keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 265/04.07.2017 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timişoara pentru activitatea sportivă, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general

04.07.2017

Hotararea Consiliului Local 265/04.07.2017
privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timişoara pentru activitatea sportivă, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2017-16294 din 30.06.2017, al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu şi Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În baza prevederilor Legii 350/ 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general;
Având în vedere Ordinul nr.130/2006, al Agentiei Nationale pentru Sport, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor judeţene pe ramură de sport şi ale municipiului Bucureşti, modificat prin Ordinul nr. 236/2006;
În baza prevederilor Legii nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Ordonanţă de Urgenţă nr. 38/28.05.2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;
Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;
Având în vedere Ordinul nr. 631/19.06.2017- ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind aprobarea modelului-cadru al contractului de activitate sportivă;
Având în vedere Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată;
În baza prevederilor Legii nr. 143/27.07.1999, republicata privind ajutorul de stat;
În baza prevederilor Legii concurenţei nr. 21/ 1996 şi a Ordonantei de urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile nationale în domeniul ajutorului de stat precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurentei;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin.(2) lit.b), d) şi e), alin. (6) lit.a) pct. 6 şi alin. (7) lit.a) din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timişoara, pentru activitatea sportivă, in baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate activitatilor nonprofit de interes general, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, isi inceteaza aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.436/16.10.2015 si Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.145/ 24.04.2017.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează structura de specialitate cu activitatea sportivă şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotarâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Consiliului Judeţean Timiş;
- Serviciului Juridic;
- Directiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Biroului Audit;
- Biroului Sport-Cultură;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Referat.pdf

COD FP 53 – 01 ver.1 .

1

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA BIROUL SPORT-CULTURĂ COMPARTIMENT SPORT NR.SC2017- / .2017

APROBAT PRIMAR, NICOLAE ROBU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -403.800 ; internet: www.primariatm.ro

REFERAT privind aprobarea noului Regulament privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara pentru activitatea sportiva, in baza prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate activitatilor nonprofit de interes general

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 436/16.10.2015 s-a aprobat modificarea Regulamentului privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara, pentru proiecte de activitate sportiva si contractul de finantare – cadru. Ulterior prin HCL nr. 145/14.04.2017 s-au aprobat modificari la contractul - cadru de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de sport si la Anexa 1 a contractului-cadru privind categoriile de cheltuieli pentru actiunile/activitatile sportive.

Prin Ordonanta de Urgenta nr. 38 din 18 mai 2017, a fost modificata şi completata Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Ordonanta de Urgenta nr.38/2017 stipuleaza modificari si completari in Legea 69/2000, dintre care evidentiem: ”Art. 14. (1) În condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi internaţionale, sportivii de performanţă pot fi: a) amatori; b) profesionişti. (1^1) Sportivii de performanţă încheie cu o structură sportivă un contract de activitate sportivă. (2) Sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii: a) are licenţa de sportiv profesionist; b) încheie cu o structură sportivă un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă. (2^1) Structurile sportive şi sportivul de performanţă menţionat la alin. (1^1) se obligă prin contractul încheiat între părţi să respecte prevederile specifice din statutele, normele, regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi, după caz, ale ligilor profesioniste din ramura de sport respectivă şi care au ca obiect activitatea de selecţie, pregătirea, performanţa şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.” ” Art. 18^1… (2) Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local, cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul ajutorului de stat, şi pentru: a) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale; b) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă;

COD FP 53 – 01 ver.1 .

2

(3) Autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea activităţii potrivit alin. (1) şi (2) în limita a maximum 5% din bugetul aprobat.” ”Art.67^1. (1) Participanţii la activitatea sportivă pot fi: a) sportivi; b) antrenori; c) medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători; d) arbitri, observatori, operatori video, personal auxiliar. e) alte persoane care contribuie la realizarea activităţii sportive. (1^1) Participanţii la activitatea sportivă enumeraţi la alin. (1) lit. a)-c) pot încheia cu structurile sportive, după caz, un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă, în condiţiile legii.”

În anexa actului normativ se defineste: ”f) contract de activitate sportivă - convenţia încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive şi participanţii la activitatea sportivă prevăzuţi la art. 67^1 alin. (1) lit. a)-c), care are ca obiect desfăşurarea unei activităţi cu caracter sportiv. Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă se stabileşte prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă a fost aprobat prin Ordinul nr.631/19.06.2017- ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale

Avand in vedere cele mentionate este necesar sa fie elaborat un nou Regulament privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara, pentru activitatea sportiva, in baza Legii nr.350/2005, coroborata cu Legea nr.69/2000.

Noul regulament propus cuprinde urmatoarele: - Programele sportive care pot fi finantate din bugetul local; - Domeniul de aplicare;

- Conditii si criterii de acces la fonduri publice in vederea acordarii finantarilor; - Criterii pentru programele sportive / proiectele de sport/ actiunile sportive: - Conditii privind nivelul de reprezentare sportiva pentru structuri sportive; - Criterii si conditii de eligibilitate pentru structurile/ organizatiile sportive - Procedura de evaluare si acordare a finantarilor

Regulamentul propus are urmatoarele anexe: - Anexa 1, dosarul cu documentele privind sustinerea finantarii( Cererea de finantare a solicitantului solicitarii, alte documente necesare pentru eligibilitate); - Anexa 2, contractul de finantare-cadru, cu anexele proprii: Anexa 2.1-actiunile /activitatile din cadrul programului/proiectului sportiv; Anexa 2.2.-Anexa cu bugetul actiunilor/activitatilor din cadrul programului/proiectului sportiv Anexa 2.3-obiective si indicatori ai programului/ proiectuluisportiv; Anexa 2.4-Bugetul de venituri si cheltuieli ai programului/ proiectului sportiv. Anexa 3- categorii de cheltuieli specifice şi, după caz, cuantumurile acestora, ce se pot efectua din contributia financiara de la bugetul local, pentru realizarea programelor/ proiectelor/actiunilor sportive, de catre structura sportiva/asociatia/fundatia care incheie un contract de finantare cu Municipiul Timisoara.

COD FP 53 – 01 ver.1 .

3

- Anexa 4- Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă Având în vedere cele prezentate , înaintăm pentru aprobare, prezentul referat şi proiectul de

hotărâre, prin care: 1. Se aproba noul Regulament privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara, pentru activitatea sportiva, in baza Legii nr.350 /2005,conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotarare. 2. Cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari de consiliu local isi inceteaza aplicabilitatea

HCLMT nr.436/16.10.2015 si HCLMT nr.145/ 24.04.2017.

Viceprimar, Dan Diaconu Director economic, Steliana Stanciu Serviciul juridic, Amelia Faur

Sef Birou Sport-Cultura, Ioan Mihai Costa

Compartiment Sport, Florica Hongu

Atasament: Anexe.pdf

Antet structura sportiva

Anexa nr. 1.3

DECLARAŢIE pe propria răspundere disponibilitate financiară

Subsemnatul ............................................................., domiciliat în localitatea ..........................., str……………..................... nr. ......., bl. ......, ap. ......, et...…., sc………., sectorul/judeţul ..........................., codul poştal ..................., posesor al actului de identitate ........ seria ........ nr. ..................., codul numeric personal ...................................., în calitate de reprezentant legal al............................................., declar pe propria răspundere că deţinem disponibilitate financiară, alta decât din fondurile publice, necesară orgănizării şi desfăşurării proiectului sportiv. Cunoscând pedeapsa prevăzută de art. 326 din Noul Cod penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, am verificat datele din prezenta declaraţie, care este completă şi corectă. Data:__________ Preşedinte, Nume şi prenume _________________ Ştampilă

Anexa 1.4

DECLARAŢIE Subsemnatul ................................................................., domiciliat în localitatea ..................., str...............................nr. ..... , bl .... , ap ...., sectorul/judeţul .............., codul postal ........... , posesor al actului de identitate .......... seria...... nr..............,codul numeric personal ..................................., în calitate de reprezentant al structurii sportive/ organizatiei........…...................................................................., declar pe propria răspundere urmatoarele: 1. nu mă aflu personal / persoana juridica pe care o reprezint nu se afla, în nici una dintre următoarele situaţii: a) în incapacitate de plată; b) cu conturile blocate conform unei hotărâri judecatoreşti definitive; c) nu am încalcat cu bună ştiinţă prevederile unui alt contract finanţat din fonduri publice; d) nu sunt vinovat de declaraţii false cu privire la situaţia economică; e) nu sunt condamnat pentru: abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri. 2. structura sportivă/organizatia pe care o reprezint îndeplineşte urmatoarele condiţii: a) este structură sportivă recunoscută în condiţiile legii: CIS nr.

CIF nr ; b) este afiliata la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană Timis, dovada afilierii este _________________________________________; c) a depus situaţia financiară la data de 31 decembrie a anului precedent la organul fiscal

competent, înregistrată sub nr. din ; d) nu are obligaţii de plată exigibile şi nu este în litigiu cu instituţia finanţatoare; e) nu are obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, ???precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat; f) informaţiile furnizate instituţiei finanţatoare în vederea obţinerii finanţării sunt veridice; g) nu se află în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, a actelor constitutive şi a regulamentelor proprii; h) nu face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare şi nu se află în stare de dizolvare ori de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; i) nu beneficiază de un alt contract de finanţare din fonduri publice pentru acelaşi proiect de la aceeaşi autoritate finanţatoare în cursul anului fiscal curent;

Cunoscând pedeapsa prevăzută de art. 292 din Codul penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, am verificat datele din prezenta declaraţie, care este completă şi corectă. Structura sportiva/ organizatia............ Reprezentant legal.................... Semnătura, .......................... Data..................

Anexa 1.5 DECLARAŢIA DE IMPARŢIALITATE

Reprezintă conflict de interese orice situaţie care îl împiedică pe beneficiar în orice

moment să acţioneze în conformitate cu obiectivele autorităţii finanţatoare, precum şi situaţia în

care executarea obiectivă şi imparţială a funcţiilor oricărei persoane implicate în implementarea

proiectului poate fi compromisă din motive familiale, politice, economice sau orice alte interese

comune cu o altă persoană.

Subsemnatul, …………….. în calitatea de ……………… al ……………………….…..,

ca persoană cu drept de reprezentare a organizaţiei solicitante în ceea ce priveşte implementarea

proiectului, mă oblig să iau toate măsurile preventive necesare pentru a evita orice conflict de

interese, aşa cum este acesta definit mai sus, şi, de asemenea, mă oblig să informez autoritatea

finanţatoare despre orice situaţie ce generează sau ar putea genera un asemenea conflict.

Structura sportiva/ organizatia............ Reprezentant legal.................... Semnătura, .......................... Data ..................

Antet structura sportiva Anexa 1.6

DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE DESEMNARE RESPONSABIL PROIECT

Subsemnatul____________________, domiciliat în _________________, str.___________ .nr.___, sc.__, bl.___, et.__, ap.___, judeţul ______, posesor al actului de identitate C.I seria _____ nr._______ ,codul numeric personal_________________ , în calitate de reprezentant legal al C.S/ACS__________________________________, declar pe propria răspundere că persoana desemnată responsabil pentru derularea proiectului este dl/d-na_______________

Preşedinte, Nume şi prenume Semnătura, .......................... Ştampilă

Atasament: Anexa_3.pdf

1

ANEXA 3 la Regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara, pentru activitatea sportiva, in baza Legii nr.350/2005 Categorii de cheltuieli pentru actiunile/activitatile cuprinse in programele de selectie, pregatire sportiva, calendarele competitionale, organizare de competii si evenimente sportive din cadrul Programelor sportive:’’ Promovarea sportului de performanta’’ / ’’Sportul pentru Toti’’ Cap.I. Consideratii generale Prezenta anexa cuprinde categoriile de cheltuieli specifice şi, după caz, cuantumurile acestora, ce se pot efectua pentru realizarea programelor/ proiectelor sportive catre structura sportiva/asociatia/fundatia contractanta, din contributia financiara de la bugetul local. Naturile de cheltuieli cuprinse in prezenta anexa sunt inerente realizarii activităţilor sportive, respectiv pentru bunuri si servicii pentru actiuni/activitati cuprinse in programele de selectie, pregatire sportiva, calendarele competitionale, organizare de competitii si evenimente sportive, pentru participanţii la acţiunile sportive. Anexa cuprinde si cheltuieli aferente unor activitati de natura diversa, conexe activitatilor sportive, suport pentru acestea. Termenii şi expresiile utilizate in anexa au următoarele semnificaţii: 1. activitate sportivă - complex de acţiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acţiuni care constituie activitatea sportivă sunt: acţiunile de pregătire sportivă, competiţiile sportive şi alte acţiuni sportive, denumite împreună acţiuni sportive; 2. acţiune de pregătire sportivă - acţiune sportivă desfăşurată în ţară sau în străinătate, realizată în baza unui program stabilit, sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a individului şi participarea la competiţii sportive; 3. competiţie sportivă - acţiune sportivă organizată de structuri sportive şi/sau de alte entităţi competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi/sau obţinerea victoriei; 4. alte acţiuni sportive - acţiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât competiţiile sportive şi cele de pregătire sportivă, desfăşurate în ţară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experienţă, gale, expoziţii, cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare şi altele asemenea, precum şi acţiuni de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă şi altele asemenea; 5. alimentaţie de efort - tip de alimentaţie specială, necesară compensării pierderilor de nutrienţi în urma efortului depus de sportivi în programele de pregătire şi de participare în competiţii;

2

6. susţinătoare de efort - substanţe sintetice sau naturale cu efecte ergo- sau profotrope utilizate în vederea reechilibrării biologice a sportivilor. Acestea au scop profilactic, curativ şi accelerează refacerea după efort, contribuind indirect la susţinerea biologică a efortului următor; substanţe care nu sunt incluse pe lista substanţelor interzise întocmită de Agenţia Mondială Antidoping (WADA); 7.antrenor sau profesor care a selecţionat şi promovat - persoană calificată care se ocupă de selecţia şi pregătirea de bază a sportivilor dintr-o ramură sportivă, asigurând promovarea acestora în cadrul sistemului ierarhic de evaluare sportivă, de la un nivel scăzut al aptitudinilor şi abilităţilor sportive spre înalta performanţă sportivă. Activitatea acestora trebuie evidenţiată de cluburile sportive şi confirmată de federaţia sportivă naţională de specialitate; 8.organizaţii sportive - persoane juridice de drept public ori privat care, potrivit actului de înfiinţare sau statutului, pot organiza, participa şi/sau finanţa, după caz, acţiuni sportive. 9. contract de activitate sportivă - convenţia încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive şi participanţii la activitatea sportivă prevăzuţi legal, care are ca obiect desfăşurarea unei activităţi cu caracter sportiv. 10. (1) Participanţii la acţiunile sportive pot fi : a)- sportivi; b)- antrenori; c)- medici, asistenţi medicali, maseuri, fizioterapeuţi, cercetători ; d)- arbitri,observatori,operatori video, personal auxiliar ; e) alte persoane care contribuie la realizarea activitatii sportive 10.1 - la acţiunile de pregătire sportivă interne şi internaţionale : Acţiunile de pregătire sportivă se aprobă de conducerea organizatiei sportive care le organizează. Participantii mentionati la pct.c/d/e pot beneficia pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă de aceleaşi drepturi ca şi sportivii, cu excepţia cazurilor în care acţiunile sunt organizate în localităţile în care îşi au domiciliul aceste persoane şi organizatorii au stabilit să nu locuiască cu sportivii cantonaţi, situaţie în care vor beneficia de una sau două mese pe zi, după caz. Numărul, structura şi componenţa nominală ale participanţilor la acţiunile de pregătire sportivă se stabilesc de organizaţiile sportive organizatoare, în funcţie de ramura de sport, de scopul şi importanţa acţiunii şi de resursele financiare prevăzute în buget.

