keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 610/16.11.2018 privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvenţiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pentru anul 2019

16.11.2018

Hotararea Consiliului Local 610/16.11.2018
privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvenţiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pentru anul 2019

Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Expunerea de motive nr. 14531/12.11.2018 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara- domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 14532/12.11.2018 şi raportul economic nr. 14533/12.11.2018 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 14533/12.11.2018 al Serviciului Contabilitate Buget Finanţe din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizul juridic Anexă la raportul de specialitate nr. 14532/12.11.2018 privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvenţiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pentru anul 2019;
Având în vedere Avizul juridic din data de 12.11.2018 - Anexă la Raportul de specialitate nr. 14532/12.11.2018;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, ale H.G. nr. 1153/2001 pentru apobarea Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 şi ale H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
Având în vedere amendamentele formulate de domnul consilier Imre Farkas, în şedinţa în plen din data de 16.11.2018;
Având în vedere Procesul - verbal al şedinţei in plen a Consiliului Local al Municipiului Timişoara din data de 16.11.2018;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

HOTARASTE

Art. 1 : Se aprobă constituirea Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, care pot primi subvenţii de la bugetul local pentru anul 2019, în următoarea componenţă:
- Farkas Imre - Viceprimar al Municipiului Timişoara delegat cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale
- Consilier local - Luminiţa Ţundrea
- Consilier local - Barabas Lorenzo Flavius
- Rodica Surducan - Director General Adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara
- Codruţa Darida
- Valentina Litră
- Angela Ciupa-Rad
- Mihaela Buzilă-Petrescu
- Roxana Boncea
- Carmen Nobel
- Sara Tătaru
- Eugen Dabaca
- Adriana Jurchelea
- Sorin Radu
- Aurica Mitre
- Anca Găină - Secretar

Art. 2: Se aprobă contribuţia financiară din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru organizaţiile, fundaţiile şi cultele care primesc subvenţie din bugetul local, cu excepţia centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi caz în care contribuţia va fi de minim 5% în bani şi minim 5% în natură.

Art. 3: Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4: Se aprobă Grila de evaluare şi Criteriile de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5: Se aprobă liniile prioritare pentru subvenţionarea din bugetul local în anul 2019, a asociaţiilor şi fundaţiilor care acordă servicii de asistenţă socială, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6: Se aprobă Categoriile de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social, conform Anexei nr. 4.

Art. 7: Se aprobă Serviciile complementare subvenţionate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pe anul 2019, conform Anexei nr. 5.

Art. 8: Se aprobă Criteriile de departajare a unităţilor de asistenţă socială cu acelaşi punctaj, conform Anexei nr. 6.

Art. 9: Se aprobă Modelul cererii de solicitare a subvenţiei în temeiul Legii nr. 34/1998, conform Anexei nr. 7.

Art.10: La data încheierii convenţiilor pentru acordarea subvenţiilor pentru anul 2018 în temeiul Legii nr. 34/1998, încetează de drept toate convenţiile încheiate în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr 31/25.01.2017 prin care s-a aprobat lista asociaţiilor şi fundaţiilor care vor beneficia de subvenţii de la bugetul local al municipiului Timişoara pentru acordarea de servicii de asistenţă socială în anul 2019, în baza Legii nr. 34/1998.

Art.11: Subvenţiile prevăzute în prezenta hotărâre se acordă în completarea resurselor financiare destinate de către asociaţie sau fundaţie pentru a fi cheltuite în scopul acordării serviciilor de asistenţă socială şi vor fi utilizate în exclusivitate pentru aceste servicii.

Art.12: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia pentru evaluarea şi selectionarea asociaţiilor si fundatiilor, Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara.

Art.13: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Cladiri, Terenuri şi Dotari Diverse I Est;
- Direcţiei Cladiri, Terenuri şi Dotari Diverse II Vest;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
- Mass-media locale.

Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
P. SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Raport_specialitate_economic.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII PROGRAME

1

Nr.14533/12.11.2018

RAPORT DE SPECIALITATE ECONOMIC privind finanțarea in anul 2019 din bugetul local

în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor romane cu personalitate juridica,

care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în calitate de serviciu public de asistență socială care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, furnizează servicii sociale și acordă beneficii sociale pentru cetățenii Municipiului Timișoara aflați în situații economico-sociale sau medicale deosebite. Legislatia in baza careia se acorda subventiile:

- Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subventii asociatiilor si fundatiilor române cu personalitate juridica care înfiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala ;

- Hotarârea Guvernului nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, modificata si completata prin Hotarârea Guvernului nr. 942/2005 si prin Hotarârea Guvernului nr.1217/2008.

- Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locaale,actualizata; - OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea,

lichidarea,ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale;

Prezentul referat s-a intocmit pentru alocarea unor sume din bugetul local in anul 2019 la Titlul XI ALTE CHELTUIELI, articolul 59.11 Asociații și fundații , pentru subvenţionarea activității asociaţiilor, fundaţiilor si cultelor recunoscute in Romania, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială în Municipiul Timișoara, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998. Pentru anul 2018 sumele alocate pentru subventionarea activitatii asociatiilor/ fundatiilor romane cu personalitate juridica care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala in conformitate cu prevederile legii nr.34/1998, s-a facut prin Hotarari de Consiliu Local astfel: Prin Hotararea nr. 387/17.10.2017 s-au aprobat, in conditiile Legii nr.34/1998, subventionarea unui numar de 9 asociatii/fundatii romane cu personalitate juridica care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala in Municipiului Timisoara. Prin Hotararea nr. 503/20.12.2017 privind aprobarea bugetului local pe anul 2018 s-a alocat suma de 8039567,76 lei , pentru subventionarea a unui numar de 9 asociatii/fundatii romane cu personalitate juridica. Avand in vedere cele mentionate mai sus,

d A ARBATORIM IMPREUNA A d ROMÂNIA 1918-2018 | S

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII PROGRAME

2

P R O P U N E M : Alocarea în bugetul local al anului 2019, la Titlul XI ALTE CHELTUIELI, articolul 59.11 Asociații și fundații a sumei corespunzătoare uneia din variantele prezentate în anexa nr.1 la prezentul referat , pentru subvenţionarea activității asociaţiilor, fundaţiilor si cultelor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială în Municipiul Timișoara, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998.

Variantele propuse sunt : - Varianta I - 100% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 8447688 lei - Varianta II - 90% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 7601796 lei - Varianta III - 80% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 6758256 lei - Varianta IV - 75% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 6338124 lei - Varianta V - 70% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 5913276 lei - Varianta VI - 60% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 5069736 lei - Varianta VII- 50% din subvențiile aprobate pentru anul 2018- suma de 4223844 lei

Bugetul s-a intocmit pentru un numar de 9 tipuri de servicii de asistenta sociala in conformitate cu HG

867/2015 privind Nomenclatorul serviciilor sociale si Regulamentul cadru de organizare si functionare a serviciilor sociale . Tinand cont de prevederile art.2, alin.(1) din Legea 34/1998 cu modificarile si completarile ulterioare, in care se precizeaza ” nivelul subventiilor acordate nu poate depasi costul mediu lunar de intretinere , pe persoana asistata, din unitatile de asistenta sociala de stat, cu profil similar, organizate ca institutii publice” , si de prevederile H.G. nr.978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale , s- a propus ca acolo unde exista standarde minime de cost pentru servicii sociale, nivelul subventiei sa fie conform acestora și la nivelul subvenției de anul trecut acolo unde nu exista aprobate standarde minime de cost . Asociatiile, fundatiile si cultele trebuie sa respecte incadrarea in bugetul aprobat pe anul 2019 si natura cheltuielilor pentru care se acorda subventia, conform Anexei I si II la cererea de solicitare a subventiei. Decontarea subventiilor acordate din bugetul local al Municipiului Timisoara, s-a facut pentru urmatoarele categorii de cheltuieli :

- cheltuieli de personal pentru personalul de specialitate de ingrijire si asistenta si personalul de specialitate auxilia implicat direct in acordarea serviciilor sociale;

- cheltuieli cu hrana pentru beneficiarii cantinelor sociale sau ai altor servicii de acordare a hranei, precum si pentru beneficiarii centrelor rezidentiale;

- cheltuieli pentru carburantii necesari functionarii mijloacelor de transport pentru centrele de zi ,unitatile de ingrijiri la domiciliu si cantinele sociale;

- cheltuieli pentru plata serviciilor, iluminat, apa , canal, salubrizare, posta, telefon si internet; - alte cheltuieli cu materialele sanitare, de curatenie,didactice, consumabile de birou, reparatii,etc.

d A ARBATORIM IMPREUNA A d ROMÂNIA 1918-2018 | S

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII PROGRAME

3

Subventiile acordate au fost si sunt un sprijin important pentru aceste fundatii/ asociatii care in

conditiile actuale nu mai reusesc sa atraga suficiente resurse financiare externe prin care sa-si sustina activitatea. Asociatiile, fundatiile si cultele sunt in fapt partenere ale autoritatii locale, in vederea sustinerii familiilor si persoanelor aflate in situatie de nevoie sociala. DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

JR.RODICA SURDUCAN ȘEF SERVICIU

CONTABILITATE BUGET FINANȚE

Ec.Elena Bădău

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit,

Codruța Darida Aurica Mitre

Valentina Litră

d A ARBATORIM IMPREUNA A d ROMÂNIA 1918-2018 | S

Atasament: Expunere_motive.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax

e

Nr. 14531/12.11.2018

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

Proiect de hotărâre privind finanțarea din bugetul asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit

legii române cu personalitate juridică, care înfiin

Motivul emiterii proiectului de hotărâre

1. Descrierea situatiei actuale

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timi socială care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timi sociale și acordă beneficii sociale pentru cetă socială. Conform Legii 292/2011 – Legea asisten administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţi legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi munic municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat

În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direc Timișoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de pe noastră, în anii 2016, 2017 și 2018 au fost întreprinse demersuri în vederea subven unor furnizori privați de servicii sociale. Astfel, în perioada menționat sociale privați acreditați un număr de 9 Conven Legii 34/1998, cu modificările și complet

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

Sectiunea 1 Titlul proiectului de hotărâre

țarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subven țiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit

legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistenț 2019

Sectiunea a 2 - a Motivul emiterii proiectului de hotărâre

ă Socială a Municipiului Timișoara în calitate de serviciu public de asistenț ă sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, furnizeaz

ntru cetățenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

Legea asistenței sociale, art. 112, alin. (3), lit. q, în domeniul organizării, rviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ”

neriat, contracte de finanţare, contracte de subvenţionare cofinanţarea de servicii sociale”, iar conform art.

ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv din bugetele municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru ” finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie

în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direcția de Asistență Socială a municipiului

șoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comun au fost întreprinse demersuri în vederea subvenționării din bugetul local a

ți de servicii sociale. Astfel, în perioada menționată, s-au încheiat cu furniz Convenții pentru acordarea de servicii de asistenț

și completările ulterioare și ca urmare s-au acordat 10 tipuri de servicii sociale

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții țiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit

ți de asistență socială, pentru anul

șoara în calitate de serviciu public de asistență șoara, furnizează servicii

țenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

n domeniul organizării, ” încheie, în condiţiile subvenţionare pentru

”, iar conform art. 136, alin (1), lit. a ipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor

aflate în administrare proprie, în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat”;

ă Socială a municipiului rsoane aflate în dificultate din comunitatea

ării din bugetul local a au încheiat cu furnizorii de servicii

ții pentru acordarea de servicii de asistență socială, în temeiul tipuri de servicii sociale

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax

e

pentru un număr aproximativ de 768

subvențiilor din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut populației vulnerabile.

2. Schimbari preconizate și rezultate a Considerăm ca Legea nr. 34/199 cu personalitate juridică, care înfiin completările ulterioare, respectiv Normele asigură cadrul legal propice pentru continuarea sprijinirii unor furnizori priva anul 2019. În baza celor prezentate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998

1. Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare personalitate juridică, care înfiin subvenții de la bugetul local în anul 2019;

2. Aprobarea unei contribuții financiare din venituri proprii de organizațiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul loc pentru persoane adulte cu dizabilită în natură;

3. Aprobarea Regulamentului de organizare asociațiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 pentru anul 2019, în completa

4. Aprobarea Grilei de evaluare cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită acordarea subvențiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de as

5. Aprobarea liniilor prioritare pentru finan acordarea unor subvenții asociațiilor și administrează unități de asistenț

6. Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare 7. Aprobarea Serviciilor complementare subven

privind acordarea unor subven acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiin pe anul 2019;

8. Aprobarea Criteriilor de departajare a unită

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

număr aproximativ de 768 cetățeni ai municipiului Timișoara. Ca urmare a acord țiilor din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut calitatea serviciilor oferite

ultate așteptate: nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundaț

onalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială pectiv Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998

asigură cadrul legal propice pentru continuarea sprijinirii unor furnizori privați de

și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 propunem următoarele:

Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, care pot primi

ții de la bugetul local în anul 2019; ții financiare din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru

țiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excep pentru persoane adulte cu dizabilități caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani și minim 5 %

Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a țiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr.

34/1998 pentru anul 2019, în completarea resurselor proprii; Aprobarea Grilei de evaluare și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și

or recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr.

34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială ; Aprobarea liniilor prioritare pentru finanțarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind

ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridic ți de asistență socială, pe anul 2019;

Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social; Aprobarea Serviciilor complementare subvenționate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înființează și administrează unită

Aprobarea Criteriilor de departajare a unităților de asistență socială cu același punctaj

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

țeni ai municipiului Timișoara. Ca urmare a acordării calitatea serviciilor oferite

ții asociațiilor și fundațiilor române ă socială, cu modificările și

metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 ți de servicii sociale şi în

propunem următoarele:

și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu ă socială, care pot primi

minim 10% (în bani) pentru al, cu excepția centrelor de zi

ți caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani și minim 5 %

și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a țiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr.

și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și or recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită

țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr. şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,

țarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind țiilor române cu personalitate juridică, care înființează și

getul local, conform Legii nr. 34/1998 ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România,

ă unități de asistență socială,

și punctaj.

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax

e

3. Alte informatii - nu este cazul

4. Concluzii

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subven recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unit

PRIMAR NICOLAE ROBU

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

nu este cazul

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate ă unități de asistență socială, pentru anul 2019.

PRIMAR VICEPRIMAR FARKAS IMRE

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT RODICA SURDUCAN

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre privind finanțarea din ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate

VICEPRIMAR FARKAS IMRE

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

Atasament: Raport_specialitate.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

SERVICIUL STRATEGII

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul

e

Nr. 14532 / 12.11.2018

RAPORT DE SPECIALITATE privind finanțarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții

asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înfiin

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timi socială care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timi sociale și acordă beneficii sociale pentru cetă socială. Conform Legii 292/2011 – Legea asisten administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ” încheie, în condiţiile legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, contracte de înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiil municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru ” contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de par

În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direc Timișoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comunitatea noastră, în anii 2016, 2017 și 2018 au fost întreprinse demersuri în vederea subven unor furnizori privați de servicii sociale. Astfel, în perioada menționat sociale privați acreditați un număr de 9 Conven Legii 34/1998, cu modificările și complet pentru un număr aproximativ de 758 cetă din bugetul local pentru furnizorii priva vulnerabile. Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subven juridică, care înființează și administrează unită respectiv Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice pentru utilizarea banilor publici într-un mod transparent de serviciu sociale care solicită acordarea subven Conform art. 1, alin. (1) și art. 1 ”asociaţiile și fundaţiile române cu personalitate juridică precum şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, car primi subvenţii alocate de la bugetele locale asistență socială acordate persoanelor care, potrivit dispozi Conform Hotărârii de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările lunar al subvenției și tipurile de servicii sociale stabilesc prin hotărâre a consiliului local obiectivelor prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII-PROGRAME

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

RAPORT DE SPECIALITATE țarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unită

socială, pentru anul 2019

ă Socială a Municipiului Timișoara în calitate de serviciu public de asisten ă sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, furnizeaz

ă beneficii sociale pentru cetățenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificult

Legea asistenței sociale, art. 112, alin. (3), lit. q, în domeniul organiz administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ” încheie, în condiţiile

onvenţii de parteneriat, contracte de finanţare, contracte de subvenţionare cofinanţarea de servicii sociale”, iar conform art. 136, alin (1), lit. a

ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru ” finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie,

în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de par În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direcția de Asistență Socială a municipiului

șoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comunitatea 8 au fost întreprinse demersuri în vederea subvenționării din bugetul local a

ți de servicii sociale. Astfel, în perioada menționată, s-au încheiat cu furnizorii de servicii Convenții pentru acordarea de servicii de asisten

și completările ulterioare și ca urmare s-au acordat 10 tipuri de servicii sociale cetățeni ai municipiului Timișoara. Ca urmare a acord

din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut calitatea serviciilor oferite popula

Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate ă unități de asistență socială, cu modificările și complet

plicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice un mod transparent și asigurând condiții egale tuturor furnizorilor privați

de serviciu sociale care solicită acordarea subvenției. și art. 11 din Legea nr. 34/1998, cu modificările și complet

ţiile române cu personalitate juridică precum şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială primi subvenţii alocate de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de

ă socială acordate persoanelor care, potrivit dispozițiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea”. Conform Hotărârii de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările și completările ulterioare, art. 2, alin. (3) ” și tipurile de servicii sociale pentru care se acordă subvenții din bugetul local

stabilesc prin hotărâre a consiliului local”. Se propun spre subvenționare servicii sociale cu respectarea obiectivelor prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale în Municipiul Timi

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

țarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale

ă unități de asistență

n calitate de serviciu public de asistență șoara, furnizează servicii

țenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

ței sociale, art. 112, alin. (3), lit. q, în domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ” încheie, în condiţiile

subvenţionare pentru ”, iar conform art. 136, alin (1), lit. a

or, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor aflate în administrare proprie,

în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat”; ă Socială a municipiului

șoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comunitatea ării din bugetul local a

au încheiat cu furnizorii de servicii darea de servicii de asistență socială, în temeiul

tipuri de servicii sociale șoara. Ca urmare a acordării subvențiilor

calitatea serviciilor oferite populației

ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate și completările ulterioare,

plicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice și asigurând condiții egale tuturor furnizorilor privați

și completările ulterioare ţiile române cu personalitate juridică precum şi cultele recunoscute în România, acreditate

e înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială pot , care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de

tul să beneficieze de acestea”. metodologice de aplicare a

ările ulterioare, art. 2, alin. (3) ”Nivelul mediu ții din bugetul local se

ționare servicii sociale cu respectarea sociale în Municipiul Timișoara 2017-2022,

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

SERVICIUL STRATEGII

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul

e

după cum urmează: Centru reziden Centre rezidențiale pentru tineri în dificultate, Centre de primire în regim de urgenț domestice, Centre rezidențiale de asistenț noapte pentru persoane fără adăpost, Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, Centre de zi pentru copii: copii în familie, copii separați sau în risc de separare de părinți și Cantine sociale.

Prin anexa la Hotărârea de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea a prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările de eligibilitate, iar la alin. (3) se precizează că asocia acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii po îndeplinesc condițiile de eligibilitate. În scopul îndeplinirii condiției de eligibilitate menționate la art. 1, alin (1), lit. d) și anume ”solicită subvenții în completarea resurselor financiare proprii și cultele solicitante de subvenții din bugetul local al municipiului Timișoara vor demonstra în mod obligatoriu contribuția financiară din venituri proprii de persoane adulte cu dizabilități caz în care contribu

Conform Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998, art. 2, alin (2) ”Din bugetele locale se acordă subvenții pentru categoriile de cheltuieli aprobate prin hotărârea consiliului local pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2)”. modificările și completările ulterioare se precizează ”nivelul subven mediu lunar de întreținere, pe persoană asistată, din unită organizate ca instituții publice”, iar H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale reglementează costurile minime cu anumite servicii în institu s-a propus ca acolo unde există standarde de cost pentru serv acestora. Acolo unde nu există aprobate standarde minime de cost, la propunerea pentru nivelul maxim al subvenției, s-a ținut cont de următoarele: nivelul mediu al sumelor cheltuite din subven de servicii sociale în anii 2016 , 2017 si 2018 Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timi Incluziunea Socială realizat la nivelul Jude

Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 prevede la art. 5, alin. (1) ”Evaluarea selecționarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor se realizeaz constituită la nivelul consiliului local”, iar la alin. (2) se precizează ” de funcţionare a comisiei se stabilesc prin

Prin art. 6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 sun și selecționare a asociațiilor, fundațiilor, cultelor, prin art. 7, alin. (1) se reglementeaz teren a veridicității informațiilor prezentate de solicitanți, iar la art. 7 subvențiilor de la bugetul local, punctajul maxim evaluare prevăzute la art. 6 alin (1) se aprobă prin hotărârea consiliului local

În cazul anumitor categorii de beneficiari este nevoie de acordarea mai multor tipuri de servicii sociale. Prin Ordinul ministrului muncii nr. 1838/2014 se men acordate complementar. Propunem ca și din bugetul local s servicii sociale acordate complementar, urmând ca unitatea de asisten serviciilor.

În vederea încadrării în sumele prevăzute în bugetul local cu destina aprobarea prin hotărâre de consiliu local a unor criterii de departajare a unită același punctaj. La stabilirea criteriilor de departajare se ține cont de misiune

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII-PROGRAME

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

după cum urmează: Centru rezidențial pentru persoane adulte cu dizabilită țiale pentru tineri în dificultate, Centre de primire în regim de urgență pentru victimele violen

țiale de asistență și reintegrare socială pentru persoane fără adăpost, Adăposturi de noapte pentru persoane fără adăpost, Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, Centre de zi

ți, Centre de zi pentru copii: copii în familie, copii separați sau în risc de

Prin anexa la Hotărârea de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare cu modificările și completările ulterioare, art. 1, alin (1) se stabilesc

, iar la alin. (3) se precizează că asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenții de la bugetele locale dac

țiile de eligibilitate. În scopul îndeplinirii condiției de eligibilitate menționate la art. 1, alin în completarea resurselor financiare proprii”, asoc

și cultele solicitante de subvenții din bugetul local al municipiului Timișoara vor demonstra în mod ă din venituri proprii de minim 10%, cu excepția centrelor de zi pentru

i caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani și minim 5 % în natur Conform Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998, art. 2, alin (2) ”Din bugetele locale se

categoriile de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistenț aprobate prin hotărârea consiliului local”, iar la alin. (3) se precizează ”subvențiile se utilizeaz

ăzute la alin. (2)”. Ținând cont că la art. 2, alin. (1) din Legea 34/1998 ările ulterioare se precizează ”nivelul subvențiilor acordate nu poate dep

ă asistată, din unitățile de asistență socială de stat, cu profil similar, e”, iar H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru

serviciile sociale reglementează costurile minime cu anumite servicii în instituțiile de asistenț a propus ca acolo unde există standarde de cost pentru servicii sociale nivelul subven

acestora. Acolo unde nu există aprobate standarde minime de cost, la propunerea pentru nivelul maxim al ătoarele: nivelul mediu al sumelor cheltuite din subvenției de furnizo

si 2018 , costul mediu pe beneficiar al serviciilor sociale furnizate de ă Socială a Municipiului Timișoara și costul mediu pe beneficiar din Raportul privind

Județului Timiș pentru anul 2017. Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 prevede la art. 5, alin. (1) ”Evaluarea

ționarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor se realizează de către comisia de evaluare ”, iar la alin. (2) se precizează ”Componenţa, modul de organizare şi

se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.” Prin art. 6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 sunt stabilite

țiilor, fundațiilor, cultelor, prin art. 7, alin. (1) se reglementează modul de verificare pe ții informațiilor prezentate de solicitanți, iar la art. 72 se precizează ”În situa

punctajul maxim care poate fi acordate pentru fiecare din criteriile de se aprobă prin hotărârea consiliului local”. de beneficiari este nevoie de acordarea mai multor tipuri de servicii sociale.

