keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 428/30.11.2010 privind posibilitatea pentru clădirile situate în zona istorică a Municipiului Timişoara protejate prin hotărâri ale administraţiei publice locale sau centrale şi legi speciale de a avea la parter spaţii comerciale fără asigurarea locurilor de parcare

30.11.2010

Hotararea Consiliului Local 428/30.11.2010
privind posibilitatea pentru clădirile situate în zona istorică a Municipiului Timişoara protejate prin hotărâri ale administraţiei publice locale sau centrale şi legi speciale de a avea la parter spaţii comerciale fără asigurarea locurilor de parcare


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere propunerea domnilor consilieri Ţoancă Radu, Moldovan Valentin, Ciuhandu Ovidiu, Stoia Traian, Jichici Ciprian, Blaj Adriana, Pau Radu Adrian, Sarafolean Silviu şi Ehegartner Petru;
Având în vedere Adresa Instituţiei Arhitectului Şef - Serviciul Autorizare şi Control Construcţii aprobată de Primarul Municipiului Timişoara, dl. GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Clădirile situate în zona istorică a Municipiului Timişoara protejate prin hotărâri ale administraţiei publice locale sau centrale şi legi speciale (inelul unu de circulaţie) pot avea la parter spaţii comerciale, fără asigurarea locurilor de parcare.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Instituţia Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
PETRU EHEGARTNER
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI VEZI NOTA

Atasament: Adresa.pdf

ROMÂNIA JUDEȚUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMISOARA INSTITUȚIA ARHITECTULUI ŞEF SERVICIUL AUTORIZARE SI CONTROL CONSTRUCTII Bd, Constantin Diaconovici Loga, nr. 1, 300030 e-mail:institutiaarhitectuluisefEprimariatm.ro, internet:www.primariatm.ro Dr. Ing. Gh Catre, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA Referitor la proiectul de hotarare privind posibilitatea pentru cladirile situate in zona istorica a Municipiului Timisoara, protejate prin hotarari ale administratiei publice locale sau centrale legi speciale de a avea la parter spatii comerciale fara asigurarea locurilor de parcare, va comunicam punctul de vedere al Institutiei Arhitectului Sef: In Zonele de monument/ Zone sit de monumente istorice/ Zone protejate de monumente / Zone de protectie a monumentelor de locuinte in conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice si a Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului Timisoara aprobat prin H.C.L nr. 157/ 28.05.2002 si prelungit prin H.C.L. nr. 139 / 24.04.2007, Institutia Arhitectului Sef va solicita la autorizare sa fie indeplinita conditia asigurarii locurilor de parcare la spatiile cu alta destinatie decat cea de locuinta cu o suprafata care depasesc 100 mp, iar spatiile cu alta destinatie decat cea de locuinta care au o suprafata mai mica de 100 mp se vor autoriza fara conditia asigurarii locurilor de parcare. ARHITECT SEF: Arh. Ciprian Șilviu Cădariu Ţ CONSILIER: Jr. Codreanu Cfistina VH Red./Dact. C.C, Dact. 2 exemplare Pagina 1/1