keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 471/18.12.2007 privind aprobarea preţului de vânzare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Lugojului nr.41

18.12.2007

Hotararea Consiliului Local 471/18.12.2007
privind aprobarea preţului de vânzare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Lugojului nr.41


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2007/27502/07.12.2007 al Primarului Municipiului Timişoara domnul Gheorghe Ciuhandu;
Avănd în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului ,Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Extrasul din Procesul Verbal nr.SC2007-27502/06.12.2007 a Comisiei constituită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr.2354;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.260/25.07.2006 privind modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.329/25.07.2006 privind vânzarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, proprietatea privată a Primăriei Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(b) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată;
În temeiul art.45 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată.


HOTARASTE

Art.1 Se aprobă preţul de vânzare al spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Lugojului nr.41, înscris în C.F.ind.nr.145131 Timişoara nr.cadastral 27328/II "SAD parter şi etaj, cu 78,96% părţi comune indivize şi cu 254/322 mp. teren" proprietate privată a Municipiului Timişoara, la valoarea de 308.218,00 lei + TVA (pentru construcţii valoarea de 215.000,00 lei fără TVA + preţul terenului în valoare de 93.218,00 lei fără TVA).

Art.2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică:
- Insituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Direcţiei Comunicare;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Biroului Control Intern;
- S.C. EXPLOMED S.R.L.;
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
PETRE PETRIŞOR
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_str._Lugojului_nr.41.pdf

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA APROBAT DIRECŢIA PATRIMONIU PRIMAR BIROU SPAŢII-TERENURI Nr. SC2007/27502/07.12.2007 dr. ing. Gheorghe Ciuhandu

REFERAT Spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Lugojului nr.41, înscris în C.F.ind.nr.145131 Timişoara nr.cadastral 27328/II este închiriat prin Contractul de închiriere pentru suprafeţele locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nr.1496/2007 societăţii comerciale EXPLOMED S.R.L. pentru „prestări activităţi medicale” pe perioada 01.04.2007-31.03.2012.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.260/25.07.2006 s-a aprobat modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.329/25.07.2006 privind vânzarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, proprietatea privată a Primăriei Municipiului Timişoara, nerevendicate în baza Legii nr.10/2001, a Legii nr.247/2005 şi care nu fac obiectul Legii nr.112/1995, prin includerea imobilului din str. Lugojului nr.41 închiriat la S.C. EXPLOMED S.R.L.

Conform procedurii de vânzare a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietate privată a Primăriei Municipiului Timişoara prevăzută în Anexa nr.2 şi aprobată prin Art.2 din H.C.L. nr.329/25.07.2006, evaluarea spaţiului a fost făcută de către S.C. CONSULTIM S.A., rezultând o valoare a construcţiilor de 417.890,00 lei, fiind evidenţiate în raportul de evaluare investiţii realizate în baza Autorizaţiei de construire, în valoare de 397.495,58 lei.

Conform metodologiei aprobate investiţiile au fost scăzute din preţul de vânzare, dar nu mai mult de 50% din preţul stabilit prin raportul de evaluare.

În şedinţa din data de 05.12.2007 a Comisiei constituită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr.2354/2004, împuternicită cu aducerea la îndeplinirea a Hotărârii Consiliului Local nr.329/25.07.2006, s-a negociat preţul de vânzare al spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Lugojului nr.41, obţinându-se pentru construcţii valoarea de 215.000,00 lei la care se adaugă preţul terenului în valoare de 93.218,00 lei.

Având în vedere cele prezentate precum şi faptul că în baza procedurii de vânzare a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietate privată a Primăriei Municipiului Timişoara prevăzută în Anexa nr.2 şi aprobată prin Art.2 din H.C.L. nr.329/25.07.2006 „preţul negociat va fi aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local pentru fiecare spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă”

PROPUNEM:

Emiterea unei Hotărâri de Consiliu Local care să aprobe preţul de vânzare al spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Lugojului nr.41, înscris în C.F.ind.nr.145131 Timişoara nr.cadastral 27328/II „SAD parter şi etaj, cu 78,96% părţi comune indivize şi cu 254/322 mp. teren” proprietate privată a Municipiului Timişoara, la valoarea de 308.218,00 lei + TVA (pentru construcţii valoarea de 215.000,00 lei fără TVA + preţul terenului în valoare de 93.218,00 lei fără TVA). VICEPRIMAR DIRECTOR ing. Adrian Orza ec. Nicuşor Constantin Miuţ BIROU SPAŢII-TERENURI AVIZAT ing. Marius Voicu SERVICIU JURIDIC REFERENT DE SPEC. sing. Gheorghe Drăgoi