keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 23/26.02.2002 privind modificarea termenelor de plată a taxelor de concesiune în municipiul Timişoara

26.02.2002

Hotararea Consiliului Local 23/26.02.2002
privind modificarea termenelor de plată a taxelor de concesiune în municipiul Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, învăţământ, turism, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 22/23.07.1996 - privind aprobarea contractului de concesionare a terenurilor aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara pentru garajele legal construite;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/13.07.1999- privind aprobarea Contractului de concesionare a terenurilor aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara şi adjudecate prin licitaţie publică pentru construirea de garaje;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 56/2001 - privind aprobarea Metodologiei de reglementare a situaţiei garajelor construite pe domeniul public al municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 714/1999 - pentru aprobarea procedurii şi competenţelor de acordare a înlesnirilor la plata impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor locale;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1043/2001 -privind stabilirea cotei majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare;
În baza art. 4 al. 2 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(d) şi (h) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Începând cu anul 2002, taxele de concesiune se pot achita şi trimestrial, în patru rate egale, cu termene scadente după cum urmează: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie.
După aceste date se calculează majorări de întârziere pentru neplata în termen.

Art.2: Se modifică procentul avut în vedere la calculul majorărilor de întârziere, datorate la plata taxelor de concesiune garaje, de la 0,3 % la 0,1 %.

Art.3 : Se scutesc la plată majorările de întârziere calculate pentru neplata în termen a taxei de concesiune datorată pentru terenul aferent garajelor, potrivit contractelor încheiate în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 56/2001.
Scutirea este condiţionată de achitarea în întregime a debitului restant.

Art.4: Se scutesc la plată majorările de întârziere calculate pentru neplata în termen a taxei de concesiune datorată de concesionarii a căror contracte, încheiate până la data adoptării prezentei hotărâri, nu figurau în evidenţele privind încasarea şi urmărirea taxei de concesiune.
Scutirea este condiţionată de achitarea în întregime a debitului restant.
Scutirea se acordă, individual, numai solicitanţilor care depun cerere de înlesnire potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 714/1999.

Art.5: Contractele de concesiune deja încheiate se modifică în mod corespunzător, prin act adiţional, în sensul celor precizate la art. 1 şi art.2.
Contractele de concesiune teren pentru garaje ( cadru ) aprobate prin Hotărârile Consiliului Local nr 22/1996 şi 208/1999 se modifică în sensul celor precizate la art. 1 şi art. 2.

Art.6: Se elimină din Contractul cadru de concesiune art. 7 cu următorul conţinut: " Taxa de concesionare asupra terenului se percepe de la 01.01.1998 conform Hotărârii Consiliuli Local nr. 56/2001.

Art.7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică, Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.8: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
PAVEL ŢEPENEU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI