keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 319/31.07.2007 privind aprobarea participării Municipiului Timişoara la Asociaţia Automotivest în calitate de membru fondator şi alocarea sumei de 50 RON din bugetul local pentru contribuţia la capitalul social al Asociaţiei Automotivest

31.07.2007

Hotararea Consiliului Local 319/31.07.2007
privind aprobarea participării Municipiului Timişoara la Asociaţia Automotivest în calitate de membru fondator şi alocarea sumei de 50 RON din bugetul local pentru contribuţia la capitalul social al Asociaţiei Automotivest


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC 2007 - 16670/23.07.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr.ing. GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, actualizată;
În conformitate cu Legea 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, actualizată;
În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin. (2), lit. b) şi lit. e), alin. 4, lit. a) şi alin. 7), lit. a) şi c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată;
În temeiul art. 45, alin. 2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Municipiului Timişoara la Asociaţia Automotivest în calitate de membru fondator, conform Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei Automotivest, care constituie Anexe şi care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 50 RON din bugetul local pentru contribuţia Municipiului Timişoara la capitalul social al Asociaţiei Automotivest.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
HOREA BĂCANU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Automotivest.pdf

1

ROMÂNIA APROBAT, JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA PRIMAR, DIRECŢIA DEZVOLTARE LOCALĂ Dr. Ing. Gheorghe Ciuhandu BIROUL PROGRAME EUROPENE SC2007 – 16670/23.07.2007

REFERAT privind aprobarea participării Municipiului Timişoara la Asociaţia Automotivest în calitate de membru fondator şi alocarea sumei de 50 RON din bugetul local pentru contribuţia la capitalul social al Asociaţiei Automotivest La începutul anului 2007, Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a avut iniţiativa creării unei structuri de decizie şi direcţionare a primului „cluster” înfiinţat în regiunea de vest a ţării, respectiv a Asociaţiei Automotivest. Asociaţia se află sub coordonarea Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest şi are ca obiectiv principal crearea, cu sprijinul firmei Co-Makers din Olanda, a unei platforme regionale de furnizori în industria Automotive din regiune. Primăriei Municipiului Timişoara i s-a propus participarea la această structură prin reprezentantul său, D-na Adriana Deaconu, şef Birou Programe Europene, Direcţia Dezvoltare Locală. În acest sens, anexăm Actul constitutiv şi Statutul Asociaţiei Automotivest, în care sunt menţionaţi şi ceilalţi membri fondatori ai Asociaţiei. Aceasta este o oportunitate pentru Municipiul Timişoara, având în vedere strategia de dezvoltare economică locală concepută pentru atragerea de investiţii în zonă, dar şi pentru asigurarea unui climat sigur în vederea derulării unor afaceri de succes. Contribuţia noastră, în calitate de instituţie publică, la dezvoltarea economică în regiune se înscrie, astfel, în obiectivele menţionate mai sus. Având în vedere cele mai sus menţionate

Propunem Comisiilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara spre

aprobare:

2

1. participarea Municipiului Timişoara la Asociaţia Automotivest în calitate de membru fondator, conform Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei Automotivest.

2. alocarea sumei de 50 RON din bugetul local pentru contribuţia Municipiului

Timişoara la capitalul social al Asociaţiei Automotivest.

DIRECTOR DIRECTOR DIRECŢIA DEZVOLTARE LOCALĂ DIRECŢIA ECONOMICĂ Arh. Aurelia JUNIE Ec. Smaranda HARACICU

AVIZAT JURIDIC ŞEF SERVICIUL JURIDIC

Cons. jr. MIRELA LASUSCHEVICI

Întocmit Consilier Raluca Ciortan

Direcţia Dezvoltare Locală