Hotararea Consiliului Local 199/19.06.2007 pentru "Reamenajarea şi modernizarea Parcului Copiilor Ion Creangă" din Municipiul Timişoara , prin încheierea unui contract de asociere în participaţiune Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2007 - 12622 /31.05.2007 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ,sănătate, protecţie socială,turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată; În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit. (c), alin. 5 lit.(a) Legea nr.215/2001 republicată privind administraţia publică locală, republicată; În temeiul art. 45 alin.3 din Legea nr. 215/2001, republicată privind administraţia publică locală, republicată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă încheierea unui Contract de asociere în participaţiune pentru reamenajarea şi modernizarea Parcului Copiilor "Ion Creangă", prin atribuirea acestuia în urma unei licitaţii, cu condiţia ca procentul majoritar să fie al Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu - Serviciul Spaţii Verzi, şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass - media locale.
|