Hotararea Consiliului Local 345/16.12.2003 privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Adunarea Generală a Asociaţilor a S.C. UBIT S.R.L. Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2003 - 20941/27.11.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu; Având în vedere prevederile Hotărârea Consiliului Local nr.119/24.06.2003 - privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Timişoara cu Universitatea Politehnică Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi IBD / GTZ - Programul Guvernului German de promovare economică şi ocupare a forţei de muncă în România, în vederea realizării obiectivului " Incubator de Afaceri şi Centru de Transfer Tehnologic în Software Timişoara. Având în vedere prevederile Hotărârea Consiliului Local nr.213/14.10.2003 - privind obiectivul " Incubator de Afaceri şi Centru de Transfer Tehnologic în domeniul Software Timişoara; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art. 251 - 256 Cod Comercial, cele ale OG 14/2002 - privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 50/2003, precum şi prevederile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale; În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) şi alin (2) lit. x), din Legea nr.215 din 23.04.2001 privind administraţia publică locală; În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr.215 din 23.04.2001 privind administraţia publică locală; HOTARASTE Art.1: Se desemnează doamna Eva Forika, ca reprezentantă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Adunarea Generală a Asociaţilor al S.C. UBIT S.R.L. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează: Serviciul Dezvoltare şi Integrare Europeană din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; - Consiliului Judeţului Timiş; - Universităţii "Politehnica" Timişoara; - IBD/GTZ - Programul Guvernului German de Promovare Economică şi Ocuparea Forţei de muncă. - Direcţiei Economice; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Serviciului Juridic; - Serviciului AuditPublic Intern; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Serviciului Dezvoltare şi Integrare Europeană; - Biroului Relaţii Publice; - Mass-mediei locale.
|