Hotararea Consiliului Local 94/22.04.2003 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2003 - privind atribuirea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, str. Pompiliu Ştefu nr. 5, către Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. D82002 - 1539/14.04.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 62/2003 privind atribuirea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, str. Pompiliu Ştefu nr. 5, către Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică; În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (f) şi (s) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; HOTARASTE Art.1: Se aprobă modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.62/2003, care va avea următorul cuprins: "Art.1: Se atribuie spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, str. Pompiliu Ştefu nr. 5, situat la parterul imobilului, în suprafaţă de 338,32 mp. şi curte interioară în suprafaţă de 289,00 mp, proprietatea Statului Român, înscris în C.F. nr. 27690 Timişoara, cu nr. top 21636, pe bază de contract de închiriere, pe o perioadă de 20 ani, către Episcopia Română Unită cu Roma Greco- Catolică, cu destinaţia de biserică şi centru de zi pentru persoanele de vârsta a 3-a." Art.2: Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2003, rămân neschimbate. Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara, - Direcţiei Juridice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică; - Mass - media locale;
|