keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 416/24.11.2009 privind aprobarea Organigramei , Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară

24.11.2009

Hotararea Consiliului Local 416/24.11.2009
privind aprobarea Organigramei , Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. 27527 / 11.11.2009 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.329/2009 privind infiintarea serviciului public de asistenta medicala scolara ;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 365/29.09.2009 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 329/03.08.2009 - privind înfiinţarea serviciului public de asistenţă medicală şcolară;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.b), alin.(9) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aproba Organigrama, Statul de functii si Regulamentul de organizare si functionare a Serviciului Public Asistenta Medicala Scolara, conform Anexelor nr.1, 2 si 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Serviciului Resurse Umane;
- Biroului Control Intern şi Managemetului Calitatii;
- Directiei de Asistenta Sociala Comunitara Timişoara;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
RADU ŢOANCĂ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Anexa_3.pdf

Anexa nr.3 la HCL Nr. _________/____________

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL

SERVICIULUI PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

1

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

2

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL SERVICIULUI PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ

CAPITOLUL I: DISPOZIŢII GENERALE

Art.1- Definiţie:

Regulamentul de organizare şi funcţionare (R.O.F.) detaliază modul de organizare al Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară şi a subdiviziunilor sale organizatorice, stabileşte regulile de funcţionare, politicile şi procedurile specifice, normele de conduită, drepturile şi obligaţiile angajaţilor acesteia. Art.2 - Structură:

Părţile componente ale Regulamentului de organizare şi funcţionare sunt: • Manualul organizării – care cuprinde descrierea organizării Serviciului Public Asistenţă

Medicală Şcolară şi a subdiviziunilor sale organizatorice; • Regulamentul Intern – care cuprinde regulile de funcţionare, normele de conduită,

drepturile şi obligaţiile angajaţilor Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară, politicile şi procedurile acesteia.

Art.3 – Funcţii:

În cadrul autorităţii publice, Regulamentul de organizare şi funcţionare ajută la îndeplinirea următoarelor funcţii:

• Funcţia de instrument de management – ROF este un mijloc prin care toţi angajaţii dobândesc o imagine comună asupra organizării Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară, iar obiectivele acesteia devin mult mai clare;

• Funcţia de legitimare a puterii şi obligaţiilor – ce revin fiecărui membru al organizaţiei – fiecare persoană ştie cu precizie unde îi este locul, ce atribuţii are, care îi este limita de decizie, care sunt relaţiile de cooperare şi de subordonare;

• Funcţia de integrare socială a personalului – ROF conţine reguli şi norme scrise care reglează activitatea întregului personal, care lucrează la realizarea unor obiective comune.

Art.4 – Persoanele vizate: Prevederile prezentului Regulament sunt obligatorii pentru întreg personalul încadrat cu contract individual de muncă din cadrul Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară. Art.5 – Intrare în vigoare: Prezentul Regulament este valabil de la data aprobării sale prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Timişoara şi îşi produce efectele faţă de angajaţi din momentul încunoştinţării acestora.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

3

PARTEA I: MANUALUL ORGANIZĂRII -

Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară

CAPITOLUL I: DISPOZIŢII GENERALE

Art.1 – Prin HCL nr.329/2009 Consiliul Local al Municipiului Timişoara a înfiinţat Serviciul Public Asistenţă Medicală Şcolară .

Înfiinţarea Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară s-a realizat prin preluarea prin transfer de la Ministerul Sănătăţii a personalului şi bunurilor ce privesc asistenţa medicală desfăşurată în cabinetele medicale şi de medicină dentară din unităţile de învăţământ , în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, H.G. nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale. Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.820/2009 , finanţarea asistenţei medicale şi de medicină dentară acordată prin unităţile de învăţământ se efectuează astfel: de la bugetul de stat pentru cheltuielile de personal aferente plăţii salariilor medicilor, medicilor dentişti şi asistenţilor medicali şi cheltuielile pentru asigurarea baremului de dotare a cabinetelor conform Ordinului nr.653/2001, respectiv cheltuielile cu bunuri şi servicii se vor asigura de către unităţile de învăţamânt în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea. Art.2 –Scopul Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară este asigurarea asistenţei medicale şi stomatologice în unităţile de învăţământ de stat, în conformitate cu prevederile OUG 162/2008 şi Ordinului 653/2001. Asistenţa medicală şcolară reprezintă ansamblul activităţilor de medicină preventivă şi curativă care se desfăşoară în toate unităţile de ânvăţământ de stat. Obiectivul principal al activităţilor de medicină şcolară este de a asigura o dezvoltare psihosomatică armonioasă a preşcolarilor, şcolarilor şi studenţilor prin aplicarea metodelor de prevenţie adecvate.

Asistenţa medicală şi de medicină dentară acordată preşcolarilor, elevilor pe toată perioada în care se află în unităţile de învăţământ se asigură în cabinetele medicale şi de medicină dentară din grădiniţe şi şcoli, cu următoarele precizări : - Asistenţa medicală a preşcolarilor din grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal se

asigură în timpul programului acestor unităţi prin arondarea la cabinetele medicale din unităţile şcolare cele mai apropiate, iar în afara programului se asigura de către medicii de familie pe listele cărora sunt în copiii.

- Asistenţa medicală preventivă, inclusiv imunizările obligatorii prevăzute în Programul naţional de imunizari, precum şi asistenţa medicală curativă în cadrul unităţilor de învăţământ fără personal medico-sanitar se asigură de medicii de familie, în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.

- Asistenţa medicală curativă a elevilor şi studenţilor care învaţă în altă localitate decât cea în care domiciliază şi care prezintă afecţiuni acute care nu necesita internare în spital este asigurată de medicii cabinetelor medicale din şcoli şi unităţi de învăţământ superior de stat.Asistenţa medicală de specialitate a acestora este asigurată de unităţile de asistenţă

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

4

medicală ambulatorie de specialitate care au relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, pe baza biletelor de trimitere eliberate de medicii cabinetelor medicale din şcoli sau din unităţi de învăţământ superior.Asistenţa medicală spitalicească se asigură pe baza biletului de trimitere eliberat de medicii cabinetelor medicale din şcoli şi unităţi de învăţământ superior.

- Asistenţa stomatologică preventivă, curativă şi de urgenţă a elevilor şi studenţilor din unităţile şcolare şi de învăţământ superior în care nu exista posibilitatea infiintarii în condiţii legale a unui cabinet stomatologic se asigura de medicii stomatologi care au relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile Contractului- cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.

Art.3 – Sediul principal al Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară este în Timişoara, B-dul C. D. Loga nr.1. Cabinetele medicale şcolare şi de medicină dentară şcolare îşi au sediul în cadrul unităţilor de învăţământ în care-şi desfăşoară activitatea. Art.4 – În cadrul Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară se interzice discriminarea şi asigurarea unui tratament inegal între femei şi bărbaţi, personalul de conducere având obligaţia de a informa sistematic angajaţii din structura condusă asupra drepturilor pe care le au cu privire la respectarea egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul relaţiilor de muncă. Art.5 – Serviciul Public Asistenţă Medicală Şcolară este un serviciu public de interes local fără personalitate juridică în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara , coordonat de Primarul Municipiului Timişoara.

CAPITOLUL II: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A

Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară Art.6 (1) – Asistenţa medicală şi de medicină dentară din cabinetele medicale se asigură de următoarele categorii profesionale: medici şi medici dentişti cu drept de liberă practică şi asistenţi medicali. (2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) sunt încadrate cu contract individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. (3) Medicii , medicii dentişti şi asistenţii medicali care asigură asistenţa medicală şi de medicină dentară în unităţile de învăţământ, pot fi încadraţi şi cu contract individual de muncă pe timp parţial, încheiat cu reprezentantul autorităţii locale unde îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile legii. Art.7 – Normarea personalului medico-sanitar în cabinetele medicale din grădiniţele şi unităţile şcolare din mediul urban, precum şi din unităţile de învăţământ superior se realizează în raport cu numărul de copii/şcolari/studenţi deserviţi, astfel: (1) În grădiniţe:

- o asistenta medicală în grădiniţele cu program prelungit care au 60-100 de copii; - doua asistente medicale în grădiniţele cu program prelungit care au 120 de copii şi peste; - o asistenta medicală pe tura la 60-80 de copii în grădiniţele cu program săptămânal; - doua asistente medicale pe tura în grădiniţele cu program săptămânal cu 100 de copii sau cu mai mulţi, avându-se în vedere asigurarea programului permanent.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

5

(2) În unităţile şcolare: - un post de medic medicină generală/medicină de familie la 2.000-2.500 de preşcolari şi elevi

de la cursurile de zi şi serale, dacă aceştia nu au calitatea de angajat; - un post de asistent medical pregătit în specialitatea asistent medical generalist/asistent

medical medicină generală/asistent medical/asistent medical pediatrie sau în specialitate echivalentă la 800-1.000 de elevi; - un post de medic stomatolog/stomatologie generală la 1.000-1.500 de elevi de la cursurile de

zi şi serale, dacă aceştia nu au calitatea de angajat; - un post de asistent medical pregătit în specialitatea asistent medical generalist/asistent

medical medicină generală/asistent medical/asistent medical pediatrie sau în specialitate echivalentă, care să efectueze cursuri de perfecţionare în domeniu, la 1.000-1.500 de elevi.

(3) În unităţile de învăţământ superior:

- un medic în specialitatea medicină generală la 3.000 de studenţi; - o asistentă medicală la 1.500 de studenţi; - un medic de stomatologie generală la 2.000 de studenţi; - o asistentă medicală de stomatologie la 2.000 de studenţi.

Art.8 (1) Repartizarea personalului medico-sanitar pe unităţile de învăţământ se va face echilibrat, astfel încât să cuprindă, de regulă, cel puţin o şcoală generală, liceu, grup şcolar şi, respectiv, cel puţin o grădiniţă . (2) Personalul medico-sanitar care are cuprinsă în normă asigurarea asistenţei medicale atât în şcoli cât şi în grădiniţe, îşi va organiza activitatea de aşa natură încât să asigure asistenţa medicală în grădiniţe cel puţin o zi pe săptămână pentru fiecare grădiniţă în parte. (3) Normarea şi repartizarea personalului medico-sanitar pe unităţile de învăţământ se vor actualiza anual în baza datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Timiş. Art.9 – Structura organizatorică a Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară cuprinde 1 director şi 5 compartimente, constituite în conformitate cu organigrama, anexa nr.1 la prezentul regulament, astfel:

- Compartimentul Financiar-Contabil Administrativ; - Compartimentul Asistenţă Medicală Şcolară cu 24 cabinete medicale şcolare;

- Compartimentul Asistenţă Medicală Dentară Şcolară cu 15 cabinete dentare şcolare;

- Compartimentul Asistenţă Medicală Studenţească cu 6 cabinete medicale studenţeşti;

- Compartimentul Asistenţă Medicală Dentară Studenţească cu 4 cabinete dentare studenţeşti.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

6

SUBCAPITOLUL II.1

CONDUCEREA SERVICIULUI PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Directorul executiv al Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară are următoarele atribuţii:

- răspunde de managementul domeniului său de activitate; - conduce compartimentele subordonate şi răspunde de organizarea şi funcţionarea acestora în

condiţii de eficienţă şi eficacitate; - elaborează şi propune spre aprobare politici, planuri, statistici şi programe de dezvoltare

privind activitatea de asistenţă medicală şcolară; - asigură coordonarea metodologică a personalului medical din cadrul serviciului; - asigură relaţia de colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi Casele de Asigurări de

Sănătate impusă de derularea activităţilor de asistenţă medicală şcolară şi dentară; - răspunde de întocmirea şi gestionarea unei baze de date reale şi actualizate, inclusiv în

format electronic, în domeniul său de activitate; - răspunde de organizarea controlului intern cu privire la activităţile/domeniile de activitate

subordonate;

SUBCAPITOLUL II.2

COMPARTIMENTELE SERVICIULUI PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Atribuţiile , responsabilităţile şi competenţele compartimentelor Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară sunt tratate detaliat pe fiecare compartiment în parte , pe următoarea componenţă: II.2.1 Compartimentul Financiar-Contabil Administrativ; II.2.2 Compartimentul Asistenţă Medicală Şcolară ;

II.2.3 Compartimentul Asistenţă Medicală Dentară Şcolară;

II.2.4 Compartimentul Asistenţă Medicală Studenţească;

II.2.5 Compartimentul Asistenţă Medicală Dentară Studenţească .

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

7

II.2.1 Compartimentul Financiar-Contabilitate.Administrativ

ATRIBUŢII: a) Obţine avize şi acordurile necesare pentru desfăşurarea în condiţii legale a activităţilor de asistenţă

medicală şcolară; b) Pregăteşte documentaţiile tehnice de specialitate necesare dotării sanitare şi tehnice a cabinetelor în

vederea desfăşurării optime a activităţilor de asistenţă medicală , inclusiv pentru achiziţiile publice pe care le transmite Serviciului Achiziţii Publice în vederea iniţierii procedurilor de achiziţie publică;

c) Administrează contractele de achiziţie publică de lucrări şi servicii rezultate în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică solicitate Serviciului Achiziţii Publice; Urmăreşte respectarea clauzelor contractuale din oricare alte contracte, care cad în competenţa serviciului;

d) Întocmeşte şi transmite Serviciului Buget anual propunerea privind bugetul pe anul următor (cheltuieli curente şi de capital) şi prognozele pentru următorii 3 ani în conformitate cu calendarul bugetar stabilit în baza Legii finanţelor publice locale, întocmind în acest sens referate privind justificarea nevoilor, precum şi justificarea cu documente a sumelor solicitate;

e) Întocmeşte şi comunică propunerea privind programul anual şi multianual de investiţii către Serviciul Investiţii; întocmind în acest sens referatele privind justificarea nevoilor;

f) Întocmeşte propuneri de angajare şi angajamente bugetare precum si referate în vederea angajării cheltuielilor bugetare, colaborând , după caz, Biroului Buget sau Serviciului Contabilitate Cheltuieli; asigurând contabilitatea de angajament;

g) Asigură evidenţierea în contabilitate, cronologică şi sistematică a tuturor operaţiunilor economico- financiare ale serviciului; întocmind balanţa contabilă şi situaţiile financiare trimestriale si anuale;

h) Întocmeşte cererea de finanţare lunară pentru asigurarea sumelor necesare plăţii salariilor personalului sanitar, asigură evidenţierea timpului de muncă , întocmeşte statele de plată şi asigură plata drepturilor salariale ale tuturor angajaţilor serviciului public;

i) Asigură evidenţierea analitică şi sintetică a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe; j) Asigură întocmirea situaţiilor statistice ce intră în sfera de competenţă a serviciului, precum şi

centralizarea situaţiilor statistice medicale; k) Colaborează cu Serviciul Informatizare la elaborarea documentaţiilor de achiziţie a tehnicii de calcul

şi soft solicitate ; l) Comunică Serviciului Informatizare solicitările de dezvoltare de sisteme informatice şi contribuie la

toate etapele de realizare a acestora; RESPONSABILITĂŢI (pentru întreg personalul din structura sa):

a) Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei şi/sau pacienţilor;

b) Răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, programelor aprobate sau dispuse expres de conducerea instituţiei, şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;

c) Răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor, măsurilor şi sancţiunilor stipulate în documentele întocmite.

AUTORITATE (COMPETENŢE):

a) Reprezintă şi angajează instituţia numai în limita atribuţiilor de serviciu şi a mandatului care i s-a încredinţat de către conducerea acesteia;

b) Se preocupă permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale; c) Propune proceduri de uz intern pentru eficientizarea activităţii compartimentului sau instituţiei, în

general; d) Semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitate, despre care ia

cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă nu vizează direct domeniul în care responsabilităţi şi atribuţii.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

8

II.2.2 Compartimentul Asistenţă Medicală Şcolară ATRIBUŢII: A) Atribuţiile medicilor A.1) Atribuţiile medicilor din cabinetele medicale din grădiniţe, şcoli privind asistenta medicală preventivă a). Atribuţii referitoare la prestaţii medicale individuale 1. Examinează toţi preşcolarii din grădiniţe, elevii care urmează sa fie supuşi examenului medical de bilanţ al stării de sănătate (clasele I, a IV-a, a IX-a şi a XII-a, ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici), pentru aprecierea nivelului de dezvoltare fizica şi neuropsihica şi pentru depistarea precoce a unor eventuale afecţiuni. 2. Dispensarizează elevii din toate clasele cu probleme de sănătate, aflaţi în evidenta specială, în scop recuperator. 3. Selecţionează din punct de vedere medical elevii cu probleme de sănătate, în vederea orientarii lor şcolar-profesionale la terminarea şcolii generale de 9 ani şi a liceului. 4. Examinează, eliberând avize în acest scop, elevii care urmează să participe la competiţii sportive. 5. Examinează elevii care vor pleca în vacanţe în diverse tipuri de tabere (de odihna, sportive etc.), semnand şi parafand fişele medicale de tabara. 6. Examinează elevii din evidenta specială, care urmează sa plece la cure balneare. 7. Examinează elevii care vor fi supuşi imunizarilor profilactice pentru stabilirea eventualelor contraindicatii medicale temporare şi supraveghează efectuarea vaccinarilor şi apariţia reactiilor adverse postimunizare (RAPI). 8. Supraveghează recoltarea de produse biologice pentru investigaţii de laborator, în vederea depistarii afectiunilor infectocontagioase la subiecti şi contacti. 9. Supraveghează tratamentele chimioterapice şi imunosupresoare ale elevilor care au indicaţie pentru acestea. 10. Eliberează pentru elevii cu probleme de sănătate documente medicale în vederea scutirii parţiale de efort fizic şi de anumite condiţii de munca în cadrul instruirii practice în atelierele şcolare. 11. Eliberează scutiri medicale de prezenta la cursurile şcolare pentru elevii bolnavi. 12. Eliberează scutiri medicale, parţiale sau totale, de la orele de educaţie fizica şcolară, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 13. Vizează documentele medicale eliberate de alte unităţi sanitare pentru motivarea absentelor de la cursurile şcolare . 14. Eliberează adeverinte medicale la terminarea şcolii generale, profesionale şi de ucenici, precum şi a liceului . 15. Efectuează triajul epidemiologic după vacanta şcolară sau ori de câte ori este nevoie, depisteaza activ prin examinari periodice anginele streptococice şi urmăreşte tratamentul cazurilor depistate. 16. Controlează prin sondaj igiena individuală a prescolarilor şi scolarilor. 17. Verifica starea de sănătate a personalului blocului alimentar din grădiniţe, cantine şcolare în vederea prevenirii producerii de toxiinfectii alimentare. 18. Asigura aprovizionarea cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenta, materiale sanitare şi cu instrumentar medical. b). Atribuţii referitoare la prestaţii medicale la nivelul colectivităţilor 1. Iniţiază supravegherea epidemiologica a prescolarilor din grădiniţe, a elevilor, scop în care îndeplineşte următoarele atribuţii:

a. depistează, izolează şi declară orice boală infectocontagioasă; b. sub îndrumarea metodologică a medicilor epidemiologi participă la efectuarea de acţiuni de

investigare epidemiologică a elevilor suspecţi sau contacti din focarele de boli transmisibile; c. aplica tratamentele chimioprofilactice în focare, la indicaţia medicilor epidemiologi;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

9

d. iniţiază acţiuni de prelucrare antiparazitară (pediculoza, scabie) şi antiinfecţioasă (dezinfecţie-dezinsecţie) în focarele din grădiniţe, şcoli (hepatita virala, tuberculoza, infectii streptococice, boli diareice acute etc.);

e. iniţiază acţiuni de supraveghere epidemiologica a virozelor respiratorii în sezonul epidemic. 2. Controlează zilnic respectarea condiţiilor de igiena din spaţiile de învăţământ, cazare şi alimentaţie din unităţile de învăţământ arondate. 3. Vizează întocmirea meniurilor din grădiniţe, cantine şcolare şi efectuează anchete alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentatii rationale. 4. Iniţiază, desfăşoară şi controlează diversele activităţi de educaţie pentru sănătate (instruirea grupelor sanitare, lecţii de educaţie pentru sănătate la elevi, lectorate cu părinţii, prelegeri în consiliile profesorale, instruiri ale personalului didactic şi administrativ). 5. Iniţiază cursuri de educaţie sexuală şi de planning familial, precum şi cursuri de nutritie şi stil de viata. 6. Urmăreşte modul de respectare a normelor de igiena a procesului instructiv-educativ (teoretic, practic şi la orele de educaţie fizica). 7. Verifică efectuarea periodică a examinarilor medicale stabilite prin reglementări ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, de către personalul didactic şi administrativ-gospodăresc din unităţile arondate. 8. Participa la acţiunile profilactice organizate şi desfăşurate de alte foruri medicale în şcoli (testări PPD 2u. pentru TBC etc.). 9. Completează împreună cu cadrele medii din subordine dările de seama statistice (SAN) lunare şi anuale privind morbiditatea înregistrată şi activitatea cabinetelor medicale din grădiniţele şi şcolile arondate. 10. Participă la comisiile medicale de examinare a candidaţilor la concursurile de admitere în licee, şcoli profesionale şi postliceale. 11. Participă la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de învăţământ arondate. 12. Prezintă în consiliile profesorale ale şcolilor şi unităţilor de învăţământ superior arondate o analiză anuală a stării de sănătate a elevilor. 13. Constată abaterile de la normele de igiena şi antiepidemice, informând conducerea serviciului, şi,respectiv, reprezentanţii inspecţiei sanitare de stat din cadrul direcţiei de sănătate publica judeţene, în vederea aplicării măsurilor prevăzute de lege. A.2) Atribuţiile medicilor din cabinetele medicale din grădiniţe, şcoli privind asistenţă medicală curativă 1. Acordă la nevoie primul ajutor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ arondate medicilor respectivi. 2. Examinează, tratează şi supraveghează medical elevii bolnavi, izolaţi în infirmeriile şcolare. 3. Acordă consultaţii medicale la solicitarea elevilor din unităţile de învăţământ arondate, trimiţându-i, după caz, pentru urmărire în continuare la medicul de familie sau la cea mai apropiată unitate de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate. 4. Prescrie medicamente eliberate fără contribuţie personală, pentru maximum 3 zile, elevilor care prezintă afecţiuni acute care nu necesita internare în spital. 5. La recomandarea expresă a medicului specialist prescrie medicamente eliberate fără contribuţie personală pentru elevii care prezintă afecţiuni cronice. A.3). Activităţi de perfecţionare a pregătirii profesionale- Participă la instruirile pe probleme de medicină şi igienă şcolară, precum şi pe probleme sanitaro-antiepidemice. A.4). Activitatea în perioada vacantelor şcolare Pe perioada vacanţelor şcolare, se vor efectua cu precădere concediile de odihnă , iar în cazul epuizării acestora se vor efectua următoarele activităţi: - Definitiveaza interpretarea datelor somatometrice cu consemnarea acestora în fişele medicale şcolare,

completează adeverintele medicale pentru elevii care termină clasele a IX-a, a XII-a şi ultimul an al şcolii profesionale şi de ucenici şi consemnează în fişele medicale ale elevilor vaccinarile efectuate.

- Participă la comisiile medicale de înscriere în şcoli profesionale, postliceale şi în licee de specialitate. - Participă la cursuri sau instruiri profesionale.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

10

B) Atribuţii cadrelor medii sanitare B.1) Atribuţiile cadrelor medii sanitare din cabinetele medicale din grădiniţe privind asistenţa medicală preventivă şi curativă 1. Participă alături de medicul colectivităţii la examinarea copiilor în cadrul examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate. 2. Efectuează de două ori pe an (la începutul şi la sfârşitul anului de învăţământ) controlul periodic al copiilor (somatometrie, somatoscopie, aprecierea acuităţii vizuale şi auditive) şi interpretează datele privind dezvoltarea fizică a tuturor preşcolarilor din grădiniţe, înscriindu-le în fişele medicale ale acestora. 3. Înregistrează şi supraveghează copiii cu afecţiuni cronice, pe care îi trimit la cabinetele medicale din unităţile de asistenta medicală ambulatorie de specialitate, prin intermediul medicilor şcolari sau de familie, consemnand în fişele prescolarilor rezultatele acestor examene, iar în registrul de evidenta specială, datele controalelor medicale. 4. Însoţesc copiii din grădiniţele cu program săptămânal la ambulatoriile de specialitate cele mai apropiate de colectivitatile respective pentru diverse examinări în cadrul supravegherii medicale active (dispensarizare). 5. Urmăresc ca educatoarele să aprecieze dezvoltarea neuropsihomotorie şi a limbajului preşcolarilor , consemnand în fişele medicale ale copiilor rezultatul aprecierii. 6. Întocmesc evidenta copiilor amanati medical de la începerea şcolarizării la varsta de 7 ani şi urmăresc dispensarizarea acestora. 7. Completează documentele medicale ale copiilor care urmează sa fie înscrişi în clasa I. 8. Supraveghează modul în care se respectă orele de odihnă pasivă (somn) şi activă (jocuri) a copiilor şi condiţiile în care se realizează acestea. 9. Îndrumă personalul educativ în aplicarea metodelor de călire (aer, apa, soare, mişcare) a organismului copiilor. 10. Supraveghează modul în care se respecta igiena individuală a copiilor în timpul spălării acestora şi la servirea mesei. 11. Participă la întocmirea meniurilor săptămânale şi efectuează periodic anchete privind alimentaţia copiilor. 12. Consemnează zilnic, în cadrul fiecărei ture, într-un caiet anume destinat pentru controlul blocului alimentar, constatările privind starea de igiena a acestuia, starea agregatelor frigorifice, calitatea alimentelor scoase din magazie şi a mâncării, igiena individuală a personalului blocului alimentar şi starea de sănătate a acestuia, cu interdicţia de a presta activităţi în bucătărie pentru persoanele care prezintă febră, diaree, infecţii ale pielii, tuse cu expectoraţie, amigdalite pultacee, aducând la cunoştinţa conducerii serviciului şi a grădiniţei aceste constatări. 13. Asistă la scoaterea alimentelor din magazie şi controlează calitatea organoleptică a acestora, semnând foaia de alimentaţie privind calitatea alimentelor. 14. Colaborează cu educatoarele la formarea deprinderilor de igienă individuală la preşcolari. 15. Efectuează zilnic controlul medical (triajul epidemiologic) al copiilor la primirea în colectivitate. 16. Izolează copiii suspecti de boli transmisibile şi anunţă urgent medicul colectivităţii. 17. Supraveghează focarele de boli transmisibile, aplicând măsurile antiepidemice faţă de contacti şi efectuând recoltări de probe biologice, dezinfecţii etc. 18. Prezintă produsele biologice recoltate (exsudate nazofaringiene, materii fecale, urina) laboratoarelor de bacteriologie şi ridică buletinele de analiză în situaţii de apariţie a unor focare de boli transmisibile în colectivitate. 19. Aplică, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Sănătăţii şi Familiei, tratamentul profilactic al prescolarilor, sub supravegherea medicului colectivităţii. 20. Supraveghează starea de sănătate şi de igienă individuală a copiilor, iar în situaţii de urgenţă anunta, după caz, medicul colectivităţii, serviciul de ambulanţă sau/şi familiile prescolarilor. 21. Ţin evidenta examinărilor medicale periodice pe care personalul angajat din colectivitate are obligaţia să le efectueze în conformitate cu normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

11

22. Întocmesc zilnic evidenţa copiilor absenţi din motive medicale, urmărind ca revenirea acestora în colectivitate să fie condiţionată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie pentru absenţe ce depăşesc 3 zile. 23. Controlează zilnic respectarea normelor de igienă din grădiniţă (săli de grupă, bloc alimentar, dormitoare, spălătorie-călcătorie, grupuri sanitare, curte etc.), aducând operativ la cunoştinţa conducerii colectivităţii deficientele constatate. 24. Execută activităţi de statistica sanitară prin completarea dărilor de seamă statistice (SAN), calcularea indicilor de dezvoltare fizică şi de morbiditate (incidenţă, prevalenţă etc.). 25. Efectuează, sub îndrumarea medicului colectivităţii, activităţi de educaţie pentru sănătate cu părinţii, copiii şi cu personalul adult (educativ, TESA) din grădiniţă. 26. Gestionează în condiţiile legii şi pe baza normelor Ministerului Sănătăţii şi Familiei instrumentarul, materialele sanitare şi medicamentele de la aparatul de urgenţă şi răspund de utilizarea lor corectă. 27. Completează, sub supravegherea medicului colectivităţii, condica de medicamente şi de materiale sanitare pentru aparatul de urgenţă. 28. Însoţesc copiii din grădiniţă, în cazul deplasării acestora într-o tabară de vacanţă, pe toată durata acesteia. 29. Acordă preşcolarilor primul ajutor în caz de urgenţă şi supraveghează transportul acestora la unităţile sanitare. 30. Efectuează tratamente curente preşcolarilor, la indicaţia medicului. 31. Supraveghează preşcolarii izolati în infirmerie şi efectuează tratamentul indicat acestora de către medic. 32. Asigură asistenţa medicală de urgenţă în taberele de odihnă pentru preşcolari, scop în care pot fi detasate în aceste unităţi. B.2 ) Atribuţiile cadrelor medii sanitare din cabinetele medicale şcolare a). Activităţi medicale privind asistenta medicală preventivă 1. Efectuează în fiecare an examinarea medicală periodică a elevilor, semnaland medicului aspectele deosebite constatate.

a. Efectuează examenul dezvoltării fizice: somatometrie (înălţime, greutate, perimetru toracic), somatoscopie, fiziometrie (tensiune arteriala, frecventa cardiaca, forta musculara manuală, capacitate vitala pulmonara). Datele de somatometrie se interpretează pe baza standardelor naţionale, cu consemnarea rezultatelor în fise.

b. Depistează tulburarile de vedere (optometrie). c. Depistează tulburarile de auz (audiometrie tonala).

2. Participă la examinarile medicale de bilanţ al stării de sănătate, efectuate de medicul şcolii la elevii din clasele I, a IV-a, a IX-a*), din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici. 3. Participă la dispensarizarea elevilor-problemă aflaţi în evidenţa specială, asigurând prezentarea acestora la controalele planificate de medicii din cabinetele unităţilor de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate, şi aplică tratamentele prescrise de aceştia împreună cu medicii de familie. Consemnează în fişele medicale ale elevilor rezultatele examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate şi rezultatele controalelor elevilor dispensarizaţi, sub supravegherea medicului şcolii sau al unităţii de învăţământ superior, precum şi motivarile absenţelor din cauza medicală ale elevilor , scutirile medicale de la orele de educaţie fizica şcolară ori scutirile medicale de efort fizic la instruirea practica şcolară. 4. Completează, sub supravegherea medicului, formularele statistice lunare şi anuale privind activitatea cabinetului medical şcolar, calculând indicatorii de prevalenţă, incidenţa şi structura a morbidităţii; completează partea medicală a fişelor de tabară de odihnă ale elevilor , precum şi adeverintele medicale la elevii care termina clasa a IX-a*), a XII-a şi ultimul an al şcolilor de ucenici şi profesionale. 5. Participă alături de medic la vizita medicală a elevilor care se înscriu în licee de specialitate, şcoli profesionale şi de ucenici. 6. Acordă consultaţii privind planificarea familială, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi participă la anchetele stării de sănătate din colectivităţile de copii şi tineri arondate. 7. Activităţi cu caracter antiepidemic:

a) Efectuează catagrafia elevilor supuşi (re)vaccinărilor.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

12

b) Efectuează sub supravegherea medicului imunizările profilactice planificate, în conformitate cu Programul naţional de imunizari.

c) Înregistrează în fişa de consultatie şi în registrul de vaccinări imunizările efectuate. d) Efectuează triajul epidemiologic la toţi elevii după fiecare vacanţă, precum şi alte triaje, atunci

când este cazul. e) Execută acţiuni de combatere a bolilor transmisibile din focarele existente în şcoli sau unităţi de

învăţământ superior, întocmind şi fise de focar (gamaglobulinizare a contactilor de hepatita virala acuta, prelevarea de tampoane pentru exsudate nazofaringiene, prelucrarea sanitară a elevilor cu pediculoza şi scabie, prelevarea de tampoane de pe echipamentul de protecţie al personalului blocului alimentar şi de pe instrumentele de lucru ale acestuia).

f) Efectuează catagrafierea tuturor elevilor şi studenţilor supuşi depistarii biologice prin intradermoreactia la PPD 2u., participând la efectuarea acesteia, precum şi revaccinarea BCG împreună cu personalul dispensarului TBC teritorial.

8. Controlează igiena individuală a elevilor, colaborând cu personalul didactic pentru remedierea situaţiilor deficitare constatate. 9. Controlează zilnic respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de învăţământ (săli de clasă, laboratoare, ateliere şcolare, grupuri sanitare, săli de sport), de cazare (dormitoare, săli de meditaţii, grupuri sanitare, spălătorii) şi de alimentaţie (bucătării şi anexele acestora, săli de mese), consemnând în caietul special destinat toate constatările făcute şi aducându-le la cunoştinţa conducerilor unităţilor şcolare sau de învăţământ superior. 10. Participă împreună cu medicul la întocmirea meniurilor şi la efectuarea anchetei alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentaţii raţionale în cantinele şcolare şi studenţeşti, controlând zilnic proprietăţile organoleptice ale alimentelor scoase din magazie şi modul de funcţionare a agregatelor frigorifice din blocul alimentar. 11. Ţin evidenta examenelor medicale periodice pe care personalul adult din unitatea de învăţământ arondată este obligat să le efectueze în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 12. Efectuează, sub îndrumarea medicului, acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul elevilor, al familiilor elevilor şi al cadrelor didactice.

a) Instruiesc grupele sanitare şi însoţesc la concursuri, în toate fazele superioare, echipa selectionata.

b) Ţin lecţii sau prelegeri privind educaţia pentru sănătate elevilor pe clase şi, eventual, separat pe sexe, inclusiv pe probleme de prim ajutor, cu demonstratii practice.

c) Participă la lectoratele cu părinţii elevilor pe teme de educaţie pentru sănătate. d) Desfăşoară acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul cadrelor didactice, inclusiv prin lecţii şi

demonstratii de prim ajutor. e) Participă la consiliile profesorale în care se discuta şi se iau măsuri vizând aspectele sanitare din

unitatea de învăţământ arondata. f) Instruieşte personalul administrativ şi de îngrijire din spaţiile de învăţământ, cazare şi de

alimentaţie asupra sarcinilor ce îi revin în asigurarea stării de igiena în spaţiile respective.

b). Activităţi medicale privind asistenţa medicală curativă 1. Asigură elevilor şi studenţilor acordarea primului ajutor în caz de urgenta şi supraveghează transportul acestora la unităţile sanitare. 2. Asigura acordarea primului ajutor în caz de urgente medico-chirurgicale în perioada examenului de bacalaureat. 3. Efectuează tratamente elevilor şi studenţilor, la indicaţia medicului. 4. Supraveghează elevii izolati în infirmerie şi le efectuează acestora tratamentul indicat de medic. 5. Asigura asistenta medicală de urgenta în taberele pentru elevi şi studenţi, scop în care pot fi detasate în aceste unităţi. B.3. Activităţi de perfecţionare a pregătirii profesionale- Participă la instruirile pe probleme de medicină şi igienă şcolară, precum şi pe probleme sanitaro-antiepidemice

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

13

B.4. Activitatea în perioada vacanţelor şcolare Pe perioada vacanţelor şcolare, se vor efectua cu precădere concediile de odihnă , iar în cazul epuizării acestora se vor efectua următoarele activităţi: - Definitiveaza interpretarea datelor somatometrice cu consemnarea acestora în fişele medicale şcolare,

completează adeverintele medicale pentru elevii care termina clasele a IX-a, a XII-a şi ultimul an al şcolii profesionale şi de ucenici şi consemnează în fişele medicale ale elevilor vaccinarile efectuate.

- Participă la comisiile medicale de înscriere în şcoli profesionale, postliceale şi în licee de specialitate. - Participă la cursuri sau instruiri profesionale. RESPONSABILITĂŢI (pentru întreg personalul din structura sa):

a) Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei şi/sau pacienţilor;

b) Răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, programelor aprobate sau dispuse expres de conducerea instituţiei, şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;

c) Răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor, măsurilor şi sancţiunilor stipulate în documentele întocmite.

AUTORITATE (COMPETENŢE):

a) Reprezintă şi angajează instituţia numai în limita atribuţiilor de serviciu şi a mandatului care i s-a încredinţat de către conducerea acesteia;

b) Se preocupă permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale; c) Propune proceduri de uz intern pentru eficientizarea activităţii compartimentului sau instituţiei,

în general; d) Semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitate, despre care ia

cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă nu vizează direct domeniul în care responsabilităţi şi atribuţii.