10.2.- la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive interne şi internaţionale : (1) La competiţiile sportive interne şi internaţionale, în afară de sportivi, pot participa antrenori, medici, asistenţi medicali, fizioterapeuţi, operatori video, arbitri, observatori, alţi specialişti, precum şi alte persoane din cadrul autorităţii, instituţiei sau structurii sportive participante ori din afara acesteia, care contribuie la asigurarea condiţiilor tehnice şi administrative necesare efectuării deplasării, participării sportivilor în competiţie şi realizării obiectivelor propuse. (2) Sportivii şi celelalte persoane care participă la competiţiile sportive alcătuiesc delegaţia sportivă a organizaţiei sportive pe care o reprezintă.

3

(3) Numărul, structura şi componenţa nominală ale delegaţiei sportive care participă la competiţii sportive şi perioada de deplasare a acesteia se stabilesc de organizaţia sportivă pe care o reprezintă, în raport cu regulamentul competiţiei, necesităţile concrete de îndeplinire a obiectivelor stabilite şi cu încadrarea în fondurile prevăzute în buget. (4) La celelalte acţiuni sportive interne şi internaţionale prevăzute in anexa, numărul, structura şi componenţa nominală ale participanţilor se stabilesc, după caz, de organizaţia sportivă organizatoare sau participantă la acţiune, în raport cu regulamentele ori condiţiile de participare comunicate de organizatori, scopul şi obiectivele acţiunii şi prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie. (5) Numărul arbitrilor la competiţiile sportive interne şi internaţionale se stabileşte de federaţiile sportive naţionale, respectiv de federaţiile sportive internaţionale, conform regulamentelor proprii. Cap.II. Categorii de cheltuieli I. Cheltuieli pentru plata participantilor la activitatea sportiva, efectuate dupa caz, in baza unui contract

individual de munca sau a unui contract de activitate sportiva. In contract se va preciza suma maxima per capita cu titlul de salariu net, agreata a fi platita de la bugetul local, suma care nu poate depasi salariul net maxim in vigoare la data incheierii contractului in Primaria Timisoara. Conform prevederilor legale stabilite prin OUG nr.38/2017: Participanţii la activitatea sportivă enumeraţi la cap.1 lit. a)-c) din prezenta anexa, respectiv sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, fizioterapeuţi, cercetători pot încheia cu structurile sportive, după caz, un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă, în condiţiile legii. Privind sportivii: -sportivii de performanţă încheie cu o structură sportivă un contract de activitate sportivă; -sportivii profesionisti încheie cu o structură sportivă un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă. Contractul de activitate sportivă este convenția încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive și participanții la activitatea sportivă prevăzuți legal, care are ca obiect desfășurarea unei activități cu caracter sportiv. Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă s-a stabilit prin Ordinul nr.631/19.06.2017-ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activități independente prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

4

II Categorii de cheltuieli altele decat cheltuieli pentru plata participantilor la activitatea sportiva

1. Cheltuieli de transport :

1.1. (1)Transportul participanţilor la acţiunile sportive organizate în ţară, în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul/resedinta aceştia se poate efectua,dupa caz : a) cu orice fel de tren, clasa a II-a pe distanţe de până la 300 km şi clasa I pe distanţe mai mari de 300 km; utilizarea vagonului de dormit este permisă şi se pot deconta cheltuielile aferente numai în cazul călătoriilor efectuate pe distanţe mai mari de 300 km şi pe timp de noapte; b) cu mijloace de transport auto ale entităţilor organizatoare sau participante ( parc auto al clubului ), cu cheltuielile aferente de combustibil, lubrifianti, taxe de drum,diurna sofer, si altele; c) cu mijloace de transport auto închiriate, respectiv microbuze, autocare şi altele asemenea; d) cu avionul, clasa economică; e) cu navele de călători, după tariful clasei I; f) cu autoturismul proprietate personala, în condiţiile legii, exceptand sportivii. (2) Transportul delegatiei sportive in localitate pentru participarea la acţiunile sportive (pregatire sportiva,competitie,alte actiuni) se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală sau cu mijloace de transport în comun si publice, în condiţiile legii. 1.2. La acţiunile sportive care se desfăşoară în Municipiul Timisoara : a) pentru pregatire sportiva, sportivii pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport efectuat cu mijloacele de transport în comun de la locul de domiciliu la locul de desfăşurare a acţiunii de pregătire, pe baza legitimaţiilor de călătorie sau a abonamentului. b) pentru pregatire sportiva in cantonamente, semicantonamente si participarea la competitii, transportul participanţilor se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală (exceptand sportivii) sau cu mijloace de transport în comun si publice, în condiţiile legii.

1.3. Pentru deplasarea participanţilor la acţiunile sportive organizate în străinătate: a) cu avionul, la clasa economic: bilete individuale sau charter; b) cu trenul, inclusiv cu vagonul de dormit; c) cu mijloace de transport auto închiriate sau proprii ale entităţilor trimiţătoare; d) cu autoturismul proprietate personală, în condiţiile legii, exceptand sportivii; e) cu navele de călători, după tariful clasei I. 1.4. Pentru sportivii/antrenorii straini :contravaloare transport ruta Timisoara-tara de rezidenta a sportivului/ antrenorului, asigurat de club conform contract de munca/ contract de activitate sportiva intre club si sportivul de performanta;

1.5. (1)La acţiunile sportive organizate în ţară şi în străinătate se pot deconta drept cheltuieli de transport si:

5

a) taxele pentru trecerea podurilor; b) taxele de traversare cu bacul; c) taxele de aeroport, gară, aerogară sau port; d) alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare; e) costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum şi comisioanele percepute de agenţiile de voiaj; f) taxele percepute suplimentar pentru bagajele constând din materiale şi echipament sportiv, aparatură medicală şi altele asemenea. (2) La acţiunile sportive interne şi internaţionale se mai pot efectua cheltuieli privind: a) transportul materialelor şi echipamentelor sportive, al medicamentelor şi aparaturii medicale necesare sportivilor şi personalului tehnic pentru efectuarea pregătirii şi/sau participării la competiţia sportivă; b) transportul documentaţiilor, al altor materiale necesare îndeplinirii acţiunii; c) transportul pe destinaţia dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare.

2. Cheltuieli de cazare

2.1. (1) Cazarea participanţilor la activitatile sportive organizate în ţară se poate face dupa caz : 2.1. (1) Cazarea participanţilor la activitatile sportive organizate în ţară se poate face dupa caz : a) în locuinţe închiriate, în condiţiile legii; b) în orice structuri de cazare cu tarife până la nivelul corespunzător categoriei hotelurilor de 3 stele; (2) Pentru sedere pe durata in localitatea Timisoara, sportivii, stafful tehnic si administrativ al clubului pot beneficia de cazare în locuinţe/sau apart- hoteluri inchiriate , cu contract de inchiriere, cu limita superioara corespunzatoare tarifelor hotelurilor categoria de 3 stele si raportat la ofertele pietei. Se includ si cheltuieli cu utilitatile la locuintele inchiriate

2.2.Cazarea participanţilor la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive internaţionale organizate în ţară : se poate face în hoteluri până la categoria 5 stele inclusiv, în funcţie de nivelul, importanţa şi/sau regulamentul competiţiei, după caz.

2.3. (1) La acţiunile sportive organizate în străinătate cazarea participantilor se face dupa caz: a) în hotelurile în care au loc acţiunile sportive, la tarifele practicate de acestea, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor; b) în alte hoteluri sau spaţii de cazare, cu încadrarea în plafoanele de cazare stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare privind deplasarea personalului român în străinătate. (2)În cazuri temeinic justificate, conducătorul entităţii trimiţătoare poate aproba, pe baza documentelor justificative, plata cheltuielilor de cazare peste plafoanele prevăzute de normele legale specifice în vigoare,in limita prevederilor

6

bugetare aprobate .

3. Cheltuieli de masă

(1) Cheltuielile zilnice de masă pentru acţiunile sportive organizate în Municipiul Timisoara de catre club sau in tara in calitate de participant, se diferenţiază pe categorii de acţiuni :

a) Competiţii sportive interne: - de nivel orăşenesc sau municipal: până la 45 lei - de nivel judeţean: până la 50 lei - de nivel zonal sau interjudeţean: până la 60 lei - de nivel naţional: până la 70 lei

b) Acţiuni de pregătire sportivă desfăşurate în ţară : până la 85 lei; c) Competiţii sportive şi alte acţiuni sportive internaţionale desfăşurate în ţară : până la 90 lei; d) La încheierea competiţiilor sportive şi a altor acţiuni sportive internaţionale desfăşurate în Municipiul Timisoara se poate organiza şi finanţa o masă oficială cu sportivii, antrenorii, arbitrii şi oficialii participanţi, precum şi cu alte persoane care au contribuit la organizarea acţiunii, în limita sumei de 110 lei de persoană. În această situaţie, suma prevăzută pentru masa de seară sau de prânz, după caz, nu se mai foloseşte. În cadrul meselor oficiale se pot deconta şi băuturi alcoolice. e) La competiţiile sportive organizate în ţară organizatorii pot asigura sportivilor băuturi răcoritoare în sumă de până la 10 lei/persoană/joc sau reuniune. f) La acţiunile de pregătire sportivă şi la competiţiile sportive sunt interzise includerea şi decontarea în cadrul cheltuielilor de masă a băuturilor alcoolice.

(2) La acţiunile sportive organizate în străinătate se pot efectua cheltuieli zilnice de masă pentru participanţi până la nivelul diurnei în valută prevăzute de dispoziţiile legale în materie pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea.

Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în condiţiile legii. (3) În situaţia în care cheltuielile de masă la acţiunile sportive desfăşurate în străinătate se asigură de către partenerii externi, participanţii la aceste acţiuni pot beneficia de până la 50% din diurna stabilită pentru ţara în care are loc deplasarea. (4) Prevederile alin. (3) se aplică şi în situaţia în care cheltuielile de întreţinere şi cazare a participanţilor în străinătate se asigură din sumele plătite organizatorilor de către entităţile participante, la nivelul comunicat de aceştia. (5) În cazul deplasării în străinătate cu trenul sau cu mijloace de transport auto delegaţiile sportive române beneficiază de masă la nivelul limitelor prevăzute la alin. (1), numai pe durata călătoriei pe teritoriul României. (6) Cheltuielile zilnice de masă prevăzute în prezentul pct.3 reprezintă limite maxime. Cuantumul efectiv al acestora se aprobă de conducerea clubului sportiv, în funcţie de specificul ramurii de sport, de valoarea sportivilor, de unitatea

7

la care li se asigură masa, în limita prevederilor bugetare aprobate.

4. Cheltuieli privind alimentaţia de efort

(1) Pentru asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare efortului depus în pregătire, sportivii pot beneficia de alimentaţie de efort - în alimente -, acordată după cum urmează: a) pentru sportivii din loturile olimpice si nationale, la toate categoriile de varsta - pana la 900 lei lunar /persoană. b) pentru ceilalti sportivi legitimati din sectiile clubului la toate categoriile de varsta - pana la 600 lei lunar/

persoana. (2)Criteriile de acordare se stabilesc de clubul sportiv, în raport cu performanţele realizate de sportiv şi cu obiectivele asumate de acesta. (3) Alimentaţia de efort se acordă, pentru aceeaşi perioadă, de către o singură structură sportivă(numai de catre club sau de catre federatia sportiva nationala). (4) Pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă la care se alocă cheltuieli de masă pentru minimum două mese pe zi, clubul sportiv nu poate acorda alimentaţie de efort. (4) Cluburile sportive care au echipe sau grupe de copii şi juniori pot acorda acestora în ziua antrenamentului, pentru compensarea efortului depus, alimente constând în produse lactate, fructe, miere sau alte produse cu efect nutritiv similar, în limita sumei de până la 15 lei/sportiv.

5. Cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor şi a altor persoane

(1) Cluburile sportive sportive cand organizează competiţii sportive interne şi internaţionale poate finanţa, pentru arbitrii şi oficialii delegaţi la acestea, cheltuieli privind indemnizaţia de arbitraj ,conform regulamentelor si hotararilor federatiilor sportive de specialitate/asociatiilor judetene pe ramura de sport. (2)Indemnizatia de arbitraj se poate acorda pe meci/reuniune , dupa caz, nivelul acesteia fiind : a) pentru arbitru principal,100% din sumele prevazute in regulamentele federatiilor sportive de specialitate; b)pentru arbitrul secund, 75% din indemnizatia arbitrului principal. (3) Pentru activitatea de secretariat desfăşurată înainte, în timpul sau după derularea competiţiei, la ramurile de sport la care se justifică, pot fi plătite 2-4 indemnizaţii sportive la nivelul unui arbitru secund, în funcţie de nivelul competiţiei. (4) Medicii pot primi 100% din indemnizaţia sportiva de arbitraj prevăzută pentru arbitrii principali, iar asistenţii medicali 75% din indemnizaţia sportiva a medicilor. (5) În cazul în care arbitrii participanţi la o competiţie sportivă nu se pot deplasa la locul de servire a mesei din cauza programului de desfăşurare a acesteia, ei pot beneficia de acordarea alocaţiei de masă în numerar, cu încadrarea în

8

limitele prevăzute de prezentele norme , impozitată în conformitate cu prevederile legale. (6) Cheltuielile de transport , masa si cazare pentru arbitri si oficialii delegati la competitiile sportive pot fi finantate de catre entitatile sportive organizatoare, in limitele prevazute de regulamentele federatiilor sportive de specialitate/asociatiilor judetene pe ramura de sport.

6. Cheltuieli privind asigurarea persoanelor, a materialelor şi a echipamentului sportiv şi a altor bunuri

(1)Cheltuielile privind asigurările pentru accidente ale persoanelor,precum si pentru asigurarea materialelor si echipamentelor sportive, a mijloacelor de transport si altor bunuri necesare realizarii actiunilor sportive pot fi efectuate astfel: -anual pentru sportivi, antrenori şi alţi specialişti ai clubului -pe perioada actiunii, pentru membrii delegatiilor sportive participante in competitii internationale/Cupe europene intercluburi (2)Cheltuieli pentru asigurarea materialelor şi echipamentelor sportive, a mijloacelor de transport şi a altor bunuri necesare realizării acţiunilor sportive, pot fi efectuate pe perioada actiunii

7. Cheltuieli pentru achiziţionarea de materiale şi echipament sportiv

Pentru realizarea acţiunilor sportive se pot efectua cheltuieli pentru : achiziţionarea de instalaţii şi materiale sportive, echipament sportiv de pregătire şi competiţie, ţinuta de reprezentare, dupa caz in limita fondurilor prevazute in buget .

8. Cheltuieli medicale şi pentru controlul doping

(1)Structurile sportive pot să procure, în baza prescripţiei medicale: a) vitamine şi susţinătoare de efort, în sumă de până la 20 lei/zi pentru fiecare sportiv; b) medicamente, materiale sanitare, unguente şi produse pentru masaj utilizate în procesul de refacere şi recuperare, în sumă de până la 10 lei/zi pentru fiecare sportiv; (2) Structurile sportive pot efectua pentru sportivii legitimaţi :cheltuieli pentru asistenţă şi investigaţii medicale, respectiv rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, coronarografie, scintigrame cu raze, izotopi şi altele asemenea, privind starea de sănătate a sportivilor de performanţă, precum şi pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale şi a tratamentelor postoperatorii ale acestora. (3) Pentru realizarea controalelor doping, organizaţiile sportive pot efectua cheltuieli în lei, pentru testele efectuate în ţară, sau în valută, pentru cele impuse de reglementările internaţionale a fi efectuate în străinătate.

