keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 89/27.03.2007 privind întocmirea unui nou contract de închiriere cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, str. Vasile Alecsandri nr.1

27.03.2007

Hotararea Consiliului Local 89/27.03.2007
privind întocmirea unui nou contract de închiriere cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, str. Vasile Alecsandri nr.1


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere referatul nr.D72007-000218/21.02.2007 al Primarului Municipiului Timisoara, domnul dr.ing. GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ,sănătate, protecţie socială, turism, ecologie sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara;
Având în vedere cererea nr.D72007-000218/18.01.2007, prin care chiriaşul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş solicită prelungirea contractului de închiriere nr.1301/2001;
Având în vedere procesul verbal al şedinţei Comisiei de Analiză a Spaţiilor cu Altă Destinaţie decât aceea de Locuinţă situate în imobile proprietatea Primăriei precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.228/2005, din data de 13.02.2007;
In conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
In temeiul art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată.


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă încheierea unui contract de închiriere pentru spaţiul situat la parterul imobilului din Timişoara, str. Vasile Alecsandri nr.1, înscris în C.F.nr.62391 Timişoara nr.top.297, format din 2 încăperi în suprafaţă utilă de 51,07 mp., către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş, pe o perioadă de 5 ani, cu destinaţia de birou de presă, centru de consiliere a victimelor şi poliţia de proximitate.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Insituţiei Prefectului - judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Serviciului Juridic;
- Biroului Relaţii Publice;
- Biroului Control Intern;
- Centrului de Consiliere Pentru Cetăţeni;
- Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
CORADO TOADER
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Spatiu_Alecsandri_1.pdf

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA APROBAT DIRECŢIA PATRIMONIU PRIMAR BIROU SPAŢII-TERENURI Nr. D72007-000218/21.02.2007 dr.ing. Gheorghe Ciuhandu

R E F E R A T

Spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, situat la parterul imobilului din Timişoara, str. Vasile Alecsandri nr.1, înscris în C.F.nr.62391 Timişoara nr.top.297, format din 2 încăperi în suprafaţă utilă de 51,07 mp., este în proprietatea Primăriei Timişoara şi este închiriat prin Contractul de închiriere pentru suprafeţe locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nr.1301/2001 la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş pe perioada 12.11.2001-11.11.2006. Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr.D72007-000218/18.01.2007, chiriaşul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş solicită prelungirea contractului de închiriere nr.1301/2001. În şedinţa Comisiei de Analiză a Spaţiilor cu Altă Destinaţie decât aceea de Locuinţă situate în proprietatea Primăriei Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara înfiinţată prin HCLMT nr.288/2005, din data de 13.02.2007, s-a analizat cererea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, aprobându-se întocmirea unui nou contract de închiriere, Direcţia Patrimoniu urmând a întocmi un nou contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, cu destinaţia de birou de presă, centru de consiliere a victimelor şi poliţia de proximitate. Având în vedere cele prezentate,

PROPUNEM :

1. Aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara a unui proiect de hotărâre pentru întocmirea unui nou contract de închiriere pentru suprafeţe locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş, privind spaţiul situat la parterul imobilului din Timişoara, str. Vasile Alecsandri nr.1, înscris în C.F.nr.62391 Timişoara nr.top.297, format din 2 încăperi în suprafaţă utilă de 51,07 mp., pe o perioadă de 5 ani, cu destinaţia de birou de presă, centru de consiliere a victimelor şi poliţia de proximitate.

VICEPRIMAR, DIRECTOR,

ing. Adrian Orza ec. Nicuşor Constantin Miuţ BIROU SPAŢII-TERENURI, ing. Marius Voicu AVIZAT SERVICIU JURIDIC, REFERENT DE SPEC., jur. Mirela Lasuschevici sing. Gheorghe Drăgoi