Hotararea Consiliului Local 426/30.11.2010 privind amenajarea sectoarelor pentru producatorii de legume si fructe din judetul Timis in pietele administrate de S.C. Piete S.A. Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere adresa cu nr. SC 2010-22550/14.10.2010 legata de proiectul de hotarare initiat de grupul de consilieri PDL, reprezentati de domnul consilier Ovidiu Ciuhandu; Având în vedere Referatul nr. SC2010 - 22550/19.11.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; In baza art. 11 litera c şi art. 16 di Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice; În baza art. 11 litera c din Hotărârea Consiliului Local nr. 334/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţelor pe raza Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (4) lit. e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă amenajarea în pieţele agroalimentare de pe raza Municipiului Timişoara administrate de S.C. Pieţe S.A. a sectoarelor pentru producătorii de legume şi fructe din judeţul Timiş şi a asociaţiilor acestora precum şi a societăţilor comerciale de pe raza Judeţului Timiş care au în domeniul de activitate producerea de legume şi fructe. Art. 2: Spaţiul destinat comercializării legumelor şi fructelor de către producătorii individualizaţi în art. 1 este de minim 30% din suprafaţa comercială a pieţei şi va fi individualizat cu panouri inscripţionate "Sector producători legume şi fructe din Judeţul Timiş". Art. 3: Accesul producătorilor de legume şi fructe în acest sector se face exclusiv pe baza documentelor care să ateste calitatea de producător de legume şi fructe conform legislaţiei în vigoare, eliberate de către primăriile în raza cărora solicitanţii deţin terenuri (certificate de producător sau adeverinţă pentru societăţile comerciale, din care să reiasă suprafeţele cultivate, produsele şi cantităţile). Art. 4: În acest sector se vor putea comercializa şi produse ecologice pe baza certificatului emis de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş, cu specificaţia vizibilă de "Produse Ecologice". Art. 5: Este interzisă sub orice formă comercializarea sau expunerea spre comercializare de produse care nu provin din producţia proprie a vânzătorului conform documentelor justificative, care vor fi afişate la loc vizibil pentru cumpărător. Art. 6: Încălcarea prevederilor acestei hotărâri duce la pierderea locului de vânzare a legumelor şi fructelor în pieţele administrate de SC Pieţe SA. Art. 7: Prevederile acestei hotărâri se vor încadra în noul regulament de organizare şi funcţionare a pieţelor de pe raza Municipiului Timişoara. Art. 8: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează S.C. "PIEŢE" S.A. Timişoara. Art. 9:Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare - Direcţiei de Mediu; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - SC "PIEŢE" SA Timişoara; - Mass - media locale.
|