Hotararea Consiliului Local 110/30.03.2010 privind vânzarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. I.Maniu nr.9, către beneficiarul Legii nr. 341/2004, domnul Andrei Constantin Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. DP2010-000167/16.02.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr.ing. GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; In conformitate cu prevederile Legii nr.442/2001 privind protejarea monumentelor istorice, modificată; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 258/31.07.2007 privind vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, închiriate beneficiarilor Legii nr.341/2004. Având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 lit.(c) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989; In conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; In temeiul art.45 alin. 3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă vînzarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în imobilul din Timişoara, str. Iuliu Maniu nr.9, înscris în C.F. nr.126155 Timişoara, nr.top.16867 SAD1, care este în proprietatea Statului Român, compus din 2 încăperi la parter şi 2 încăperi la subsol cu suprafaţa utilă totală de 74,72 mp., închiriat beneficiarului Legii nr.341/2004, dl. ANDREI CONSTANTIN prin Contractul de închiriere nr.1526/2009. Art.2: Vânzarea spaţiului prevăzut la art.1 se va face în conformitate cu metodologia cuprinsă în Anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.258/31.07.2007. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Insituţiei Prefectului judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Serviciului Audit Public Intern; - Dl. Andrei Constantin; - Mass - media locale.
|