Prin Ordinul ministrului muncii nr. 1838/2014 se menționează că de la bugetul de stat pot fi finan și din bugetul local să se acorde subvenție pentru anumite tipuri de

servicii sociale acordate complementar, urmând ca unitatea de asistență socială să justifice complementaritatea

În vederea încadrării în sumele prevăzute în bugetul local cu destinația de subvenție se aprobarea prin hotărâre de consiliu local a unor criterii de departajare a unităților de asistenț

și punctaj. La stabilirea criteriilor de departajare se ține cont de misiunea autorităților publice locale de la

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

ăți, Locuințe protejate, ă pentru victimele violenței

ă pentru persoane fără adăpost, Adăposturi de noapte pentru persoane fără adăpost, Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, Centre de zi

ți, Centre de zi pentru copii: copii în familie, copii separați sau în risc de

metodologice de aplicare ările ulterioare, art. 1, alin (1) se stabilesc condiții

țiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, ții de la bugetele locale dacă

țiile de eligibilitate. În scopul îndeplinirii condiției de eligibilitate menționate la art. 1, alin ”, asociațiile, fundațiile

și cultele solicitante de subvenții din bugetul local al municipiului Timișoara vor demonstra în mod ția centrelor de zi pentru

ția va fi de minim 5% în bani și minim 5 % în natură. Conform Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998, art. 2, alin (2) ”Din bugetele locale se

ților de asistență socială, țiile se utilizează exclusiv

ă la art. 2, alin. (1) din Legea 34/1998 cu țiilor acordate nu poate depăși costul

ă socială de stat, cu profil similar, e”, iar H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru

țiile de asistență socială publice, icii sociale nivelul subvenției să fie conform

acestora. Acolo unde nu există aprobate standarde minime de cost, la propunerea pentru nivelul maxim al ției de furnizorii privați

, costul mediu pe beneficiar al serviciilor sociale furnizate de șoara și costul mediu pe beneficiar din Raportul privind

Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 prevede la art. 5, alin. (1) ”Evaluarea și comisia de evaluare și selecționare,

Componenţa, modul de organizare şi

t stabilite criteriile de evaluare ă modul de verificare pe

se precizează ”În situația acordării care poate fi acordate pentru fiecare din criteriile de

de beneficiari este nevoie de acordarea mai multor tipuri de servicii sociale. ă că de la bugetul de stat pot fi finanțate servicii

ție pentru anumite tipuri de ă socială să justifice complementaritatea

ția de subvenție se propune ților de asistență socială cu

ților publice locale de la

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

SERVICIUL STRATEGII

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul

e

nivelul Municipiului Timi acordându-se prioritate serviciilor sociale de preven

În baza celor prezentate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înfiin Normei metodologice de aplicare a prevederilor ale Legii 292/2011 și ale art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală

1. Aprobarea constituirii Comisiei d personalitate juridică, care înfiin subvenții de la bugetul local în anul 2019

1. Farkas Imre – Viceprimar al Municipiului Timi asistenței sociale 2. Consilier local 3. Consilier local 4. Rodica Surducan

Municipiului Timișoara 5. Codruța Darida 6. Valentina Litră 7. Angela Ciupa 8. Mihaela Buzilă 9. Roxana Boncea 10. Carmen Nobel 11. Sara Tătaru 12. Eugen Dabaca 13. Adriana Jurchela 14. Sorin Radu 15. Aurica Mitre 16. Anca Găină – Secretar

17. Aprobarea unei contribu organizațiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilită în natură;

18. Aprobarea Regulamentului de organizare asociațiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Le 34/1998 pentru anul 2019, în completarea resurselor proprii (anexa 1);

19. Aprobarea Grilei de evaluare cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit le acordarea subvențiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII-PROGRAME

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

Timișoara în ceea privește măsurile de asistență socială din comunitate, se prioritate serviciilor sociale de prevenție.

și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor țiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale

potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistenț Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 cu modificările și complet

și ale art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind

PROPUNEM:

Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, care pot primi

de la bugetul local în anul 2019 cu următoarea componență:

Viceprimar al Municipiului Timișoara delegat cu atribuții în domeniul

Consilier local – Luminița Țundrea Consilier local – Barabas Lorenzo Flavius

Rodica Surducan – Director General Adj. al Direcției de Asistenț șoara

ța Darida Valentina Litră Angela Ciupa-Rad

Mihaela Buzilă-Petrescu Roxana Boncea

Adriana Jurchela

Secretar Aprobarea unei contribuții financiare din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru

țiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilități caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani

Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a țiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Le

, în completarea resurselor proprii (anexa 1); Aprobarea Grilei de evaluare și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și

cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit le țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr.

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

ă socială din comunitate,

și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor țiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale

ți de asistență socială, ale și completările ulterioare,

și ale art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind

și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu ă socială, care pot primi

șoara delegat cu atribuții în domeniul

ției de Asistență Socială a

minim 10% (în bani) pentru țiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi

ia va fi de minim 5% în bani și minim 5 %

și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a țiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr.

și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită

țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr.

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI DIRECȚIA DE ASISTENȚ

SERVICIUL STRATEGII

Sediu administrativ: Str. Ioan Plavo Sediu social: Bulevardul

e

34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează

20. Aprobarea liniilor prioritare pentru finan privind acordarea unor subven înființează și administrează unită

21. Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social (anexa 4); 22. Aprobarea Serviciilor complementare subven

34/1998 privind acordarea unor subven acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiin pe anul 2019 (anexa 5);

23. Aprobarea Criteriilor de departajare a 6).

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECTOR GENERAL ADJ., JR. RODICA SURDUCAN SERVICIUL STRATEGII PROGRAME

Codruța Darida Mihaela Buzil

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ,,În slujba oamenilor”

SERVICIUL STRATEGII-PROGRAME

tr. Ioan Plavoșin, Nr. 21, Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax. 0256/220583 e-mail: [email protected]

34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială (anexa 2);

Aprobarea liniilor prioritare pentru finanțarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridic

strează unități de asistență socială, pe anul 2019 (anexa 3); Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social (anexa 4); Aprobarea Serviciilor complementare subvenționate din bugetul local, conform Legii nr.

area unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înființează și administrează unită

Aprobarea Criteriilor de departajare a unităților de asistență socială cu acela

Ă SOCIALĂ

SERVICIUL STRATEGII PROGRAME Întocmit, ța Darida Mihaela Buzil

Eugen Dabîca

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate unităţi de asistenţă socială (anexa 2);

țarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care

Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social (anexa 4);

ționate din bugetul local, conform Legii nr. ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România,

ă unități de asistență socială,

ă socială cu același punctaj (anexa

Întocmit, ța Darida Mihaela Buzilă-Petrescu

Eugen Dabîca

ROMÂNIA
1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ
IT TTX LOST IT IT TI

Atasament: Anexa_7.pdf

1

ANEXA Nr. 7

CERERE

de solicitare a subvenţiei în temeiul Legii nr.34/1998*)

*) Cererea şi anexele la aceasta se vor completa în 3 exemplare.

I. Date despre asociaţie/fundaţie/cult recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii

sociale potrivit legii

1. Denumirea:

Asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii

sociale potrivit legii, ..........................................cu sediul în.........................................................

......................................................(localitatea, strada, sector/judeţ), tel. ......................................

2.Dobândirea personalităţii juridice:

Hotărârea nr. .................din data de....................., pronunţată de................................................

Certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în

România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii ......................................

3. Codul fiscal nr. .............., emis de .................................... din data de ....................................

4. Nr. contului bancar ......................................., deschis la Banca ............................................, cu sediul

în ....................................................................................................................................

5. Date personale ale preşedintelui asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca

furnizor de servicii sociale potrivit legii:

Numele.................................prenumele..............................,domiciliul............................................................

......................................................................................................(localitatea, strada, sector/judeţ), tel

.....................................

6. Date personale ale responsabilului financiar al asociaţiei/fundaţiei/cultului

recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii

Numele..................................prenumele............................,domiciliul.............................................................

................................................................................(localitatea, strada, sector/judeţ),

tel.......................................

II. Experienţa asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii

sociale potrivit legii în domeniul serviciilor de asistenţă socială

1.Proiecte derulate în ultimele 12 luni:

Titlul proiectului .................................. ......................................., anul..............................

Parteneri în proiect .............................................................................................................

Natura parteneriatului..........................................................................................................

Descrierea pe scurt a proiectului..........................................................................................

2. Venituri totale din ultimele 12 luni:

.......................................................................................................................................................

2

3. Cheltuieli cu serviciile de asistenţă socială din ultimele 12 luni:

.......................................................................................................................................................

3.1. Cheltuieli totale în ultimele 12 luni: .......................................................................................................................................................

4.Asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit

legii desfăşoară servicii de asistenţă socială:

-la nivel local ..................................................................................(precizaţilocalitatea)

- la nivel de judeţ/judeţe ..................................................................(precizaţijudeţul/judeţele)

III. Subvenţia solicitată de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local, în anul ............... este de

...............................lei, pentru un număr mediu lunar de................persoane asistate, conform

anexelor A şi B la prezenta cerere, după cum urmează:

Nr.

crt.

Denumirea unităţii de asistenţă socială Judeţul în care

are sediul

unitatea de

asistenţă socială

Numărul mediu

lunar al

persoanelor

asistate

Subvenţia

solicitată

(lei)

TOTAL:

Subsemnata/Subsemnatul ..........................................., posesor/posesoare a/al buletinului/ cărţii

de identitate seria ........... nr........................., eliberat/eliberată la data de................................de

către............................................................, împuternicit/împuternicită de consiliul director

alasociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de serviciisociale potrivit

legii...................... ........... prin Hotărârea nr ............................................... /.............................,

cunoscând prevederile art. 292 d) in Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria

răspundere următoarele:

- datele, informaţiile şi documentele prezentate corespund realităţii;

- asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii nu

are sume neachitate la scadenţă către persoane fizice sau juridice ori bunuri urmărite în vederea executării

silite,

mă angajez ca suma de ..................... să o utilizez în scopul acordăriiserviciilor sociale, conform datelor

prezentate în anexele A şi B la prezenta cerere.

Persoana împuternicită, Responsabil financiar, .................................., ....................................

(semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila)

Data...........................

3

ANEXA A la cerere

FIŞA TEHNICĂ privind unitatea de asistenţă socială

1. Unitatea de asistență socială: denumirea ................................................................................................................................... tipul de unitate ............................................................................................................................ 2. Sediul unității de asistență socială......................................................................................... ........................................................................(localitatea, strada, nr., sector/județ), tel ........................... 3. Justificarea unității de asistență sociala în raport cu necesitățile și prioritățile de asistență socială ale comunității: - descrieți problemele sociale existente în comunitate și, daca este posibil, oferiți date cantitative și calitative ale acestora; - precizați, dacă este cazul, alți furnizori de servicii de asistență socială existenți în comunitate, precum și tipul serviciilor acordate; - precizați problemele sociale cărora le răspund serviciile de asistență socială acordate de unitatea de asistență socială. 4. Serviciile de asistență socială acordate................................................................................. .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... ..............................................................................................(rezumați în maximum 10 rânduri) 5. Date despre persoanele asistate: 5.1. Persoanele asistate sunt rezidente în...................................(precizati localitatea/localitatile) 5.2. Numarul de persoane asistate....................................................................................... 5.3. Criterii de selecționare a persoanelor asistate ....................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... ................................................................................................................. 6. Descrierea unității de asistență socială: 6.1. Funcționează din anul ........................................................................................................... 6.2.Planificareaactivităților.......................................................................................................... (în maximum 3 pagini descrieți activitățile derulate în unitatea de asistență socială și planificarea acestora) 6.3. Parteneri în proiect și natura parteneriatului ......................................................................... .......................................................................................................................................................................... ...........................................................(prezentați în copie convențiile de parteneriat) 6.4. Acordarea serviciilor de asistență socială: 6.4.1. Instrumente de lucru utilizate (anchete sociale, plan individualizat, contract de furnizare de servicii sociale, raport de evaluare inițială, raport de evaluare complexă) .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .............................................................................................(înainte de a

