Cod FO53-01,Ver.1
ROMÂNIA JUDETUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMISOARA PRIMĂRIA SERVICIUL RESURSE UMANE NR. ………/…………
RAPORT DE SPECIALITATE Privind modificarea anexei nr.1 la HCL nr.270/28.07.2017
Având în vedere Expunerea de motive nr.SC 2017- _______/12.09.2017. a Primarului
Municipiului Timișoara și Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei nr.1 la HCL nr.270/28.07.2017, prin care se propune modificarea salariilor de bază pentru personalul care ocupă funcții de conducere în cadrul aparatului de specialitate al Primaului Municipiului Timișoara ;
Facem următoarele precizări: În conformitate cu prevederile art.11 din Legea-cadru privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice nr.153/2017 potrivit cărora : „(1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților. (2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli. (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradație a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a celorlalte reglementări specifice funcționarilor publici și personalului contractual.” , coroborate cu prevederile
- art.7 lit.a prin care se defineste salariul de bază ca fiind suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I- IX; (pentru autoritățile administratiei publice locale- anexa VIII);
- art.3 alin. (1) potrivit cărora gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.
- art.6 care prevede principiile care stau la baza sistemului de salaizare, dintre care menționăm :
Cod FO53-01,Ver.1
o principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;
o principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii;
o principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;
- Hotărârii de Guvern nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici ;
Propunem ca începând cu data de __________ să se modifice anexa nr.1 la HCL nr.270/28.07.2017 privind stabilirea salariilor pentru functionarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în sensul modificării salariilor de bază pentru personalul care ocupă funcții de conducere în cadrul aparatului de specialitate al Primaului Municipiului Timișoara în raport cu responsabilitatea, complexitatea și riscurile activității desfășurate de aceștia, în vedererea recunoasterii si recompensarii performantelor profesionale ale acestora și eficientizării activității structurilor conduse ; În concluzie, salariile personalului de conducere se vor diferentia pe trei nivele de performanță, stabilite pe ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Având în vedere prevederile legale expuse în prezentul raport, apreciez că proiectul de hotărâre privind Privind modificarea anexei nr.1 la HCL nr.270/28.07.2017, îndeplinește condițiile pentru a fi supus dezbaterii și aprobării plenului consiliului local.
ȘEF SERVICIU RESURSE UMANE RODICA AURELIAN