9. Alte categorii de cheltuieli:

9

9.1. Cheltuieli pentru plata participantilor la activitatea sportiva, efectuate dupa caz, in baza unui contract

individual de munca sau a unui contract de activitate sportiva. Conform pct.I din prezenta anexa

9.2. Pentru organizarea, respectiv desfasurarea actiunilor sportive, structurile sportive/organizatiile pot efectua , dupa caz, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cheltuieli şi pentru: a)taxe platite catre federatiile de specialitate privind afilierea,inscrierea in competitii ; b) taxe de înscriere şi/sau de participare la acţiunile sportive, taxe de organizare a acţiunilor, în condiţiile stabilite de organizatori; c)taxe pentru licentierea sportivilor, platite catre federatiile nationale de specialitate ; d)taxe, plati pentru obtinerea actelor pentru sportivi, necesare federatiilor sportive nationale, pentru obtinerea permisului de sedere,etc; e) servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferinţă, spaţii, aparatură birotică şi alte bunuri necesare organizării acţiunilor si activitatii structurii sportive/ organizatiei; f) refacere după efort, recuperare şi igienă personală, cum ar fi saună, masaj şi altele asemenea; g) asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice şi a respectării normelor de pază şi protecţie contra incendiilor, la locul de desfăşurare a acţiunilor sportive; h) achiziţionarea de panouri şi materiale publicitare, materiale de promovare, materiale pentru pavoazare, rechizite şi alte materiale consumabile, aranjamente florale; i) obţinerea vizelor de intrare în ţările în care au loc acţiunile; j) cheltuieli medicale pentru vaccinuri şi medicamente specifice unor ţări sau localităţi, cheltuieli pentru asigurarea medicală a persoanelor; k) activităţi culturale; l) plata lectorilor şi a translatorilor; m) gustări, băuturi răcoritoare, cafea şi altele asemenea, în limita sumei de 17 lei/zi/persoană, în cazul acţiunilor sportive, altele decât cele de pregătire; n) taxe de parcare şi servicii de protocol la acţiunile sportive internaţionale; o) comisioane şi taxe bancare pentru obţinerea valutei, tranzactii ;

9.3 Pentru realizarea acţiunilor de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă în domeniul sportului, pentru formarea şi perfecţionarea personalului de specialitate, precum şi a celorlalte acţiuni sportive, se mai pot efectua: a) cheltuieli pentru studii de cercetare şi documentare în domeniul educaţiei fizice şi sportului; b) cheltuieli pentru procurarea de cărţi şi alte publicaţii cu profil sportiv; c) cheltuieli pentru traducerea, tipărirea, multiplicarea şi altele asemenea a materialelor de specialitate din domeniu;

10

d) cheltuieli pentru realizarea materialelor audiovideo metodice şi de promovare a activităţii sportive; e) cheltuieli pentru servicii de consultanţă în domeniul sportului; f) achiziţii de licenţe pentru software de bază şi upgrade, servicii de programare şi de întreţinere pentru aplicaţii software în domeniul sportului; g) cursuri de formare şi perfecţionare a specialiştilor.

9.4. La acţiunile sportive internaţionale,delegatiilor sportive straine li se pot oferi cadouri, dupa cum urmeaza : a) pentru cele organizate in tara :

campionate mondiale si europene – pana la 230 lei / delegatie sportiva alte competitii sportive internationale – pana la 200 lei / delegatie sportiva alte actiuni sportive internationale – pana la 175 lei / delegatie sportiva b) la actiunile sportive organizate in strainatate :

campionate mondiale si europene – pana la 2000 lei / actiune alte competitii sportive internationale – pana la 1500 lei / actiune alte actiuni sportive internationale – pana la 1200 lei / actiune

9.5. Structurile sportive pot efectua cheltuieli pentru materiale de promovare a activitatii sportive : tricouri,cravate,esarfe,diplome,medalii,cupe,plachete,fanioane,insigne,brelocuri,afise,pliante si alte asemenea; costul cu aceste materiale nu se include în sumele prevăzute la pct.9.4.

9.6. (1)Cluburile sportive pot efectua încasări din transferul sportivilor proprii la alte cluburi sportive, în conformitate cu grilele sau normele de transfer ale federaţiilor sportive naţionale de specialitate. (2) Cluburile sportive pot efectua plăţi pentru transferul de la alte cluburi al sportivilor, din veniturile proprii ale acestuia, cu respectarea grilelor sau normelor de transfer prevăzute la alin. (1).

III. Categoria cheltuieli : Premii, indemnizatii sportive, prime si alte drepturi

Din bugetul local se pot acorda sume pentru premierea, in conditiile legii, a performantelor deosebite obtinute la competitiile sportive interne si internationale oficiale. Cuantumul acestora este detaliat in anexa

III. 1

A). premii pentru sportivi : (1)Pentru performanţele deosebite obţinute în competiţii sportive, cluburile sportive pot acorda sportivilor, pe categorii de varsta,în funcţie de valoarea performanţei, de importanţa şi amploarea competiţiei, de contribuţia personală , premii în lei şi/sau în obiecte, până la valoarea sumelor prevăzute în normative: 1. calendar competitional international-jocuri sportive seniori - calificare in cupe europene intercluburi şi în fazele superioare: in suma aprobata de Consiliul de Administratie al

11

clubului, in functie de bugetul alocat; - cupe europene intercluburi: loc I –in suma de pana la 3000 lei/ participant loc II –in suma de pana la 2000 lei/ participant loc III–in suma de pana la 1500 lei/ participant 2. calendar competitional intern-jocuri sportive 2.1. jocuri sportive –seniori a)Campionate Nationale: loc I –in suma de pana la 4000 lei /participant loc II –in suma de pana la 3000 lei / participant loc III –in suma de pana la 2000 lei/ participant b)Cupa Romaniei: loc I –in suma de pana la 3000 lei / participant loc II –in suma de pana la 2000 lei /participant loc III –in suma de pana la 1500 lei / participant 2.2. jocuri sportive –tineret/ juniori I a)Campionate Nationale: loc I –in suma de pana la 3000 lei /participant loc II –in suma de pana la 2000 lei / participant loc III –in suma de pana la 1500 lei/ participant 2.3. jocuri sportive -juniori II /cadeti: a)Campionate Nationale: loc I –in suma de pana la 2000 lei /participant loc II –in suma de pana la 1500 lei / participant loc III –in suma de pana la 1000 lei/ participant 3. calendar intern diascipline individuale a) campionate nationale sporturi individuale:- seniori I=2000lei/II=1500lei/III=1200 lei - tineret si juniori I: I=1200lei/II=800lei/III=500lei - juniori II-cadeti: I=900lei/II=700lei/III=400lei b).Cupa Romaniei: seniori/tineret I=1500lei/II=1200lei/III=1000lei juniori/cadeti I=1200lei/II=800lei/III=500lei (2)Cuantumul premiilor se acorda diferit: pe discipline sportive olimpice-pana la 100%; probe neolimpice din cadrul disciplinelor olimpice-pana la 50%; discipline sportive neolimpice-pana la 40%. (3) În cazul disciplinelor sportive individuale cu probe pe echipe, echipaje sau ştafete, precum şi la jocurile sportive,

12

valoarea premiului prevăzut în prezenta anexa este individuală. (4) Sportivii premiaţi de MTS sau de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, clasaţi pe primele 6 locuri la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionatele mondiale şi europene, pot primi premii şi din partea cluburilor sportive de care aparţin, în limita prevederilor bugetare aprobate;Premiile cumulate acordate sportivilor potrivit alin. (4) nu pot depăşi 50% din valoarea premiilor acordate de MTS si C.O.S.R. (5)La disciplinele sportive la care, pe baza rezultatelor obţinute de sportivi la probele individuale, se întocmesc, potrivit regulamentului de concurs, şi clasamente pe echipe, premierea sportivilor se face pentru fiecare performanţă obţinută. (6)La disciplinele sportive la care, în conformitate cu regulamentul de concurs, sunt prevăzute probe pe echipe, separat de probele individuale, premierea sportivilor se face atât pentru performanţele obţinute la probele individuale, cât şi pentru cele obţinute în cadrul concursului pe echipe. (7) La jocurile sportive, în cadrul etapelor competiţiilor sportive interne de nivel naţional de seniori, cluburile sportive pot acorda premii astfel: a) un premiu de până la 900 lei/sportiv/antrenor pentru meciurile câştigate în primul eşalon valoric al competiţiei; b) un premiu de până la 600 lei/sportiv/antrenor pentru meciurile câştigate în al doilea eşalon valoric al competiţiei. Premiile se acordă participantilor inscrisi pe foaia de arbitraj, diferenţiat, în funcţie de valoarea meciurilor şi de contribuţia fiecărui sportiv. (8) Sportivii clasaţi pe locurile I, II şi III în competiţiile interne neprevăzute la alin(1) pot primi din partea organizatorilor un premiu în bani sau în obiecte, în valoare de până la 390 lei, 290 lei şi, respectiv, 190 lei/persoană din venituri proprii. (9) Pentru realizarea unor recorduri, omologate de forurile sportive abilitate, cluburile sportive pot acorda sportivilor premii in lei, pana in limita a 50% din valoarea premiului acordat potrivit aliniatului (1) (10)Pentru performanţele obţinute la competiţiile sportive care nu au fost autorizate în condiţiile legii, nu se acordă premii

B. Premii pentru antrenori, tehnicieni şi alţi specialişti- la jocurile sportive: (1) - Antrenorul principal poate primi un premiu echivalent cu cel mult triplul celui mai mare premiu acordat unuia dintre sportivi; -Antrenorii secunzi pot primi un premiu de până la 80% din premiul acordat antrenorului principal. . - Ceilalţi specialişti şi tehnicieni din cadrul colectivelor tehnice aprobate de clubul sportiv conform normelor proprii pot primi un premiu unitar de până la 35% din valoarea premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.Valoarea totală a premiilor acordate acestor specialişti nu poate depăşi nivelul premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare. (2)Pentru performanţele obţinute la competiţiile sportive care nu au fost autorizate în condiţiile legii, nu se acordă premii.

13

C.Alte premii acordate la actiuni sportive:

(1)la competiţiile sportive interne, începând cu etapa pe localitate, organizatorii pot acorda medalii, echipament sportiv, diplome, cupe, conform regulamentelor competiţiilor respective. (2)cluburile sportive pot acorda anual premii individuale de până la 350 lei pentru voluntari. (3) Cu prilejul unor aniversări jubiliare, al retragerii din activitate a unor sportivi, antrenori sau a altor personalităţi din domeniul sportului, precum şi al unor acţiuni speciale, organizaţiile sportive pot acorda trofee sportive, precum şi premii în bani şi/sau în obiecte, în valoare de până la 2.500 lei/persoană.

III. 2

Indemnizatii sportive (1) Sportivii de performanţă, legitimaţi în cadrul clubului sportiv, antrenorii acestora şi alţi membri ai colectivului tehnic pot primi pe perioada acţiunii de pregătire sportivă organizată de club şi pe perioada competiţiei sportive la care participă în numele clubului o indemnizaţie sportivă , astfel: -in suma de pana la 720 lei/participant/luna –seniori -in suma de pana la 560 lei/ participant /luna –tineret/ juniori I -Antrenorul principal- 100% din indemnizatia sportivului antrenat -Antrenorul secund -85% din indemnizatia antrenorului principal (2) Indemnizatia sportiva nu se acorda participantilor la activitatea sportiva, care primesc plati prin contracte de activitate sportiva, conform pct.9.1

IV

Dispozitii finale: (1) Premiile şi alte drepturi acordate în baza prezentelor norme se impozitează potrivit legii. (2) Cheltuielile pentru realizarea competiţiilor sportive interne se efectuează astfel: a) cheltuielile de organizare a competiţiei, de către organizatorul competiţiei, potrivit regulamentului acesteia; b) cheltuielile de participare, cum ar fi cheltuielile de cazare, masă, transport, taxă de participare şi altele asemenea, de către clubul sportiv, după caz, pentru sportivii proprii înscrişi la competiţia respectivă, precum şi pentru ceilalţi membri ai delegaţiei sportive. (3) Sumele prevazute in prezenta anexa includ si taxa pe valoarea adaugata.

Atasament: Anexa_2.pdf

1

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA BIROUL SPORT-CULTURĂ Nr.inregistrare____________

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -408.300; internet: www.primariatm.ro Anexa 2 la Regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara pentru activitatea sportiva, aprobat prin HCLMT nr.__________

CONTRACT- cadru de finanţare

Cap.I. PĂRŢILE 1.1. MUNICIPIUL TIMIŞOARA, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, reprezentat prin Primar ..………., cu sediul in Bv. C.D. Loga nr.1, cod fiscal nr.14756536, şi 1.2. STRUCTURA SPORTIVĂ/ASOCIAŢIA/FUNDAŢIA (denumite generic ORGANIZAŢIA)…TIMIŞOARA, cu sediul in localitatea………, str……., nr….., certificat de identitate sportivă .…., cod fiscal nr……………….,cont bancar nr……………………………………, deschis la Banca…………………………………, reprezentat prin d-na/dl…………………. ,in calitate de preşedinte/director/manager general, în baza dispoziţiilor Legii nr.350/ 2005, a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonantei de Urgenta nr.38/2017, de Hotărârea Consiliului Local nr. _____________, au convenit încheierea prezentului contract. Cap.II. OBIECTUL CONTRACTULUI Art.1. (1) Obiectul prezentului contract îl constituie finanţarea, din contribuţia financiară acordată din bugetul local, a proiectului sportiv ....., din cadrul programului sportiv ’’Promovarea sportului de performanţă’’/ sau ’’Sportul pentru toţi’’. (2)Acţiunile şi activităţile desfăşurate de structura sportivă .......... finanţate prin prezentul contract, sunt prevazute in Anexa nr.2.1.la prezentul contract . (3)Activitatea structurii sportive/asociaţiei/fundaţiei se circumscrie realizării scopului şi obiectivelor organizaţiei, conform prevederilor statutului/actului de constituire. Cap.III. DURATA CONTRACTULUI Art.2. (1)Prezentul contract se incheie pe o perioadă cuprinsă de la data semnării lui de către părţi şi este valabil până la data de ................. . Cap.IV. CONTRIBUŢIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA Art.4. Municipiul Timişoara repartizează structurii sportive/asociaţiei/fundaţiei suma de ....... lei, pentru finanţarea acţiunilor/activităţilor prevăzute la Art. 1,din bugetul local, din capitolul 67.02. "Cultură, recreere şi religie", subcap.67.02.05.01-Sport.