4

descrie instrumentele de lucru utilizate, menționați numele standardului de calitate aplicat și actul normativ prin care a fost aprobat) 6.4.2. Proceduri de evaluare a serviciilor de asistență socială............................................. 6.4.3. Date tehnice referitoare la unitatea de asistență socială: a) în cazul unitatii care asista persoanele la sediul acesteia: - suprafata locuibilă/persoana asistată..........................................................................................; - condiții de cazare, numarul de persoane/dormitor ....................................................................; - condiții de petrecere a timpului liber ........................................................................................; - condiții de comunicare cu exteriorul ........................................................................................; - condiții de servire a mesei ........................................................................................................; - alte condiții în funcție de tipul de servicii de asistență socială acordate ................................. ............................................................................................................................................. - grupurile sanitare: .....................................la .................................................persoane asistate; - 1 lavabou la ...................................... persoane asistate; - 1 duș/cadă la ..................................... persoane asistate; - condițiile de preparare și servire a hranei .................................................................................; b) în cazul unității care asistă persoanele la domiciliul acestora: - frecvența intervențiilor, numarul de vizite/săptămână .............................................................; - posibilități ale persoanei asistate de comunicare cu alte persoane asistate sau cu familia .....................................................................................................................................................; - posibilități ale persoanei asistate de comunicare cu unitatea de asistență................................ .....................................................................................................................................................; - condiții de transport al mesei ...................................................................................................; - operativitatea intervenției ................................................................................................. 6.4.4. Date privind personalul de specialitate al unității de asistență socială (personal calificat/persoane asistate) ................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... .......................................................................................................................................................................... ....................................................................................................... 6.4.5. Procedura prin care persoanele asistate își pot exprima nemulțumirile privind serviciile primite ................................................................................................................................. 7. Resurse umane: 7.1. Numarul total de personal:..............., din care: -de conducere ..............................................................................................................................; -de execuție .................................................................................................................................; - cu contract individual de muncă................................................................................................; - cu contract de voluntariat ...................................., din care .........................persoane vârstnice. 7.2. Personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate auxiliar. Se completează pentru fiecare funcţie: Funcţia/profesie/ocupaţie/calificare/încadrarea în Clasificarea ocupaţiilor din România (şase caractere): a)..................................................................................................................................................; b)..................................................................................................................................................; c).................................................................................................................................................... 7.3. Personal de specialitate implicat direct în acordarea serviciilor de asistență socială: - număr.......................................................................................................................................... - responsabilități............................................................................................................................ 8. Date privind coordonatorul unității de asistență socială: Numele.............................prenumele ................................, profesia............................................

5

Funcția în asociaţie/fundaţie/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii.......................................................................................................... Angajat cu contract individual de muncă ..................................................................................... ....................................................................................................................................................... 9. Patrimoniul unității de asistență socială (Precizați valoarea.): -construcții.................................................................................................................................... - terenuri........................................................................................................................................ - alte mijloace fixe......................................................................................................................... - mijloace de transport................................................................................................................... 10. Rezultate preconizate în urma acordării subvenției................................................................. .......................................................................................................................................................

Persoana împuternicită, Responsabil financiar, .................................., ......................................

(semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila)

Data...........................

6

ANEXA B la cerere

DATE privind bugetul unităţii de asistenţă socială

în anul 2019

Denumirea unităţii de asistenţă socială .................................., sediul .......................................... ....................................................................................................................................................... Număr de persoane asistate lunar .........., subvenţia lunară/persoană asistată ...........................lei I.Bugetul

mii lei Denumirea indicatorului TOTAL Trim.I Trim. II Trim. III Trim.

IV Venituri totale, din care:

1. Venituri ale asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii)1

2. Subvenţie acordată în temeiul Legii nr. 34/1998 Cheltuieli totale, din care:2)-3)

1. Cheltuieli de personal4) 2. Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate 3. Cheltuieli pentru încălzirea şi prepararea hranei 4. Cheltuieli cu iluminatul 5. Cheltuieli pentru plata serviciilor, apă, canal,

salubrizare, telefon

6. Cheltuieli cu materiale didactice pentru persoanele asistate

7. Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament pentru persoanele asistate

8. Cheltuieli de transport pentru persoane asistate şi însoţitorii lor

9. Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate

10. Cheltuieli cu materiale pentru curăţenie pentru persoanele asistate

11. Cheltuieli pentru funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială5)

12. Alte cheltuieli (consumabile de birou, piese de schimb, reparaţii etc.)

1)La veniturile provenite din donaţii, sponsorizări şi alte venituri se vor evidenţia şi bunurile în natură la prețul pieței. 2)Cheltuielile prevăzute la pct. 1-11 nu pot fi sub nivelul subvenţiei acordate de la bugetul destat sau, după caz, de la bugetul local. 3)Din subvenţia acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 4)Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli cu salariile de încadrare a personalului calificat în domeniul asistenţei sociale, care participă efectiv la acordarea serviciilor de asistenţă socială. 5)Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de

transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială.

7

II. Natura cheltuielilor pentru care se solicită subvenţie.

mii lei Denumirea indicatorului Cheltuieli

totale Din subvenţii în baza Legii 34/1998

Din venituri proprii

1. Cheltuieli de personal4) 2. Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate 3. Cheltuieli pentru încălzirea şi prepararea hranei 4. Cheltuieli cu iluminatul 5. Cheltuieli pentru plata serviciilor, apă, canal,

salubrizare, telefon

6. Cheltuieli cu materiale didactice pentru persoanele asistate

7. Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament pentru persoanele asistate

8. Cheltuieli de transport pentru persoane asistate şi însoţitorii lor

9. Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate

10 Cheltuieli cu materiale pentru curăţenie pentru persoanele asistate

11 Cheltuieli pentru funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială5)

12 Alte cheltuieli (consumabile de birou, piese de schimb, reparaţii etc.)

TOTAL III. Cheltuieli curente de funcţionare lunare în unitatea de asistenţă socială ......................... ....................................................................................................................................................... IV. Costul mediu de întreţinere a unei persoane asistate/lună (cheltuielile curente de funcţionare lunare raportate la numărul de beneficiari/lună)........................................................

Persoana împuternicită, Responsabil financiar, .................................., ......................................

(semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila)

Data...........................

Atasament: Anexa_5.pdf

1

Anexa nr. 5 la HCL nr. ___________din __________

SERVICII COMPLEMENTARE

subvenționate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor

subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca

furnizori de servicii sociale, care înființează și administrează unități de asistență socială,

pe anul 2019

1. Un beneficiar de servicii sociale nu poate beneficia simultan de serviciile acordate de

două sau mai multe unități de asistență socială, ambele finanțate de la bugetul local al

municipiului Timișoara, excepție putând face numai serviciile acordate complementar.

2. Se consideră servicii acordate complementar următoarele tipuri de servicii:

a. Centru de zi pentru persoane cu dizabilități – locuință protejată pentru persoane

cu dizabilități. Se vor evidența cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip

de serviciu pentru a se evita dubla finanțare.

b. Îngrijire la domiciliu persoane vârstnice – masă la cantina socială. Se vor

evidența cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se

evita dubla finanțare.

c. Centru de zi pentru copii – masă la cantina socială publică. Se vor evidența

cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita

dubla finanțare.

d. Centre rezidențiale de asistență și reintegrare socială pentru persoane fără

adăpost – masă de la cantina socială publică. Se vor evidența cheltuielile cu

activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanțare.

e. Centre rezidențiale de asistență și reintegrare socială pentru persoane fără

adăpost – centre de zi pentru persoane cu dizabilități. Se vor evidența

cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita

dubla finanțare.

f. Adăposturi de noapte – centre de zi pentru persoane cu dizabilități. Se vor

evidența cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se

evita dubla finanțare.

2

3. În cazul serviciilor sociale complementare, subvenționarea se va face după cum

urmează:

a. Pentru serviciile sociale menționate la punctul 2, lit. c, în cazul mesei la

cantina socială publică serviciile se decontează luând în calcul o alocație

zilnică de hrană în valoare de 12 lei pentru maxim 21 de zile pe

lună,actualizată prin acte normative legale.

b. Pentru serviciile sociale menționate la punctul 2, lit. d, în cazul mesei la

cantina socială publică serviciile se decontează luând în calcul o alocație de

hrană în valoare de 16,60 lei pentru maxim 31 de zile pe lună, actualizată prin

acte normative legale.

c. Un beneficiar primește subvenție pentru cele două servicii sociale

complementare, la valoarea stabilită prin hotărârea consiliului local.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

JR.RODICA SURDUCAN

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit,

Codruța Darida Angela Ciupa Rad Sara Tătaru Mihaela Buzilă Petrescu Roxana Boncea Adriana Jurchela Carmen Nobel Anca Elena Găină Aurica Mitre Valentina Litră Eugen Dabîca Sorin Radu

Atasament: Anexa_6.pdf

Anexa 6 la HCLMT nr. __________ din ___________

CRITERII DE DEPARTAJARE a unităților de asistență socială cu același punctaj

1. Departajarea unităților de asistență socială cu același punctaj se face în vederea

încadrării în bugetul aprobat. 2. Asociațiile, fundațiile și unitățile de cult recunoscute în România, acreditate ca

furnizori de servicii sociale, care au același punctaj și vor fi selectate în urma aplicării criteriilor de departajare, se vor aproba printr-o hotărâre de consiliu local.

3. Încadrarea în tipuri de servicii prevalează asupra categoriei de beneficiari. 4. Ordinea de priorități aplicabilă categoriei de servicii sociale este următoarea:

1. Centre de zi 2. Servicii de îngrijire la domiciliu 3. Locuințe protejate 4. Centre de primire în regim de urgență 5. Centre rezidențiale 6. Adăpost de noapte 7. Cantine sociale

5. Ordinea de priorități aplicabilă categoriei de beneficiari este următoarea: 1. copii/familie 2. persoane adulte cu dizabilități 3. persoane fără adăpost 4. persoane vârstnice 5. victimele violenței domestice 6. tineri în dificultate 7. persoane în risc de sărăcie

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

JR.RODICA SURDUCAN

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit,

Codruța Darida Angela Ciupa Rad Sara Tătaru Mihaela Buzilă Petrescu Roxana Boncea Adriana Jurchela Carmen Nobel Anca Elena Găină Aurica Mitre Valentina Litră Eugen Dabîca Sorin Radu

Atasament: Anexa_4.pdf

1

Anexa 4 la HCLMT nr. _____________ din __________

Categorii de cheltuieli

subvenționate din bugetul local, conform Legii 34/1998 pentru asociațiile, fundațiile și cultele care administrează unități de asistență socială, în anul 2019

1.Lista cheltuielilor aferente serviciului social :

Centru rezidențial pentru persoane adulte cu dizabilități Locuințe protejate – 8790 CR-D-VII

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru: • personalul de conducere, • personalul de specialitate de îngrijire si asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar, • personalul administrativ, gospodărie, întreținere-reparații, deservire, *se decontează doar dacă ponderea personalului de specialitate este de minim 60% din totalul cheltuielilor de personal pentru care se solicită subvenția, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102);

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

2

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) dietetician (226502); f) fiziokinetoterapeut (226401); g) fizioterapeut (226402); h) kinetoterapeut (226405); i) infirmieră (532103); j) instructor de ergoterapie (223003); k) instructor logoped (226601); l) logoped (226603); m) medic specialist (2212) n) medic de medicină de familie (221108); o) nutriţionist şi dietetician (226503); p) pedagog social (341202); r) pedagog de recuperare (235205); s) psiholog (263411); ș) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); t) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); ț) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); u) psihopedagog (263412); v) specialist în angajare asistată (263507); x) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); y) tehnician asistenţă socială (341201); z) terapeut ocupaţional (263419); aa) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); bb)ingrijitoare la unitati de ocrotire sociala si sanitara (532104) C) Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic economist, contabil, inspector resurse umane;

3

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii, ; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența, facturi, note de recepție, bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

4

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii de cazare și masă (tabere)  servicii întreținere si curățenie  servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

personal ale beneficiarilor unității de asistență socială subvenționate ,

 servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele asistate ;

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății;

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

5

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

8 Cheltuieli de transport pentru persoanele asistate şi însoţitori;

Factura, lista de prezenta cu persoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

10 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

11 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii.