II.2.3 Compartimentul Asistenţă Medicală Dentară Şcolară ATRIBUŢII: A) Atribuţiile medicilor stomatologi din cabinetele stomatologice din şcoli privind asistenţa stomatologică preventivă şi curativă 1. Aplică măsuri de igienă orodentară, de profilaxie a cariei dentare şi a afecţiunilor orodentare. 2. Efectuează examinari periodice ale aparatului orodentar al prescolarilor şi elevilor şi trimit la specialist cazurile care depăşesc competenţa cabinetului stomatologic şcolar. 3. Depistează activ şi dispensarizează afecţiunile orodentare. 4. Urmăresc dezvoltarea armonioasă a aparatului dento-maxilar prin conservarea şi refacerea morfologiei dentare. 5. Urmăresc refacerea morfologiei funcţionale a dinţilor temporari şi permanenţi. 6. Asigură profilaxia funcţională de condiţionare a obiceiurilor vicioase. 7. Examinează parodonţiul în vederea decelării semnelor clinice de debut al unei îmbolnăviri cronice. 8. Examinează, stabilesc diagnosticul şi efectuează tratamentul cariilor dentare. 9. Efectuează intervenţii de mică chirurgie stomatologică (extracţii de dinţi, incizii de abcese dentare). 10. Împreună cu specialiştii stomatologi-parodontologi dispensarizeaza elevii care prezintă anomalii dento-maxilare şi parodontopatii şi efectuează tratamentele indicate de aceştia. 11. Acordă primul ajutor în caz de urgenţă în colectivitatile arondate. 12. Efectuează educaţia preşcolarilor şi elevilor în vederea realizării profilaxiei cariei dentare şi a anomaliilor dento-maxilare. 13. Aplică şi controlează respectarea măsurilor de igienă şi antiepidemice.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

14

14. Controlează sterilizarea corectă a aparaturii şi instrumentarului medical. 15. Colaborează cu medicul şcolar de medicină generală, cu medicul cabinetului medical studenţesc şi cu medicul de familie sau de alte specialităţi pentru prevenirea afecţiunilor orodentare prin care se pot manifesta unele afecţiuni cronice. 16. Depistează precoce leziunile precanceroase şi formele de debut ale bolii canceroase la nivelul cavităţii bucale şi îndrumă pacientul către serviciul de specialitate. 17. Eliberează scutiri medicale pentru absenţe din motive stomatologice, în condiţiile stabilite prin norme ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 18. Asigură aprovizionarea cu instrumentar, materiale sanitare şi tot ceea ce este necesar pentru o bună funcţionare a cabinetului. 19. Raportează anual conducerii serviciului, direcţiei de sănătate publică judeţene starea de sănătate orodentară a copiilor şi tinerilor din colectivitatile arondate. 20. Întocmeşte la sfârşitul fiecărui ciclu de învăţământ bilanţul de sănătate orodentară care va însoţi copiii şi ţinerii în ciclul următor. B. Atribuţiile cadrelor medii sanitare din cabinetele stomatologice din şcoli privind asistenţa stomatologică preventivă şi curativă 1. Desfăşoară activitate de medicina preventivă şi curativă împreună cu medicul stomatolog şi sub îndrumarea acestuia (examene medicale, activitate de educaţie pentru sănătate, controlul aplicării şi respectării normelor de igiena orodentara, cu accent pe prevenirea cariei dentare). 2. Asigură primul ajutor în caz de urgenţă preşcolarilor, elevilor şi studenţilor şi supraveghează transportul acestora la unităţile sanitare. 3. Asigură acordarea primului ajutor în caz de urgenţe medico-chirurgicale în perioada examenului de bacalaureat. 4. Efectuează şi răspund de sterilizarea instrumentarului. 5. Aplică orice alte măsuri de igiena şi antiepidemice în cadrul cabinetului stomatologic, stabilite de medicul stomatolog. 6. Desfăşoară şi alte activităţi conexe: a) completarea, sub supravegherea medicului, a rapoartelor statistice; b) gestionarea, în condiţiile legii şi în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei, a instrumentarului, materialelor sanitare şi medicamentelor din cabinetul stomatologic. 7. Pe perioada vacanţelor şcolare, se vor efectua cu precădere concediile de odihnă. RESPONSABILITĂŢI (pentru personalul din structura sa):

a) Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei şi/sau pacienţilor;

b) Răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, programelor aprobate sau dispuse expres de conducerea instituţiei, şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;

c) Răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor, măsurilor şi sancţiunilor stipulate în documentele întocmite.

AUTORITATE (COMPETENŢE):

a) Reprezintă şi angajează instituţia numai în limita atribuţiilor de serviciu şi a mandatului care i s-a încredinţat de către conducerea acesteia;

b) Se preocupă permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale; c) Propune proceduri de uz intern pentru eficientizarea activităţii compartimentului sau instituţiei, în

general; d) Semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitatea acesteia, despre care

ia cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă nu vizează direct domeniul în care responsabilităţi şi atribuţii.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

15

II.2.4 Compartimentul Asistenţă Medicală Studenţească ATRIBUŢIILE personalului din structura sa, se defalcă astfel: A) ATRIBUŢIILE MEDICILOR A.1) Atribuţiile medicilor privind asistenta medicală preventivă a). Atribuţii referitoare la prestaţii medicale individuale 1. Examinează toţi studenţii din anul al II-lea de studii pentru aprecierea nivelului de dezvoltare fizica şi neuropsihica şi pentru depistarea precoce a unor eventuale afecţiuni. 2. Dispensarizeaza studenţii din toţi anii universitari cu probleme de sănătate, aflaţi în evidenta specială, în scop recuperator. 3. Examinează, eliberând avize în acest scop, studenţii care urmează să participe la competitii sportive. 4. Examinează studenţii care vor pleca în vacanţe în diverse tipuri de tabere (de odihnă, sportive etc.), semnând şi parafând fişele medicale de tabără. 5. Examinează studenţii din evidenţa specială, care urmează sa plece la cure balneare. 6. Examinează studenţii care vor fi supuşi imunizărilor profilactice pentru stabilirea eventualelor contraindicaţii medicale temporare şi supraveghează efectuarea vaccinărilor şi apariţia reacţiilor adverse postimunizare (RAPI). 7. Supraveghează recoltarea de produse biologice pentru investigaţii de laborator, în vederea depistarii afectiunilor infectocontagioase la subiecti şi contacti. 8. Supraveghează tratamentele chimioterapice şi imunosupresoare ale studenţilor care au indicaţie pentru acestea. 9. Eliberează pentru studenţii cu probleme de sănătate documente medicale în vederea scutirii parţiale de efort fizic şi de anumite condiţii de munca în cadrul instruirii practice în atelierele şcolare. 10. Eliberează scutiri medicale de prezenţă la cursurile universitare teoretice şi practice pentru studenţii bolnavi. 11. Eliberează scutiri medicale, parţiale sau totale, de la orele de educaţie fizica şcolară, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 12. Vizează documentele medicale eliberate de alte unităţi sanitare pentru motivarea absentelor de la cursurile universitare. 13. Efectuează triajul epidemiologic după vacanta şcolară sau ori de câte ori este nevoie, depisteaza activ prin examinari periodice anginele streptococice şi urmăreşte tratamentul cazurilor depistate. 14. Verifică starea de sănătate a personalului blocului alimentar din cantinele studenţeşti, în vederea prevenirii producerii de toxiinfectii alimentare. 15. Asigura aprovizionarea cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenta, materiale sanitare şi cu instrumentar medical. b). Atribuţii referitoare la prestaţii medicale la nivelul colectivităţilor 1. Iniţiază supravegherea epidemiologica a studenţilor, scop în care îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) depisteaza, izoleaza şi declara orice boala infectocontagioasa; b) sub îndrumarea metodologică a medicilor epidemiologi participa la efectuarea de acţiuni de

investigare epidemiologica a elevilor suspecti sau contacti din focarele de boli transmisibile; c) aplica tratamentele chimioprofilactice în focare, la indicaţia medicilor epidemiologi; d) iniţiază acţiuni de prelucrare antiparazitara (pediculoza, scabie) şi antiinfectioasa (dezinfecţie-

dezinsecţie) în focarele din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior (hepatita virala, tuberculoza, infectii streptococice, boli diareice acute etc.);

e) iniţiază acţiuni de supraveghere epidemiologica a virozelor respiratorii în sezonul epidemic. 2. Controlează zilnic respectarea condiţiilor de igiena din spaţiile de învăţământ, cazare şi alimentaţie din unităţile de învăţământ arondate.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

16

3. Vizează întocmirea meniurilor din cantinele studenţeşti şi efectuează anchete alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentatii rationale. 4. Iniţiază, desfăşoară şi controlează diversele activităţi de educaţie pentru sănătate 5. Iniţiază cursuri de educaţie sexuală şi de planning familial, precum şi cursuri de nutritie şi stil de viata. 6. Urmăreşte modul de respectare a normelor de igiena a procesului instructiv-educativ (teoretic, practic şi la orele de educaţie fizica). 7. Verifică efectuarea periodică a examinarilor medicale stabilite prin reglementări ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, de către personalul didactic şi administrativ-gospodăresc din unităţile arondate. 8. Participă la acţiunile profilactice organizate şi desfăşurate de alte foruri medicale în unităţile de învăţământ superior (testări PPD 2u. pentru TBC etc.). 9. Completează împreună cu cadrele medii din subordine dările de seama statistice (SAN) lunare şi anuale privind morbiditatea înregistrată şi activitatea cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ superior arondate. 10. Participa la comisiile medicale de examinare a candidaţilor la concursurile de admitere în unităţile de învăţământ superior. 11. Participă la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de învăţământ arondate. 12. Prezintă în consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ superior arondate o analiză anuală a stării de sănătate a studenţilor. 13. Constată abaterile de la normele de igienă şi antiepidemice, informând conducerea serviciului şi, respectiv, reprezentanţii inspecţiei sanitare de stat din cadrul direcţiei de sănătate publica judeţene, în vederea aplicării măsurilor prevăzute de lege. A.2) Atribuţiile medicilor privind asistenta medicală curativă 1. Acordă la nevoie primul ajutor studenţilor din unităţile de învăţământ arondate medicilor respectivi. 2. Examinează, tratează şi supraveghează medical studenţii bolnavi. 3. Acordă consultaţii medicale la solicitarea studenţilor din unităţile de învăţământ arondate, trimiţându-i, după caz, pentru urmărire în continuare la medicul de familie sau la cea mai apropiată unitate de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate. 4. Prescrie medicamente eliberate fără contribuţie personală, pentru maximum 3 zile studenţilor care prezintă afecţiuni acute care nu necesită internare în spital. 5. La recomandarea expresă a medicului specialist prescrie medicamente eliberate fără contribuţie personală pentru studenţii care prezintă afecţiuni cronice. B) Atribuţiile cadrelor medii sanitare din cabinetele medicale studenţeşti B.1. Activităţi medicale privind asistenta medicală preventivă 1. Participă la examinările medicale de bilanţ al stării de sănătate, efectuate de medicul cabinetului medical studenţesc la studenţii din anul II de studii. 2. Participă la dispensarizarea studenţilor-problemă aflaţi în evidenţa specială, asigurând prezentarea acestora la controalele planificate de medicii din cabinetele unităţilor de asistenta medicală ambulatorie de specialitate, şi aplică tratamentele prescrise de aceştia împreună cu medicii de familie. Consemnează în fişele medicale ale studenţilor rezultatele examinărilor medicale de bilanţ al stării de sănătate şi rezultatele controalelor studenţilor dispensarizaţi, sub supravegherea medicului unităţii de învăţământ superior, precum şi motivarile absentelor din cauza medicală ale studenţilor, scutirile medicale de efort fizic la instruirea practica şcolară. 3. Completează, sub supravegherea medicului, formularele statistice lunare şi anuale privind activitatea cabinetului medical studenţesc, calculând indicatorii de prevalenţă, incidenţa şi structura a morbidităţii; completează partea medicală a fişelor de tabara de odihna ale studenţilor, precum şi adeverintele medicale pentru studenţii care termină cursurile instituţiilor de învăţământ superior. 4. Participă alături de medic la vizita medicală a candidaţilor care se înscriu în instituţii de învăţământ superior. 5. Acordă consultaţii privind planificarea familială, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi participa la anchetele stării de sănătate din colectivităţile de tineri arondate. 6. Activităţi cu caracter antiepidemic:

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

17

a) Efectuează catagrafia studenţilor supuşi (re)vaccinarilor. b) Efectuează sub supravegherea medicului imunizările profilactice planificate, în conformitate cu

Programul naţional de imunizari. c) Înregistrează în fişa de consultaţie şi în registrul de vaccinări imunizările efectuate.

Execută acţiuni de combatere a bolilor transmisibile din focarele existente în unităţi de învăţământ superior, întocmind şi fişe de focar. 7. Controlează zilnic respectarea condiţiilor de igiena din spaţiile de învăţământ (sali de clasa, laboratoare, ateliere şcolare, grupuri sanitare, sali de sport), de cazare (dormitoare, sali de meditatii, grupuri sanitare, spălătorii) şi de alimentaţie (bucatarii şi anexele acestora, sali de mese), consemnand în caietul special destinat toate constatările făcute şi aducandu-le la cunostinta conducerilor unităţilor şcolare sau de învăţământ superior. 8. Participă împreună cu medicul la întocmirea meniurilor şi la efectuarea anchetei alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentatii rationale în cantinele studenţeşti, controlând zilnic proprietăţile organoleptice ale alimentelor scoase din magazie şi modul de funcţionare a agregatelor frigorifice din blocul alimentar. 9. Ţin evidenta examenelor medicale periodice pe care personalul adult din unitatea de învăţământ arondata este obligat sa le efectueze în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 10. Efectuează, sub îndrumarea medicului, acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul studenţilor şi al cadrelor didactice. 10.1 Ţin lecţii sau prelegeri privind educaţia pentru sănătate studenţilor, pe ani universitari şi, eventual, separat pe sexe, inclusiv pe probleme de prim ajutor, cu demonstratii practice. 10.2 Desfăşoară acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul cadrelor didactice, inclusiv prin lecţii şi demonstratii de prim ajutor. 10.3 Participă la consiliile profesorale în care se discută şi se iau măsuri vizând aspectele sanitare din unitatea de învăţământ arondată. 10.4 Instruieste personalul administrativ şi de îngrijire din spaţiile de învăţământ, cazare şi de alimentaţie asupra sarcinilor ce îi revin în asigurarea stării de igiena în spaţiile respective. B.2 Activităţi medicale privind asistenta medicală curativă 1. Asigură studenţilor acordarea primului ajutor în caz de urgenţă şi supraveghează transportul acestora la unităţile sanitare. 2. Efectuează tratamente studenţilor, la indicaţia medicului. 3. Asigură asistenţa medicală de urgenţă în taberele pentru studenţi, scop în care pot fi detaşate în aceste unităţi. B.3. Activităţi de perfecţionare a pregătirii profesionale- Participa la instruirile pe probleme de medicina şi igiena şcolară, precum şi pe probleme sanitaro-antiepidemice. B.4. Activitatea în perioada vacanţelor şcolare Pe perioada vacanţelor şcolare, se vor efectua cu precădere concediile de odihnă , iar în cazul epuizării acestora se vor efectua următoarele activităţi:

e) Definitiveaza interpretarea datelor somatometrice cu consemnarea acestora în fişele medicale şcolare, completează adeverintele medicale pentru elevii care termina clasele a IX-a*), a XII-a şi ultimul an al şcolii profesionale şi de ucenici şi consemnează în fişele medicale ale elevilor vaccinarile efectuate.

f) Participă la comisiile medicale de înscriere în şcoli profesionale, postliceale şi în licee de specialitate.

g) Participă la cursuri sau instruiri profesionale.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

18

RESPONSABILITĂŢI (pentru întreg personalul din structura sa): a) Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a

îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei şi/sau pacienţilor;

b) Răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, programelor aprobate sau dispuse expres de conducerea instituţiei, şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;

c) Răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor, măsurilor şi sancţiunilor stipulate în documentele întocmite.

AUTORITATE (COMPETENŢE):

a) Reprezintă şi angajează instituţia numai în limita atribuţiilor de serviciu şi a mandatului care i s-a încredinţat de către conducerea acesteia;

b) Se preocupă permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale; c) Propune proceduri de uz intern pentru eficientizarea activităţii compartimentului sau instituţiei, în

general; d) Semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitatea acesteia, despre care

ia cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă nu vizează direct domeniul în care responsabilităţi şi atribuţii.

II.2.5 Compartimentul Asistenta Medicala Dentară Studenţească ATRIBUŢII: A) Atribuţiile medicilor stomatologi din cabinetele stomatologice din şcoli privind asistenţa stomatologică preventivă şi curativă 1. Aplică măsuri de igienă orodentară, de profilaxie a cariei dentare şi a afecţiunilor orodentare. 2. Efectuează examinari periodice ale aparatului orodentar al studenţilor şi trimit la specialist cazurile care depăşesc competenţa cabinetului stomatologic şcolar. 3. Depistează activ şi dispensarizează afecţiunile orodentare. 4. Urmăresc dezvoltarea armonioasă a aparatului dento-maxilar prin conservarea şi refacerea morfologiei dentare. 5. Asigură profilaxia funcţională de condiţionare a obiceiurilor vicioase. 6. Examinează parodonţiul în vederea decelării semnelor clinice de debut al unei îmbolnăviri cronice. 7. Examinează, stabilesc diagnosticul şi efectuează tratamentul cariilor dentare. 8. Efectuează intervenţii de mică chirurgie stomatologică (extracţii de dinţi, incizii de abcese dentare). 9. Împreună cu specialiştii stomatologi-parodontologi dispensarizează studenţii care prezintă anomalii dento-maxilare şi parodontopatii şi efectuează tratamentele indicate de aceştia. 10. Acordă primul ajutor în caz de urgenţă în colectivitatile arondate. 11. Aplică şi controlează respectarea măsurilor de igienă şi antiepidemice. 12. Controlează sterilizarea corectă a aparaturii şi instrumentarului medical. 13. Colaborează cu medicul şcolar de medicină generală, cu medicul cabinetului medical studenţesc şi cu medicul de familie sau de alte specialităţi pentru prevenirea afecţiunilor orodentare prin care se pot manifesta unele afecţiuni cronice. 14. Depistează precoce leziunile precanceroase şi formele de debut ale bolii canceroase la nivelul cavităţii bucale şi îndrumă pacientul către serviciul de specialitate. 15. Eliberează scutiri medicale pentru absenţe din motive stomatologice, în condiţiile stabilite prin norme ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei. 16. Asigură aprovizionarea cu instrumentar, materiale sanitare şi tot ceea ce este necesar pentru o bună funcţionare a cabinetului. 17. Raportează anual conducerii serviciului, direcţiei de sănătate publica judeţene starea de sănătate orodentara a studenţilor din colectivitatile arondate.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

19

B. Atribuţiile cadrelor medii sanitare din cabinetele stomatologice din şcoli şi unităţi de învăţământ superior privind asistenta stomatologica preventivă şi curativă 1. Desfăşoară activitatea de medicină preventivă şi curativă împreună cu medicul stomatolog şi sub îndrumarea acestuia (examene medicale, activitate de educaţie pentru sănătate, controlul aplicării şi respectării normelor de igiena orodentara, cu accent pe prevenirea cariei dentare). 2. Asigură primul ajutor în caz de urgenţă studenţilor şi supraveghează transportul acestora la unităţile sanitare. 3. Asigură acordarea primului ajutor în caz de urgenţe medico-chirurgicale în perioada examenului de bacalaureat. 4. Efectuează şi răspund de sterilizarea instrumentarului. 5. Aplică orice alte măsuri de igiena şi antiepidemice în cadrul cabinetului stomatologic, stabilite de medicul stomatolog. 6. Desfăşoară şi alte activităţi conexe: a) completarea, sub supravegherea medicului, a rapoartelor statistice; b) gestionarea, în condiţiile legii şi în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi Familiei, a instrumentarului, materialelor sanitare şi medicamentelor din cabinetul stomatologic. 7. Pe perioada vacanţelor şcolare, vor efectua cu precădere concediile de odihnă. RESPONSABILITĂŢI (pentru personalul din structura sa):

a) Răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii instituţiei şi/sau pacienţilor;

b) Răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuţiilor ce-i revin potrivit legii, programelor aprobate sau dispuse expres de conducerea instituţiei, şi de raportarea asupra modului de realizare a acestora;

c) Răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor, informaţiilor, măsurilor şi sancţiunilor stipulate în documentele întocmite.

