Hotararea Consiliului Local 355/29.09.2009 privind aprobarea propunerii de aplicare şi depunere la Ministerul Mediului a documentaţiei de finanţare pentru obiectivul de investiţii "Modernizare Parc Carmen Sylva (Doina)" din Municipiul Timişoara în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, aprobării susţinerii financiare şi mandatării primarului pentru semnarea documentelor cererii de finanţare şi semnării contractului de finanţare Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2009-22328/22.09.2009 - al Primarului Municipiului Timisoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comert, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învaţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 553/16.12.2008 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate "Modernizarea Parcului Carmen Sylva (Doina)" din municipiul Timişoara; Având în vedere prevederilor Ordinului Ministrului Mediului nr. 1107/20.08.2009 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, În conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 24/15.01.2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane; Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.998/2008 - pentru desemnarea polilor naţionali de creştere în care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţare comunitară şi naţională; În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2), litera a) şi c), alin. (4) litera a) şi f), alin.(6) lit. a) pct. 9 şi 10 din Legea nr.215/23.04.2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/23.04.2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă aplicarea la Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi şi depunerii la Ministerul Mediului a dosarului de finanţare cuprinzând documentaţia privind obiectivul de investiţii "Modernizarea Parcului Carmen Sylva (Doina)" din Municipiul Timişoara, conform Studiului de Fezabilitate aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 553/16.12.2008, prin care se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie "Modernizarea Parcului Carmen Sylva (Doina)" din municipiul Timişoara, prevăzuţi în Anexă. Art.2: Se aprobă punerea la dispoziţie a terenului în suprafaţă de 19.324 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 2-Timişoara, număr cadastral 11812/a/1, aparţinând domeniului public, inclus în Anexa nr.2 " Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara" din Hotărârea Guvernului nr. 977/05.09.2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, la poziţia 144 pentru realizarea proiectului "Modernizarea Parcului Carmen Sylva (Doina)" din municipiul Timişoara. Art.3: Întocmirea documentaţiei de achiziţie publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor se vor face în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice. Art.4: Se împuterniceşte domnul Gheorghe Ciuhandu în calitate de Primar al Municipiului Timişoara în vederea semnării cererii de finanţare şi a documentelor dosarului de finanţare în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi privind obiectivul de investiţii "Modernizarea Parcului Carmen Sylva (Doina)" din municipiul Timişoara precum şi pentru semnarea şi încheierea la termenul prevăzut a contractului de finanţare. Art.5: Se aprobă susţinerea financiară din surse proprii, din bugetul local al Municipiului Timişoara cu suma de 2.374, 01 mii lei, reprezentând contribuţia proprie la valoarea cheltuielilor eligibile nefinanţate din Fondul pentru mediu precum şi a sumelor incluse în categoria cheltuielilor neeligibile pe toată durata de implementare a obiectivului de investiţii. Art.6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu - Serviciul Spaţii Verzi şi Serviciul Protecţia Mediului din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.. Art. 7: Prezenta hotarâre se comunica: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timis; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Serviciului Spaţii Verzi; - Serviciului Protecţia Mediului; - Mass - media locale.
|