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

6

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. În cazul serviciilor de tip rezidențial se vor deconta cheltuieli din subvenție proporțional cu numărul zilelor în care beneficiarii de servicii sociale au fost prezenți

în unitatea de asistență socială. Pentru decontarea la nivelul maxim aprobat al subvenției/beneficiar se solicită o prezență de 100% în unitatea de asistență socială. Se vor accepta absențe din unitățile de tip rezidențial numai în cazuri bine motivate, cum ar fi spitalizare, învoiri pentru vizite în familie, participări la evenimente sportive sau de altă natură, tabere.

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați.

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

7

2.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial pentru tineri în dificultate

8790 CRT-I

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire, *se decontează doar dacă ponderea personalului de specialitate este de minim 60% din totalul cheltuielilor de personal pentru care se solicită subvenția, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); e) dietetician (226502); f) instructor de ergoterapie (223003); g) instructor educator pentru activități de resocializare (263508)

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

8

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

h) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); i) pedagog social (341202); j) psiholog (263411); k) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); l) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); m) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); n) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403) o) psihopedagog (263412); p) specialist în angajare asistată (263507); q) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); r) tehnician asistenţă socială (341201); s) terapeut ocupaţional (263419); ș) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913) C) Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic, economist, contabil, inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii, ; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența, facturi, note de recepție, bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

9

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

persoanele asistate; prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii de cazare și masă (tabere)  servicii întreținere si curățenie  servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

personal ale beneficiarilor unității de asistență socială subvenționate ,

 servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

10

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

 servicii de medicina muncii pentru angajații care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele asistate ;

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

8 Cheltuieli de transport pentru persoanele asistate şi însoţitori;

Factura, lista de prezenta cu persoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

11

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

10 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

11 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

12

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. În cazul serviciilor de tip rezidențial se vor deconta cheltuieli din subvenție proporțional cu numărul zilelor în care beneficiarii de servicii sociale au fost prezenți

în unitatea de asistență socială. Pentru decontarea la nivelul maxim aprobat al subvenției/beneficiar se solicită o prezență de 100% în unitatea de asistență socială. Se vor accepta absențe din unitățile de tip rezidențial numai în cazuri bine motivate, cum ar fi spitalizare, învoiri pentru vizite în familie, participări la evenimente sportive sau de altă natură, tabere.

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați.

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

13

3.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial de îngrijire şi asistenţă pentru victimele violenţei în familie(domestice)

Centru de primire în regim de urgenţă – 8790 CR – VD-I

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire, *se decontează doar dacă ponderea personalului de specialitate este de minim 60% din totalul cheltuielilor de personal pentru care se solicită subvenția, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) educator-puericultor (234203); e) instructor de ergoterapie (223003); f) instructor-educator pentru activităţi de resocializare (263508); g) interpret în limbaj mimico-gestual (235202);

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

14

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

h) medic specialist (2212) i) pedagog social (341202); j) psiholog (263411); k) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); l) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); m) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); n) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); o) psihopedagog (263412); p) specialist în angajare asistată (263507); r) tehnician asistenţă socială (341201); q) terapeut ocupaţional (263419); s) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic, economist, contabil,inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii,; e) şofer; f) muncitor calificat; g) muncitor necalificat.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența, facturi, note de recepție, bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii;

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

15

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic, servicii de medicină legală

 servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii întreținere si curățenie  servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

personal ale beneficiarilor unității de asistență socială subvenționate ,

 servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

16

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

 servicii de pază,  servicii de PSI si SSM  RCA pentru mașinile proprietate a furnizorului

de servicii sociale și folosite pentru acordarea serviciilor sociale către beneficiari

 servicii de consultanță juridică pentru persoanele asistate

 Servicii de intretinre si reparatii auto pentru autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele asistate ;

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății;

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

17

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

pentru beneficiari); Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

10 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

11 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din cartea tehnică a autovehiculelor. *Mașinile folosite pentru transport vor fi proprietatea furnizorului de servicii sociale și vor fi folosite pentru transportul beneficiarilor

Factură, bon fiscal cu CIF , FAZ Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianţii pentru autovehiculele care nu sunt în proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile care depășesc consumul normat prevăzut de cartea tehnică a autovehiculului

12 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

18

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. În cazul serviciilor de tip rezidențial se vor deconta cheltuieli din subvenție proporțional cu numărul zilelor în care beneficiarii de servicii sociale au fost prezenți

în unitatea de asistență socială. Pentru decontarea la nivelul maxim aprobat al subvenției/beneficiar se solicită o prezență de 100% în unitatea de asistență socială. Se vor accepta absențe din unitățile de tip rezidențial numai în cazuri bine motivate, cum ar fi spitalizare, învoiri pentru vizite în familie, participări la evenimente sportive sau de altă natură, tabere.

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct.

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

19

4.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele fără adăpost

Centru rezidenţial de asistenţă şi reintegrare socială pentru persoane fără adăpost – 8790 CR –PFA -I

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire, *se decontează doar dacă ponderea personalului de specialitate este de minim 60% din totalul cheltuielilor de personal pentru care se solicită subvenția, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) consilier în domeniul adicţiilor (263502); f) instructor de ergoterapie (223003); g) instructor-educator pentru activităţi de resocializare

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

20

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

(263508); h) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); i) lucrător social pentru persoane cu probleme de dependenţă (341203); j) pedagog social (341202); k) psiholog (263411); l) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); m) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); n) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); o) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); p) psihopedagog (263412); q) specialist în angajare asistată (263507); r) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); s) tehnician asistenţă socială (341201); ș) terapeut ocupaţional (263419); t) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); ț) medic de medicină de familie (221108); medic specialist C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic, economist, contabil,inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii,; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență; *Furnizorul de servicii sociale va opta fie pentru decontarea cheltuielilor cu hrana din subvenție, fie pentru încheierea unei convenții cu cantina socială publică în vederea asigurării hranei beneficiarilor.

Liste de prezența, facturi, note de recepție, bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență; *Nu este eligibilă decontarea cheltuielilor cu hrana în cazul în care furnizorul de servicii sociale a încheiat o convenție cu cantina socială publică.

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se La prima decontare se solicita o nota Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente

21

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii întreținere si curățenie  servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

personal ale beneficiarilor unității de asistență socială subvenționate ,

 taxe pentru obținerea actelor de identitate  servicii asistenta software

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

22

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

 servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele asistate ;

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

8 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății;

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

23

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

9 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

10 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

24

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. În cazul serviciilor de tip rezidențial se vor deconta cheltuieli din subvenție proporțional cu numărul zilelor în care beneficiarii de servicii sociale au fost prezenți

în unitatea de asistență socială. Pentru decontarea la nivelul maxim aprobat al subvenției/beneficiar se solicită o prezență de 100% în unitatea de asistență socială. Se vor accepta absențe din unitățile de tip rezidențial numai în cazuri bine motivate, cum ar fi spitalizare, învoiri pentru vizite în familie, participări la evenimente sportive sau de altă natură, tabere.

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați.

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

25

5.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele fără adăpost

Adăposturi de noapte – 8790 CR –PFA -II

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) consilier în domeniul adicţiilor (263502); f) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); g) lucrător social pentru persoane cu probleme de dependenţă (341203); h) medic de medicină de familie (221108); i) medic specialist (2212)

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

26

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

j) psiholog (263411); k) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); l) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); m) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); n) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); o) psihopedagog (263412); p) specialist în angajare asistată (263507); q) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); r) tehnician asistenţă socială (341201); s) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); ș) lucrător social. C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic, economist, contabil,inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii,; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența , facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii;

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

27

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii întreținere si curățenie  servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

personal ale beneficiarilor unității de asistență socială subvenționate ,

 taxe pentru obținerea actelor de identitate la beneficiari

 servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

28

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

 servicii de pază,  servicii de PSI si SSM

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

6 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

7 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

8 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

29

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

unitatii si asumate prin semnatura 10 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum,

deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. În cazul serviciilor de tip rezidențial se vor deconta cheltuieli din subvenție proporțional cu numărul zilelor în care beneficiarii de servicii sociale au fost prezenți

în unitatea de asistență socială. Pentru decontarea la nivelul maxim aprobat al subvenției/beneficiar se solicită o prezență de 100% în unitatea de asistență socială. Se vor accepta absențe din unitățile de tip rezidențial numai în cazuri bine motivate, cum ar fi spitalizare, învoiri pentru vizite în familie, participări la evenimente sportive sau de altă natură, tabere.

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați.

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

30

6.Lista cheltuielilor aferente serviciului social :

Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice 8810 ID – I

Unități de îngrijire la domiciliu și Îngrijiri persoane la domiciliu (acordate de îngrijitori persoane); Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIA, IIB, IIC; Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIIA. Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) Asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); b) Asistent pentru îngrijirea persoanelor vârstnice (263509); c) Asistent social (263501); d) Îngrijitor bătrâni la domiciliu (532201) e) Îngrijitor bolnavi la domiciliu (532202) f) Îngrijitor la domiciliu (532204); g) Interpret în limbaj mimico-gestual (235202); h) Psiholog (263411);

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

31

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

i) Psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); j) Psiholog în specialitatea psihoterapie (263403) k) Tehnician asistenţă socială (341201); l) Lucrător în limbajul mimico-gestual (516913); m) Infirmieră C) Personalul administrativ, gospodărie, întreținere - reparații, deservire asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) Administrator; b) Funcţionar administrativ, funcționar economic, economist,contabil, inspector resurse umane; c) Casier, magaziner; d) Personal pentru curăţenie spaţii; e) Şofer.

2 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

3 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii întreținere si curățenie  servicii asistenta software  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de

Factura , dovada plății, contract dacă există; Copie după abonament sau bilete transport public Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

32

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

asistență socială subvenționată,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM  RCA pentru mașinile proprietatea furnizorului

de servicii sociale și care asigură transportul îngrijitoarelor/asistentului medical la domiciliul beneficiarilor

 Servicii de intretinre si reparatii auto pentru autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

 Servicii de transport public al îngrijitoarelor/asistentului medical la domiciliul beneficiarilor

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

4 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

5 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

6 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat

Factură, bon fiscal cu CIF ;FAZ. Orice alte documente justificative solicitate de

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianţii pentru autovehiculele care nu sunt în proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile

33

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

din carte tehnica a autovehiculelor *Numai pentrumașinile proprietatea furnizorului de servicii sociale și care asigură transportul îngrijitoarelor/asistentului medical la domiciliul beneficiarilor

DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

care depășesc consumul normat prevăzut de cartea tehnică a autovehiculului.

7 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

34

Precizări:

1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu

acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați. 6. În cazul serviciilor de îngrijire la domiciliu se va respecta HG 978/2015 din 16 decembrie 2015privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile

sociale, anexa 4, punctele 2 și 3, privitoare la numărul de ore de îngrijire profesională de domiciliu, după cum urmează:  pentru persoanele vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilorpersoanelor vârstnice, aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 se vor presta între 10-19 ore de îngrijire la domiciliu/beneficiar/săptămână  pentru persoanele vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIIA, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelorvârstnice, aprobată prin

Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 se vor presta mai puțin de 10 ore de îngrijire la domiciliu/beneficiar/săptămână 7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se

evidențiază distinct 8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

35

7.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de zi pentru pesoane adulte cu dizabilitati

Centre de zi - 8899 CZ - D – I

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire,

*se decontează doar dacă ponderea personalului de specialitate este de minim 80% din totalul cheltuielilor de personal pentru care se solicită subvenția, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) dietetician (226502); f) fiziokinetoterapeut (226401); g) infirmieră (532103);

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

36

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

h) instructor de ergoterapie (223003); i) instructor logoped (226601); j) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); k) interpret în limbaj mimico-gestual - studii superioare (235202); l) kinetoterapeut (226405); m) logoped (226603); n) medic specialist (2212) o) nutriţionist şi dietetician (226503); p) pedagog social (341202); q) psiholog (263411); r) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); s) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); ș) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); t) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); ț) psihopedagog (263412); u) specialist în angajare asistată (263507); v) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); x) tehnician asistenţă socială (341201); y) terapeut ocupaţional (263419); z) fizioterapeut (226402) aa) pedagog de recuperare (235205) bb)ingrijitoare la unitati de ocrotire sociala si sanitara (532104) C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economi, economist, contabil,inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii; e) şofer; f) muncitor calificat; g) muncitor necalificat;

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența , facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

37

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic,  servicii de contabilitate si resurse umane,

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM;

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor

38

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

 servicii de cazare și masă (tabere)  servicii întreținere si curățenie  servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM  RCA la mașinile proprietatea furnizorului de

servicii sociale și care sunt folosite la transportul beneficiarilor

 Servicii de intretinre si reparatii auto pentru autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

enumerate la cheltuieli eligibile.