AUTORITATE (COMPETENŢE):

a) Reprezintă şi angajează instituţia numai în limita atribuţiilor de serviciu şi a mandatului care i s-a încredinţat de către conducerea acesteia;

b) Se preocupă permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale; c) Propune proceduri de uz intern pentru eficientizarea activităţii compartimentului sau instituţiei, în

general; d) Semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitatea acesteia, despre care

ia cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă nu vizează direct domeniul în care responsabilităţi şi atribuţii.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

20

CAPITOLUL III Metodologie privind examinarile medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate

pentru preşcolari, elevi şi studenţi Art.10 Scopul: Examinarile medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate se efectuează în vederea cunoaşterii nivelului de dezvoltare a sănătăţii, prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri, depistării precoce a unor afecţiuni sau deficienţe, aplicării tratamentului recuperator, precum şi a orientării şcolare şi profesionale în funcţie de starea de sănătate . Art.11 Etapele examinărilor medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate:

1. Examinările medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate, efectuate anual tuturor prescolarilor din colectivitatile cu program prelungit şi săptămânal, precum şi tuturor prescolarilor necuprinsi în tipurile de colectivităţi menţionate, înainte de începerea şcolarizării;

2. Examinarile medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate, sau cronicizabile, cu trimitere la medicii specialişti în vederea consilierii privind orientarea şcolară şi profesională în funcţie şi de eventualele abateri de la starea de sănătate.

3. Urmează examinarea elevilor din clasa a IV-a şi din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici.

4. În ultimele doua luni de şcoala vor fi examinati elevii din clasa I, prilej cu care va putea fi efectuată o comparatie între starea de sănătate a acestora la intrarea în şcoala şi, respectiv, la sfârşitul clasei I.

5. Examinarea studenţilor se va efectua în anul al II-lea de studii pe tot parcursul anului universitar.

Art.12 Obiectivul examinărilor medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate constă în : depistarea tulburărilor în dezvoltarea somatică, a viciilor de postura, a tulburarilor senzoriale (vaz, auz), a intarzierilor în dezvoltarea neuropsihica, a tulburarilor de comportament şi de adaptare şcolară, a eventualelor abateri în funcţionarea diferitelor aparate şi sisteme ale organismului.

Examinările medicale periodice ale prescolarilor urmăresc cu prioritate următoarele: 1. depistarea diverselor deficiente sau boli psihofizice, organice, senzoriale, de vorbire, congenitale sau dobândite, şi aplicarea precoce a tratamentelor recuperatorii medicale şi educative, în vederea integrării viitoare în şcoli; 2. orientarea copiilor în varsta de 7 ani, în raport cu starea lor de sănătate, după caz, spre învăţământul special (pentru deficientii mintal, senzorial şi motor).

Examinările medicale periodice la elevi urmăresc: 1. depistarea tulburarilor în dezvoltarea fizica şi neuropsihica; 2. depistarea deficienţelor şi/sau a bolilor specifice vârstei, cu accent pe următoarele afecţiuni: boli poststreptococice, hipertensiune arteriala juvenila, tulburări de pubertate, vicii de refractie şi de postura, nevroze, tulburări de comportament şi de adaptare şcolară; 3. orientarea şcolară şi profesională în funcţie de starea de sănătate.

Examinările medicale periodice la studenţi urmăresc: depistarea bolilor acute şi cronice şi supravegherea efectuării tratamentelor prescrise. Copiii şi ţinerii la care în urma examinarilor medicale s-au depistat boli sau deficiente vor fi luati în evidenta specială şi, după caz, vor fi dispensarizati de medicul colectivităţii împreună cu specialiştii din unităţile de asistenta medicală ambulatorie de specialitate, în vederea recuperării tulburarilor în starea de sănătate.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

21

Preşcolarii sau elevii care au recomandare pentru învăţământul special din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor fi trimişi spre examinare la comisiile de expertiza complexa pentru învăţământul special (constituite, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene). Art.13 Modul de efectuare a examinarilor medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate Personalul care asigura examinarea este format din:

a) asistentele medicale din colectivitatile de preşcolari, din unităţile şcolare, din unităţile de învăţământ superior sau, în absenta acestora, din personalul sanitar desemnat de medicul de familie. Acest personal efectuează măsurătorile somatometrice şi determinarile fiziometrice;

b) educatoarele din grădiniţe, care efectuează aprecierea dezvoltării neuropsihice şi a limbajului şi care consemnează sub semnatura datele obţinute în fişa medicală a prescolarului;

c) medicul colectivităţii (şcolar, al unităţii de învăţământ superior sau de familie). Preşcolarii, elevii şi studenţii care au fost depistati cu probleme de sănătate ce nu pot fi

rezolvate de medicul examinator vor fi trimişi de către acesta la cabinetele de specialitate pentru precizarea diagnosticului şi a atitudinii terapeutice.

Personalul medico-sanitar de la nivelul instituţiilor de învăţământ sau, în lipsa acestuia, personalul sanitar din cabinetele medicilor de familie participa la dispensarizare prin urmărirea activa a evoluţiei cazurilor şi prin aplicarea tratamentelor prescrise. Art.14 Conţinutul examinarilor medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate:

Examinările medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate constau în : efectuarea anamnezei, cu accent pe: date fiziologice referitoare la pubertate, boli care au

apărut în intervalul dintre ultima examinare medicală de bilanţ şi data examinării, deficienţe senzoriale, de limbaj, de dezvoltare mintală, date sociofamiliale, cuprinse în modelul fisei de examinare medicală de bilanţ al stării de sănătate prezentat în anexa nr. 8a) la Ordinul nr.653/2001;

efectuarea unui examen clinic pe aparate şi sisteme, avându-se în vedere în cadrul acestuia şi examenul endocrinologic în conformitate cu anexa nr.8f) la Ordinul nr.653/2001;

efectuarea examenului dezvoltării fizice (somatoscopie, somatometrie, fiziometrie) în conformitate cu anexa nr.8b) la Ordinul nr.653/2001;

depistarea tulburarilor de vedere în conformitate cu anexa nr.8c) la Ordinul nr.653/2001; depistarea tulburarilor de auz în conformitate cu anexa nr.8d) la Ordinul nr.653/2001 ; depistarea intarzierilor în dezvoltarea neuropsihica la preşcolari în conformitate cu anexa

nr.8e) la Ordinul nr.653/2001; efectuarea intradermoreactiei la PPD 2u. la elevii din clasele stabilite prin instrucţiunile

Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cazurile de elevi hiperergici fiind controlate radiologic pulmonar (microradiofotografie).

Datele obţinute în urma examinarilor medicale periodice de bilanţ al stării de sănătate se înregistrează în fişa medicală a celui examinat, ţinându-se seama de: date anamnestice;. rezultatele examenului clinic general, cu accent pe: dezvoltarea somatica (se vor consemna şi atitudinile vicioase), datele fiziometrice; dezvoltarea neuromotorie; dezvoltarea psihică; acuitatea vizuala OD- OS şi simtul cromatic; acuitatea auditiva UD-US; examenul endocrinologic; examenul orodentar (efectuat de medicul stomatolog); bolile congenitale; bolile cronice actuale sau în antecedente; alte constatări în momentul examinării; concluzii; orientarea şcolară şi profesională la copiii în varsta de 7 ani înainte de începerea şcolarizării, la absolvenţii învăţământului obligatoriu şi ai liceului.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

22

CAPITOLUL IV CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR LUNARE

PRIVIND ASISTENŢA MEDICALĂ ŞCOLARĂ

Art.15 Desfăşurătorul activităţilor lunare în cabinetele medicale din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior de-a lungul unui an de învăţământ este următorul: Luna septembrie ● Grădiniţe:

- planificarea, împreună cu directoarele gradinitelor, a examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la preşcolari de-a lungul anului de învăţământ;

- verificarea actelor medicale ale copiilor nou-înscrişi (toţi copiii de la grupa mica şi preşcolarii nou-înscrişi fata de anul preşcolar precedent din celelalte grupe);

- întocmirea fişelor medicale de colectivitate ale tuturor prescolarilor mentionati în alineatul precedent şi includerea în registrul de evidenta specială a copiilor cu probleme în starea de sănătate;

- efectuarea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la preşcolarii din grupa mica, cu consemnarea rezultatului acestora în fişele medicale din gradinita şi cu trimiterea la medicul de familie a celor depistati cu abateri în starea de sănătate;

- aprecierea dezvoltării neuropsihomotorii, efectuată de educatoare, şi consemnarea în fişele medicale ale copiilor de la grupa mica;

- începerea primei măsurători somatometrice (înălţime, greutate, perimetru toracic) şi aprecieri somatoscopice la copiii din grupa mica şi la copiii nou-înscrişi în celelalte grupe;

- comunicarea către educatoare a tuturor prescolarilor cu abateri în starea de sănătate.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior: - planificarea, împreună cu conducerile unităţilor şcolare şi de învăţământ superior

arondate, a efectuării examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate şi a altor examene medicale (înainte de vaccinari etc.) de-a lungul anului şcolar/universitar;

- verificarea documentelor medicale ale elevilor şi studenţilor nou-înscrişi (cu includerea în registrul de evidenta specială a tuturor elevilor şi studenţilor cu abateri în starea de sănătate);

- efectuarea triajului epidemiologic după vacanta de vara, cu aplicarea măsurilor de prelucrare antiepidemica a elevilor depistati cu pediculoza şi/sau scabie şi raportarea situaţiei triajului la direcţia de sănătate publica - supravegherea stării de sănătate şi realizarea programelor de sănătate;

- începerea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale şcolare, cu trimiterea la specialiştii din unităţile de asistenta medicală ambulatorie de specialitate a tuturor celor cu abateri în starea de sănătate şi consemnarea rezultatelor examenelor de specialitate în fişele medicale şcolare;

- începerea măsurătorilor somatometrice (înălţime, greutate, perimetru toracic) la elevii din clasa I, a IX-a**) şi a XII-a;

- comunicarea către învăţători şi diriginti a tuturor elevilor cu abateri importante în starea de sănătate;

- efectuarea la elevii din clasa I a vaccinarilor antirujeolice (AR) şi antidiftero- antitetanice (DT), cu consemnarea acestora în fişele medicale şcolare ale elevilor şi în registrul de vaccinari;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

23

- eliberarea de scutiri medicale (parţiale sau totale) de la lectiile de educaţie fizica şcolară (conform instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei);

- efectuarea la varsta de 24 de ani a vaccinarii dT; aceasta vaccinare/revaccinare se efectuează şi la gravide şi la studenţii cu plagi tetanigene;

- începerea testarilor prin intradermoreactia la PPD 2u. la elevii din clasa a VIII-a, cu revaccinarea BCG a celor anergici şi trimiterea la examen radiologic pulmonar a celor hiperergici.

Luna octombrie ● Grădiniţe:

- încheierea primei măsurători somatometrice şi a primei aprecieri somatoscopice la preşcolarii de la grupa mica, precum şi efectuarea acestora la copiii din grupa mare şi grupa pregătitoare, care urmează sa fie supuşi examinarilor medicale de bilanţ în minivacanta şcolară de la începutul lunii noiembrie;

- efectuarea primei anchete (pe o durata de 10 zile lucrătoare) asupra alimentaţiei copiilor.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- continuarea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din clasele a IX-a*) şi a XII-a, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale şcolare şi trimiterea la specialiştii din unităţile de asistenta medicală ambulatorie de specialitate a elevilor depistati cu abateri în starea de sănătate, a rezultatelor examenelor speciale în fişele medicale şcolare şi cu includerea elevilor din aceasta categorie în registrul de evidenta specială;

- încheierea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii din clasa I, continuarea acestora la elevii din clasele a IX-a*) şi a XII-a;

- prezentarea în consiliile profesorale a analizei stării de sănătate a elevilor sau studenţilor (din şcolile sau unităţile de învăţământ superior arondate) în anul şcolar/universitar precedent;

- efectuarea anchetei (pe o durata de 10 zile) asupra alimentaţiei elevilor şi studenţilor în cantinele şcolare şi studenţeşti;

- încheierea vaccinarilor AR şi DT la elevii din clasa I, cu consemnarea lor în fişele medicale şcolare şi în registrul de vaccinari;

- efectuarea vaccinarii antihepatitice B la elevii din clasa a III-a (doza I), cu consemnarea acesteia în fişele medicale ale elevilor din registrul de vaccinari;

- continuarea testarilor prin intradermoreactie la PPD 2u. la elevii din clasa a VIII-a, cu revaccinarea BCG la cei anergici şi trimiterea la examenul radiologic pulmonar a celor hiperergici;

- efectuarea vaccinarii antihepatitice B (doza I) la elevii din anul I al şcolilor postliceale sanitare şi la studenţii din anul I al facultăţilor de medicina şi stomatologie, cu consemnarea acesteia în fişele medicale ale elevilor şi studenţilor şi în registrul de vaccinari.

Luna noiembrie ● Grădiniţe:

- începerea în prima minivacanta şcolară de la începutul lunii noiembrie a examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la preşcolarii din grupa mare şi grupa pregătitoare, cu accent pe stabilirea aptitudinii de a începe şcolarizarea la varsta de 6 sau 7 ani şi cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale din gradinita;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

24

- consemnarea în fişele medicale ale prescolarilor mentionati la alineatul precedent a aprecierilor efectuate de educatoare, vizând dezvoltarea neuropsihomotorie şi a limbajului acestora;

- începerea primei măsurători somatometrice şi a prime aprecieri somatoscopice a prescolarilor de la grupa mijlocie, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale din gradinita.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior

- continuarea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din clasele a IX-a*) şi a XII-a (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie) şi începerea celor ale studenţilor din anul II;

- încheierea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii din clasele a IX-a*) şi a XII-a;

- efectuarea vaccinarii antihepatitice B (doza a II-a) la elevii din clasa a III-a şi din anul I al şcolilor postliceale sanitare, precum şi la studenţii din anul I al facultăţilor de medicina şi stomatologie, cu consemnarea acesteia în fişele medicale ale elevilor şi studenţilor şi în registrul de vaccinari;

- continuarea prezentării analizei stării de sănătate (la elevii şi studenţii din şcolile sau unităţile de învăţământ superior arondate) în anul de învăţământ precedent în cadrul consiliilor profesorale;

- efectuarea examenelor medicale la elevii din clasa a III-a, în vederea vaccinarii antipoliomielitice, efectuarea acesteia şi consemnarea ei în fişele medicale şcolare şi în registrul de vaccinari;

- continuarea testarilor prin intradermoreactie la PPD 2u. la elevii din clasa a VIII-a, cu revaccinarea BCG la cei anergici şi trimiterea la examenul radiologic pulmonar a celor hiperergici.

Luna decembrie ● Grădiniţe:

- încheierea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate (în vacanta de Craciun a elevilor) la preşcolarii de la grupa mare şi grupa pregătitoare;

- consemnarea în fişele medicale ale prescolarilor mentionati la alineatul precedent a aprecierilor efectuate de educatoare, vizând aptitudinea acestora de a începe şcolarizarea la 6 ori la 7 ani;

- încheierea primei măsurători somatometrice şi a primei aprecieri somatoscopice la preşcolarii de la grupa mijlocie.

● Şcoli:

- încheierea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din clasele a IX-a*) şi a XII-a (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie) şi continuarea examinarilor medicale la studenţii din anul II de studiu;

- începerea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii din clasa a V-a şi la cei din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici;

- îndrumarea către specialiştii neuropsihiatri a elevilor din clasa I care nu au făcut fata cerinţelor şcolarizării, în vederea eventualei întreruperi a şcolarizării şi (re)înscrierii într-o gradinita;

- efectuarea la elevii din clasa a VIII-a a vaccinarii DT, cu consemnarea acesteia în fişele medicale ale elevilor şi în registrul de vaccinari;

- încheierea testarilor IDR la PPD 2u. la elevii din clasa a VIII-a, cu acelaşi procedeu ca în luna septembrie.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

25

Luna ianuarie ● Grădiniţe:

- începerea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la preşcolarii din grupa mijlocie (în minivacanta şcolară de la sfârşitul lunii ianuarie), cu consemnarea rezultatelor acestora în fişele medicale ale copiilor din grădiniţe şi îndrumarea prescolarilor cu probleme de sănătate către specialiştii din unităţile de asistenta medicală ambulatorie de specialitate, cu notarea în fişele medicale a rezultatelor de la aceştia şi cu includerea copiilor confirmati cu tulburări ale sănătăţii în registrul de evidenta specială.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- efectuarea triajului epidemiologic după vacanta de Craciun, cu aplicarea măsurilor de prelucrare antiepidemica la elevii depistati cu pediculoza sau/şi scabie, şi raportarea situaţiei triajului la direcţia de sănătate publica - supravegherea stării de sănătate şi realizarea programelor naţionale de sănătate;

- începerea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie) şi continuarea celor ale studenţilor din anul al II-lea de studii;

- începerea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii claselor a II-a, a IV-a şi a X-a şi din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici şi încheierea acestora la elevii din clasa a V-a.

Luna februarie ● Grădiniţe:

- efectuarea (timp de 10 zile lucrătoare) a celei de-a doua anchete asupra alimentaţiei copiilor.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- continuarea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici şi la studenţii din anul II de studii şi începerea acestora la elevii din clasa a IV-a (urmandu-se acelaşi procedeu ca în luna octombrie);

- încheierea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii din clasele a II-a şi a X-a şi din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici şi continuarea acestora la elevii din clasa a IV-a;

- efectuarea (timp de 10 zile lucrătoare) în cantinele şcolare şi studenţeşti a celei de-a doua anchete asupra alimentaţiei elevilor şi studenţilor.

Luna martie ● Grădiniţe:

- începerea celei de-a doua acţiuni de măsurători somatometrice şi aprecieri somatoscopice la preşcolarii din grupa mica.

● Şcoli:

- încheierea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici şi continuarea acestora la elevii din clasa a IV-a şi la studenţii din anul II de studii (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie);

- încheierea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii din clasa a IV-a şi începerea acestora la elevii din clasele a III-a, a VI-a, a VIII-a şi a XI-a, din anul II al şcolilor profesionale şi din anul I al şcolilor de ucenici, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale ale elevilor.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

26

Luna aprilie ● Grădiniţe:

- încheierea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la preşcolarii din grupa mijlocie şi continuarea la cei de la grupa mica (în vacanta şcolară de Pasti), cu acelaşi procedeu ca în luna februarie;

- încheierea celei de-a doua măsurători somatometrice şi a celei de-a doua aprecieri somatoscopice la preşcolarii din grupa mica.

● Şcoli:

- efectuarea (în cazul în care vacanta este în aceasta luna, altfel se va amana pentru luna mai) a triajului epidemiologic după vacanta de Pasti, cu raportarea rezultatelor la direcţia de sănătate publica - supravegherea stării de sănătate a teritoriului şi realizarea programelor naţionale de sănătate;

- încheierea măsurătorilor somatometrice şi a aprecierilor somatoscopice la elevii din clasele a III-a, a VI-a, a VIII-a şi a XI-a, din anul II al şcolilor profesionale şi din anul I al şcolilor de ucenici, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale ale elevilor;

- încheierea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la clasa a IV-a (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie) şi continuarea acestora la studenţii din anul II de studii;

- completarea adeverintelor medicale pentru absolvenţii claselor a IX-a*), a XII-a şi pentru elevii din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici (în vacanta de Pasti), în vederea înscrierii într-o treapta superioară de învăţământ, respectiv pentru angajare;

- efectuarea vaccinarii antihepatitice B (doza a III-a) la elevii din clasa a III-a şi din anul I al şcolilor postliceale sanitare, precum şi la studenţii din anul I al facultăţilor de medicina şi stomatologie, cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie.

