Hotararea Consiliului Local 88/09.09.2016 privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara cu nr.4/30.01.2007 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a patru suprafeţe de 25 mp şi una de 2,25 mp teren, situat în Timişoara, către Agenţia de Protecţia Mediului Timiş pentru amplasarea a patru Staţii de monitorizare a calităţii aerului şi a unui panou informare cetăţeni. Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr.SC2016-21997/08.09.2016 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.4/30.01.2007 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a patru suprafeţe de 25 mp şi una de 2,25 mp teren, situat în Timişoara, către Agenţia de Protecţia Mediului Timiş pentru amplasarea a patru Staţii de monitorizare a calităţii aerului şi a unui panou informare cetăţeni; Având în vedere Adresele nr.96542/DM/02.09.2016 şi 98677/DM/07.09.2016 a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor înregistrate la Primăria Municipiului Timişoara cu nr.CDM2016-522/2016. Având în vedere Documentaţia cadastrală pentru eliberarea Hotărârii Consiliului Local în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru noul amplasament al staţiei de monitorizare a calităţii aerului TM-1 Calea Şagului, Proiect nr.250/2016, întocmită de S.C. PILOT CAD S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr.RM2016-2599/07.09.2016; Având în vedere Adresa nr.SC2016-21786/07.09.2016 a Compartimentului Administrare Fond Funciar în care se menţionează că parcela cu nr.cad/nr.top. 26404/1/1/1, înscrisă în CF nr.413882 Timişoara, nr.CF vechi 116417 nu a fost solicitată de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora; Având în vedere Adresa nr.SC2016-21786/07.09.2016 a Biroului Clădiri în care se menţionează că pentru parcela cu nr.cad/nr.top. 26404/1/1/1, înscrisă în CF nr.413882 Timişoara, nr.CF vechi 116417 nu au fost depuse cereri de revendicare, prin notificări, conform prevederilor legii nr.10/2001 şi nici cereri privind redobândirea dreptului de proprietate depuse în baza OUG nr.94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Adresa nr.SC2016-21786/08.09.2016 a Serviciului Juridic în care se menţionează că pentru parcela cu nr.cad/nr.top. 26404/1/1/1, înscrisă în CF nr.413882 Timişoara, nr.CF vechi 116417 nu sunt litigii pe rolul instanţelor de judecată; Având în vedere prevederile art.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, republicată; În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.b) şi alin.4 lit.f) şi art.124 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată; În temeiul art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani către Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş a terenului în suprafaţă de 25 m.p. din suprafaţa totală de 23.009 m.p. înscrisă în CF nr.413882 Timişoara, nr.top.26404/1/1/1, pentru reamplasarea staţiei de monitorizare a calităţii aerului TM-1 Calea Şagului, conform Documentaţiei cadastrale, Proiect nr.250/2016, întocmită de S.C.PILOT CAD S.R.L. care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Înscrierea în Cartea Funciară a notărilor corespunzătoare potrivit Proiect nr.250/2016, întocmit de S.C.PILOT CAD S.R.L. se va efectua prin grija Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş. Art.3: La data emiterii prezentei hotărâri se modifică în mod corespunzător art.1 pct.4 şi art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.4/30.01.2007 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a patru suprafeţe de 25 mp şi una de 2,25 mp teren, situat în Timişoara, către Agenţia de Protecţia Mediului Timiş pentru amplasarea a patru Staţii de monitorizare a calităţii aerului şi a unui panou informare cetăţeni. Art.4: Se aprobă radierea din C.F.nr. 441873 Municipiu Timişoara a sarcinii privind dreptul de folosinţă gratuită pe 49 de ani în favoarea Agenţiei de Protecţia Mediului, înscrisă sub nr.13860/27.02.2008. Art.5 : Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu şi Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.6: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Agenţiei de Protecţia Mediului Timiş; - Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş; - Mass- media locale.
|