale periodice pe linie ISCIR, propune măsurile ce se impun conform reglementărilor

legale; - asigură trimiterea de utilaje în reparaţie la terţi, ţine evidenţa contractelor de reparare, participă la

recepţie; - dă avize pentru lucrări ale terţilor în zonele aferente instalaţiilor regiei.

d) Investiţii

I) investiţii II) atragerea de fonduri internaţionale şi credite externe

Art.6. În domeniul activităţii de investiţii, Serviciul Tehnic are următoarele atribuţii şi răspunderi : I) Investiţii

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 33 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- propune promovarea de noi investiţii privind dezvoltarea regiei; - propune lista de investiţii în funcţie de fondurile alocate de la conducerea regiei, în urma analizei

urgenţei şi oportunităţii lucrării; - propune lista de dotări cu mijloace de transport, în baza necesarului întocmit de către Directorul

Adjunct, în ordinea priorităţilor şi în limita fondurilor alocate; - propune lista de achiziţii utilaje independente, în baza necesarelor întocmite de sectoarele

interesate, în urma analizei priorităţilor şi în limita fondurilor alocate; - asigură deschiderea finanţării la lucrările de investiţii aprobate; - asigură aprobarea realizării obiectivelor de investiţii de către forurile competente; - prevede în propunerile de investiţii, fondurile şi sursele de plată ale acestora; - urmăreşte plata proiectelor şi a lucrărilor de construcţii montaj şi evidenţiază realizarea acestora; - raportează periodic conducerii realizările fizice şi valorice din graficul de realizare aprobat; - întocmeşte raportarea operativă în darea de seamă statistică privind activitatea de investiţii; - întocmeşte documentele de decontare în baza situaţiilor de plată confirmate; - participă la alcătuirea propunerilor de investiţii, modernizări, extinderi, dotări cu utilaje, autodotări; - întocmeşte caiete de sarcini la investiţii de construcţii - montaj şi proiectare în construcţii, solicitând

în acest scop sprijin din partea beneficiarilor şi a specialiştilor din regie; - participă la încheierea de contracte de antrepriză, pe bază de licitaţie, cu unităţile de construcţii; - raportează periodic conducerii realizările fizice şi valorice din graficul de realizare aprobat, la toate

lucrările de investiţii; - răspunde de realizarea, recepţia şi punerea în funcţiune la termen a investiţiilor precum şi atingerea

parametrilor proiectaţi; - urmăreşte la furnizori livrarea utilajelor tehnologice din cadrul devizului general de investiţie la

termenele stabilite în contracte; - urmăreşte efectuarea probelor tehnologice şi atingerea parametrilor de funcţionare proiectaţi; - organizează şi realizează supravegherea tehnică în realizarea obiectivelor de investiţii, întocmeşte

formele pentru recepţionarea şi decontarea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare; - organizează efectuarea în regie proprie a investiţiilor pentru care s-a aprobat această metodă; - întocmeşte caiete de sarcini pentru lansarea contractelor de proiectare, participă la încheierea

contractelor de proiectare; - urmăreşte derularea contractelor de proiectare; - urmăreşte întocmirea documentaţiei pentru obţinerea amplasamentului investiţiei şi a tuturor avizelor

care vor sta la baza întocmirii proiectului de execuţie de către proiectant; - verifică documentaţiile de proiectare şi le acceptă dacă corespund caietelor de sarcini; - asigură condiţiile tehnice necesare desfăşurării lucrărilor de investiţii; - supraveghează realizarea corectă a lucrărilor pe faze, în conformitate cu proiectele şi semnalează

proiectantului abaterile constatate, asigură recepţia pe faze a lucrărilor şi recepţia la terminarea lucrărilor precum şi recepţia finală a acestora;

- răspunde de achitarea numai a lucrărilor de calitate corespunzătoare; - asigură avizarea documentaţiilor care stau la baza investiţiilor.

II) Atragerea de fonduri internaţionale şi credite externe

- întocmeşte documentaţii pentru atragerea de finanţări la proiecte de dezvoltare ale regiei; - urmăreşte piaţa de capital şi sesizează ierarhic ofertele avantajoase sau interesante; - sondează finanţatorii posibili asupra şanselor de obţinere a unor fonduri internaţionale la necesităţile

regiei; - caută finanţare sau creditare externă pentru lucrări de investiţii fără finanţare asigurată; - asigură documentaţia de ofertă a proiectelor regiei , traducerea, prezentarea, negocierea condiţiilor

de acordare, parcurgerea tuturor etapelor preliminare finanţării sau creditării proiectelor; - solicită sprijin în obţinerea de fonduri internaţionale de la organele administraţiei locale sau centrale,

stabileşte legături durabile cu organizaţii specializate la nivel local sau central.

e) Protecţia mediului Art.7. Activitatea de protecţia mediului revine în primul rând responsabilului de protecţia mediului din cadrul

serviciului.

ATRIBUŢII

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 34 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- participă la stabilirea locurilor de muncă cu condiţii deosebite (noxe), face propuneri de măsuri

pentru înlăturarea noxelor ; - ţine legătura şi asigură asistenţa de specialitate în relaţiile cu instituţiile de specialitate; - va întreprinde toate demersurile necesare pentru obţinerea/actualizarea autorizaţiilor de mediu. - controlează la toate locurile de muncă aplicarea normelor privind protecţia mediului ; - participă la recepţia locurilor de muncă nou înfiinţate din punct de vedere al protecţiei mediului,

urmăreşte obţinerea autorizaţiilor de funcţionare privind protecţia mediului; - întocmeşte împreună cu compartimentele şi secţiile de producţie proiectul planului de măsuri şi

propunerile privind fondurile necesare pentru protecţia mediului, urmăreşte şi raportează realizarea măsurilor prevăzute şi a eficienţei acestora ;

- întocmeşte analizele privind activitatea de protecţia mediului pentru conducere, întocmeşte date statistice şi rapoarte anuale, trimestriale, lunare solicitate de autoritatea teritorială de mediu ;

- avizează instrucţiunile proprii de protecţia mediului elaborate de alte compartimente de muncă si face propuneri de modificare sau complectare a normelor interne de protecţie a mediului ;

- informează operativ conducerea asupra rezultatelor obţinute în urma controalelor efectuate în cadrul secţiilor regiei şi propune măsuri de protecţia mediului care să fie incluse în contractele colective de muncă, urmăreşte realizarea lor ;

- urmăreşte realizarea măsurilor stabilite cu ocazia cercetării şi controlării secţiilor ; - sesizează conducerea asupra necesitaţii opririi activităţii la locurile de muncă ce prezintă pericol

iminent de poluare a mediului ; - urmăreşte dotarea cu instalaţii, utilaje si dispozitive de protecţie a mediului şi folosirea lor la toate

secţiile făcând controale şi propunînd masuri operative de remediere a deficienţelor ; - colaborează cu Autoritatea teritorială de protecţie a mediului ; - asigură în cadrul diferitelor forme de perfecţionare a personalului informarea/instruirea acestuia

privind normele de protecţia mediului ; - se ocupă de achiziţionarea mijloacelor de propagandă privind protecţia mediului în colaborare cu

instituţiile abilitate. 3.3 Biroul Tehnologie Proiectare

Art.8. Compartimentul are atribuţii şi răspunde de următoarele domenii: a) Proiectare şi asimilare piese de schimb b) Elaborare specificaţii tehnice pentru reparare material rulant c) Gestionare colecţie de standarde RATT

ATRIBUŢII

Art.9. În domeniul său de activitate Biroul Tehnologie Proiectare are următoarele atribuţii şi răspunderi: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - respectă disciplina muncii; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul; - respectă legislaţia în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, normele de SSM şi SU.

a) Proiectare şi asimilare piese de schimb

- întocmeşte proiecte de execuţie pentru piese de schimb executate în atelierele de reparaţii ale RATT;

- răspunde de lansarea documentaţiei de execuţie către secţia executantă; - răspunde de validarea internă a proiectelor de execuţie realizate; - răspunde de omologarea internă a pieselor de schimb asimilate; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul biroului, dacă este cazul; - propune comisia de validare proiecte;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 35 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- propune comisia de omologare interna piese de schimb; - modifică, actualizează, păstrează şi difuzează documentaţia de execuţie pentru piese de schimb

executate in atelierele de reparaţie; - întocmeşte caiete de sarcini pentru achiziţia de piese de schimb şi materiale necesare pentru

repararea mijloacelor de transport; - participă, în urma numirii prin decizie, la şedinţele de licitaţie pentru selecţia de oferte organizate la

sediul RATT; - participă, în urma numirii prin decizie, la comisiile de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziţia de

piese de schimb şi materiale, analizează ofertele tehnice în vederea stabilirii ofertei câştigătoare.

b) Elaborare specificaţii tehnice pentru reparare material rulant - elaborează specificaţii tehnice pentru serviciile de întreţinere şi reparare tramvaie; - elaborează documentele necesare pentru obţinerea agrementului tehnic feroviar şi a autorizaţiei de

furnizor feroviar, pentru serviciile de întreţinere şi reparare material rulant şi a infrastructurii de transport cu tramvaiul, de la Autoritatea Feroviară Română - AFER;

- modifică, actualizează, difuzează şi păstrează documentele pentru obţinerea şi menţinerea agrementului tehnic feroviar şi a autorizaţiei de furnizor feroviar.

c) Gestionare colecţie de standarde RATT - ţine evidenţa colecţiei de standarde a RATT, face propuneri şi iniţiază demersurile necesare pentru

actualizarea ei; - reprezintă regia în colaborarea cu Asociaţia de Standardizare din România;

face demersurile necesare pentru achitarea cotizaţiei de membru ASRO 3.4 Serviciul Tehnologia Informaţiei

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - gestionarea, întretinerea şi reparaţia reţelelor de comunicaţii de date şi voce prin legături fixe şi

mobile din cadrul regiei: • reţelele de comunicaţii de date interne şi prin Internet, în cadrul sediului RATT, Depouri, SR,

Direcţia Transport Auto, Direcţia Transport Electric, Centru de Taxare şi Monitorizare (CTM), Chioşcuri de bilete şi Staţii de redresare.

• reţelele de comunicaţie prin telefonie fixă în regim intern, în cadrul sediului RATT, Depouri, SR, CTM şi Chioscuri de bilete.

• reţelele de comunicaţie prin telefonie fixă în regim extern pentru toate compartimentele RATT. • comunicaţia prin telefonie mobilă într-un grup al persoanalului RATT. • comunicaţia mobilă prin echipamente de radiocomunicaţii.

- gestionarea, întreţinerea şi reparaţia harware şi software pentru echipamentele de calcul (servere, staţii de lucru).

- asistenţa şi suportul tehnic pentru exploatarea sistemelor de operare şi a aplicaţilor specifice din cadrul RATT(aplicaţiile din cadrul Sistemului Automat de Taxare, Sistemului de Monitorizare Vehicule, aplicaţii de personal- salarizare, FAZ, financiar- contabilitate, gestiuni, etc);

- în cazul defecţiunilor minore, cu personalul specializat pe operaţiuni de service , remediază echipamentele defecte transmise de D.T.E., D.T.A., Serviciul Vânzări etc., conform procedurilor emise;

- în cazul defecţiunilor care se încadrează în garanţia prevazută de contract, trimite echipamentele defecte furnizorului şi urmăreşte încadrarea oricărei defecţiuni ca termen de remediere în clauzele contractuale;

- se preocupă de asigurarea consumabilelor utilizate de echipamentele sistemului (referat necesitate, notă justificativă, caiet sarcini, identificare potenţiali furnizori);

- se ocupă de derularea procedurilor privind recuperarea pagubelor în cazul sustragerilor sau distrugerilor de echipamente împreună cu firma asiguratoare;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 36 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- urmăreşte efectuarea în timp util a lucrărilor de refacere a branşamentelor electrice precum şi a instalaţiilor pentru montarea echipamentelor în condiţii de securitate maximă;

- răspunde de soluţionarea operativă a defectelor curente apărute la punctele de vânzare din reţeaua proprie de desfacere a titlurilor de călătorie, dispecerate transport precum şi orice alte locaţii unde există instalate echipamente;

- gestionarea, întreţinerea imprimantelor şi copiatoarelor; - reparaţia subansamblelor electronice din toate sectoarele de activitate ale regiei (module utilizate pe

mijloacele de transport în comun, în echipamente de calcul şi comunicaţii, elemente de comanda şi acţionarea macazelor, etc);

- întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor de climatizare ale autovehiculelor precum şi cele montate în încăperile regiei;

- realizare de aplicaţii sau implementarea unor aplicaţii achiziţionate pentru realizarea unor nevoi de eficientizare apărute în activitatea regiei;

- realizarea de caiete de sarcini pentru achiziţia de tehnică de calcul şi comunicaţii.

3.5 Serviciul Achiziţii Publice şi Aprovizionare

Art.10. Compartimentul are următoarele domenii de activitate: a) organizarea de proceduri de achiziţii b) contracte c) import- export d) aprovizionarea tehnico – materială e) depozite

ATRIBUŢII

Art.11. Compartimentul răspunde de următoarele activităţi : - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului, dacă este cazul; - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI.

a) Organizarea de proceduri de achiziţii publice

- întocmeşte programul anual de achiziţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; - stabileşte valoarea estimată a achiziţiei; - stabileşte procedura de achiziţii, pe baza valorii estimate a achiziţiei; - întocmeşte documentaţia în funcţie de procedura de achiziţie stabilită şi de criteriul de atribuire; - propune comisia de evaluare a ofertelor; - organizează procedura de achiziţie, informează comisia despre prevederile legale; - organizează şi asigură publicitatea legală şi evidenţa documentaţiilor de licitaţie; - organizează licitaţii pentru spaţiile şi bunurile disponibile ale regiei; - asigură secretul ofertelor şi al altor documente considerate a nu fi de interes public; - ţine legătura cu ofertanţii comunicând rezultatele procedurilor de achiziţie tuturor celor care au

participat; - informează la solicitare pe cei implicaţi despre reglementările în vigoare în materie de proceduri de

achizitie, obligaţiile ce le revin.

b) Contracte - colaborează cu urmăritorul de contract la întocmirea contractelor la care RATT este parte; - păstrează contractele în original în care regia este parte, de asemenea toată corespondenţa legată

de contractele respective; - analizează, împreună cu secţia (compartimentul) beneficiară, sau urmăritorul de contract şi juristul,

proiectele de contract la care regia este beneficiar, formulează divergenţe (dacă este cazul) şi le înaintează spre semnare oficiului juridic şi conducerii;

- urmăreşte contractele pentru care este desemnat ca urmăritor;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 37 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- întocmeşte şi expediază formele de penalităţi către contractanţii care nu îşi onorează obligaţiile contractuale la sesizarea urmăritorilor de contracte, prin compartimentul Facturare;

- solicită partenerului modificarea clauzelor contractuale, în cazul în care regia nu îşi poate îndeplini obligaţiile, la sesizarea urmăritorului de contract;

- urmăreşte expirarea contractelor în derulare şi anunţă conducerea regiei cu 90 de zile înainte de expirarea fiecărui contract;

- informează lunar despre situaţia lunii precedente în derularea contractelor; - întocmeşte lunar informarea către conducere despre nereguli în derularea contractelor, aflate din

raportările lunare ale compartimentelor care derulează contracte; - răspunde de derularea contractelor de aprovizionare; - ţine legătura curentă cu toţi furnizorii, în vederea preîntâmpinării încălcărilor clauzelor contractuale; - participă la soluţionarea neînţelegerilor contractuale cu furnizorii şi informează conducerea regiei

asupra obiecţiunilor nesoluţionate; - urmăreşte corectitudinea derulării contractelor de închiriere stâlpi pentru montare de fibră optică; - ţine evidenţa şi urmăreşte derularea contractelor externe.

c) Import-export

- asigură importul de bunuri, materiale şi piese din import, în baza contractelor încheiate, pentru necesităţile regiei;

- solicită Serviciului Financiar - Contabil deschiderea acreditivului extern, în termenele contractuale, când este cazul;

- întocmeşte demersurile pentru vămuire, verifică achitarea taxelor vamale, comisionul în vamă, T.V.A., asistă la vămuire şi la recepţia mărfurilor.

Art.12. Compartimentul are şi atribuţiuni specifice depozit – formatare, privind respectarea cerinţelor SIEIC:

- cunoaşterea aplicaţiei de formatare - personalizare carduri angajaţi ( inclusiv membri de familie ) şi carduri de călătorie, conform manualului „Aplicaţia de Formatare şi Personalizare”;

- preluarea, filtrarea şi prelucrarea comenzilor introduse în sistem, în funcţie de data intrării în sistem şi data scadentă solicitată de beneficiarul acesteia – Serviciul Vânzări prin casierie sistem;

- trimiterea comenzilor nesalvate în Back Office; - cunoaşterea modului de operare a imprimantelor EVOLIS DUALIS (adăugarea de imprimantă nouă,

ştergerea unei imprimante, modificarea datelor unei imprimante); - cunoaşterea modului de comunicare a centrului de formatarare – persolalizare (CFP) cu Back Office.

1. Ieşiri Formatare carduri - Angajaţi – Operatori

1.1 Adăugarea unui document de ieşire spre formatare. 1.2 Deblocarea unui document de ieşire spre formatare. 1.3 Ştergerea unui document de ieşire spre formatare.

