keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 498/20.11.2015 privind modificarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 461/15.12.2009 privind aprobarea aderării Municipiului Timişoara, prin Infocentrul Turistic, la Asociaţia "European Cities Marketing" şi a achitării taxei de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul acestei asociaţii

20.11.2015

Hotararea Consiliului Local 498/20.11.2015
privind modificarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 461/15.12.2009 privind aprobarea aderării Municipiului Timişoara, prin Infocentrul Turistic, la Asociaţia "European Cities Marketing" şi a achitării taxei de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul acestei asociaţii


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2015 - 28724/02.11.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În baza prevederilor Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 461/15.12.2009 - privind aprobarea aderării Municipiului Timişoara, prin Infocentrul Turistic la Asociaţia "European Cities Marketing" şi a achitării taxei de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul acestei asociaţii.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit b) şi e), alin. (4) lit. a), alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001 - privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 - privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă modificarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 461/15.12.2009, care va avea următorul conţinut "Se aprobă alocarea în bugetul local a sumei de 2.000 euro pentru achitarea taxei anuale de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul Asociaţiei "European Cities Marketing" şi a sumei pentru plata comisioanelor necesare efectuării transferului bancar, estimate la 50 de euro anual".

Art.2: Celelalte articole ale Hotărârii Consiliului Local nr. 461/15.12.2009 rămân neschimbate.

Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Direcţia Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
IULIAN IDOLU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

COD FO 53 – 01, Ver. 2

ROMÂNIA SE APROBĂ JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA COMUNICARE CENTRUL DE INFORMARE TURISTICĂ PRIMAR SC2015- NICOLAE ROBU

REFERAT

privind modificarea art. 2 din HCL nr. 461/15.12.2009 privind aprobarea aderării Municipiului Timişoara, prin Infocentrul Turistic, la Asociaţia “European Cities Marketing” şi a achitării taxei

de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul acestei asociaţii

Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 461 din 15.12.2009 a fost aprobată aderarea Municipiului Timişoara, prin Centrul de Informare Turistică, la Asociaţia “European Cities Marketing”. Asociaţia “European Cities Marketing”(E.C.M.) este principala reţea a Centrelor de Informare Turistică şi a Birourilor de Congrese care oferă membrilor oportunităţi de afaceri, schimb de experienţă şi colaborare la nivel operaţional. Misiunea E.C.M. este de a juca un rol esenţial în promovarea Europei ca o destinaţie unită.

Prin aderarea la această asociaţie Timişoarei i s-a conferit o mai mare vizibilitate şi notorietate la nivel european, oraşul fiind promovat, împreună cu celelalte oraşe membre ale European Cities Marketing, pe site-ul oficial al asociaţiei www.europeancitiesmarketing.com. Datorită apartenenţei la această asociaţie, în fiecare lună, am beneficiat de acces la informaţii privind activităţile internaţionale în domeniul turismului, precum şi rapoarte periodice legate de turismul european. Reţeaua a fost iniţial compusă din două forumuri: Turism şi Congrese. Începând cu anul 2015, nu mai există această împărţire, iar taxa anuală de membru în cadrul Asociaţiei se calculează în funcţie de veniturile totale ale fiecărei organizaţii membre. Sistemul este adaptat fiecărui membru şi posibilităţilor financiare ale acestuia, conferindu-i acces la toate serviciile Asociaţiei. Astfel, în data de 8.10.2015 Asociaţia a transmis prin email factura nr. 2679 pentru plata taxei de membru aferentă anului 2015 în cuantum de 2.000 de euro. Având în vedere cele de mai sus, propunem emiterea unei Hotărâri de Consiliu Local prin care să se aprobe modificarea art. 2 din HCL nr. 461/15.12.2009 privind aprobarea aderării Municipiului Timişoara, prin Infocentrul Turistic, la Asociaţia “European Cities Marketing” şi a achitării taxei de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul acestei asociaţii, care va avea următorul conţinut “Se aprobă alocarea în bugetul local a sumei de 2.000 euro pentru achitarea taxei anuale de membru pentru Municipiul Timişoara în cadrul Asociaţiei “European Cities Marketing” şi a

COD FO 53 – 01, Ver. 2

sumei pentru plata comisioanelor necesare efectuării transferului bancar, estimate la 50 de euro anual”.

Viceprimar Secretar Dan Diaconu Ioan Cojocari Director executiv Direcţia Economică Director executiv Direcţia Comunicare Ec. Smaranda Haracicu Alina Pintilie

Centrul de Informare Turistică Lavinia Petruţ

Avizat juridic