2

Cap.V. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR Art.5. Structura sportivă/asociaţia/fundaţia are următoarele drepturi şi obligaţii: 1.să utilizeze suma alocată din bugetul local prevăzută la art. 4, exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor aferente acţiunilor/activităţilor prevăzute şi potrivit destinaţiei stabilite prin contract la Anexa 2.1, Anexa 2.2 si Anexa 2.4, şi în conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare; 2.să realizeze acţiunile/activităţile prevăzute la art. 1, obiectivele şi indicatorii prevăzuţi în Anexa nr. 2.3; 3.să asigure din alte surse de finanţare acoperirea tuturor cheltuielilor necesare, conform Bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, cu excepţia celor acoperite din bugetul local, pentru asigurarea condiţiilor organizatorice şi materiale pentru desfăşurarea pregătirii sportive optime, participarea la toate acţiunile sportive din calendarele competiţionale, in care secţiile structurii sportive sunt calificate, respectiv pentru desfăşurarea optimă a evenimentelor/competiţiilor sportive in calitate de organizator; 4.să respecte prevederile actului constitutiv şi ale statutului propriu, precum şi statutul şi regulamentele federaţiei sportive naţionale la care este afiliată; 5. să promoveze imaginea Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local al Municipiului Timişoara prin inscripţionarea vizibilă pe echipamentele de concurs, a insemnelor acestora, respectiv pe toate materialele promoţionale aferente acţiunilor sportive şi evenimentele media; 6.să permită persoanelor delegate de Municipiu să efectueze controlul privind modul de utilizare a sumei prevăzute la art.4; 7. să contribuie cu minimum 10% din valoarea totală de finanţare a programului; 8. va aloca o cotă de minim ...% din suma prevazută la art.4, pentru activitatea sportivă a echipelor secunde, de tineret şi echipelor de copii şi juniori, după caz, conform structurii organizatorice; 9. din suma alocată de Municipiul Timişoara structura sportivă poate finanţa categoriile de cheltuieli aferente activităţii, precizate in Anexa nr.2.2 si Anexa 2.4 la prezentul contract, in conformitate cu Anexa 3 la Regulamentul de finantare; 10.să intocmească şi să transmită, cel puţin trimestrial, către Municipiul Timişoara următoarele documente: a)- rapoarte financiare insoţite de documentele justificative de cheltuieli, in termen maxim de 30 de zile calendaristice de la data incheierii acţiunilor, conform modalitaţilor de justificare stabilite de finanţator. Raportul financiar va fi structurat conform capitolelor din bugetul de venituri şi cheltuieli-Anexa 2.4, în scopul verificării de către Primărie a încadrării în capitolele bugetare. Raportul financiar va fi însoţit obligatoriu de documentele fiscale si economice justificative, în copie, cu menţiunea’’conform cu originalul’’, inclusiv dovada plăţilor efectuate de beneficiar, în copie; la solicitarea Primăriei beneficiarul va prezenta documentele justificative şi în original. b)- rapoarte de activitate intermediare/ la finalul anului competiţional(finalul campionatului sau la finalul anului pentru sporturile al caror calendar competiţional corespunde anului calendaristic) sau a evenimentului/competiţiei, privind efectuarea acţiunilor/ activităţilor, realizarea obiectivului/obiectivelor, dupa caz, a indicatorilor prevazuţi in contract, conform Anexei 2.1, Anexei 2.3; 11.să restituie, în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale şi a prevederilor prezentului contract, în termen de 15 zile de la data comunicării somaţiei de plată din partea

3

organului de control din partea Primăriei, sumele solicitate pentru restituire, precum şi penalităţile aferente acestora, calculate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; 12.să promoveze un climat de fair-play şi să facă o imagine pozitivă Municipiului Timişoara; 13.să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea obligaţiilor legale care revin organizatorilor competiţiilor sportive, privind prevenirea şi combaterea violenţei in sport, respectiv a dopajului în cadrul acţiunilor finanţate potrivit prezentului contract; 14.să participe la acţiunile organizate de Primăria Municipiului Timişoara, la care este invitat, prin acţiuni sportive demonstrative; 15. să respecte condiţiile şi criteriile de finanţare stabilite de finanţator; 16. suma alocată se va cheltui cu respectarea defalcarilor trimestriale, conform Anexei 2.4, funcţie de desfăşurarea activităţilor/acţiunilor din program. Art.6. Municipiul Timişoara are următoarele drepturi şi obligaţii: 1.să supravegheze şi să controleze modul de utilizare a sumelor alocate din bugetul local, precum şi modul de respectare a dispoziţiilor legale; 2.(1) va efectua plata sumei alocate in tranşe, în baza solicitărilor de plată din partea structurii sportive/asociaţiei/fundaţiei, în limita bugetului disponibil şi a disponibilului în cont la data solicitării; (2) prima tranşă (avans) nu poate depăşi 30% din finanţarea acordată, iar ultima tranşă va fi de 10% din valoarea finanţării nerambursabile şi se va achita în termen de 15 zile de la validarea raportului final. (3) finanţarea pentru o tranşă aferentă unei etape următoare a programului sau proiectului se acordă numai după justificarea utilizării tranşei anterioare prin depunerea rapoartelor intermediare şi a documentelor justificative. (4) autoritatea finanţatoare şi beneficiarul pot stabili în contractul de finanţare ca plăţile către beneficiar sa se efectueze în tranşe, în raport cu faza proiectului şi cheltuielile aferente, în funcţie de evaluarea posibilelor riscuri financiare, durata şi evoluţia în timp a activităţii finanţate ori de costurile interne de organizare şi funcţionare ale beneficiarului; 3.va primi rapoarte financiare insoţite de documente justificative, pentru cheltuielile efectuate din suma alocată, conform precizarilor cuprinse in art.5-pct.10; 4. să solicite, in situaţia in care se constată că din finanţarea alocată din bugetul local nu au fost cheltuite sume in conformitate cu scopul şi obiectivele structurii sportive/ asociaţiei şi nu au fost utilizate conform prevederilor prezentului contract, restituirea sumelor acordate şi/sau, dupa caz, sistarea virării sau diminuarea sumei repartizate; 5. să diminueze cu cota ultimei tranşe neachitate valoarea finanţării acordate, Conform pct.2, alin 2, in situaţia in care se constată prin Raportul de activitate final că structura sportivă/organizaţia nu şi-a indeplinit obiectivele şi indicatorii prevăzuţi în anexa nr.2.3 la prezentul contract.

Cap.VI. MODIFICAREA CONTRACTULUI Art.7. Nici o parte nu poate modifica unilateral prezentul contract. Modificarea contractului poate interveni numai prin acordul de voinţă liber exprimat al părţilor, prin act adiţional. Cap.VII. CLAUZE SPECIALE Art.8.(1) Activitatea financiară a structurii sportive / organizaţiei...., cu privire la modul de cheltuire a sumelor alocate din bugetul local, va fi controlată de catre o comisie numită prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Timişoara ;

4

(2)În acest sens, structura sportiva/organizaţia...va pune la dispoziţia Municipiului Timişoara, toate documentele legate de sumele alocate in baza prezentului contract de finanţare ; (3)Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de acţiunile/activitaţile din proiectul sportiv se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii. (4) Structura sportivă / organizaţia...va permite persoanelor delegate de Municipiu să efectueze controlul privind modul de utilizare a sumei prevăzute la art.4; (5)Biroul Audit din cadrul Primăriei şi Curtea de Conturi au dreptul de de a exercita controlul financiar asupra derulării activităţii nonprofit finanţate conform prezentului contract; (6) In situaţia in care se constată ca sume din contribuţia financiară alocată din bugetul local structurii sportive nu au fost utilizate in scopul atingerii obiectului finanţării sau/şi conform prevederilor legale, acestea vor fi recuperate de la structura sportivă/ organizaţia. (7) Structura sportivă/ organizaţia........se obligă să restituie, în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale şi a prevederilor prezentului contract, în termen de 15 zile de la data comunicării somaţiei de plată din partea organului de control din Primărie, sumele solicitate de municipiu, precum şi penalităţile aferente acestora, calculate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Art.9. In baza rapoartelor de activitate intermediare/finale, la incheierea anului competiţional sau a evenimentului/competiţiei sportive, primite de la structura sportivă/organizaţia…, structura de specialitate din Primăria Municipiului Timişoara va intocmi semestrial, sau la sfârsitul anului după caz şi ori de câte ori va fi necesar, Raportul de evaluare a activităţii sportive desfăşurate de către structura sportivă/organizaţia…. Art.10. Municipiul Timişoara nu preia şi nu răspunde în niciun fel de eventualele debite sau obligaţii financiare ori de altă natură ale structurii sportive/organizaţiei.... Cap.VIII. RASPUNDEREA CONTRACTUALĂ Art.11. Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin prezentul contract, partea în culpă răspunde în condiţiile prezentului contract şi ale dispoziţiilor legale în vigoare. Art.12. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii. Cap. IX. LITIGII Art.13. Divergenţele care pot apărea între părţi pe parcursul derulării prezentului contract vor face obiectul unei concilieri pe cale amiabilă. În situaţia în care aceasta nu s-a realizat, partea nemulţumită se poate adresa instanţei de judecată competente, în condiţiile legii. Cap.X. DISPOZIŢII FINALE Art.14.(1)Regimul de gestionare a sumelor repartizate de Municipiul Timişoara şi controlul financiar se realizează în condiţiile legii. (2)Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata de catre Municipiul Timişoara a contribuţiilor financiare acordate din bugetul local, pentru cheltuielile efectuate de structura sportivă/organizaţia în baza prezentului contract, se fac potrivit normelor privind finanţele publice.

5

Art.15. Prevederile prezentului contract au putere deplină pentru părţi şi se constituie în norme cu caracter tehnic, financiar şi administrativ. Art. 16. Anexele nr. 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4 fac parte integrantă din prezentul contract. Art. 17. Prezentul contract se încheie în 3 exemplare, dintre care două exemplare pentru Municipiul Timişoara şi un exemplar pentru structura sportivă/asociaţie/fundaţie. MUNICIPIUL TIMIŞOARA, STRUCTURA SPORTIVĂ/ ASOCIAŢIA/FUNDAŢIA… PRIMAR, PREŞEDINTE/ DIRECTOR

/MANAGER GENERAL,

DIRECŢIA ECONOMICĂ ,

STRUCTURA DE SPECIALITATE, CONSILIER JURIDIC,

Atasament: Anexa_1_HCL.pdf

1

Anexa 1 la HCLMT nr. ...............

Consiliul Local al Municipiului Timişoara 300030 Timişoara Bd. C.D. Loga nr. 1

Tel: 0040 256 490 310 Fax: 0040 256 490 494

REGULAMENT PRIVIND REGIMUL FINANŢĂRILOR NERAMBURSABILE ACORDATE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA, PENTRU ACTIVITATEA SPORTIVĂ, IN BAZA PREVEDERILOR LEGII 350/2005- PRIVIND REGIMUL FINANTARILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITATI NONPROFIT DE INTERES GENERAL

2

Cap.I. Dispozitii generale 1.Scop si cadrul legislativ

Art.1. (1) Prezentul regulament are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general, conditiilor, criteriilor şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Timisoara, pentru programe/ proiecte de activitate sportiva, precum şi căile de atac ale actului sau deciziei autorităţii finanţatoare -Municipiul Timisoara-, care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, cu finantari acordate din bugetul local.

Art.2. Prezentul regulament inlocuieste Regulamentul si anexele aprobate prin HCLMT nr.436/16.10.2015, modificate prin HCLMT nr.145/24.04.2017.

Art.3. În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) activitate generatoare de profit - activitate care produce un profit în mod direct pentru o persoană fizică sau juridică; b) autoritate finanţatoare - Municipiul Timişoara; c) beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare nerambursabilă; d) cheltuieli eligibile- cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanţarea nerambursabila; e) contract de finanţare nerambursabilă - contract încheiat, în condiţiile legii, între Municipiul Timişoara, în calitate de autoritate finanţatoare şi un beneficiar; f) finanţare nerambursabilă - alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local; g) fonduri publice - sume alocate din bugetul local de către Consiliul Local al municipiului Timişoara; h) solicitant - orice persoană juridică fără scop patrimonial care depune o propunere de proiect şi/sau instituţie publică; i) bază sportivă - amenajare specifică ce cuprinde construcţii şi instalaţii destinate activităţii de educaţie fizică şi sport;

j)Certificat de identitate sportivă - act oficial prin care se atestă calitatea de structură sportivă;

k) licenţă de sportiv profesionist - document care atestă existenţa unui raport juridic determinat între un sportiv şi un club sportiv profesionist şi care este eliberat de o federaţie sportivă naţională;

l) oficiali sportivi - persoanele a căror activitate conduce la organizarea şi administrarea activităţii sportive de agrement, recreative şi competiţionale, aflate în relaţie cu structura sportivă pe bază de contract de muncă, convenţie civilă de prestări de servicii sau voluntariat.

m) contract de activitate sportivă - convenţia încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive şi participanţii la activitatea sportivă prevăzuţi legal, care are ca obiect desfăşurarea unei activităţi cu caracter sportiv. Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă s-a stabilit prin Ordinul nr.631/19.06.2017-ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

3

Art.4. Contributiile financiare se acorda din bugetul local către beneficiari, în completarea veniturilor proprii şi a veniturilor realizate din donaţii şi sponsorizări.

Art.5. Procedura de acordare a finantarilor din fonduri publice, pentru programele sportive de utilitate publică, în cadrul cărora se pot finanţa proiecte de activitate sportiva este reglementată de: - Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, actualizata; - Legea nr. 69/2000, a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă nr. 38/28.05.2017 privind modificarea şi completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. - Hotărârea de Guvern nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; - Ordinul nr. 130/2006, a Agentiei Nationale pentru Sport, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor judeţene pe ramură de sport şi ale municipiului Bucureşti, modificat prin Ordinul nr. 236/2006; - Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată. -Legea nr.143/27.07.1999, republicata privind ajutorul de stat; -Legea concurentei nr.21/ 1996; Ordonanta de urgenta nr.77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei. -Ordinul nr.631/19.06.2017 prind aprobarea modelului cadru al contractului de activitate sportiva(ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale).

2. Programe sportive Art.6.(1) Municipiul Timisoara poate finanta din bugetul local proiecte de sport/ actiuni

sportive care se incadreaza in cadrul Programelor nationale de utilitate publică în domeniul sportului, respectiv programul "Promovarea sportului de performanţă" si programul "Sportul pentru toţi", recunoscute de catre Ministerul Tineretului si Sportului (2) Scopul si obiectivele programelor nationale de utilitate publică în domeniul sportului sunt urmatoarele:

I. Programul "Promovarea sportului de performanţă". Acest program are în componenţa sa trei subprograme :a) Subprogramul „Pregătire sportivă”;

b) Subprogramul „Calendar sportiv naţional”; c) Subprogramul „Calendar sportiv internaţional”. Scop: organizarea, administrarea şi dezvoltarea unor activităţi sportive în vederea

creşterii nivelului de performanţă; Obiective fundamentale: asigurarea condiţiilor de selecţie şi pregătire ale sportivilor,

participarea la competiţii interne şi internaţionale şi organizarea de acţiuni şi manifestări sportive, educarea permanentă în şi prin sport.

II. Programul "Sportul pentru toţi" Scop : cultivarea sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere Obiective fundamentale : creşterea gradului de participare a populaţiei de toate categoriile

în activităţile de practicare liberă a exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent.

4

3. Domeniu de aplicare

Art.7.Pentru a putea beneficia de finantari de la bugetul local alocate printr-un contract de finantare, solicitanții trebuie să fie persoane juridice fără scop patrimonial (denumite generic organizatii), constituite conform legii, respectiv:

1.cluburi sportive de drept privat înființate pe raza municipiului Timisoara, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă, in structura mono sau polisportiva;

2. asociații județene pe ramuri de sport, cu activitate în raza municipiului Timisoara, afiliate la federațiile sportive corespondente;

3. cluburi sportive de drept public înființate pe raza municipiului Timisoara, in structura mono sau polisportiva; Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înființate ca instituții publice în subordinea administrației publice centrale, locale sau a instituțiilor de învățământ superior de stat, și au drept obiect de activitate performanța, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și internaționale.

4. asociaţii ori fundaţii, constituite conform legii.

Art.8. (1) Contributiile financiare de la bugetul local nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit şi nici pentru activităţi din domeniile reglementate de Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,cu modificările ulterioare; (2) Potrivit dispoziţiilor prezentului regulament, nu se acordă finanţări nerambursabile pentru activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu exceptia cazului in care aceasta reprezinta o componenta indispensabila programului/ proiectului de sport.

4. Conditii si criterii de acces la fonduri publice in vederea acordarii finantarilor 4.1. Eligibilitatea programelor/ proiectelor/ acţiunilor sportive

Art.9. (1)Solicitantul finantarii, în elaborarea programelor / proiectelor şi/ sau acţiunilor sportive, va ţine cont de faptul că Municipiul Timisoara consideră oportuna si importantă finanţarea activităţii sportive din bugetul local, tinand cont de obiectivele planului director local pentru sport, pe urmatoarele directii prioritare:

a) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza municipiului Timisoara, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă;

b) finanţarea programelor sportive organizate în raza municipiului Timisoara de către asociaţiile judeţene pe ramuri de sport, afiliate la federaţiile sportive corespondente;

c) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza municipiului Timisoara;

(2) Finanţarea activităţii sportive din bugetul local, conform alin(1), se poate efectua cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul ajutorului de stat.

(3) Toate finanţările de la alin (1) se asigura prin hoatrare a consiliului local al Municipiului Timisoara. Art.10. Municipiul Timisoara poate aloca sume pentru finanţarea activităţii sportive, în limita a maximum 5% din bugetul aprobat.

5

Art.11. Proiectele de sport / actiunile sportive pentru a fi finantate de catre

Municipiul Timisoara trebuie să urmarească, dupa caz, urmatoarele criterii: a) se înscriu în Programele nationale sportive de utilitate publică: programul "Promovarea sportului de performanţă" si / sau programul "Sportul pentru toţi"; b) sunt de interes public local si se inscriu in obiectivele planului director local pentru sport, urmarind urmatoarele directii prioritare:

I. Pentru programul "Promovarea sportului de performanţă" 1. evidenţierea contribuţiei semnificative şi constante a sportului de performanţă la reprezentarea şi sporirea prestigiului municipiului Timisoara si al României; 2. asigurarea condiţiilor de selecţie şi pregătire a sportivilor din cluburile locale; perfecţionarea sistemelor de selecţie, pregătire şi competiţionale pentru fiecare ramură de sport; 3. valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie care să asigure autodepăşirea continuă. Pregatirea si participarea la competiţii in vederea obtinerii de rezultate deosebite pe plan intern si international; 4. susţinerea activităţii de performanţă la nivelul copiilor şi juniorilor; 5. sustinerea planurilor directoare locale pentru dezvoltarea jocurilor sportive, consacrate in municipiul Timisoara prin traditie si palmares sportiv, care genereaza interes in comunitate, dau satisfacţie iubitorilor de sport şi creează imagine pozitiva oraşului Timisoara (exemple: baschet, handbal, fotbal, rugby). 6. susţinerea programelor de redresare a jocurilor sportive aflate in criza, în funcţie de valoarea, tradiţia şi gradul de dezvoltare a fiecăruia la nivelul municipiului / judetului / regiunii, respectiv la nivel national si international (exemple: baschet feminin, handbal feminin) ; 7. susţinerea disciplinelor şi a probelor sportive individuale, în funcţie de tradiţia şi de gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel local, respectiv în functie de impactul în comunitatea locală și gradul de atragere a spectatorilor la actiunile sportive; 8. organizarea de evenimente si competitii sportive de interes local, national si international. 9. sustinerea organizarii, în Timisoara, in colaborare cu federatiile nationale pe ramuri de sport, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Timis, cluburi sportive locale si asociatii judetene pe ramura de sport, a unor evenimente si competitii sportive de nivel local, national si international. 10. dezvoltarea cooperării sportive internaţionale; 11. promovarea valorilor sportive locale în circuitul naţional, regional şi internaţional; 12. promovarea imaginii municipiului Timisoara in plan national si international.

II. Pentru Programul "Sportul pentru toţi" 1. încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni, din toate categoriile sociale si de varsta; 2. atragerea şi stimularea tuturor categoriilor de cetăţeni, creşterea gradului de participare a acestora, fără nici o discriminare, în mod liber şi voluntar, pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, independent sau în cadru organizat; 3. asigurarea ariei de selectie pentru sportul de performanta, din randul tinerilor practicanti; 4. sustinerea organizarii, în Timisoara , in colaborare cu federatiile nationale pe ramuri de sport, F.R. Sportul pentru Toti, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Timis, Inspectoratul Scolar Judetean Timis, Asociatia Judeteana’’Sportul pentru Toti’’, cluburi sportive locale, asociatii si fundatii, alte institutii, a unor evenimente sportive de nivel local, national si international; 5. dezvoltarea cooperării sportive internaţionale;

6

6. promovarea valorilor sportive locale în circuitul naţional, regional şi internaţional; 7. promovarea imaginii municipiului Timisoara in plan national si international; c) sunt depuse de structuri sportive/ organizatii eligibile; d) beneficiarul finantarii asigură o contribuţie financiară proprie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării; e) este dovedita capacitatea organizatorica si functionala a beneficiarului finantarii prin: - experienta in domeniul administrarii altor programe si proiecte similare; - caile si modalitatile de identificare a beneficiarilor proiectului (cetatenii, comunitatea); - capacitatea resurselor umane de a asigura desfasurarea programului sau proiectului la nivelul propus, executia bugetului; - experienta de colaborare, parteneriat cu alte structuri sportive, autoritatile publice, organizatii in tara si din strainatate, dupa caz.

4.2. Conditii privind nivelul de reprezentare sportiva: Art.12. In cadrul Programului "Promovarea sportului de performanţă", pot

beneficia de finantare din bugetul local structurile sportive/ organizatiile de pe raza municipiului Timisoara, care indeplinesc urmatoarele conditii privind nivelul de reprezentare sportiva:

a. Jocuri sportive- nivel seniori 1. Sectiile cu echipele de jocuri sportive ale altor structuri sportive de drept privat

constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, non-profit, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, participante in primele ligi nationale/ divizii nationale, organizate de federatiile sportive /ligile nationale, respectiv in competitii internationale, cupe europene.

2. Sectiile cu echipele de jocuri sportive ale altor cluburi sportive de drept public, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, participante in primele ligi nationale/ divizii nationale, organizate de federatiile sportive / ligile nationale, respectiv in competitii internationale, cupe europene.

3. Mentiuni: (1) In acord cu principiul concentrarii resurselor in vederea maximizarii performantelor,

pentru o anumita ramura sportiva de jocuri, se poate acorda finantare pentru o singura echipa de seniori;

(2) La jocurile sportive la care clubul municipalitatii, SCM Timisoara / asociatii nelucrative avand ca membru asociat Consiliul Local Timisoara are / au echipe inscrise in ligile / diviziile organizate de federatiile sportive nationale, se finanteaza doar aceste echipe;

(3) La jocurile sportive la care clubul municipalitatii, SCM Timisoara / asociatiile nelucrative avand ca membru asociat Consiliul Local Timisoara nu are / nu au echipe inscrise in ligile / diviziile organizate de federatiile sportive nationale, se finanteaza echipa cel mai sus situata in ierarhia nationala, dupa performantele sportive, la finele editiei competitionale ultim incheiate;

(4) In cazul neaplicabilitatii prevederilor (2) si (3) de mai sus, se finanteaza programul / proiectul sportiv cu cel mai bun punctaj in urma evaluarii comisiei

7

b. Jocuri sportive- nivel tineret, juniori si copii

1. Sectiile cu echipele de jocuri sportive ale structurilor sportive de drept public sau privat (constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă), participante in campionate nationale, in alte competitii interne si internationale, organizate de federatiile sportive nationale / asociatiile judetene pe ramura de sport, si la alte actiuni din calendarele competitionale interne si internationale.

2. Echipele din centrele de copii constituite si organizate in cadrul structurilor sportive locale, participante in competitii de nivel international, national / zonal / judetean / local, organizate de federatiile sportive nationale / asociatiile judetene pe ramura de sport / directii judetene pentru sport si tineret.

c. Ramuri sportive/ Discipline sportive individuale–nivel seniori /tineret/juniori/cadeti/ copii

1. Sectiile pe ramuri de sport ale altor cluburi sportive de drept public sau privat

(constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă), la categoriile seniori, tineret, juniori, cadeti si copii, participante cu sportivi la probe individuale sau pe echipe la campionate nationale, Cupa Romaniei si alte competitii oficiale interne, organizate de federatiile sportive nationale / asociatiile judetene pe ramura de sport, respectiv cu sportivi in loturile olimpice / nationale ale Romaniei pentru Jocurile Olimpice, campionate mondiale, campionate europene si alte competitii internationale oficiale.

Art.13. In cadrul Programului "Sportul pentru toţi", pot beneficia de finantare din

bugetul local structurile sportive / organizatiile de pe raza municipiului Timisoara, care indeplinesc urmatoarele conditii privind nivelul de reprezentare sportiva:

1. Structurile sportive, asociatiile si fundatiile care promoveaza sportul pentru toti prin evenimente / competitii de nivel intern si international, organizate in Timisoara, care prezinta importanta pentru municipiul Timisoara, în conformitate cu strategiile/planurile directoare locale de cultură, tineret, sport, respectiv cu Programul TM 2021- Timişoara Capitală Europeană a Culturii

4.3.Criterii si conditii de eligibilitate pentru structurile/ organizatiile sportive Art.14. Criteriile şi condiţiile de eligibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ de către

structurile sportive de drept public si privat, pentru accesarea finantarii in programul sportiv ”Promovarea sportului de performanta”, sunt următoarele: a) să fie o structură sportivă recunoscută în condiţiile legii, constituita ca structura nonprofit, participanta la competiţiile sportive locale, regionale, naţionale şi internaţionale, organizate în conformitate cu statutul şi regulamentele federaţiilor / ligilor sportive naţionale pe ramură de sport; b) să facă dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană, după caz;

8

c) să facă dovada depunerii situaţiilor financiare la data de 31 decembrie a anului precedent la organul fiscal competent; în cazul în care acestea nu sunt finalizate, se vor depune situaţiile aferente exerciţiului financiar anterior; d) să nu aibă obligaţii de plată exigibile din anul anterior la instituţia publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare / contract de asociere; e) să nu aibă obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat; f) să nu se afle în litigiu cu instituţia publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare; g) să nu furnizeze informaţii false în documentele care însoţesc cererea de finanţare; h) să nu se afle în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, a actelor constitutive, a regulamentelor proprii, precum şi a legii; i) sa aiba alte surse de finantare (contributie proprie) în cuantum de minim 10% din valoarea totală a finanţării proiectului; j) sa fi respectat obligatiile asumate printr-un alt contract de finantare, anterior cu Municipiul Timisoara si sa nu fi comis o grava greşeala în materie profesională, în măsura în care autoritatea finanţatoare poate aduce ca dovada mijloace probante în acest sens; k) sa nu aiba conturile bancare blocate conform unei hotarâri judecatoresti definitive; l) să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

Art.15. Criteriile şi condiţiile de eligibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ de către

organizatii -asociatii sau fundatii, persoane juridice fara scop patrimonial, pentru accesarea finantarii in programul sportiv ” Sportul pentru toti”, sunt urmatoarele: a) sa fie asociaţii ori fundaţii, constituite conform legii, care au prevazute in Statut/ actul constitutiv desfasurarea de activitati sportive si/sau organizare de competiţii şi evenimente sportive; b) cele cuprinse la art. 14 , punctele c) pana la l).

Art.16. Sunt eligibile structurile sportive si organizatiile care: a) respectă criteriile si conditiile prevazute la art.14 şi art.15; b) au depus dosarul cu documentatia de solicitare a finantarii, cu următoarele documente: 1) Cerere de finanţare- Anexa 1.1 din Regulament; 2) bugetul de venituri şi cheltuieli al programului/proiectului sportiv - Anexa 1.2 din Regulament; 3) dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, cu ajutorul unuia dintre documentele de mai jos: - Anexa 1.3 din Regulament; - scrisori de intenţie din partea terţilor; - contracte de sponsorizare/ de finantare; - bugetul de venituri şi cheltuieli al organizatorului; - extras de cont, ce dovedeşte disponibilitatea financiară pentru proiect; - alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi; -declaraţii pe propria răspundere, din care să rezulte deţinerea disponibilitaţilor bănesti reprezentand cota proprie de finanţare a aplicantului; 4) declaraţie pe propria răspundere - Anexa 1.4 din Regulament; 5) declaraţia de imparţialitate – Anexa 1.5 din Regulament; 6) declaratia preşedintelui/directorului structurii sportive sau organizatiei, privind reprezentantii legali ai structurii sportive/organizatiei, cu atributii in derularea proiectului de sport; dupa caz,

9

împuternicirea de către preşedintele/directorul structurii sportive/ organizatiei a responsabilului de proiect de sport pentru derularea acestuia-Anexa 1.6 din Regulament; 7) CV-ul coordonatorului de proiect - Anexa 1.7 din Regulament; 8) copie după certificatul de identitate sportivă şi avizul de constituire, pentru structuri sportive; 9) copie după hotărârea judecătorească de înfiinţare, definitivă şi irevocabilă; 10) copii după statut şi actul constitutiv, precum şi modificările aduse acestora; copii după hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile prin care s-au admis modificări ale statutului şi actului constitutiv; 11) dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană, după caz(pentru structuri sportive); 12) Certificat de atestare fiscală (Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Timis) si Certificat de atestare fiscala (Directia Fiscala a Municipiului Timisoara); 13) copie dupa situaţia financiara anuala la data de 31 decembrie a anului precedent,înregistrata la administraţia finanţelor publice a municipiului Timişoara, cu excepţia structurilor sportive înfiinţate în anul în curs; în cazul în care acestea nu sunt finalizate, se vor depune situaţiile aferente exerciţiului financiar anterior; 14) copie după certificatul de înregistrare fiscală; 15) documente privind colaborarea sau parteneriatul cu alte consilii locale sau cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, dacă este cazul; 16) copie după dovada de sediu in Timisoara; exceptie fac structuri sportive, organizatii din alte localitati (cluburi,federatii nationale,organizatii), care organizeaza in Timisoara evenimente / competitii de interes public pentru municipiul Timisoara si Romania. 17) alte documente considerate relevante de catre aplicant.

5.Prevederi bugetare Art.17. Municipiul Timisoara poate aloca sume pentru finanţarea activităţii sportive în

limita a maximum 5% din bugetul aprobat. Art.18. Finantarea activitatii sportive se realizeaza din bugetul local, din cap.67.02.

"Cultură, recreere şi religie" (67.02.05.’’Servicii recreative şi sportive’’, 67.02.05.01- Sport), stabilit potrivit prevederilor legale referitoare la elaborarea, aprobarea, executarea si raportarea bugetului local.

Art.19. Bugetul anual al Clubului Sportiv Sport Club Municipal Timisoara, structura sportiva care are calitatea de ordonator de credite tertiar, aflata în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timisoara, se aproba prin hotarare de consiliu local.