2. Ieşiri - Formatare carduri – Călători

2.1 Adăugarea unui document de ieşire spre formatare. 2.2 Deblocarea unui document de ieşire spre formatare. 2.3 Ştergerea unui document de ieşire spre formatare.

d) Aprovizionarea tehnico – materială

- se ocupă cu aprovizionarea tehnico-materială a regiei, în funcţie de solicitările aprobate ale compartimentelor regiei;

- efectuează achiziţii directe, conform reglementărilor legale în vigoare; - asigură aprovizionarea cu materiale şi subansamble necesare tuturor secţiilor de producţie, pe baza

necesarului întocmit de acestea şi aprobat de Directorul Tehnic, luând măsuri pentru corelarea strictă a aprovizionării cu stocurile existente;

- asigură aprovizionarea cu imprimate de bilete şi abonamente la solicitarea Serviciului Vânzări; - urmăreşte şi răspunde de acoperirea cu comenzi a necesarului de aprovizionat şi de realizarea

acestora; - urmăreşte şi răspunde de derularea contractelor de furnizare produse pentru care este urmăritor;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 38 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- ţine legătura curentă cu toţi furnizorii, în vederea preîntâmpinării încălcărilor clauzelor contractuale; - participă la soluţionarea neînţelegerilor contractuale cu furnizorii şi informează conducerea regiei

asupra obiecţiunilor nesoluţionate; - participă la recepţia cantitativă şi calitativă a materiilor prime şi materialelor aprovizionate, constată

eventualele neconcordanţe şi le comunică furnizorilor în vederea reglementării; - asigură documentele de certificare şi verificare a calităţii produselor şi materialelor aprovizionate şi le

prezintă organelor de recepţie a gestiunilor; - colaborează cu Serviciul Financiar – Contabil în vederea preîntâmpinării formării şi reintroducerii în

circuitul economic a stocurilor supranormative şi materialelor cu mişcare lentă; - adoptă măsuri pentru optimizarea transporturilor de aprovizionare ale regiei, şi ţine evidenţa

acestora; - întocmeşte şi urmăreşte planul de lucru zilnic al mijloacelor de transport pentru nevoi proprii, pe

baza necesităţilor de aprovizionare, asigurând justa lor folosire; - controlează şi avizează zilnic foile de parcurs ale autovehiculelor folosite în activitatea de

aprovizionare, în vederea înlăturării abaterilor, repartizării şi folosirii judicioase a acestora; - urmăreşte, sesizează şi propune măsuri ce trebuiesc luate de câte ori se constată abateri în ceea ce

priveşte nerealizarea planului de transport de aprovizionare, depăşirea consumului de combustibil, etc.;

- ţine evidenta persoanelor cărora li s-au încredinţat comenzi, urmăreşte finalizarea sau anularea acestora.

e) Depozitare materiale, mijloace fixe, obiecte de inventar, gestionarea titlurilor de călătorie - primeşte, păstrează şi eliberează bunurile materiale aflate în administrarea regiei; - ţine evidenţa tuturor materiilor prime, materialelor aflate în magazie precum şi a echipamentelor de

lucru şi de protecţie; - răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii

proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ; - efectuează operaţii de supraveghere şi întreţinere a aparaturii de măsurare şi monitorizare; - răspunde de verificările periodice ale aparaturii de măsurare şi monitorizare, conform cerinţelor

legale; - face propuneri privind componenţa comisiilor de recepţie, convoacă comisiile de recepţie şi

organizează recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor care intră în gestiune, recepţionează bunurile;

- receptionează titlurile de călătorie şi alte produse destinate vânzarii prin chioşcuri; - întocmeşte fise de gestiune pentru imprimate cu regim special; - răspunde de gospodărirea judicioasă şi depozitarea corespunzătoare a materialelor, obiectelor de

inventar şi a mijloacelor fixe din gestiune; - sesizează şi propune măsuri privind valorificarea materiilor prime, materialelor şi a deşeurilor

recuperabile, când este cazul; - păstrează documentele de certificare şi verificare a calităţii produselor şi materialelor aprovizionate

şi le transmite împreună cu marfa utilizatorilor; - eliberează materiale şi bunuri, numai conform repartizărilor primite de la compartimentele regiei, în

cazurile în care se impune acest lucru; - urmăreşte nivelul stocurilor existente, ia măsuri pentru a nu se forma stocuri supranormative; - sesizează conducerea regiei cu privire la formarea stocurilor supranormative, cu mişcare lentă sau

fără mişcare; - asigură transferuri între gestiuni în funcţie de solicitările secţiilor; - răspunde de primirea, gospodărirea şi restituirea ambalajelor; - completează actele cu privire la operaţiile din gestiune şi înregistrează în evidenţa tehnico –

operativă a locului de depozitare, operaţiile de primire şi cele de eliberare a bunurilor; - actele de primire sau eliberare a bunurilor se trimit compartimentelor de resort la termenele şi în

condiţiile stabilite prin procedurile în vigoare; - informează compartimentele interesate asupra nivelurilor stocurilor de la depozite; - informează conducerea regiei asupra abaterilor constatate legate de activitatea coordonată.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 39 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

3.6 Serviciul Energetic

ATRIBUŢII

Art.13. Serviciul Energetic are ca atribuţiuni următoarele: - asigură întreţinerea clădirilor din dotarea regiei precum şi a instalaţiilor de utilităţi aferente; - întreţine şi repară chioşcurile şi încăperile în care se desfăşoară activităţi ale regiei; - asigură utilizarea eficientă a mijloacelor fixe, obiectelor de inventar precum şi a echipamentului de

lucru şi protecţie din dotarea serviciului; - răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii

proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ; - efectuează operaţii de supraveghere şi întreţinere a aparaturii de măsurare şi monitorizare; - răspunde de verificările periodice ale aparaturii de măsurare şi monitorizare, conform cerinţelor

legale; - elaborează şi implementează programul de eficienţă energetică; - urmăreşte consumurile energetice precum şi folosirea raţională a energiei; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul serviciului; - reprezintă interesele regiei în relaţiile contractuale cu furnizorii de utilităţi; - reprezintă interesele regiei în relaţia cu A.R.C.E. (Agenţia Română pentru Conservarea Energiei); - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni.

Capitolul 4: ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA DIRECTORULUI ADJUNCT

Art.1. Faţă de responsabilităţile cuprinse în prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare, lucrătorii

regiei, desemnaţi urmăritori de contract, pentru contractele aflate în derulare, au ca sarcină de serviciu verificarea modului de soluţionare a închiderii contractelor, aceasta presupunând inclusiv urmărirea încasării creanţelor şi întocmirea către Asistenţa Juridică (din cadrul RATT) a documentaţiei necesare acţionării în instanţă, în cazul neîncasării în termenii contractuali, deasemenea calcularea penalităţilor pentru neîncasarea în termen.

4.1 Direcţia Transport Electric

Art.2. Direcţia Transport Electric are în componenţa sa: Secţia Transport Electric, Biroul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei şi Contabilul Şef de Direcţie. Secţia Transport Electric are în componenţă Atelier Tramvaie, Atelier Linie Cale, Contact şi Substaţii şi Atelierul Troleibuze. Biroul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei este format din Dispecerat Tramvaie, Dispecerat Troleibuze şi Dispecerat Energetic. Direcţia este gestionara bunurilor încredinţate în administrare şi îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii:

a) exploatarea mijloacelor de transport, siguranţa circulaţiei b) întreţinerea, repararea, curăţenia şi dezinfecţia mijloacelor din dotare c) planificare, salarizare, normare, control titluri de călătorie d) personal, învăţământ, administrare e) sănătatea şi securitatea muncii, protecţia mediului, SU f) aprovizionare, mecano-energetic g) contabilitate, financiar h) monitorizare, dispecerat privind transportul public de persoane i) exploatarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor din dotarea Atelierului Linie Cale,

Contact şi Substaţii j) dispecerat energetic

ATRIBUŢII

Art.3. Direcţia are următoarele atribuţiuni pe domenii:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 40 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în direcţia sa.

a) Exploatarea mijloacelor de transport, siguranţa circulaţiei

- primeşte graficele de circulaţie cu tramvaiul - troleibuzul şi ia măsuri de respectare a acestora; - repartizează mijloacele de transport pe trasee, conform graficelor; - urmăreşte realizarea indicatorilor tehnici şi de exploatare a parcului de tramvaie - troleibuze, propune

măsuri de îmbunătăţire a acestora; - ţine evidenţa zilnic şi cumulat a realizării sarcinilor de transport; - urmăreşte înregistrarea corectă a rulajului tramvaielor - troleibuzelor; - asigură condiţii corespunzătoare de transport pentru publicul călător, confortul şi starea de curăţenie,

indicatoarele de traseu şi compostoarele; - participă la determinări de flux de călători, sesizează neregulile sau modificările apărute în fluxurile

de călători; - face analiza retragerilor de pe traseu, nerealizările de grafice de circulaţie, stabilind măsuri de

remediere a neregulilor şi vinovaţii; - urmăreşte şi asigură respectarea circuitului foii de parcurs; - asigura salarizarea corectă a personalului de exploatare, face calculul necesarului de personal la

modificări de grafice de circulaţie; - face instruirea personalului de exploatare pe linie profesională şi de siguranţa circulaţiei; - verifică şi obligă personalul de bord la efectuarea vizitelor medicale şi psihologice conform legii; - verifică pe trasee disciplina personalului precum şi respectarea măsurilor privind siguranţa circulaţiei; - asigura ţinerea fişei personale a conducătorilor de vehicule, întocmeşte ciclograme lunare la

personalul din subordine; - propune reexaminarea cunoştinţelor conducătorilor de vehicule care au produs accidente grave sau

repetate; - urmăreşte ca toţi conducătorii de vehicule care au întrerupt activitatea mai mult de o lună, să fie

instruiţi şi însoţiţi în cursă; - verifică periodic instruirea manevranţilor, precum şi modul de circulaţie în depouri şi garaje; - participă la cercetarea accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicate vehiculele secţiei; - organizează îndeplinirea sarcinilor stabilite pe linie de siguranţa circulaţiei, execută instruirea

personalului de bord, a manevranţilor şi alt personal de exploatare; - verifică şi supraveghează portul echipamentului de protecţie, a uniformelor de serviciu; - analizează şi anchetează sesizările privind neregulile în exploatarea mijloacelor de transport,

sancţionează vinovaţii, comunică compartimentelor sau altor secţii nereguli care se datorează acestora;

- asigură depanarea tramvaielor - troleibuzelor pe trasee, în colaborare cu dispeceratul; - întocmeşte sau participă la întocmirea de dosare de cercetare a evenimentelor produse în circulaţia

tramvaielor - troleibuzelor; - urmăreşte rulajul anvelopelor şi întocmeşte documentaţia pentru casarea acestora; - supraveghează transportul personalului de exploatare la serviciu şi de la serviciu la ore

corespunzătoare graficului de circulaţie, în siguranţă; - va asigura transportul pe teritoriul membrilor Asociaţiei „Societatea Metropolitană de Transport

Timişoara”, la solicitarea acestora, conform statutului de înfiinţare a Asociaţiei. b) Întreţinerea, repararea şi igienizarea mijloacelor din dotare

- execută întreţinerea parcului de tramvaie - troleibuze repartizat pe trasee, asigură confortul, curăţenia, dotarea tehnică a acestora;

- organizează, îndrumă, efectuează şi controlează activitatea de curăţenie şi dezinfecţie a mijloacelor de transport din dotare, cu personalul din subordine, respectând cerinţele legale din domeniu;

- execută planificarea şi repartizarea, evidenţa lucrărilor efectuate la reviziile tehnice şi reviziile tehnice sezoniere, încadrarea în parcursurile sau termenele stabilite pentru revizii;

- urmăreşte termenele scadente, privind introducerea mijloacelor de transport şi a celor din parcul intern la revizii, la terţi ( reprezentanţele firmelor producătoare);

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 41 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- execută reparaţii accidentale la tramvaie - troleibuze, în limitele dotării tehnice a secţiei; - programează şi execută reparaţii, confecţionări, recondiţionări de piese de schimb sau subansamble

conform dotării tehnice; - verifică modul în care reviziile şi întreţinerea zilnică asigură durata prevăzută de funcţionare a

tramvaielor - troleibuzelor până la următoarea intervenţie; - urmăreşte calitatea reparaţiilor efectuate la alte secţii sau unităţi la tramvaie - troleibuze sau

subansamble de tramvai - troleibuz şi modul de comportare în exploatare, reclamând deficienţele constatate;

- întreţine, înlocuieşte şi verifică compostoarele de pe tramvaie - troleibuze; - asigură depanarea tramvaielor - troleibuzelor pe trasee; - răspunde de integritatea tramvaielor - troleibuzelor, ţine evidenţa parcului de tramvaie - troleibuze

din dotare; - organizează colectarea pieselor de schimb uzate şi expedierea lor la unităţile reparatoare; - dimensionează sarcinile de lucrări pe formaţii de lucru, organizează activitatea personalului din

subordine în raport cu calificarea acestuia şi cu gradul de complexitate a lucrărilor; - organizează şi dimensionează locurile de muncă, folosirea raţională a suprafeţelor de producţie şi a

utilajelor; - asigură respectarea strictă a proceselor tehnologice; - asigură pe locuri de muncă necesarul de scule, dispozitive, verificatoare, echipamente şi dotări; - efectuează operaţiuni de dezmembrare a mijloacelor casate, recuperarea pieselor şi subansamblelor

care mai pot fi utilizate, înregistrarea şi păstrarea la magazie în vederea folosirii; - asigură colectarea şi predarea materialelor refolosibile, valorificarea acestora; - urmăreşte încărcarea şi exploatarea utilajelor, ţine evidenţa funcţionării şi a imobilizării acestora.

c) Planificarea, salarizarea, normarea, control titluri de călătorie

- primeşte, analizează, repartizează indicatorii de plan stabiliţi; - analizează periodic regimul de muncă realizat de personalul de bord luând măsuri de încadrare în

limitele normale; - verifică modul de aplicare a tuturor normelor, normativelor, propune regiei îmbunătăţiri ale acestora; - întocmeşte necesarul de forţă de muncă calificată pe meserii, pentru perioada curentă şi de

perspectivă, propunerile pentru planul de şcolarizare; - organizează, îndrumă, efectuează şi controlează activitatea de control titluri de călătorie, cu

personalul din subordine; - stabileşte drepturile de concedii de odihnă suplimentare pentru condiţii deosebite de muncă

cuvenite personalului; - elaborează propunerile de premiere pentru realizări deosebite ale personalului secţiei; - întocmeşte lucrările de informare conform metodologiei şi la termenele stabilite pentru toate

activităţile; - ţine la zi evidenţa operativă privind activitatea personalului şi a parcului de vehicule; - participă la stabilirea volumului de prestaţii ce se repartizează secţiei luând măsuri pentru realizarea

acestuia; - ţine la zi evidenţa formaţiilor de lucru privind îndeplinirea sarcinilor personalului din secţie; - raportează în termen realizarea sarcinilor planificate, ţine evidenţele necesare; - întocmeşte tabele cu personalul care beneficiază de sporuri, le supune spre aprobare.

d) Personal, învăţământ, administrativ

- urmăreşte prezenţa şi întocmeşte evidenţa personalului secţiei; - întocmeşte graficul concediilor de odihnă pentru personalul secţiei; - gestionează bunurile de inventar ale secţiei asigurând inventarierea periodică şi evidenţa mişcării

acestora; - întocmeşte necesarul de rechizite şi asigură distribuirea acestora; - ţine evidenţa imprimatelor cu regim special folosite în secţie; - asigură în incinta secţiei ordinea, curăţenia şi buna gospodărire a utilităţilor, apă, energie, încălzire,

etc; - organizează, îndrumă şi controlează activitatea de pază generală şi P.S.I. a secţiei, asigură

procurarea mijloacelor şi echipamentelor necesare precum şi instruirea personalului afectat acestor activităţi din cadrul secţiei;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 42 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- se îngrijeşte şi asigură pentru personalul secţiei condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă; - urmăreşte modul de respectare a disciplinei şi a regulamentelor de către personalul secţiei, propune

măsuri de sancţionare pentru cazurile de abateri; - stabileşte necesarul de muncitori, propune probe de lucru, supraveghează executarea acestora,

avizează cererile de angajare. e) Sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU

- organizează activitatea de sănătate şi securitate în muncă, protecţie a mediului, siguranţa circulaţiei şi SU în secţie, asigură aplicarea măsurilor stabilite împreună cu organele de specialitate din compartimentele regiei;

- participa la stabilirea locurilor de munca cu condiţii deosebite; - primeşte şi difuzează la personalul din subordine reglementările şi dispoziţiile pe linie de siguranţa

circulaţiei; - urmăreşte şi asigură în colaborare cu conducătorii formaţiilor de lucru şi a personalului tehnic

realizarea propagandei vizuale şi a instructajelor corespunzătoare pe linie de siguranţa circulaţiei, sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU, prelucrează cu tot personalul cazurile şi evenimentele de indisciplină;

- participă la întocmirea dosarelor de cercetare a accidentelor; - organizează instruire pe linie de sănătate şi securitate în muncă a întregului personal al secţiei; - ţine evidenţa nominală a echipamentului de lucru şi de protecţie, a duratei lor de folosire, a

uniformelor de serviciu; - asigura procurarea şi distribuirea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare

prevăzute în normativele în vigoare; - organizează şi urmăreşte prezentarea la examinarea periodică a personalului tehnic şi administrativ

pe probleme de sănătate şi securitate în muncă; - foloseşte mijloace de propaganda vizuala pentru popularizarea normelor şi instrucţiunilor de tehnică

a securităţii muncii; - asigură aplicarea şi respectarea de către personalul secţiei a regulilor şi măsurilor privind siguranţa

circulaţiei, sănătatea şi securitatea în muncă, protecţia mediului şi paza contra incendiilor.

f) Mecano - energetic, aprovizionare - asigură utilizarea corespunzătoare, întreţinerea şi repararea la timp a utilajelor, instalaţiilor

energetice în colaborare cu formaţiile de mecano-energetic, asigurând instruirea personalului în legătură cu exploatarea şi utilizarea corecta a acestora;

- răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ;

- efectuează operaţii de supraveghere şi întreţinere a aparaturii de măsurare şi monitorizare; - răspunde de verificările periodice ale aparaturii de măsurare şi monitorizare, conform cerinţelor

legale; - întocmeşte necesarele de materiale, piese de schimb, carburanţi, lubrifianţi, rechizite, imprimate

necesare activităţii în conformitate cu consumurile stabilite; - organizează şi asigură colectarea uleiurilor uzate, a deşeurilor feroase, piese şi agregate uzate

recondiţionabile, deşeurilor de hârtie conform instrucţiunilor; - urmăreşte încadrarea strictă în normele de consum la toate materialele şi piesele; - asigură aprovizionarea cu materiale şi subansamble necesare tuturor locurilor de muncă, în care

scop face calcule proprii de fundamentare a necesarului de aprovizionare pe baza normelor de consum aprobate, luând măsuri pentru corelarea strictă a aprovizionării cu necesităţile acestora;

