Hotararea Consiliului Local 76/03.03.2015 privind anularea poziţiei nr. 326 din anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 364/2013 în care este înscris imobilul din str. Proclamaţia de la Timişoara nr.7 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr.SJ2015 - 559/18.02.2015 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 364/2013 - privind trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a Municipiului Timişoara a terenurilor din Anexa 1(poziţiile 297-332); Având în vedere prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliară, modificată; Luând în considerare prevederile art. 36 alin.(1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă anularea poziţiei nr.326 din Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr.364/05.07.2013 privind trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a Municipiului Timişoara a terenului înscris în CF. nr.400476 (CF. vechi 53545), cu nr. top 340 şi suprafaţa de 2479 mp, situat in Timisoara, str.Proclamatia de la Timişoara nr.7. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse şi Direcţia Urbanism- Serviciul Banca de Date Urbane şi Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Mass-media locale.
|