Hotararea Consiliului Local 46/21.02.2017 privind prelungirea prin act adiţional a contractului de închiriere pentru imobilul în care se desfăşoară activitatea Grădiniţei cu program prelungit nr.19 şi a Creşei nr. 6, arondată Grădiniţei cu program prelungit nr. 33 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2017-2415/01.02.2017 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 31/13.02.2015 - privind închirierea imobilului situat în Timişoara, str. Martir Leontina Bînciu nr. 5, fostă str. Ocsko Terezia fostă str. Narciselor în care se desfăşoară activitatea Grădiniţei cu program prelungit nr. 19 şi a Creşei nr. 6; Având în vedere Contractul de închiriere nr. SC2015 -2781/04.02.2015; Având în vedere adresa proprietarului imobilului - Krivinyi Georg cetăţean austriac, prin mandatar av.Alexandra Răzvan Mihalcea cu nr. SC2017-001216/17.01.2017; Având în vedere adresa Grădiniţei cu program prelungit nr.19 cu nr. SC2017-001053/16.01.2017; Ţinând seama de prevederile art.103 alin. (2) şi art. 104 alin. (2) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011; În conformitate cu prevederile art.36 alin. (2) lit.c) şi alin. (6) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă prelungirea prin act adiţional a Contractului de închiriere nr. SC2015 -2781/04.02.2015 încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local nr.31/13.02.2015 pentru imobilul situat în Timişoara str. Martir Leontina Bînciu nr. 5, fostă str.Ocsko Terezia fostă str. Narciselor înscris în CF nr.405657 Timişoara, CF vechi nr. 133760, cu nr. top. 125, pentru desfăşurarea activităţii Grădiniţei cu program prelungit nr. 19 şi Creşa nr.6, arondată Grădiniţei cu Program Prelungit nr.33, proprietatea dl-ui Krivinyi Georg, pe o perioadă de 12 (doisprezece) luni, începând cu data de 04.02.2017 până la data de 03.02.2018, cu o chirie lunară negociată de 4.100 euro/lună care se va plăti în lei la cursul BNR din data de de 04.02.2017. Art.2: Se aprobă actul adiţional conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică- Serviciul Financiar şi Biroul Şcoli-Spitale - Compartiment Şcoli din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Tehnice; - Biroului Şcoli-Spitale; - Biroului Sport-Cultură; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Audit; - Grădiniţei cu Program Prelungit nr.19; - Av.Alexandra Răzvan Mihalcea; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş; - Mass-media locale.
|