Luna mai ● Grădiniţe:

- reexaminarea medicală (în minivacanta şcolară de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie) a prescolarilor de la grupa mare şi grupa pregătitoare depistati la prima examinare medicală de bilanţ al stării de sănătate cu probleme în starea de sănătate, pentru definitivarea, împreună cu specialiştii din unităţile de asistenta medicală ambulatorie de specialitate, a aptitudinii de începere a şcolarizării la 6 ori 7 ani;

- efectuarea celei de a doua măsurători somatometrice şi a celei de-a doua aprecieri somatoscopice la copiii de la grupa mare şi grupa pregătitoare;

- efectuarea (timp de 10 zile lucrătoare) a celei de-a treia anchete asupra alimentaţiei copiilor.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- începerea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din clasa I (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie) şi continuarea acestora la studenţii din anul II de studii;

- începerea celei de-a doua măsurători somatometrice şi a celei de-a doua aprecieri somatoscopice a elevilor din clasa I şi a primei măsurători la elevii din clasa a VII-a, cu consemnarea rezultatelor în fişa medicală a elevilor;

- efectuarea (timp de 10 zile lucrătoare) a celei de-a treia anchete asupra alimentaţiei elevilor şi studenţilor în cantinele şcolare şi studenţeşti.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

27

Luna iunie ● Grădiniţe:

- continuarea (în minivacanta şcolară de la începutul acestei luni) a reexaminarii medicale a prescolarilor cu probleme de sănătate de la grupa mare şi grupa pregătitoare;

- efectuarea celei de-a doua măsurători somatometrice şi a celei de-a doua aprecieri somatoscopice la preşcolarii din grupa mijlocie;

- îndrumarea prescolarilor în varsta de peste 7 ani cu întârziere mintală, confirmată de specialiştii neuropsihiatri şi psihologi, către comisia judeteana sau a municipiului Bucureşti de expertiza complexa pentru învăţământ special din cadrul inspectoratului şcolar teritorial, în vederea înscrierii în învăţământul special;

- îndrumarea tuturor prescolarilor în varsta de peste 7 ani cu tulburări mari senzoriale (auz, vedere) către comisia menţionată la alineatul precedent, în vederea încadrării în învăţământul special pentru deficienti senzoriali;

- definitivarea documentelor medicale (fişele medicale şi adeverintele medicale) ale prescolarilor care urmează sa se înscrie în clasa I.

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- încheierea examinarilor medicale de bilanţ al stării de sănătate la elevii din clasa I şi la studenţii din anul II de studii (cu acelaşi procedeu ca în luna octombrie);

- încheierea celei de-a doua acţiuni de măsurători somatometrice şi a celei de-a doua aprecieri somatoscopice la elevii din clasa I, precum şi a primei acţiuni la elevii din clasa a VII-a, cu consemnarea rezultatelor în fişele medicale şcolare;

- înmânarea adeverintelor medicale de absolvire elevilor din clasele a IX-a*) şi a XII-a, din ultimul an al şcolilor profesionale şi de ucenici şi studenţilor din ultimul an;

- definitivarea completării formularelor statistice de raportare anuala a prevalentei şi dezvoltării fizice şi depunerea acestora la direcţia de sănătate publica;

- completarea rubricilor medicale din fişele elevilor care pleacă în tabere de odihna; - controlul medical al elevilor care pleacă în tabere de odihna şcolară în centre anume

destinate din localitatea respectiva şi verificarea existenţei documentelor medicale obligatorii la aceşti elevi şi la cadrele didactice insotitoare.

Luna iulie ● Grădiniţe:

- însoţirea de către cadrele medii sanitare din colectivitate a copiilor şi personalului adult din gradinita în tabere, pe toată durata desfăşurării acestora;

- înmânarea documentelor medicale necesare în acest scop părinţilor prescolarilor ce urmează sa fie şcolarizaţi în toamna;

- efectuarea concediilor de odihna anuale (numai în grădiniţele care se inchid în aceasta luna pentru efectuarea lucrărilor anuale de reconditionare şi igienizare generală).

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- efectuarea controalelor medicale la elevii care se înscriu în şcoli profesionale şi în licee de specialitate (industriale şi neindustriale);

- asigurarea asistenţei medicale de urgenta în zilele în care se susţin examene de capacitate şi de bacalaureat, probe de aptitudini la înscrierea în liceu, la şcoala profesională sau examen de admitere la o unitate de învăţământ superior;

- detaşarea în tabere şcolare;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

28

- controlul medical al elevilor care pleacă în tabere şcolare în centre anume destinate din localitatea respectiva şi verificarea existenţei documentelor medicale obligatorii la aceşti elevi şi la cadrele didactice insotitoare;

- efectuarea concediilor legale anuale de odihna.

Luna august ● Grădiniţe:

- însoţirea copiilor şi a personalului adult din grădiniţe în tabere, pe toată durata acestora;

- efectuarea concediilor legale anuale de odihnă (în grădiniţele care se inchid pentru lucrări anuale de reconditionare şi igienizare generală).

● Şcoli şi unităţi de învăţământ superior:

- asigurarea asistenţei medicale de urgenta pe perioada sesiunii de corigente şi de restante;

- detasarea în taberele şcolare şi studenţeşti; - controlul medical al elevilor şi studenţilor care pleacă în tabere; - efectuarea concediilor legale anuale de odihna.

Art.16 La toate aceste activităţi se adaugă măsurile de urgenţă ce trebuiesc asigurate în unităţile de învăţământ.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

29

PARTEA a II - a: REGULAMENTUL INTERN

Regulamentul Intern al Serviciului Asistenţă Medicală Şcolară Timişoara este parte integrantă a prezentului regulament de organizare şi funcţionare.

CAPITOLUL I:

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1- Definiţie: Regulamentul Intern, denumit în continuare Regulament, este un document intern al Serviciului

Public de Asistenţă Medicală Şcolară Timişoara, întocmit în baza prevederilor din următoarele acte normative:

- Legea nr.215/2001 – privind administraţia publică locală; - Legea nr.53/2003 – Codul Muncii; - Legea nr.477/2004 – privind Codul de Conduită a personalului contractual din autorităţile şi

instituţiile publice; - Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii; - Codul de deontologie medicală din 25 martie 2005 - al Colegiului Medicilor din România; - Codul de etică şi deontologie din 9 iulie 2009 - al asistentului medical generalist, al moaşei şi

al asistentului medical din România; - Codul deontologic din 25 iunie 2005 - al medicului dentist; - H.G. nr. 250/1992 – privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din

administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare; - O.U.G. nr. 96/2003 – privind protecţia maternităţii la locurile de muncă; - O.U.G.nr.158/2005 - privind concediile si indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; - Legea nr.25/2004 – pentru aprobarea O.U.G. nr. 96/2003 – privind protecţia maternităţii la

locurile de muncă; - Legea nr.319/2006 - privind securitatea şi sănătatea în muncă, H.G. nr.355/2007 pentru

aprobarea metodologiei de aplicare a prevederilor Legii nr.319/2006; - Legea nr.19/2000 – privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; - O.U.G nr. 115/2004 - privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din

unităţile sanitare publice din sectorul sanitar; - O.U.G. nr.162/2008 - privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de

Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale; - H.G. nr. 56/2009 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale;

- Ordinul nr. 653/2001 - privind asistenta medicală a prescolarilor, elevilor şi studenţilor; - Ordinul nr. 772/2004 - pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr.

653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. Art.2 - Scopul: Prezentul Regulament a fost adoptat în vederea reglementării normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a prestigiului Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară Timişoara. Art.3 – Persoanele vizate: Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul Regulament sunt obligatorii pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă, indiferent de funcţia pe care o deţin în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară Timişoara.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

30

Art.4 – Intrare în vigoare: Prezentul Regulament îşi produce efectele faţă de angajaţi din momentul încunoştinţării acestora. Art.5 – Spaţiul:

Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul Regulament sunt obligatorii pentru angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară, atât la locul de desfăşurare a activităţii profesionale cât şi în afără acestuia, când se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

CAPITOLUL II: CONDUCEREA SERVICIULUI PUBLIC DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ–

DREPTURI ŞI OBLIGAŢII SPECIFICE, INTERDICŢII

Art.6 – Conducerea Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară: (1) – Conducerea Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară este realizată de un director, personal contractual, care organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile compartimentelor conduse în condiţii de eficinţă şi eficacitate, sub autoritatea viceprimarului şi a primarului Municipiului Timişoara. (2) – Structura ierarhică din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară este stabilită prin organigrama propusă de Primarul Municipiului Timişoara şi aprobată de Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Art.7 – Între personalul de conducere şi cel de execuţie, există raporturi de muncă, reglementate juridic prin întreaga legislaţie în domeniu şi prin prezentul regulament. Art.8 – Personalul de conducere îşi exercită rolul de conducător al activităţii desfăşurate în cadrul serviciului/compartimentului pe care îl conduce prin atribuţii de serviciu scrise şi verbale, care trasează activitatea şi o reglementează. Art.9 – Atribuţiile de serviciu aferente fiecărui post sunt prevăzute în fişa postului şi au caracter permanent. Art.10 – Drepturi specifice: Personalul de conducere are dreptul de a verifica în orice moment activitatea personalului de execuţie din subordine, de a cere dări de seamă scrise sau verbale cu privire la activitatea desfăşurată de aceştia şi de a face aprecieri cu privire la activitatea depusă de către aceştia. Art.11 – Obligaţii specifice: (1) Personalul de conducere are obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei pentru personalul din subordine. (2) Anual, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, personalul de conducere are obligaţia să procedeze la evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului din subordine. (3) Personalul de conducere are obligaţia să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propun sau aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare. (4) Personalul de conducere are obligaţia să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii serviciului, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor. (5) Personalul de conducere are obligaţia de a da personalului din subordine atribuţii de serviciu clare, precise şi în timp util. (6) Personalul de conducere răspunde de conduita şi prezenţa personalului din subordine, precum şi de realitatea înregistrărilor efectuate în foaia colectivă de prezenţă. (7) Personalul de conducere răspunde de prelucrarea la nivelul serviciului a prevederilor Regulamentului Intern, ale Codul de Conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice precum şi a celorlalte acte normative care modifică reglementările în vigoare la data întocmirii prezentului Regulament.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

31

(8) Pe lậngă aceste obligaţii specifice, personalului de conducere îi revin şi celelalte obligaţii aplicabile personalului de execuţie, obligaţii tratate în Capitolul III al prezentului Regulament. Art.12 – Interdicţii: - Se interzice personalului de conducere să favorizeze sau să defavorizeze accesul ori promovarea pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile care guvernează conduita profesională.

CAPITOLUL III : PERSONALUL CONTRACTUAL DE EXECUŢIE – DREPTURI ŞI OBLIGAŢII

SECŢIUNEA 1. DREPTURI

Art.13 – Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: (1) dreptul la salarizare pentru munca depusă; (2) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; (3) dreptul la concediu de odihnă anual; (4) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; (5) dreptul la demnitate în muncă; (6) dreptul la securitate şi sănătate în muncă; (7) dreptul la acces la formarea profesională; (8) dreptul la informare şi consultare; (9) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă; (10) dreptul la protecţie în caz de concediere; (11) dreptul la negociere colectivă şi individuală; (12) dreptul de a participa la acţiuni colective; (13) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat. (14) Personalul contractual, beneficiază în condiţiile legii, de drepturile de delegare şi de detaşare. (15) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale.Personalul contractual care se află în grevă nu beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale pe durata grevei.Raportul de muncă se suspendă la iniţiativa salariatului pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.Cererea de suspendare a raportului de muncă se face în scris, cu 48 de ore înainte de declanşarea grevei.

SUBSECŢIUNEA 1.1. SALARIZARE

Art.14 - (1) Salarizarea se face potrivit prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului platit din fonduri publice. (2) Informaţiile cu privire la drepturile salariale sunt confidenţiale şi se materializează în „fluturaşul” lunar eliberat personal fiecărui angajat.

SUBSECŢIUNEA 1.2. CONCEDIILE

Art.15 - (1) Personalul angajat are dreptul, în fiecare an, la un concediu de odihnă plătit, în raport cu vechimea lor în muncă, după cum urmează:

- până în 10 ani – 21 de zile lucrătoare; - peste 10 ani – 25 de zile lucrătoare.

(2) La plecarea în concediul de odihnă personalul contractual are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egala cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

32

(3) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, salariatul nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor. (4) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an calendaristic, integral sau fracţionat.Poate fi fracţionat, la cererea salariatului, cu condiţia ca una dintre fracţiuni să nu fie mai mică de 15 zile lucrătoare. (5) Pe durata concediului de odihna, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numarul de zile de concediu înmulţite cu media zilnica a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (6) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raportului de muncă al salariatului. (7) În cadrul Serviciului Public de Asistenţă Şcolară Medicală, concediile de odihnă se efectuează cu precădere pe perioada vacanţelor şcolare. (8) Programarea concediului de odihnă poate fi modificată de conducerea Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară, dacă salariatul solicită acest lucru. (9) Efectuarea concediului de odihnă se întrerupe în cazul în care salariata intră în concediu pentru maternitate, precum şi în cazul în care salariatul este rechemat de către şeful ierarhic, cu aprobarea conducătorului instituţiei numai pentru nevoi de serviciu neprevăzute, care fac necesara prezenţa salariatului la serviciu. Art.16 – (1) În afără concediului de odihnă, salariaţii au dreptul, în condiţiile legii, la zile de concediu plătit, în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite:

- căsătoria salariatului - 5 zile lucrătoare; - naşterea sau căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare; -decesul soţiei/soţului salariatului sau al unei rude de până la gradul al III-lea a salariatului ori a

soţului/soţiei acestuia, inclusiv - 3 zile lucrătoare. (2) Concediul plătit, prevăzut la al.(1), se acordă, la cererea salariatului, de către conducerea instituţiei. Art.17 - (1) Personalul contractual are dreptul la concedii fără plată, a căror durată însumată nu poate depaşi 90 de zile lucrătoare anual, pentru rezolvarea următoarelor situaţii personale:

a) susţinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituţiile de învaţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă, a examenelor de an universitar, cât şi a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învatământ superior, curs seral sau fără frecvenţă; b) susţinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaţilor care nu beneficiază de burse de doctorat; c) prezentare la concurs în vederea ocupării unui post în altă unitate. (2) Salariaţii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevazută la alin. (1), în urmatoarele situaţii: a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; de acest drept beneficiaza atât mama salariata, cât şi tatăl salariat, daca mama copilului nu beneficiază, pentru aceleaşi motive, de concediu fără plată; b) tratamentul medical efectuat în străinatate pe durata recomandată de medic, dacă cel în cauză nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizaţia pentru incapacitate temporara de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate - copil, frate, sora, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinatate - , în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătaţii. (3) Concedii fără plată pot fi acordate şi pentru interese personale, altele decât cele prevazute la alin. (1) si (2), pe durate stabilite prin acordul partilor.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

33

Art.18 – (1) Personalul contractual are dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afără muncii, boli profesionale şi accidente de muncă, în condiţiile legii. (2) Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire. (3) Începand cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de catre medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale. Prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel mult 90 de zile. (4) Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale, în condiţiile legii. (5) Angajaţii serviciului au obligaţia să anunţe imediat ivirea unei situaţii de incapacitate temporară de muncă şefului ierarhic şi Serviciului Resurse Umane. (6) Angajaţii serviciului aflaţi în concediu medical au obligaţia să depună depună la Serviciul Resurse Umane Certificatul de Concediu Medical care atestă incapacitatea temporară de muncă, cel mai târziu până în ultima zi a lunii în care a fost eliberat. Certificatul de concediu medical trebuie vizat în prealabil şi de către medicul de medicină a muncii. Art.19 – (1) Personalul contractual are dreptul la concedii pentru sarcină si lăuzie, pe o perioada de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate. (2) Concediul pentru sarcina se acordă pe o perioadă de 63 de zile inainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile dupa naştere. (3) Concediile pentru sarcină şi lăuzie se pot compensa între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de optiunea persoanei beneficiare, în aşa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice. (4) Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu pentru sarcină, începand cu luna a 6-a de sarcina. Art.20 –(1) Personalul contractual are dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de pînă la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. (2) Beneficiază de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineste condiţiile de stagiu de cotizare. (3) Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap, emis în condiţiile legii, după caz. (4) Durata de acordare a indemnizaţiei este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar dupa depaşirea termenului de 90 de zile, de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale. Art.21 - Salariatul beneficiază de ajutorul de deces, de pensii, precum şi de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii. Art.22 - (1)Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. (2) Concediile pentru formare profesionala se pot acorda cu sau fără plată. (3) Concediile fără plata pentru formare profesională se acorda la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmeaza din iniţiativa sa. (4) Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, dupa caz, cu acordul reprezentantilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfaşurarea activităţii.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

34

(5) Cererea de concediu fără plata pentru formare profesională trebuie sa fie înaintată angajatorului cu cel putin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională. (6) Efectuarea concediului fără plata pentru formare profesională se poate realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea examenelor de absolvire a unor forme de învaţământ sau pentru susţinerea examenelor de promovare în anul urmator în cadrul instituţiilor de învaţământ superior, cu respectarea condiţiilor stabilite la alin. (5).

SUBSECŢIUNEA 1. 3. FORMAREA PROFESIONALĂ

Art.23 – (1) Principalele forme de educaţie medicală continuă pentru asistenţii medicali sunt : - programe (cursuri) de educaţie permanentă; - ateliere de formare (forme educaţionale utilizând metode complexe de educaţie a adultului, bazate preponderent pe dinamică de grup); - stagii practice; - manifestări ştiinţifice:

• congrese (reuniuni naţionale sau internaţionale în care membrii unei societăţi profesionale, delegaţi şi/sau invitaţi deliberează asupra unor interese comune, studii sau probleme majore de ordin ştiinţific sau profesional; conferinţe naţionale sau internaţionale convocate de obicei pentru încheierea unui consens);

• conferinţe (reuniuni periodice ale membrilor unei asociaţii, societăţi profesionale unde se prezintă şi se dezbat lucrări din domeniu sau unde se iau hotărâri asupra unor probleme curente sau de perspectivă; prezentări orale (expuneri, prelegeri) făcute în faţa unui public, în scop ştiinţific, informaţional sau educaţional);

• simpozioane (discuţii organizate, pe baza unei(or) scurte expuneri asupra unei teme ştiinţifice de actualitate, făcută de unul sau câţiva vorbitori, în faţa şi cu participarea publicului);

• mese rotunde (dezbateri libere pe o temă dată, conduse de un moderator, la care sunt chemaţi să-şi spună cuvântul specialişti din domeniu sau reprezentanţi ai publicului larg);

• ateliere de lucru (work-shop-uri, reuniuni ştiinţifice, profesionale sau de cercetare, cu caracter programatic, de regulă cu invitaţi, specialişti sau tehnicieni selectaţi dintr-un anumit domeniu sau anumite domenii de specialitate care, utilizând tehnici de dinamică de grup, sub conducerea unor moderatori şi facilitatori, identifică cerinţe sau probleme, analizează sau aprofundează anumite studii, dezbat sau caută soluţii de rezolvare pentru probleme legate de un interes comun, ştiinţific sau profesional).