- răspunde de primirea, gospodărirea şi restituirea ambalajului; - răspunde de gospodărirea judicioasa şi depozitarea corespunzătoare a materiilor prime şi

materialelor folosite în producţie; - asigură utilizarea deşeurilor şi a altor resurse secundare şi readucerea în circuitul economic a

materialelor, pieselor de schimb şi subansamblurilor uzate, valorificarea acestora. g) Contabilitate - financiar

- răspunde de întreaga activitate economică şi financiar-contabilă a secţiei; - primeşte indicatorii economici şi financiari ai secţiei, ia măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor

planificaţi;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 43 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- organizează şi asigură evidenţa financiar-contabilă a secţiei conform reglementărilor; - face verificarea periodică a gestiunilor din secţie, participă la inventarierea bunurilor anual, sau cu

ocazia schimbării gestionarului; - ia măsuri în limita competenţei pentru prevenirea şi lichidarea pagubelor; - exercită atribuţiile de control financiar preventiv la secţie; - urmăreşte şi analizează lunar rezultatele financiare şi face propuneri după caz; - întocmeşte şi depune formele de decontare pentru prestaţii efectuate de secţie; - urmăreşte încadrarea în plafonul de cheltuieli ale secţiei, stabilit şi transmis de către regie, precum şi

în fondul de salarii; - efectuează operaţii contabile analitice conform metodologiei în vigoare; - ţine evidenţa valorică a pieselor şi materialelor consumate pentru producţie şi nevoile gospodăreşti; - participă la analiza periodică a rezultatelor financiare ale secţiei şi întocmeşte lucrările de informare

în termenele stabilite; - întocmeşte situaţiile lunare privind realizarea preţului de cost pe articole de calculaţie, justificând

cazurile de depăşire a admisibilului planificat pe comenzi sau mijloace de transport ; - ţine evidenţa mijloacelor fixe ale secţiei şi a mişcării acestora, precum şi a obiectelor de inventar;

întocmeşte note contabile privind activitatea secţiei. h) Monitorizare, dispecerat privind transportul public de persoane

Dispecerii de direcţie au următoarele atribuţiuni principale: - reprezintă Direcţia în zilele lucrătoare pe intervalul orar 1500-0700, sâmbăta, duminica şi în sărbătorile

legale, atâta timp cât coordonarea Direcţiei nu este asigurată de alte persoane desemnate de conducerea Regiei/Direcţiei. În această perioadă dispecerul de direcţie se subordonează dispecerului central din cadrul Serviciului Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei;

- urmăresc şi coordonează activitatea conducătorilor mijloacelor de transport în comun ( tramvaie, troleibuze,);

- respectă programul de lucru stabilit pentru postul de dispecerat în care îşi desfăşoară activitatea, informând dispeceratul central : ora sosirii, plecările din post, ora terminării serviciului;

- participă la şedinţele de instruire privind pregătirea profesională, igienă, securitate şi sănătate în muncă, măsurile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;

- urmăresc în permanenţă cum se desfăşoară activitatea de transport în comun, consemnând în registru pentru toate unităţile de pe fiecare linie, următoarele: număr tren, număr vagon ( maşină ), numele şi prenumele conducătorului, ora şi minutul intrării în depou, ora şi minutul ieşirii, timpul de staţionare din cauza defecţiunilor tehnice ( pe traseu, depouri, garaj );

- trebuie să cunoască “Situaţia parcului” (vagoane la dispoziţie, vagoane imobilizate, vagoane în circulaţie), situaţie pe care o transmite Serviciului Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei;

- trebuie să cunoască planificarea vagoanelor pentru ziua următoare; - trebuie să cunoască „Planul de garare (cartonul manevrantului)”; - trebuie să cunoască “Planificarea vagoanelor pe oameni”; - completează foile de parcurs pentru schimbul de vagoane-maşini (doar pentru intrările neplanificate); - urmăreşte şi ia măsurile ce se impun pentru respectarea programelor şi graficelor de circulaţie

stabilite pentru transportul personalului, numărul de unităţi programate, anunţând Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei şi posturile de dispecerat precum şi şeful de coloană sau şeful de atelier;

- la apariţia evenimentelor de circulaţie, sprijină activitatea de readucere în depouri a mijloacelor de transport;

- dispune de folosirea maşinilor de intervenţie numai la evenimentele ce au legătură cu activitatea direcţiei şi confirmă foile de parcurs;

- asigură continuitate în circulaţie prin înlocuirea la timp a personalului lipsă şi mijloacelor de transport defecte cu ajutorul şefului de garaj;

- ţine legătura permanent cu şeful de garaj în vederea remedierii defecţiunilor în timp util la mijloacele de transport care urmează să iasă în circulaţie, informând dispecerul central;

- informează dispecerul central de orice întârziere, intrare şi ieşire din depou; - scrie pe foaia de parcurs ora ieşirii ( reală ) în circulaţie, precum şi ora retragerii sau intrării în depou,

semnează foaia de parcurs; - atunci când se impune urmărirea unor linii de transport, va nota în fisa de dispecerat ora reală de

trecere a vehiculelor urmărite şi va confirma foile de parcurs, este răspunzător de corectitudinea consemnărilor;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 44 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- răspunde de întocmirea corectă a documentelor specifice activităţii de dispecerat; - îndeplineşte corect şi la termen sarcinile suplimentare şi cele dispuse de şeful ierarhic sau

conducerea R.A.T.T ; - îşi desfăşoară activitatea în orice post de dispecerat din cadrul directiei; - orice neregulă constatată în timpul serviciului, va fi raportată în scris şefului de ierarhic; - respectă dispoziţiile şi indicaţiile de parcurs pe liniile de transport, transmise fie automat de sistem fie de

şefii ierarhici; prioritate vor avea dispoziţiile şefilor ierarhici; - alocă mijloacele de transport pe linii pentru asigurarea graficelor planificate, la fiecare ieşire / înlocuire în

/ din traseu; - urmăreste respectarea graficelor, rotirea şi refrecvenţarea mijloacelor de transport în caz de abateri

seminificative faţă de graficele planificate; - utilizează mijloacele de comunicaţii doar în scopuri legate de activitatea specifică locului de muncă; - informează conducătorii de vehicule pentru orice modificare apărută în schimbarea graficelor de

circulaţie sau a vehiculelor alocate, urmare a unor necesităţi apărute în funcţie de diverse situaţii impuse, prin utilizarea mijloacelor de comunicaţii specifice Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor (SIEIC);

- respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui compartiment şi loc de muncă.

Art.4. Şefii de garaj au următoarele atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

- instruiesc şi verifică subalternii cu privire la modul de lucru şi a sarcinilor aferente SIEIC în conformitate cu prevederile CCM;

- instruiesc şi reinstruiesc personalul de exploatare şi cel tehnic cu verificarea practică la bordul vehiculelor conform instrucţiunilor de lucru transmise şi manualele aferente;

- urmăreşte scoaterea în circulaţie de vehicule care sunt corespunzătoare din punct de vedere al funcţionalităţii SIEIC (validatoare şi computere de bord funcţionale);

- la ieşirea în circulaţie, vor verifica dacă validatoarele sunt în regim comercial şi au selectate liniile de circulaţie conform sarcinilor de transport pentru ziua în curs;

- la gararea mijlocelor de transport, trecerea validatoarelor în regim „garaj” pentru transferul datelor sistemului. Instruiesc şi urmăresc ca fiecare conducător de vehicul să închidă schimbul. Fiecare primitor de vehicule în momentul parcării să verifice dacă s-a efectuat închiderea schimbului şi în cazul în care nu s-a efectuat să procedeze la închiderea lui, raportând situaţia;

- asigură fixarea, curăţarea şi igienizarea validatoarelor vandalizate; - respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui

compartiment şi loc de muncă. Art.5. Şefii de ateliere au următoarele atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

- instruiesc şi verifică subalterni cu privire la modul de lucru şi a sarcinilor aferente SIEIC în conformitate cu prevederile CCM;

- instruiesc şi reinstruiesc personalul de exploatare şi cel tehnic cu verificarea practică la bordul vehiculelor conform instrucţiunilor de lucru transmise şi manualele aferente;

- se vor preocupa de asigurarea stocului tampon de validatoare şi OBC-uri pentru înlocuirea celor defecte şi va efectua operaţiunile de înlocuire cu personalul tehnic propriu, asfel încât la ieşirea în circulaţie să nu mai apară situaţii de nefuncţionare;

- informează zilnic Biroul Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie cu privire la situaţiile de nefuncţionare ale validatoarelor şi OBC-urilor (computer bord);

- organizează activităţi pentru fixarea, curăţarea şi igienizarea validatoarelor vandalizate; - urmăreşte integritatea bunurilor şi întreprinde acţiuni de cercetate disciplinară, a personalului de bord, în

cazul distrugerii echipamentelor îmbarcate, din vina acestora; - din punct de vedere organizatoric, se preocupă de predarea echipamentelor defecte în locaţiile

Laboratorului Electric; - în caz de accidente care presupun distugeri ale echipamentelor îmbarcate se preocupă de recuperarea

prin asigurări a daunelor, unde este posibil; - în cazul imobilizărilor în reparaţii sau în cazul conservării vehiculelor pentru perioade mai lungi de o zi

organizează demontarea şi înmagazinarea validatoarelor şi a celorlalte echipamente; - respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui

compartiment şi loc de muncă.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 45 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Art.6. Conducători mijloace de transport public de persoane au următoarele atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

- identificarea conducătorului de vehicul la intrarea/ieşirea în/din schimb prin operaţiunea de autentificare cu ajutorul cardului de operare;

- trecerea validatoarelor în regim ”comercial”, cu selectarea liniilor de circulaţie conform sarcinilor de transport pentru fiecare moment de la computerul de bord (OBC). În cazul în care OBC-ul nu funcţionează, operaţiunea se va efectua de la oricare din validatoare;

- trecerea validatoarelor în regim „garaj” pentru transferul datelor sistemului, la gararea mijlocelor de transport. În cazul în care OBC-ul nu funcţionează, operaţiunea se va efectua de la oricare din validatoare;

- respectarea dispoziţiilor şi indicaţiilor de parcurs pe liniile de transport, transmise fie automat de sistem fie de şefii ierarhici; prioritate vor avea dispoziţiile şefilor ierarhici;

- respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui compartiment şi loc de muncă.

i) Exploatarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor din dotarea Atelierului Linie

Cale, Contact şi Substaţii - primeşte indicatorii planificaţi pentru activitatea secţiei, ia măsuri de realizare a lor, de repartizare pe

formaţii de lucru; - răspunde de exploatarea liniilor de cale, contact, a substaţiilor şi reţelelor de alimentare ale regiei; - execută lucrările de întreţinere şi reparaţii curente la linia cale, linia contact, substaţii de

transformare; - execută reparaţii accidentale la linia cale, contact, substaţii, reţele de alimentare cu energie; - execută lucrari de reparaţii capitale în termenele prevazute de normative la linia cale, linia contact şi

substaţii; - execută intervenţii la evenimente legate de linia cale, contact şi substaţiile regiei; - verifică zilnic aparatele speciale de linie cale şi contact; - asigură funcţionarea permanentă a substaţiilor, anunţând sectoarele de exploatare a mijloacelor de

transport electric, din timp, despre avarii sau intreruperi la reţelele de contact; - verifică periodic starea izolaţiei cablurilor de alimentare a reţelei de contact; - colaboreaza cu ENEL în verificarea stării tehnice a părţii de înaltă tensiune a reţelelor şi staţiilor; - execută lucrări accidentale la cabluri de alimentare; - execută recondiţionări la piese de linie cale şi linie contact; - execută piese de schimb pentru care este dotată tehnic secţia; - asigură şi răspunde de intervenţia promptă la avariile apărute în reţelele de linie cale, contact sau

substaţii; - asigură degajarea liniilor de cale în caz de întreruperi sau evenimente grave; - ţine evidenţa întregii reţele de linie cale şi contact, urmăreşte realizarea ciclurilor de revizii şi reparaţii

planificate, calitatea reparaţiilor; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul secţiei; - organizează activitatea pe formaţii de lucru şi persoane, dimensionează sarcinile planificate; - analizează întreruperile şi avariile pe cauze, luând măsuri de înlăturare a cauzelor, face propuneri de

sancţionare a vinovaţilor dacă este cazul.

j) Dispecerat energetic - monitorizează în permanenţă reţelele de contact tramvai şi troleibuz precum şi reţelele de cabluri de

alimentare prin sistemul de telecomandă automată; - coordonează şi efectuează manevre pe medie tensiune; - prognozează şi transmite către ELECTRICA S.A. consumul energetic în funcţie de graficele de

circulaţie şi numărul de unităţi zilnice tramvai şi troleibuz.

4.2 Direcţia Transport Auto

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 46 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Art.7 . Direcţia Transport Auto are în componenţa sa Secţia Transport Auto, Biroul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei şi Contabil Şef Direcţie. Secţia Transport Auto are în subordine Atelier Autobuze şi Atelier Parc Intern. Biroul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei coordonează Dispeceratul Autobuze. Direcţia este gestionara bunurilor încredinţate în administrare şi îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii:

a) Exploatarea mijloacelor de transport, siguranţa circulaţiei b) Întreţinerea, repararea, curăţenia şi dezinfecţia mijloacelor din dotare c) Planificare, salarizare, normare, control titluri de călătorie d) Personal, învăţământ, administrare e) Sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU f) Aprovizionare, mecano - energetic g) Contabilitate, financiar h) Monitorizare, dispecerat

ATRIBUŢII

Art.8. Direcţia Transport Auto are următoarele atribuţiuni pe domenii: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în direcţia sa.

a) Exploatarea mijloacelor de transport, siguranţa circulaţiei

- primeşte graficele de circulaţie cu autobuzul şi ia măsuri de respectare a acestora; - repartizează mijloacele de transport pe trasee, conform graficelor; - urmăreşte realizarea indicatorilor tehnici şi de exploatare a parcului de autobuze, propune măsuri de

îmbunătăţire a acestora; - ţine evidenţa zilnic şi cumulat a realizării sarcinilor de transport; - urmăreşte înregistrarea corectă a rulajului autobuzelor; - asigură condiţii corespunzătoare de transport pentru publicul călător, confortul şi starea de curăţenie,

indicatoarele de traseu şi compostoarele; - participă la determinări de flux de călători, sesizează neregulile sau modificările apărute în fluxurile

de călători; - propune reexaminarea cunoştinţelor conducătorilor de vehicule care au produs accidente grave sau

repetate; - urmăreşte ca toţi conducătorii de vehicule care au întrerupt activitatea mai mult de o lună, să fie

instruiţi şi însoţiţi în cursă; - verifică periodic instruirea manevranţilor, precum şi modul de circulaţie în depouri şi garaje; - face analiza retragerilor de pe traseu, nerealizările de grafice de circulaţie, stabilind măsuri de

remediere a neregulilor şi vinovaţii; - urmăreşte şi asigură respectarea circuitului foii de parcurs; - verifică şi organizează portul echipamentului de protecţie, a uniformelor de serviciu; - asigură salarizarea corectă a personalului de exploatare, face calculul necesarului de personal la

modificări de grafice de circulaţie; - face instruirea personalului de exploatare pe linie profesională şi de siguranţa circulaţiei; - verifică şi obligă personalul de bord la efectuarea vizitelor medicale şi psihologice conform legii; - verifică pe trasee disciplina personalului precum şi respectarea măsurilor privind siguranţa circulaţiei; - asigură ţinerea fişei personale a conducătorilor de vehicule, întocmeşte ciclograme lunare la

personalul din subordine; - participă la cercetarea accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicate vehiculele secţiei; - organizează îndeplinirea sarcinilor stabilite pe linie de siguranţa circulaţiei, execută instruirea

personalului de bord, a manevranţilor şi alt personal de exploatare; - analizează şi anchetează sesizările privind neregulile în exploatarea mijloacelor de transport,

sancţionează vinovaţii, comunică compartimentelor sau altor secţii nereguli care se datorează acestora;

- asigură depanarea autobuzelor pe trasee, în colaborare cu dispeceratul;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 47 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- întocmeşte sau participă la întocmirea de dosare de cercetare a evenimentelor produse în circulaţia autobuzelor;

- supraveghează transportul personalului de exploatare la serviciu şi de la serviciu la ore corespunzătoare graficului de circulaţie, în siguranţă;

- urmăreşte rulajul anvelopelor şi întocmeşte documentaţia pentru casarea acestora; - repartizează parcul de transport marfă conform solicitării Serviciului; - primeşte comenzile pentru curse speciale şi calculează taxarea acestora, închiriază mijloace de

transport marfă sau autospeciale la comandă; - ţine evidenţa consumurilor de carburanţi şi lubrifianţi, anvelope; - analizează şi face propuneri de înfiinţare de noi trasee; - răspunde de înscrierea în circulaţie a mijloacelor auto intrate în dotarea direcţiei; - răspunde de radierea mijloacelor auto din dotarea direcţiei; - rezolvă problemele ce ţin de Registrul Auto Român; - va asigura transportul pe teritoriul membrilor Asociaţiei „Societatea Metropolitană de Transport

Timişoara”, la solicitarea acestora, conform statutului de înfiinţare a Asociaţiei; - asigură transportul pe canale şi fluvii interioare în baza dotării tehnice disponibile.

b) Întreţinerea, repararea şi igienizarea mijloacelor din dotare

- execută întreţinerea parcului de autobuze repartizat pe trasee, asigură confortul, curăţenia, dotarea tehnică a acestora;

- organizează, îndrumă, efectuează şi controlează activitatea de curăţenie şi dezinfecţie a mijloacelor de transport din dotare, cu personalul din subordine, respectând cerinţele legale din domeniu;

- execută planificarea şi repartizarea, evidenţa lucrărilor efectuate la reviziile tehnice şi reviziile tehnice sezoniere, încadrarea în parcursurile sau termenele stabilite pentru revizii;

- urmăreşte termenele scadente, privind introducerea mijloacelor de transport şi a celor din parcul intern la revizii, la terţi ( reprezentanţele firmelor producătoare);

