keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 47/27.02.2001 privind privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal "Timişoara Plaza Center"

27.02.2001

Hotararea Consiliului Local 47/27.02.2001
privind privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal "Timişoara Plaza Center"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul SC2001- 1956/09.02.2001 al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, lucrări publice şi patrimoniu , Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică drepturile omului şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În baza dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism;
În baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată;
În conformitate cu prevederile art.20 lit. (g) şi (m) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art.28 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal "Timişoara Plaza Center" , conform Proiectului nr.141/2001 , întocmit de S.C. SUBCONTROL S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Terenul studiat este înscris în C.F. nr.16650 -Timişoara, cu nr.topo 9144, 9145/1, 9145/2, 9146/1/2/1, 9146/1/2/2 având o suprafaţă totală de 48468 mp. proprietatea S.C. Bucureşti Plaza Center S.R.L. Planul Urbanistic Zonal "Timişoara Plaza Center " Timişoara se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi are o valabilitate de 4 ani.
Art.2: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor din zonă se vor face în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal, Regulamentului Local de Urbanism şi avizelor şi normelor de restaurare şi conservare ale monumentelor istorice şi arhitecturale.

Art.3:Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Consiliul Judeţean Timiş;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Administrative;
- Serviciului Juridic;
- Biroului Corp Control Primar;
- S.C. IPROTIM S.A.;
- S.C. Timişoara Plaza Center S.R.L.
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
IOAN RADU GROZA
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI