keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 188/29.03.2013 privind darea în administrare către Curtea de Conturi a României a terenului din Timişoara, bv. Republicii nr.12

29.03.2013

Hotararea Consiliului Local 188/29.03.2013
privind darea în administrare către Curtea de Conturi a României a terenului din Timişoara, bv. Republicii nr.12


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. CT2013-001113/05.03.2013 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa cu nr. CT2013-001113/27.02.2013 - din partea Curţii de Conturi a României;
În conformitate cu dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 215/2001- privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 867 şi 868 din Codul Civil;
În conformitate cu prevederile art. 8, alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă trecerea imobilului din Timişoara, bv. Republicii nr. 12, în suprafaţă de 1500 mp. înscris în CF nr. 426219 cu nr. top. 426219 din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara.

Art. 2: Se dă în administrare către Curtea de Conturi a României terenul situat în Timişoara, bv. Republicii nr.12 în suprafaţă de 1500 mp. înscris în CF nr. 426219 cu nr. top. 426219, în vederea edificării pe acesta a unei construcţii care să constituie sediu pentru Camera de Conturi a Judeţului Timiş, cu obligativitatea ca în termen de 36 de luni de la intrarea în vigoare a hotărârii să obţină Autorizaţia de Construire şi să demareze lucrările de construcţie.

Art. 3: Se revocă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 151/28.09.2012 privind oportunitatea demarării unui proiect de parteneriat public privat.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse şi Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Tehnice;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Biroul Audit;
- Curţii de Conturi a României;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
SIMION MOŞIU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

MUNICIPIUL TIMIŞOARA APROBAT DIRECŢIA CLADIRI, TERENURI ŞI DOTARI DIVERSE PRIMAR, BIROUL EVIDENŢA PATRIMONIULUI NICOLAE ROBU Nr. CT2013-001113/05.03.2013

REFERAT privind darea în administrare către Curtea de Conturi a României

a terenului din Timişoara, bv. Republicii nr.12. Prin cererea cu nr. SC2013-001113/27.02.2013 Curtea de Conturi a României a solicitat darea în administrare a terenului situat în Timişoara, str. Republicii nr.12, în vederea edificării unei construcţii care să constituie sediu pentru Camera de Conturi a Judeţului Timiş.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 107/28.09.2012, terenul mai sus menţionat înscris în CF nr. 426219 cu nr. top. 426219 a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Timişoara.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 151/28.09.2012, a fost aprobată oportunitatea demarării unui proiect de parteneriat public privat în vederea edificării unui spaţiu cu funcţiuni de interes public pe terenul situat în Timişoara, str. Republicii nr. 12 înscris în CF nr. 426219, nr. top. 426219. Până în prezent nu a fost pusă în aplicare.

Astfel, potrivit art.36 alin.(2) lit.c) din Legea nr.215/2001, republicata, consiliul local, comunal, orasenesc sau municipal exercita atributii privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului, in realizarea cărora, potrivit art.36 alin. (5),intre altele, hotaraste darea in administrare, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica a comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, in conditiile legii;

În conformitate cu dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 215/2001 ”Consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean, în condiţiile legii”.

Potrivit art. 867 şi 868 din Codul Civil, dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local şi aparţine regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local;

Avand in vedere cele prezentate,

P R O P U N E M

Emiterea unei Hotărîri de Consiliu Local care să aprobe : 1. Revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.

151/28.09.2012 privind oportunitatea demarării unui proiect de parteneriat public privat;

2. Trecerea imobilului din Timişoara, bv. Republicii nr. 12 înscris în CF nr. 426219 cu nr. top. 426219 în suprafaţă de 1500 mp. din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara;

3. Darea în administrare către Curtea de Conturi a României a terenului situat în Timişoara, bv. Republicii nr.12 înscris în CF nr. 426219 cu nr. top. 426219, în vederea edificării pe acesta a unei construcţii care să constituie sediu pentru Camera de Conturi a Judeţului Timiş, cu obligativitatea ca în termen de 36 de luni de la intrarea în vigoare a hotărârii să obţină Autorizaţia de Construire şi să demareze lucrările de construcţie;

VICEPRIMAR, Traian Stoia

INSTITUŢIA ARHITECTULUI ŞEF, D.C.T.D.D,

pt. ARHITECT ŞEF DIRECTOR, Emilian Sorin Ciurariu Martin Staia SERVICIUL BANCA DE DATE URBANĂ ŞEF BIROU, ŞI CADASTRU Dan Robescu Călin N. Pîrva

REDACTAT, Alin Stoica

AVIZAT

Serviciul Juridic

FP 53-01 ver. 1