keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 98/03.03.2015 privind încheierea actului adiţional de modificare şi prelungire a Convenţiei - anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 96/26.02.2013 încheiată între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României" pentru susţinerea Centrului Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi

03.03.2015

Hotararea Consiliului Local 98/03.03.2015
privind încheierea actului adiţional de modificare şi prelungire a Convenţiei - anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 96/26.02.2013 încheiată între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României" pentru susţinerea Centrului Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul cu nr. 735/12.02.2015 al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Adresa nr.SC2015-00441/12.01.2015 şi SC2015-00583/13.01.2015 ale Asociaţiei Evanghelistice şi de Caritate " Isus Speranţa României";
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 96/26.02.2013 privind aprobarea convenţiei între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate "Isus Speranţa României" pentru susţinerea Centrului Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi;
În conformitate cu prevederile art. 59 alin. (2) şi art. 136, alin (1), lit. a) din Legea 292/2011 -Legea asistenţei sociale;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin (2), lit.d) şi lit.e), alin. (6) lit. a) pct.2 şi alin (7), lit. a) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1. Se aprobă încheierea actului aditional de modificare şi prelungire a Conventiei- anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 96/26.02.2013 privind aprobarea convenţiei între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate "Isus Speranţa României" în sensul aprobării susţinerii serviciului social Centrul Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi, cu suma de 136.000 lei , pe o perioadă de 1 an , conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate "Isus Speranţa României"şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara.

Art.3.Prezenta hotărâre se comunică :
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Biroului Audit ;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate "Isus Speranţa României"
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară;
-Mass-media locale .


Presedinte de sedinta
ADRIAN ORZA
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Anexa.pdf

Anexă la HCLMT nr…… din……………. ACT ADIŢIONAL NR. 2

La Convenţia- anexa la HCLMT nr. 96/26.02.2013

1.Părţile contractante: 1.1 Consiliul Local al Municipiului Timişoara, cu sediul în Timişoara, Bulevardul C.D. Loga nr.1, reprezentat prin domnul Primar NICOLAE ROBU şi 1.2 Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României” persoană juridică română fără scop patrimonial, cu sediul în Timişoara, str. Căpitan Dan nr.23, având cod fiscal nr. 5313378, reprezentată prin domnul Timiş Laurenţiu- director executiv, Având în vedere dispoziţiile Legii nr.292/2011 – Legea asistenţei sociale şi ale altor acte normative privind protecţia socială;

În considerarea scopului Asociaţiei Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”;

Având în vedere activitatea Centrului Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi, respectiv acordarea de servicii sociale acreditate pentru tinerii care au părăsit sistemul de ocrotire al copilului;

În scopul asigurării nevoilor sociale existente la nivelul comunităţii Municipiului Timişoara;

au convenit la încheierea prezentului act adiţional la Convenţia- anexa la H.C.L.M.T. nr. 96/26.02.2013 privind aprobarea convenţiei între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României” pentru susţinerea Centrului Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi Art.1 La punctul 2.Obiectul convenţiei , subpct.2.2.se modifică şi va avea următorul cuprins: 2.2. Susţinerea financiară a serviciilor prevăzute la pct.2.1. se face prin acoperirea cheltuielilor de utilităţi (gaz, energie electrică, apă și evacuarea deșeurilor menajere) pentru Centrului Fraţii lui Onisim-Serviciul de ocrotire al Tinerilor Dezinstituţionalizaţi şi susţinerea plăţii salariilor a 4 angajaţi, conform sistemului de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, după cum urmează: 1 asistent social, 1 lucrător tineret, 1 bucătar şi 1 contabil .

Supct. 2.3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2.3 „Susţinerea financiară a serviciilor prevăzute la punctul 2.1, pe durata prezentei convenţii, se face în limita sumei maxime de 136.000 lei. Art.2. Convenţia- anexa la H.C.L.M.T. nr. 96/26.02.2013 se prelungeşte pe o perioadă de un an, până la data de 26.02.2016. Art.3. Toate celelalte clauze ale Convenţiei rămân neschimbate. Art.4. Prezentul act adiţional s-a încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Primăria Municipiului Timişoara Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României” Primar Director executiv NICOLAE ROBU LAURENŢIU TIMIŞ