keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 236/04.12.2012 privind trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, a terenului aferent imobilului cu destinaţia de locuinţă situat în Timişoara, str. I. Vacarescu nr.12

04.12.2012

Hotararea Consiliului Local 236/04.12.2012
privind trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, a terenului aferent imobilului cu destinaţia de locuinţă situat în Timişoara, str. I. Vacarescu nr.12


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. DP2012/6449/12.10.2012 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa cu nr. DP2012-006449/12.10.2012, a numiţilor Ungureanu Stefan şi Ungureanu Liliana;
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 849/2009 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş;
În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului aferent construcţiei cu destinaţia de locuinţă, situată în Timişoara, str. I. Vacarescu nr. 12, înscris în CF. nr. 404525 Timişoara provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 8082, nr. top. 17085 în suprafaţă de 1138 mp. reprezentând curte şi nr. top. 17086/a în suprafaţă de 736 mp. reprezentând grădină.

Art. 2: La data adoptării hotărârii, se radiază poziţia nr. 4529 din anexa nr.2 la Hotărârea de Guvern nr. 849/2009 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Serviciul Banca de Date Urbane şi Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Consiliului Judeţean Timiş;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Tehnice;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control Intern;
- O.C.P.I. Timiş;
- Domnului Ungureanu Stefan şi Liliana;
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
RADU ŢOANCĂ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

MUNICIPIUL TIMIŞOARA Aprobat, DIRECŢIA PATRIMONIU Primar SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU B.S. Nr. DP2012-6449/12.10.2012 NICOLAE ROBU

REFERAT

Privind trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului

Timişoara, a terenului aferent imobilului cu destinaţia de locuinţă situat în Timişoara, str. I. Vacarescu nr.12.

Urmare a Hotărârii Consiliului Local Nr. 45 din 24.02.2009, terenurile aferente imobilelor cu

destinaţia de locuinţă dobândite în baza prevederilor Legii nr.61/1990, Legii nr.85/1992, Legii nr.112/1995 si Legii nr.79/1997, pot fi concesionate în vederea extinderii construcţiilor existente. Prin terenurile aferente imobilelor se înţeleg terenurile situate la aceeaşi adresă poştala cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane în conformitate cu planul parcelar, întocmit de un proiectant autorizat O.C.P.I.

Prin adresa cu nr. DP2012-006449/12.10.2012, Ungureanu Stefan şi Ungureanu Liliana, proprietari ai imobilului-construcţie situat în Timişoara, str. I Vacarescu nr. 12, ap.11, înscrisă în CF. nr. 8082 Timişoara, nr. top. 17085, a solicitat concesionarea unei suprafeţe de teren în vederea extinderii construcţiei existente, terenul fiind inclus în domeniul public al municipiului Timişoara, atestat prin H.G. 849/2009 conform adresei nr. DP2012-6449/19.10.2012 a Serviciului Banca de Date Urbană şi Cadastru.

Având în vedere faptul că terenul aferent imobilului mai sus menţionat a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara, este necesar trecerea acestuia în domeniul privat al Municipiului Timişoara, în vederea concesionării lui.

Menţionăm faptul că imobilul nu face obiectul vreunei revendicări în baza Legii 10/2001, Legii 1/2000 şi a Legii 247/2005, şi nici nu figurează litigii pe rolul instanţelor de judecată în evidenţele Serviciului Juridic al Primăriei Municipiului Timişoara, conform adreselor nr. DP2012-6448/17.10.2012 a Direcţiei Patrimoniu, DP2012-6449/19.10.2012 a Serviciului Administrare Fond Funciar şi a adresei nr. DP2012-6449/31.10.2012 a Serviciului Juridic.

În vederea întocmirii procedurii de concesionare şi a creerii cadrului legal a acesteia, faţă de cele de mai sus,

PROPUNEM:

Emiterea unei Hotărâri a Consiliului Local, care să aprobe trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului aferent construcţiei cu destinaţia de locuinţă, situată în Timişoara, str. I. Vacarescu nr. 12, înscris în CF. nr. 411456 Timişoara provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 8082, nr. top. 17085 în suprafaţă de 1138 mp. reprezentând curte şi nr. top. 17086/a în suprafaţă de 736 mp. reprezentând grădină.

VICEPRIMAR, Dan Diaconu

DIRECŢIA URBANISM, DIRECŢIA PATRIMONIU,

pt. ARHITECT ŞEF Emilian Sorin Ciurariu Martin Staia SERVICIUL BANCA DE DATE URBANĂ ŞEF BIROUA.I., ŞI CADASTRU Dan Robescu Călin N. Pîrva

AVIZAT Serviciul Juridic

FP 53-01 ver. 1