- execută reparaţii accidentale la autobuze, în limitele dotării tehnice a secţiei; - programează şi execută reparaţii, confecţionări, recondiţionări de piese de schimb sau

subansamble, conform dotării tehnice; - verifică modul în care reviziile şi întreţinerea zilnică asigură durata prevăzută de funcţionare a

autobuzelor până la următoarea intervenţie; - urmăreşte calitatea reparaţiilor efectuate la alte secţii sau unităţi la autobuze sau subansamble de

autobuz şi modul de comportare în exploatare, reclamând deficienţele constatate; - răspunde de integritatea autobuzelor, ţine evidenţa parcului de autobuze din dotare; - organizează colectarea pieselor de schimb uzate şi expedierea lor la unităţile reparatoare; - dimensionează sarcinile de lucrări pe formaţii de lucru, organizează activitatea personalului din

subordine în raport cu calificarea acestuia şi cu gradul de complexitate al lucrărilor; - organizează şi dimensionează locurile de muncă, folosirea raţională a suprafeţelor de producţie şi a

utilajelor; - asigură respectarea strictă a proceselor tehnologice; - asigură pe locuri de muncă necesarul de scule, dispozitive verificatoare, echipamente şi dotări; - efectuează operaţiuni de dezmembrare a mijloacelor casate, recuperarea pieselor şi subansamblelor

care mai pot fi utilizate, înregistrarea şi păstrarea la magazie în vederea folosirii; - asigură colectarea şi predarea materialelor refolosibile, valorificarea acestora; - urmăreşte încărcarea şi exploatarea utilajelor, ţine evidenţa funcţionării şi a imobilizării acestora; - execută reparaţii capitale la motoare, subansamble, caroserii, conform dotării; - execută revizii şi reparaţii curente sau accidentale la parcul de marfă şi intervenţie al regiei; - execută comenzi ocazionale de lucrări de întreţinere sau reparare auto sau reparaţii subansamble şi

piese, în limita dotării şi a capacităţilor disponibile.

c) Planificarea, salarizarea, normarea, control titluri de călătorie - primeşte, analizează, repartizează indicatorii de plan stabiliţi; - analizează periodic regimul de muncă realizat de personalul de bord luând măsuri de încadrare în

limitele normale; - verifică modul de aplicare a tuturor normelor, normativelor, propune regiei îmbunătăţiri ale acestora; - întocmeşte necesarul de forţă de muncă calificată pe meserii, pentru perioada curentă şi de

perspectivă, propunerile pentru planul de şcolarizare;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 48 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- organizează, îndrumă, efectuează şi controlează activitatea de control titluri de călătorie, cu personalul din subordine;

- stabileşte drepturile de concedii de odihnă suplimentare pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite personalului;

- elaborează propunerile de premiere pentru realizări deosebite ale personalului secţiei, cotele de participare la beneficiu a personalului;

- întocmeşte lucrările de informare conform metodologiei şi la termenele stabilite pentru toate activităţile;

- ţine la zi evidenţa operativă privind activitatea personalului şi a parcului de vehicule; - întocmeşte tabele cu personalul secţiei care beneficiază de sporuri, le supune spre aprobare; - participă la stabilirea volumului de prestaţii ce se repartizează secţiei, luând măsuri pentru realizarea

acestuia; - ţine la zi evidenţa formaţiilor de lucru privind îndeplinirea sarcinilor personalului din secţie; - raportează în termen realizarea sarcinilor planificate, ţine evidenţele necesare.

d) Personal, învăţământ, administrativ

- urmăreşte prezenţa şi întocmeşte evidenţa personalului direcţiei; - întocmeşte graficul concediilor de odihnă pentru personalul direcţiei; - gestionează bunurile de inventar ale direcţiei asigurând inventarierea periodică şi evidenţa mişcării

acestora; - întocmeşte necesarul de rechizite şi asigură distribuirea acestora; - ţine evidenţa imprimatelor cu regim special folosite în secţie; - asigură în incinta secţiei ordinea, curăţenia şi buna gospodărire a utilităţilor, apă, energie, încălzire,

etc; - organizează, îndrumă şi controlează activitatea de pază generală şi S.U. a direcţiei, urmăreşte

procurarea mijloacelor şi echipamentelor necesare precum şi instruirea personalului afectat acestor activităţi din cadrul direcţiei;

- se îngrijeşte şi asigură pentru personalul secţiei condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă; - urmăreşte modul de respectare a disciplinei şi a regulamentelor de către personalul direcţiei,

propune măsuri de sancţionare pentru cazurile de abateri; - stabileşte necesarul de muncitori, propune probe de lucru, supraveghează executarea acestora,

avizează cererile de angajare. e) Sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, SU

- organizează activitatea de sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, siguranţa circulaţiei şi SU în secţie, asigură aplicarea măsurilor stabilite împreună cu organele de specialitate din compartimentele regiei;

- participă la stabilirea locurilor de muncă cu condiţii deosebite; - primeşte şi difuzează la personalul din subordine reglementările şi dispoziţiile pe linie de siguranţa

circulaţiei; - urmăreşte şi asigură în colaborare cu conducătorii formaţiilor de lucru şi a personalului tehnic

realizarea propagandei vizuale şi a instructajelor corespunzătoare pe linie de siguranţa circulaţiei, sănătate şi securitate în muncă, protecţia mediului, S.U., prelucrează cu tot personalul cazurile şi evenimentele de indisciplină;

- participă la întocmirea dosarelor de cercetare a accidentelor; - organizează instruire pe linie de sănătate şi securitate în muncă a întregului personal al direcţiei; - ţine evidenţa nominală a echipamentului de lucru şi de protecţie, a duratei lui de folosire şi a

uniformelor de serviciu; - asigură procurarea şi distribuirea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare

prevăzute în normativele în vigoare; - organizează şi urmăreşte prezentarea la examinarea periodică a personalului tehnic şi administrativ

pe probleme de sănătate şi securitate în muncă; - foloseşte mijloace de propagandă vizuală pentru popularizarea normelor şi instrucţiunilor de tehnică

a securităţii muncii; - asigură aplicarea şi respectarea de către personalul direcţiei a regulilor şi măsurilor privind siguranţa

circulaţiei, sănătatea şi securitatea în muncă, protecţia mediului şi paza contra incendiilor.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 49 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

f) Mecano - energetic, aprovizionare - asigură utilizarea corespunzătoare, întreţinerea şi repararea la timp a utilajelor, instalaţiilor

energetice în colaborare cu formaţiile de mecano - energetic, asigurând instruirea personalului în legătură cu exploatarea şi utilizarea corectă a acestora;

- răspunde de funcţionarea instalaţiilor şi aparaturii de măsurare şi monitorizare la parametrii proiectaţi, verificarea şi certificarea funcţionării acestora în limitele de precizie stabilite ;

- efectuează operaţii de supraveghere şi întreţinere a aparaturii de măsurare şi monitorizare; - răspunde de verificările periodice ale aparaturii de măsurare şi monitorizare, conform cerinţelor

legale; - întocmeşte necesarele de materiale, piese de schimb, carburanţi, lubrifianţi, rechizite, imprimate

necesare activităţii în conformitate cu consumurile stabilite; - organizează şi asigură colectarea uleiurilor uzate, a deşeurilor feroase, piese şi agregate uzate

recondiţionabile, deşeurilor de hârtie, conform instrucţiunilor; - urmăreşte încadrarea strictă în normele de consum la toate materialele şi piesele; - asigură aprovizionarea cu materiale şi subansamble necesare tuturor locurilor de muncă, în care

scop face calcule proprii de fundamentare a necesarului de aprovizionare pe baza normelor de consum aprobate, luând măsuri pentru corelarea strictă a aprovizionării cu necesităţile acestora;

- răspunde de primirea, gospodărirea si restituirea ambalajului; - răspunde de gospodărirea judicioasă şi depozitarea corespunzătoare a materiilor prime şi

materialelor folosite în producţie; - asigură utilizarea deşeurilor şi a altor resurse secundare şi readucerea în circuitul economic a

materialelor, pieselor de schimb şi subansamblurilor uzate, valorificarea acestora.

g) Contabilitate - financiar - face analiza rentabilităţii activităţilor şi traseelor, face propuneri de tarife; - conduce şi coordonează activitatea de casierie a direcţiei; - răspunde de întreaga activitate economică şi financiar-contabilă a direcţiei; - primeşte indicatorii economici şi financiari ai secţiei, ia măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor

planificaţi; - organizează şi asigură evidenţa financiar-contabilă a secţiei conform reglementărilor; - face verificarea periodică a gestiunilor din secţie, participă la inventarierea bunurilor; - ia măsuri în limita competenţei pentru prevenirea şi lichidarea pagubelor; - exercită atribuţiile de control financiar preventiv la direcţiei; - urmăreşte şi analizează lunar rezultatele financiare şi face propuneri după caz; - întocmeşte şi depune formele de decontare pentru prestaţii efectuate de direcţie; - urmăreşte încadrarea în plafonul de cheltuieli ale direcţiei, stabilit şi transmis de către regie, precum

şi în fondul de salarii; - efectuează operaţii contabile analitice conform metodologiei în vigoare; - organizează şi ţine evidenţa fizică şi valorică a consumurilor de carburanţi şi lubrifianţi; - ţine evidenţa valorică a pieselor şi materialelor consumate pentru producţie şi nevoile gospodăreşti; - participă la analiza periodică a rezultatelor financiare ale direcţiei şi întocmeşte lucrările de informare

în termenele stabilite; - întocmeşte situaţiile lunare privind realizarea preţului de cost pe articole de calculaţie, justificând

cazurile de depăşire a admisibilului planificat pe comenzi sau mijloace de transport; - ţine evidenţa mijloacelor fixe ale direcţiei şi a mişcării acestora, precum şi a obiectelor de inventar;

întocmeşte note contabile privind activitatea secţiei.

h) Monitorizare, dispecerat Dispecerii de direcţie au următoarele atribuţiuni principale: - reprezintă Direcţia în zilele lucrătoare pe intervalul orar 1500-0700, sâmbăta, duminica şi în sărbătorile

legale, atâta timp cât coordonarea Direcţiei nu este asigurată de alte persoane desemnate de conducerea Regiei/Direcţiei. În această perioadă dispecerul de direcţie se subordonează dispecerului central din cadrul Serviciului Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei;

- urmăresc şi coordonează activitatea conducătorilor mijloacelor de transport în comun şi intervenţie din cadrul direcţiei;

- respectă programul de lucru stabilit pentru postul de dispecerat în care îşi desfăşoară activitatea, informând dispeceratul central : ora sosirii, plecările din post, ora terminării serviciului;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 50 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- participă la şedinţele de instruire privind pregătirea profesională, igienă, securitate şi sănătate în muncă, măsurile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;

- urmăresc în permanenţă cum se desfăşoară activitatea de transport în comun, consemnând în registru pentru toate unităţile de pe fiecare linie, următoarele: număr înmatriculare, numele şi prenumele conducătorului auto, ora şi minutul intrării în garaj, ora şi minutul ieşirii, timpul de staţionare din cauza defecţiunilor tehnice ( pe traseu, garaj );

- trebuie să cunoască “Situaţia parcului” (maşini la dispoziţie, imobilizate, în circulaţie), situaţie pe care o transmite la Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei şi la conducerea direcţiei;

- trebuie să cunoască planificarea autobuzelor pentru ziua următoare; - trebuie să cunoască „Planul de garare a autovehiculelor”; - trebuie să cunoască “Planificarea autobuzelor pe oameni”; - completează foile de parcurs pentru schimbul de vagoane-maşini (doar pentru intrările neplanificate); - urmăreşte şi ia măsurile ce se impun pentru respectarea programelor şi graficelor de circulaţie

stabilite pentru transportul personalului, numărul de unităţi programate, anunţând dispecerul central şi posturile de dispecerat precum şi şeful de coloană sau şeful de atelier;

- la apariţia evenimentelor de circulaţie, sprijină activitatea de readucere în garaj a mijloacelor de transport;

- dispune de folosirea maşinilor de intervenţie numai la evenimentele ce au legătură cu activitatea direcţiei şi confirmă foile de parcurs;

- asigură continuitate în circulaţie prin înlocuirea la timp a personalului lipsă şi mijloacelor de transport defecte cu ajutorul şefului de garaj;

- ţine legătura permanent cu şeful de garaj în vederea remedierii defecţiunilor în timp util a mijloacelor de transport care urmează să iasă în circulaţie, informând dispecerul central;

- informează dispecerul central de orice întârziere, intrare şi ieşire din garaj; - scrie pe foaia de parcurs ora ieşirii ( reală ) în circulaţie, precum şi ora retragerii sau intrării în garaj,

semnează foaia de parcurs; - atunci când se impune urmărirea unor linii de transport, va nota în fisa de dispecerat ora reală de

trecere a vehiculelor urmărite şi va confirma foile de parcurs, este răspunzător de corectitudinea consemnărilor;

- răspunde de întocmirea corectă a documentelor specifice activităţii de dispecerat; - îndeplineşte corect şi la termen sarcinile suplimentare şi cele dispuse de şeful ierarhic sau

conducerea R.A.T.T ; - orice neregulă constatată în timpul serviciului, va fi raportată în scris, verbal sau telefonic şefului

ierarhic; - respectă dispoziţiile şi indicaţiile de parcurs pe liniile de transport, transmise fie automat de sistem fie de

şefii ierarhici; prioritate vor avea dispoziţiile şefilor ierarhici; - alocă mijloacele de transport pe linii pentru asigurarea graficelor planificate, la fiecare ieşire / înlocuire în

/ din traseu; - urmăreşte respectarea graficelor, rotirea şi refrecvenţarea mijloacelor de transport în caz de abateri

semnificative faţă de graficele planificate; - utilizează mijloacele de comunicaţii doar în scopuri legate de activitatea specifică locului de muncă; - informează conducătorii de vehicule pentru orice modificare apărută în schimbarea graficelor de

circulaţie sau a vehiculelor alocate, urmare a unor necesităţi apărute în funcţie de diverse situaţii impuse, prin utilizarea mijloacelor de comunicaţii specifice Sistemului Integrat de Eficientizare a Încasărilor şi Cheltuielilor (SIEIC);

- respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui compartiment şi loc de muncă.

Art.9 . Şefii de garaj au următoarele atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

- instruiesc şi verifică subalternii cu privire la modul de lucru şi a sarcinilor aferente SIEIC în conformitate cu prevederile CCM;

- instruiesc şi reinstruiesc personalul de exploatare şi cel tehnic cu verificarea practică la bordul vehiculelor conform instrucţiunilor de lucru transmise şi manualele aferente;

- urmăreşte scoaterea în circulaţie de vehicule care sunt corespunzătoare din punct de vedere al funcţionalităţii SIEIC (validatoare şi computere de bord funcţionale);

- la ieşirea în circulaţie, vor verifica dacă validatoarele sunt în regim comercial şi au selectate liniile de circulaţie conform sarcinilor de transport pentru ziua în curs;

- la gararea mijlocelor de transport, trecerea validatoarelor în regim „garaj” pentru transferul datelor

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 51 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

sistemului. Instruiesc şi urmăresc ca fiecare conducător de vehicul să închidă schimbul. Fiecare primitor de vehicule în momentul parcării să verifice dacă s-a efectuat închiderea schimbului şi în cazul în care nu s-a efectuat să procedeze la închiderea lui, raportând situaţia;

- asigură fixarea, curăţarea şi igienizarea validatoarelor vandalizate; - respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui

compartiment şi loc de muncă. Art.10 . Şefii de ateliere au următoarele atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

- instruiesc şi verifică subalterni cu privire la modul de lucru şi a sarcinilor aferente SIEIC în conformitate cu prevederile CCM;

- instruiesc şi reinstruiesc personalul de exploatare şi cel tehnic cu verificarea practică la bordul vehiculelor conform instrucţiunilor de lucru transmise şi manualele aferente;

- se vor preocupa de asigurarea stocului tampon de validatoare şi OBC-uri pentru înlocuirea celor defecte şi va efectua operaţiunile de înlocuire cu personalul tehnic propriu, asfel încât la ieşirea în circulaţie să nu mai apară situaţii de nefuncţionare;

- informează zilnic Biroul Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie cu privire la situaţiile de nefuncţionare ale validatoarelor şi OBC-urilor (computer bord);

- organizează activităţi pentru fixarea, curăţarea şi igienizarea validatoarelor vandalizate; - urmăreşte integritatea bunurilor şi întreprinde acţiuni de cercetate disciplinară, a personalului de bord, în

cazul distrugerii echipamentelor îmbarcate, din vina acestora; - din punct de vedere organizatoric, se preocupă de predarea echipamentelor defecte în locaţiile

Laboratorului Electric; - în caz de accidente care presupun distugeri ale echipamentelor îmbarcate se preocupă de recuperarea

prin asigurări a daunelor, unde este posibil; - în cazul imobilizărilor în reparaţii sau în cazul conservării vehiculelor pentru perioade mai lungi de o zi

organizează demontarea şi înmagazinarea validatoarelor şi a celorlalte echipamente; - respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui

compartiment şi loc de muncă. Art.11 . Conducători mijloace de transport public de persoane au următoarele atribuţiuni principale

privind respectarea cerinţelor SIEIC: - identificarea conducătorului de vehicul la intrarea/ieşirea în/din schimb prin operaţiunea de autentificare

cu ajutorul cardului de operare; - trecerea validatoarelor în regim ”comercial”, cu selectarea liniilor de circulaţie conform sarcinilor de

transport pentru fiecare moment de la computerul de bord (OBC). În cazul în care OBC-ul nu funcţionează, operaţiunea se va efectua de la oricare din validatoare;

- trecerea validatoarelor în regim „garaj” pentru transferul datelor sistemului, la gararea mijlocelor de transport. În cazul în care OBC-ul nu funcţionează, operaţiunea se va efectua de la oricare din validatoare;

- respectarea dispoziţiilor şi indicaţiilor de parcurs pe liniile de transport, transmise fie automat de sistem fie de şefii ierarhici; prioritate vor avea dispoziţiile şefilor ierarhici;

- respectă orice alte sarcini cu privire a SIEIC, rezultate prin procedurile şi regulamentele proprii fiecărui compartiment şi loc de muncă.