6.Procedura de acordare a finanţării Art.20. (1) Prin hotărâre de consiliu local se pot aloca, cu respectarea prevederilor art. 12, sectiunea a, pct. 3 –Mentiuni, sume din bugetul local si altor cluburi sportive de drept public sau de drept privat constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, asociaţiilor judeţene pe ramuri de sport, federaţiilor sportive naţionale, in baza contractelor de finantare incheiate intre parti, pentru finanţarea organizarii in Timisoara, de competitii si evenimente sportive de anvergură, cu caracter regional, national, euroregional şi internaţional, care prezinta importanta pentru municipiul Timisoara, si care sunt asumate de catre municipalitate, în conformitate cu strategiile / planurile directoare locale de cultură, tineret, sport, respectiv cu Programul TM 2021- Timişoara Capitală Europeană a Culturii. (2) Contractul de finantare aferent programelor sportive mentionate la alin (1),) va cuprinde prevederi cu privire la: obiectul și volumul activităților specifice, parametrii sportivi de realizat, suma stabilită pentru finanțarea programelor, defalcată pe obiective, activități și naturi de

10

cheltuieli, obligațiile și responsabilitățile părților. De asemenea, in contract se va preciza suma maxima per capita cu titlul de plata pentru activitatea sportiva , agreata a fi platita de la bugetul local, suma care nu poate depasi salariul net maxim in vigoare la data incheierii contractului in Primaria Timisoara. Regimul de gestionare a sumelor astfel primite și controlul financiar se fac în condițiile legii. (3) Prevederile contractului au putere deplină pentru cele două părți, constituindu-se în norme cu caracter tehnic, financiar și administrativ.

Art.21. (1) Atribuirea contractelor de finanţare pentru programele sportive / proiectele / actiunile sportive ale cluburilor sportive de drept public si ale cluburilor de drept privat constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, înfiinţate pe raza municipiului Timisoara, altele decat cele la care Consiliul Local este membru asociat, respectiv pentru programele sportive organizate în raza municipiului Timisoara de către asociaţiile judeţene pe ramuri de sport se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte. (2) Aceasta procedură permite atribuirea unui contract de finanţare din fonduri publice, prin selectarea acestuia de catre o comisie, in urma unei evaluari, cu respectarea principiilor de atribuire a contractelor de finantare nerambursabila, prevazute la cap.10. (3) Rezultatele evaluarii in urma selectiei publice de proiecte, vor fi supuse aprobarii Consiliului Local.

7.Transparență și publicitate

Art.22. (1) Autoritatea finanțatoare-Municipiul Timisoara stabileste un program anual propriu pentru acordarea de finanțări pentru activitatea sportiva.

(2)Municipiul Timisoara poate aloca sume pentru finanţarea activităţii sportive potrivit reglementarilor legale , în limita a maximum 5% din bugetul aprobat.

(3) Finanţarea activităţii sportive din bugetul local, se poate efectua cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul ajutorului de stat.

Art.23. (1)Programul anual se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului propriu al autorității finanțatoare.

(2) Programul anual poate cuprinde una sau mai multe sesiuni de selecție a proiectelor. (2) Publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, a programului anual

pentru acordarea de finanțări nerambursabile nu creează autorității finanțatoare obligația de a efectua respectiva procedură de selecție.

Art.24.(1) Autoritatea finanțatoare –Municipiul Timisoara are obligația de a face cunoscută în mod public intenția de a atribui contracte de finanțare. Anunțul de participare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în cel puțin două cotidiene locale și pe site-ul autorității finanțatoare.

(2) În scopul asigurării unei transparențe maxime, autoritatea finanțatoare va face cunoscut anunțul de participare și prin alte mijloace de informare locale. Anunțul de participare trebuie să menționeze numărul și data apariției Monitorului Oficial al României, Partea a VI-a, în conformitate cu prevederile alin. (1), și nu va cuprinde decât informațiile publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a.

Art.25. Autoritatea finanțatoare are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, un anunț de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă, nu mai târziu de 30 de zile de la data încheierii contractelor.

Art.26. (1) La finalul exercițiului bugetar, autoritatea finanțatoare are obligația întocmirii unui raport cu privire la contractele de finanțare nerambursabilă încheiate în cursul anului fiscal, care va cuprinde programele finanțate, beneficiarii și rezultatele contractului.

11

(2) Raportul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, precum și pe site-ul propriu al autorității finanțatoare.

Art.27. (1) Regia Autonomă "Monitorul Oficial" are obligația de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, anunțurile și raportul prevăzute la art. 26, 27 si 28., în termen de cel mult 12 zile de la data înregistrării acestora. (2) În cazul în care, din motive de urgență, autoritatea finanțatoare accelerează aplicarea procedurii de selecție publică de proiecte Regia Autonomă "Monitorul Oficial" are obligația de a publica anunțul de participare în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acestuia.

8.Informarea publica si transparenta decizionala Art.28. (1) Procedurile de alocare a sumelor de la bugetul local pentru finantarea

activitatii Clubului Sportiv Sport Club Municipal Timisoara si ale cluburilor in care Municipiul Timisoara este membru asociat, procedurile de selectie a proiectelor/ actiunilor sportive din cadrul programelor sportive, atribuirea contributiilor financiare, contractele de finantare semnate de catre Municipiul Timisoara cu beneficiarii, precum si rapoartele de executie bugetara privind finantarile activitatii sportive, constituie informatii de interes public, potrivit dispozitiilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. (2)Toate cheltuielile organizatiilor in care Municipiul Timisoara este membru asociat vor fi efectuate in regim de transparenta si vor face obiectul unor rapoarte trimestriale aprobate in consiliul local.

9. Procedura de solicitare a finanţării Art. 29 Atribuirea contractelor de finanţare se face exclusiv pe baza selecţiei publice de

proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor de atribuire a contractelor de finantare nerambursabila, prevăzute la pct.10.2, art.38. Rezultatele evaluarii in urma selectiei publice de proiecte vor fi supuse aprobarii Consiliului Local.

Art. 30 (1) Autoritatea finantatoare poate organiza anual o singură sesiune de selecţie a proiectelor, sau mai multe, in functie de bugetul disponibil;

(2) Numărul de participanţi la procedura de selecţie de proiecte nu este limitat; (3) Autoritatea finanţatoare trebuie să repete procedura de selecţie de proiecte în cazul în

care există un singur participant; (4) În cazul în care în urma repetării procedurii numai un participant a depus propunerea

de proiect, autoritatea finanţatoare are dreptul de a atribui contractul de finanţare nerambursabilă acestuia, în condiţiile legii.

Art. 31. Procedura de selecţie de proiecte, organizată de Primăria municipiului Timişoara va cuprinde următoarele etape:

a) publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului propriu al autorităţii finanţatoare;

b) publicarea anunţului de participare, a termenului limită de depunere şi a întregii documentaţii necesare (pe site-ul primăriei şi la Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera 12-la informaţii);

c) publicarea anuntului de participare in cel putin doua cotidiene locale; d) depunerea proiectelor, la Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera 12 în

termenul limită stabilit, în atenţia structurii de specialitate cu activitatea sportiva; e) verificarea eligibilităţii, înregistrarii şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea

tehnică şi financiară;

12

f) evaluarea propunerilor de proiecte; g) comunicarea rezultatelor; solutionarea contestatiilor; h) aprobarea finantarii programului/proiectului/actiunii sportive prin hotarare de consiliu

local; i) încheierea contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă; j) publicarea anunţului de atribuire a contractelor de finantare, pe site-ul primăriei şi la

avizierul structurii de specialitate cu activitatea sportiva; ` Art. 32 . (1)Documentaţia de solicitare a finanţării se va depune într-un exemplar scris, precum şi în format electronic, la Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera 12, la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, situată pe Bd. C. D. Loga nr. 1, pentru structura de specialitate cu activitatea sportiva din Primarie.

(2) Documentaţia de solicitare a finanţării cu propunerea de proiect are caracter ferm şi obligatoriu din punct de vedere al conţinutului şi trebuie să fie semnat, pe propria răspundere, de către solicitant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta.

Art. 33 În vederea organizării competiţiei de selecţionare a proiectelor de sport pentru acordarea contributiilor financiare, Documentaţia de solicitare a finanţării, prevăzuta la art. 16 din Regulament, se va depune în termenul stabilit de către autoritatea finanţatoare prin anunţul de participare.

10. Principii de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă Art. 34 Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă

sunt: a) libera concurenta, respectiv asigurarea conditiilor pentru ca persoana juridica ce

desfasoara activitati nonprofit sa aiba dreptul de a deveni, in conditiile legii, beneficiar; b) eficacitatea utilizarii fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurential si a

criteriilor care sa faca posibila evaluarea propunerilor si a specificatiilor tehnice si financiare pentru atribuirea contributiei financiare prin contractul de finanţare nerambursabilă;

c) transparenta, respectiv punerea la dispozitie tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contributiei financiare prin contractul de finanţare nerambursabilă;

d) tratamentul egal, respectiv aplicarea in mod nediscriminatoriu a criteriilor de selectie si a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel incat orice persoana juridica ce desfasoara activitati sportive nonprofit sa aiba sanse egale de a i se atribui contractul respectiv;

e) cofinantarea, in sensul ca atribuirea finantarii nerambursabile trebuie insotita de o contributie din partea beneficiarului de minimum 10%, din valoarea totala a finantarii;

f) excluderea cumulului, in sensul ca aceeasi activitate urmarind realizarea unui interes general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finantare de la aceeasi autoritate finantatoare, in decursul unui an;

g) neredistribuirea unei sume aprobate pentru un proiect catre alt proiect al aceluiaşi aplicant din cauza nerealizării proiectului selecţionat iniţial;

h) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilitatii destinarii contributiei financiare unei activitati a carei executare a fost deja inceputa sau finalizata la data incheierii contractului de finantare;

i) anualitatea, in sensul derularii intregii proceduri de finantare in cadrul anului calendaristic in care s-a acordat finanţarea nerambursabilă din bugetul local.

13

Art. 35 (1) Finantarea se acorda pentru acoperirea partiala a cheltuielilor unui program sportiv/ proiect de sport, in baza unui contract de finantare incheiat intre parti; (2) Ponderea procentuala pentru atribuirea contractelor de finantare nerambursabila este: -sustinerea structurilor sportive din municipiul Timisoara cu pana la 90 % din bugetul necesar proiectului; -sustinerea evenimentelor si competitiilor sportive de interes local, national si international, organizate in municipiul Timisoara, cu cel putin 10% din bugetul necesar proiectului;

Art. 36. (1) Pentru domeniul ,,sport’’, un beneficiar nu poate contracta mai mult de două finanţări pe un program sportiv de utilitate publica, în decursul unui an;

(2) În cazul aplicării cu mai multe proiecte la acelaşi domeniu trebuie precizată ordinea importanţei lor pentru beneficiar;

(3) În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă pe un program sportiv, nivelul finanţării cumulat pe proiecte nu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul local al municipiului Timisoara.

(4) Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în perioada executării contractului.

11. Organizarea si functionarea comisiei de analiza si evaluare a proiectelor

Art. 37 (1) Analiza proiectelor de sport este efectuata de catre o comisie de analiza si

evaluare, constituita la nivelul Municipiului Timisoara, prin hotarare de consiliu local. (2) Comisia are in componenta 5 membri, fiind legal întrunita în prezenţa a minim trei

membri. (3) Şedinţele comisiei sunt conduse de un preşedinte, ales dintre membrii comisiei prin

vot deschis. Preşedintele comisiei va asigura convocarea şi prezenţa membrilor comisiei, în termen de 5 zile de la data comunicării de către secretariatul comisiei a problemelor a căror rezolvare este de competenţa comisiei.

(4) Secretariatul tehnic al comisiei de analiza si evaluare este asigurat de reprezentanti ai executivului, din cadrul structurii de specialitate cu activitatea sportiva din cadrul Primariei municipiului Timisoara si va prelua documentatiile de solicitare a finantarii, pe masura inregistrarii lor.

(5) Fiecare membru al comisiei de analiza si evaluare va semna o declaraţie de imparţialitate, potrivit modelului prevazut în Anexa 1. 8 din Regulament.

(6) Secretariatul verifica dosarul cu documentatia de solicitare a finantarii pentru fiecare proiect, privind intrunirea criteriilor si conditiilor de eligibilitate si inainteaza comisiei un Raport de prezentare a programelor/ proiectelor sportive.

(7) Comisia efectueaza analiza si evaluarea programelor/ proiectelor sportive, in modul urmator:

1. aproba eligibilitatea structurilor sportive/ organizatiilor conform conditiilor din art.16; 2.efectueaza evaluarea programelor/proiectelor eligibile, in baza criteriilor de evaluare.

Proiectele stabilite ca fiind castigatoare sunt acelea care intrunesc punctajul cel mai mare, rezultat din aplicarea grilelor de evaluare, fiind cele mai avantajoase din punct de vedere tehnico- financiar. (8) Comisia hotărăşte prin votul majorităţii simple a membrilor. In urma evaluarii, Comisia de analiză si evaluare întocmeste, prin secretariat, Raportul cu rezultatele programelor/ proiectelor sportive, cu propunerile de contributii financiare. Acest Raport este înaintat catre

14

structura de specialitate din cadrul Primariei pentru a elabora si promova în plenul Consiliului Local al Municipiului Timişoara, hotararile de consiliu local privind aprobarea programelor/ proiectelor de sport finantate.

12.Date limită de desfăşurare a programelor/ proiectelor/ acţiunilor sportive Art.38.Finanţarea programelor/proiectelor/acţiunilor sportive se aprobă pentru

activităţile/actiunile derulate în intervalul de la data semnării contractului de finanţare şi până la finele anului bugetar in curs pentru care se acorda finantarea.

13. Cofinanţare Art.39.Municipiul Timisoara acordă finanţări pentru programe, proiecte şi acţiuni

sportive în limita creditelor bugetare alocate cu această destinaţie. Orice finanţare nu poate depăşi 90% din bugetul total al proiectului. Beneficiarul finantarii trebuie sa contribuie cu minimum 10% din valoarea totala de finantare a programului/proiectului.Contribuţia beneficiarului se poate constitui din contributie proprie, donatii, sponsorizări, parteneriate, alte surse de finanţare atrase.

14. Cererea de finanţare este însoţită de toate anexele menţionate în Regulament. Art.40. Documentaţiile de solicitare a finanţării inregistrate la Primarie, vor fi analizate

de compartimentul de specialitate cu activitatea sportiva, care va parcurge etapele mentionate la art.31.

15. Modul si formele de comunicare privind desfasurarea si rezultatele selectiei Art. 41 (1) Documentaţia de solicitare a finanţării este analizată de către membrii

comisiei de analiza si evaluare în termenul stabilit prin anunţul de participare şi va fi notată potrivit criteriilor de evaluare.

(2) În urma sesiunii de selectie se va întocmi Raportul cu rezultatele programelor/ proiectelor sportive, cu propunerile de contributii financiare., raport care va fi semnat de către membrii comisiei.

(3) Afişarea rezultatelor se face în maximum 3 zile lucrătoare de la data finalizarii desfăşurării sesiunii de finanţare, la avizierul structurii de specialitate din Primarie şi pe site-ul Primariei.

Art. 42. Contestaţii: (1) Rezultatele sesiunii de finanţare pot fi contestate în termen de 2 zile lucrătoare de la

data afişării; (2) Contestaţiile se depun în scris la Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera

12, la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, situată pe Bd. C. D. Loga nr. 1, pentru structura de specialitate cu activitatea sportiva din Primarie.

