Hotararea Consiliului Local 127/24.04.2007 privind aprobarea Contractului de modificare şi reafirmare cu privire la prima modificare şi reafirmare a Contractului de împrumut şi Contractul de împrumut încheiat de Regia Autonoma Apa si Canal AQUATIM cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare modificat si reafirmat pentru finanţarea Măsurii ISPA - Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate si modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România din data de 10 decembrie 2003 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr.SC2007-008511/12.04.2007 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism,ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În temeiul Legii nr.31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată; În temeiul Legii nr.474/ 08.08.2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate şi modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România", semnat la Bruxelles la 4 decembrie 2001 şi la Bucureşti la 22 februarie 2002; În conformitate cu Hotărârea nr. 74/ 31.10.2003 a Consiliului de Administraţie a Regiei Autonome de Apă şi Canal Aquatim; Având în vedere prevederile art. 9, alin. 2 şi ale art. 11 din Hotărârea Consiliului Local nr.38/13.02.2007- privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome Apă-Canal AQUATIM Timişoara în societate comercială pe acţiuni şi asocierea Municipiului Timişoara cu Judeţul Timiş, Oraşul Deta şi Oraşul Jimbolia, în vederea înfiinţării operatorului regional pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 4 lit.(d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată ; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publica locală, republicată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă Contractul de modificare şi reafirmare cu privire la prima modificare şi reafirmare a Contractului de împrumut şi Contractul de împrumut încheiat de Regia Autonoma Apa si Canal AQUATIM cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare modificat si reafirmat pentru finanţarea Măsurii ISPA - Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate si modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România din data de 10 decembrie 2003. Actul adiţional astfel negociat constituie Anexă şi face parte din prezenta hotărâre. Art.2: Se împuterniceşte Directorul General al S.C. AQUATIM S.A., dr. ing. Vlaicu Ilie pentru semnarea din partea S.C. AQUATIM S.A. a actelor menţionate la art. 1. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Control Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Consiliere pentru Cetăţeni; - SC AQUATIM S.A.; - Mass - media locale.
|