Capitolul 5 : ATRIBUŢIILE ŞI SARCINILE COMPARTIMENTELOR DIN SUBORDINEA CONTABILULUI ŞEF

Art.1. Faţă de responsabilităţile cuprinse în prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare, lucrătorii

regiei, desemnaţi urmăritori de contract, pentru contractele aflate în derulare, au ca sarcină de serviciu verificarea modului de soluţionare a închiderii contractelor, aceasta presupunând inclusiv urmărirea încasării creanţelor şi întocmirea către Asistenţa Juridică (din cadrul RATT) a documentaţiei necesare acţionării în instanţă, în cazul neîncasării în termenii contractuali, deasemenea calcularea penalităţilor pentru neîncasarea în termen.

5 .1 Serviciul Financiar Contabil

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 52 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Art.2. Serviciul Financiar - Contabil are atribuţii şi responsabilităţi în următoarele domenii de activitate: a) Activitatea de contabilitate:

- contabilitatea financiara - contabilitateade gestiune

b) Planificarea financiară c) Finanţarea investiţiilor şi contabilitatea acestora

d) Evidenţa mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar

ATRIBUŢII

Art.3. În domeniul său de activitate compartimentul financiar are următoarele atribuţii: - elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în

care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI.

a) Activitatea de contabilitate-financiar

- răspunde de organizarea contabilităţii astfel încât să asigure măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor precum şi a rezultatelor obţinute în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;

- asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară, fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne cât şi pentru clienţi, instituţii şi alţi utilizatori;

- pregăteşte şi participă la întocmirea situaţiilor financiare anuale (bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, note explicative la situaţiile financiare anuale), în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;

- participă la organizarea şi valorificarea inventarierii anuale a elementelor de activ şi de pasiv potrivit reglementărilor contabile aplicabile;

- răspunde de înregistrarea în contabilitate a tuturor operaţiunilor economice efectuate; - conduce contabilitatea imobilizărilor pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă; - efectuează înregistrarea în contabilitate a notelor contabile ale stocurilor din depozitele regiei şi

efectuează concilieri şi verificări ale conturilor sintetice; - ţine evidenţa creanţelor şi datoriilor şi conduce contabilitatea clienţilor şi furnizorilor pe categorii şi pe

fiecare persoană fizică şi juridică; - întocmeşte contabilitatea cheltuielilor pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după

caz; - conduce contabilitatea veniturilor, pe feluri de venituri, după natură sau surse, după caz; - asigură închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli şi stabilirea profitului şi pierderii; - întocmeşte şi păstrează registrele de contabilitate în conformitate cu normele elaborate de

Ministerul Economiei şi Finanţelor; - întocmeşte pentru verificarea înregistrării corecte a operaţiunilor efectuate, balanţa de verificare

lunară, atât pentru conturile sintetice şi pentru cele analitice; - întocmeşte dările de seamă statistice specifice; - întocmeşte jurnalele de vânzări şi cumpărări şi decontul de TVA; - efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi cu numerar, avansuri şi deconturi din trezorerie,

întocmirea şi evidenţa documentelor justificative privind operaţiunile cu numerar; - întocmirea şi depunerea deconturilor de subvenţii şi înregistrarea în contabilitate a acestora; - întocmirea registrelor de casă şi gestionarea documentelor cu regim special; - întocmirea notelor contabile privind salariile şi calculul contribuţiilor precum şi virarea reţinerilor către

beneficiari; - întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale; - colaborează cu alte servicii pentru calculul indicatorilor de performanţă şi furnizează informaţiile

necesare calculului acestor indicatori; - asigură compatibilitatea cu legislaţia fiscală a întocmirii şi evidenţei documentelor primare şi a

înregistrării acestora în contabilitatea primară şi financiară; - organizează şi conduce contabilitea de gestiune adaptată la specificul activităţii şi anume pe

destinaţii şi centre de cost;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 53 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- întocmeşte diverse rapoarte solicitate de conducere sau alte instituţii; - propuneri de îmbunătăţire şi modernizare a activităţilor regiei pentru o bună desfăşurare a controlului

financiar preventiv; - întocmeşte situaţia principalilor indicatori economico – financiari lunari; - exercită controlul financiar – preventiv, privind legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi

economicitatea operaţiunilor; - ţine evidenţa documentelor prezentate la viza de control financiar preventiv în cadrul Registrului

privind operaţiunile prezentate la viza de control financiar preventiv; - întocmeşte Bugetul de venituri şi cheltuieli pe regie şi secţii (lunar şi anual) şi urmăreşte realizarea

lui; - informează conducerea asupra tuturor abaterilor constatate legate de activitatea coordonată.

b) Planificarea financiară

- întocmeşte situaţia datoriilor conform legislaţiei în vigoare; - ţine evidenţa debitelor regiei şi colaborează cu compartimentele în cadrul cărora s-au generat

debitele pentru recuperarea lor; - ţine evidenţa clienţilor şi transmite lunar situaţia acestora către toate secţiile, sectoarele regiei şi

asistenţă juridică şi, pentru ca urmăritorii de contracte să întocmescă documentaţia necesară acţionării în instanţă pentru recuperarea creanţelor;

- ţine evidenţa plăţilor cu carnete CEC; - ţine evidenţa garanţiilor pentru gestionarii regiei; - urmăreşte permanent utilizarea eficientă a creditelor şi rambursarea acestora; - efectuează plaţile către furnizorii de bunuri, utilităţi, imobilizaii etc, precum şi plata obligaţiilor către

bugete în funcţie de disponibilităţile regiei; - asigură plata la termen a sumelor care constituie obligaţiile către buget şi alte obligaţii, în funcţie de

disponibil. c) Finanţarea investiţiilor şi contabilitatea acestora

- colaborează cu direcţiile şi compartimentele regiei cu privire la identificarea şi evidenţierea corectă a surselor de finanţare a investiţiilor din surse proprii şi alocaţii bugetare;

- asigură înregistrarea corectă a investiţiilor şi ţine evidenţa fiecărui obiectiv de investiţii, pe surse de finanţare.

d) Evidenţa mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar

- organizează şi ţine evidenţa contabilă a mijloacelor fixe ale regiei pe fiecare obiect de evidenţă şi pe secţii şi sectoare;

- organizează evidenţa contabilă obiectelor de inventar şi materialelor de protecţie ale regiei pe secţii şi sectoare, conform organigramei aprobate. 5.2 Serviciul Vânzări

Art.4. Compartimentul coordonează activitatea Biroului Marketing şi Vânzare Titluri de Călătorie, Biroului Analiză Economică şi Tarife şi Biroului Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie. Art.5. Compartimentul răspunde de următoarele activităţi şi are ca atribuţii:

- elaborează proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru împreună cu compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni;

- participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce revin din documentele SMI; - răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în compartimentul său.

ATRIBUŢII Art.6. Serviciul Vânzări, are următoarele atribuţiuni generale:

- redactare corespondenţe cu clienţii; - redactare contracte vânzare titluri prin terţi;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 54 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- valorificare spaţii publicitare; - analiză petiţii; - coordonarea activităţilor de vânzări şi verificări titluri de călătorie; - coordonarea activităţilor de marketing, tarifare şi analiză economică.

Art.7. Serviciul Vânzări, are şi atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

1. ATRIBUŢII CALL CENTER - propune soluţii pentru petiţiile adresate serviciului pe probleme de Sistem Automat de Taxare

(SAT) din partea încasatoarelor; - preia şi transmite petiţiile de la călători conducerii regiei; - asigură asistenţă casierelor de la centrele online în problemele întâmpinate în momentul emiterii şi

reîncărcării cardurilor de călătorie, eliberării de titluri clasice de călătorie (vechile abonamente de carton) prin sistemul de taxare;

- informează şefii ierarhici în legatură cu problemele apărute în teren; - înregistrează solicitări pentru introducerea sau scoaterea din lista neagră; - desfăşoară toate activităţile ce privesc eliberarea de carduri către călători, informarea călătorilor cu

privire la complexitatea noului sistem de taxare, la modul de procurare, utilizare, păstrare, reîncarcare şi modificare a noilor titluri de transport ale regiei;

- asigurarea asistenţei şi verificarea instruirii casierilor şi controlorilor pentru aplicaţiile SAT (aplicaţii pentru casierie, centre de vânzare on-line, inclusiv centre de personalizare cu poză Centrul de abonamente Intrarea Doinei, controlori);

- desfăşurarea tuturor activităţilor ce privesc eliberarea de carduri către călători, informarea călătorilor - asigurarea punţii de legatură între călători şi conducerea serviciului prin informarea permanentă a

acesteia cu privire la solicitările călătorilor, transmise telefonic, prin e-mail sau în scris; - urmărirea, verificarea şi îndrumarea activităţii desfăşurate prin punctele de desfacere titluri de

călătorie şi ţinerea permanentă a legăturii cu casierele, informându-le pe acestea imediat, asupra oricăror modificări apărute;

- prezentarea propunerilor de îmbunătăţire a activităţii de desfacere a cardurilor Activ cât şi a cardurilor de suprataxă, dacă este cazul;

- respectarea prevederilor legale privind sanatatea şi securitatea în muncă, prevenirea şi stingerea incendiilor;

- participarea la instructajele periodice efectuate în sensul aliniatului de mai sus, işi însuşeşte şi respectă informaţiile şi reglementările în materie;

- în funcţie de solicitările primite de la călători, propune soluţii pentru problemele ridicate şi le înaintează către conducerea biroului în vederea adaptării activităţii la cerinţele acestora;

- centralizează problemele apărute în timpul utilizării noilor echipamente de lucru şi le trasnmite spre soluţionare către persoanelele abilitate în acest scop;

- preia petiţiile depuse de publicul călător referitoare la activitatea casierelor de la punctele de desfacere;

- se informează asupra noutăţilor apărute în domeniul său de activitate şi propune introducerea acestora în activitatea compartimentului;

- preia şi distribuie casierilor coordonatori, circularele şi informaţiile referitoare la modificările survenite în domeniul de activitate.

2. ATRIBUTII CASIERI SITEM - cunoaşte aparatura electronică utilizată în procesul de vânzare precum şi aplicaţiile în care se

operează aceste vânzări; - cunoaşte întrega procedură de vânzare on-line precum şi configurarea echipamentelor SAT; - în cazul constatării de defecte ale echipamentelor SAT (calculator, imprimantă, OMNIKEZ, carduri,

programe informatice, etc.) anunţă imediat personalul abilitat; - participă la cursurile de perfecţionare pentru SAT; - stabileşte valoarea zilnică a gestiunilor încasatorilor în funcţie de vânzările de la unităţile la care sunt

repartizaţi şi de cantitatea de marfă existentă. Casierii de sistem au atribuţii şi pentru fiecare punct/casier/schimb:

- configurează pachetele cu marfa necesară vânzării; - scrie pe cardurile casierilor articolele şi cantităţile din pachetele de marfă destinată vânzării;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 55 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- listează fişa de înzestrare operator; - realizează fizic pachetele de marfă destinate vânzării conform fişei de înzestrare operator; - descarcă cardurile casierilor de la punctele de vânzare; - listează fişele de descărcare operator; - preia marfa rămasă nevândută; - verifică dacă marfa primită este identică cu fişa de descărcare; - pentru situaţiile în care apar probleme la punctele de vânzare care împiedică circuitul normal al

procesului de vânzare (lipsă curent, echipament defect) – operează documentele de stoc necesare pentru reglarea stocurilor din casierie şi a vânzării;

- verifică şi urmăreşte ca marfa fizică existentă în casierie să coincidă cu stocurile din sistemul de gestiune (SAT).

Art.8. Biroul Marketing şi Vânzare Titluri de Călătorie, are următoarele atribuţiuni generale: - vânzarea titlurilor de călătorie şi alte produse la chioşcurile şi centrul de gratuităţi al regiei prin

operatori / încasatori şi ghiseul de call – center; - vânzarea titlurilor de călătorie prin merceologi către agenţi economici contra comision şi urmărirea

încasării creanţelor; - eliberarea titlurilor de călătorie aferente acordării de facilităţi călătorilor, înregistrate în protocolul

încheiat între RATT şi Primăria Municipiului Timişoara; - verificarea dreptului şi documentelor justificative de facilitate; - gestiunea documentelor justificative de facilitate; - gestiunea şi urmărirea contractelor de vânzare prin merceologi; - gestiunea şi urmărirea contractelor de vânzare produse de la terţi; - coordonarea caseriei de titluri a sistemului de tiketing; - întocmire şi difuzare situaţii şi analize periodice; - solicită adaptarea aplicaţiilor software la necesităţile şi modificările legislative apărute; - analizează şi întocmeşte situaţii privind necesităţile călătorilor apărute în urma implementării noului

sistem de taxare şi a punerii în vânzare de carduri de călătorie; - transmiterea informaţiilor ori de câte ori se impune Serviciului Tehnologia Informaţiei în vederea

actualizării site-ului RATT şi portalului specific SAT – www.ratt.ro/taxare. - realizează şi dezvoltă sistemul informaţional de marketing, în scopul cunoaşterii aprofundate şi în

timp util a mediului intern şi a celui extern regiei; - alege, stochează şi prelucrează într-o formă adecvată diverse informaţii necesare fundamentării,

adoptării execuţiei şi controlului deciziilor de marketing; - realizează, la solicitarea conducerii, studii şi sondaje de opinie privind sistemul comunicaţional dintre

beneficiarii de servicii şi regie; - realizează planul de marketing prin care se urmăreşte cunoaşterea mai exactă a nevoilor

beneficiarilor, a nivelului lor de satisfacere, imaginea regiei; - participă la organizarea de seminarii şi simpozioane; - propune şi organizează participarea regiei la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale; - realizează activităţi din sfera cercetărilor de marketing, studii privind nevoia consumatorilor şi

comportamentul acestora; - cercetări pentru fundamentarea politicii de marketing, a strategiei de piaţă şi a mixului de marketing; - organizează reclama comercială a activităţilor regiei; - soluţionează sesizările repartizate şi ţine evidenţa acestora.

Biroul Marketing şi Vânzare Titluri de Călătorie are şi atribuţiuni de valorificare a spatiilor publicitare: - ţine evidenţa chiriilor, locaţiilor, taxe de reclamă şi afişaj propriu şi solicită plata acestora Serviciului

Financiar – Contabil; - ţine evidenţa spaţiilor pe care se încasează chirie şi a încasării chiriilor; - întocmeşte contracte de închiriere pentru spaţiile publicitare disponibile, conform tarifelor aprobate; - urmăreşte derularea contractelor de asociere în domeniu valorificării spaţiilor publicitare disponibile; - propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii pentru creşterea vânzărilor; - întocmeşte lunar situaţia contractelor de publicitate; - urmăreşte derularea contractelor de închiriere stălpi pentru montare cablu fibra optică

Art.9. Biroul Marketing şi Vânzare Titluri de Călătorie, are şi atribuţiuni principale privind respectarea cerinţelor SIEIC:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 56 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

1. VERIFICATORI - verifică concordanţa între documentele justificative scanate pentru eliberarea diverselor tipuri de

gratuităţi şi titlul eliberat la centrul vânzare abonamente şi chioşcuri; - verifică zilnic cardurile vândute să corespundă cu personalizările şi propun corecţiile după caz; - verifică raportul memoriilor fiscale ale caselor de marcat; - verifică şi analizează raporturile fiscale lunare ale caselor de marcat electronice; - stabileşte diferenţele raportate în registrele fiscale; - analizează diferenţele existente între rapoartele de vânzări şi raportul fiscal zilnic al casierilor; - verifică zilnic încasările în Sistemul Automat de Taxare pe chioşcuri, centru de abonamente; - verifică zilnic bonurile nefiscale şi z-le astfel încât sumele încasate să corespundă cu rapoartele din

SAT; - anunţă încasatoarele să treacă în registrul fiscal diferenţa de vânzare constatată între bonul nefiscal

şi z; - verifică, lunar rapoartele „z” lunare, cu rapoartele SAT, depistând eventualele erori şi propune

reglarea lor; - verifică fişele încasatorilor cu documentele ce stau la baza acestora (fişe de înzestrare, descărcare

şi bonuri fiscale, vânzarea corectă pe tarife, precum şi stocurile zilnice cu rapoartele de stocuri din cadrul SAT);

- verifică registrele fiscale de înregistrare a vânzărilor care nu trec prin casa de marcat; - verifică rapoartele de vânzare de la centrul vânzare abonamente şi chioşcuri privind corespondenţa

cu bonurile fiscale şi bonurile nefiscale; - analizează eliberarea eronată a cardurilor active pentru care s-a emis bon fiscal şi pentru situaţiile

justificate de restituire a sumelor, va face documentele aferente, iar pentru situaţiile din vina încasatorului va face propuneri de recuperare a sumelor de la persoanele vinovate;

- colaborează cu personalul abilitat în vederea soluţionării problemelor ce apar vis-a-vis de stocuri; - colaborează cu chioşcurile de bilete (monitorizare, instrucţiuni, consiliere); - va completa în registrul de neconformităţi toate deficienţele constatate urmare a verificărilor

efectuate la toate punctele de mai sus. 2. ÎNCASATORI PUNCTE VÂNZARE - cunoaşte toate procedurile de lucru din cadrul SAT şi urmăreşte permanent respectarea lor; - cunoaşte toate tipurile de titluri şi legitimaţii de călătorie cuprinse în oferta tarifară practicată de regie

incluse în SAT; - cunoaşte oferta tarifară practicată de regie (tipuri titluri de transport, liniile pe care acestea sunt

valabile); - înainte de a efectua vânzarea se asigură că a înteles corect care este produsul solicitat de client; - înainte de emiterea bonului fiscal, verifică corectitudinea datelor tipărite pe card prin butonul