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele asistate ;

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei;

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

39

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

8 Cheltuieli de transport intern pentru persoanele asistate şi însoţitori (excursii, tabere, evenimente) care au legătura cu furnizarea serviciului social;

Factura,lista de prezenta cupersoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

10 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

11 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din carte tehnica a autovehiculelor *Numai pentru mașinile proprietatea furnizorului de

Factură, bon fiscal cu CIF ;FAZ Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianții pentru autovehiculele care nu sunt în proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile care depășesc consumul normat prevăzut de cartea tehnică a autovehiculului.

40

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

servicii sociale și care sunt folosite pentru transportul beneficiarilor.

ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

12 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii

sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție de minim 5% în bani și minim 5 %.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu

acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați. 6. Pentru a se deconta salariile personalului de specialitate, furnizorul de servicii sociale va demonstra că s-au realizat activități zilnice, în unitatea de asistență socială,

la care au participat unul sau mai mulți beneficiari. 7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se

evidențiază distinct 8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

41

8.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de zi pentru copii in familie, copii separati sau in risc de separare de parinti

Centre de zi pentru copii aflati in situatie de risc de separare de parinti - 8891 CZ - C – II

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire,

*se decontează doar dacă ponderea personalului de specialitate este de minim 80% din totalul cheltuielilor de personal pentru care se solicită subvenția, ** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent social (263501); c) educator-puericultor (234203); d) instructor-educator pentru activităţi de resocializare (263508); e) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); f) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); g) pedagog social (341202); h) psiholog (263411);

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

42

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

i) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); j) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); k) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); l) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); m) psihopedagog (263412); n) tehnician asistenţă socială (341201); C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic, economist, contabil,inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența , facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

43

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

unitatii si asumate prin semnatura ; 4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se

prestează serviciul social; La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii de cazare și masă (tabere)  servicii întreținere si curățenie  servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă

44

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

asistate ; platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

8 Cheltuieli de transport intern pentru persoanele asistate şi însoţitori (excursii, tabere, evenimente) care au legătura cu furnizarea serviciului social;

Factura, lista de prezenta cu persoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

45

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

unității si asumate prin semnătura 10 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele

asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

11 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

46

Precizări :

1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu

acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați. 6. Pentru a se deconta salariile personalului de specialitate, furnizorul de servicii sociale va demonstra că s-au realizat activități zilnice, în unitatea de asistență socială,

la care au participat unul sau mai mulți beneficiari. 7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se

evidențiază distinct 8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

47

9.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de preparare si distribuire a hranei pentru persoane in risc de sărăcie

Cantine sociale - 8899 CPDH – I

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

 personalul de conducere,  personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar,  personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire,

** nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere ; Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) asistent social (263501); b) dietetician (226502); c) nutriţionist şi dietetician (226503); d) tehnician asistenţă socială (341201); e) lucrător social. C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciuluisocial: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, funcționar economic, economist, contabil,inspector resurse umane; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii;

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu sau prima de vacanta. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

48

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

e) şofer; f) muncitor calificat; g) muncitor necalificat

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența , facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura ;

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafata destinata prestarii serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada platii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

49

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

unității si asumate prin semnătura

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

 apă, canal, salubrizare, telefon, internet,  comisioane bancare aferente contului de

subvenție,  servicii de contabilitate si resurse umane,  servicii de cazare și masă (tabere)  servicii întreținere si curățenie  servicii asistenta software  servicii deratizare si dezinsecție  servicii de medicina muncii pentru angajații

care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

 servicii de monitorizare și alarmă,  servicii de pază,  servicii de PSI si SSM  RCA pentru mașinile proprietatea furnizorului

de servicii sociale, folosite la transportul hranei  Servicii de intretinre si reparatii auto pentru

autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

Factura , dovada plății, contract dacă există; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

6 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta către DAS TM în vederea aprobarii, o Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a achiziției, la valori peste 500 lei;

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

50

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

7 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

8 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din carte tehnica a autovehiculelor * Numai pentru mașinile proprietatea furnizorului de servicii sociale, folosite la transportul hranei

Factură, bon fiscal cu CIF ;FAZ Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianții pentru autovehiculele care nu sunt în proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile care depășesc consumul normat prevăzut de cartea tehnică a autovehiculului.

9 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de receptie, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta către DAS TM in vederea aprobariio Notă justificative cu privire la necesitatea si valoarea estimata a reparației; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unitatii si asumate prin semnatura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

51

Precizări :

1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu

acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați. 6. Pentru a se deconta salariile personalului de specialitate, furnizorul de servicii sociale va demonstra că s-au realizat activități zilnice, în unitatea de asistență socială,

la care au participat unul sau mai mulți beneficiari. 7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se

evidențiază distinct. 8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

JR.RODICA SURDUCAN

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit, Codruța Darida Angela Ciupa Rad Anca Elena Găină Sara Tătaru Mitre Auria Mihaela Buzilă Petrescu Valentina Litră Roxana Boncea Eugen Dabîca Adriana Jurchela Sorin Radu Carmen Nobel

52

Atasament: Anexa_3.pdf

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

1

1

Liniile prioritare Pentru finanțarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică,

care înființează și administrează unități de asistență socială, pe anul 2019

1.Centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități

8790 CR - D - VII Locuințe protejate

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 27 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 67/2015 Anexa nr. 2

HG 867/2017, Anexa 1, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare

Pentru locuințele maxim protejate raportul angajat/beneficiar este de minimum 1/1 Pentru locuințele mediu protejate raportul angajat/beneficiar este de minim 1/2 Pentru locuințele minim protejate raportul angajat/beneficiari este de minim 1/4 Personalul de specialitate reprezintă minim 60% din totalul personalului

Variante

Var.I=100% 1800 lei

Var.II= 90% 1620 lei

Var.III=80% 1440 lei

Var.IV=75% 1350 lei

Var.V=70% 1260 lei

Var.VI=60% 1080 lei

Var.VII= 50%

900 lei

2.Centre rezidențiale pentru tineri în dificultate

8790 CRT - I Centre rezidențiale pentru tineri în dificultate

Ordinul ministrului muncii nr.

HG 867/2017, Anexa 1, Regulament – cadru de organizare și funcționare a

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul

Variante

Var.I=100% 750 lei

Var.II= 90% 675 lei

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

2

2

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 18 persoane)

2126/2014 Anexa nr. 3

serviciului social cu cazare

angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu Personalul de specialitate reprezintă minim 60% din totalul personalului

Var.III=80% 600 lei

Var.IV=75% 563 lei

Var.V=70% 525 lei

Var.VI=60% 450 lei

Var.VII= 50%

375 lei

3.Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru victimele violenței în familie (domestice)

8790 CR - VD - I Centre de primire în regim de urgență

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 10 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 1343/2015 Anexa nr. 1

HG 867/2017, Anexa 1, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu Personalul de specialitate reprezintă minim 60% din totalul personalului

Variante

Var.I=100% 1380 lei

Var.II= 90% 1242 lei

Var.III=80% 1104 lei

Var.IV=75% 1035 lei

Var.V=70% 966 lei

Var.VI=60% 828 lei

Var.VII= 50%

690 lei

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

3

3

4.Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoanele fără adăpost 8790 CR - PFA - I Centre rezidențiale de

asistență și reintegrare socială pentru persoane fără adăpost

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 45 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 2126/2014 Anexa nr. 4

HG 867/2017, Anexa 1, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu Personalul de specialitate reprezintă minim 60% din totalul personalului

Nivel subvenție cheltuieli curente de funcționare

Nivel cheltu ieli cu hrana de la cantin e public e

Total finanța re din bugetu l local

Variante 514,6

Var.I= 100%

750 1264,6

Var.II= 90%

675 1189,6

Var.III= 80%

600 1114,6

Var.IV= 75%

563 1077,6

Var.V=

525 1039,6

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

4

4

70% Var.VI= 60%

450 964,6

Var.VII= 50%

375 889,6

8790 CR - PFA - II

Adăposturi de noapte

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 70 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 2126/2014 Anexa nr. 5

HG 867/2017, Anexa 1, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu

Variante Var.I=100% 600 lei Var.II= 90% 540 lei Var.III=80% 480 lei Var.IV=75% 450 lei Var.V=70% 420 lei Var.VI=60% 360 lei Var.VII= 50%

300 lei

5.Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice 8810 ID – I

Unități de îngrijire la domiciliu și Îngrijiri persoane la domiciliu (acordate de îngrijitori persoane)

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 27 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 2126/2014 Anexa nr. 8

HG 867/2017, Anexa 3, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social furnizat la domiciliu

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu

Variante Var.I=100% 650 lei

Var.II= 90% 585 lei

Var.III=80% 520 lei

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

5

5

Var.IV=75% 488 lei

Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIA, IIB, IIC

Îngrijirea la domiciliu se acordă între 10 și 19 ore pe săptămână

Var.V=70% 455 lei

Var.VI=60% 390 lei

Var.VII=50% 325 lei

Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIIA

Îngrijirea la domiciliu se acordă mai puțin de 10 ore pe săptămână

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 70 persoane)

6.Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități

8899 CZ - D - I Centre de zi

(nr.beneficiari estimati pe

Ordinul ministrului muncii nr.

HG 867/2017, Anexa 2, Regulament – cadru de organizare și funcționare a

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul

Variante Var.I=100% 1616 lei Var.II= 90% 1454 lei

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

6

6

anul 2019 – 196 persoane)

67/2015 Anexa nr. 3

serviciului social de zi

angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu Personalul de specialitate reprezintă minim80% din totalul personalului

Var.III=80% 1293 lei Var.IV=75% 1212 lei Var.V=70% 1131 lei Var.VI=60% 970 lei Var.VII= 50%

808 lei

7.Centre de zi pentru copii: copii în familie, copii separați sau în risc de separare de părinți

8891 CZ- C- II Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 76 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 31/2015 Anexa nr. 13

HG 867/2017, Anexa 2, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social de zi

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu Personalul de specialitate reprezintă minim80% din totalul personalului

Nivel subvenție cheltuieli curente de funcționare

Nive l chelt uieli cu hran a de la canti ne publi ce

Total finanțar e din bugetul local

Variante 252 Var.I=

688 940

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

7

7

100% Var.II= 90%

619 871

Var.III= 80%

550 802

Var.IV= 75%

516 768

Var.V= 70%

482 734

Var.VI= 60%

413 665

Var.VII= 50%

344 596

8.Centre de preparare și distribuire a hranei pentru persoane în risc de sărăcie

8899 CPDH - I Cantine sociale

(nr.beneficiari estimati pe anul 2019 – 260 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 2126/2014 Anexa nr. 9

HG 867/2017, Anexa 2, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social de zi

În Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare nu este specificat raportul angajat-beneficiar pentru acest tip de serviciu

Variante Var.I=100% 530 lei Var.II= 90% 477 lei Var.III=80% 424 lei Var.IV=75% 398 lei Var.V=70% 371 lei Var.VI=60% 318 lei Var.VII= 50%

265 lei

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

8

8

Total buget estimat lunar Varianta I=100% 703974 lei Varianta.II= 90% 633483 lei Varianta III=80% 563188 lei Varianta IV=75% 528177 lei Varianta V=70% 492773 lei Varianta VI=60% 422478 lei Varianta VII=50% 351987 lei

