Hotararea Consiliului Local 384/01.08.2014 privind aprobarea demarării procedurilor legale de către SC COLTERM SA, privind decontarea din surse proprii a lucrărilor suplimentare care nu au fost incluse în contractul iniţial de lucrări nr. 221/06.12.2011, având ca obiect Retehnologizarea a trei cazane de abur, CAE1, CAE2 şi CAE3 (IMA 6) în CET SUD, aferent proiectului Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană" Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC 2014 -19762/30.07.2014 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art.36, alin. (2), lit. b) şi d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă demararea procedurilor legale de către SC COLTERM SA, privind decontarea din surse proprii a lucrărilor suplimentare care nu au fost incluse în contractul iniţial de lucrări nr. 221/06.12.2011, având ca obiect Retehnologizarea a trei cazane de abur, CAE1, CAE2 şi CAE3 (IMA 6) în CET SUD, aferent proiectului "Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană", lucrări suplimentare aferente realizării următoarelor obiective: - a) Proiectare, confecţionare/execuţie, montaj Preîncălzitor aer treapta III, compensator şi canale de aer de racord la cazanele de abur CAE1, CAE2 şi CAE3, - b) Recondiţionare Ax lagăr moară MCV17 t/h - 12 buc. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează SC Compania Locală de Termoficare COLTERM SA. Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifrauda al Primarului; - SC COLTERM SA Timişoara; - Mass-media locale;
|