keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 64/26.03.2002 pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr.245/1999 - privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara

26.03.2002

Hotararea Consiliului Local 64/26.03.2002
pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr.245/1999 - privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2002- 4447/14.03.2002 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe , Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
Având în vedere Adresa nr.SC2002-1834/2002 a Consiliului Judeţean Timiş prin care se solicită actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public;
Având în vedere Legea nr.213/1998 - privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care au fost aprobate prin H.G. nr.548/1999;
În baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.184/2001 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995;
În conformitate cu prevederile art. 38 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală ;
În temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală ;


HOTARASTE

Art.1: Se completează Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara, cu imobilele cuprinse în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale;



Presedinte de sedinta
RODICA VLAD
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI