keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 8/31.01.2012 privind modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timişoara aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 241/11.11.2003, modificat si completat prin Hotararea Consiliului Local nr. 215/30.05.2006, respectiv prin Hotararea Consiliului Local nr. 372/29.11.2011 şi aprobarea tarifelor TELPARK

31.01.2012

Hotararea Consiliului Local 8/31.01.2012
privind modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timişoara aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 241/11.11.2003, modificat si completat prin Hotararea Consiliului Local nr. 215/30.05.2006, respectiv prin Hotararea Consiliului Local nr. 372/29.11.2011 şi aprobarea tarifelor TELPARK


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2012-1592/19.01.2012 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 241/11.11.2003 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în sistem TELPARK în Municipiul Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 215/30.05.2006 privind completarea prevederilor Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor in sistem TELPARK pe raza Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 149/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe domeniul public din municipiul Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 372/29.11.2011 - privind modificarea şi completarea prevederilor Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timişoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 241/11.11.2003, completat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 215/30.05.2006;
Având în vedere Adresa nr. SC2011-27447/16.12.2011;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 lit. (b) şi lit. (c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în sistem TELPARK în Municipiul Timisoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 241/11.11.2003 şi completat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 215/30.05.2006, respectiv prin Hotararea Consiliului Local nr. 372/29.11.2011, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Se aprobă tarifele de parcare Telpark pentru anul 2012, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3: Echipele de control ale operatorului S.C. Administrarea Domeniului Public S.A. vor purta uniforme distincte.

Art. 4: Orice dispoziţie contrară prezentei hotărâri se abrogă.

Art. 5: Celelalte prevederi ale Hotărârilor mai sus amintite rămân neschimbate.

Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică şi Direcţia Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.

Art.7: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Poliţia Locală;
- Direcţiei Economice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare ;
- Direcţiei Dezvoltare ;
- Directiei de Mediu;
- Serviciului Juridic;
- Serviciului Audit Public Intern ;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control Intern;
- S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
PETRU EHEGARTNER
Contrasemneaza
P. SECRETAR SORIN CHIRA

Atasament: Anexa_2.pdf

TARIFE DE PARCARE PENTRU ANUL 2012 ANEXA 2

Propunere pentru schimbarea tarifelor de parcare pentru anul 2012

propunere Nr.zile /perioada Pret abonament

Tichete lei zile lei Intreg lei/ora 1,50

Universal lei/zi 10,00

Abonamente * lei/zi

La purtator Lunar 4,08 21 85,68 Trimestrial 3,90 63 245,70 Anual 3,56 253 900,68

General Lunar 2,04 21 42,84 Trimestrial 1,95 63 122,85 Anual 1,78 253 450,34

51,23 * Valoarea abonamentului se calculeaza dupa formula: Val.abonament = nr.zile * tariful pe zi(tip de abonament) unde : nr.de zile = min. 21 zile, maxim 253

Pers. fizica handicap - anual** 0 lei/an Beneficiar OG nr.105/1999 0 lei/an ** Valoarea imprimatului pentru abonamente gratuite 5 lei

TARIF lei/ora Tarif orar parcari cu bariere 0-24 3,00 Tarif orar PIETE (maxim 2 ore) 1,50

DIRECTOR D.T., ŞEF SERVICIU R.T.U,

ING. CULIŢĂ CHIŞ ING. ADRIAN COLOJOARĂ

ING. CRISTINA GAVRA JR. NASTASIA MIRCEA ŞEF BIROU T.S.C., CONSILIER,

Locatar

Numar Zile lucratoare/An 253 Numar Ore taxabile/zi 9 Tarif orar de baza ZONA 1 1,5

Atasament: REFERAT.pdf

ROMANIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA TEHNICĂ SERVICIUL REGLEMENTĂRI TRANSPORTURI URBANE BIROUL TRANSPORT ŞI SIGURANŢA CIRCULAŢIEI NR.

APROBAT PRIMAR

Dr. ing. Gheorghe Ciuhandu

Bd. C.D. Loga nr. 1, 300030 Timişoara, tel: +40 256 408 300, fax:+40 256 490 635 e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

Cod FP 53-01, ver. 1

REFERAT privind modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a

autovehiculelor în Municipiul Timişoara aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 241/11.11.2003, modificat si completat prin Hotararea Consiliului Local nr. 215/30.05.2006,

respectiv prin Hotararea Consiliului Local nr. 372/29.11.2011 şi aprobarea tarifelor TELPARK

Prin H.C.L. Timişoara nr. 241/11.11.2003 s-a aprobat Regulamentul de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timisoara, iar prin H.C.L. Timişoara nr. 215/30.05.2006 s-au adus completări acestui Regulament.