(3) Analiza contestaţiilor se efectuează de către comisia de contestaţii, constituită din alti membri decat cei din comisia de analiza si evaluare, in baza unui act administrativ aprobat de catre Primarul municipiului;

(4) In cazul aprobarii contestatiei, Comisia de contestatii inainteaza propunerea de solutionare structurii de specialitate, care informeaza comisia de analiza si evaluare.

(5) Răspunsul la contestaţii se transmite contestatarilor in scris, prin email şi ulterior prin poştă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii;

Art.43. Structura de specialitate din cadrul Primariei întocmeste proiectul de hotarare de consiliu privind aprobarea proiectelor de sport si alocarea sumelor din bugetul local, in baza Raportului de evaluare cu proiectele câştigătoare si eventual a Raportului cu contestatii .

15

Art. 44. În termen de 15 zile de la data hotararii de consiliu local, structura de specialitate din cadrul Primariei comunică în scris aplicanţilor, rezultatele selecţiei.

Art. 45 Orice comunicare, solicitare, informare, notificare trebuie sa se transmita sub forma de document scris; orice document scris trebuie inregistrat in momentul transmiterii si al primirii; documentele scrise pot fi transmise prin una din urmatoarele forme: scrisoare prin posta, telefax si/sau electronica(se aplica prevederile legale referitoare la semnatura electronica).

Art. 46 Daca in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii de consiliu local care a aprobat rezultatele selectiei, o structura sportiva/ organizatie nu se prezinta pentru incheierea contractului de finantare, se considera ca oferta de finantare din partea Municipiului Timisoara nu a fost acceptata, iar proiectele in cauza se elimina de la finantare, locurile acestora fiind preluate de celelalte proiecte in ordinea descrescatoare a punctajului, cu incadrarea in suma disponibilizata.

16. Criterii de evaluare a proiectelor de sport Art. 47. Toate cererile de finantare pentru proiecte validate ca eligibile sunt supuse

evaluarii. Criteriile specifice de evaluare se aplica dupa urmatoarele grile:

I. Programul "Promovarea sportului de performanţă" 1. Cluburi sportive de drept privat/ de drept public

Nr. crt.

Criteriul de evaluare Punctaj maxim puncte

1. Cât de relevante sunt obiectivele proiectului (generale si specifice)? (Obiective SMART- S-specific, M-măsurabil, A-posibil de atins, R-realist, T-definit în timp).

10

2. Cât de coerente, necesare şi practice sunt activităţile propuse în cadrul proiectului corelate cu obiectivele stabilite?

10

3. Experienţă anterioară în derularea proiectelor

5

4. Existenţa cadrelor tehnice specializate in cadrul structurii sportive -pondere sectii cu cadre tehnice specializate-pana la 50% -pondere sectii cu cadre tehnice specializate-peste 50%

1-3 3-5

5. Natura disciplinei sportive reprezentate olimpică neolimpică

10 5

6. Structura in care functioneaza clubul sportiv-numar de sectii pe ramura de sport -monosportiva -1 sectie -polisportiva cu 2-3 sectii / peste 3 sectii

5 7-10

7. Numărul total de sportivi legitimaţi; Marimea lotului-numarul de participanti (sportivi si stafful tehnic) la o actiune/ competitie sportiva

10 10

8. jocuri sportive-seniori: Complexitatea calendarului sportiv anual , nivelul competiţional la care activează secţia/structura:

- prima divizie/liga a Campionatului national,

25

16

- a doua divizie/liga la fotbal, alte sporturi-numai echipe care au obiectiv promovarea

- Cupa Romaniei - participare in cupe europene - participare in alte competitii internationale

15 15 30 20

9. jocuri sportive-tineret/ juniori-copii: Complexitatea calendarului sportiv anual , nivelul competiţional la care activează secţia/structura:

- Campionatul National de tineret/juniori-copii - Campionatul National-Liga Elitelor juniori-copii - competitii internationale -competitii pentru copii de nivel zonal, judetean, local

15/10 15/10 15 10

10. discipline sportive individuale-seniori: Complexitatea calendarului sportiv anual , nivelul competiţional la care activează secţia/structura:

- Campionatul National -probe individuale sau pe echipe - Cupa Romaniei

15 10

11. discipline sportive individuale-tineret/ juniori/cadeti-copii: Complexitatea calendarului sportiv anual , nivelul competiţional la care activează secţia/structura:

- Campionatul National -probe individuale sau pe echipe - Cupa Romaniei

10/5/5 5

12. Importanta si valoarea evenimentelor/competitiilor sportive organizate de structura sportiva: -nivelul regional, national, transfrontalier- euroregional, international -numar de participanti/ numar de echipe Nota: puncteaza doar pentru proiecte individuale de scurta durata

5/10/15/20 10

13. Contribuţia în medalii adusă de structura sportivă în campionatele naţionale/Cupa Romaniei pentru jocuri sportive Seniori Tineret/ juniori-copii

25/15 15/10

14. Contribuţia în medalii adusă de structura sportivă în competitiile internaţionale pentru jocuri sportive Seniori: cupe europene Tineret/juniori –copii:competitii internationale

30 25/15

15. Sportivi selectionati in echipele nationale pentru participarea la

campionate mondiale/ europene la jocuri sportive Seniori Tineret/juniori

30/20 25/15

16. Contribuţia în medalii adusă de structura sportivă în campionatele naţionale/Cupa Romaniei la discipline sportive individuale Seniori Tineret/ juniori/cadeti-copii

15/10 10/5/5

17. Contribuţia în medalii adusă de structura sportivă în competiţiile internaţionale la disciplinele sportive individuale**

17

Seniori Tineret/ juniori/cadeti-copii

30 25/15/10

18. Sportivi selecţionaţi în loturile naţionale si olimpice, pentru participarea la Jocurile Olimpice, campionate mondiale, europene la disciplinele sportive individuale Seniori Tineret/juniori/cadeti-copii

30/20/10 15/10/5

19. Sportivi din cluburile de juniori promovaţi către echipele/ sectiile de seniori Nota: puncteaza doar pentru structuri de juniori

10

20. Parteneriate încheiate cu cluburi locale corespondente pentru promovarea / asimilarea sportivilor juniori Nota: puncteaza doar pentru structuri de seniori

10

21. Parteneriate încheiate (locale, judetene, regionale, nationale, transfrontaliere, internationale), pentru colaborari privind schimburi sportive, proiecte

10

22. În ce măsură proiectul vizează rezultate de impact remarcabil în comunitatea locală ? Gradul de atragere a spectatorilor la actiunile sportive

10

23. Vizibilitatea proiectului 10

24. În ce măsură rezultatele proiectului propus spre finanţare sunt de perspectivă pe termen mediu, lung (3-4 ani) ?

10

25. În ce măsură bugetul este clar, realist şi detaliat pe capitole de cheltuieli, în raport cu activităţile propuse, corelate cu obiectivele stabilite ?

10

26. Atragerea de parteneri şi surse de finanţare

15

Notă: -Grila de evaluare se aplica separat pentru cluburi sportive de drept privat si pentru cluburi de drept public; -Pentru cluburi sportive polisportive punctajul este media aritmetica a punctajelor obtinute pe sectii -Criteriile cu nr. crt. 13-14-15-16-17-18 se anulează reciproc, în funcţie de natura disciplinei sportive (sporturi individuale sau jocuri sportive). - Punctajul total al proiectului se obţine insumand punctajele pe criterii, dupa caz. - Nu poate fi luat în considerare, pentru a fi finanţat, un proiect care nu a întrunit un cuantum minim de 65 % din punctajul maxim ce se poate acorda.

I. Programul "Promovarea sportului de performanţă" 2. Asociatiile judetene pe ramura de sport

Nr. crt.

Criteriul de apreciere Punctaj maxim puncte

1 Cât de relevante sunt obiectivele proiectului (generale si specifice)? (Obiective SMART- S-specific, M-măsurabil, A-posibil de atins, R-realist, T-definit în timp).

10

2 Cât de coerente, necesare şi practice sunt activităţile propuse în cadrul 10

18

proiectului corelate cu obiectivele stabilite?

3 Experienţă anterioară în derularea proiectelor 5 4 Resurse umane necesare in derularea proiectului 5

5 Complexitatea calendarului sportiv anual-

numar de evenimente / competitii/ actiuni sportive organizate

10

6 Importanta si valoarea evenimentului/competitiei/actiunii sportive organizate de structura sportiva: regional, national, transfrontalier- euroregional, international

5/10/15/20

7 În ce măsură proiectul vizează rezultate de impact remarcabil în comunitatea locală ? Gradul de atragere a populatiei/ numar participanti la evenimentul/competitia/ actiunea sportiva organizata

20

8 Complexitatea evenimentului : numar de actiuni/ probe sportive, pe diferite sectiuni/ categorii de varsta

20

9 Numarul de acţiuni de selecţie organizate

20

10 Organizarea competiţiilor sportive şcolare, de juniori

10

11 Parteneriate încheiate (locale, judetene, regionale, nationale, transfrontaliere, internationale), pentru colaborari privind proiecte

10

12 Importanta si valoarea evenimentului/competitiei/actiunii sportive organizate de autoritati sau organizatii partenere din tara si strainatate, la care structura sportiva este invitata sa participe pentru reprezentarea sportiva a Municipiului Timisoara: national, transfrontalier- euroregional, international

30/40/60

13 Vizibilitatea proiectului 10

14 În ce măsură bugetul este clar, realist şi detaliat pe capitole de cheltuieli, în raport cu activităţile propuse, corelate cu obiectivele stabilite ?

10

16 Atragerea de parteneri şi surse de finanţare

15

Notă: - Punctajul total al proiectului se obţine insumand punctajele criteriilor. - Nu poate fi luat în considerare pentru a fi finanţat un proiect care nu a întrunit un cuantum minim de 65 % din punctajul maxim ce se poate acorda.

II. Programul "Sportul pentru toţi" Structuri sportive/ asociatii si fundatii

Nr. crt.

Criteriul de apreciere Punctaj maxim puncte

19

1 Cât de relevante sunt obiectivele proiectului (generale si specifice)? (Obiective SMART- S-specific, M-măsurabil, A-posibil de atins, R-realist, T-definit în timp).

10

2 Cât de coerente, necesare şi practice sunt activităţile propuse în cadrul proiectului corelate cu obiectivele stabilite?

10

3 Experienţă anterioară în derularea proiectelor

5

4 Resurse umane necesare in derularea proiectului

5

5 Complexitatea calendarului sportiv anual- numar de evenimente / competitii/ actiuni sportive organizate

10

6 Importanta si valoarea evenimentului/competitiei/actiunii sportive organizate de structura sportiva: regional, national, transfrontalier- euroregional, international

5/10/15/20

7 În ce măsură proiectul vizează rezultate de impact remarcabil în comunitatea locală ? Gradul de atragere a populatiei/ numar participanti la evenimentul/competitia/ actiunea sportiva organizata

20

8

Complexitatea evenimentului : numar de actiuni/ probe sportive, pe diferite sectiuni/ categorii de varsta

20

9 Parteneriate încheiate (locale, judetene, regionale, nationale, transfrontaliere, internationale), pentru colaborari privind proiecte

10

10 Importanta si valoarea evenimentului/competitiei/actiunii sportive organizate de autoritati sau organizatii partenere din tara si strainatate, la care structura sportiva/asociatia/fundatia este invitata sa participe pentru reprezentarea sportiva a Municipiului Timisoara: national, transfrontalier- euroregional, international

30/40/60

11 Contribuţia în medalii adusă de structura sportivă/asociatia/fundatia în competiţiile interne/ internaţionale la care a participat in ultimii 2 ani

10/20

12 Vizibilitatea proiectului 10

13 În ce măsură bugetul este clar, realist şi detaliat pe capitole de cheltuieli, în raport cu activităţile propuse, corelate cu obiectivele stabilite ?

10

14 Atragerea de parteneri şi surse de finanţare

15

Notă: - Punctajul total al proiectului se obţine insumand punctajele criteriilor, dupa caz. - Nu poate fi luat în considerare pentru a fi finanţat un proiect care nu a întrunit un cuantum minim de 65 % din punctajul maxim ce se poate acorda.

20

17. Încheierea contractului de finanţare Art. 48 Finanţarea se acorda in baza unui contract incheiat intre autoritatea finanţatoare şi

structura sportivă, în urma adjudecării proiectelor propuse spre finanţare şi admise, respectiv dupa aprobarea proiectelor finantate prin hotarari de consiliu local.

Art. 49 Contractul de finantare se încheie între Municipiul Timişoara şi solicitantul selecţionat, în termen de maxim 30 de zile de la data comunicării Hotărârii Consiliului local privind alocările de sume pentru finanţarea activităţilor/acţiunilor sportive, sub sancţiunea revocării poziţiei din anexa la hotărârea de alocare.

18 Procedura privind derularea contractului de finanţare Art. 50 (1)Cheltuielile eligibile vor putea fi finanţate în baza contractului de finantare,

numai în masura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în perioada executării contractului.

(2)Categoriile de cheltuieli eligibile sunt cuprinse în Anexa nr.3 la Regulament. Art. 51 (1) Autoritatea finanţatoare şi beneficiarul pot stabili în contractul de finantare ca

plăţile către beneficiar să se facă în tranşe, în raport cu faza proiectului şi cheltuielile aferente, în funcţie de evaluarea posibilelor riscuri financiare, durata şi evoluţia în timp a activităţii finanţate ori de costurile interne de organizare şi funcţionare ale beneficiarului.

(2) Finanţarea pentru o tranşă aferentă unei etape următoare a programului sau proiectului se acordă numai după justificarea utilizării tranşei anterioare prin depunerea rapoartelor intermediare şi a documentelor justificative.

Art. 52 (1)Prima tranşă (avans) nu poate depăşi 30% din finanţarea acordată, iar ultima tranşă va fi de 10% din valoarea finanţării nerambursabile. (2)Suma avansată şi nejustificată prin raportări intermediare nu poate depăşi în nici un moment al derulării contractului, valoarea de 30% din valoarea finanţării.

19. Procedura de raportare şi control Art. 53. Pe parcursul derulării contractului, beneficiarii au obligaţia să prezinte structurii

de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara următoarele raportări: - raportări intermediare: vor fi depuse înainte de solicitarea oricărei tranşe intermediare, în vederea justificării tranşei anterioare; - raportare finală: depusă în termen de 15 zile de la încheierea activităţii semestriale/ anuale şi va cuprinde obligatoriu justificarea cheltuielilor la nivelul întregului proiect cuprizând atât finanţarea proprie cât şi contribuţia Consiliului Local.

Raportările vor fi întocmite în conformitate cu Anexa 3 şi vor fi depuse atât pe suport de hârtie cât şi în format electronic, fiind însoţite de documentele justificative pentru cheltuielile efectuate.Acestea vor fi depuse Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera 12, la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, situată pe Bd. C. D . Loga nr. 1., cu adresa de înaintare.

Art. 54. Proiectele/programele pentru care nu s-au depus rapoartele finale în termenul stabilit prin contract nu vor obţine decontarea tranşei finale şi vor urma procedurile specifice.

Art. 55. Pentru justificarea cheltuielilor efectuate, se vor prezenta până în data de 15 decembrie ale anului financiar, documente justificative avand datele de emitere în concordanţă cu perioada desfăşurării acţiunilor.

Art. 56. Autoritatea finanţatoare îşi rezervă dreptul de a face verificări, atât în perioada derulării contractului , cât şi ulterior validării raportului final.

21

Art. 57. Contractele de finantare vor prevedea, sub sancţiunea nulităţii, calitatea Biroului Audit din cadrul Primariei si a Curtii de Conturi de a exercita controlul financiar asupra derularii activităţii nonprofit finanţate din fondurile publice.