« Consultare card »; - oferă informaţii corecte călătorilor despre noul sistem de taxare, iar în cazul în care nu poate oferi

informaţiile solicitate, îi îndrumă pe aceştia către punctele abilitate în acest sens (call center); - utilizarea de către casier a cardului de călător doar în scopul efectuării vânzării sau reîncărcării

titlului de călătorie; - cunoaşte aparatura electronică utilizată în procesul de vânzare precum şi aplicaţiile în care se

operează aceste vânzări; - cunoaşte întreaga procedură de vânzare on-line precum şi configurarea echipamentelor SAT ; - în cazul constatării de defecte ale echipamentelor SAT (TATOO, imprimanta fiscală, OMNIKEY,

carduri, programe electronice, etc.), anunţă imediat personalul abilitat; - participă la cursurile de perfecţionare pentru SAT; - toate produsele stocabile-carduri de călătorie şi consumabile-bilete şi legitimaţii una zi, se vând

numai prin casa de marcat fiscală; - se aprovizionează cu role pentru imprimantele fiscale; - casierul este obligat să ia măsuri pentru a preveni sustragerea, deteriorarea, degradarea produselor

şi aparaturii sistemului de taxare; - în cazul în care echipamentele din dotarea centrului nu funcţionează, anunţă personalul abilitat cu

privire la această disfuncţie apărută, iar vânzarea va fi operată în registrul fiscal; - pentru înregistrările înscrise în registrul fiscal fiecare casier va întocmi un borderou cu cantităţile şi

tarifele vândute pe care-l va preda la casierie;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 57 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- în prima zi a fiecărei luni casierul va lista pentru luna anterioară raportul Z comprimat pe care-l va preda la ora schimbului la casierie;

- la epuizarea hârtiei din imprimanta fiscala, va preda rola martor la casierie după ce scrie pe aceasta următoarele date : perioada de utilizare, punctul de vânzare, seria fizică şi fiscală a casei de marcat;

- în registrul fiscal se înscriu numai produsele vândute atunci când nu funcţionează casa de marcat (datorită defectării acesteia sau întreruperilor de curent electric);

- închiderea schimbului prin aplicaţia SAT (Sistem Automat de Taxare) se va face la încheierea programului de lucru (sau cu 3-5 minute mai devreme);

- la eliberarea legitimaţiilor de călătorie pe suport – card nominal- casierul are următorele obligaţii: La emitere:

- în baza actului de identitate prezentat de client - să completeze corect datele în sistem; - să solicite clientului informaţii clare cu privire la tipul titlului de călătorie pe care acesta îl doreşte; - să completeze corect celelalte date necesare eliberării unui titlu de călătorie (selectarea corectă a

tipului de călător: cetăţean Timişoara, elevi, studenti, etc ). La reîncarcare:

- să verifice documentele – pentru toate categoriile de utilizatori. Operaţii efectuate la PUNCTUL DE VÂNZARE

- pornirea programului de vânzare; - dublu clic pe iconiţa aplicaţiei aflată pe Desktop; - se introduce cardul personal de operator în dispozitivul Omnikey, se tastează PIN-ul, apoi se

apasă butonul “Autentifică”; - se apasă butonul “Deschidere schimb”; - cardul de operator trebuie să fie în Omnikey pentru a fi citit; - din fereastra “Alege schimb de lucru” se selectează schimbul şi se apasă “Continuă”. După

deschiderea schimbului de lucru, ecranul principal al aplicaţiei va afişa toate butoanele portocalii; - la deschiderea schimbului de lucru se face şi transferul gestiunii de pe cardul casierului online pe

calculator; - cardul de operator se scoate din Omnikey; - personalizarea unui card de călător; - se verifică imprimanta Tattoo să fie încărcată cu carduri; - se apasă butonul “Personalizare”; - se scrie CNP-ul călătorului şi se apasă Validează; - se scriu numele, prenumele, tipul de utilizator, se completează documentele (carte identitate,

carnet student, carnet elev), se apasă Salvează Documente; - se apasă Personalizează. Se aşteaptă să iasă cardul din Tattoo. La întrebarea CARD PRINTAT

CORECT? se alege răspunsul corespunzător Da / Nu; - se aşează cardul în Omnikey; - se apasă butonul “Vânzare”; - din ecranul vânzare se selectează tipul de abonament care se vinde; - se completează data de la care începe abonamentul şi, după caz, linia sau liniile pe care se

emite. Se apasă “Adaugă” pentru a adăuga produsul în lista de achiziţie; - se deschide ecranul de personalizare, unde se apasă butonul stânga jos Salvare; - se apasă butonul “Bon Fiscal”; - în ecranul de încasare, se completează suma de bani pe care o dă clientul; - se emite bonul fiscal prin acţionarea butonului “Emite Bon Fiscal”; - bonul şi cardul de călătorie se dau clientului; - închiderea schimbului de lucru şi a aplicaţiei VÂNZARE; - se apasă butonul portocaliu “Închide Schimb”; - se deschide fereastra de bonuri neprintate; dacă este cazul se tipăresc bonurile neprintate; - se apasă butonul Închide (colţul dreapta jos); - aplicaţia scrie: Prezentaţi cardul de vânzător; - se aşează cardul de operator în Omnikey şi se apasă OK; - în timpul închiderii schimbului vor ieşi 2 bonuri din imprimanta fiscală: unul nefiscal (are rol de

verificare) şi unul fiscal care reprezintă Z-ul casierei pe schimb (se predă în casierie); - aplicaţia cere să se introducă codul PIN. Se introduce PIN-ul. Se apasă Enter sau Autentifică; - se închide aplicaţia de la butonul portocaliu “Închidere Aplicaţie”.

Încasatorului de bilete şi abonamente îi sunt interzise:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 58 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- utilizarea altor parole, coduri (în afara celor personale) pentru autentificarea în SAT; - utilizarea datelor personale ale călătorilor în alte scopuri în afară de personalizarea, emiterea,

încărcarea cardurilor nominale; - accesarea şi utilizarea altor date cu caracter personal, în afara celor necesare îndeplinirii

atribuţiunilor de serviciu; - folosirea de programe software care provin din afara R.A.T.T.

Art.10. Biroul Analiză Economică şi Tarife, are următoarele responsabilităţi: - calculare tarife transport urban; - calculare tarife alte activităţi ale regiei; - propunere structură ofertă tarife de transport; - concepere şi gestionare modele titluri de călătorie sau carduri; - obţinere şi gestionare avize pentru titluri, carduri şi tarifele utilizate; - redactare caiete de sarcini pentru tipărirea de titluri şi achiziţia de carduri; - colectare lunar tarife în ţară la transport public; - colectare periodic tarife concurenţă în domeniile de interes şi tarife practicate de mass-media; - monitorizare indici de inflaţie şi cursul valutar; - coordonarea activităţii de facturare alte prestaţii decât vânzarea de titluri; - urmărire contracte de realizare a titlurilor pe suport de hârtie; - întocmire situaţii şi analize periodice privind evoluţia vânzărilor pe tipuri de titluri de călătorie şi

propuneri privind politica tarifelor acestora ţinând cont de evoluţia vânzărilor; - întocmeşte analize economice cu privire la eficienţa activităţii de transport public de călători în

vederea dimensionării corecte a tarifelor; - colaborează şi transmite date celorlalte compartimente ale regiei în vederea eficientizării activităţii de

bază a RATT.

Art.11. Biroul Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie, are următoarele responsabilităţi: - se preocupă de instruirea personalului care utilizează: Sistemul Automat de Taxare (SAT), Sistemul

de Monitorizare Vehicule (SMV) şi Sistemul Integrat de Avertizare la Efracţie şi Control Acces (ca parte integrantă a SAT), ori de câte ori apar modificări noi sau este solicitat de diverşii utilizatori (Serviciul Vânzări, Direcţia Transport Electric, Direcţia Transport Auto, Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei, Birou P.R.A.E. etc.);

- emite instrucţiuni specifice pentru orice modificare intervenită în sistem; - asigură asistenţa tehnică şi comercială când este cazul, pentru toţi utilizatorii sistemului; - prin personalul propriu specializat, efectuează controale în traseu privind starea echipamentelor

îmbarcate (privind aplicaţia SIEIC); - coordonează funcţionalitatea întregului sistem, intervenind prin acţiuni corective în toate

compartimentele RATT implicate în utilizarea SIEIC; - coordonează activitatea de supra-control; - colaborează cu furnizorii sistemului pentru orice anomalie apărută în funcţionalitatea sistemului; - se preocupă de elaborarea de rapoarte de management pentru a reda o imagine cât mai corectă a

situaţiei regiei; - propune spre analiză datele rezultate din rapoartele de management, contribuind la luarea deciziilor

celor mai bune pentru eficientizarea activităţii; - verifică exactitatea datelor din rapoartele SAT şi SMV comparându-le între ele, sau cu datele din

realitatea din teren; - acolo unde e nevoie intervine la furnizorii sistemului pentru crearea de noi rapoarte, modificarea

celor existente sau pentru corectarea unor date inexacte; - instruieşte utilizatorii sistemului în folosirea rapoartelor; - dă informaţiile necesare pentru a înlătura orice disfuncţie pe care o reclamă utilizatorii sistemului; - se ocupă de derularea procedurilor privind recuperarea pagubelor în cazul sustragerilor sau

distrugerilor de echipamente împreună cu firma asiguratoare; - răspunde de soluţionarea operativă a defectelor curente apărute la punctele de vânzare din reţeaua

proprie de desfacere a titlurilor de călătorie, dispecerate transport precum şi orice alte locaţii unde există instalate echipamente (privind aplicaţia SIEIC);

- propune modificări de amplasamente a punctelor de vânzare în vederea optimizării veniturilor încasate, ca urmare a analizei efectuate rezultate din prelucrarea informaţiilor din cadrul rapoartelor sistemului;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 59 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- autorizează roluri pentru diverşi operatori în cadrul SAT, SMV, Sistem Integrat de Avertizare la Efracţie şi Control Acces;

- analizează şi dezvoltă partea de software pentru aplicaţiile care rulează în cadrul compartimentelor; - întreţine bazele de date ale aplicaţiilor sistemului; - verifică efectuarea zilnică a backup-ului bazelor de date; - configurează parametrii şi caracteristicile sistemului în ceea ce priveşte partea de vânzare şi

monitorizare vehicule; - verifică realizarea traseelor monitorizate şi existenţa graficelor de circulaţie; - reconstituie parcursul vehiculelor implicate în evenimente de circulaţie; - analizează cererile utilizatorilor în vederea adaptării aplicaţiilor software la necesităţile şi modificările

legislative apărute; - propune dezvoltarea aplicaţiilor funcţie de concluziile rezultate din analize; - elaborează, revizuieşte şi transmite spre aprobare şi validare procedurile pentru Sistemul de

Management al Calităţii utilizate în cadrul SIEIC; - colaborează cu Serviciul Financiar – Contabil; furnizează, la cerere, rapoarte din cadrul sistemului; - propune promovarea de noi proiecte şi investiţii privind dezvoltarea regiei; - urmăreşte derularea proiectelor până la recepţia lor definitivă; - propune lista de investiţii în funcţie de fondurile alocate de la conducerea regiei, în urma analizei

urgenţei şi oportunităţii lucrării; - asigură deschiderea finanţării la proiectele şi lucrările de investiţii aprobate; - asigură aprobarea realizării obiectivelor de investiţii de către forurile competente; - prevede şi propune proiecte de investiţii , fondurile şi sursele de plată ale acestora; - urmăreşte plata proiectelor şi a lucrărilor şi evidenţiază realizarea acestora. - raportează periodic conducerii realizările fizice şi valorice din graficul de realizare aprobat; - întocmeşte raportarea operativă în darea de seamă statistică privind activitatea de investiţii; - întocmeşte documentele de decontare în baza situaţiilor de plată confirmate; - participă la alcătuirea propunerilor de proiecte noi de investiţii, modernizări, extinderi, dotări cu

utilaje, autodotări; - participă la încheierea de contracte, pe bază de licitaţie; - răspunde de realizarea, recepţia şi punerea în funcţiune la termen a investiţiilor precum şi atingerea

parametrilor proiectaţi; - urmăreşte la furnizori livrarea utilajelor, echipamentelor şi serviciilor din cadrul devizului general de

investiţie la termenele stabilite în contracte; - urmăreşte efectuarea probelor tehnologice şi atingerea parametrilor de funcţionare proiectaţi; - organizează şi realizează supravegherea tehnică în realizarea obiectivelor de investiţii, întocmeşte

formele pentru recepţionarea şi decontarea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare; - întocmeşte caiete de sarcini pentru lansarea contractelor de proiectare, participă la încheierea

contractelor de proiectare; - urmăreşte derularea contractelor de proiectare; - urmăreşte întocmirea documentaţiei pentru obţinerea tuturor avizelor care vor sta la baza întocmirii

proiectului de execuţie de către proiectant; - verifică documentaţiile de proiectare şi le acceptă dacă corespund caietelor de sarcini; - asigură condiţiile tehnice necesare desfăşurării lucrărilor de investiţii; - supraveghează realizarea corectă a lucrărilor pe faze, în conformitate cu proiectele şi semnalează

proiectantului abaterile constatate, asigură recepţia pe faze a lucrărilor, şi recepţia la terminarea lucrărilor precum şi recepţia finală a acestora;

- răspunde de achitarea numai a lucrărilor de calitate corespunzătoare; - asigură avizarea documentaţiilor care stau la baza investiţiilor; - atragerea de fonduri internaţionale şi credite externe:

• întocmeşte documentaţii pentru atragerea de finanţări la proiecte de dezvoltare ale regiei; • urmăreşte piaţa de capital şi sesizează ierarhic ofertele avantajoase sau interesante; • sondează finanţatorii posibili asupra şanselor de obţinere a unor fonduri internaţionale la

necesităţile regiei; • caută finanţare sau creditare externă pentru lucrări de investiţii fără finanţare asigurată; • asigură documentaţia de ofertă a proiectelor regiei, traducerea, prezentarea, negocierea

condiţiilor de acordare, parcurgerea tuturor etapelor preliminare finanţării sau creditării proiectelor;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 60 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

• solicită sprijin în obţinerea de fonduri internaţionale de la organele administraţiei locale sau centrale, stabileşte legături durabile cu organizaţii specializate la nivel local sau central.

Biroul Ticheting şi Verificare Titluri de Călătorie, are şi atribuţiuni principale privind activitatea de control

titluri de călătorie şi anume: - monitorizare validări pe ore, zile, luni, linii, mijloace; - planificare ture, echipe, zone, linii; - efectuarea controlului valabilităţii titlurilor de călătorie conform reglementărilor specifice; - sancţionarea călătorilor care încalcă prevederile legale; - decontarea încasărilor, după caz; - înregistrarea proceselor – verbale de contravenţie, gestionarea şi arhivarea lor; - urmărirea încasării proceselor – verbale de contravenţie; - întocmire situaţii şi analize periodice; - cunoaşterea „ Manualului de utilizare pentru aplicaţia EA.CTRL şi dispozitivul „ PSION „; - cunoaşterea dispozitivului de control PSION şi a modului de lucru , după cum urmează:

• descrierea dispozitivului; • utilizarea PSION în cadrul Sistemului Automat de Taxare; • utilizare echipament pentru control:

pornirea echipamentului; configurare echipament ; transfer date; configurarea schimbului de lucru; preluarea datelor de control din Validator; configurarea datelor de control; controlul cardurilor de calatori (Card valid, Card invalid, Card validat propria

raspundere, călător contravenient); închiderea schimbului; consultare statistică; transferul informaţiilor către Back Office la sfârşitul tuturor sesiunilor de lucru din

ziua respectivă. Detaliere mod de lucru pentru controlor

- deschiderea sesiunii de control cu ajutorul cardului de controlor activ; - în momentul în care se urcă în vehiculul ce urmeaza a fi controlat, orice membru al echipei de

control îşi prezintă cardul de operator la validator pentru evidentierea prezenţei, pentru blocarea validatoarelor şi trecerea acestora în modul „Control” în vehiculul verificat. În cardul de operator se înregistreaza informaţiile referitoare la linia pe care circulă vehiculul. Cardul poate fi prezentat pentru blocarea validatoarelor la orice validator. Trebuie reţinut că pentru controlul la validator, controlorul trebuie să prezinte cardul său la fiecare validator la care doreşte să facă control, alfel activitatea se va reflecta în raportul controlorului care a deschis sesiunea la respectivul validator;

- membrul echipei care a trecut validatoarele în starea „Control” prezinta cardul la PSION pentru transferul datelor de control;

- membrul echipei care are dispozitivul de control PSION verifică călătorii prin folosirea acestuia; - ceilalţi membri ai echipei pot să folosească validatoarele pentru a controla cardurile călătorilor.

Aceştia vor prezenta cardurile de călătorie la validatoare şi vor afla dacă posesorul circulă regulamentar;

- dacă un controlor care foloseşte validatorul pentru inspecţie depistează un călător fraudulos, atunci acesta se va duce la membrul echipei care are aparatul PSION pentru întocmirea formalităţilor;

- acest controlor va prezenta cardul său de operator, care va determina selectarea în mod automat în cadrul aplicaţiei de pe PSION, a contului asociat controlorului;

- apoi se va prezenta cardul călătorului care a călătorit fraudulos, pentru înregistrarea acestuia în contul controlorului şi se va folosi funcţionalitatea aplicaţiei şi imprimanta pentru a emite bon de amendă pentru contravenient dacă va fi cazul;

- în cazul în care contravenientul nu deţine un card de călătorie, atunci se va introduce în sistem (prin intermediul PSION) seria notei de constatare întocmite de către controlor;

- fiecare card care a fost prezentat la validator va fi înregistrat în contul controlorului care a prezentat cardul său de operator. Fiecare controlor va trebui să execute operaţia de inspecţie la orice validator;

- transferul informaţiilor către Back Office;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 61 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- pentru transferarea datelor din PSION care au fost colectate în timpul zilei de echipa de controlori, către Back Office, se va folosi calculatorul de la grupul de control;

- la întoarcerea echipei de controlori, aplicaţiile acestora vor fi dezactivate, prin intermediul inscriptorului de carduri de la sectorul de controlori. Datele vor fi transferate în prima instanţă din dispozitivele PSION în calculatorul de la grupul de controlori. Ulterior datele vor fi transferate către Back Office prin intermediul reţelei de comunicaţii RATT;

- la intrarea în depou, validatoarele din vehicule vor transfera datele către aplicaţia din depou, ce va transmite mai departe către zona de Back Office, informaţiile asociate cardurilor de controlori, care au lucrat în ziua respectivă;

- din acest moment, după transferul datelor către Back Office, se vor putea obţine rapoartele de activitate ale controlorilor, pe fiecare linie sau vehicul şi ora la care aceştia au realizat controlul.