- elaborarea şi publicarea de materiale ştiinţifice medicale: articole în reviste medicale, capitole de carte sau cărţi, monografii, tratate, manuale medicale, editare de carte medicală, ca şi elaborarea lucrărilor prezentate în cadrul manifestărilor ştiinţifice. (2) Principalele forme de educaţie medicală continuă pentru medici sunt :

- cursurile de educatie permanenta sau formare continuă medicale, - ateliere de formare profesională continuă; - stagii practice de perfecţionare profesională sau de adaptare ori readaptare profesională; - manifestările şi activităţile cu caracter ştiinţific, reprezentate de congrese, conferinţe, simpozioane, mese rotunde,ateliere de lucru, sesiuni ştiinţifice; - publicarea de materiale ştiinţifice medicale, respectiv articole, în reviste medicale,capitole de carte, cărţi, monografii, tratate, manuale, editare de carte medicală.

(3) Principalele forme de educaţie medicală continuă pentru medicii dentişti sunt: - participarea la cursuri postuniversitare; - participarea la manifestări ştiinţifice (congrese, simpozioane, conferinţe sau expoziţii) - publicarea de materiale ştiinţifice medicale;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

35

- participarea la cursuri EMC teoretice şi/sau practice; - abonamente anuale la reviste medicale de specialitate, acreditate de Colegiul Medicilor Dentişti din România; - mese rotunde pe probleme legislative.

Art.24 - (1) Participarea la programele de formare profesională urmate la iniţiativa salariatului, cu acordul conducătorului instituţiei publice, se aprobă pe baza cererii justificate a salariatului, cu evidenţierea modului în care acesta consideră că dezvoltarea de abilităţi şi competenţe în domeniul în care doreşte să se formeze îi va îmbunătăţi activitatea profesională. (2) În vederea participării la un program de formare profesională se va întocmi un referat, cu cel puţin 10 zile înainte de participare, aprobat de conducătorul instituţiei şi purtând viza Serviciului Buget precum şi a Serviciului Resurse Umane. Un exemplar al acestui Referat se predă Serviciului Resurse Umane, care gestionează şi monitorizează perfecţionarea profesională a angajatilor. (3) La finalizarea programului de perfecţionare, angajatul care l-a urmat şi absolvit are obligaţia de a preda la Serviciul Resurse Umane o copie xerox, după Certificatul, Atestatul sau Diploma eliberată de organizatorul programului de perfecţionare, în vederea actualizării dosarului personal precum şi la Biroul Contabilitate, sub sancţiunea nedecontării contravalorii programului de perfecţionare.

SECŢIUNEA 2. OBLIGAŢII /ÎNDATORIRI Art.25 - Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: (1) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini sarcinile, lucrările şi atribuţiile ce îi revin conform fişei postului; (2) obligaţia de a respecta disciplina muncii; (3) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în contractul individual de muncă precum şi în legislaţia în vigoare cu privire la medici, medici dentişti şi asistenţi medicali; (4) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; (5) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii la serviciu; (6) obligaţia de a respecta confidenţialitatea informaţiilor de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei; (7) obligaţia de a răspunde la solicitările beneficiarilor serviciilor de asistenţă medicală şcolară; (8) obligaţia de a colabora cu personalul unităţii şcolare unde îşi desfăşoară activitatea prin adoptarea unui comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate, în scopul asigurării serviciilor medicale de calitate; (9) obligaţia de a cunoaşte şi de a aplica prevederile legilor, regulamentelor, codurilor (Codul de deontologie medicală, Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, Codul deontologic al medicului dentist), hotărârilor, ordonanţelor, dispoziţiilor, precum şi a celorlalte acte normative care le reglementează domeniul de activitate.Necunoaşterea acestora sau neînţelegerea lor nu îi exonerează de răspundere. Art.26 - Personalul contractual are obligaţia să comunice Serviciului Resurse Umane orice modificare survenită în situaţia/statutul lor cu privire la: starea civilă (căsătorie, divorţ, naşterea unui copil, decesul, etc.), situaţia militară, studii, schimbarea domiciliului, etc., în cel mult 5 zile de la data intervenirii modificării. Art.27 – (1) Personalul contractual are obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate beneficiarilor, în scopul asigurării asistenţei medicale în unităţile de învăţământ de stat, în limitele atribuţiilor stabilite prin fişa postului. (2) În exercitarea funcţiei personalul contractual are obligaţia de a avea un comportament profesionist. Art.28 – (1) Angajaţii contractuali au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

36

(2) Personalul contractual trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, datorată naturii funcţiilor deţinute. Art.29 – (1) Personalul contractual are obligaţia de a apăra cu loialitate prestigiul serviciului în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia. (2) Angajaţilor contractuali le este interzis:

a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea serviciului public/instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual; b) să facă aprecieri în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care serviciul public/instituţia în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte, dacă nu sunt abilitaţi în acest sens; c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară ori ale unor angajaţi, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice; e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice, în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau serviciului public/instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Prevederile alin. (2) lit. a)-d) se aplică şi după încetarea raportului de muncă, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene. (4) Prevederile prezentului regulament nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligaţia legală a personalului contractual de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în condiţiile legii. Art.30 – (1) În activitatea lor angajaţii contractuali au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale. (2) În exprimarea opiniilor, personalul contractual trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri. Art.31 - În exercitarea funcţiei deţinute, personalului contractual îi este interzis:

a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice; b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică; c) să colaboreze, atât în cadrul relaţiilor de serviciu, cât şi în afără acestora, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice; d) să afişeze în cadrul serviciului însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

Art.32 - În considerarea funcţiei pe care o deţine, personalul contractual are obligaţia de a nu permite utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale. Art.33 - Angajaţii contractuali nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii. Art.34 - Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu promite luarea unei decizii de către serviciul, de către alţi angajaţi, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat. Art.35 – (1) Personalul contractual are obligaţia de a nu folosi atribuţiile funcţiei deţinute în alte scopuri decât cele prevăzute de lege. (2) Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu interveni sau influenţa vreo anchetă de orice natură, din cadrul serviciului sau din afără acestuia, în considerarea funcţiei pe care o deţin.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

37

(3) Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu impune altor angajaţi să se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori de a nu le sugera acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale. Art.36 - (1) Personalul contractual este obligat să asigure ocrotirea proprietăţii publice şi private a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar. (2) Personalul contractual are obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând serviciului numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei deţinute. (3) Personalul contractual trebuie să propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care îi revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale. (4) Personalului contractual care desfăşoară activităţi publicistice în interes personal sau activităţi didactice îi este interzis să folosească timpul de lucru ori logistica serviciului pentru realizarea acestora. Art.37 - (1) Orice angajat contractual poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în condiţiile legii, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute; b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv; c) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul concesionării sau închirierii unui bun aflat în proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. (3) Angajaţilor contractuali le este interzisă furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul realizării tranzacţiilor prin interpus sau în situaţia conflictului de interese. Art.38 – (1)Personalul medical care acordă asistenţă medicală, în sistemul public într-o locaţie cu destinaţie specială pentru asistenţă medicală, precum şi atunci cand aceasta se acordă în afără acestei locaţii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesita aceasta asistenţă, va incheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de raspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical. (2) O copie după asigurare va fi prezentată înainte de incheierea contractului de muncă, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare.Omisiunea incheierii asigurarii de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare. (3) Această sancţiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale.

SUBSECŢIUNEA 2.1. OBLIGAŢII/ÎNDATORIRI ALE PERSOANELOR ÎNCADRATE PE

FUNCŢIA DE MEDIC Art.39 - Obligaţia medicului constă în a apăra sănătatea fizică şi mentală a omului, în a uşura suferinţele, în respectul vieţii şi demnităţii persoanei umane, fără discriminări în funcţie de vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie politică sau orice alt motiv, în timp de pace, precum şi în timp de război. Respectul datorat persoanei umane nu încetează nici după decesul acesteia. Art.40 – (1) În exercitarea profesiei sale, medicul acordă prioritate intereselor pacientului, care primează asupra oricăror alte interese.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

38

(2) Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conştiincioase şi devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe superioare. (3) Medicul curant are obligaţia de a face toate demersurile medicale pentru a facilita pacientului său obţinerea drepturilor sale ce decurg din starea de boală. Art.41 - Medicul este obligat să respecte drepturile fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Art.42 - Este interzis medicului, în exercitarea profesiei sale, să impună pacientului opiniile sale personale de orice natură ar fi acestea. Art.43 -Medicul are independenţă profesională absolută, libertatea absolută a prescripţiilor şi actelor medicale pe care le consideră necesare, în limitele competenţei sale, şi este răspunzător pentru acestea. În cazul limitării prin constrângeri administrative şi/sau economice a independenţei sale, medicul nu este răspunzător. Art.44 - Medicul nu va garanta vindecarea afecţiunii pentru care pacientul i s-a adresat. Art.45 - Încredinţarea totală sau parţială a obligaţiilor proprii către alte persoane, în lipsa controlului personal, constituie abatere deontologică. Art.46 - Exprimarea consimţământului informat al pacientului pentru tratament nu înlătură responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale. Art.47 – (1) Secretul profesional este obligatoriu, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstanţe în legătură cu boala. Secretul profesional persistă şi după terminarea tratamentului sau decesul pacientului. (2)Secretul profesional trebuie păstrat şi faţă de aparţinători, dacă pacientul nu doreşte altfel. (3)Secretul profesional trebuie păstrat faţă de colegi, cadre sanitare şi instituţiile medicale care nu sunt implicate în actul medical al pacientului în cauză. În comunicările ştiinţifice cazurile vor fi în aşa fel prezentate încât identitatea bolnavului să nu poată fi recunoscută. (4) Evidenţele medicale trebuie păstrate ca materiale secrete profesionale. Art.48 – (1) Medicul nu poate trata un pacient fără a-l examina medical în prealabil, personal. (2) Exercitarea profesiei medicale nu trebuie făcută impersonal, ci încercând stabilirea unei relaţii umane cu pacientul, pentru ca, la nevoie, compasiunea din partea medicului să nu pară un act formal. Art.49 - Medicul poate utiliza numai aparate de diagnostic sau tratament autorizate şi pentru mânuirea cărora are pregătire ori suficientă practică. Art.50 - În caz de pericol de moarte iminent, medicul va rămâne lângă pacient atât timp cât este nevoie de ajutorul lui profesional. Art.51 - Medicul va informa pacientul asupra bolii acestuia, tratamentului necesar şi a şanselor de însănătoşire. Medicul va evita să trezească prin comportamentul lui imaginea unei boli mai grave decât este ea în realitate. Art.52 – (1) Medicul va păstra o atitudine de strictă neutralitate şi neamestec în problemele familiale ale bolnavului, exprimându-şi părerea numai dacă este solicitat şi numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii bolnavului. (2) Medicul nu trebuie să se implice în problemele legate de interesele materiale din familia bolnavului său. Art.53 - În caz de calamităţi naturale sau accidentări în masă, medicul este obligat să răspundă la chemare, chiar să îşi ofere de bunăvoie serviciile medicale imediat ce a luat cunoştinţă despre eveniment. Art.54 - Medicii au datoria de a-şi perfecţiona continuu cunoştinţele profesionale. Art.55 - Medicul trebuie să fie model de comportament etico-profesional, contribuind la creşterea nivelului său profesional şi moral, a autorităţii şi prestigiului profesiunii medicale pentru a merita stima şi încrederea pacienţilor şi a colaboratorilor. Art.56 - Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregătirii sale profesionale.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

39

Art.57 - Medicul nu poate face reclamă unor medicamente sau bunuri medicale de consum. Menţionarea denumirii unor medicamente sau bunuri medicale în cuprinsul unor articole, cărţi, făcută în scop ştiinţific, nu se consideră reclamă. Art.58 - Este contrară eticii înţelegerea dintre doi medici, între medic şi farmacist sau între medic şi un cadru auxiliar pentru obţinerea de avantaje materiale. Art.59 - Este interzisă medicului practician implicarea în distribuirea unor remedii, aparate sau produse medicamentoase autorizate ori neautorizate. Art.60 - Este interzisă practicarea de către medic a unor activităţi care dezonorează profesia medicală. Orice medic trebuie să se abţină, chiar în afără vieţii profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea acesteia. Art.61 - Medicul nu poate propune sau aplica pacientului ca benefice ori lipsite de riscuri remedii sau procedee iluzorii ori insuficient probate. Orice practică neştiinţifică este interzisă. Art.62 - Este interzisă acordarea de facilităţi, colaborarea sau sprijinirea oricărei persoane care practică ilegal medicina. Art.63 – (1) Este interzisă emiterea oricărui document medical care ar aduce pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit. (2) Este interzisă eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenţă sau a unor rapoarte tendenţioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectivă. Art.64 - Este interzis ca medicul curant să întreţină relaţii sexuale cu pacienţii săi sau să-i supună pe aceştia unor acte degradante pentru fiinţa umană. Art.65 – (1) Medicul trebuie să dea dovadă de diligenţă maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa. (2) Prescripţiile medicale trebuie formulate cât mai clar, medicul asigurându-se că a fost înţeles complet de către bolnav şi anturajul acestuia, mergând până la încercarea de a supraveghea executarea tratamentului. (3) Prognosticul grav va fi împărtăşit pacientului cu prudenţă şi tact, ţinându-se cont de starea psihică a acestuia. Prognosticul va fi dezvăluit şi familiei doar dacă pacientul consimte la aceasta. În cazul în care se consideră că dezvăluirea prognosticului infaust va dăuna pacientului sau atunci când acesta nu doreşte să afle, prognosticul poate fi dezvăluit familiei. Art.66 – (1) Medicul trebuie să fie apărătorul intereselor medicale ale copilului bolnav atunci când apreciază că starea de sănătate a copilului nu este bine înţeleasă sau nu este suficient de bine protejată de anturaj. (2) Dacă medicul apreciază că un minor este victima unei agresiuni sau privaţiuni, are obligaţia de a-l proteja uzând de prudenţă şi anunţând autoritatea competentă. Art.67 – (1) Medicul poate emite certificate, atestate şi documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatări şi a examenelor necesare în acest scop. Este interzis ca informaţiile medicale să fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor respecta forma prevăzută de lege. Documentele medicale nu trebuie să conţină mai multe date decât este necesar scopului pentru care acestea sunt întocmite şi eliberate. (2) Persoana la care se referă documentul medical emis are dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul acestuia. Art.68 - Medicul chemat într-o familie ori colectivitate trebuie să se îngrijească de respectarea regulilor de igienă şi de profilaxie. El va semnala bolnavului şi anturajului responsabilitatea ce revine acestora faţă de ei înşişi, dar şi faţă de comunitate şi colectivitate. Art.69 - Medicul are obligaţia morală de a aduce la cunoştinţă organelor competente orice situaţie de care află şi care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Art.70 – (1) Medicul va trebui să îşi trateze confraţii aşa cum ar dori el însuşi să fie tratat de ei. În baza spiritului de corp, medicii îşi datorează asistenţa morală. (2) Schimbul de informaţii între medici privind pacienţii trebuie să se facă obiectiv şi în timp util, în aşa fel încât asistenţa medicală a pacienţilor să fie optimă.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

40

(3) Dacă un medic are neînţelegeri cu un confrate, trebuie să prevaleze concilierea. (4) Este interzisă răspândirea de comentarii ce ar putea să prejudicieze reputaţia profesională a unui confrate. Medicii trebuie să ia apărarea unui confrate atacat pe nedrept. (5) Constituie încălcare a regulilor etice blamarea şi defăimarea colegilor (critica pregătirii sau activităţii lor medicale) în faţa bolnavilor, aparţinătorilor, a personalului sanitar etc., precum şi orice expresie sau act capabil să zdruncine încrederea în medicul curant şi autoritatea acestuia. (6) Ori de câte ori medicul consideră necesar să ceară părerea unui coleg pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic sau a indicaţiei unei intervenţii, acesta va propune, de acord cu bolnavul sau aparţinătorii lui şi ţinând cont de preferinţele acestuia, un consult cu alţi confraţi. Art.71 - Medicii vor avea raporturi bune, în interesul pacienţilor, cu ceilalţi profesionişti din domeniul medical. Art.72 - Pe durata exercitarii profesiei in regim salarial medicul este obligat sa incheie o asigurare de raspundere civila pentru greseli in activitatea profesionala.

SUBSECŢIUNEA 2.2. OBLIGAŢII/ÎNDATORIRI ALE PERSOANELOR ÎNCADRATE PE

FUNCŢIA DE ASISTENT MEDICAL

Art.73 - (1) Asistentul medical trebuie să evite în exercitarea profesiei atitudinile ce aduc atingere onoarei profesiei şi să evite tot ceea ce este incompatibil cu demnitatea şi moralitatea individuală şi profesională. (2) Asistentul medical are obligaţia să manifeste o conduită ireproşabilă faţă de bolnav, respectând întotdeauna demnitatea acestuia. Art.74 - În caz de pericol public, asistentul medical nu are dreptul să îşi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autorităţi competente, conform legii. Art.75 - Asistentul medical este răspunzător pentru fiecare dintre actele lor profesionale. Art.76 - Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenţii medicali din sistemul public încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională. Art.77 - Încredinţarea atribuţiilor proprii unor persoane lipsite de competenţă constituie greşeală deontologică. Art.78 - Asistentul medical trebuie să comunice cu pacientul într-o manieră adecvată, folosind un limbaj respectuos, minimalizând terminologia de specialitate pe înţelesul acestora. Art.79 - Asistentul medical trebuie să evite orice modalitate de a cere recompense, altele decât formele legale de plată. Art.80 - În baza spiritului de echipă, asistenţii medicali îşi datorează sprijin reciproc. Art.81 - Constituie încălcări ale regulilor etice:

a) jignirea şi calomnierea profesională; b) blamarea şi defăimarea profesională; c) orice alt act sau fapt care poate aduce atingere demnităţii profesionale a asistentului medical.

