Hotararea Consiliului Local 31/22.02.2005 privind modificarea Organigramei şi a Statului de Funcţii la Cantina de Ajutor Social Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul Centrului Comunitar de Asistenţă Socială, înregistrat sub nr. SC2005-1647/01.02.2005 - privind propunerea de modificare a Organigramei şi a Statului de Funcţii la Cantina de Ajutor Social Timişoara; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe,Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 171/30.06.1998 - privind stabilirea statutului juridic şi aprobarea organigramei, a numărului de posturi şi a statului de funcţii la Cantina de Ajutor Social din Municipiul Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 72/2004 - privind aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale Cantinei de Ajutor Social a Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Legii nr. 208/1997 - privind cantinele de ajutor social; În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (d) şi (e) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; HOTARASTE Art.1: Se modifică Organigrama şi Statul de Funcţii la Cantina de Ajutor Social Timişoara, conform Anexelor 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Cantina de Ajutor Social Timişoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Serviciului Juridic; - Cantinei de Ajutor Social Timişoara; - Centrului Comunitar de Asistenţă Socială Timişoara; - Serviciului Audit Public Intern; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Biroului Relaţii Publice; - Biroului Resurse Umane; - Mass - media locală.
|