Art. 58. Regimul de gestionare a sumelor finanţate şi controlul financiar se realizează în conditiile legii. Auditarea sumelor utilizate se va face de către compartimentele de specialitate/auditorii independenţi/comisii de evaluare. Dosarul complet conţinând raportul final al proiectului trebuie păstrat timp de cinci ani în arhiva aplicantului pentru un eventual audit ulterior.

20. Sancţiuni

Art. 59. Contractele de finanţare pot fi reziliate de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părţii în culpa i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale esentiale. Notificarea va putea fi comunicată în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzatoare a uneia sau mai multor obligaţii contractuale esentiale.

Art. 60. În cazul rezilierii contractului ca urmare a neîndeplinirii clauzelor contractuale esentiale, beneficiarul finanţării este obligat în termen de 15 zile să returneze ordonatorului principal de credite sumele primite cu titlu de contributie , cu exceptia sumelor care au fost deja utilizate pentru activitatile sportive desfasurate si justificate , cu care se reîntregesc creditele bugetare ale acestuia, în vederea finanţării altor programe şi proiecte de interes public.

Art. 61. Pentru sumele restituite ca urmare a rezilierii contractului beneficiarii finanţării

datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei privind colectarea creanţelor bugetare, care se constituie în venituri ale bugetului local.

21. Dispoziţii finale Art. 62 Orice comunicare, solicitare, informare, notificare în legatură cu procedura de

incheiere a contractelor sau derularea contractelor de finanţare se va transmite de către solicitanţii finanţării sub forma de document scris. Orice document scris trebuie înregistrat în momentul predării la Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera 12, la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, situată pe Bd. C. D . Loga nr. 1, în atenţia structurii de specialitate cu activitatea sportiva.

Art.63 Prezentul regulament se completeaza cu prevederile legale în vigoare. Art.64 Prevederile regulamentului vor fi aplicate tuturor finanţărilor pentru activitatea

sportiva acordate din bugetul local, in baza Legii nr.69/2000, cu completarile si modificarile ulterioare, începand cu data intrarii in vigoare a hotararii de consiliu local prin care s-a aprobat.

22. Anexe la regulament Art. 65. Anexele următoare fac parte integrantă din prezentul regulament:

Anexa 1 –dosar cu documentele care sustin solicitarea de finantare(conform art. 16): 1. Anexa 1.1-Cerere de finanţare; 2. Anexa 1.2- Bugetul de venituri si cheltuieli al programului/ proiectului sportiv 3. Anexa 1.3- dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi;

22

4. Anexa 1.4- Declaratia presedintelui/ directorului/reprezentantului legal al structurii sportive/organizatiei;

5. Anexa1.5-Declaratia de impartialitate a presedintelui/ directorului/reprezentantului legal al structurii sportive/organizatiei; 6. Anexa 1.6.- declaratia preşedintelui/directorului structurii sportive sau

organizatiei, privind reprezentantii legali ai structurii sportive/organizatiei, cu atributii in derularea proiectului de sport; dupa caz, împuternicirea de către preşedintele/directorul structurii sportive/ organizatiei a responsabilului de proiect de sport pentru derularea acestuia;

7. Anexa 1.7 - CV-ul coordonatorului de proiect; 8. Alte documente: conform art.16, punctele 8-17

Anexa 2-Contractul cadru de finantare Anexa 3-Categoriile de cheltuieli Anexa 4- modelul cadru al contractului de activitate sportiva

Atasament: Anexa_1_1.pdf

Anexa 1.1 CERERE DE FINANŢARE A. Aplicantul: structura sportivă/ asociatia/ organizatia... 1. Solicitant

1.Denumirea structurii sportive/ organizatiei: …………………………………………….… 2.Prescurtarea.................................................................... 3. Adresa: …………………………………………………………………….….. 4. Certificat de identitate sportivă: …………………………………………….. 5. Alte date de identificare: Telefon: ………………; Fax: ………………..…...;

E-mail: ………………………………..……, Web: …………………………...

2.Date bancare

1. Denumirea bancii: …………………………………………….… 2. Numarul de cont: ……………………………… 3. Titular: ………………………….. 4. Cod fiscal: ………………………….

3. Datele persoanei care are dreptul de a reprezenta solicitantul

1.Numele complet: …………………………………………….… 2: Telefon: ………………; Fax: ………………..…...; E-mail: ………………………………..……,

4. Responsabilul de proiect( daca este diferit de persoana de la pct 3)

1.Numele complet: …………………………………………….… 2: Telefon: ………………; Fax: ………………..…...; E-mail: ………………………………..……,

5.Descrierea activităţii, a resurselor şi a obiectivelor solicitantului. Descrierea experienţei în scrierea şi managementul proiectelor:

-Experienta in scrierea si managementul proiectelor -Anexa a Anexa b Anexa c

B. Date privind proiectul

6. Titlul /Denumirea proiectului: ……………………………………………………… din cadrul Programului sportiv utilitate publica ’’Promovarea sportului de performanta’’ si/sau a programului ’’Sportul pentru toti’’

7. Rezumatul proiectului (max. 20 de rânduri), structurat astfel: - titlul - scopul şi obiectivele - grupuri ţintă, beneficiari - activităţile principale - rezultatele estimate

8.Scopul şi obiectivele proiectului (max. 10 randuri):

9. Activităţi/acţiuni din cadrul proiectului: 9.1. 9.2. 9.3. 9.4. 9.5. .... 10. Locul desfăşurării proiectului (localitate): Locul de desfăşurare/acţiune/activitate: 10.1. 10.2. 10.3. 10.4. 10.5.... 11. Durata proiectului: de la ........... până la ............ 11. Perioada de derulare a activitatii/ /acţiunii: 11.1. 11.2. 11.3. 11.4. 11.5... 12. Participanţi (numărul şi structura)/acţiune/activitate: 12.1. 12.2 12.3. 12.4. 12.5. 13. Justificarea proiectului: 13.1.Obiective propuse pentru anul competitional .......Anexa d 13.2. Anexa b Anexa c

14. Rezultatele scontate: impactul proiectului, mijloace de monitorizare şi evaluare a rezultatelor; 15. Echipa responsabilă de derularea proiectului (numele şi prenumele, funcţia în cadrul structurii sportive, telefon): 15.1. Coordonator: ………………………………………………………………… 15.2. Responsabil financiar: ……………………………………………………….. 15.3. Responsabil cu probleme tehnice: …………………………………………… 15.4. Alţi membri, după caz: ……………………………………………………..... 16. Partenerul (-ii) proiectului (dacă este cazul): - coordonate (adresa, tel/fax, e-mail, web site); - scurtă descriere a activităţilor derulate în proiect (max 10 rânduri). 17. Costurile estimate ale proiectului (se va detalia pe acţiuni/activităţi, categorii de cheltuieli şi surse de finanţare), conform tabelului de mai jos: -lei- Nr. crt.

Programul, proiectul, acţiunea/activitatea, categoriile de cheltuieli*)

Valoarea totală din care suma solicitată din fonduri publice

venituri proprii ale structurii sportive

I. 1. 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5.

Programul Total: Proiectul Acţiunea/activitatea ……… total: din care: Acţiunea/activitatea ……… total: din care: Acţiunea/activitatea ……… total: din care: Acţiunea/activitatea ……… total: din care: Acţiunea/activitatea ……… total: din care:

18. Resurse umane şi financiare ale structurii sportive, angrenate în realizarea acţiunilor/activităţilor din cadrul proiectului 1. Resurse umane 1.1. Număr de personal salariat – total: …, din care antrenori (pentru cluburile sportive): …. 1.2. Număr de secţii pe ramură de sport (pentru cluburile sportive): …. 1.3. Număr de sportivi legitimaţi pe secţii: ….. 1.4.Numar de grupe pe categorii de varsta / sectie sportiva... Număr de sportivi selectionati in lotul olimpic, loturi nationale 1.5. Număr de cluburi sportive afiliate la asociaţia pe ramură de sport judeţeană …… 1.6. Număr de asociaţii fără personalitate juridică afiliate la asociaţia pe ramură de sport judeţeană/a municipiului Bucureşti: …. 2. Resurse financiare 2.1. Venituri proprii realizate în anul precedent – total: … lei (RON), din care: -alocari Consiliul Local Timisoara...............lei(RON) -alocari Consiliul Judetean Timis...........lei(RON) - donaţii, sponsorizări: …………. lei (RON) - venituri din activităţi economice (închirieri, prestări de servicii, reclamă, publicitate etc.): …………. lei (RON) - cotizaţii, taxe, penalităţi etc.: ………. lei (RON) - alte venituri: ……... lei (RON) 2.2. Venituri proprii estimate a se realiza în anul curent – total: … lei (RON), din care: -alocari Consiliul Local Timisoara...............lei(RON) -alocari Consiliul JudeteanTimis...........lei(RON) - donaţii, sponsorizări: …………... lei (RON) - venituri din activităţi economice (prestări de servicii, închirieri, reclamă, publicitate etc.): ………………... lei (RON) - cotizaţii, taxe, penalităţi etc.: ……………... lei (RON) - alte venituri: ……………….... lei (RON) 19. Ordinea de prioritate (în cazul în care aţi aplicat mai multe proiecte vă rugăm să precizaţi ordinea importanţei lor pentru dvs., luând în considerare procedura de aplicare). Data: Reprezentantul legal, Coordonatorul de proiect, Numele şi prenumele: Numele şi prenumele: Semnatura: Semnatura: Stampila structurii sportive/ organizatiei:

Anexa a - la Cererea de finantare Rezultate sportive obtinute in anul competitional anterior___________ Structura sportiva/ organizatia___________ Obiective realizate/ secţie/grupă

Campionat Naţional

Cupa României

Campionat Balcanic/ Competitii euroregionale

Campionat /Cupă Europeană/alte competitii de nivel european

Campionat/ Cupă Mondială/alte competitii de nivel mondial

a.Sportul de performanta

seniori

tineret

juniori I/II/III….

cadeti-copii

b.Sportul pentru toti

c.Evenimente/competitii

Reprezentant legal, Semnatura

Anexa b - la Cererea de finantare Tabel nominal cu sportivii selectionati in loturile olimpice/ loturile nationale seniori/tineret/juniori/cadeti-copii Structura sportiva/ organizatia___________ Nr.crt. Lotul national/ olimpic Nume,prenume

sportiv Numar carnet legitimare

Observ./ ramura sport

a.Lot olimpic b.Lot national Seniori Tineret Juniori I/II/III…. Cadeti-copii Reprezentant legal, Semnatura

Anexa c - la Cererea de finantare Structuri sportive cu sectii de juniori-Tabel nominal cu sportivii juniori promovati catre structurile sportive de seniori Structura sportiva/ organizatia___________ Nr.crt. Nume,prenume sportiv Numar carnet

legitimare Clubul de seniori la care a promovat

Observ.

Reprezentant legal, Semnatura

Anexa d - la Cererea de finantare Obiective sportive propuse pentru anul competitional___________ Structura sportiva/ organizatia___________ Obiective propuse/ secţie/grupă

Campionat Naţional

Cupa României

Campionat Balcanic/ alte competitii euroregiona le

Campionat /Cupă Europeană/a lte competitii de nivel european

Campionat/ Cupă Mondială/alte competitii de nivel mondial

a.Sportul de performanta

seniori

tineret

juniori I/II/III….

cadeti-copii

b.Sportul pentru toti

c.Evenimente/ competitii

Reprezentant legal, Semnatura

Atasament: Anexa_1_2.pdf

Anexa 1.2 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI - estimat al structurii sportive/ organizatiei......…………………………………............... Proiectul ............................................ din Programul „Promovarea sportului de performanta”/ Programul” Sportul pentru Toti” Perioada şi locul desfăşurării ................................................................................... Nr. crt.

Denumire indicatori TOTAL TRIM I TRIM II

TRIM III

TRIM IV

OBSERVAŢII1

I. VENITURI – TOTAL, din care:

1+2

1. Contribuţia beneficiarului (a+b+c+d)

a). contribuţie proprie b). donaţii c). sponsorizări d). alte surse

2. Finanţare nerambursabila din bugetul local

II. CHELTUIELI – TOTAL, din care:

1-11

1. Închirieri baze sp,sali,spatii, aparatura,alte bunuri

2. Onorarii /fond premiere/ Consultanţă

3. Transport 4. Cazare şi masă 5. Consumabile 6. Echipamente 7. Servicii 8. Administrative 9. Tipărituri 10. Publicitate

11. Alte cheltuieli (se vor nominaliza)

Alimentatie de efort

Plata arbitri, medici si alte persoane

1 La veniturile obtinute din donatii, sponsorizari si alte surse, la rubrica de observatii se va specifica denumirea persoanei fizice sau juridice care acorda finanţarea, inclusiv datele de contact (sediu, telefon, fax, email)

Asigurarea persoanelor, a materialelor si echipamentelor sportive si a altor bunuri

Achizitionarea de materiale si echipamente sportive

Medicale si pt. control doping -Premii, indemnizatii Altele...

-refacere dupa efort, recuperare,igiena

-asig.serviciilor medicale,ordinii publice,a resp.normelor PSI

-achiz.panouri, materiale publicitare...

-cheltuieli pentru poavazare baze sportive

-taxe de inscriere/ participare la actiuni sportive, taxe de organizare

-taxe de vize

-pentru realizarea actiunilor de cercetare,documentare,informare

-consultanta in domeniul sportului

.....si alte cheltuieli( se vor nominaliza)

TOTAL % 100 Detalierea cheltuielilor cu evidenţierea surselor de finanţare pe fiecare categorie de cheltuială:

Nr crt

Categoria bugetara

Contribuţia finanţator

Contribuţia Beneficiarului Total buget Contribuţie

proprie Alte surse, donaţii, sponsorizări, etc

1. Închirieri baze sp,sali,spatii, aparatura,alte bunuri

2. Onorarii /fond premiere/ Consultanţă

3. Transport 4. Cazare şi masă 5. Consumabile 6. Echipamente 7. Servicii 8. Administrative 9. Tipărituri

10. Publicitate

11. Alte cheltuieli (se vor nominaliza)

Alimentatie de efort

Plata arbitri, medici si alte persoane

Asigurarea persoanelor, a materialelor si echipamentelor sportive si a altor bunuri

Achizitionarea de materiale si echipamente sportive

Medicale si pt. control doping

-Premii, indemnizatii Altele...

-refacere dupa efort, recuperare,igiena

-asig.serviciilor medicale,ordinii publice,a resp.normelor PSI

-achiz.panouri, materiale publicitare...

-cheltuieli pentru poavazare baze sportive

-taxe de inscriere/ participare la actiuni sportive, taxe de organizare

-taxe de vize

-pentru realizarea actiunilor de cercetare,documentare,in formare

-consultanta in domeniul sportului

.....si alte cheltuieli( se vor nominaliza)

TOTAL % 100 Distributia in detaliu , in interiorul capitolelor/articolelor/ actiunilor/ activitatilor din Anexa 2, a sumelor locate din bugetul local, cade in sarcina structurii sportive/organizatiei, potrivit hotararilor Adunarii Generale si deciziilor Consiliului Director ale Asociatiei, care raspund de

modul de utilizare a sumelor alocate, in conformitate cu scopul si obiectivele acesteia si prevederile legale in vigoare. Preşedintele structurii sportive/organizaţiei Responsabilul financiar al structurii sportive/organizaţiei ............................ ................................. (numele, prenumele şi semnatura) (numele, prenumele şi semnatura)