Art.82 - În interesul pacienţilor, asistenţii medicali vor avea relaţii de colaborare cu celelalte profesii din domeniul sanitar, cu respectarea demnităţii şi onoarei profesionale. Art.83 - Asistentul medical aduce la cunoştinţa persoanelor competente şi autorităţilor competente orice circumstanţă care poate prejudicia îngrijirea sau calitatea tratamentelor, în special în ceea ce priveşte efectele asupra persoanei sau care limitează exerciţiul profesional. Art.84 - În vederea creşterii gradului de pregătire profesională, asistenţii medicali au obligaţia să efectueze cursuri şi alte forme de educaţie continuă, precum şi alte forme de educaţie continuă prevăzute de lege pentru îndeplinirea numărului minim de credite anual necesar reautorizării exercitării profesiei. Art.85 - Asistentul medical, în exercitarea profesiei, nu pot face discriminări pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale, a condiţiei sociale faţă de pacienţi. Art.86 - Asistentul medical are obligaţia de a lua măsuri de acordare a primului ajutor.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

41

Art.87 - Asistentul medical are obligaţia să acorde asistenţă medicală şi îngrijirile necesare în limita competenţei lor profesionale. Art.88 - În caz de calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, epidemii, incendii) sau accidentări în masă (naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare etc.), asistentul medical este obligat să răspundă la chemare, să îşi ofere de bunăvoie serviciile de îngrijire, imediat ce au luat cunoştinţă despre eveniment. Art.89 - Dacă pacientul se află într-o stare fizică sau psihică ce nu îi permite exprimarea lucidă a voinţei, aparţinătorii sau apropiaţii celui suferind trebuie preveniţi şi informaţi corect, pentru a hotărî în numele acestuia, cu excepţia imposibilităţii (de identificare, de comunicare, de deplasare etc.) sau a urgenţelor Art.90 - Asistentul medical va păstra o atitudine de strictă neutralitate şi neamestec în problemele familiale (morale, materiale etc.) ale pacientului, exprimându-şi părerea numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii pacientului, cu consimţământul prealabil al acestuia. Art.91 – (1) Secretul profesional este obligatoriu. (2) Secretul profesional există şi faţă de aparţinători, colegi sau alte persoane din sistemul sanitar, neinteresate în tratament, chiar şi după terminarea tratamentului şi decesul pacientului. (3) Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce asistentul medical, în calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a pacientului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei. (4) Asistentul medical răspunde disciplinar pentru destăinuirea secretului profesional, excepţie făcând situaţia în care pacientul şi-a dat consimţământul expres pentru divulgarea acestor informaţii, în tot sau în parte. (5) În comunicările ştiinţifice, cazurile vor fi astfel prezentate încât identitatea pacientului să nu poată fi recunoscută. Art.92 - Interesul general al societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor, a bolilor venerice, a bolilor cu extindere în masă şi altele asemenea prevăzute de lege) primează faţă de interesul personal al pacientului.

SUBSECŢIUNEA 2.3. OBLIGAŢII/ÎNDATORIRI ALE PERSOANELOR ÎNCADRATE PE

FUNCŢIA DE MEDIC DENTIST

Art.93 - Medicul dentist are obligaţia de a apăra drepturile fundamentale ale profesiei - libertatea alegerii manoperelor diagnostice şi terapeutice, a prescripţiilor medicale -, cât şi prestigiul acesteia. Art.94 - Medicul dentist trebuie să-şi perfecţioneze cunoştinţele profesionale prin forme de educaţie medicală continuă pe tot parcursul activităţii sale profesionale. Art.95 - Medicul dentist nu trebuie să accepte exercitarea profesiei în condiţii susceptibile de a compromite calitatea actului medical şi securitatea pacientului. Art.96 – (1) Medicul dentist nu trebuie să efectueze tratamente şi/sau să formuleze prescripţii medicale în domenii care depăşesc competenţa sa profesională. (2) Medicul dentist nu va aplica decât metodele de diagnostic şi tratament pentru care are competenţă. În caz contrar, va colabora cu un coleg care are competenţa necesară sau va dirija pacientul către un alt specialist. Art.97 - Medicul dentist are datoria de a-şi trata pacienţii după normele profesionale medico-dentare recunoscute de Colegiul Medicilor Dentişti din România şi incluse în ghidurile de practică medicală. Art.98 – (1) Pentru orice manoperă de diagnostic şi tratament se va cere consimţământul pacientului. Dacă aceasta comportă un risc crescut, se va cere consimţământul în scris pe documentul de evidenţă primară. (2) În situaţia în care îi este imposibil de a obţine în timp util consimţământul pacientului ori al reprezentantului legal al acestuia, medicul dentist trebuie să acorde îngrijirile medico-dentare de urgenţă.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

42

Art.99 – (1) Medicul dentist trebuie să asculte, să examineze şi să trateze fără discriminare toate persoanele. (2) Medicul dentist trebuie să aibă întotdeauna o atitudine corectă şi atentă faţă de pacient. Art.100 – (1) Medicul dentist şi persoanele care îl asistă vor respecta cu stricteţe secretul profesional. Dacă va utiliza fotografiile medicale în publicaţiile ştiinţifice, medicul dentist va avea grijă ca identificarea pacientului să nu fie posibilă. (2) Secretul profesional, instituit în interesul pacientului, este impus tuturor medicilor, în condiţiile legii.Secretul reprezintă tot ceea ce medicului i se aduce la cunoştinţă prin exercitarea profesiunii, şi anume nu numai ceea ce i s-a spus, ci şi ceea ce a văzut, auzit sau a înţeles. (3) Medicul dentist trebuie să vegheze ca persoanele care îl asistă în exerciţiul profesiei să fie instruite şi să se conformeze în ceea ce priveşte secretul profesional. De asemenea, trebuie să aibă grijă ca nici o persoană din anturajul său să nu aducă prejudicii secretului profesional sau asociat corespondenţei medicale. Art.101 - Medicul dentist are datoria de a-şi asuma responsabilitatea tratamentelor efectuate. El nu trebuie să garanteze direct sau indirect reuşita tratamentelor. Art.102 – (1) Medicul dentist trebuie să întocmească pentru fiecare pacient un document de evidenţă primară - fişă, registru de consultaţii, document în format electronic - cu antecedentele medicale şi dentare, constatările clinice, diagnosticul şi tratamentul. (2) Acesta trebuie păstrat în arhivă timp de 5 ani. O copie a acestui document de evidenţă primară poate fi înmânată la cerere pacientului, reprezentanţilor legali sau instanţelor de judecată. Art.103 - Medicul dentist trebuie să informeze periodic pacientul asupra derulării tratamentului. Art.104 – (1) Medicul dentist trebuie să se abţină să expună pacientul unui risc nejustificat în investigaţiile, intervenţiile sau actele terapeutice pe care le prescrie. (2) Nici o intervenţie mutilantă nu poate fi practicată fără un motiv medical foarte serios, fără a informa şi a cere consimţământul pacientului. Excepţie fac cazurile de urgenţă sau când medicul este în imposibilitate de a lua consimţământul pacientului ori al reprezentantului său legal. Art.105 - Un prognostic neplăcut, fatal, trebuie comunicat cu prudenţă. Familia sau aparţinătorii trebuie să cunoască realitatea. Art.106 - Medicul dentist nu are dreptul să se pronunţe cu privire la tratamentele altui coleg. Art.107 - Dacă sănătatea pacientului este pusă în pericol, este obligaţia medicului dentist să avertizeze pacientul. Art.108 - Când mai mulţi medici dentişti colaborează la examinarea sau tratamentul unui pacient, aceştia trebuie să se informeze reciproc. Art.109 - Fiecare medic dentist îşi asumă responsabilitatea manoperelor medicale efectuate. Art.110 - Medicul dentist trebuie să-şi încurajeze colegii mai tineri, susţinându-i în special la debutul lor în activitatea profesională. Art.111 – (1)Sunt interzise editarea şi distribuirea de broşuri publicitare în legătură cu activitatea profesională. (2) Sunt interzise reclama comercială, publicitatea personală, inclusiv în interesul unor terţi. Art.112 - Orice consultaţie efectuată în afără cabinetului de medicină dentară legal autorizat este interzisă. Art.113 – (1) Medicul dentist trebuie să participe la educaţia sanitară a populaţiei, susţinând punerea în aplicare a programelor profilactice de sănătate. (2) Medicul dentist care participă la acţiuni de informare a publicului cu caracter educativ sanitar nu va utiliza decât date confirmate ştiinţific. Art.114 - La eliberarea de documente medicale, orice act va oglindi realitatea obiectivă, fiind interzisă eliberarea de certificate de complezenţă, care ar duce la obţinerea ilegală de către pacient a unor avantaje materiale sau sociale. Art.115 - Pe durata exercitarii profesiei in regim salarial medicul dentist este obligat sa incheie o asigurare de raspundere civila pentru greseli in activitatea profesionala.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

43

Art.116 - Este interzis medicului dentist să trateze în cabinetele şcolare dentare alţi pacienţi decât elevi sau studenţi din unităţile de învăţământ de stat.

CAPITOLUL IV:

INCOMPATIBILITĂŢI PRIVIND PERSONALUL MEDICAL

SECŢIUNEA 1. INCOMPATIBILITĂŢI PENTRU PERSOANELE CARE SUNT ÎNCADRATE PE FUNCŢIA DE ASISTENT MEDICAL

Art.117 - (1) Este nedemn şi nu poate exercita profesia de asistent medical:

a) asistentul medical care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei şi pentru care nu a intervenit reabilitarea; b) asistentul medical căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

(2) Exercitarea profesiei de asistent medical este incompatibilă cu orice acţiune de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de asistent medical sau bunelor moravuri. (3) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exerciţiu al profesiei. (4) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, asistentul medical este obligat să anunţe filiala Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România al cărui membru este.

SECŢIUNEA 2. INCOMPATIBILITĂŢI PENTRU PERSOANELE CARE SUNT ÎNCADRATE

PE FUNCŢIA DE MEDIC

Art.118 - (1)Este nedemn de a exercita profesia de medic: a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii in imprejurari legate de exercitarea profesiei de medic si pentru care nu a intervenit reabilitarea; b) medicul caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilita, prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara.

(2) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu: a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori de distribuţie de produse farmaceutice sau materiale sanitare; b) starea de sanatate fizică sau psihică necorepunzătoare pentru exercitarea acestei profesii, atestată ca atare prin certificat medical eliberat de comisia de expertiză medicala şi recuperare a capacităţii de muncă; c) exercitarea în calitate de medic , în mod nemijlocit, de acte şi fapte de comerţ; d) orice ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de medic sau bunelor moravuri; e) folosirea cu buna ştiinţă a cunoştinţelor medico-sanitare în defavoarea sănătăţii pacientului sau în scop criminal.

(3) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei. (4) In termen de 10 zile de la aparitia siutaţiei de incompatibilitate, medicul este obligat sa anunte colegiul al cărui membru este.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

44

SECŢIUNEA 3. INCOMPATIBILITĂŢI PENTRU PERSOANELE CARE SUNT ÎNCADRATE

PE FUNCŢIA DE MEDIC DENTIST

Art.119 - (1) Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist: a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii in imprejurari legate de exercitarea profesiei de medic dentist si pentru care nu a intervenit reabilitarea; b) medicul dentist caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilita, prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara.

(2) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibila cu:

a) calitatea de angajat sau colaborator al unitatilor de productie ori distributie de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale de tehnica dentara; b) exercitarea in calitate de medic dentist, in mod nemijlocit, de acte si fapte de comert; c) orice ocupatie de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri; d) starea de sanatate fizica sau psihica necorepunzatoare pentru exercitarea acestei profesii, atestata ca atare prin certificat medical eliberat de comisia de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca; e) folosirea cu buna stiinta a cunostintelor medico-dentare in defavoarea sanatatii pacientului sau in scop criminal.

(3) Excepţie de la prevederile alin. (2) lit. b) fac activităţile de prevenţie de medicină dentară. (4) Pe timpul starii de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei. (5) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, medicul dentist este obligat să anunţe colegiul teritorial al cărui membru este.

CAPITOLUL V: DISPOZIŢII PRIVIND PROCEDURA DE SOLUŢIONARE A CERERILOR,

RECLAMAŢIILOR/CONTESTAŢIILOR INDIVIDUALE ALE SALARIAŢILOR

Art.120 – Orice cerere prin care un angajat al serviciului îşi valorifică un drept consfinţit de prezentul Regulament, precum şi de legislaţia în vigoare, se adresează conducătorului instituţiei şi, sub sancţiunea neonorării ei, urmează în mod obligatoriu următorul circuit:

1) angajatul care a formulat cererea, o prezintă şefului ierarhic ( director, viceprimar – după caz) în vederea avizării;

2) cererea avizată se depune la Biroul Comunicare (camera 13 – Parter) în vederea înregistrării, cu cel puţin 7 zile înainte de data solicitării cu excepţia cazurilor deosebite (deces sau orice alt eveniment de forţă majoră);

3) Biroul Comunicare predă cererile înregistrate, pe bază de borderou, la Serviciul Resurse Umane în vederea înregistrării;

4) Serviciul Resurse Umane înaintează cererile înregistrate conducătorului instituţiei în vederea aprobării.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

45

Art.121 – Cererile prin care angajaţii serviciului solicită eliberarea unei adeverinţe (exemplu: adeverinţă de venit necesară pentru contractarea unui împrumut, pentru girarea unui împrumut, pentru descoperire de credit, etc; adeverinţă de vechime, etc.) se adresează Serviciului Resurse Umane şi urmează în mod obligatoriu următorul circuit: 1) angajatul solicitant depune cererea însoţită de formularul tipizat (când este cazul) la Biroul Comunicare (camera 13 – Parter) în vederea înregistrării; 2) Biroul Comunicare predă cererile înregistrate, pe bază de borderou, la Serviciul Resurse Umane; Art.122 – Solicitarea angajaţilor serviciului cu privire la eliberarea unei copii de pe Carnetul de Muncă se adresează în scris către Serviciul Resurse Umane. Art.123 - (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit reglementărilor legale în vigoare este de competenţa ordonatorului de credite. (2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale. (3) Ordonatorul de credite va soluţiona contestaţia în termen de 10 zile. (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1), persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei. Art.124 – Reclamaţiile angajaţilor serviciului cu privire la încălcarea unui drept prevăzut de lege se adresează conducerii instituţiei în vederea soluţionării. Art.125 – Eventualele conflicte apărute în procesul de muncă între angajaţii care ocupă funcţii de aceeaşi categorie (personal de execuţie) se soluţionează de către şeful ierarhic direct al celor implicaţi în conflict. Art.126 – Eventualele conflicte apărute în procesul de muncă între angajaţii care ocupă funcţii de categorii diferite ( personal de execuţie şi personal de conducere) se soluţionează de către şeful ierarhic direct al salariatului care ocupă o funcţie de conducere.

CAPITOLUL VI: DISPOZIŢII PRIVIND DISCIPLINA MUNCII

SECŢIUNEA 1.PROGRAMUL DE LUCRU

Art.127 - Programul normal de lucru: (1) Pentru salariaţii angajati cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptamană. (2)Pentru persoanele încadrate pe funcţia de medic/medic dentist durata zilnica a timpului de munca este de 7 ore pe zi, iar pentru persoanele încadrate pe funcţia de asistent medical durata zilnică a timpului de muncă este de 8 ore pe zi. (3) La cabinetele medicale din unităţile şcolare/unităţile de învăţământ superior programul de lucru pentru asistenţi medicali începe la ora 7:00, iar pentru medici/medici dentişti începe la ora 8:00.La cabinetele medicale din grădiniţe programul de lucru începe la ora 6:00.În cazul grădiniţelor cu program săptămânal activitatea se va desfăşura în ture avându-se în vedere asigurarea programului permanent. (4) Evidenţa prezenţei la program se ţine prin condici de prezenţă în care personalul este obligat să semneze zilnic.Nesemnarea zilnică şi la timp a condicilor de prezenţă constituie o încalcare a normelor de disciplină a muncii şi se sancţionează conform Legislatiei muncii. Art.128 – La nivelul compartimentelor, ai căror angajaţi au potrivit fişei postului muncă de teren, se deschide în mod obligatoriu un registru de evidenţă a muncii de teren, registru în care vor fi operate ora ieşirii şi a revenirii, asumate prin semnătură.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

46

Art.129 – La cerere, personalul angajat în cadrul serviciului beneficiază de program flexibil de lucru – decalarea programului de lucru începând cu ora 08.30 şi prelungirea corespunzătoare – jumătate de oră – a programului zilnic de lucru, doar cu aprobarea conducătorului instituţiei.Cererea se va depune la camera 13 pentru înregistrare. Art.130 - Orele suplimentare: (1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare cu un spor aplicat la salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. (2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. (3) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător. Art.131 - Personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22,00 şi 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor de 25% din salariul de bază, pentru munca prestată în timpul nopţii, dacă efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte. Art.132 - Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite. Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător. Art.133 - În cazul în care activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum şi personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopţii, prevăzut la art.131, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.

SECŢIUNEA 2.TIMPUL DE ODIHNĂ

Art.134 – Personalul angajat în cadrul serviciului beneficiază de repaus săptămânal în zilele de sâmbătă şi duminică ale fiecărei luni. Art.135 – Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 şi 2 ianuarie; - prima şi a doua zi de Paşti; - 1 mai; - prima şi a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; - 1 decembrie; - prima şi a doua zi de Crăciun; - 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

47

SECŢIUNEA 3. ACCESUL ÎN INSTITUŢIE Art.136 – Accesul în instituţie al personalului contractual se face pe baza legitimaţiei de serviciu. Art.137 – Costul legitimaţiei de serviciu se suportă de către Serviciul Public de Asistenţă Medicală Şcolară, iar eliberarea acesteia către angajaţii serviciului se face prin Serviciul Resurse Umane, pe bază de semnătură. Art.138 – Orice modificare intervenită în situaţia/starea legitimaţiei de serviciu – pierdere, furt, demagnetizare, rupere, etc. – precum şi orice modificare intervenită în situaţia/statutul posesorului legitimaţiei, de natură să genereze modificări ale inscripţiei de pe aceasta – schimbarea numelui de familie în urma căsătoriei sau divorţului, trecerea la alt compartiment, etc. – se comunică Serviciului Resurse Umane. Art.139– În timpul programului de lucru, legitimaţiile de serviciu vor fi purtate în mod obligatoriu de către angajaţii serviciului ca ecuson. Art.140 – Legitimaţia de serviciu serveşte la identificarea persoanei care îl poartă, motiv pentru care înstrăinarea sau transmiterea acesteia altei persoane este interzisă. Art.141 – Fiecare angajat în parte răspunde de integritatea legitimaţiei de serviciu. Art.142 – În cazul pierderii sau degradării legitimaţiei de serviciu, angajatul - posesor al legitimaţiei de serviciu pierdute sau degradate - va suporta integral costul pentru eliberarea unui alte legitimaţii de serviciu . Art.143 – Nerespectarea prevederilor prezentei secţiuni de către angajaţii serviciului constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu avertisment scris, conform prevederilor Legii nr.53/2003 – Codul Muncii. Art.144 (1) Accesul la serviciu al angajaţilor acesteia este permis numai în tipul programului de lucru, pe baza legitimaţiei de serviciu. (2) În afără programului normal de lucru, accesul la serviciu al angajaţilor este permis numai dacă prezenţa acestora la serviciu a fost dispusă în scris de şeful ierarhic sau de conducătorul instituţiei.

SECŢIUNEA 4. ÎMPREJURĂRI ÎN CARE ESTE PERMISĂ PĂRĂSIREA LOCULUI DE MUNCĂ

Art.145 – Se interzice angajaţilor serviciului să părăsească locul de muncă fără înştiinţarea prealabilă şi aprobarea din partea şefului ierarhic, sau, în lipsa sa, a înlocuitorului acestuia. Art.146 – În cazurile de forţă majoră, angajaţii serviciului pot fi învoiţi de către şeful ierarhic.

SECŢIUNEA 5. ŢINUTA VESTIMENTARĂ Art.147 – Angajaţii au obligaţia de a se prezenta la serviciu în ţinuta specifică domeniului sanitar, decentă, întreţinută, ordonată şi curată şi să contribuie la crearea unei imagini favorabile serviciului în care îşi desfăşoară activitatea. Art.148 – În timpul desfăşurării activităţii, angajaţii au obligaţia să poarte echipamentul de protecţie specific domeniului sanitar.Echipamentul de protecţie va fi asigurat de angajator.

SECŢIUNEA 6. ADRESAREA ÎN CADRUL SERVICIULUI, MODALITĂŢI DE

COMUNICARE ÎNTRE DIFERITELE CATEGORII DE PERSONAL ŞI RELAŢIA CU EXTERIORUL

Art.149 - Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale (1) Personalul contractual care reprezintă Serviciul Public de Asistenţă Medicală Şcolară în cadrul unor organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii şi alte activităţi cu caracter internaţional are obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi serviciului pe care-l reprezintă.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

48

(2) În relaţiile cu reprezentanţii altor state, angajaţii contractuali au obligaţia de a nu exprima opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale. (3) În deplasările în afără ţării, personalul contractual este obligat să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol şi să respecte legile şi obiceiurile ţării gazdă. Art.150 - Activitatea publică (1) Relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către persoanele desemnate în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii. (2) Angajaţii contractuali desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. (3) În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, angajaţii contractuali pot participa la activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Art.151 - (1) În relaţiile cu personalul contractual şi funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, angajaţii contractuali sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate. (2) Personalul contractual are obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi ale persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei, prin:

a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare; b) dezvăluirea aspectelor vieţii private; c) formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.

Art.152 – Nerespectarea prevederilor prezentei secţiuni de către angajaţii serviciului constituie abatere disciplinară şi, în raport de gravitatea faptei, atrage răspunderea disciplinară.

CAPITOLUL VII: DISPOZIŢII PRIVIND PROTECŢIA, IGIENA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ

Art.153 – În conformitate cu prevederile legale în vigoare, la nivelul instituţiei noastre este constituit Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă care coordonează aplicarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.Desemnarea reprezentanţilor lucrătorilor în acest comitet se face la propunerea şi prin alegere de către angajaţi, din rândul acestora. Art.154 – La nivelul instituţiei noastre sunt asigurate serviciile obligatorii de medicină a muncii, după cum urmează:

- examen medical la angajarea în muncă; - examen medical de adaptare; - control medical periodic; - examen medical la reluarea muncii.

Art.155 – Angajaţii serviciului pot apela la serviciile medicului de medicina muncii ori de câte ori consideră necesar, pentru simptome atribuite condiţiilor de muncă şi activităţilor desfăşurate. Art.156 – Obligaţiile angajaţilor privind protecţia muncii:

a) să îşi însuşească şi să respecte normele de protecţie a muncii şi măsurile de aplicare a acestora;

b) să aducă la cunoştinţă conducerii serviciului orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;

c) să aducă la cunoştinţă conducerii serviciului accidentele de muncă suferite de persoana proprie şi de alte persoane participante la procesul de muncă;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

49

d) să dea informaţiile solicitate de către organele de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii;

e) să desfăşoare activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât persoana proprie, cât şi pe celelalte persoane participante la procesul de muncă;

f) să ia măsurile necesare pentru prevenirea producerii accidentelor, inundaţiilor, incendiilor şi alte asemenea evenimente;

g) angajaţii serviciului răspund de integritatea tuturor bunurilor care le-au fost puse la dispoziţie la începerea activităţii.

CAPITOLUL VIII:

DISPOZIŢII PRIVIND PROTECŢIA MATERNITĂŢII LA LOCUL DE MUNCĂ

Art.157 - În cadrul instituţiei noastre, salariate gravide şi mame, lăuze sau care alăptează, de cetăţenie română ori a unui stat membru al Uniunii Europene şi din Spaţiul Economic European, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu, beneficiază de protecţia maternităţii la locul de muncă. Art.158 (1) Protecţia maternităţii este protecţia sănătăţii şi/sau securităţii salariatelor gravide şi/sau mame la locurile lor de munca. (2) Locul de muncă este zona delimitată în spaţiu, în funcţie de specificul muncii, înzestrată cu mijloacele şi cu materialele necesare muncii, în vederea realizării unei operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei activităţi de către unul ori mai mulţi executanţi, cu pregătirea şi îndemânarea lor, în condiţii tehnice, organizatorice şi de protecţie a muncii corespunzătoare, din care se obţine un venit în baza unui raport de muncă ori de serviciu cu un angajator. (3) Salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste aceasta stare. (4) Salariata care a născut recent este femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie şi solicită angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a născut. (5) Salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lăuzie, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens. Art.159 (1) Salariatele prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care să le ateste starea. (2) În cazul în care salariatele nu îndeplinesc obligaţia prevăzută la al.(1) şi nu informează în scris conducătorul instituţiei despre starea lor, acesta este exonerat de obligaţiile sale prevăzute în legislaţia cu privire la protecţia maternităţii la locurile de muncă, cu excepţia celor prevăzute la art. 5, 6, 18, 23 şi 25 din O.U.G. nr.96/2003, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr.25/2004. Art.160 - În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care conducătorul instituţiei a fost anunţat în scris de către o salariată că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5), acesta are obligaţia să înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul instituţia. Art.161 – Conducătorul instituţiei are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu va anunţa alţi angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a procesului de muncă, când starea de graviditate nu este vizibilă. Art.162 - Conducătorul instituţiei are obligaţia să adopte măsurile necesare, astfel încât: a) să prevină expunerea salariatelor prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

50

b) salariatele prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de graviditate ori copilului nou-născut, după caz. Art.163 - În cazul în care o salariată se află în una dintre situaţiile prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, conducătorul instituţiei este obligat să îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale. Art.164 (1) În cadrul instituţiei noastre, salariatele prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) beneficiază de concediu de risc maternal. (2) Concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor. (3) În cazul în care conducerea instituţiei, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţia prevăzută la art.163, salariatele prevăzute la art.158 al.(3), (4), (5) au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:

a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele prevăzute la art.158 al.(3);

b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevăzute la art.158 al.(4), (5), în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani. (4) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. (5) Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii. (6) Pe durata concediului de risc maternal salariata are dreptul la indemnizaţie de risc maternal, în condiţiile legii.

CAPITOLUL IX:

RĂSPUNDEREA PERSONALULUI CONTRACTUAL

SECŢIUNEA 1. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A PERSONALULUI CONTRACTUAL

Art.165 (1) Angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, avậnd dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. (2) Abaterea disciplinară este o faptă în legatură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale în vigoare, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici. Art.166 – Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) nerespectarea programului de lucru; b) părăsirea locului de muncă în timpul programului fără aprobare; c) întârzieri şi absenţe nemotivate; d) încălcarea normelor şi a regulilor de protecţie şi securitate a muncii; e) folosirea în interes personal a mijloacelor tehnice sau a altor bunuri ale serviciului;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

51

f) efectuarea în timpul serviciului a unor lucrări care nu au legătură cu obligaţiile de serviciu, precum şi sustragerea atenţiei sau împiedicarea celorlalţi salariaţi să-şi exercite atibuţiile de serviciu;

g) nerespectarea confidenţialităţii informaţiilor de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei; h) consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă sau prezentarea la serviciu în stare de

ebrietate; i) neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu,a sarcinilor şi a

lucrărilor repartizate, precum şi comunicarea de acte sau informaţii false sau cu întârzieri repetate;

j) distrugerea sau pierderea documentelor; k) sustragerea, sub orice formă, de bunuri sau valori aparţinând instituţiei/serviciului; l) refuzul îndeplinirii unor sarcini, atribuţii sau lucrări cuprinse în fişa postului; m) neprezentarea la solicitările beneficiarilor serviciilor de medicină şcolară ; n) neparticiparea, fără motive temeinice, la instructaje sau cursuri de pregătire profesională

organizate intern sau extern; o) defăimarea, calomnierea directă sau indirectă a serviciului/instituţiei/beneficiarilor

serviciilor de medicină şcolară/colaboratorilor; p) constituirea în cadrul serviciului de asociaţii cu caracter politic sau contrare obiectului de

activitate; q) inserarea sau publicarea în ziare, reviste, broşuri, etc. a unor comunicări în legătură cu

activitatea serviciului/instituţiei, fără acordul conducătorului acesteia ; r) încălcarea prevederilor prezentului Regulament, precum şi a celorlalte reglementări legale în

vigoare. Art.167 - Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvậrşeşte o abatere disciplinară sunt: a) avertismentul scris; b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare; c) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile; d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; e) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Art.168 - Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune. Art.169 - Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Art.170 (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o sancţiune disciplinară, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizậndu-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la al.(2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

52

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Art.171 (1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o dispoziţie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştintă despre săvậrşirea abaterii disciplinare, dar nu mai tậrziu de 6 luni de la data săvậrşirii faptei. (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute mai sus, nu a fost efectuata cercetarea; d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica; e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata; f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata. (3) Dispoziţia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnatură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta. (5) Dispoziţia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. Art.172 - Medicii,medicii dentişti şi asistenţii medicali răspund disciplinar potrivit legislaţiei specifice.

SECŢIUNEA 2. RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A PERSONALULUI CONTRACTUAL

Art.173 (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. (2) Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. Art.174 (1) Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. (2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar. Art.175 (1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. (2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii. Art.176 (1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă. (2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumatate din salariul respectiv. Art.177

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

53

(1) În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de catre angajatorul păgubit. (2) Dacă persoana în cauza nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca functionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă. Art.178 - În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rata de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.

SECŢIUNEA 3. RĂSPUNDEREA CIVILĂ A PERSONALULUI MEDICAL Art.179 - (1) Medicul, medicul dentist şi asistentul medical răspund civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. (2) Medicul, medicul dentist şi asistentul medical răspund civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale. (3) Medicul, medicul dentist şi asistentul medical răspund civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci cand îşi depăşesc limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesara. (4) Raspunderea civilă nu înlatură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii. (5) Toate persoanele implicate în actul medical vor raspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia. (6) Medicul, medicul dentist şi asistentul medical nu sunt răspunzători pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii: a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite; b) cand acţionează cu buna-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.

CAPITOLUL X: RĂSPUNDEREA ANGAJATORULUI

Art.180 (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legatură cu serviciul. (2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plậngere instanţelor judecătoreşti competente. (3) Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei. Art.181 – Răspunderea contravenţională a angajatorului se angajează în condiţiile art.276 din Codul Muncii – Legea nr.53/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Art.182 - Neexecutarea unei hotărậri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ Regulament de Organizare şi Funcţionare

54

Art.183 - Neexecutarea unei hotărậri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă. Art.184 (1) În cazul infracţiunilor prevazute la art.182 şi art.183, acţiunea penală se pune în mişcare la plậngerea persoanei vătămate. (2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

CAPITOLUL XI:

DISPOZIŢII FINALE

Art.185 – Modificarea Regulamentului: Prezentul Regulament poate fi modificat numai prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Timişoara. Art.186 – Completarea Regulamentului: (1) Prezentul Regulament poate fi completat prin Notă Internă emisă de Primarul Municipiului

Timişoara. (2) Competenţa de a emite Note Interne revine exclusiv Primarului Municipiului Timişoara la

propunerea motivată a serviciului. (3) Orice Notă Internă menită să completeze prezentul Regulament îşi produce efectele faţă de angajaţi

numai de la data încunoştinţării acestora. (4) Notele Interne emise pentru a completa Regulamentul vor fi centralizate la nivelul Serviciului

Resurse Umane şi a Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii şi fac parte integrantă din prezentul document.

Art.187 – Prevederile Regulamentului vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Medicală Şcolară, prin afişare şi/sau pe bază de semnătură. Art.188 – Prevederile prezentului Regulament se completează cu cele din legislaţia în vigoare cu privire la medici, medici dentişti, asistenţi medicali.

Atasament: Anexa_2.pdf

Anexa nr.2 la HCL nr.________/_____________

Grad Nr.posturi A. Personal contractual de conducere

1 Director S 1 Total personal contractual de conducere 1 B. Functii personal contractual executie

2 Medic S primar 18 3 Medic S specialist 3 4 Medic S 8 5 Medic stomatolog S primar 12 6 Medic stomatolog S specialist 13 7 Medic stomatolog S 9 8 Asistent medical PL pricipal 75 9 Asistent medical PL 16

10 Asistent medical PL debutant 8 11 Asistent medical SSD 1 12 Inspector de specialitate S IA 2 13 Inspector de specialitate S III 1 14 Referent M IA 2 15 Referent M III 1

Total personal contractual de executie 169 Total personal contractual 170 TOTAL GENERAL 170

Număr total posturi 170 din care : Personal contractual 170 - de conducere 1 - de execuţie 169

SEF SERVICIU RESURSE UMANE RODICA AURELIAN

Nr.crt

STAT DE FUNCŢII SERVICIUL PUBLIC ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞCOLARĂ

Denumirea funcţiei Nivel studii

APROBAT PRIMAR

Dr.Ing.Ciuhandu Gheorghe

Post contractual

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIULUI TIMIŞOARA PRIMAR Serviciul Resurse Umane SC2009 – _______/_______2009

Bd. C.D. Loga nr. 1, 300030 Timişoara, tel: +40 256 408 300, fax:+40 256 490 635 e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

APROBAT PRIMAR

Dr.ing.Gheorghe Ciuhandu R E F E R A T

privind aprobarea organigramei , statului de funcţii şi regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară

Având în vedere prevederile HCL nr.329/2009 prin care Consiliul Local al Municipiului Timişoara a aprobat înfiinţarea Serviciul Public Asistenţă Medicală Şcolară. Înfiinţarea Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară s-a realizat prin preluarea prin transfer de la Ministerul Sănătăţii a personalului şi bunurilor ce privesc asistenţa medicală desfăşurată în cabinetele medicale şi de medicină dentară din unităţile de învăţământ , în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, H.G. nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale. Asistenţa medicală şi de medicină dentară din cabinetele medicale se asigură de următoarele categorii profesionale: medici şi medici stomatologi cu drept de liberă practică şi asistenţi medicali. Aceste categorii profesionale sunt încadrate cu contract individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Ca urmare a HCL nr.329/2009, s-a încheiat cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş Protocolul de

predare-preluare nr.SC2009-18163/07.08.2009, prin care s-au transferat: 33 medici, 32 medici stomatologi şi 91 asistente medicale.

Potrivit prevederilor Ordinelor Ministerului Sănătăţii nr.653/2001 şi 772/2004 , normarea personalului

medico-sanitar pe unităţile de învăţământ de stat se realizează în raport cu numărul de copii/şcolari/studenţi deserviţi, astfel: (1) În grădiniţe:

- o asistenta medicală în grădiniţele cu program prelungit care au 60-100 de copii; - doua asistente medicale în grădiniţele cu program prelungit care au 120 de copii şi peste; - o asistenta medicală pe tura la 60-80 de copii în grădiniţele cu program săptămânal; - doua asistente medicale pe tura în grădiniţele cu program săptămânal cu 100 de copii sau cu mai mulţi, avându-se în vedere asigurarea programului permanent.

(2) În unităţile şcolare: - un post de medic medicină generală/medicină de familie la 2.000-2.500 de preşcolari şi elevi de la

cursurile de zi şi serale, dacă aceştia nu au calitatea de angajat; - un post de asistent medical pregătit în specialitatea asistent medical generalist/asistent medical medicină

generală/asistent medical/asistent medical pediatrie sau în specialitate echivalentă la 800-1.000 de elevi; - un post de medic stomatolog/stomatologie generală la 1.000-1.500 de elevi de la cursurile de zi şi serale,

dacă aceştia nu au calitatea de angajat; - un post de asistent medical pregătit în specialitatea asistent medical generalist/asistent medical medicină

generală/asistent medical/asistent medical pediatrie sau în specialitate echivalentă, care să efectueze cursuri de perfecţionare în domeniu, la 1.000-1.500 de elevi.

(3) În unităţile de învăţământ superior: - un medic în specialitatea medicină generală la 3.000 de studenţi; - o asistentă medicală la 1.500 de studenţi;

E

- un medic de stomatologie generală la 2.000 de studenţi; - o asistentă medicală de stomatologie la 2.000 de studenţi .

Analizând datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Timiş cu privire la numărul de copii/şcolari înscrişi în

anul şcolar 2009-2010 , au rezultat că pentru acoperirea activităţilor de asistenţă medicală sunt necesari:

Asistenţi medicali Compartimet

Medici

Medici Stomatologi Normare Propus aprobare

Compartiment Asistenţă Medicală Şcolară

21 99 65

Compartiment Asistenţă Medicală Dentară Şcolară

27 27 27

Compartiment Asistenţă Medicală Studenţească*)

8 5 5

Compartiment Asistenţă Medicală Dentară Studenţească*)

7 3

3

Total

29 34 134 100

*) Facem menţiunea că pentru unităţile de învăţământ superior nu ne-a fost comunicat numărul de studenţi înscrişi în anul universitar 2009-2010, neputând proceda aşadar la normarea activităţilor, rămânând la fel ca la preluare. Având în vedere necesitatea asigurării asistenţei medicale în toate unităţile de învăţământ s-au reanalizat

normările avându-se în vedere asigurarea unei singure asistente medicale pentru fiecare grădiniţă în parte chiar şi pentru grădiniţele cu program prelungit care au un număr de copii cuprins între 120 şi 200. Astfel, a rezultat ca fiind necesar pentru acoperirea activităţilor de asistenţă medicală şcolară un număr total de 100 de asistente medicale .

Operaţiunile tehnico-economice, contabile şi administrative implicate de derularea activităţii serviciului public va fi asigurată de 3 inspectori de specialitate şi 3 referenţi din cadrul Compartimentului Financiar- Contabil-Administrativ .

Structura personalului detaliată pe funcţii , nivele de studii şi grade este cuprinsă în statul de funcţii , anexa nr.2 la prezentul referat. Repartizarea pe compartimentele structurii organizatorice este prezentată în anexa nr.1 la prezentul referat.

Regulamentul de organizare şi funcţionare (R.O.F.), anexa nr.3 la prezentul referat, detaliază modul de organizare al Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară şi a subdiviziunilor sale organizatorice, stabileşte regulile de funcţionare, politicile şi procedurile specifice, normele de conduită, drepturile şi obligaţiile angajaţilor acesteia.

În vederea organizării şi derulării optime a activităţilor Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară, propunem aprobarea organigramei, statului de funcţii şi regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Asistenţă Medicală Şcolară , cuprinse în anexele nr.1,2,3 la prezentul referat . Şef Serviciu Resurse Umane Şef Serviciu Juridic Rodica Aurelian Mirela Lasuschevici

Cod FP-53-01 , ver 1

Atasament: Anexa_1.pdf

ORGANIGRAMA SERVICIULUI PUBLIC ASISTENTA MEDICALA SCOLARA ANEXA NR.1 LA HCL nr. CONSILIUL LOCAL PRIMAR SERVICIUL PUBLIC ASISTENTA MEDICALA 170 APROBAT PRIMAR GHEORGHE CIUHANDU SCOLARA 169 : DIRECTOR 1 [ [ I | | COMPARTIMENT ASISTENTA |“. COMPARTIMENT ENTA |_54 COMPARTIMENT ASISTENTA “O DENTARA + EATA OPEN EL MEDICALA SCOLARA SCOLARA ŞI MEDICALA STUDENTEASCA = — E INSTANT E TOTAL POSTURI DIN CARE 170 10 NOIEMBRIE 2009 personal contractual de conducere 1 personal contractual de executie 169