Rapoarte privind activitatea controlorilor - centralizarea activităţilor controlorilor se face la grupul de control din cadrul RATT unde se vor preda

procesele verbale; - rapoartele specifice activităţii de control vor fi obţinute folosind interfaţa de raportare pusă la

dispoziţie în cadrul Back Office. Buletinele de activitate ale controlorilor pot fi de asemenea vizualizate din aplicaţia de gestiune a cardurilor de controlori instalată la grupul de control.

Capitolul 6 : CONDUCEREA REGIEI ŞI PATRIMONIUL

Art.1. Conducerea regiei autonome revine Directorului General şi Consiliului de Administraţie, Directorul

General fiind preşedintele Consiliului de Administraţie.

6 .1 Consiliul de Administraţie

Art.2. Consiliul de Administraţie este numit prin decizia conducătorului administraţiei teritoriale locale, pentru o perioadă de 4 ani. Consiliul de Administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul său regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în toate problemele privind activitatea regiei cu excepţia celor care potrivit legii sunt date în competenţa altor organe.

Consiliul de Administraţie are următoarele atribuţii de bază : - Stabileşte tactica şi strategia regiei pe anul în curs şi de perspectivă pentru realizarea obiectului de

activitate. - Hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate şi care

se finanţează din surse proprii, credite bancare sau alocaţii de la bugetul statului, ori , după caz, de la bugetele locale.

- Aprobă bugetul şi bilanţul regiei. - Stabileşte îndatoririle şi împuternicirile personalului regiei, aprobând Regulamentul de Organizare si

Funcţionare al regiei. - Aprobă structura organizatorică.

6 .2 Director General

Art.3. Directorul general al regiei coordonează activitatea următoarelor persoane şi compartimente din R.A.T. Timişoara:

- Director Tehnic - Director Adjunct - Contabil Şef - Cabinet Director General - Serviciul Resurse Umane - Biroul Relaţii Publice - Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie - Serviciul Control Intern - Serviciul Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei - Serviciul Planificare şi Analiză Economică

Art.4. În domeniul său de activitate are următoarele atribuţii principale:

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 62 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- asigură managementul la vârf al organizaţiei; - aprobă Manualul SMI, Organigrama şi Schema Generală de Procese; - stabileşte şi aprobă politica şi obiectivele pentru responsabilitate socială – calitate – mediu -

sănătate şi securitate în muncă; - numeşte Reprezentantul Managementului; - numeşte SBAAP şi îi atribuie autoritatea gestionării SMI; - asigură condiţiile realizării politicii şi obiectivelor; - aprobă documentele SMI; - conduce analiza SMI efectuată de management; - alocă resursele necesare menţinerii şi îmbunătăţirii SMI; - aprobă programul de instruire a personalului; - aprobă planificarea anuală a auditurilor interne; - analizează periodic rapoartele de audit şi dispune măsurile necesare pentru a asigura eficienţa SMI; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce-i revin din documentele SMI; - angajează prin semnătura sa regia, putând delega cu drept de semnătură împuterniciţi legali; - încheie contractele regiei şi efectuează rezilierea acestora; - prezintă consiliului de administraţie raportul cu privire la activitatea regiei, bilanţul şi contul de profit

şi pierderi, precum şi proiectul program de activitate al regiei pentru anul următor; - aprobă operaţiile de plată; - revocă din funcţie sau desface contractele de muncă ale personalului regiei; - stabileşte strategia de dezvoltare a regiei; - aprobă planurile anuale şi lunare; - aprobă investiţiile; - aprobă schema organizatorică şi fişele postului; - organizează controlul realizării sarcinilor; - negociază contractul colectiv de muncă şi elaborează regulamentul intern; - aprobă premierea sau sancţionarea personalului regiei la propunerea şefilor de compartimente; - coordonează direct activitatea Directorului Adjunct pentru următoarele domenii de activitate:

exploatarea mijloacelor de transport şi starea tehnică a lor, siguranţa circulaţiei, dispecerat, întreţinerea şi repararea de linii cale, contact, substaţii de transformare;

- coordonează direct activitatea Directorului Tehnic privind următoarele domenii de activitate: activitatea tehnică, activitatea de reparaţii mijloace de transport, activitatea de reparaţii clădiri, instalaţii şi utilaje, activitatea de investiţii, activitatea de construcţii, activitatea energetică, confecţii şi recondiţionări piese şi subansamble de schimb, activitatea secţiilor de producţie reparatoare de mijloace de transport, activitatea de aprovizionare, depozitare, organizarea recepţiei cantitative şi calitative, activitatea comercială şi de import-export, organizarea de licitaţii, contracte, protecţia mediului, activitatea de administrare reţea, comunicaţii şi laborator electronic;

- coordonează direct activitatea Contabilului Şef privind următoarele domenii de activitate: activitatea de contabilitate, planificarea financiară, urmărirea realizării indicatorilor financiari, finanţarea şi contabilitatea investiţiilor, activitatea de casierie, activitatea de vânzări titluri de călătorie, activitatea de control titluri de călătorie, activitatea de supracontrol, preţuri şi tarife, activitatea de strategii, programe şi implementare proiecte, activitatea de marketing, valorificare spaţii publicitare şi control financiar preventiv;

- coordonează direct activitatea Serviciului Resurse Umane privind următoarele domenii de activitate: activitatea structurii psihologice, activitate de personal, activitatea de plată a drepturilor salariale a angajaţilor regiei în baza pontajelor făcute sau a foilor de parcurs, activitate de recrutare, selectare, încadrare, pregătire şi dezvoltare profesională, evaluare şi motivare a personalului, activitatea de formare profesională şi perfecţionare a personalului propriu, asigură necesarul de personal pe meserii, funcţii şi specialităţi, menţinerea la zi a fişelor de post.

- coordonează activitatea Serviciului Planificare şi Analiză Economică privind următoarele domenii de activitate: normarea muncii, organizare, calcularea criteriilor şi obiectivelor de performanţă, planificarea transportului public de persoane, analize economice, menţinerea şi îmbunătăţirea sistemului de management integrat, activitatea de audit intern, activitatea administrativă, activitatea de arhivă, activitatea de primire, înregistrare, repartizare şi predare a corespondenţei precum şi expedierea acesteia la destinatari, răspunde de patrimoniul regiei;

- coordonează direct activitatea Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie în conformitate cu legislaţia în vigoare, activitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă, activitatea de medicina muncii, activitate stomatologică, activitatea de pază generală;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 63 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- coordonează activitatea Serviciului Control Intern privind activitatea de control gestionar de fond la toate subunităţile şi gestiunile, aplicarea sancţiunilor disciplinare, convenţionale sau penale, după caz, împotriva celor vinovaţi, stabileşte dimensiunile pagubelor, verificare a întocmirii şi circulaţie documentelor primare, documentelor tehnic-operative şi contabile, planificarea şi realizarea inspecţiilor în baza documentaţiei SMI, a rapoartelor de audit intern şi a dispoziţiilor managementului de vărf, supraveghează întreaga activitate a regiei privind conformitatea şi respectarea prevederilor documentaţiei Sistemului de Management Integrat, participă la anchetele de cercetare a evenimentelor precum şi verificări pe traseu, urmăreşte respectarea obligaţiilor cu termenele de garanţie a reviziilor şi reparaţiilor, întocmeşte petiţii la furnizori împreună cu Serviciul A.P.A., la solicitarea acestuia;

- coordonează activitatea Cabinetului DG privind următoarele domenii de activitate: activitate de secretariat, centralizează rapoartele specifice activităţii de bază şi conexe ale regiei, activitatea de agrement, monitorizează evidenţele statistice ale regiei, întocmeşte rapoarte de informare managementului de vârf în baza datelor primite, întocmirea documentelor protocolare, activitatea de traduceri şi translatări, intrarea personalului regiei şi a persoanelor din afara instituţiei la directorul general;

- coordonează activitatea Biroului Relaţii Publice privind următoarele domenii de activitate: activitatea de tratare şi soluţionare a petiţiilor, asigură informarea interinstituţionalizată, informarea persoanelor, informarea presei şi relaţiile cu presa, precum şi informarea angajaţilor regiei;

- coordonează activitatea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă, conform prevederilor legale în vigoare, în calitatea de preşedinte al acestuia;

- coordonează activitatea Serviciului Monitorizare şi Siguranţa Circulaţiei privind următoarele domenii de activitate: siguranţa circulaţiei şi monitorizarea transportului public de persoane, activitatea de inspecţii tehnice periodice;

- asigură funcţionarea Comisiei de Disciplină conform cerinţelor legale. 6 .3 Director Tehnic

Art.5. Directorul Tehnic, prin subordonarea directă pe care o are, răspunde de activitatea următoarelor compartimente din R.A.T. Timişoara:

- Secţia Reparaţii - Serviciul Tehnic - Serviciul Achiziţii Publice, Aprovizionare - Biroul Tehnologie Proiectare - Serviciul Energetic - Serviciul Tehnologia Informaţiei

Art.6. În domeniul său de activitate are următoarele atribuţii de bază:

- asigurarea efectuării la timp şi în volum complet a reparaţiilor, cu respectarea prescripţiilor stabilite de uzina constructoare şi normativelor în vigoare;

- asigură remedierea imobilizărilor din cauze tehnice; - asigură realizarea indicatorilor tehnici la limite superioare, impuse prin planul de muncă; - asigură cheltuieli minime de mijloace financiare, tehnice, umane şi materiale; - creşterea prestigiului regiei prin întărirea disciplinei în direcţia pe care o coordonează; - respectă întocmai legile în vigoare, ROF, RI, C.C.M., răspunzând în faţa directorului general pentru

aceasta; - respectă întocmai organigrama şi statul de funcţiuni aprobate; - colaborează cu ceilalţi directori de resort ai regiei pentru rezolvarea în bune condiţii a problemelor

din sfera sa de responsabilitate; - asigură realizarea de piese şi subansamble de schimb la nivelul necesarului şi conform prescripţiilor; - conduce activitatea de planificare tehnică şi urmărirea realizării reparaţiilor de calitate, cu cheltuieli

minime de materiale şi manoperă; - coordonează activitatea tehnică în regie, proiectarea, normarea consumurilor, inovaţii, evidenţa

mijloacelor de transport, gospodărirea energiei, rezolvarea problemelor tehnice ale regiei; - coordonează activitatea de mecano - energetic pe regie; - coordonează activitatea de protecţia mediului; - conduce toată activitatea de investiţii şi modernizări din regie;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 64 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- coordonează dezvoltarea regiei în conformitate cu strategia stabilită de directorul general, stabileşte priorităţi de finanţare de la buget, din surse proprii şi din fonduri internaţionale;

- asigură încadrarea în fondurile alocate prin plan; - asigură analiza rentabilităţii activităţilor pe care le coordonează şi dispune măsuri privind

eficientizarea acestora; - coordonează activitatea de dezvoltare, investiţii, modernizări, extinderi; - asigură legalitatea executării lucrărilor de reparaţii şi investiţii; - coordonează şi răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în direcţia sa; - asigură realizarea planului de investiţii, modernizări, extinderi aprobat, evidenţiază realizările

aferente, face plăţile şi recepţia lucrărilor de investiţii, indiferent de sursa de finanţare; - coordonează elaborarea de proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru de către

compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - coordonează activitatea de menţinere şi îmbunătăţire a Sistemului de Management Integrat Calitate

- Mediu – SSM de către personalul din subordine; - coordonează activitatea laboratorului electronic; - conduce activitatea de tehnică de calcul şi reţele comunicaţii ale regiei; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI prin compartimentele din subordine; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce-i revin din documentele SMI; - asigură aprovizionarea şi depozitarea cu materiale şi piese de schimb a secţiilor şi atelierelor regiei; - răspunde de contractarea şi derularea contractelor privind reclamele comerciale difuzate prin

mijloacele de transport în comun; - gestionarea, întretinerea şi reparaţia reţelelor de comunicaţii de date şi voce prin legături fixe şi

mobile din cadrul regiei; - răspunde de organizarea licitaţiilor, ţinerea evidenţei contractelor; - promovarea de noi proiecte şi investiţii privind dezvoltarea regiei; - derularea proiectelor până la recepţia lor definitivă; - coordonarea întocmirea caietelor de sarcini pentru lansarea contractelor de proiectare, participă la

încheierea contractelor de proiectare; întocmeşte contracte pentru aprovizionarea tehnico-materială. 6 .4 Director Adjunct

Art.7. Directorul Adjunct, prin subordonarea directă pe care o are, răspunde de activitatea următoarelor compartimente din R.A.T. Timişoara:

- Direcţia Transport Electric - Direcţia Transport Auto

Art.8. În domeniul său de activitate are următoarele atribuţii de bază: - coordonează activitatea de dispecerizare a activităţii de transport public local de persoane;

- răspunde de întreaga activitate de transport în comun, pe care o organizează, îndrumă şi controlează, conform organigramei aprobate;

- cunoaşterea tuturor particularităţilor şi caracteristicilor transportului în comun pe raza oraşului Timişoara în scopul ridicării nivelului calitativ al serviciului de transport prestat pentru populaţie, concomitent cu reducerea costurilor de exploatare şi creşterea productivităţii şi rentabilităţii;

- asigură analiza rentabilităţii activităţilor pe care le coordonează şi dispune măsuri privind eficientizarea acestora;

- aplică strategia şi tactica optimizării transportului public local de persoane ţinând cont de satisfacerea cererii de transport şi utilizarea eficientă a mijloacelor de transport, precum şi folosirea integrală a capacităţii parcului;

- asigură exploatarea parcului de autovehicule în condiţiile utilizării raţionale a parcului, realizarea unor indicatori tehnici şi de exploatare la cote superioare şi cu o servire optimă a călătorilor;

- asigură efectuarea transportului de călători în condiţii de siguranţă a circulaţiei sporite; - dispune asigurarea curăţeniei mijloacelor de transport la ieşirea în circulaţie şi la capete de linii;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 65 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- asigură date de interes, pentru călători, privitoare la programe de circulaţie, modificări trasee, etc. în staţiile de oprire, dispecerate, chioşcuri, mijloace de transport;

- coordonează organizarea reţelei de transport public de persoane în oraşul Timişoara cu tramvaiul, troleibuzul şi autobuzul;

- coordonează şi răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în direcţia sa; - creşterea prestigiului regiei prin îmbunătăţirea relaţiilor conducătorilor de autovehicule, dispeceri, etc

cu călătorii; - respectă întocmai legile în vigoare, ROF, RI, contractul colectiv de muncă, răspunzând în faţa

directorului general; - respectă întocmai organigrama şi statul de funcţiuni aprobate; - negociază contractele de muncă individuale cu subordonaţii în condiţiile impuse de directorul

general al RATT; - pentru realizarea sarcinilor proprii cooperează cu toate compartimentele regiei; - coordonează elaborarea instrucţiunilor de lucru, tehnice, procedurilor operaţionale şi a specificaţiilor

tehnice din cadrul direcţiei; - coordonează activitatea de menţinere şi îmbunătăţire a Sistemului de Management Integrat Calitate

- Mediu – SSM de către personalul din subordine; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI prin compartimentele din subordine; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce-i revin din documentele SMI; - coordonează şi asigură efectuarea transportului pe teritoriul membrilor Asociaţiei „Societatea

Metropolitană de Transport Timişoara”, la solicitarea acestora, conform statutului de înfiinţare a Asociaţiei;

- conduce activitatea de întreţinere şi reparare linii cale, contact, substaţii de transformare; - coordonează şi asigură efectuarea transportului de pasageri şi de marfă pe căi navigabile interioare.

6.5 Contabil Şef Art.9 . Contabilul Şef prin subordonarea directă pe care o are, răspunde de activitatea următoarelor

compartimente din R.A.T. Timişoara: - Serviciul Financiar - Contabil - Serviciul Vânzări

Art.10 . În domeniul său de activitate are următoarele atribuţii de bază:

- conduce întreaga activitate financiar - contabilă a regiei, pe care o organizează, îndrumă, controlează şi răspunde pentru activitatea serviciilor din subordine;

- întocmeşte Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al regiei, prezintă şi susţine acest buget în faţa Consiliului de Administraţie, urmăreşte realizarea lui;

- organizează controlul financiar preventiv; - dispune măsuri pentru realizarea veniturilor şi respectarea strictă a disciplinei financiare; - organizează ţinerea evidenţei contabile în toate unităţile regiei, întocmirea balanţelor de verificare, a

bilanţului şi a dărilor de seamă contabile; - avizează sub aspect financiar şi tarifar propuneri de modificări în reţeaua de transport sau orice alte

activităţi noi; - urmăreşte gestionarea titlurilor de călătorie; - propune măsuri pentru creşterea rentabilităţii în toate activităţile regiei; - urmăreşte modul de colectare şi de circulaţie a numerarului şi gestionarea titlurilor de călătorie; - organizează deservirea publicului călător cu titluri de călătorie, prin organizarea şi dotarea punctelor

de vânzare; - analizează realizarea încasărilor şi stabileşte cauzele eventualelor nerealizări, luând măsurile ce se

impun; - întocmeşte documentaţia de fundamentare a preţurilor pentru titluri de călătorie, le negociază şi le

supune spre aprobare; - coordonează pe linie economică şi financiar – contabilă activitatea de investiţii cu finanţare

internaţională; - analizează şi propune măsuri pentru creşterea rentabilităţii în toate activităţile regiei precum şi

pentru reducerea pierderilor la transportul în comun împreună cu directorii de resort; - răspunde de realizarea unui circuit informaţional eficient în domeniul financiar - contabil şi de

raţionalizarea şi simplificarea sistemului de evidenţă;

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 66 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

- dispune măsuri şi asigură aplicarea celor legate de conservarea, integritatea şi apărarea patrimoniului regiei şi pentru urmărirea recuperării pagubelor produse acestuia;

- organizează inventarierea patrimoniului; - asigură la nivel de regie, în conformitate cu dispoziţiile legale, îndeplinirea tuturor obligaţiilor către

buget, bănci şi terţi; - verifică şi avizează proiectele de operaţiuni care vizează credite, cheltuieli, încasări în numerar, titluri

de încasare; - verifică şi avizează proiectele de operaţiuni care vizează vânzarea, gajarea, concesionarea sau

închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau ale regiei; - coordonează şi răspunde de autorizarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în direcţia sa, dacă

este cazul; - angajează regia prin semnătura sa, alături de directorul general al regiei, în toate operaţiile

patrimoniale; - aprobă operaţiile de plată; - prezintă Consiliului de Administraţie raportul cu privire la situaţia economică - financiară a regiei,

bilanţul şi contul de profit şi pierderi; - respectă întocmai legile în vigoare ROF, RI, C.C.M., răspunzând în faţa directorului general pentru

aceasta; - respectă întocmai organigrama şi statul de funcţiuni aprobat; - colaborează cu ceilalţi directori de resort ai regiei în domeniile pe care le coordonează; - verifică corectitudinea întocmirii devizelor; - coordonează activitatea de facturare, tarifare, control titluri de călătorie şi supracontrol; - coordonează elaborarea de proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnice şi de lucru de către

compartimentele în care se desfăşoară activitatea procedurată sau cea detaliată în instrucţiuni; - coordonează activitatea de menţinere şi îmbunătăţire a Sistemului de Management Integrat Calitate

- Mediu – SSM de către personalul din subordine; - participă la menţinerea şi îmbunătăţirea SMI prin compartimentele din subordine; - respectă toate atribuţiile şi responsabilităţile ce-i revin din documentele SMI.