Ţinând cont de mai multe aspecte s-a propus şi aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timisoara, prin HCL nr. 372/29.11.2011, care asigură eficient îndeplinirea obiectivelor pe care şi le propune un sistem de parcare şi de asemenea, are efect direct sau indirect, asupra calitatii vietii si asupra calitatii mediului prin reducerea poluarii.

Prin adresa nr. SC2011-27447/16.12.2011, s-a transmis faptul că tarifele pentru toate formele de taxare din sistemul TELPARK să fie aprobate prin hotărâre de Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi nu de Comisia I şi III a Consiliului, cum era stipulat în Contractul de concesiune nr. 94/18.01.2005, încheiat între Municipiul Timişoara şi SC Administrarea Domeniului Public SA. Drept urmare se impune modificarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timisoara, prin HCL nr. 372/29.11.2011 în ceea ce priveşte stabilirea tarifelor.

De asemenea, datorită proiectului de reabilitare a spatiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timisoara se impune suspendarea dispoziţiilor art. 15 lit. b, precum şi a tuturor dispozitiilor din Regulament care privesc strazile cu stationare pe perioada limitata din zona centrala a Municipiului Timisoara.

Tinând cont de cele prezentate propunem modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în sistem TELPARK în Municipiul Timisoara aprobat prin H.C.L. Timişoara nr. 241/11.11.2003 completat prin H.C.L. Timişoara nr. 215/30.05.2006, respectiv prin Hotararea Consiliului Local nr. 372/29.11.2011, conform Anexei 1, precum şi aprobarea tarifelor TELPARK pentru anul 2012, conform Anexei 2.

VICEPRIMAR, SORIN GRINDEANU

DIRECTOR, ŞEF SERVICIU,

ING. CULIŢĂ CHIŞ ING. ADRIAN COLOJOARĂ

ŞEF BIROU, CONSILIER, ING. CRISTINA GAVRA Jr. NASTASIA MIRCEA

AVIZAT JURIDIC,

apte

Atasament: Anexa_1.pdf

Anexa 1 la HCL________/_____________ Modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timişoara aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 241/11.11.2003, modificat si completat prin Hotararea Consiliului Local nr. 215/30.05.2006, respectiv prin Hotararea Consiliului Local nr. 372/29.11.2011 1. Se modifică art. 4 alin. (5) lit e) care va avea următorul conţinut: ,,e) vehiculele ale căror permise de staţionare se aprobă anual prin Consiliul de administraţie al SC ADP SA;” 2. Se modifică art. 8 aliniatul (5) care va avea următorul conţinut: “(5) Tariful orar aplicat pe străzile cu staţionare pe perioadă limitată, este un tarif special care se aprobă de Consiliul Local al Municipiului Timişoara.” 3. Se modifică art. 10 lit. b care va avea următorul conţinut: “ b) Tichet “UNIVERSAL” (fond verde): valabil pe toata durata de funcţionare a sistemului într- o zi mai puţin în parcările cu acces controlat, în parcările adiacente Pieţelor agroalimentare şi pe străzile cu staţionare pe perioadă limitată”. 4. Se modifică art. 14 care va avea următorul conţinut: “Abonamentele eliberate asigura dreptul de staţionare pe perioada înscrisă pe acestea - care este de minim 21 zile lucrătoare şi maxim pana în data de 31 decembrie a anului în curs - şi pe durata orarului de funcţionare a sistemului prevăzută la art. 3 (1), mai puţin în parcările cu accesul controlat, în parcările adiacente Pieţelor agroalimentare si pe străzile cu staţionare pe perioadă limitată. Preţul abonamentelor se aprobă de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara” 5. Se modifică art. 15. lit. a), b), c), şi d) care va avea următorul conţinut: “Vor fi emise următoarele tipuri de abonamente: a) Abonament “GENERAL” Se eliberează pe perioada înscrisă pe acesta, persoanelor juridice sau persoanelor fizice şi conferă drept de staţionare pe timp nelimitat în orice zonă tarifară, cu excepţia parcărilor special amenajate controlate prin bariere de acces, a parcărilor adiacente Pieţelor agroalimentare si pe străzile cu staţionare pe perioadă limitată. Abonamentul se inscripţionează cu numărul de înmatriculare al vehiculului, cu perioada de valabilitate şi este netransmisibil. b) Abonament pentru zona tarifara I, II, III (zone identificate conform Anexei 3 la prezentul) Se eliberează persoanelor juridice sau fizice şi conferă drept de staţionare pe timp nelimitat în orice loc de staţionare semnalizat din zona I, II sau III, cu excepţia parcărilor special amenajate controlate prin bariere de acces, a parcărilor adiacente Pieţelor agroalimentare si pe străzile cu staţionare pe perioadă limitată. Abonamentul se inscripţionează cu numărul de înmatriculare al vehiculului, cu perioada de valabilitate şi este netransmisibil. c) Abonament “LA PURTĂTOR” Se eliberează pe perioada înscrisă pe acesta, persoanelor juridice sau fizice şi conferă drept de staţionare pe timp nelimitat în orice zonă tarifară, cu excepţia parcărilor special amenajate controlate prin bariere de acces, a parcărilor adiacente Pieţelor agroalimentare si pe străzile cu staţionare pe perioadă limitată. Abonamentul se inscripţionează cu un cod ales de purtător, cu perioada de valabilitate şi este transmisibil. d) Abonament “LOCATAR”; Se eliberează pe perioada înscrisă pe acesta, doar persoanelor fizice care au domiciliul în interiorul perimetrului de aplicare a sistemului de taxare pentru cel mult 2 vehicule şi asigură drept de staţionare numai în imediata vecinătate a domiciliului proprietarului (pe o rază de până la 50 m), excepţie făcând parcările adiacente Pieţelor agroalimentare. Eliberarea abonamentului se

