Hotararea Consiliului Local 126/24.04.2007 privind aprobarea Contractului de Concesiune privind delegarea în mod direct a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare ce se va încheia între Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în calitate de Concedent şi S.C. Aquatim S.A., în calitate de Concesionar Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2007-008509/12.04.2007 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art.7 din HCL nr.38/13.02.2007 - privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome Apă - Cana AQUATIM Timişoara în societate comercială pe acţiuni şi asocierea cu Judeţul Timiş, Oraşul Deta şi Oraşul Jimbolia, în vederea înfiinţării operatorului regional pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare; Având în vedere prevederile art. 3 alin. 3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi pct. II/3 din anexa la lege; Având în vedere prevederile art.18 alin. 1 şi 2. şi art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, în vigoare de la 21 martie 2007; Având în vedere prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1353/2003 privind aprobarea Regulamentului - cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi a Contractului - cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi art. 45 din Regulamentul - cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare; În conformitate cu prevederile art. 36 alin.2 lit.(c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată ; În conformitate cu prevederile art. 45 alin.3 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată . HOTARASTE Art. 1. Se aprobă Contractul de concesiune privind delegarea în mod direct a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare către operatorul regional SC Aquatim SA. Contractul de concesiune se va semna între Consiliul Local al Municipiului Timişoara, reprezentat prin Primar dr. ing. Gheorghe Ciuhandu, în calitate de Concedent şi S.C. Aquatim S.A., reprezentată prin Director General dr. ing. Ilie Vlaicu, în calitate de Concesionar, act care constituie Anexă la prezenta hotărâre şi face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire şi punerea în aplicare a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Timişoara şi S.C. AQUATIM S.A. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Biroului Control Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Consiliere pentru Cetăţeni; - S.C. AQUATIM S.A. - Mass - media locale.
|