6.6 Patrimoniul Regiei

Art.11 . Regia Autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniul său, le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.

Capitolul 7 : DISPOZIŢII FINALE

Art.1. Personalul permanent, temporar sau detaşat în cadrul regiei este obligat să cunoască şi să aplice prevederile prezentului regulament, în executarea atribuţiilor, îndeplinirea sarcinilor şi desfăşurarea relaţiilor. Dispoziţiile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al regiei se aduc la cunoştinţa întregului personal prin grija conducătorilor ierarhici.

Art.2. Atribuţiile stabilite în prezentul regulament se detaliază sub forma de sarcini de serviciu pe fiecare

funcţie în parte, prin fişele posturilor. Şefii de compartimente vor înmâna fiecărui angajat din statul de funcţiuni un exemplar din fişa postului, corespunzătoare funcţiei ocupate de acesta sub luare de semnătură.

Art.3. Personalul căruia i s-au adus la cunoştinţă sarcinile de serviciu poartă răspunderea pentru exercitarea

incompletă sau necorespunzătoare a atribuţiilor ce-i revin. Neîndeplinirea atribuţiilor sau neexecutarea sarcinilor încredinţate de şeful ierarhic, atrage după sine răspunderea disciplinară, materială sau penală, după caz, precum şi diminuarea salariului potrivit reglementărilor în vigoare.

Cod: ROF

Ediţia: 3 Revizia: 0

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Pagina: 67 din 67

Acest document este proprietate a R.A.T.T. Utilizarea fără acordul scris al proprietarului nu este permisă.

Art.4. Transmiterea şi urmărirea sarcinilor se realizează pe cale ierarhică, răspunderea îndeplinirii acestora revenind personalului căruia i-au fost trasate. În cazul că activitatea respectivă necesită îndrumare şi control, răspunderea revine şefului ierarhic direct.

Art.5. Delegările de atribuţii se fac prin act scris cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Art.6. Prezentul regulament a fost întocmit în conformitate cu organigrama aprobată. Orice modificări şi

completări ale prezentului regulament se vor face numai cu aprobarea organului care l-a aprobat. Modificările intervenite în atribuţiile de serviciu ale personalului se vor opera ori de câte ori este cazul, în fişele posturilor respective, de către şefii compartimentelor în cauză, cu aprobarea directorului general al regiei şi se aduc la cunoştinţa celor interesaţi.

Art.7. Prevederile prezentului regulament se completează şi se corelează cu dispoziţiile din Contractul

Colectiv de Muncă, sistemul de salarizare ce se aplică în cadrul R.A.T.T. şi prevederile Regulamentului Intern al R.A.T. Timişoara.

Art.8. Prezentul Regulament se pune în aplicare prin dispoziţia conducătorului regiei şi se pune la dispoziţia

compartimentelor organizaţiei, în format electronic, de către Serviciul Planificare şi Analiză Economică, prin programul LEGIS.

  • TITLU CAPITOL
  • Art.1. Regia Autonomă de Transport Timişoara este înfiinţată ca urmare a deciziei Primăriei Municipiului Timişoara cu nr. 99/29.01.1991 cu începere de la 1 ianuarie 1991.

Atasament: STAT_DE_FUNCTII.pdf

 

ANEXA 2 DIRECTOR GENERAL

DR. ING. CONS. JURIDIC IOAN GOIA

STAT DE FUNCŢII VALABIL DIN 01 MAI 2010

I DIRECTOR GENERAL 1

1. CABINET DIRECTOR GENERAL  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 5

Şef cabinet Studii superioare tehnice Specializarea management în producţie şi transporturi

1

Referent relaţii comunicare

Studii superioare economice Specializarea relaţii internaţionale sau management

Referent relaţii internaţionale

Studii superioare jurnalistice Specializarea jurnalism, relaţii internaţionale

Consilier consultanţă şi asistenţă juridică

Studii superioare juridice 1 

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea U.T.I.A.

6

Personal operativ 1 

 

2. SERVICIUL  RESURSE UMANE  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 10 13 Şef serviciu Studii superioare tehnice sau economice

Studii postuniversitare managementul resurselor umane

1

 

Consilier juridic Studii superioare juridice 1 

Economist salarizare

Studii superioare economice 1 

Economist analiză economică

Studii superioare economice 1 

Şef structură psihologică

Studii superioare psihologice Studii postuniversitare psihologia transporturilor Atestat de liberă practică psihologia transporturilor

Psiholog Studii superioare psihologice Atestat de liberă practică Psihologia Transporturilor

Şef şcoală formare profesională

Studii superioare tehnice / juridice Studii postuniversitare managementul resurselor umane Atestat profesor de legislaţie rutieră

Inspector personal Studii superioare tehnice sau economice Curs: Inspector personal

Personal operativ 3

 

3. BIROUL RELAȚII PUBLICE  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 4

Şef birou Studii superioare în ştiinţe politice, filozofie şi ştiinţele comunicării 1

Referent Studii superioare în ştiinţe politice, filozofie şi ştiinţele comunicării

Referent Studii superioare în sociologie şi psihologie 1 

4

Referent Studii superioare în litere, filozofie şi istorie 1 

 

4. SERVICIUL INTERN DE PREVENIRE ŞI PROTECȚIE  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 4 37

Şef serviciu Studii superioare tehnice Studii postuniversitare Evaluator al riscurilor pt. SSM

1

 

/ Securitate şi sănătate în muncă / Auditor intern pentru sistemul de management sănătate şi securitate în muncă

Şef birou servicii situaţii de urgenta si paza

Studii superioare tehnice Specializare în domeniul situaţiilor de urgenţă specialitatea protecţie civilă

1

Şef cabinet medicina muncii

Studii superioare medicina Specializare Medicina Muncii

1

Sef cabinet stomatologic

Studii superioare medicină dentară 1 

Personal operativ 3 Personal muncitor 30

 

5. SERVICIUL CONTROL INTERN  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 5

Şef serviciu Studii superioare economice şi / sau tehnice Studii postuniversitare contabilitate de gestiune şi controllingul costurilor

1

Consilier probleme tehnico - juridice

Studii superioare tehnice şi juridice 1

Consilier consultanţă şi asistenţă juridică

Studii superioare juridice 1

Inginer Studii superioare tehnice în construcţii 1

5

Inginer Studii superioare tehnice în management în producţie şi transporturi

    6. SERVICIUL MONITORIZARE SI SIGURANTA CIRCULATIEI 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 3

Şef serviciu Studii superioare tehnice Studii postuniversitare organizarea transportului urban

1

Referent de specialitate asigurări

Studii superioare tehnice sau juridice 1

25

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie 1

 

şi transporturi Personal operativ 22

  6.1. BIROUL MONITORIZARE CIRCULATIEI 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef birou Studii superioare tehnice 1

2

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

  6.2. BIROUL SIGURANȚA CIRCULAȚIEI 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 3

Şef birou Studii superioare tehnice sau juridice Autorizat Inspecţii Tehnice Atestat conducere activităţi transport rutier

1

Şef staţie inspecţii tehnice periodice

Studii superioare tehnice Autorizat Inspecţii Tehnice Atestat conducere activităţi transport rutier

1

5

Inginer inspecţii tehnice periodice

Studii superioare tehnice Autorizat Inspecţii Tehnice

1

Personal operativ 2  

7. SERVICIUL PLANIFICARE SI ANALIZA ECONOMICA  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2 Şef serviciu Studii superioare economice sau tehnice

Specializări în Managementul Calităţii şi Auditor intern pentru sistemul de management al calităţii.

1

2

Inginer responsabil normare şi organizare

Studii superioare tehnice 1 

 

 

 

 

7.1. BIROUL PLANIFICARE RAPORTARE ŞI ANALIZĂ ECONOMICĂ 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 5 Şef birou Studii superioare tehnice 1 Inginer Studii superioare tehnice 1 Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie

şi transporturi 1

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

5

Economist analiză economică

Studii superioare economice 1 

 

7.2. BIROUL AUDIT ADMINISTRATIV SI PATRIMONIU  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 4 Şef birou Studii superioare tehnice in management în

producţie şi transporturi 1

Inginer Studii superioare tehnice 1  Inginer responsabil patrimoniu

Studii superioare tehnice 1 

11

Inginer responsabil Sistem management integrat

Studii superioare tehnice 1 

Personal muncitor 7  

 

 

 

 

 

 

 

 

II. DIRECTOR TEHNIC  2

8. SERVICIUL TEHNOLOGIA INFORMATIEI   

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 10 Şef serviciu Studii superioare tehnice 1 Analist programator Studii superioare tehnice 2 Inginer Studii superioare tehnice 7 Personal operativ 2

17

Personal muncitor 5  

9. SERVICIUL ACHIZIȚII PUBLICE ŞI APROVIZIONARE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 6 Şef serviciu Studii superioare economice 1 Consilier juridic Studii superioare juridice

Specializare în managementul achiziţiilor publice 1 

Economist Studii superioare economice Specializare în managementul achiziţiilor publice

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

Inginer Studii superioare tehnice 1

17

Personal operativ 11

  10. SERVICIUL ENERGETIC 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 4 Şef serviciu Studii superioare tehnice

Studii postuniversitare Gestiunea Energiei 1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea construcţii

1

41

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea electrotehnică

 

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea ingineria sistemelor de circulaţie

1

Personal operativ 3 Personal muncitor 34

 

11. SECȚIA REPARAȚII   Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 7 Şef secţie Studii superioare tehnice

Specializarea material rulant 1

Contabil şef secţie Studii superioare economice 1 Economist Studii superioare economice 1 Inginer Studii superioare tehnice

Specializarea mecanică 1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea electrotehnică

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea material rulant

1

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Personal operativ 6

156

Personal muncitor 143

  11.1. MUZEU TRANSPORT PUBLIC “CORNELIU MIKLOŞI” 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 1

Muzeograf Studii superioare filologie istorie Specializarea istorie

1

4

Personal operativ 3  

12. SERVICIUL TEHNIC   Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 10 Şef serviciu Studii superioare tehnice 1

10

Inginer responsabil Studii superioare tehnice 1

 

ISCIR Specializarea maşini hidraulice şi pneumatice Atestat ISCIR, responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor

Inginer Studii superioare Specializarea ingineria şi protecţia mediului

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea material rulant

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea construcţii civile industriale şi agricole

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea ingineria şi protecţia mediului

1

Inginer eliberare avize

Studii superioare tehnice de scurtă sau de lungă durată

1

Inginer Studii superioare tehnice de scurtă sau de lungă durată Specializarea construcţii civile

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea tehnologia construcţiilor de maşini

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea căi ferate, drumuri şi poduri

  13. BIROUL TEHNOLOGIE PROIECTARE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 9 Şef birou Studii superioare tehnice

Specializarea material rulant 1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea căi ferate, drumuri şi poduri

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea automatică şi informatică industrială

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea tehnologia construcţiilor de maşini

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea electrotehnică

3

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea utilajul si tehnologia sudarii

1

9

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea maşini hidraulice şi pneumatice

1

     

 

III. DIRECTOR ADJUNCT  3   

DIRECTOR TRANSPORT ELECTRIC   5 

14. SECȚIA TRANSPORT ELECTRIC  

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2 Şef secţie Studii superioare tehnice in management în producţie şi

transporturi sau mecanică 1

2

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

 

14.1. ATELIER TRAMVAIE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef atelier Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Personal operativ 16

303

Personal muncitor 285  

14.2. ATELIER TROLEIBUZE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef atelier Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Personal operativ 9

183

Personal muncitor 172

10 

 

  14.3. ATELIER LINIA CALE , CONTACT ŞI SUBSTAȚII  

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 7 Şef atelier Studii superioare tehnice

Specializarea căi ferate, drumuri şi poduri 1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea maşini hidraulice şi pneumatice

2

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea utilajul si tehnologia sudurii

1

Inginer Studii superioare tehnice Specializarea căi ferate, drumuri şi poduri

1

Inginer Studii superioare tehnice de scurtă sau de lungă durată

1

Inginer Studii superioare tehnice de scurtă sau de lungă durată specialitatea mecanica - metalurgie

1

Personal operativ 7

142

Personal muncitor 128

 

15. BIROUL MONITORIZARE ŞI SIGURANȚA CIRCULAȚIEI 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef birou Studii superioare tehnice 1 Şef formaţie dispecerat

Studii superioare tehnice 1

22

Personal operativ 20

 

16. CONTABIL ŞEF DIRECȚIE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2 Contabil şef direcţie Studii superioare economice 1

2

Economist Studii superioare economice 1

 

11 

 

DIRECTOR TRANSPORT AUTO  6

 

17. SECTIA TRANSPORT AUTO  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef secţie Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi sau mecanică

1

2

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

 

17.1. ATELIER AUTOBUZE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 3

Şef atelier Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi sau mecanică

1

Inginer Studii superioare tehnice de scurtă sau lungă durată 1 Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi

transporturi 1

Personal operativ 10

231

Personal muncitor 218  

17.2. ATELIER PARC INTERN 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef atelier Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi sau mecanică

1

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Personal operativ 4

72

Personal muncitor 66  

12 

 

18. BIROUL MONITORIZARE ŞI SIGURANȚA CIRCULAȚIEI 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Şef birou Studii superioare tehnice 1

Şef formaţie dispecerat

Studii superioare tehnice 1

7

Personal operativ 5

 

19. CONTABIL ŞEF DIRECȚIE 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi

Personal TESA 2

Contabil şef direcţie Studii superioare economice 1

2

Economist Studii superioare economice 1

                                 

IV. CONTABIL ŞEF 

13 

 

4   20.  SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi 

Personal TESA 6 Şef serviciu Studii superioare economice

Studii postuniversitare în domeniul financiar contabil Certificare expert contabil sau contabil autorizat studii superioare

1

Economist Studii superioare economice Specializarea finanţe contabilitate

2

Economist Studii superioare economice Specializarea contabilitate şi informatică de gestiune

2

Economist Studii superioare economice 1

17

Personal operativ 11

  21. SERVICIUL VÂNZĂRI 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi 

Personal TESA 2 Şef serviciu Studii superioare tehnice sau economice

Studii postuniversitar Managementul Vânzărilor 1

Inginer Studii superioare tehnice de scurtă sau de lungă durată

1

Personal operativ 5

8

Personal muncitor 1  

21.1.  BIROUL MARKETING ŞI VÂNZARE TITLURI DE CALATORIE  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi 

Personal TESA 2

Şef birou Studii superioare economice sau tehnice 1 Inginer Studii superioare tehnice 1 Personal operativ 15

77

Personal muncitor 60  

21. 2. BIROUL ANALIZA ECONOMICĂ ŞI TARIFE 

14 

 

Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi 

Personal TESA 2 Şef birou Studii superioare tehnice sau economice 1 Economist Studii superioare economice 1

4

Personal operativ 2  

21. 3. BIROUL TICHETING ŞI VERIFICARE TITLURI DE CĂLĂTORIE  Total  posturi 

Funcția  Cerințele postului  Număr posturi 

Personal TESA 5 Şef birou Studii superioare tehnice sau economice 1 Inginer responsabil verificare titluri de călătorie

Studii superioare tehnice 1

Inginer Studii superioare tehnice in management în producţie şi transporturi

1

Inginer Studii superioare tehnice 2 Personal operativ 14

84

Personal muncitor 65  

 

TOTAL PERSONAL: 1533

DIN CARE:

PERSONAL TESA: 145

PERSONAL OPERATIV + MUNCITORI: 1388

DIN CARE : PERSONAL DE BORD: 560

 

Atasament: Organigrama.pdf

 

ANEXA 1 C.L.M.TIMISOARA APROBAT, Valabilă de la: 01.05.2010 PRIMARIA TIMISOARA Preşedinte Consiliu de Administraţie dr.ing. Ioan GOIA Consiliul de Administratie RATT Cabinet Director General Şcoală Formare Profesională Serviciul Resurse Umane DIRECTOR GENERAL RATT Biroul Relații Publice Serviciul Monitorizare și Siguranța Circulaţie Serviciul Control Intern DIRECTOR TEHNIC DIRECTOR ADJUNCT rviciul Serii Biroul ti TE UITI n Serviciul Secția Serviciul Direcţia Direcţia Serviciul Serviciul Tehnologia | | ciziii Pb iul || Tetnol ţ Il mobi pot) [Nod Siro Secţii HE Contabil Seci E Contabil d ZE și ălătorie e 5 5 E Biroul Analiză Economică şi Tarife ŢI ţ ză | aa E 5 H = E i E E E = FE 5 se = ŞI E a e = > 5 2 ă ă 3 S Dispecerat Troleibuze Dispecerat Energetic 3 < = = < g < = 3 5 < ă Atelier Troleibuze = 3] 5 = < Atelier Tramvaie Atelier Autobuze Verificare Titluri de