keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 173/28.04.2009 privind completarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 550/2002

28.04.2009

Hotararea Consiliului Local 173/28.04.2009
privind completarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 550/2002


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. D72009 - 002172/15.04.2009 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Dispozitia Primarului Municipiului Timisoara nr. 3008/30.12.2008 privind notificarea referitoare la imobilul situat in Timisoara, Bv. regele Carol I ( fosta Bv. Tineretii, fosta Piata Dragalina nr. 9 ) nr. 30;
Având în vedere Cartea Funciara nr. 406798 Timisoara, nr. top. 16977/IX, nr. top. 16977/X, 169777/XI pentru SAD 6, SAD7 si SAD8 din imobilul situat in Timisoara, Bv. regele Carol I ( fosta Bv. Tineretii ) nr. 30.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 din Legea 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 327/2002 privind aprobarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit Legii 550/2002;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin.2 lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată.


HOTARASTE

Art.1: Se aproba completarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 550/2002, evidenţiată în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 327/04.12.2002, cu cota de 3/8 din spaţiile cu alta destinatie decat aceea de locuinta din Timisoara, Bv. Regele Carol I ( fost Tineretii ) nr. 30.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii ce cad sub incidenţa Legii nr. 550/14.10.2002 constituită prin Dispoziţia nr. 1316/20.16.2002 a Primarului Municipiului Timişoara.

Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Membrilor comisiei;
- Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
SIMION MOŞIU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

X PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA APROBAT DIRECTIA PATRIMONIU PRIMAR BIROU SPATII - TERENURI NR. D72009 — 002172/15.04.2009 dr. ing. Gheorghe Ciuhandu REFERAT - 7 Imobilul din Timisoara, Bv. Regele Carol I ( fost Tineretii ) nr. 30 a fost revendicat in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in proprietatea Statului Roman in perioada 06 martie 1945 —22 decembrie 1989. Prin Dispozitia Primarului Municipiului Timisoara nr. 3008/30.12.2008 privind notificarea referitoare la imobilul situat in Timisoara, Bv. Regele Carol I nr. 30 s-a dispus restituirea in natura , in cota de 5/8 parte din SAD6, SAD? si SAD 8 din imobil catre Hortolani Marianne. Serviciul Administrare Imobile prin adresa nr. D72009 — 2577/02.04.2009 solicita predarea cotei de 5/8 din SAD6, SAD1 si SAD 8 catre numita Hortolani Mariane prin mandatar Lungu Adrian, formele de predare — primire fiind in curs de finalizare. "Dina analiza Cartilor Funciare nr. 406798 Timisoara, nr. top. 16977/IX, nr. top. 16977/X, 169777/XI rezulta faptul ca doamna Hortolani Marianne si-a intabulat dreptul de proprietate asupra cotei de 5/8 din SAD6, SAD7 si SAD 8, ramanand in proprietatea Statului Roman cota de 3/8 din SAD6, SAD? si SAD 8. Din evidenta computerizata rezulta faptul ca doamna Hortolani Marianne a deschis actiune in instanta ( dosar Serviciul Juridic nr. 705/2009 ), avand ca obiect iesire din indiviziune cu privire la SAD6, SAD7 si SAD 8 din imobilulul situat in Timisoara, Bv Regele Carol nr. 30, cu termen de judecata la 28.04.2009. In evidentele noastre avem urmatoarea situatie a spatiilor cu alta destinatie : - SAD6 inhiriat prin contractul de inchiriere nr. 698/1999 la S.C. P.C. SELECT S.R.L. ; - SAD? inchiriat prin contractul de inchiriere nr. 791/1999 la S.C. FARMACIA CHRISTIAN S.R.L, - SADBS neinchiriat. Prin cererea inregistrata la Primaria Municipiului Timisoara cu nr. D72002 — 009249/11.11.2002, in termenul prevazut de Legea nr. 550/2002 privind privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, S.C. P.C. SELECT S.R.L. a solicitat cumpararea spatiului inchiriat prin contractul de inchiriere nr. 698/1999. Prin cererea inregistrata la Primaria Municipiului Timisoara cu nr. D72002 — 009285/12.11.2002, in termenul prevazut de Legea nr. 550/2002 privind privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, S.C. FARMACIA CHRISTIAN S.R.L. a solicitat cumpararea spatiului inchiriat prin contractul de inchiriere nr. 791/1999. Prin cererea inregistrata la Primaria Municipiului Timisoara cu nr. D72008 — 002172/16.03.2009, S.C. FARMACIA CHRISTIAN S.R.L. revine la cererea de cumparare a spatiului, solicitand cumpararea cotei de 3/8 din spatiul comercial. Avand in vedere cele prezentate,

PROPUNEM: Aprobarea de catre Consiliului Local al Municipiului Timisoara a unui proiect de hotarare privind completarea listei spațiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispozițiilor Legii nr. 550/2002, evidențiată în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 327/04.12.2002, cu cota de 3/8 din spatiile cu alta destinatie decat aceea de locuinta din Timisoara, Bv. Regele Carol I ( fost Tineretii ) nr. 30. 5 VICEPRIMA LL IRECTOR Ad rza ec. Miut Nicusor Constantin BIROU SPATII - TERENURI BN — ing. Voicu Marius REFE T SPEC. sing. carate AVIZAT SERVICIUL JURIDIC jure vreo CE