Total buget estimat anual Varianta I=100% 8447688 lei Varianta.II= 90% 7601796 lei Varianta III=80% 6758256 lei Varianta IV=75% 6338124 lei Varianta V=70% 5913276 lei Varianta VI=60% 5069736 lei Varianta VII=50% 4223844 lei

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Raportul angajat-beneficiar, conform Regulamentului-cadru

Procent personal de specialitate

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2018

9

9

Precizări: 1. Un beneficiar de servicii sociale nu poate primi subvenție în baza Legii nr. 34/1998 atât de la bugetul de stat cât și de la bugetul local. 2. Un beneficiar de servicii sociale nu poate beneficia simultan de serviciile acordate de două sau mai multe unități de asistență socială, ambele finanțate de la

bugetul local al municipiului Timișoara, excepție putând face numai serviciile acordate complementar, menționate în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECTOR GENERAL ADJUNCT JR.RODICA SURDUCAN ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit,

Codruța Darida Angela Ciupa Rad Sara Tătaru Mihaela Buzilă Petrescu Roxana Boncea Adriana Jurchela Carmen Nobel Anca Elena Găină Aurica Mitre Valentina Litră Eugen Dabîca Sorin Radu

Atasament: Anexa_2.pdf

1

Anexa 2 la HCLMT nr. _____________ din __________

GRILA DE EVALUARE și CRITERIILE DE EVALUARE ŞI SELECŢIONARE a asociaţiilor, fundaţiilor și cultelor recunoscute în România,

acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită acordarea subvențiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara,conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea

unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

pentru anul 2019 Prezenta grilă de evaluare se întocmeşte pentru fiecare unitate de asistenţă socială a asociaţiei/fundaţiei evaluate. Denumirea asociaţiei/fundaţiei solicitante _______________________________________ Denumire unitate de asistență socială (conform Anexei A la Cererea de solicitare a subvenției) ______________________________________________________ Etapa 1 - Verificarea respectării termenului de depunere a documentaţiei – subcomisia I Nr./data înregistrării ……………………………… Rezultatul etapei(1): (1)Se bifează. Documentaţia a fost depusă în termenul legal, procesul de evaluare continuă. [] Documentaţia nu a fost depusă în termenul legal, procesul de evaluare este sistat. []

Membrii comisiei (numele și prenumele)

Semnătura Data

Etapa 2 – Verificarea administrativă - subcomisia I Tipul documentului Rezultatul

verificării ( 2) Observații (3)

DA NU a) Cererea de solicitare a subvenţiei (incluzând

anexele A și B), conform modelului prevăzut înanexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, aprobate prin HotărâreaGuvernului nr. 1.153/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în original

b) Ultimul bilanţ contabil, înregistrat la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș, în copie

c) Balanţa contabilă de verificaredin luna anterioară termenului de depunere a documentelor, în copie

d) Certificat de atestare fiscală, emis de organul fiscal local și central din care să rezulte că nu are datorii, valabil la data depunerii cererii, în original

2

(2) Se bifează. (3) Este obligatoriu a se completa pentru rezultatul NU. Se elimină unitatea de asistenţă socială pentru care nu este prezentat unul dintre documentele de mai sus Membrii comisiei (numele și

prenumele) Semnătura Data

Etapa 3 - Verificarea eligibilităţii– subcomisia I Verificarea îndeplinirii de către asociaţie/fundaţie a condiţiilor de eligibilitate

Condiția Documentul analizat Rezultatul verificării ( 6)

Observații (7)

DA NU 1. Desfășoară servicii

de asistență socială la nivel local, iar persoanele asistate sunt rezidente în Municipiul Timișoara

Cererea de solicitare subvenție: Cap. II pct. 4 Anexa A la Cererea de solicitare a subvenției: Pct. 5

2. Este persoană juridică română de dreptprivat fără scop patrimonial, constituită,acreditată și licenţiată să acorde serviciisociale, potrivit legii

Registrul Furnizori de servicii sociale acreditați în baza Legii 197/2012 (site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale)

3. Deține licență de funcționare pentru serviciile sociale pentru care se solicită subvenție

Registrul Servicii sociale acreditate în baza Legii 197/2012 (site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale)

4. Solicită subvenții în completarea resurselor financiare proprii, prezentând o contribuție financiară din veniturile proprii de minim 10%,cu excepția centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, caz în care contribuția este de 5% în bani și 5% în natură.

Cererea de solicitare subvenție, anexa B, punctele I și II

3

(6) Se bifează. (7) Este obligatoriu a se completa pentru rezultatul NU. Rezultatul etapei (8): (8) Se bifează. Asociaţia/Fundaţia îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, procesul de evaluare continuă. [] Asociaţia/Fundaţia nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, procesul de evaluare este sistat. []

Membrii comisiei (numele și prenumele)

Semnătura Data

Etapa 4 - Verificarea tehnică – subcomisia I Evaluarea îndeplinirii condiţiilor reglementate prin hotărâre de consiliu local, conform prevederilor legale, pentru acordarea serviciilor de asistenţă socială

Condiția Documentul analizat Rezultatul verificării (9)

Observații (10)

DA NU 1. Se încadrează în liniile de subvenţionare prioritare

Anexa A la Cererea de solicitare a subvenției

2. Pentru acordarea serviciilor de asistenţă socială sunt utilizate şi alte resurse

Anexa A (punctul 9) și Anexa B (punctele I și II) la Cererea de solicitare a subvenției

(9) Se bifează. (10)Este obligatoriu a se completa pentru rezultatul NU. Rezultatul etapei(11): (11) Se bifează. Asociaţia/Fundaţia îndeplineşte condiţiile, procesul de evaluare continuă. [ ] Asociaţia/Fundaţia nu îndeplineşte condiţiile, procesul de evaluare este sistat. [ ]

Membrii comisiei (numele și prenumele)

Semnătura Data

Etapa 5 - Evaluarea de teren– subcomisia 2 Rezultatul raportului de oportunitate(12) (12) Se bifează. Raportul de oportunitate este favorabil acordării subvenţiei, procesul de evaluare continuă. [] Raportul de oportunitate nu este favorabil acordării subvenţiei, procesul de evaluare este sistat. []

Membrii comisiei (numele și prenumele)

Semnătura Data

4

Etapa 6 –Punctaj obținut în urma aplicării criteriilor de evaluare și selecționare – subcomisia 1 Rezultatulaplicării criteriilor de evaluare și selecționare acordării punctajelor pentru unitatea de asistență socială (13) (13) _____________ puncte (14) Se trece la următoarele etapă în cazul unităților de asistență socială care au obținut un punctaj final de cel puțin 60 de puncte Membrii comisiei (numele și

prenumele) Semnătura Data

Etapa 7 - Stabilirea numărului mediu lunar de persoane asistate în unitatea de asistenţă socială pentru care se propune acordarea subvenţiei, subcomisia 1 și subcomisia 2 Număr 1 Număr de persoane pentru care asociaţia/fundaţia solicită

subvenţia

2 Număr de persoane propuse în Raportul de oportunitate PROPUNEREA COMISIEI (15) Dacă este cazul. Justificarea propunerii comisiei: ...................................... Etapa 8 - Stabilirea sumei reprezentând subvenţia care se propune a fi acordată unităţii de asistenţă socială, subcomisia 1 și subcomisia 2 Suma 1 Subvenţia solicitată de asociaţie/fundaţie (lei/an) 2 Subvenţia propusă în Raportul de oportunitate (lei/an) PROPUNEREA COMISIEI (lei/persoană/lună)

(lei/an)

Dacă este cazul. (16)Justificarea propunerii comisiei: ...................................... Membrii comisiei (numele și prenumele) Semnătura Data Nota:

- Procesul de evaluare poate fi sistat în oricare dintre etape dacă nu sunt îndeplinite cerințele aferente etapei respective.

5

Criterii de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care solicită acordarea subvențiilor din partea Consiliului Local al Municipiului Timișoara,

conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor, fundaţiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiinţează şi

administrează unităţi de asistenţă socială

I. Evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor se realizează în baza următoarelor criterii:

a) justificarea unităţii de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii;

b) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociației, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni;

Formula de calcul pentru ponderea cheltuielilor prevăzută la lit. b) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. II.31 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100.

c) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociației, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni

Formula de calcul pentru ponderea cheltuielilor prevăzută la lit. c) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. II.2 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100.

d) resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială;

e) valoarea raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială;

Formula de calcul pentru raportul prevăzut la lit. e) este următoarea: valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. III din anexa B la cerere - date privind bugetul unităţii de asistenţă socială/(valoarea pct. 2 din coloana 1/12).

II. Pentru fiecare dintre criteriile de evaluare şi selecţionare prevăzute, Comisia de evaluare și selecționare constituită la nivelul consiliului local acordă următorul punctaj:

6

a) justificarea unităţii de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii se acordă maximum 20 puncte;

b) pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociației, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni se acordă maximum 20 puncte, după cum urmează:

- pentru intervalul de valori cuprinse între 0%-50% se acordă 0 puncte;

- pentru intervalul de valori cuprinse între 50%-75% se acordă 10 puncte;

- pentru intervalul de valori cuprinse între 75%-100% se acordă 20 puncte;

- pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte;

c) pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociației, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 lunise acordă maximum 10 puncte, după cum urmează:

- pentru intervalul de valori cuprinse între 0%-50% se acordă 0 puncte;

- pentru intervalul de valori cuprinse între 50%-75% se acordă 5 puncte;

- pentru intervalul de valori cuprinse între 75%-100% se acordă 10 puncte;

- pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte;

d)pentru resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială se acordă maximum 35 de puncte

e) pentru nivelul raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială se acordă maximum 15 puncte, după cum urmează:

- pentru intervalul de valori 1-4 se acordă 5 puncte;

- pentru intervalul de valori 4,1-7 se acordă 10 puncte;

- pentru intervalul de valori peste 7 se acordă 15 puncte;

III. Asociaţiile, fundaţiile sau cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenţie numai pentru unităţile de asistenţă socială care, după aplicarea Grilei de evaluare realizează cel puţin 60 de puncte.

Selecţia unităţilor de asistenţă socială care realizează cel puţin 60 de puncte se face în limita bugetului aprobat, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

IV. Punctaj obținut în urma aplicării criteriilor de evaluare și selecționare

Se aplică la fiecare unitate de asistență socială care solicită subvenția

Numele furnizorului ___________________________ Numele unității ___________________________________________

7

Criterii de evaluare și selecționare Punctaj maxim

Motivare Punctaj acordat

Justificarea unităţii de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii

20 Raportul de oportunitate, punctele 1 și 3

Ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociației, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni

20 (Cheltuieli cu serviciile de asistență socială din ultimele 12 luni/Cheltuieli totale în ultimele 12 luni)X 100

Ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociației, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni

10 (Cheltuieli cu serviciile de asistență socială din ultimele 12 luni/Venituri totale din ultimele 12 luni) x 100

Resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială se acordă maximum

35 Raportul de oportunitate, punctele 4.3 și 5

Nivelul raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială

15 Cheltuieli curente de funcționare lunare în unitatea de asistență socială/(Subvenția acordată în temeiul Legii 34 din 1998/12)

Total punctaj

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT

JR.RODICA SURDUCAN

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit,

Codruța Darida Angela Ciupa Rad Sara Tătaru Mihaela Buzilă Petrescu Roxana Boncea Adriana Jurchela Carmen Nobel Anca Elena Găină Aurica Mitre Valentina Litră Eugen Dabîca Sorin Radu

Atasament: Anexa_1_Referat.pdf

Suma acordata/ beneficia

r

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

Suma acordat

a/ benefici

ar/

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

Suma acordat

a/ benefici

ar/

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

Suma acordata/ beneficiar/

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

Suma acordat

a/ benefici

ar/

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

Suma acordat

a/ benefici

ar/

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

Suma acordata

/ beneficia

r/

Subventie lunara

acordata/

Subventie an/lei

27 1800 48600 583200 1620 43740 524880 1440 38880 466560 1350 36450 437400 1260 34020 408240 1080 29160 349920 900 24300 291600

18 750 13500 162000 675 12150 145800 600 10800 129600 563 10134 121608 525 9450 113400 450 8100 97200 375 6750 81000

