Hotararea Consiliului Local 170/29.07.2003 privind modificarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/2002 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Adresa nr.SC2003-5992/07.04.2003 a Prefecturii Judeţului Timiş privind includerea în lista spaţiilor comerciale ce pot fi supuse vânzării în temeiul Legii nr.550/2002 a spaţiului din strada Tuşnad (actuala Bela Bartok) nr. 17; Având în vedere Adresa Prefecturii Judeţului Timiş nr.SC2003- 6922/21.04.2003 privind includerea in lista spaţiilor ce pot fi supuse vânzării în temeiul Legii nr.550/2002 a spaţiului din strada Ştefan cel Mare nr.33 ; Având în vedere Referatul nr.D72003 - 2881/25.06.2003 al consilierilor municipali David Gheorghe şi Moldovan Valentin privind scoaterea din lista spaţiilor comerciale sau de prestări servicii ce pot fi supuse vânzării în temeiul Legii nr.550/2002 , a spaţiului din strada Almajului nr.22; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.327/2002 privind aprobarea Listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului , care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/2002; În baza prevederilor art.2 alin.2, art.5 alin.1 şi art. 24 din Legea nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii , aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local; În baza Legii nr.442/2001 - privind protejarea monumentelor istorice; În baza prevederilor din Anexa 3-punctul 1 şi pct.18 lit.(g) din Legea nr.5 /2000 - privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a III-a - zone protejate În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (f) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; HOTARASTE Art.1: Se aprobă completarea listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/2002, evidenţiată în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.327/2002 , conform Anexei nr.1 şi Anexei nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Se aprobă scoaterea din lista spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului , care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Timişoara, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr.550/2002, evidenţiată în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 327/2002, a spaţiilor comerciale sau de prestări servicii evidenţiate în Anexa 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Spaţiile cuprinse în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre vor fi vândute numai după obţinerea acordului de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Art.4 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii ce cad sub incidenţa Legii nr.550/2002 şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Membrilor comisiei; - Mass - media locale;
|