Hotararea Consiliului Local 113/28.03.2006 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Clădire birouri P+1E", str. Bacalbaşa nr. 16, Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. U22005 - 006606/03.01.2006 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara; În baza dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism; Având in vedere Hotărârea Consiliului Local nr.157/2002 privind aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara; În baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată; În baza prevederilor art.25 alin. 1 şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul; În conformitate cu prevederile art. 38, lit.(c) şi (f) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu "Clădire birouri P+1E" strada Bacalbaşa nr. 16, Timişoara conform Proiectului nr.135/2005, întocmit de SC STUDIO ARCA SRL care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Planul Urbanistic de Detaliu "Clădire birouri P+1E" strada Bacalbaşa nr. 16, Timişoara se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi are o valabilitate de 10 ani. Art. 2: Terenul studiat în cadrul Planului Urbanistic de Detaliu "Clădire birouri P+1E" strada Bacalbaşa nr. 16, Timişoara are suprafaţa totală de 1440 mp. şi este înscris în C.F. nr.1983, nr. top 637/1/a/1, fiind proprietatea firmei SC ROMAFLORIMEX SRL Timişoara. Art. 3: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic de Detaliu "Clădire birouri P+1E" strada Bacalbaşa nr. 16, Timişoara şi a Regulamentului Local de Urbanism; La realizarea construcţiilor se vor respecta condiţiile impuse prin avizele eliberate de deţinătorii de reţele şi utilităţi publice. Drumurile prevăzute prin prezenta documentaţie vor deveni domeniu public, iar autorizarea oricăror lucrări de construire în conformitate cu prezentul Planul Urbanistic de Detaliu , se va face după ce drumurile prevăzute vor fi domeniu public. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: -Prefecturii Judeţului Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; -Consiliului Judeţean Timiş; -Serviciul Juridic; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Edilitare; -Direcţiei Urbanism; -Direcţiei Patrimoniu; -Direcţiei Poliţia Comunitară; -Biroului Control Intern; -Biroului Relaţii Publice; -Centrul de Consiliere pentru Cetăţeni; -SC Studio Arca SRL; -Beneficiarului SC Romaflorimex SRL.; -Mass - media locale.
|