ANEXĂ la HCL nr.______din___________
Procedura de acordare a indemnizaţiei prevazute la art. 37, alin.3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
1. Acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se realizează pe bază de cerere astfel:
a) la cererea persoanei cu handicap grav când acesta are discernământ; b) la cererea reprezentantului legal al persoanei cu handicap grav; c) la cererea unui membru de familie al persoanei cu handicap în cazul în
care persoana cu handicap grav nu are discernamânt şi nici reprezentant legal;
d) la cererea asistentului personal al persoanei cu handicap grav în cazul în care persoana cu handicap grav nu are discernământ, reprezentant legal şi nici un membru de familie.
Cererea se depune la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap odată cu solicitarea asistentului personal de efectuare a concediului de odihnă. 2. Indemnizaţia prevazută la art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este echivalentă cu salariul net al asistentului personal, calculată la salariul de bază al asistentului personal, în raport cu numărul de zile de concediu de odihna la care are dreptul asistentul personal al persoanei cu handicap grav.
3. Plata indemnizaţiei se va face: a. părintelui sau reprezentantului legal al minorului cu handicap grav; b. persoanei adulte cu handicap grav sau reprezentantului său legal;
4. Plata indemnizaţiei se efectuează către beneficiar prin mandat poştal. Contravaloarea taxelor poştale se suportă de beneficiari;
5. Indemnizaţia se plăteşte persoanei cu handicap grav sau reprezentantului său legal, în luna următoare lunii în care asistentul personal îşi efectuează concediul de odihnă, o singură dată pe an, indiferent dacă asistentul personal efectuează concediul de odihnă în tranşe sau integral.
6. În cazul persoanelor nou angajate în cursul unui an calendaristic, pe perioada concediului de odihna cuvenit, indemnizatia prevăzută de art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006, se plăteşte persoanelor cu handicap grav sau reprezentanţilor săi legali, raportat la numarul de zile de concediu de odihna la care are dreptul asistentul personal de la data angajării si până la finele anului.
7. În cazul în care asistentul personal nu şi-a efectuat concediul de odihnă aferent anului anterior, şi solicită efectuarea acestuia în anul în curs, persoanei cu handicap i se acordă indemnizaţia corespunzătoare anului anterior, plătită din prevederile bugetare aprobate pentru anul în curs.
8. Dacă ulterior efectuării concediului de odihnă, contractul individual de muncă al asistentului personal încetează din diferite motive, indemnizaţia plătită persoanei cu handicap nu se recuperează.
9. În situaţia decesului persoanei cu handicap grav, intervenită în luna în care se plăteşte indemnizaţia cuvenită pentru perioada concediului de odihnă efectuat al asistentului personal, indemnizaţia se plăteşte, în ordine, soţului supravieţuitor al defunctului, copiilor majori sau părinţilor acestuia, altor moştenitori, în condiţiile dreptului comun.. Indemnizatia cuvenită persoanei cu handicap grav pe perioada concediului de odihnă al asistentului personal poate fi solicitată, pe baza actelor justificative, in termenul de prescriptie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le primească .
10. Plata indemnizaţiei către persoanele enumerate la punctual 9 se achită în numerar, prin caseria Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării, pe bază de cerere şi documente justificative.
VICEPRIMAR ADRIAN ORZA DIRECTOR EXECUTIV MARIA STOIANOV Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Şef Serviciu Daniela Lung Consilier juridic, Marilena Loredana Muntiu
JUDETUL TIMIS CONSILIUL LOCAL TIMISOARA APROBAT Directia de Asistenta Sociala Comunitara a Mun. Timisoara PRIMAR Serviciul pentru Protectia Persoanelor cu Handicap GHEORGHE CIUHANDU Nr. AS-39003/16.07.2008
R E F E R A T
Privind aprobarea procedurii de acordare a indemnizatiei prevăzute de art.37 alin. 3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap Persoanele cu handicap grav beneficiază potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de asistent personal angajat conform Codului Muncii. Astfel, potrivit art.37, alin. 1 lit. c) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ,,Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are urmatoarele drepturi: ……….concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabil personalului încadrat în instituţii publice…..”. Aliniatele 2 si 3 din aceeaşi lege precizează: ,,Pe perioada concediului de odihna, angajatorul are obligatia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal, inclusiv în cazul în care asistentul personal este rudă până în gradul al IV lea inclusiv a acesteia. În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal,persoanei cu handicap grav i se acorda o indemnizatie echivalenta cu salariul net al asistentului personal sau gazduirea într-un centru de tip respiro.” Conform art. 39 alin 1 ) din Legea nr. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ,,Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, dupa caz,…………..”. Cu privire la aplicarea articolelor sus mentionate, Hotararea nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap art. 26 alin. 1 precizeaza că: ,,indemnizatia prevazuta la art. 36 alin 3 din lege ( art 37 alin 3 din legea republicata) se asigură o singură dată pe an”. Serviciul pentru Prorecţia Persoanelor cu Handicap acordă indemnizaţia pe baza solicitărilor exprimate de către persoanele cu handicap grav, reprezentanţi legali, după caz. Solicitarea pentru acordarea indemnizaţiei se face odată cu cererea asistentului personal de efectuare a concediului de odihnă cuvenit. În considerarea prevederilor art. 37 alin. 2 si 3 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, mai sus enunţate, în care se menţionează ca, angajatorul – primarul are obligaţia de a asigura un înlocuitor al asistentului personal al persoanei cu handicap grav iar în cazul în care nu poate asigura un înlocuitor persoanei cu handicap i se acordă o indemnizaţie echivalentă cu salariul net
al asistentului personal sau găzduirea într-un centru de tip respiro, rezultă că, plata indemnizatiei o suportă angajatorul.
Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap a solicitat, prin adresa nr. AS- 35266/06.03.2008, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, consilierea cu privire la punerea în aplicare a prevederilor art. 37 alin. 2 si 3 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ( republicata ) precum si art. 26 din Hotararea nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap a dat curs solicitării noastre prin adresa nr. 4803/13.06.2008, prin care a enunţat temeiurile legale de acordare a indemnizaţiei cuvenite persoanei cu handicap grav pe perioada de concediu al asistentului său personal, lăsând, însă, la latitudinea noastră modul de rezolvare a problemelor întâlnite în practică. Astfel, considerăm necesară realizarea unei proceduri de acordare a indemnizaţiei prevăzute de art. 37 alin. 2 si 3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Anexăm prezentului referat adresa nr. AS-35266/06.03.2008 emisă de Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap către Aturitatea Naţională a Persoanelor cu Handicap şi adresa nr. 4803/13.06.2008 ce reprezintă răspunsul Atorităţii Naţionale a Persoanelor cu Handicap.
Având în vedere cele precizate mai sus, precum şi dificultăţile pe care le întâmpinăm în punerea în aplicare a prevederilor legale, propunem spre aprobare următoarea procedură de acordare a indemnizaţiei prevazute la art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:
1. Acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se realizează pe bază de cerere astfel: a) la cererea persoanei cu handicap grav când acesta are discernământ; b) la cererea reprezentantului legal al persoanei cu handicap grav; c) la cererea unui membru de familie al persoanei cu handicap în cazul în
care persoana cu handicap grav nu are discernamânt şi nici reprezentant legal;
d) la cererea asistentului personal al persoanei cu handicap grav în cazul în care persoana cu handicap grav nu are discernământ, reprezentant legal şi nici un membru de familie.
Cererea se depune la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap odată cu solicitarea asistentului personal de efectuare a concediului de odihnă.
2. Indemnizaţia prevazută la art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este echivalentă cu salariul net al asistentului personal, calculată la salariul de bază al asistentului personal, în raport cu numărul de zile de concediu de odihna la care are dreptul asistentul personal al persoanei cu handicap grav.
3. Plata indemnizaţiei se va face: - părintelui sau reprezentantului legal al minorului cu handicap grav; - persoanei adulte cu handicap grav sau reprezentantului său legal;
4. Plata indemnizaţiei se efectuează către beneficiar prin mandat poştal. Contravaloarea taxelor poştale se suportă de beneficiari;
5. Indemnizaţia se plăteşte persoanei cu handicap grav sau reprezentantului său legal, în luna următoare lunii în care asistentul personal îşi efectuează concediul de odihnă, o singură dată pe an, indiferent dacă asistentul personal efectuează concediul de odihnă în tranşe sau integral.
6. În cazul persoanelor nou angajate în cursul unui an calendaristic, pe perioada concediului de odihna cuvenit, indemnizatia prevăzută de art. 37, alin3 din Legea nr. 448/2006, se plăteşte persoanelor cu handicap grav sau reprezentanţilor săi legali, raportat la numarul de zile de concediu de odihna la care are dreptul asistentul personal de la data angajării si până la finele anului.
7. În cazul în care asistentul personal nu şi-a efectuat concediul de odihnă aferent anului anterior, şi solicită efectuarea acestuia în anul în curs, persoanei cu handicap i se acordă indemnizaţia corespunzătoare anului anterior, plătită din prevederile bugetare aprobate pentru anul în curs.
8. Dacă ulterior efectuării concediului de odihnă, contractul individual de muncă al asistentului personal încetează din diferite motive, indemnizaţia plătită persoanei cu handicap nu se recuperează.
9. În situaţia decesului persoanei cu handicap grav, intervenită în luna în care se plăteşte indemnizaţia cuvenită pentru perioada concediului de odihnă efectuat al asistentului personal, indemnizaţia se plăteşte, în ordine, soţului supravieţuitor al defunctului, copiilor majori sau părinţilor acestuia, altor moştenitori, în condiţiile dreptului comun.. Indemnizatia cuvenită persoanei cu handicap grav pe perioada concediului de odihnă al asistentului personal poate fi solicitată, pe baza actelor justificative, in termenul de prescriptie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le primească .
10. Plata indemnizaţiei către persoanele enumerate la punctual 9 se achită în numerar, prin caseria Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării, pe bază de cerere şi documente justificative.
VICEPRIMAR ADRIAN ORZA DIRECTOR EXECUTIV MARIA STOIANOV Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Şef Serviciu Daniela Lung Consilier juridic, Direcţia economică,
Marilena Loredana Muntiu Smaranda Haracicu
Sef Serviciu Juridic Mirela Lasuschevici
Red./ed 2 ex./M.L.M