Hotararea Consiliului Local 189/23.04.2019 privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului aferent etajelor II şi III din Căminul 1 al fostului Liceu Tehnologic Agricol Petru Botiş", situat în Timişoara, Calea Aradului nr. 56, pe o perioadă nedeterminată, pentru desfăşurarea activităţii Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Timiş Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2019 - 9716/17.04.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2019- 9716/17.04.2019 al Serviciului Şcoli - Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 17.04.2019 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2019 - 9716/17.04.2019; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având învedere Adresa nr. 699/29.11.2018 a Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Timiş/Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi adresa nr. SC2018 - 28779/12.12.2019 a Direcţiei Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Având în vedere Adresa emisă de către conducerea Colegiului de Silvicultură şi Agricultură "Casa Verde" nr. 62/15.01.2019, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. SC2019 - 1072/16.01.2019; Având în vedere Hotărârea consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş nr. 108/11.04.2019, transmisă prin Adresa înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. SC2019 - 9596/16.04.2019; Având în vedere art. 112, alin. 2 , alin. 6 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale; Având în vedere Ordinul 5819/2016 privind procedura de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi condiţiile necesare acordării acestuia; Având în vedere Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică; Având în vedere prevederile art. 874 (1) - Cod civil; În conformitate cu prevederile art.36, alin. (1), alin. (2) lit. c) şi art. 124 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.3 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului aferent etajelor II şi III din Căminul 1 al fostului Liceu Tehnologic Agricol "Petru Botiş", situat în Timişoara, Calea Aradului nr. 56, pe o perioadă nedeterminată, pentru desfăşurarea activităţii Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Timiş. Art. 2: Schimbarea destinaţiei spaţiului prevăzut la art. 1 va opera după data emiterii avizului conform al Ministerului Educaţiei Naţionale. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Şcoli-Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site -ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I I Vest; - Serviciul Şcoli-Spitale; - Direcţiei Comunicare- Relaţionare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş; - Colegiul de Silvicultură şi Agricultură "Casa Verde"; - Mass-media locale.
|