Hotararea Consiliului Local 590/19.12.2006 privind efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate pe raza municipiului Timisoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. 25341/12.12.2006 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2006; Ţinând seama de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu art.38 alin.(2), lit c) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, modificată şi completată de Legea nr. 286/2006; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată şi completată de Legea nr. 286/2006; HOTARASTE Art.1: (1) Pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate intre Municipiul Timisoara si alte localitati se aproba ca si capat de traseu si/sau statie de tranzit oricare dintre autogarile autorizate de pe raza municipiului Timisoara (2) Pentru fiecare localitate se stabileste o singura statie de urcare/coborare a calatorilor, pe raza municipiului Timisoara, conform Anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 2: Stationarea in alte locuri decat autogarile autorizate sau utilizarea altor statii de urcare/coborare pe raza municipiului Timisoara decat cele prevazute in Anexa la prezenta hotarare se sanctioneaza cu amenda de 1500 lei. Art. 3: (1) Transportul public de persoane prin curse regulate, curse neplanificate si curse regulate speciale pe raza municipiului Timisoara se poate efectua numai cu avizul Comisiei de Circulatie din cadrul Primariei Timisoara, referitor la stabilirea traseului. (2) Efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate, curse neplanificate si curse regulate speciale pe raza municipiului Timisoara fara avizul Comisiei de Circulatie se sanctioneaza cu amenda de 1000 lei. Art. 4: (1) Toti operatorii de transport care efectueaza transport public de persoane au obligatia ca pe raza municipiului Timisoara sa asigure integritatea si curatenia statiilor utilizate. (2) Neasigurarea integritatii si curateniei statiilor utilizate se sanctioneaza cu amenda in valoare de 1000 lei. Art. 5: Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta hotărâre se face de către agenţii Poliţiei Rutiere, agenţii Poliţiei Comunitare precum şi de către consilierii Biroului Transport şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 6: La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se revoca Hotărârea Consiliului Local nr. 140/2000 si Hotărârea Consiliului Local nr. 351/2002 - pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/2000 - privind efectuarea transportului public de persoane între Municipiul Timişoara şi Localităţile învecinate. Art. 7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Transport si Siguranta Circulatiei din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. Art. 8: Prezenta hotărâre se comunică: - Institutiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Directiei Edilitare; - Serviciului Juridic; - Biroului Control Intern; - Centrului de Consiliere pentru Cetăţeni; - Biroului Transport şi Siguranţa Circulaţiei; - Biroului Relaţii Publice; - Poliţiei Rutiere a Municipiului Timişoara; - Mass-media locale.
|