2

face pe bază de buletin (carte) de identitate şi certificat de înmatriculare al autovehiculului, fiind obligatoriu ca în actul de identitate sa fie trecuta adresa unde se solicita abonamentul. Abonamentul se inscripţionează cu numărul de înmatriculare al vehiculului, cu domiciliul proprietarului şi este netransmisibil. De acest abonament pot beneficia şi persoanele fizice care fac dovada că locuiesc, în baza unui contract de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară, în interiorul perimetrului de aplicare a sistemului de taxare. Beneficiarii acestui tip de abonament, care au domiciliul pe o raza de maxim 50 m din imediata apropiere a parcărilor al căror acces este controlat prin bariere, beneficiază de tarife orare speciale, în aceste parcări. 6. Se modifică art. 16 care va avea urmatorul continut: “ Tariful orar de baza si tariful special pentru toate formele de taxare, inclusiv abonamentele, se aprobă de Consiliul Local al Municipiului Timisoara”. 7. Se completeaza art. 18 lit. e, care va avea urmatorul continut: “lipsa autocolantului care indica faptul că se foloseşte modalitatea de plata a staţionarii, prin telefonia mobila sau celelalte forme alternative de taxare a staţionării prevăzute la cap. 3 din prezentul Regulament, respectiv neachitarea stationarii prin aceste forme de taxare”. 8. Se modifică art. 31, care va avea următorul conţinut: ,,Beneficiază de reducere de 50% la tariful practicat pentru abonamente, pensionarii care primesc pensii de asigurări sociale de stat, pensii militare, pensii de agricultor, etc., a căror valoare cumulată cu alte indeminzaţii sau drepturi băneşti acordate în baza unor acte normative speciale, nu depăşesc nivelul unui salariu minim brut pe economie, existent la data eliberării abonamentelor.” 8. Se completeaza cap. 5 “Dispozitii finale” cu art. 36, care va avea urmatorul continut: “Se suspenda aplicarea dispoziţiilor art. 15 lit. b, precum şi a tuturor dispozitiilor din prezentul Regulament care privesc strazile cu stationare pe perioada limitata din zona centrala a Municipiului Timisoara, aprobate prin Hotararea Consiliului Local nr. 420/13.12.2011 (Anexa nr. 1), pana la finalizarea proiectului de reabilitare a spatiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timisoara. Data de la care aceste dispozitii vor intra in vigoare, va fi stabilita pe baza unei hotarari a Consiliului Local.”

DIRECTOR, ŞEF SERVICIU, ING. CULIŢĂ CHIŞ ING. ADRIAN COLOJOARĂ