10 1380 13800 165600 1242 12420 149040 1104 11040 132480 1035 10350 124200 966 9660 115920 828 8280 99360 690 6900 82800

45 750 33750 405000 675 30375 364500 600 27000 324000 563 25335 304020 525 23625 283500 450 20250 243000 375 16875 202500

70 600 42000 504000 540 37800 453600 480 33600 403200 450 31500 378000 420 29400 352800 360 25200 302400 300 21000 252000

70 650 45500 546000 585 40950 491400 520 36400 436800 488 34160 409920 455 31850 382200 390 27300 327600 325 22750 273000

196 1616 316736 3800832 1454 284984 3419808 1293 253428 3041136 1212 237552 2850624 1131 221676 2660112 970 190120 2281440 808 158368 1900416

76 688 52288 627456 619 47044 564528 550 41800 501600 516 39216 470592 482 36632 439584 413 31388 376656 344 26144 313728

260 530 137800 1653600 477 124020 1488240 424 110240 1322880 398 103480 1241760 371 96460 1157520 318 82680 992160 265 68900 826800

703974 8447688 633483 7601796 563188 6758256 528177 6338124 492773 5913276 422478 5069736 351987 4223844

Jr.Rodica Surducan

Aurica Mitre Valentina Litra

Numar benefici

ari estimati

Anexa nr.1 la Referatul nr.14533/12.11.2018

Varianta 100% din subventia anului 2018

Varianta 90% din subventia anului 2018

Varianta 80% din subventia anului 2018

Varianta 70% din subventia anului 2018

Varianta 60% din subventia anului 2018

Varianta 75% din subventia anului 2018

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Codruța Darida Întocmit, ȘEF SERVICIU CONTABILITATE BUGET FINANȚE

Ec. Elena Bădău

Varianta 50% din subventia anului 2018

Atasament: Anexa_1.pdf

Pagină 1 din 5

Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. _________________________

REGULAMENT de organizare și funcționare al Comisiei de evaluare și selecționare

a asociațiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 pentru anul 2019, în completarea

resurselor proprii Obiectivul Comisiei de evaluare și selecționare Art. 1. – Comisia de evaluare și selecționare, denumită în continuare comisie, are ca obiectiv evaluarea și selecționarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, în vederea acordării subvențiilor de la bugetul local, în temeiul Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială și al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001, modificate și completate prin Hotărârea Guvernului nr. 725/05.10.2016, denumite în continuare Norme metodologice, modificată prin Legea nr. 79/2017 pentru completarea Legii nr. 34/1998. Art. 2. – Comisia de evaluare și selecționare verifică dacă asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

- Sunt persoane juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, acreditate ca furnizor de servicii sociale, potrivit legii;

- Dețin licență de funcționare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenția; - Solicită subvenții în completarea resurselor financiare proprii.

Perioada în care comisia evaluează și selecționează asociațiile și fundațiile Art. 3. – (1) Termenul limită pentru depunerea documentației în vederea solicitării subvențiilor pentru anul următor este de 7 zile calendaristice de la data aprobării hotărârii de consiliu local. Documentația de solicitare a subvenției se înaintează în pachet închis, într-un singur exemplar, cu specificarea numărului de pagini, de către asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, interesate și se înregistrează la registratura Primăriei Municipiului Timișoara (camera 12), pentru subvențiile acordate de la bugetul local. (2) Perioada în care comisia evaluează și selecționează asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, începe în momentul expirării termenului limită de depunere a documentației și durează maxim 10 zile lucrătoare. (3) Activitatea secretarului comisiei începe la data înregistrării la registratura Primăriei Municipiului Timișoara a ultimei documentații pentru solicitarea de subvenții pentru anul 2019. Atribuțiile comisiei Art. 4. – Comisia are următoarele atribuții:

a) constată dacă asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care solicită subvenție sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizor de servicii sociale, potrivit legii,

Pagină 2 din 5

prin consultarea Certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor din dosarul de acreditare al furnizorului de servicii sociale (document doveditor este Certificatul de acreditare al furnizorului);

b) constată dacă asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care solicită subvenție dețin licență de funcționare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenție, prin consultarea registrelor administrate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale (consultarea on-line la link-ul http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/2017/Furnizori-11-09-2017.pdf );

c) analizează conținutul documentației de solicitare a subvenției care cuprinde următoarele:  cerere de solicitare a subvenției conform modelului, în original,  ultimul bilanț contabil înregistrat la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Timiș,  balanța contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a

documentației,  certificat de atestare fiscală, emis de organul fiscal local și central din care să rezulte

că nu are datorii, în original, valabil la data depunerii cererii. d) Realizează verificarea în teren a veridicității informațiilor prezentate în cererea de solicitare

a subvenției întocmind un raport privind oportunitatea acordării subvenției, în două exemplare. Unul dintre exemplare va rămâne comisiei iar celălalt va fi transmis solicitantului subvenției;

e) solicită, dacă este cazul, ca raportul prevăzut la lit. d) să fie însoțit de documente justificative pentru susținerea recomandărilor;

f) evaluează și selecționează asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, pe baza criteriilor stabilite și aprobate la art. 6 alin (1) la Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 și prevăzute în grila de evaluare;

g) acordă un punctaj, cu încadrarea în maximul de puncte aferent fiecărui criteriu, pentru fiecare dintre criteriile de evaluare și selecționere aprobate în Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Timișoara și prevăzute în grila de evaluare;

h) realizează departajarea unităților de asistență socială cu același punctaj, în vederea încadrării în bugetul aprobat, conform criteriilor de departajare aprobate în Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Timișoara;

i) întocmește lista finală cu asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care vor beneficia de subvenție, prin încadrarea în bugetul aprobat;

j) propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, selecționate, precum și nivelul subvențiilor ce urmează a fi acordate;

k) comunică, în termen de trei zile lucrătoare de la data emiterii hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara, rezultatul selecției, motivat în cazul neacordării subvenției, în scris, prin poștă, fax sau email, asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii;

l) transmite Directorului general al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care vor beneficia de subvenții de la bugetul local pentru acordarea de servicii de asistență socială, așa cum a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

m) Predă Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara documentele ce au stat la baza evaluării și selecționării în vederea încheierii convențiilor.

Pagină 3 din 5

Sarcinile și responsabilitățile comisiei Art. 5. – Sarcinile și responsabilitățile președintelui comisiei sunt următoarele: a) reprezintă comisia în relațiile cu consiliul local și cu asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, solicitante de subvenții; b) coordonează activitatea membrilor și a secretarului comisiei; c) împarte atribuțiile între membrii comisiei formându-se subcomisia I și subcomisia II de lucru, în vederea creșterii eficacității și eficienței acesteia; d) mediază situațiile în care există divergențe între membrii comisiei; e) participă cu drept de vot la ședințele de lucru ale comisiei; f) semnează lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, și a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte; g) păstrează confidențialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei; Art. 6. – Sarcinile și responsabilitățile membrilor subcomisiei I sunt următoarele: a) verifică respectarea termenului de depunere a documentației; b) verifică documentația de solicitare a subvenției; c) verifică îndeplinirea de către asociație/fundație/culte a condițiilor de eligibilitate; d) evaluează îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea serviciilor de asistență socială; e) evaluează asociațiile și fundațiile pe baza criteriilor de evaluare și selecționare stabilite și aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și prevăzute în grila de evaluare; f) acordă punctajul pentru fiecare unitate de asistenţă socială; Art. 7. – Sarcinile și responsabilitățile membrilor subcomisiei II sunt următoarele: a) se deplasează în teren la sediul asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, în vederea verificării veridicității informațiilor prezentate în cererea de solicitare a subvenției; b) întocmește raportul privind oportunitatea acordării subvenției, în două exemplare; c) transmite un exemplar al raportului privind oportunitatea acordării subvenției asociației, fundației, cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, la sediul cărora s-a realizat verificarea; Art. 8. – Sarcini și responsabilități comune subcomisiei I – II

a) stabilește numărul mediu lunar de persoane asistate pentru care se propune acordarea subvenției;

b) stabilește suma reprezentând subvenția care se propune a fi acordată unității de asistență socială;

c) propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor, cultelor, respectiv a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte;

d) departajează unitățile de asistență socială cu același punctaj, în vederea încadrării în bugetul aprobat, conform criteriilor de departajare aprobate în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

e) păstrează confidențialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei.

Pagină 4 din 5

Art. 9. – Sarcinile și responsabilitățile secretarului comisiei sunt următoarele: a) preia de la registratura Primăriei Municipiului Timișoara toate solicitările pentru acordarea de subvenții, le înregistrează în registrul special al comisiei și le păstrează nedesfăcute până la data la care comisia își începe activitatea sau se întrunește pentru a verifica documentația depusă; b) înregistrează toate documentele privind activitatea comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor într-un registru special; c) organizează ședințele comisiei, periodic sau la solicitarea președintelui comisiei; d) întocmește lista asociațiilor, fundațiilor și a cultelor din România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte, pe care o înaintează spre a fi semnată de către membrii comisiei și președintele acesteia; e) întocmește și transmite asociațiilor, fundațiilor și cultelor comunicările privind rezultatul selecției; f) întocmește și răspunde de evidența documentelor emise și primite de comisie; g) întocmește orice alt document solicitat de președintele comisiei în legătură cu activitatea acesteia; h) păstrează confidențialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei. Procedura de lucru a comisiei în vederea evaluării și selecționării Art. 10. – (1) Evaluarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, se realizează pe baza criteriilor stabilite și aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și prevăzute în grila de evaluare de către membrii comisiei; (2) subcomisia I realizează verificarea respectării termenului de depunere a documentației, verificarea administrativă, verificarea eligibilității, verificarea tehnică, verificarea și punctarea în funcție de criteriile de evaluare și selecționare; (3) subcomisia II realizează verificarea în teren; (4) subcomisia I și subcomisia II stabilesc numărul mediu lunar al persoanelor asistate în unitatea de asistență socială și suma reprezentând subvenția ce urmează a fi acordată; Art. 11. – În cadrul comisiei au drept de vot numai membrii și președintele acesteia. Deciziile comisiei se iau cu majoritate simplă, în ședințele de lucru colective, convocate periodic sau ori de câte ori este nevoie; Art.12. – La încheierea procesului de evaluare, comisia întocmește lista asociațiilor și fundațiilor și a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte. În cazul neîncadrării în bugetul aprobat, comisia aplică criteriile de departajare aprobate în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în vederea selecționării asociațiilor, fundațiilor și cultelor; Art. 13. – Lista prevăzută la art. 10 cuprinde atât numărul de persoane asistate, cât și suma reprezentând subvenția propusă a fi acordată unităților de asistență socială din cadrul asociațiilor, fundațiilor și cultelor; Art. 14. – Comisia întocmește referatul și proiectului de hotărâre al Consiliului Local privind aprobarea listei de la art. 10; Art. 15. – În termen de trei zile lucrătoare de la data emiterii hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara pentru aprobarea nivelului subvențiilor, comisia procedează după cum urmează: a) comunică asociațiilor și fundațiilor selecționate nivelul subvențiilor aprobate; b) comunica în scris, rezultatul selecției motivat în cazul neacordării subvenției asociațiilor și fundațiilor care nu îndeplinesc condițiile;

Pagină 5 din 5

c) transmite Directorului general al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor, care vor beneficia de subvenții de la bugetul local pentru acordarea de servicii de asistență socială, așa cum a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Art. 16. - Lista cuprinzând asociațiile, fundațiile, cultele selecționate în vederea acordării subvenției pentru anul 2019, precum și nivelul subvențiilor acordate și numărul mediu de beneficiari propuși spre subvenționare, va fi publicată pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara. Art. 17. Lista asociațiilor și fundațiilor care au încheiat convenții, unitățile de asistență socială și nivelul subvențiilor acordate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în termen de 30 de zile de la data încheierii convențiilor definitive. Dispoziții finale Art. 18. – Documentele emise și primite de comisie se evidențiază într-un registru special. Art. 19. – Documentele care au stat la baza evaluării și selecționării asociațiilor, fundațiilor și cultelor, precum și documentele și registrul special prevăzut la art. 18 se predau spre păstrare Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, care asigură și secretariatul comisiei, la încheierea activității comisiei.